Frate, cand vine vorba de Simona Halep, sunt superstitios! Mi-e frica sa-i privesc meciurile, fiind convins ca daca NU ma uit, castiga. Cred ca i-am vazut – asa, jumi-juma’ – toate partidele transmise la noi, de ani de zile. Si, de la finala RG din 2014, mi s-a instalat teama asta. „Fur” cate un game, sau ma uit sa vad ca e ok si ca loveste si se misca bine. Apoi mut pe un alt canal, nu conteaza care, cu gandul sa castige Simona pana revin eu pe live…
Cateodata, „am sange” sa vad chiar si un set, cand am convingerea ca il castiga. Asta-vara, din nou la finala RG, nu am rezistat decat primul set si 2-0. Apoi am iesit in curte si mi-am vazut de flori, pana m-a anuntat Mircea ca…
In schimb, la Beijing, cu Ostapenko, am rezistat aproape tot meciul! Tare, nu?
Viteaz eu, am urmarit apoi si finala, cu Garcia. Insa acolo s-a confirmat vorba aia celebra din tenis: cine ia game-ul 7, castiga setul. De doua ori l-a luat Caroline, de doua ori si-a adjudecat setul. Dar atunci nu mai conta prea mult, Simona era deja NUMARUL UNU!
Azi, la Turneul Campioanelor, am incercat sa fiu cat de cat cerebral (ce, dracu’, mă Mirceo, chiar crezi in semne???) si sa urmaresc, silitor, fiecare minge. Mi s-a stricat statistica aia cu game-ul 7 din set (ce bine! ca-n primul set il luase frantuzoaica), dar nu-mi pare rau! Am urmarit, cu sufletul la gura, cum Simona a castigat. Ohooo, si in ce stil! Mi-a amintit de victoria de acum trei ani la Serena, cand exact la fel, la 5-2 in setul doi, imi era frica sa nu revina americanca…
Simona, ce puternica esti! Eu, la mii de km departare, in fata televizorului, nu am sange sa te urmaresc live, in schimb tu, pe teren, chiar trebuie sa lupti. SI SA CASTIGI!
Multumesc, Simona! Ai facut fericit un om slab de inger