“Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă” – Anton Pann

Astăzi se serbează Ziua Limbii Române. Un eveniment care, de obicei, nu-i tratat cum se cuvine. Pentru că avem politicieni care nu prea sunt prietenii limbii române. Să ne înțelegem, nu că nu-și dau cu cărămidă-n piept, arătând cât de patrioţi sunt ei. Nuuu,…
Ei nu știu să vorbească corect această limbă, iar despre scris, ce să mai spun? Dacă vrea cineva să fie într-un post de conducere, în politică sau nu numai, i-aș da un test, nu de gramatică, ăla e deja nivel academic pentru el, ci de dictare! Și nu pe calculator, că acolo mai intervine un auto-correct și le dă peste mâini. Pe pariu că 80 la sută dintre ei l-ar pica.
Realizează ei oare că România, asta câtă e ea, sau câtă era aia Mare, dodoloață, a fost înfăptuită datorită limbii române? Cum altfel s-ar fi unit trei țări mici, fiecare înglobată într-unul din marile imperii ale lumii de atunci, dacă nu era cimentul care să le unească, respectiv LIMBA ROMÂNĂ!
Credeți că Imperiul Rus, Turcia, ori Austro-Ungaria au fost ele de acord? Bine mă, hai să le dăm ăstora teritoriul, că noi avem prea mult… Au murit sute de mii de soldați pe front pentru asta! Ați fost vreodată la mausoleul de la Mărășești? Sunt mari eroi din primul război mondial care își dorm somnul de veci acolo. Dar o să vedeți și câte o lespede de mormânt, una normală, de 2m pe 1m, pe care scrie “Aici odihnesc 500 de soldați căzuți pe câmpul de luptă de la Mărășești”… sau Mărăști… sau Oituz… Atunci am realizat ce măcel a fost acolo, în război. Oamenii ăia chiar și-au dat viața pentru limba română!
Noi, acum, ce facem? Scuze, de fapt, corect, e Cf? Bn! Csf, ncsf, plm și alte iubi şi frumi… Aici am ajuns.
Trist!
Văd in ce hal s-a degradat modul în care se exprimă, sau scriu, din ce în ce mai mulți dintre noi. În special la tineri mi se pare îngrijorător fenomenul. Cred că de aia și are așa succes Tiktok în România, că acolo nu trebuie să scrii nimic. Acolo e de râs, sau de dansat pe manele, ori e suficient să faci playback peste ce spun sau ce cântă alții. Sau să urci pe niște lăzi, să vezi care cade mai tare.
Poate că am îmbătrânit și nu mai țin eu pasul cu evoluția și cu ce e “trendy”. Posibil.
Nu zic să rămânem la stadiul de “Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă”, aşa cum grăia fermecătorul Anton Pann – deși să recunoaştem că era absolut fabuloasă exprimarea, totodată foarte sugestivă. Dar măcar să ştim şi noi scrie corect româneşte.

Până şi în corporaţii, chiar la nivel superior, veţi găsi mari surprize! De multe ori, cei escamotaţi sub titluri pompoase de CEO, CFO, CMO sau alte iniţiale preţioase, isi ascund lacunele apelând în mailuri la cuvintele limbii de lemn a business-ului, din limba engleză. Bravos, naţiune!
Si hai să vă mai zic ceva, că tot m-ați stârnit! Ziua Limbii Române a fost înființată de moldovenii de peste Prut, în 1990. Preluată apoi și de vorbitorii de română din Serbia, în 2012. Iar noi, românii din România, am adoptat-o ultimii, în 2013. În condițiile în care Camera Deputaților a aprobat legea în decembrie 2011, iar Senatul în martie 2013. Parlamentului României i-a fost necesar mai mult de un an să adopte această lege!!! Pe bune?
Înca un argument ce demonstrează cât de jos este nivelul nostru politic. Nu ştim să îi sprijinim pe vorbitorii de limbă română din afara graniţelor, adică pe cei care se chinuie să-şi menţină limba strămoşească. Exact aia de care noi ne batem joc…
Noroc că în vremurile importante, România Mare s-a bazat pe un Rege și pe oameni politici responsabili și patrioți!
De aceea consider că azi e o sărbătoare Mare! Pentru cei care știu şi simt româneşte! La mulţi ani!

Şi să nu ne mire că, probabil, cea mai frumoasa odă dedicată limbii române este compusă de Alexei Mateevici, născut în 1888, în fostul judeţ Bender din actuala Republică Moldova, la acea vreme parte a Imperiului Rus. Din păcate, poetul se stinge la 29 de ani, la Chişinău. George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”.

Republica Moldova are imnul naţional compus din 5 dintre cele 12 strofe ale poeziei.

“Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.”

ADEVĂRAŢII ÎNVINGĂTORI

Eduard Nowak, actualul ministru al sportului, a cucerit medalia de argint la ciclism, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo! Felicitări și toată admirația pentru un astfel de rezultat, care nu este singular! Domnul Nowak a ajuns la 4 medalii câștigate, la 3 ediții ale acestor jocuri. Printre ele, și un aur cucerit la Londra în 2012. Niciun alt ministru aflat în funcție nu a mai câștigat vreodată medalie la JP. Astfel de performanțe sunt de apreciat unanim, indiferent de simpatiile ori culoarea politică, sau de luptele interne din partide. Este o realizare ce trece dincolo de aceste interese meschine.

Eduard Nowak si bucuria medaliei cucerite!

Pe lângă cele 4 medalii cucerite de domnul ministru, România mai avea o medalie, un bronz câștigat de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg). Iar acum, la Tokyo, același Alex Bologa, care este NEVĂZĂTOR încă de la 6 ani, a luat bronzul la judo, la aceeași categorie!!! Meciul pentru medalia de bronz a fost memorabil, iar sportivul nostru a ieşit invingător.

„Nu puteam să stau să mă plâng”
„Am avut probleme de mic. De la 6 ani am rămas nevăzător complet. Mama a luat un microb în timpul sarcinii, care m-a afectat, iar ulterior, mi-am pierdut vederea definitiv. A trebuit să învăț să fac față acestei situații, dar având probleme de mic, chiar dacă nu atât de grave, m-am obișnuit așa. Eu așa știu lumea, așa o percep și cred că, cu toate că ai o dizabilitate, poți să faci ceva în viață”, a declarat Alex Bologa, într-un interviu pentru Monitorul de Cluj.

Alex Bologa, bronz la Tokyo

Aici e vorba de SPIRIT! De spiritul de luptător, de ambiție, de efort, disciplină și multă, foarte multă muncă. Mai ales că acestea sunt depuse de oameni care au diverse nevoi speciale, pe care noi, cei să zicem, cu capacităţi depline, nu le mai băgăm de seamă. Oameni care, după un accident, sau din diverse alte motive, pot ajunge foarte ușor, din cauza dizabilității, pradă depresiei, deznădejdii.

Știu cum e depresia, am trecut pe acolo, lupta cu incertitudinile, apoi cu cancerul nu e chiar ușoară, e o teamă pe care o porți cu tine toată viața. Nopți de nesomn, întrebări fără răspuns, de ce eu?, frica aşteptării rezultatelor la fiecare trei luni când îți faci analizele.
De aceea, consider că efortul, ambiția și lupta acestor sportivi, cumva împotriva unui destin ce le-a fost hărăzit, merită tot respectul și admirația noastră! Chiar și a celorlalți sportivi, fie ei și câștigători olimpici, care, datorită unor enervări ocazionale, refuză să dea mâna unei mâini întinse către ei pe aeroport, la întoarcerea de la Tokyo. Gestul Anei Maria Popescu mi s-a părut cel puțin nepotrivit. De parcă ministrul Nowak nu ar fi vrut bugete mai mari la federații. Sau nu ar fi vrut și el să se antreneaze în România, pe un velodrom modern.
România este reprezentată de 7 sportivi la aceste Jocuri. Din inimă, un BRAVO, tuturor! Ei sunt adevărații învingători, indiferent de locul final din clasamente! Fiecare are o poveste de viață din care toți am avea ce să învățăm. Noi ăștia care ne plângem mereu că avem probleme, că plouă, sau că nu, că nu ne merge netul prea bine, că e prea cald, sau că e frig, ori că nu am găsit culoarea potrivită la nu știu ce…

Cum să joci tenis de masă, fără mâini

De exemplu, la Tokyo concurează  și Ibrahim Elhusseiny Hamadtou, un jucător egiptean de tenis de masă, care de la 10 ani nu mai are mâini, le-a pierdut într-un accident de tren. Și, de când un prieten i-a spus să nu se bage el într-o dispută dintre acel prieten și un adversar, pentru că el nu va juca niciodată tenis de masa, s-a ambiționat și a început să joace. Ține mânerul paletei în gură!

Ibrahim Elhusseiny Hamadtou, concurând la tenis de masă, fără mâini

Părinţii au vrut să o omoare, când avea doar 14 luni

Haven Shepherd, o înotătoare de 18 ani din SUA, care și-a pierdut ambele picioare la 14 luni. Părinții ei au condamnat-o la moarte, pentru că au hotărât să se sinucidă, inteaga familie, din cauza unei relații extraconjugale. Și au legat o bombă de picioarele fetiței lor. Ei au murit, dar, miraculos, medicii au reușit să o salveze pe micuță, care a rămas, însă, fără picioare.

Nu știu ce înseamnă să am picioare, așa că nu pot să spun că mă afectează atât de tare, e o viață pe care nu am trăit-o. E adevărat că mi-am pierdut picioarele, dar puteam să îmi pierd viața“, a declarat Haven Shepherd într-un interviu pentru revista People.

Haven Shepherd, înotătoarea de 18 ani, fără picioare

Optimismul, îndârjirea și atitudinea pozitivă a acestor oameni reprezintă un model şi o insiraţie despre cum trebuie trăită și valorată fiecare secundă ce ne e dată.
Ei fac lucruri pe care mulți dintre noi, fără a avea acele dizabilități, nu le putem realiza. Așadar, cu atât mai mult o victorie a lor, a SPIRITULUI lor.
Ce nu poate fi înfrânt de nicio dizabilitate!
Respect!

  • credit foto:
    • capturi din transmisia live, pe Facebook, a dl. Eduard Nowak
    • Eurosport
    • Getty Images

DUPĂ 20 DE ANI,… sau coincidenţele căderii

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul

Absolut îngrozitoare imaginile cu săracii oamenii ăia care voiau să fugă din Kabul, căzând de pe avion, de la sute de metri înălțime! În mintea mea, la fel de zguduitoare şi înfiorătoare cu cele ale oamenilor care se aruncau în gol, de la geamurile “gemenilor” World Trade Center, de frica incendiului declanşat de impactul atacului terorist cu avioane. Era exact acum 20 de ani.
Poate că ați remarcat, avionul ăla Air Force care a reușit să salveze aproape 800 de oameni, luându-i la bord, avea pe el numărul 1109. Adică… 11 septembrie, exact ziua atentatelor din New York și de la Pentagon. Ce coincidență!

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul
Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul – sursa foto: captura YouTube

Cât de îngrozit să fii, să te agăţi, la propriu, de un avion, prin exteriorul lui? Îmi amintesc de imaginile cu disperarea celor care săreau proaspătul Zid al Berlinului, pe care îl construiau ruşii peste noapte, capturând în spatele lui toata populaţia Berlinului de Est. Am vazut filmările de arhivă cu oameni care săreau, efectiv în gol, de la etajele blocurilor ce erau pe linia de demarcaţie, doar pentru a fi “dincolo”. Exact aşa cum astazi am văzut video cu mamele afgane care îşi aruncau copiii peste gardul de sârmă, soldaşilor americani ce pazeau aeroportul  din Kabul, pentru a putea spera că îi pot salva de talibani.
Ori, revenind la noi, cum cred că au făcut, din disperare, români care au vrut sa fugă după 1945 de prigoana comunista. Mulţi au murit împuşcaţi de grăniceri, ori înecaţi în Dunare, dar ei au considerat că evadarea din lagărul comunist merită sacrificiul suprem. Iar astazi, din păcate, sunt destui care au  început din nou să îi susţină pe ruşi şi să îl proslăvească pe Ceauşescu…

În 1979, presedintele URSS, Leonid Breşnev, a vrut să ocupe Afganistanul, pe care îl voia o nouă republică sovietică. Chiar si Pink Floyd isi incepe piesa Get Your Filthy Hands Off My Desert, de pe albumul Final Cut, cu versurile Brezhnev took Afghanistan!
De aceea, un an mai târziu, la Olimpiada din 1980, SUA și tot Vestul au boicotat competiția. Ca răspuns, Moscova a decis să boicoteze și ea următoarea olimpiadă, din 1984, ce a avut loc la Los Angeles. Și i-a forțat și pe sateliții comunişti de dincolo de Cortina de Fier să procedeze similar. Singurii nărăvași am fost noi! La acea ediție, România a ieșit pe LOCUL AL DOILEA pe națiuni!!!
Ok, unii vor spune că nu au fost rușii și de aia. Da, dar au fost Germania de Vest, Anglia, Franța, China, Japonia, Italia, Spania și toate țările care acum,la Tokyo, sunt peste noi în acest clasament pe medalii – vezi aici clasamentul.
Rușii și-au dat seama în timp că nu îi pot cuceri pe afgani, așa că după 10 ani s-au retras. Decizia a fost luată și prin prisma resurselor enorme pe care le acordau războiului, în condițiile în care ei deja se aflau la fundul sacului cu banii, iar sistemul comunist își arăta falimentul. Imediat după aceea, a picat Zidul Berlinului, iar în 2 ani însăși marele URSS.
Mujahedinii, care au condus rezistența împotriva cotropitorilor sovietici, au venit la putere. Acolo au permis organizarea diferitelor rețele de droguri și teroriste, culminant cu cea condusă de Osama Bin Laden, care a fost responsabilă de atacurile din SUA în septembrie 2001.
Asadar, la 20 de ani de and rușii au invadat Afganistan, aveau loc atacurile teroriste cele mai oribile din istorie, care au dus la prăbușirea Gemenilor.
Imadiat, președintele Bush Jr. a identificat autorul, cerând Afganistanului predarea lui Bin Laden. Pentru că aceștia au refuzat, a început războiul asupra acestei tari, cu scopul, declarat s-o acceptat de comunitatea internațională, de a-l captura pe șeful celei mai mari organizații teroriste din lume, apoi de a ajuta la democratizarea țării.
După alți 20 de ani, se pare că afganii nu au fost în stare, sau nu s-au priceput, ori nu au vrut să urmeze calea democrațiilor de model vestic. Așa încât, în secunda doi după ce americanii, împreună cu aliații lor, printre care și România, s-au retras, talibanii au pus stăpânire pe întreaga țară. E un eșec, indiscutabil, al impunerii cu forța a unui model social care, poate, nu e potrivit cu cultura locală. Sau sunt forțe externe interesate de avântul talibanilor și acapararea bogățiilor de acolo. Care sunt drogurile produse din opiumul macilor, marihuana și heroina, dar și bogății enorme ale unor zăcăminte de metale extrem de rare, aflate printre munții afgani, în locuri greu accesibile. China este deja interesată de o colaborare cu talibanii, probabil si pentru aceste motive.
Și că tot vorbim de căderi și de China, părerea mea este că, așa că orice imperiu major în istorie, și cel american și-a anunțat începutul declinului. Care a fost 11 septembrie 2001, acum 20 de ani, când a fost atacată în inima ei, la ea acasă. De atunci, China a început să atace poziția întâi în lume, ajungând din multe puncte de vedere să fie lider mondial.
Și asta bazat pe un alt model de “democrație”, iarăși diferit de cel vestic. Dar aici e mult de discutat…
Apropo de ciclurile de 20 de ani, despre care a scris si Alexandre Dumas in cartea ce continua faimosul roman Cei 3 Muschetari, interesant că Silviu Brucan, după Revoluție, a avansat ideea că poporului român îi sunt necesari exact 20 de ani (sic!) pentru a învăța democrația! Eh, uite că, intr-o perioada mai mica de atât dupa Revolutie, am fost primiți în UE!
De când cu pandemia, atacurile teroriste s-au redus. Tare mi-e teamă că acum, odată recucerită puterea de către talibani, vom asista la noi evenimente tragice…
Se consideră că retragerea americanilor din Afganistan este un mare eșec, după un război foarte costisitor, de 20 de ani. Și se fac comparații cu retragerea din Saigon, după o altă aventură dezastruoasă, războiul din Vietnam. În timp, vietnamezii și-au găsit calea spre dezvoltare.
Oare şi-or găsi-o și afganii?

Turist în România: 2 MAI

În 2 Mai am ajuns seara pe la 10 și, ca de obicei, nu aveam nimic rezervat. Când merg undeva cu mașina, nu prea rezerv. Prefer să-mi aleg locul acolo unde ajung, să văd dacă-mi place. Am ajuns la niște vile unde mai fusesem in urmă cu ani, când abia se construise, prin 2008, și mi-a plăcut: Vilele BIANCA. Am sunat la numărul de pe cutia luminoasă, (pentru cei interesați, am pus și o poză cu numărul) mi-a răspuns doamna Vali, care ne-a găsit o cameră imediat. Foarte mulți îi spun doamna Bianca, însă Bianca este numele fetiței gazdei.
În curte sunt mai multe vile, unele dintre ele doar cu cazare de câte o cameră, dar și un apartament de două. Totul cu aer condiționat, iar partea cu parcarea am rezolvat-o imediat, e inclusă în preț și se face în curte, ceea ce, în perioada asta și pe tot litoralul este chiar o realizare.

După cazare, am plecat în Vama Veche, să ne dăm în cap, dar asta e o altă poveste 😜
Dimineața, micul dejun l-am luat la terasa-restaurant din curtea proprietății, unde pomii din jur asigură o umbră minunată și un aspect atât de pitoresc. Am luat o omletă dumnezeiască! De sus, de pe scări, se vede marea, iar tot locul este amenajat cu un gust desăvârșit. Se vede că Vali iubește ceea ce face, de aceea oaspeții se simt atat de bine acolo și revin cu placere.
Vă dați seama că nu am ratat ocazia de a face o poză împreună 🤗

Impreuna cu doamna Vali, o gazda desavarsita

Prima oară am fost în 2 Mai acum vreo 30 de ani, când băieții noștri erau mici. Cazarea la curte, la gazdă era de preferat unui hotel, pentru că aveau loc mai mare și mai variat de joacă. În plus, accesul la bucătărie era facil.
Am stat atunci la Tanti Fenia, o femeie puternică, energică și o gazdă desăvârșită. Lipoveancă, ca mulți din cei care trăiesc acolo. După înființarea satului, semnată de Mihail Kogălniceanu în 1887, aici s-au stabilit mulți rusi lipoveni, persecutați de regimul țarist din Rusia.
Fenia, care avea casa pe ulița principală, la sosea, aproape în centrul satului, ne asigura micul dejun și prânzul, iar seara mergeam la câte o terasă, le luam la rând pe toate. Îmi amintesc că, în grupul in care eram, destul de numeros, spuneam că mergem “la chinuiți”, atunci când mergeam la terasa Dobrogeanul, unde aveau ăia la vedere, niște pui ce se învârteau la rotisor. Și arătau așa, îngrămădiți, chinuiți. Pe vremea aia, nu prea aveam bani (ăsta era al doilea motiv pentru care mergeam la 2 Mai și nu în Neptun, sau Mamaia, care erau standardul de lux pe vremea aia), iar o ieșire ” la chinuiți” ni se părea cam scumpă. Acum găsești astfel de pui, cu siguranță mult mai buni, la orice grătar afară al oricărui magazin Kaufland și e cea mai ieftină alegere 🙃
În grădină, gazda noastră avea toate cele necesare pentru a asigura masa. Nu prea cumpăra nimic. Așa încât, la prânz, aveam rezervat unul din cele două umbrare din curte, acoperit de viță de vie, care asigura o umbră răcoroasă. Aducea un lighean de ciorbă, din care fiecare își punea cât voia. Apoi pe o tavă friptură de pui și alte două ligheane, unul cu cartofi prăjiți și celalalt cu salată. Totul, inclusiv puii, din producție proprie. Vă dați seama cât muncea familia să aibă așa ceva, pe durata întregului sezon estival.
Hahaha, după două săptămâni la Tanti Fenia, când s-a terminat concediul și am vrut să plec la serviciu – eram la Radiotel pe vremea aia – nu mă mai încăpea nicio pereche de pantaloni! A trebuit să-mi cumpăr un costum nou, că eram în sales și mereu eram la costum.
Drumurule prin sat erau de pământ, doar șoseaua spre Bulgaria era cu asfalt. De multe ori mergeam desculț prin țărână, de la plajă spre cazare.
În alți ani am mai fost la tanti Marusia și la alte gazde, al căror nume nu mi-l mai amintesc. Una dintre terasele celebre de atunci, încă și acum în funcțiune, era La Dinamo. Plimbarea de seară, pe vremea aia, era pe faleză, care, practic, era malul mării, cocoțat la 10 – 20 de metri peste nivelul plajei, unde erau casele cele mai faine. Nu vedeai de acolo decât marea! Știu că aveau casă acolo Stela Popescu, pe care am și văzut-o într-un an la balcon, scuturand niște cearceafuri, parcă și Sergiu Nicolaescu și alte personalități culturale. 2 Mai avea un farmec aparte, nu era stațiune, era așa, mai boem. Avea și o zonă unde se făcea nudism, așa că era frecventată de oameni mai deschiși la minte.
Plajele foarte pline, ceea ce mă bucură, asta înseamnă că și în viitor localnicii vor prospera și vor investi mai mult. 2 Mai s-a dezvoltat enorm, găsești cazare pentru toate prețurile, stelele și pretentiile, deci este un loc ce îmbină perfect viața la țară cu mersul la plajă.
Minunat!

Vilele Bianca
Vilele Bianca

Turist în România: OLIMP

Olimp
Turist în România: OLIMP
După Mamaia, am plecat prin Constanța, spre sud. Orașul s-a curățat mult, arată tot mai bine, Centrul Vechi e mișto, mai e de lucru, dar e îmbucurător că se va reface Cazinoul. Sperăm cât mai repede, pentru că era ca un dinte cariat, într-un loc atât de simbolic și de pitoresc.
Am aflat că s-a refăcut complexul Panoramic – Amfiteatru – Belvedere și am trecut să-l vad. După ce era proiectat inițial ca o splendoare arhitectonică, lansat acum 50 de ani, a valorificate perfect relieful golfului în care a fost plasat. Cu o construcție multi-volumică foarte complexă, asigură tuturor camerelor vedere la mare. La fel pentru toate terasele și restaurantele. Din păcate, în ultimii ani se jerpelise de tot, ca multe dintre fostele noastre atracții. Am înțeles că l-au revitalizat tot băieții de la Phoenicia, cei care, de fapt, au construit și cartierul în care locuiesc eu 👌
Olimp
Olimp
A ieșit un loc extrem de reuşit, cu nu știu câte sute de camere, cu zeci de terese, baruri și restaurante, totul nou, modern și de bun gust. Pe lângă clădirile în sine, multe piscine, atât pentru adulți cât și pentru copii, locuri de joacă și alte atracții. Cand am fost noi, se organizau concursuri de stropit cu apă între părinți și copii… Nu vreți să știți ce nebunie a ieșit acolo. Am pus aici un video. 😂
Foarte mișto locul, se vede investiția masivă, iar asta va aduce, sunt convins, și mulți turiști în viitor. Bravo lor! 💪
În rest, Olimp și Neptun s-au mai curățat, arată mai bine decât în urmă cu câțiva ani.
Plaja din Olimp, în golful din zona marilor hoteluri, alea cu nume de regiuni românești, arată foarte bine. Amenajată cu gust, curată, muzică mișto mixată live de un DJ, multe flori și palmieri în ghivece uriașe. Apa curată în zonă, chiar arată a plajă cu care te poți prezenta bine în orice loc din lume. Din păcate, în hotelurile alea nu prea s-a investit, unele sunt deja dezafectate, însă, probabil și asta vine cu timpul.

Turist în România: Mamaia

Impreuna cu Mircea
MAMAIA
Împreună cu Mircea, fiul cel mare, am făcut o ieșeală la mare, la noi. Pentru că nu prea am stare să rămân mult timp în același loc, am cotrobăit aproape pe tot litoralul.
Fără nicio pretenție de pricepere în turism, sau evaluare în genul ăsta, o să las aici impresiile mele despre experiența în locurile pe care le-am văzut acum. Este strict percepția mea și e posibil să nu fie împărtășită de alții. E doar o informație, ce poate fi utilă și pentru altcineva care ar vrea să viziteze aceleași locuri.
Așa că încep cu Mamaia.
În ultimii ani, de câte ori merg în Mamaia, stau în principal în zona de nord, pentru că acolo se întâmplă lucruri. Nu spun că în partea clasică nu e mișto, mai ales că în timp s-a refăcut și faleza, hotelurile, ori au apărut lucruri noi. Dar parcă nordul e mai dinamic, acolo era pur și simplu, câmp și totul e nou, modern, în genere de bun gust. Acolo, fiind spațiu, au loc și evenimente, cum a fost și show-ul lui Jamiraquai, pe care l-am văzut pe plaja H2O.
Si cluburile, tot acolo sunt, iar eu ascult mult muzica de clubbing.
Evident, au contribuit și conferințele Vodafone, organizate în zonă, în care eram cazat la Phoenicia Luxury, ceea ce mi a permis să văd evoluția de la an la an a zonei. Plajele s-au lățit în toată Mamaia, ceea ce i-a deranjat pe unii, care eu de străbătut distanțe prea mari de pe șezlong până la apă… Ciudată perspectivă. Ar trebui să fie bucuroși, că mai merg și ei un pic, cât de cât “să-și facă pașii”. Ei nu știu, poate, cum era acum câțiva ani, când apa mâncase plaja până la vreo 10 m de hoteluri, așa încât, ca să treci, trebuia să urci pe terasa hotelului, ca să nu intri în apă. Citiți tirurile din presa de acum 10 ani, că dispar plajele din România și România întra în faliment turistic pe litoral… Aste e, niciodată nu suntem mulțumiți!
Au apărut în zonă clădiri mari, bine proiectate, cu multă sticla, palmieri în jur și lifturi exterioare. Complexul Nordis e un bun exemplu, nu singurul. Cu o arhitectură vălutită, ca tot suntem la mare, se integrează mișto în toată zona. Abia aștept să văd finalul, pe hârtie arată bine planurile. Nu e singurul complex apărut, și semnele sunt bune. În mintea mea, cu cât mai multe investiții în turismul nostru, mai ales de așa anvergură, cu atât mai bine. De aici și plajele lărgite, cineva chiar se gândește strategic, în viitor. Multe dintre hotelurile noi de aici poți să le pui în Miami, se integrează la fel de bine și acolo.
De fapt, ca și Mamaia, Miami Beach e tot o limbă de pământ între ape.
Prețurile, evident, mari. Ca exemplu, să comparăm mere cu mere, un porumb fiert este 10 lei în Mamaia și 6 lei în Vamă 😜
Impreuna cu Mircea
Impreuna cu Mircea
Poți găsi plaje de toate felurile și toate gusturile. Cu muzică pusă de DJ și șampanie rose la roabâ, sau pe șezlong normal, ori, de ce nu, pe prosop sau cearșaf propriu, sau direct pe nisip.
Mai sunt destule clădiri în construcție, chiar și terenuri încă goale, dar în perspectivă Mamaia va fi din ce în ce mai bine, cu părți medium, dar și premium.
La plecare, am dat o tură și prin Năvodari, care, practic, e lipit acum de Mamaia. S-a umplut, s-a construit enorm, rar mai vezi un teren viran, ceea ce e o dezvoltare extraordinară. Bravo lor, se vede că primăria a ținut cât de cât sub control regimul de înălțime egal și PUZurile, pentru că nu am observat anomalii.
Însă ambele, și Mamaia Nord, dar și Năvodari, suferă de prea puțin “verde”. E firesc, atunci când cumperi terenul cu atâția EUR, nu-ți vine să nu construiești pe el cât mai mult, ca să lași să crească pomii… Probabil, odată cu trecerea timpului, va mai crește vegetația și va mai diminua vederea atâtor betoane.
Oricum, după părerea mea, Mamaia este acum cea mai de soi stațiune de la noi.
– Pentru mai multe foto si video, click aici!

NU UIT ȘI NU IERT!

Gazat în 10 august 2018

Au trecut 3 ani de la mitingul diasporei, din Piața Victoriei. Atunci, Statul român era reprezentat de un guvern PSD, condus de o profesoară de lucru manual, Viorica Dancilă, manipulată de un repetent șmecher și arogant, pe nume Liviu Dragnea, și acționa printr-o manivelă de era ministru de interne, o secretară obscură de la un liceu din Videle, Carmen Dan. Ăștia au hotărât că trebuie să gazeze niște oameni adunați în Piață, e drept, împotriva lor. Mulți din cei de acolo erau veniți de la sute, poate mii de kilometri, să le transmită, cu mult nesaț, mesajul lor clar: MUIE PSD.
Știm cum s-a terminat, am povestit de multe ori, nu mai insist.
Dosarul s-a închis, apoi s-a redeschis, iar acum aflu că, la 4 luni de la redeschiderea lui, nici măcar nu a ajuns la procurori!
Singura mea explicație este că în sistemul juridic sunt aceiași care au format caracatița și până acum, cu vechi legături în PSD și aliații lor. De aceea noua putere nu prea poate mișca lucruri.
Pentru cei care sigur o sa mi-o tragă că iar mă iau de PSD și că mereu îmi pute partidul ăsta, no matter what, am o întrebare. Știți ce au în comun dosarul revoluției, cu peste o mie de morți, dosarul mineriadelor, iarăși soldat cu victime și dosarul 10 august? Pe Ion Iliescu și copiii lui, FSN și PSD. Și, pe lângă asta, faptul că nu au fost finalizate!
Pentru că sistemul corupt şi cangrenos înfiinţat de noua securitate de după ’90 nu şi-a dorit asta. Înțeleg că de la primele două mari procese au trecut 30 de ani, e greu să mai ai martori, dovezi, probe etc.
Băi, dar 10 august a fost alartăieri, toată lumea a filmat și fotografiat, există imagini captate de camerele super-performante de pe guvern și din piață, deci milioane de dovezi. Până şi eu am ataşat aici un scurt video cu momentele trăite de mine la acel miting.

 

Gazat în 10 august 2018
Gazat în 10 august 2018

E clar că NU SE VREA să se afle adevărul, e clar că structuri ale statului, încă obediente PSD, tergiversează totul, până la termenul de prescripție.
Până nu se va finaliza dosarul 10 august, Statul român, membru UE în acest caz, este vinovat, fie el autor sau complice.
Eu, însă, nu uit și nu iert. Vinovații să plătescă!