PROSTIE, SAU IPOCRIZIE? AMBELE!

Brain Art

Cifrele arată că peste 98% dintre cei decedați de Covid nu au fost vaccinați cu schemă completă. România a ajuns codașa Europei, cu doar 27,5% rată de vaccinare, în timp ce media UE este la 61,2%, peste dublu! După noi mai e doar Bulgaria, cu 18,5 %. Până și rata mondială este 32%, iar aici includem toate țările, chiar și cele așa numite din lumea a treia.
De exemplu, Ungaria și Grecia sunt la 57, iar Portugalia conduce, cu 82%!
Stăm și ne uităm invidioși că alții deja au renunțat la măști, iar noi am ajuns să infundăm iar la maxim secțiile de ATI, într-un sistem sanitar putred, cariat, care stă să colapseze.
Si România începuse bine campania în iarnă, eram într-un nesperat top 7 în UE la un moment dat. Însă apoi au prins aripi antivacinistii, conspiraționistii, toți ăștia care “știu ei mai bine”. Și mereu aduc exemple foarte bine documentate…
Uite că mulți ne-am vaccinat și nu ne-au crescut nici solzi, nici pene, nici coarne! Și trăim, bine mersi. Repet, peste 98% din cei decedați nu erau vaccinați. Poate or fi și înregistrări greșite, sau erori umane. Dar 98 este la un nivel de necontestat. Iar astea sunt realități, din ce în ce mai crude și mai evidente.

Articol in The Guardian
Articol in The Guardian

Da, m-am riscat să mă vaccinez, pentru că mi-e frică de covid, pentru că am 61 de ani, am cancer și sunt convins că asta e singura soluție. Iar acum, cu certificatul verde, am acces oriunde. Cei care nu îl au zbiară în gura mare că sunt discriminați. Pe bune? Aveți tupeul ăsta? Adică tu nu vrei să te riști făcând vaccinul, eu trebuie să o fac inclusiv pentru binele tău, să ajungem o dată la imunizarea de turmă necesară să trecem de pandemie. Dar tu nu vrei, pentru că tu ai principii și libertăți ale omului etc. Dar apoi vrei să ai acces peste tot ca și mine, care sunt vaccinat.
E ca și cum eu am absolvit politehnica și pot fi angajat ca inginer. Tu ai doar bacul luat și, evident, nu poți fi angajat inginer. Atunci ești tot discriminat?
Fă ca mine și vei avea aceleași drepturi ca mine. Evident, e decizia ta dacă faci facultatea sau nu, așa cum e decizia ta dacă să te vaccinezi sau nu. Dar nu mai vorbi atunci de discriminare. Atât e de simplu.
Faptul ca tu alegi sa nu te vaccinezi e dreptul tau, dar e un gest egoist, te doare in cur de ceilalti. Eu am ales s-o fac, atat pentru mine, cat si pentru cei din jur. Aici e diferenta!

O fluturati p-asta cu drepturile omului si respectarea regulilor? Uitați-vă la state care știu ce înseamnă drepturile omului, cum sunt UK, sau SUA. Părinții Emmei Răducanu nu au putut veni la finala câștigată de ea la US Open, pentru că trebuiau urmate niște proceduri ce presupuneau carantină. Suporterii străini la semifinalele și finala EURO nu au putut veni în Londra din același motive. Ieri, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, care participă la Adunarea Generală a ONU, a trebuit să își ia prânzul în stradă în New York, pentru că nu era vaccinat și nu avea voie să ia masa în interiorul niciunui restaurant.
Vedeti rata de vaccinare a Germaniei, care e un etalon din punct de vedere al respectării legilor și disciplinei. Sau Spania, cu peste 77%, pentru că spaniolii știu ce prăpăd a fost la ei la începutul pandemiei. Astea sunt fapte, realități, nu presupuneri și ipoteze și bazaconii.
Sunt încă unii cretini care neagă chiar existența pandemiei. Deja în SUA s-a depășit în pandemia actuală numărul de 475 de mii de decese, care era cifra morților cauzate de pandemia de gripă spaniolă de acum un secol. Astea iarăși, sunt fapte!

Rata de vaccinare UE
Rata de vaccinare UE

Aici, însă, în România, sunt adunate geniile lumii, care ne îndeamnă peste tot, cu toate șoșoacele și monicile pop, să nu credem în pandemie și nu cumva să ne vaccinăm, că ne ia dracu’ și dă leucemia peste noi. Iarăși, sunt unii preoți (am mai scris despre asta) care îndeamnă să nu ne vaccinam, că ne cresc solzi, sau să nu purtăm masca în biserică, că acolo ne apară Dumnezeu. Știți că acum e o mare rată de îmbolnăvire pe Muntele Athos? Oare nici ăla să nu fie un pământ ocrotit de divinitate?
Hai să nu mai dăm vina pe politic la faza asta cu vaccinarea, că ei au făcut tot ce se putea să organizeze campanii, centre de vaccinare și s-au dus peste tot cu ele, inclusiv pe plajă sau în stațiuni la munte. Apropo, se pare că în incidentul cu șoșoaca, care a împiedicat oamenii să se vaccineze, poliția locala i-a aplicat o amendă.
În plus, am aflat ca sindicatele nu sunt de acord ca membrii lor să se vaccineze obligatoriu, în mod gratuit. Dar nici nu vor să plătească testele cerute ulterior, ca variantă alternativă.

Brain Art
Fara cuvinte…

Dacă unii se uită în gura celor anti, atunci să nu se plângă că nu mai sunt locuri la ATI, ori de condițiile pe care le găsesc în spitale și de modul in care sunt tratați. Puteau atât de ușor evita să ajungă acolo!
Noi, romanii, ne-o facem, cu mâna noastră! Nu pentru că suntem dominați sau dirijați de străini, ori că nu ne lasă unii și alții să ne dezvoltăm. Uite, o zic io, ca să n-o mai dăm după cireș: d’aia suntem ultimii din Europa, pentru că suntem proști!
Aaa, am uitat: și ipocriți!

Pentru cei interesati, aici sunt sursele datelor de mai sus:

PRIMA ZI DE ŞCOALĂ, PRIMUL ABECEDAR… sau cum dormeam cu bascheţii noi la cap

Sunt convins că pentru fiecare elev, prima zi de școală e un eveniment aparte. Poate că mai puternic decât ultima, ori prima zi de vacanță. În ultimele zile de an școlar se dilua totul, nu prea se mai făceau ore, mediile erau deja încheiate la majoritatea materiilor.
Însă prima zi, pentru mine, venea la pachet cu mai multe. Cu uniforma nouă, cu rechizite și manuale noi. Dar cel mai important pentru mine erau bascheții. În fiecare an, în ultimele zile de vacanță, mergeam cu mama să-mi cumpere ce era necesar. Pe atunci nu erau Mall-uri, sau magazinul Unirea, sau Cocor. Mergeam la Romarta Copiilor, apoi la Victoria. La Romarta era macheta cea mai mișto pe care am văzut-o până acum, cu un trenuleț electric fabulos, cu gări, cu dealuri, semafoare, cu bariere care se ridicau și coborau, cu mașinuțe ce așteptau la trecere. Era atât de frumoasă, încât o dădeau la televizor când erau pauze tehnice. Da, pe vremea aia, televiziunea nu mergea non-stop. Cam totul, în afară de filme, era în priză directă și deseori aparea un anunț de pauză tehnică, sau defecțiune tehnică. De fapt, magazinul Victoria cred că a fost primul mall în România, că-mi amintesc reclama: “50 de magazine într-unul singur”.
Dacă nu găseam tot, mergeam la “3 Ursuleți”, vis-a-vis de Banca Națională. Îmi plăcea acolo vitrina, avea o machetă cu căruță, cu niște țărani în ea și un câine legat cu lanțul, în urma căruței.
Apoi coboram pe Lipscani, până la magazinul București. Știu că undeva peste drum era un magazin ce avea pe pereți fresce mari cu toate ilustrațiile din “Capra cu Trei Iezi”. Erau exact alea din carte, pe care le știm pe dinafară. Și ultimul vizitat era “La Vulturul de Mare, cu Peștele-n gheare”.
Luam apoi tramvaiul 13, sau 14 de la Piața Unirii, care venea primul. Biletul era 30 de bani la clasa I și 25 la clasa a II-a, adică dacă mergeai în primul vagon, sau în remorcă.
13 mergea pe Armata Poporului, actualul Iuliu Maniu, iar 14 mergea de-a lungul Splaiului, până la capăt, la Cocioc. Noi stăteam pe intrarea Cismelei, pe fosta stradă Bisericii, actuala Orșova. Deci, cumva, aveam de mers pe jos cam la fel indiferent ce rută alegeam. Mie-mi plăcea mai mult pe Splai, cu 14, că treceam prin fața căminelor dolin Grozăvești, noi pe vremea aia. Și erau construite după arhitectură americană, ca și întreaga Politehnică. Și, fiind seara, se vedeau frumos luminate, scările diagonale la vedere, geamuri mari. Altă lume! De atunci admiram clădiri și eram atras de arhitectură. Asta e, dacă n-am fost în stare să intru…
Capatul tramvaiului 14 era la Ciurel, cam pe unde e actuala stație de metrou Petrache Poenaru, fosta Semănătoarea. Acolo nu exista actualul lac, ci doar Dâmbovița, care în zona aia își făcea intrarea în București. Era atunci și ștrandul Ciurel, un pic mai mare decât o piscină, cu apă destul de nămoloasă. Biletul de intrare era 2,50 lei și-mi amintesc că toți bărbații aveau același model de slip. Din bumbac, cu crac doar pe o parte închis. Pe cealaltă parte avea șireturi, să îl poți regla în funcție de mărime. Și, eventual, să îl poți îmbrăca sau dezbrăca pe sub pantalonii lungi cu care veneai la ștrand, strecurându-l pe dedesubt.
În seara aia, când ajungeam acasă cu toate cumpărăturile pentru şcoală, dar mai ales cu bascheții noi, eram cel mai fericit. Peste noapte, adormeam cu ei la cap! Mirosul ăla de plastic chinezesc era nemaipomenit, unic doar atunci, cand erau noi, nepurtați. Costau 75 de lei 😜
Și mai era un miros care mi-a rămas în minte. Cel al manualelor noi, care ne așteptau pe colțul băncii, când intram în clasă, în prima zi. Eram atât de fericit când le primeam și le răsfoiam prima oară!

Primul meu abecedar
Primul meu abecedar – am ajuns la litera G

Veneam mai devreme la școală decât de obicei, că era serbarea de început al anului școlar, când ne adunau in careu, pe platoul din fața întrării în școală, unde era catargul pe care se ridica, ceremonios, steagul unității de pionieri. Dar mai ales era nerăbdarea de a-mi revedea colegii, după 3 luni de vacanță. Și, odată cu anii, mai cu seamă colegele, alea care-mi plăceau mie, pe care nu le văzusem de trei luni 😝
Indiferent cât de bine pregăteam anul şcolar, tot mai trebuia să mai cumpăr ceva după ce începeam. Fiecare profesor venea cu anumite cerinţe. Si ce mai căutam mai apoi, în primele zile de şcoală, câte un vocabular, ori caiet de muzică.
Da,… amintirea primei zile de școală, a primului abecedar și a primului clopoțel cred că va rămâne pentru totdeauna cu noi.
Mult succes în noul an școlar, copii, părinți și educatori!

  • În fotografie, ajunsesem la abecedar deja la litera G. În fundal se vede radioul vechi, enorm, din lemn, stil mobilă, cu clapele ca de pian…

NE DILUĂM

În aceeași zi, ne-au părăsit Ivan Patzaichin și Ion Caramitru! Doi URIAȘI ai României, doi piloni ai sportului și culturii noastre.
Îmi închipui că ei sunt acum într-o canoe, în care Ivan vâslește usor, iar Ion recită din Eminescu. Pagaia e ruptă, să fie plutirea cât mai lină…
Cel mai renumit canoist al lumii, Ivan Patzaichin, care a fost născut pentru a fi cel mai bun în pofida oricăror opreliști, câștigând patru titluri olimpice, unul chiar cu pagaia ruptă. Pe lângă faptul că a fost un sportiv unic, a coordonat apoi loturile României, a inițiat atâtea proiecte cu scopul de a promova Delta Dunării și locurile lui natale, chiar și acum urmau întâmplările de la Rowmania, un festival creat, vâslit și coordonat de el. Ce urma să se desfăşoare chiar în zilele astea, între 4 şi 10 septembrie. Dar pe 5, el a plecat…
Am avut plăcerea și onoarea să îl întâlnesc când eram student, într-o tabără de iarnă la Predeal, prin ’83. Era împreună cu colegul său de canoe, Toma Simionov, cu care făcea împreună pregătirea de iarnă în cantonament. Eram în casa de cultură din Predeal, acolo se organiza discotecă studențească în fiecare seară a taberei. Erau în sală, pe ring, și pentru că eram pasionat de sport, i-am recunoscut cu ușurință. Era și greu să nu o faci, era singurul cu plete, într-o epocă în care, dacă aveai părul lung, erai sancționat la școală, sau la serviciu, ori, câteodată chiar și pe stradă, de miliție. Am discutat puțin și la sfârșit le-am urat succes la Olimpiada ce se apropia. Erau amândoi foarte deschiși și modești, nu ai fi bănuit că sunt campioni olimpici și mondiali. Peste 7 luni, la Los Angeles, aveau să câștige aurul la 1000 m canoe dublu și argintul la 500m.
La acea ediție de neuitat pentru România, ai noștri au cucerit 53 de medalii, din care 19 de aur, încheind competiția pe locul al doilea în lume, după SUA, țara gazdă!
Ion Caramitru a fost, încă din tinerețe, unul dintre cei mai talentați actori. Nu voi uita niciodată Hamletul lui magnific, într-o piesă care a durat mai mult de cinci ore! Apoi, la revoluție, a fost în miezul lucrurilor, unul dintre puținii care nu a acceptat titlul de revoluționar și toate drepturile aferente. După aceea, în 1990, a fondat Uniter, al cărui președinte a fost până acum, fără întrerupere. A foet timp de 4 ani ministru al culturii, a regizat mult, atât teatru, cât și operă, a condus teatre, a organizat festivaluri de teatru.
A fost decorat de Regina Elisabeta a Angliei cu ordinul Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic.
Ultimele spectacole cu Ion Caramitru pe care le-am văzut au fost Dineu cu Prosti, la National, alături de Horațiu Mălăele, și apoi o punere în scenă foarte interesenta, la Opera Română. În prima parte, Peer Gynt” de Edvard Grieg îl aducea pe scenă, în rol titular, pe Ion Caramitru, ce recita cu vocea lui unică. Partea a doua, „Carmina Burana” de Carl Orff interpretată magistral de baletul, soliștii, corul și orchestra Operei Naționale București.
Foarte implicat și în societatea civilă, a fost un om care a avut mereu coloana verticală, ceea ce i-a deranjat pe mulți.

Impreuna cu Ion Caramitru – 10 august 2019

În fotografia atașată este utima oară când l-am văzut și a avut amabilitatea de a schimba câteva cuvinte cu mine. Era înainte de pandemie, în august 2019, când eram în Piața Victoriei, la un an de la ororile făcute de PSD în 10 august, când ne-au gazat, bătut și fugărit…

Din păcate, adevăratele valori, indiferent de domeniu, pleacă, timpul nu iartă nimic și pe nimeni. Durerea este mult mai mare atunci când oamenii pleacă devreme, nedrept de repede. Iar la noi, la români, e și mai grav, pentru că ne DILUĂM ca popor, parcă seva noastră de calitate e din ce în ce mai slabă. Tot mai mulți au un grad de educație, să nu mai spun cultură, precar, ceea ce se vede peste tot în jur, prin toți porii.
Sper, totuși, să mă înșel…

La revedere, Ivan Patzaichin!
La revedere, Ion Caramitru!

MEDITAȚIE DE TOAMNĂ

De câteva zile, am început să fac meditații. Cred că am ajuns la vârsta potrivită să-mi vină și mie, în sfârșit, mintea la cap 🙂
În ultima vreme am început să am grijă de mine mai atent, atât ca dietă, dar și stil de viață. Și slăbitul are o mare importanță, am ajuns deja sub 70 de kg, iar tensiunea o controlez zilnic, nu prin medicație, ci pur și simplu nemâncând sărat. Rezultate se văd, așa că voi menține regimul ăsta de viață. Din “pachet” face parte și pictatul, caricaturile, ori ce mai scriu pe Facebook, LinkedIn, ori pe blog.
Apropierea de natura, de flori, copaci, sau iarba e tot in aceeasi directie de dezvoltare a mea. La fel si dragostea fata de animale, din ce in ce mai intensa.
Chiar și pe partea de business, am ajuns la nivelul ăla în care selectez doar ce-mi face placere sa fac și doar cât vreau.
Din știrile pe care le citesc, sau ce văd în jur, încerc să selectez doar partea pozitivă. Nu vreau să mă mai intoxic cu negativ. Am convingerea că toate elementele astea, puse cap la cap, mă vor ajuta să amân cât mai mult anumite procese de îmbătrânire, de altfel inevitabile, ori să le fac cât de cât mai îndulcite, mai ușor de suportat.
Pentru meditație, de obicei merg în atelier, unde câinii nu urcă și pot sta liniștit, fără a fi deranjat de ce-i în jur. Mai ales că, fiind la început, nu mă pot concentra decât la respirație. Și aia cu greu, că-mi apar tot felul de gânduri în cap, pe care apoi trebuie îl să le alung.
Când fac exerciții, plank, flotări sau alte chestii și mă întind pe jos, câinii vin la mine să verifice dacă sunt ok, sau dacă nu cumva îmi e rău. Apoi se așează lângă mine, probabil fiind liniștiți că totul e în regulă.

Meditatie

Azi, fiind o zi splendidă, am zis hai să meditez în grădină. Filmez ședințele, să văd dacă am poziția corectă, pentru că în timp, te blegesti și am citit că uneori chiar te ia somnul. De aia nu se recomandă meditația în pat, ori în locul unde dormi. E foarte important să ai coloana vertebrală cât mai dreaptă, în poziție verticală. Am ajuns să stau cam 20 de minute, dar am postat din video doar un segment (eu meditez in liniste, dar am editat un fond sonor peste, să nu vă plictisiţi. Click aici pentru video!). Respectiv, partea cu Pongo, unul din cei cinci blănoşi pe care i-am adoptat – trei câini şi două pisici – care vine să vadă dacă nu mi-e rău, apoi se așează lângă mine, să fiu safe, să mă păzească.
Cât de scumpi sunt ăștia mici! Avem atâtea de învăţat de la ei, despre loialitate şi dragoste necondiţionată.