Nopțile Simonei

Nu stiu cum se face, ca toate marile rezultate sportive romanesti, alea de ne mandrim cu ele de generatii intregi, au venit noaptea.

Nationala de fotbal a fost muuult peste nivelul ei evoluand in „grupa mortii” de la Guadalajara, din Mexic, jucand noaptea. Am vazut meciurile de atunci, aveam 10 ani si era ceva nemaipomenit sa vezi o transmisiune la televizor la doua noaptea. Romania a fost singura echipa care i-a dat Braziliei – cu legenda Pele in teren – doua goluri la acel Campionat Mondial. Brazilia avea sa si castige editia din 1970. Dar vedeta a fost victoria noastra cu Cehoslovacia, dintr-un 11 m reusit de Dumitrache, zile intregi lumea vorbind doar despre asta. Generatiei evolutiei lor, mai apoi, li s-a spus fotbalistilor acelei echipe Mexicanii.

Eu frecventam atunci un cerc de desen de la Palatul Copiilor – actualul Palat Cotroceni – si-mi amintesc ca primul desen pe care l-am facut la cerc a fost exact momentul in care s-a executat acel penalti castigator. Ar trebui sa mai am pe undeva desenul, stiu insa ca portarul ceh era teapan rau de tot in desenul meu 😊

Aici mai trebuie sa amintesc si despre o alta emotie televizata noaptea, desi nu are legatura cu romanii sau cu sportul.  Aselenizarea din 1969 am vazut-o in direct. TVR a transmis-o, comentata din studio de renumitul Andrei Bacalu, un om de stiinta care avea si abilitatea de a prezenta pe intelesul tuturor evenimentul colosal la ce asista o planeta intreaga.

Apoi a fost Nadia Comaneci, care a uimit lumea cu al ei Perfect Ten, devenind Zeita de la Montreal in 1976, la Olimpiada. Tot noaptea.

Generatia de Aur, in ’94, ne-a scos pe strazi la Universitate tot in crucea noptii, dupa uimitoarele meciuri de la World Cup din State. Si vreau sa va spun ca am iesit in Piata chiar si dupa infrangerea dureroasa, la penalti-uri, cu Suedia. Atunci cand am fost la fix cinci minute de o semifinala de vis cu Brazilia…

Simona Halep – portret de MGxG

Iar acum, de cand exista nemaipomenita Simona Halep, vedem unele turneee, cele nord-americane, tot noaptea.

In noaptea asta, Simona are un meci extrem de important la Miami. Nu pentru ca ar castiga acest mare turneu, ori nu stiu cati bani, sau un Mare Slem, ci pentru ca are sansa de a REVENI pe locul 1, dupa cateva luni in care a parasit acest loc. Din punctul meu de vedere, meciul de azi e mai important decat atunci cand a devenit numarul unu. In sport, e o vorba ca e mai usor sa devii numarul unu, decat sa te mentii numarul unu. Perfect adevarat.

Simona ne ofera atata bucurie si ne arata ca SE POATE ca, fiind din Romania, fara niciun alt ajutor financiar, doar cu eforturile familiei (considerabile, e adevarat!) sa ajungi prima din lume. E adevarat, a fost nevoie de mult talent, determinare, decizii majore si iremediabile – ma refer la cele medicale. Si peste toate astea, multa, multa munca! Fata asta n-a avut papusi, avea mereu cu ea racheta de tenis.

In concluzie, eu ma voi uita la meciul Simonei, pentru ca vor mai fi atat de putine ocazii sa vedem mari rezultate sportive romanesti noaptea, incat nu vreau sa pierd niciunul! Meciurile Simonei trebuie urmarite, atat cat mai putem sa ne bucuram de valoarea ei si de savoarea victoriilor ei. Tare mi-e teama ca dupa aceea, iar vor veni cateva zeci de ani de seceta in care vom vorbi, cu nostalgie, de ce meciuri colosale si ce rezultate a facut Simona.

De ani de zile, i-am urmarit aproape toate meciurile. Am suferit la infrangeri odata cu ea, iar la victorii am explodat de bucurie si de mandrie. De parca eu serisem, sau dadusem voleul sau reverul in lung. Mie, personal, imi fac bine victoriile ei, ma incarca cu energie, cu optimism. Ii admir tenacitatea, ambitia, puterea de a lupta importiva oricarui adversar. Chiar si impotriva naturii. E cea mai mica jucatoare din top, probabil din circuit si totusi, printr-o munca absolut colosala, reuseste sa se deplaseze si sa fuga pentru a acoperi tot terenul. Poate asta este motivul pentru care arata asa picioarele ei, dar si pentru care o lasa genunchii si gleznele.

Stiu ca sunt multi hateri impotriva ei, care insa au din ce in ce mai putine puncte de care sa se lege. Nu ca ar fi avut vreodata motive reale… Initial a fost ca nu a invins marile jucatoare de legenda, Serena si Sharapova. Dupa ce le-a batut, ca degeaba e numarul unu daca nu are Grand Slam. Apoi, dupa RG 2018, ca nu… poarta sapca 😊 Simona este cea mai longeviva jucatoare activa in top 10, 270 de saptamani, adica mai mult de CINCI ANI! Na, mai ziceti la asta ceva! Iar asta e pe cifre concrete si puncte acumulate, nu e pe interpretari subiective.

Of, asa tare nu stim sa ne pretuim valorile…. Abia cand nu mai sunt ne dam seama de ce insemna pentru noi.

Acum-mi dau seama ca titlul postarii asteia imi aminteste de un celebru film, de cand eram eu copil. Federico Fellini a realizat „Noptile Cabiriei”, in care juca Giulietta Masina, minunata lui sotie, o actrita cu figura de copil, extrem de expresiva. Si acolo era vorba de petrecut nopti, dar intr-un anume fel, pe strazile Romei…

Chiar! Dupa Miami, incepe sezonul de zgura, iar daca Simona castiga la Roma, va fi ziua 😊

Hai, Simona!

Nu trageți în pianist! E ultimul…

M-a rugat un prieten să fac o caricatura de răspuns pentru cei de la Charlie Hebdo, care au publicata caricatura cu Simona Halep. Nu am avut inspirație, sau, poate nu am vrut să am. E greu de decis până unde merge libertatea de exprimare, mai ales când unii se simt lezați, sau chiar jigniți de rezultat. Cine trage linia roșie care e incălcată?


Poate autorul a exprimat o percepție, creată după Revoluție, că românii sunt țigani. Atâta timp cât percepția este prezentă în multe țări europene, am contribuit și noi, ca romani, la crearea ei. Prietenii mei de aici, care trăiesc în străinătate, pot aprecia mai corect dacă ea este adevărată, sau pe ce se bazează. Evident, nu toți romanii plecați afară au creat probleme, cei mai mulți muncesc de le sar capacele și sunt foarte apreciați, însă, de obicei, sar în ochi cei care fac neplăceri, sau comit delicte.
Cea mai bună reacție la așa ceva, în opinia mea, este să ignori respectiva apariție. Asta doare cel mai tare un creator, indiferent de domeniul artei lui. Și o simt, uneori, pe propria-mi piele 🙂

Oricum, cred că mai tare a afectat-o pe Simona Halep ce mizerie i-a înscenat PSD-ul, decât aceasta caricatură. Și sunt convins că mulți pesedisti sunt indignați de Charlie Hebdo și încântați de ce li se bagă pe gât de la partid.
By default, caricatura este făcută sa critice, să arate ceva greșit, să facă mișto, sau să corecteze. De multe ori, subiectul se consideră jignit de caricatură, poarte ceilalți râd însă. Nu e prima oară când francezii ne tratează în acesta fel, au mai fost emisiuni TV sau alte episoade. Poate ei au un spirit mai ironic decât al nostru, nu știu. Sau suntem noi mai sensibili la anumite aluzii, sau comparații.
De exemplu, cu Napoleon, doar eu știu câteva zeci de caricaturi, iar el este un simbol și o mândrie a Franței. Multe erau pe tema gestului lui de a-și tine mâna strecurata printre nasturii vestonului. I s-a profilat acolo un sân, pe care și-ar fi sprijinit mâna, etc. Și eu aveam una cu același gest, dar altă rezolvare. Am trimis-o acum vreo 30 de ani la un salon de caricaturi în străinătate, nu mai știu unde. O să o caut, nu știu nici măcar dacă o mai am. Probabilitatea ca aceste desene să fi jignit orgoliul francezilor este, desigur, mare. Toate personalitățile, începând de la Papa, dictatori, lideri politici sau religioși, sportivi, artiști sau genii, sunt expuse unui astfel de tratament din partea caricaturistilor din întreaga lume și așa va fi mereu. Linia de demarcație dintre acceptabil sau nu, o face doar privitorul…
Așa, ca o coincidență, Dan, fiul meu cel mic, e în Paris toată săptămâna asta și mi-a trimis imaginea atașată, cu textul: ce e clădirea aia din spatele toaletelor? (Are un spirit ironic desăvârșit, nu? Așchia nu sare departe de de trunchi.)
Asta nu înseamnă că Parisul nu a fost, pentru întreagă omenire, Orașul Luminilor. Dar poate că nu mai este…

Buuun,… acum avem și un Grand Slam. Ce facem cu el?

Ați remarcat, da? Până acum, Simona era cea care pierdea finalele de Grand Slam. Când e de câștigat însă, evident că NOI câștigăm…


Gata, a trecut și Roland Garros-ul, știm și câștigătorul la băieți, pentru a 11-a oară, Nadal e regele de la Paris. E incredibil ce a realizat băiatul ăsta, care în finală nu i-a dat nicio șansă lui Thiem. Altfel, un puști austriac foarte simpatic, care, la festivitate, a declarat că atunci când Rafa a câștigat prima dată la Roland Garros, el avea 11 ani și se uita la televizor, neimaginându-și niciodată că vă ajunge să facă finală cu el.
Dar nu te pui cu Nadal. E fiară! Chiar dacă plânge el când îmbrățișează cupa ai miștoacă din argint, se transformă într-un tanc ce zdrobește tot și aruncă dincolo de fileu. Peste 50 de seturi câștigate consecutiv pe zgură, poate vă spune ceva despre ce înseamnă legenda asta vie…


Dar, apropo de legende, avem și noi una, chiar dacă unii încă nu realizează cât de sus s-a plasat Simona și cum ne târăște și pe noi printre stele, doar-doar mai respirăm mireasmă de tei înstelat, nu de cocină…


Deci, ce are un jucător de tenis? Corpul lui, mintea lui și racheta. Care, practic după ani de zile de efort, devine prelungirea firească a celor doua de la început. Acolo se îmbină toate gândurile, energiile, emoțiile și mușchii. În forța ei rezidă tot ceea ce vedem noi pe terenul ala măsurat milimetric, oriunde în lumea te-ai afla.


Pe Simona, statura nu a ajutat-o, fiind cea mai scundă din top 10. Mai mult, a fost nevoie să ia o decizie radicala, tot din sacrificiu pentru cariera ei de profesionistă. Putea, foarte bine, să nu ajungă la performantele astea senzaționale, dar ea a riscat și a fost convinsă că va reuși.
A avut de partea ei ambiția, puterea, efortul, credința în victorie, motivația extraordinară, lupta, lupta și lupta. În plus, și-a dat seama că îi trebuie un altfel de gândire, pozitivă, care nu-i putea veni decât de la antrenorul ei. Darren cred că a fost cea mai bună alegere din cariera ei, venită la momentul potrivit. Pentru că și cei dinaintea lui au fost, la acel moment, ceea ce avea ea nevoie.
In ultimul an, Simona a evoluat enorm. Poate și fizic, dar mental este la un alt nivel. Anul trecut nu cred că reușea să treacă peste set pierdut și 0-2. Ba chiar a pierdut de la set câștigat și 3-0!


Aici e diferența. În plus, hai sa fim serioși, sa învingi atâtea fete extrem de puternice, la rând, în două săptămâni, e ceva ce deja este o performanță. Mă uitam în finală, când Sloane parcă stătea pe loc și, eventual, mai făcea doi-trei pași, stânga-dreapta ca să acopere fundul terenului. Simona trebuia sa facă 10 pași pe aceeași distanță. Dădea în ea ca la perete, totul îi venea înapoi. Aici, la turneele de Grand Slam, nu poți să ai on-court coaching, așa că trebuie să-ți rezolvi singur problemele de plan de joc, de tactică, de timing, de abordare. Și Simona, pentru că e una dintre cele mai deștepte sportive pe care-am văzut-o, a găsit rezolvarea. Mi-a dat seama de faptul că vă reveni în joc și va câștiga, la o minge stânga-dreapta de multe ori, la care a alergat-o americanca. Pană la urmă, Simona a răspuns cu un lung de linie în zona liberă, la care Sloane nu ar mai fi ajuns, dar mingea a fost în fileu. Însă modul în care s-a apărat acolo și cum a gândit-o, i-a transmis adversarei că… stai, că mai am să-ți spun ceva. Ei, și de-atunci a început să îi spună. Adânc și apăsat. Frate, și era abia la începutul setului doi, când în România se pusese de-o eclipsă. Nu mă refer la aia din Piața Victoriei, că aia-i altă poveste și vom scrie separat despre ea…
Să mai amintesc de faptul că a luat seturi de 6-1 lui Sloane, Muguruza, Kerber… și ce meciuri a făcut în astea două săptămâni! Doar în turul întâi s-a riskat puțin cu… Riske 🙂

O analiza rece, ca de obicei, a facut si domnul Ion Țiriac, imediat dupa finala. In care descrie cat de imprevizibila si puternica a fost Simona si cum a luptat pana la ultima minge.
Simona a declarat ca ea nu a avut păpuși în copilărie, ci doar mingi și rachete de tenis. De aceea, poate, când a venit momentul bucuriei, a ținut trofeul ca pe cea ma dragă dintre păpuși. I-a arătat Sloane (câtă eleganță la fata asta, chiar dacă a pierdut!) cum să-și ridice trofeul, deasupra capului, pentru a-l arăta arenei care o ovaționa.


Lumea în care ne invită Simona este lumea campionilor, a câștigătorilor, o elită în care doar unii pot accede. Cei care cred în visul lor, care dau la o parte ceea ce nu e esențial, și, mai presus de toate, pun osul la treabă. Necondiționat! Și nu o iau pe scurtături, ci aleg calea grea, presărată cu transpirație, lacrimi, sacrificii, uneori sânge.
Dar este și o lume în care respectul este esențial. Pentru că și cel de dincolo de fileu este la fel de muncitor, de doritor de izbândă și de glorie. De aceea, am văzut cum antrenorul lui Sloane a venit și a felicitat-o pe Simona după meci, cum, într-un interviu, Darren a început să răspundă felicitând-o pe Sloane, care a jucat nemaipomenit, sau cum tatăl Simonei s-a dus și i-a urat succes pe mai departe lui Sloane, îmbrătișând-o apoi.


Ce legătură are asta cu noi, ca români? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne uitam la ce faună a fost în Piața Victoriei sâmbăta, după meci, nu e niciuna. Pentru că ei se duc sau sunt duși acolo să strige pentru unii care fură, mint și mimează adevărul. Aia e altă lume, nu e cea de fair play, din tenis, din sport. Sunt doua lumi la ani lumina distanță. Însă noi, ceilalți, ar trebui să tindem către drumul pe care ni-l arată Simona, să pătrundem în eleganța din lumea ei. Și, între timp, dacă reușim ca, pe drum, să mai convertim câte unu’-doi dintre cei care au rătăcit cărarea, tot e bine…
Mulțumim, Simona, mulțumim, Darren, pentru că ne faceți părtași la călătoriile voastre extraterestre! Iar drumul e abia la început. 

 

Sursa foto: capturi YouTube.

 

Simona Halep e un brand. Oare suntem la înălțimea lui?

Circulă pe net o poză mișto, cu Simona Halep prezentată de cei de la Nike în New York pe un billboard, imediat după ce a câștigat la Roland Garros. Și mesajul este sugestiv și cu impact emoțional intens: You never forget your first. Exact pentru targetul brandului.

 

Ce mai, băieții sunt profi, jos pălăria! Vorbind de pălărie, că tot au dat o pălărie de bani pe contractul cu Simona, ei trebuie sa-si scoata banii. Cei de la Adidas nu au avut inspirația să îi prelungească intelegerea ce dura de trei ani si care a expirat la inceputul anului. Au mizat pe Kerber, pe care Simona tocmai a invins-o. Apropo de inspirație, trei dintre cei patru finaliști, băieți și fete, de la Paris, purtau Nike.
Pentru noi, normal că este o bucurie și o mândrie ca un asemenea brand de notorietate colosala să expună o româncă. Poate asa ne dam seama ce valoare are brandul Simonei si sa realizam cat de norocosi suntem ca fata asta e de pe la noi. Așa mai scoatem și noi capul în lume, ne simțim și noi cu piepturile mai umflate și cu privirea mai ridicată. Multi din cei patru mii de compatrioti de pe Philippe Chatrier se mandreau ca niciodata ca sunt romani, sunt convins!
Vă reamintesc, în finală, Simona a învins-o pe americanca Sloane Stephens. Și totuși, Nike are “tupeul” să facă așa ceva. Credeti ca ei nu stiu ce fac? La nivelul asta, greu de crezut…

Dar, pentru că americanii știu foarte bine ce înseamnă atât businessul, la care ei sunt doctori, cât și performanța și pentru că ei si-au creat o cultură în care cultiva, pregătesc, respectă și recunosc performanța, oriunde ar fi ea, acolo se poate întâmpla așa ceva.
Îmi imaginez care ar fi fost reacția noastră, a românilor, dacă în 2014, după prima finală de la Paris, pierdută de Simona, ar fi apărut în centrul Bucureștiului o reclamă la Nike având-o protagonistă pe Maria Sharapova, câștigătoare atunci în fața Simonei. Nu ar fi rezistat întreagă, sunt convins. Sau s-ar fi organizat proteste, ar fi fost mulți care să boicoteze brandul, că e antiromânesc, prostii d-astea….
Vedeți, exact ăștia suntem! Până nu vom trece de faza asta, să reușim să ne depășim  mentalitățile învechite, să nu ne mai mirăm că vedem plină Piața Victoriei cu ciuma roșie, e adevarat, mascată într-un alb imaculat. 

De ce va câștiga Simona? Pentru că așa merită!

E  vineri noaptea, e trecut de unu si ma gandesc la meciul de maine al Simonei Halep. Si am emotii, normal! Am suferit ca un caine la multe dintre meciurile ei, si cateodata si ale celorlalte fete de la noi, incat acum parca simt ca, in sfarsit, se aliniaza niste planete. Ia fiti atenti aici: sa fii tu in a patra finala de GS, a treia la Paris. Dar, ce e mai important, a doua din doua in 2018! Nu a mai reusit nimeni asta, nici la baieti, nici la fete! Si fata asta e de cel mai mult timp in top 5, deci o constanta (sic!) senzationala.

Noi, ca romanii, de! o tot dam de gard, ca nu a gastigat nici un GS, ca nu a batut-o pe Serena, pe Masha, sau pe Nadal si pe Roger. Va dati seama ca acum ar fi batut-o lejer pe Serena, cu tot costumul ei de CatWoman, iar pe Sharapova a gonit-o la cotet cu un turneu inainte. Insa a invins-o, fara dubii, pe Buburuza, care mie mi se parea cea mai tare din parcarea de la Roland Garros. Si care i-a dat Sharapovei de n-a suflat. Ei, uite ca n-a fost asa si Simona a trimis-o dupa tigari. De doua ori, o data cu filtru, a doua fara! 6-1? Pai asta e zar de poarta-n casa, sau e scor de falfait buburuze…

In meciul cu Kerber, si ea o fosta numar 1, chiar si la 0-4 in setul intai, vedeam indajirea din ochii Simonei si sclipirea aia care ii dadea increderea ca va darama muntii si tabela de scor. Si a facut-o! Apoi, in semi, a vajait pe langa Garbine, care, atentie! nu a jucat rau deloc. Insa atata a fost diferenta intre vitezele celor doua motoare. Unul turat, elegant si spaniol, elastic si felin, insa vine din urma celalalt, turbo, supraturat si pistonat la maxim. Si cu niste picioare sincronizate perfect. Ati vazut cum fuge Road Runner de Coyote, ala cu „Beep, beep”? Asa ii fac si picioarele Simonei, de nu vezi decat un norisor, deasupra caruia e ea si-ti apare instant in orice punct al terenului. Rezultatul a fost cel mai cel meci de tenis dintre doua fete, in care Simona a reusit sa aiba viteza medie la returul cu doua maini mai mare decat a lui Nadal. Este ca si cum eu as fugi mai rapid decat Bolt! Hai, pe bune, asta e deja ca si fake news…

Asadar, las la o parte toate superstitiile, de care, recunosc sincer, am fost coplesit la toate finalele de pana acum si ma risc, inainte de meci, sa ies cu pieptu-n fata si cu convingerea ca Simona va castiga. Nici nu mai pomenesc de faptul ca iar comenteaza CTPul, care pana acum a fost cobe. Dar, de data asta, sper ca PRO TV sa ii poarte noroc Simonei, nu ca in 2014 cand au preluat-o Antenele. Oricum, eu tot pe Eurosport ma uit, asa mi se pare fair.

Nu se poate altfel decat victorie, totul e in sensul asta, maturizarea Simonei, logica, statisticile, evolutia naturii, miscarea continentelor, incalzirea globala, decizia CCRului si lupta anti-coruptie, toate astea converg catre aceeasi concluzie fireasca. Poate ca fata aia din State are un self-esteem mai mare, cum adica o americanca sa se-mpiedice de-un ciot? Ca tot a declarat ea ca ea are ceva-n plus fata de Simona, adicatelea un US Open, castigat, mai precis ultimul. Asa, si? Mai, fata, tu ai auzit de Rovine?

Pai, fata tatii, pe zgura se deseneaza altfel jocul asta de-l stii tu. Si urmele raman, adanci ca ridurile dua 50. Tenisul pe hard, la voi, la americani, e rapid, din trei schimburi s-o gatat setul deja. Aici, pe zgura noastra stramoseasca, pe care pana si dacii se antrenau, e drept, jucand cu lupul dacic in loc de racheta, punctul se face, se construieste, se pun stopuri, se dau taiate, liftate, loburi, voleuri, ce stii tu ce-i aia? Ai auzit de balet? Ei, originea cuvantului e de la tenisul pe zgura. Sa-ti spun eu, ca am jucat tenis cu batacul de lemn, in anii 70 cand Nastase era strigat Nasty Boy si cucerea fetilii, si nu nu politistii, ca azi. Iar la sportul asta, ca e deja alt sport, toate calculatoarele alea cu softuri Microsotf, instalat pe bune, nu ala spaguit de la noi, indica fara eroare ca Simona e cea mai buna din galaxie pe zgura.

In astea doua saptamani am vazut o Simona atat de solida, de indarjita, de concentrata si de dura, incat imi era teama sa nu-mi crape ecranul televizorului cand faceau astia close-up. Mai mult, la o minge cu Kerber, pe care Simona a dat-o-n balarii, chiar a avut puterea sa zambeasca. Un fel de: Bai, ce smecherie-mi iesea daca reuseam… Asta inseamna sa fii in control, sa stii ca tot meciul, de fapt, tu ti-l faci. Exact ca-n viata! De ce sa dai vina pe altii pentru cum ti-o petreci? Treci la carma si ia fraiele-n mana. Apoi,.. enjoy the ride!

Si ce daca maine e mitingul ala la misto al PSD? Nu conteaza, e pantaloni scurti fata de ce va realiza Simona! Mitingul trece, Simona ramane! In istorie 🙂

Hai, ca nu va mai tin, ca s-a facut de doua trecute. Pe scurt, daca nu castiga Simona, sa nu-mi mai ziceti mie Gheorghe!

Hai, Simona!

DE-A JOACA,… sau are cineva un dicționar nocturno-român?

Azi a fost o zi plina… cu de toate. A fost soare, a fost ploaie, cu tunete si vant. Ca vara. Yeeeei, in sfarsit, e vara! Mi-am amintit: eu vara nu dorm! Mi s-a potrivit bine cantecul asta, ca, uite, e trecut de doua noaptea si eu umblu brambura dupa cai verzi pe pereti. Si, aici in mansarda, am pereti inalti, deci mult de umblat 🙂 Inteleg, daca eram la adolescenta, dar la varsta mea! Lasati, lasati,…

Asadar, forja de dimineata, meeting de business. Apoi ceva de lucru in continuare, ca sa zic asa wrap-up. Si dupa, tup-tup, sus in atelier. Am un tablou si ma tot chinui cu el de mai mult de o luna si nu-i dau de cap… Hmmm, aici trebuie sa iau o decizie, pana la urma, daca il pot termina, sau nu… Am citit undeva ca si NU e un raspuns.

Apoi, ploaia de care ziceam, cu spume si tunete, ceea ce pentru Lili-Blue e horrorr! Se sperie atat de tare de furtuna, incat merge lipita de mine oriunde prin casa. Si urca chiar si in mansarda, desi nu-i place deloc aici, la mine-n atelier. In schimb, Pif, pisicul ala mic, deja e in elementul lui si simte ca are avatajul terenului, asa ca se baga in seama peste tot. Pe la 18:00 (sase seara – pour le connaisseur PSD) am plecat la radiorterapie, ca in fiecare zi. Hmmm,… aici vorbim de un MUST, nu e cu functia IF!

Cand am venit, mi-am facut o salata in care am pus multa menta, ca tot e destula in gradina si nu stiu ce dracu’ sa fac cu ea. Am vazut si ce tenis a patit Nole, pacat ca a pierdut la Cecchinota, dar CE MECI!!! Tenis, frateee! Apropos, stiti ca Marius Copil a avut 2-0 la seturi cu baiatul asta in prumul tur?

Si eu fraier: vin de la tratamentul de cancer si ma uit la tenis, cat pe ce sa mor de inima! Aaaa, sau uit, tin pumnii maine pentru Simona… E asa fata faina, poate are noroc si acum face si GS, sa inchida si capitolul asta, lasat cu puncte-puncte… Da, iar dupa aia haterii o s-o-ntrebe de ce n-are sapca?

Am vazut si niste fotbal, in care Romania pare ca devine o echipa mai vesela si mai vioaie, parca un pic si mai inocenta si inventiva, tinerii astia chiar vor sa faca treaba. Sau, din Contra 😊

Eeeiii, si-apoi vine noaptea, cu spirits in the night, asa, ca de la Manfred Mann citire… si tot tacamul.

Pai, cum, sa treaca ziua asta degeaba? Noi nu f…acem nimic? Hai, la muncaaaa, la pictat! Dar, pentru ca nu am inspiratie, nu am modele sa-mi pozeze si mi-e lene sa tot caut pe net noapte de noapte, incepem DE-A JOACA! Din nou, cu ce-avem la dispozitie, dam din pensule, cutite si culori pana terminam dracului, odata, panza si tuburile 😊

Asta e ce-a iesit, ce vedeti in foto/video. Habar n-am daca e ce trebuie, de fapt nici nu conteaza, e atat de noapte si atat de misto, incat nu ne judeca nimeni. Pana maine dimineata e o granita, pe care n-am chef s-o trec, iar judecatorii dorm la ora asta. Chiar si aia de la CCR! Suntem doar noi, singuri pe lume, asa ca… da-i sa mearga!

I-am dat inca o tura, nu stiu ce a iesit vedem maine dimineata, pe lumina.

Mereu mi se intampla sa desenez noaptea ceva, apoi adorm si raman in vis cu ceea ce imi imaginez eu ca e creatia mea, evident mult amplificata si deformata… Si, intr-un final, sau mai bine zis intr-un inceput, vine dimineata. Abia atunci imi dau seama de ce mare iluzie (citeste „cacat”) mi-am creat eu peste noapte… Asta e, cum ar zice nen’tu Einstein, totul e relativ. Si totul trebuie vazut, citit si apreciat, exact la momentul lui. Nu mai tarziu.

Consecvent, voi posta asta acum, la doua noaptea trecute fix, apoi maine dimineata poate o voi reciti. Daca o veti gasi aici, sau NU, inseamna ca: 1 – e un cacat; 2 – am suferit de hangover masiv si nu am putut lua decizia corecta dimineata, asa ca am lasat-o; 3 – e un cacat; 4 – am considerat ca e capodopera vietii mele si o s-o tiparesc cu litere de aur si apoi o voi inrama; 5 – e un ….; 6 – ce legatura are asta ce cele de mai sus?

Geamurile din mansarda mea sunt deschise acum si de afara se aud zgomotele noptii. Sunt vii, usor de deslusit si dibuit, chiar si pentru un fudul de urechi, ca mine. Problema mea e ca nu le pricep,… of! sunt tont rau de tot. Stiu ca misca acolo si sunt convins ca ele inseamna ceva….

Pentru asta… are cineva un dicționar nocturno-român?

Acei oameni minunați și motostivuitoarele lor zburătoare…

Heei, copii, ia sa va spun o poveste! A fost odata ca niciodata,… cam de-acu’ un an, de cand dudul facea pere si rachita micsunele, de cand dadea ala cu mustata cu ordonantele-n populatie, racaite din noaptea mintii, de sarea iouropa de sapte’j’sapte de coti in sus si-apoi odata se dadea cu curu’ de pamant… ei, copiii mosului! Cam tot de-atunci, toti am devenit, cu mic cu mare, specialisti in justitie.

Apoi, de cand Simona noastra se ivi pe-acolo, prin topurile ale mai mari, mojmondind prin jurul numarului unu’, toti deveniram cel putin cetepisti in tenis. Ca sa nu zic „tari in… tenis”, ca eu, fiind fudul de urechi, cine stie de dracu’ mai inteleg. Si ma baneaza alde Mark Z, de nu mai pot da ochii cu voi 😊

Cand a disparut Elodia, sau cum o chema pe fata aia, cu j’de miile ei de episoade nocturne,  gasirea ei devenise un serial mai tare ca tanar si nelinistit. Asa ca toata lumea,-n piata si la coada la impozite, stia unde-a tarat-o ala si ce i-a facut. Ce sa mai? Specialisti! Adevarati poiroti sunt romanii, deductiile alea din „tacerea mieilor” au fost pantaloni scurti…

De cand, mai zilele trecute, picara bursele pe Wall Street, toti ne explica de ce si care vor fi trendurile financiare si de ce nu e bine sa ai bitcoini, sau bitcoaine… ca nici nu mai stiu cum e corect. Mai apare si Isarescu, cu Vasilescu la butoniera, explicand de ce vor creste dobanzile si preturile si ecuatia-i gata. Specialistii pestelui prajit in ulei presat la rece au estimat ca valul nu va atinge Romania, deci… fugiiiti! Ca asa au declarat si la criza din 2008, ca Romania asa si pe dincolo, e cea mai sigura de pe mapamondul mondial, iar dupa aia nu mai stiau cum sa reduca din salarii si pensii. Specilalisti, nu gluma! Apoi mai cuvanta si Fat Frumos de la Finante, care face pe miratu’ ca el nu-ntelege de ce dracu’ cresc preturile in Romania. Uite-asa, sa-i strice lui graficele, na!

Cea mai tare tot Olguta e, care a rezolvat printr-o singura miscare atat o problema financiara, cat si una filozofica universala, ce chinuia omenirea de ani de zile: cum sa maresti prin metoda micsorarii! Partea naspa e ca a experimentat-o pe salarii. Iar cobaii sunt romanii…

Ei, copii, si uite-asa si PSDul a devenit tot mai specialist in guvernare, asigurand, intr-un singur an, trei guverne, unu’ mai profesionist ca altul. Asta „pentru ca poate” si pentru ca e cel mai capabil partid al Romaniei. Si, pentru ca ar fi de porc s-o bage p’aia cu „greaua mostenire”, ca si-ar da singuri suturi in cur, au inventat o alta scuza de ce nu au facut nimic, un bau-bau ca balaurul din povesti, cu „statul paralel”. Probabil, cand se va demonta si asta, vor inventa „statul in serie”. Asa, sa ne tina mereu la curent…

Si am ajuns la un nou record: avem cel mai agramat guvern al Romaniei! Si asta nu doar de dupa revolutie, ci din toate timpurile! Pai, in comunism, singurul care vorbea cam alandala era Ceausescu. Mai stalcea el unele cuvinte, dar cam atat. Apoi au mai fost si dupa revolutie incercari, cu “Iliescu te iubim, ca ca tine nu gasim!”, sau “Pe mine mesele ma iubesc…” dar astea erau asa, de perioada romantica. Baaai, astia de-acum, bat toate recordurile mondiale de departe! Nu inteleg cum fosta ministru, Abramburica, accepta sa fie in galeata asta cu laturi. Insa, daca ne amintim ca intr-o campanie electorala a acceptat ca ea sa ne fie recomandata de Vanghelie, nu ma mai mira… Poate ca mai sunt, totusi, niste minti luminate in partidu’ ala, prinse prizoniere si din ce in ce mai stinghere. Asta e, cand te bagi in laturi, te mananca… colegii de partid.

Din cauza situatiei mele medicale, in perioada asta mi s-a tot recomandat gandirea pozitiva. Asa ca m-am strofocat si-am identificat si o parte pozitiva in mizeria ce ne guverneaza! Faptul ca acum toata lumea e mai atenta la gramatica data pe gura de alesi si la ororile declarate de minunatii nostri conducatori. Asa incat, de voie – de nevoie, focusul e pe limba romana si pe speech-urile minunatilor barbati de stat si a motostivuitoarelor lor zburatoare.

Dar, mare atentie! Aici ne paste un risc enorm: acela ca, pe nesimtite, sa devenim specialisti in gramatica…

Asta ne-ar mai lipsi!

Avantaj, Simona!

Multumim, SIMONA! Ai reusit doua finale de Grand Slam in ultimele sapte luni, iar in ultimele trei ai fost liderul mondial. La Australian Open, cred ca ai facut cel mai puternic si solid turneu in ultimii cinci ani, de cand te urmaresc eu.

Long term, Simona a castigat enorm la turneul asta din Australia, unde a venit dupa un titlu castigat in China. Si, sa nu uitam, asta a fost turneu dublu, de doua saptamani. Cele mai misto si mai tari trei meciuri ale turneului au fost cele in care a jucat ea: 15-13, 9-7 si finala. A adunat atata forta mentala si maturitate in ultimele doua luni, ca niciodata pana acum. Saltul e remarcabil. Si vizibil chiar si pentru un spectator afon ca mine. Un inceput de 2018 fulminant!

Daca reuseste sa se mentina sanatoasa, a ajuns la stadiul in care poate castiga ORICE turneu de o saptamana, impotriva oricui! Insa, spre deosebire de alte jucatoare, ea are de luptat, pe langa adversare, vreme, sorti si jocuri de culise ale sponsorilor, organizatorilor si televiziunilor, si impotriva propriului ei corp! Nu e simplu deloc… La 18 ani, impreuna cu familia ei, a avut de luat o decizie majora, de interventie asupra propriului corp, pentru a-si dedica total viata tenisului de mare performanta. Practic, si-a sacrificat corpul pentru tenis. Putea sa nu reuseasca sa intre in prima suta, iar atunci drama era enorma, iar riscul asumat inutil… Dar munca sustinuta, ambitia si vointa ei, au facut ca tot efortul sa merite. Apoi, sa nu uitam, Simona este cea mai scunda jucatoare din top 10 mondial. Asta inseamna ca, pentru a compensa, trebuie sa fuga mult mai mult decat toate celelalte jucatoare. Deci gleznele ei sunt mult mai solicitate. Iar la un turneu pe hard, cum este cel australian de doua saptamani, cand stai in total 14 ore pe teren, doar cu sprinturi si frane, asta lasa urme, tendoanele se fac praf… In plus, prin exercitii si antrenamente trebuie sa suplineasca forta pe care celelalte jucatoare o au nativ. Serviciul ei abia acum a devenit de peste 170 km/ora, cu toate ca este cea mai scunda. Iar unghiurile la care poate ataca sunt mult mai reduse. Cata munca trebuie sa fie acolo, in ani de zile, sa poti ajunge unu mondial, atunci cand nu te ajuta corpul. Totusi, ea a reusit si a trecut peste, jucand tot turneul cu glezna afectata de intinderea suferita chiar in primul tur.

Aaaaa, si mai e ceva! Simona se incapataneaza sa fie romanca si sa se laude ca-i asa, chiar daca se lupta chiar si cu asta, impotriva tuturor! Ceea ce o costa, pentru ca si de aia nu se ingramadesc sponsorii sa semneze cu ea. Romanii nu au o imagine buna, nu le vand produsele… Imaginea noastra in afara se pare ca are si aici ceva de zis. Daca ar fi fost canadianca (nu mai zic americanca!), cum e Eugenie Bouchard, care se zbate pe la locul 45 WTA, era coada la sponsorizare. Simona e una dintre putinele noastre raze luminoase, care ne scoate in lume, ne pune steagul pe televizoarele din toata lumea, ne pune la mesele cele mai selecte si mai afla oamenii ca Romania inseamna si altceva decat hotie, coruptie si Dragnea… Totusi, ce nu inteleg este de ce nu se implica cat de cat Tiriac in gasirea unui sponsor Simonei, ca la asta el se pricepe. Sau el e prea scump…

Insa cel mai mare castig in ultimele doua luni l-am vazut la mentalul Simonei. Dorinta de a izbandi, agresivitatea in joc si atacul permanent la jucatoare mult mai puternice fizic, au uimit pe toata lumea. Cu Kerber, a avut 50 de winnere, azi 40. Inainte, erau turnee intregi in care nu reusea atatea. A trecut la o alta clasa, nu mai este jucatoarea defensiva care te invinge dandu-ti inapoi orice minge, ci e cea care te ataca si moare cu tine de gat! Sa nu uitam, azi, pe puncte, scorul a fost 104-102. Deci doar doua mingi au facut diferenta…

La una din ultimele mingi, desi pierduta, chiar a avut un zambet! O alta atitudine, detasata, linistita. Insa niciodata resemnata. Mi se pare ca e o alta Simona decat cea de pana acum, o Simona care va reusi, in 2018, cel mai bun an al ei de pana acum!

La un moment dat, prin setul doi, cand Simona suferea vizibil si, practic, a jucat intr-un picior, a fost un cadru mai larg cu antrenorul Darren Cahill, langa care era mama Simonei. Si pe buze ei i-am putut citi vorbele, cand si-a incurajat copilul cu indemnul „Haide, mamă!”. Ca mama, oare cat de puternic poti trai un astfel de meci, ce sentimente te napadesc, cand iti vezi copilul ranit, epuizat, la 40 de grade, dupa doua saptamani de efort supra-omenesc, stiind ca isi da ultimele puteri, sa se agate de fiecare minge, de fiecare strop de energie… pentru ca nu cedeaza! Daca era la box, ar fi aruncat prosopul? Nu cred. Mai degraba, cred ca era ca mama lui Stefan cel Mare care l-a indemnat „Du-te la oștire, pentru tara mori!”…

Adevarul e ca, într-adevăr, Simona a luptat pana la sacrificiu. In ultimele doua luni, parca Simona s-a reinventat, s-a maturizat si nu mai joaca tenisul fantezist, dedicat 100%, dar ineficient de pana acum. Daca reuseste si-si concentreaza efortul pe a scurta mingile si implicit timpul petrecut pe teren, conservandu-si resursele pentru meciurile finale, sigur va fi anul ei. Nu vad in prezent o jucatoare atat de completa ca ea.

Poate ca si Wozniacki, cu experienta ei, a fortat acel repaus medical in setul trei, la 4-3 pentru Simona, scotand-o din ritm. Si a reusit, pentru ca de atunci, a revenit intarita si Simona nu a mai casigat niciun game. Poate si arbitra a derutat-o spre final, la acel out inventat, pricinuindu-i singura dubla greseala, dar intr-un moment decisiv. Poate… Insa astea fac parte din regula jocului, asa cum si Sharapova a cerut pauza de vestiar inainte de decisiv, in finala de acum trei ani de la Paris. Trebuie sa stii sa lupti si impotriva lor si Simona cred ca va invata si de aici ceva.

Sincer, niciodata pana acum nu m-am simtit atat de bine dupa o finala de Gand Slam pierduta de Simona. Si nici atat de increzator ca anul asta va mai fi in finale si va si castiga cel putin unul!

Pana acum Simona a avut trei finale, toate pierdute. La fel ca si Tiriac si Nastase, tot atatea finale pierdute in fata americanilor, la Cupa Davis. Sigur insa, Simona va merge mai departe si va dovedi ca isi poate indeplini visul, ca POATE CASTIGA.

Avantaj, Simona!

Simona merge mai departe – sau hatereala la români

Grigor Dimitrov a castigat Turneul Campionilor. Este o stire, avand in vedere ca la startul competitiei a celor din top 8 au fost atat Nadal, cat si Federer. Moment de varf al carierei lui si fara indoiala al tenisului bulgaresc. Mai ales ca stim in ce conditii se face sport la ei si la noi, colegi de coada clasamentelor in orice top european. Ca se pot naste performante atat de remarcabile la noi si la ei, e cu atat mai meritoriu.

Cred ca si Dimitrov, si la noi Horia Tecau, sunt respectati enorm de fani, nu am auzit sa le conteste cineva valoarea. Cu toate ca nici unul dintre ei nu a ajuns numarul unu mondial, iar Dimitrov nu are nici el nici un Grand Slem. Horia are vreo doua, parca. Dar pentru fani, nu cred ca asta ar fi o problema.

Cand vine vorba de Simona Halep, e… aici e buba! De ce nu place unora Simona Halep? De ce nu le place ca e pe locul intai de vreo sase saptamani si va mai fi cel putin pana al Australian Open? De ce o urasc cu toti porii unii care in viata lor nu ar reusi un serviciu valabil sau un rever in teren? Din acelasi motiv pentru care, daca va uitati pe YouTube la oricare cea mai mare capodopera a culturii mondiale – you name it! – mereu vei vedea si dis-like-uri. Si e cam o proportie de 5-7% in general. Hateri, frate!

Ce e cu noi? Stiu ca nimeni nu e profet in tara lui si ca Simona are sustinatori multi si unii mai fideli in afara Romaniei, romani sau nu. Totusi… sa incerci tu sa dai da pamant cu performantele ei, mi se pare cel putin josnic. Sau vrei sa atragi atentia asupra ta, de fapt si atunci te pui impotriva curentului, sau de-a curmezisul…

Sa arunci la gunoi atata munca, sacrificii, lacrimi, bataturi, dureri, sudoare, efort si o copilarie innecata in antrenamente, cantonamente si concursuri, mi se pare incalificabil. De ce, doar sa te dai tu mare a-toate-stiutor? Sau pentru ca n-ai nimic valoros sa aduci in plus, sa pui pe masa?

Chiar, poate printre cei care citesc aceste randuri sunt si prieteni din Bulgaria, sigur ei stiu mai bine. Acolo e tot asa, e un curent impotriva lui Dimitrov, ca n-a castigat nici un mare slem, ca poate avansa doar daca Nadal e racit, sau Federer se loveste la vaccin? Ca, de fapt, aici la Londra nu i-a batut pe niciunul dintre cei mari? Desi a facut o finala excelenta, cu tenis la cel mai inalt nivel.

Cred ca, mai degraba, suntem noi sexisti si misogini. Trist, dar asta-i adevarul. In adancul nostru, ne racaie ca o fata e mai tare decat noi, aia cu sexul tare si mare. Cum adica, sa ajunga ea numarul unu in lume? Nu are valoare, a ajuns acolo doar din intamplare, au avut altele ghinion, sau cu mare noroc. Babaieti, inseamna ca nu stiti nimic despre cum se fac clasamentele in ATP si WTA. E un sport in care fiecare respiratie e masurata si contorizata si toate punctele se aduna riguros, zi de zi, saptamana cu saptamana, la fiecare turneu, in fiecare an. Si de cinci ani in top 5, singura din circuit? Cu asa constanta, e unicat – ca tot e din Constanta, nu?

Uitati-va ca pana si Nole sta pe bara de juma’ de an, si chiar Nadal si Federer, au avut pauze mari generate de accidentari, efort, corpul a cedat, e un ritm la care anatomia omului se pare ca nu poate rezista atatia ani… Simona merge mai departe!

Bravo, Dimitrov, bravo Simona, bravo Horia, bravo tuturor care fac performanta! Lasati-i pe hateri sa spumege pocale, ei vor avea satisfactia castigarii campionatului de spart seminte pe banca din fata blocului, faza pe scara! Si sigur au si diploma, inramata, printre bibelourile din sufragerie.