TESTUL DE MATURITATE PENTRU NATO ŞI UE – PROBA DE RĂZBOI

Invazia Rusiei în Ucraina s-a declanșat! Cel mai negru scenariu se derulează deja sub ochii noștri. Ceva ce ar fi fost de neconceput într-o Europă de secol XXI, chiar se întâmplă în realitate, nu e doar un joc 3D online. Pentru că Rusia a rămas cantonată în aceeași epocă feudală, a războiului de expansiune și a ocupării cu forța de teritorii.
Situația actuală este cel mai mare test pe care trebuie să-l treacă atât Uniunea Europeană, cât mai ales NATO.
Organizația militară a fost creată la începutul Războiului Rece, în 1949. Ca răspuns, URSS a creat Tratatul de la Varșovia în 1955 și reunea toate țările aflate dincoace de Cortina de Fier. Niciodată nu au fost față în față aceste alianțe.
Dacă în NATO se decidea o măsură, toţi acţionau unitar. În schimb, în cadrul statelor comuniste nu era o înțelegere unanimă a evenimentelor și a modului de intervenție, ca dovadă refuzul lui Ceaușescu de a sprijini intervenția sovietică în Cehoslovacia din 1968.
În 1991, după căderea comunismului, s-a dizolvat Pactul de la Varșovia, devenit inutil. Apoi toate statele foste comuniste au aderat de bună voie la NATO. De ce? Pentru că în timp au realizat că tipul de democrație occidentală și valorile ei aduc, într-adevăr, siguranță militară și progres. În paralel, s-a dezvoltat și Uniunea Europeană, alt model de alianță, care asigură dezvoltarea și prosperitatea.


În schimb, Rusia lui Putin a rămas în urmă, atât economic, cât și din punct de vedere al democrației. Se bazează mult pe export, în special de gaz dar și alte resurse naturale. Și, ca de fiecare dată în istoria ultimului secol, exportul de frică este argumentul suprem față de comunitatea internațională.
Situația la care am ajuns acum nu este totuși doar din vina lui Putin. Cei care îl frecventau, promovau și acceptau până acum au și ei partea lor de responsabilitate. Ei i-au permis să se extindă la unde a ajuns astăzi, cu toate că se ştie că el merge pe principiul „îi dai un deget şi-ţi ia toată mâna”.

Aşa cum se vede, sunt multe similarități între situația de acum și cea de la începutul celui de-al doilea război mondial. Istoria are prostul obicei să se repete, dacă nu o înțelegi în profunzime.
Putin a plecat pe un drum „one way”, pe care nu mai are cale de întors. Indiferent de rezultat, el nu va câștiga şi nu m-aş mira daca nu va fi înlăturat chiar din interior. Pentru că acum strică afacerile de miliarde ale potenţaţilor ruşi, care s-ar putea să nu vrea sa treacă peste aceste pierderi financiare. Bursa de la Moscova e căzută, iar continuarea războiului, odată cu sancţiunile economice internaţionale şi blocarea accesului la băncile extrene nu vor putea asigura cheltuielile enorme necesare în astfel de situaţii.
Acum vedem ce noroc avem noi, ca români, că facem parte din aceste organizații, NATO şi UE! Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost altfel…

Pentru prima dată în istorie, cele două puteri, sunt față în față, în faza de război. Acesta este testul de maturitate pentru NATO și UE. Sper să îl treacă cu succes!
– articol publicat şi în Ziare.Com:  https://ziare.com/razboi-ucraina/testul-de-maturitate-pentru-nato-si-ue-proba-de-razboi-1727062

Noi nu dăm vrabia din mână pe Pasărea Măiastră…

Am avut norocul să ajung acum câţiva ani în Uruguay, în stațiunea cea mai renumită de pe malul Atlanticului, Punta del Este.
Și în acea săptămână cât am stat acolo, am vizitat şi muzeul Ralli, ce are o colecție impresionantă de opere de artă, atât pictură cât și sculptură.

Pe lângă Dali (a fost singura oară când chiar am putut mângâia o operă al lui Dali) și alți artiști geniali, pe un perete erau câteva medalii comemorative, special concepute pentru a omagia artiștii lumii. Tare m-am mândrit când, pe langa Leonardo da Vinci, Vincent Van Gogh ori Rafael, am descoperit numele lui Constantin Brâncuși. Eu, venit din România, până la capătul lumii, să descopăr aici ceva de acasă. Și ceva atât de mișto!
Am postat asta pentru că tocmai a fost ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși. Cel care a dorit să-și doneze operele (230 de sculpturi, desene și mii de fotografii) din atelierul propriu statului român, dar a fost refuzat de Academia Română, condusă de comuniștii vremii. La respectiva ședință de evaluare au luat parte Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Victor Eftimiu și sculptorul Ion Jalea. În procesul verbal s-a notat că “Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură, fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte.”

Asta spuneau academicienii noştri despre cel care, în 1937, marele artist Henry Moore scria că „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
Cu alte cuvinte, nu-i aşa, noi nu dăm vrabia din mână pe Pasărea Maiastră.
Când se va scrie, vreodată, procesul real al comunismului în România, poate se va lua în considerare şi această faptă. Deşi mă îndoiesc că există… crimă culturală.

Este notata Romania in dreptul anului nasterii
Chiar am putut mângâia o creaţie a lui Salvador Dali!

Fericirea este ca un mușchi, trebuie antrenat zilnic

Cheslie Kryst, fostă Miss America în 2019, s-a sinucis, aruncându-se zilele trecute de la etajul 29 al blocului în care locuia. M-a tulburat atât de mult, mi se pare atât de nedrept să se întâmple așa ceva. Să fii tu cea mai frumoasă fată din America și să te sinucizi? Ce poate genera așa o tragedie?
Chiar nu am putut trece peste această știre, care m-a dus cu gândul la ceea ce se crede, în general, că sunt elementele ce alcătuiesc rețeta perfectă a fericirii: frumusețea, tinerețea, bogăția și faima, celebritatea. Conform acestei ecuații, Cheslie chiar ar fi trebuit să fie cea mai fericită persoană în viață! Pentru că aduna laolaltă toate componentele necesare, era frumoasă, inteligentă bogată și celebră. În plus, devenise avocat, lucra pro bono și absolvise și un MBA. Însă, se pare că nu e aşa simplu, viața nu e chiar o ecuație matematică.
Copii fiind, toți am citit basmul despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, în care visul ideal este utopia de a rămâne toți tineri și nemuritori. De fapt, te-ai gândit vreodată cum ar fi să trăiești veșnic? Să vezi că toți din jurul tău, prieteni dragi, copii, ori nepoți, dispar. Groaznic, într-adevăr, un gând insuportabil.
Sau, chiar mai mult, varianta în care toți oamenii să rămână la aceeași vârstă, să nu îmbătrânească niciodată. Care să fie acea vârstă? Copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea? Cum am putea decide? Cum ar mai apărea și evolua copiii? Oricum, e clar că ar fi o lume nefirească. De aceea, chiar și în basm, oamenii au încălcat regula și au preferat să îmbătrânească…
Că tot am adus vorba despre basme, Cenușăreasa este povestea fetiței modeste, muncitoare, ținută în umbră și umilită de noua ei familie, dar care devine prințesă. Poveste care a fost mereu asociată cu viața Prințesei Diana și felul în care a ajuns în familia regală britanică. Asta ar fi rețeta fericirii pentru milioane de fetițe care visează și își doresc ca o astfel de poveste să li se întâmple.


Dar, ia să vedem, oare a fost Lady Diana o femeie fericită? Din ce apare în diverse articole sau documentare, inclusiv în recentul film Spencer, se pare că era departe de această ipostază.

Să nu se înțeleagă că oamenii care sunt tineri, frumoși, bogați ori faimoși nu sunt fericiți! Evident, departe de mine o astfel de ipoteză. Însă pe lângă cele de mai sus, mai este un element, unul secret, pe care este musai să îl pui în creuzet spre a găsi fericirea. Aceasta este iubirea.

Probabil cel mai lung studiu din istorie este cel început la Harvard, în urmă cu peste 80 de ani, care și-a propus să analizeze elementele necesare pentru o viață fericită și a studiat, an de an, viețile a 724 de bărbați. Studiul, început în 1938, este în desfășurare și acum, având ca respondenți chiar și soțiile, copiii sau nepoții celor care au fost primii subiecți, ajungând la peste 2000 de subiecți. După atâția ani de studii și mii de analize, răspunsul pentru o viață fericită și lungă este atât surprinzător, cât și nemaipomenit de simplu: calitatea relațiilor ne tine fericiți și sănătoși. Mai pe scurt, iubirea. Iubirea pentru cel de lângă tine, pentru prieteni, pentru oameni, pentru un animal, o floare, un copac, un tablou sau o operă. Iubirea este medicamentul fără de care nu avem cum să ajungem la fericire.
Într-o scrisoare a lui Albert Einstein adresată fiicei sale, Leiserl, celebrul inventator îi destăinuie că există o forță universală care ţine unit laolaltă universul: iubirea. Ceea ce înseamnă lumină și energie. Și care nu apare pe niciun instrument de măsură, indiferent cât de sofisticat și precis ar fi.

Așa că, practicând iubirea, vom descoperi că fericirea este asemenea unui mușchi ce trebuie și el exersat și antrenat. Este nevoie, mai întâi, să o identificăm atunci când apare, să o recunoaștem și să o acceptăm. Apoi, ușor-ușor, ne vom obișnui cu ea și o vom primi în viața noastră. Încercați acest exercițiu al iubirii și, în final al fericirii. Sunt lucruri atât de simple și la îndemână.
De multe ori, când joc scrabble cu soția mea, ori dansăm sau ne uităm la vreun film, iar în jurul nostru se adună toți cei cinci “copii” adoptați – trei câini și două pisici – sunt convins că fericirea chiar există. Iar dacă se întâmplă să fie alături și cei doi băieți ai noștri, ea chiar este deplină.

Faceți antrenamentul ăsta zilnic, fără a fi nevoiți să mergeți la sală. Iubiți și fiți fericiți, e atât de mișto!

Ziua Mondială contra Cancerului

Azi e Ziua Mondială contra Cancerului.
Ce mișto e viața și cât de tare mă bucur că încă sunt p-aici și pot să postez despre toate prostiile ce-mi trec prin cap. Ori despre flori, despre copiii din Gașcă, sau câte un tablou sau o caricatură de-a mea!
Sunt unul dintre norocoșii care încă rezistă la 4 ani după ce am intrat în categoria celor bolnavi, având acest crunt diagnostic. Cine o fi de vină pentru că avem boala? Soarta, greșelile, întâmplarea, ghinionul? Habar n-am care e răspunsul acestei întrebări. Și, de fapt, nici nu contează.
Important este că medicina și în general știința au avansat atât de mult în ultimii ani, încât din ce în ce mai mulți dintre bolnavi au șanse reale să aibă o viață normală cât de cât. Nu știu dacă poate fi vorba de vindecare totală, probabil mereu voi avea sabia lui Damocles deasupra capului,… cel puțin așa mă simt la fiecare serie de analize.
Evident, am avut momentele mele, cu trecut prin nopți nedormite, depresii, îngrijorări, găuri negre și disperări. Dar, cumva, le-am depășit.
Așa că acum savurez orice secundă și frumusețea lumii, sub ce formă o fi ea. Sunt optimist, știu că e cea mai bună atitudine. Pe care încerc să o practic, să o propag și s-o recomand tuturor.
Cei care trec sau au trecut prin boală știu că tot ce e important este să existe un MÂINE. Indiferent cum e, să ne bucurăm de el și să-l prețuim cum se cuvine. Eu o fac, din toată inima! Pentru că niciodată nu vom ști dacă nu cumva e ultimul…
Multă sănătate, putere și speranță, prieteni!