Buuun,… acum avem și un Grand Slam. Ce facem cu el?

Ați remarcat, da? Până acum, Simona era cea care pierdea finalele de Grand Slam. Când e de câștigat însă, evident că NOI câștigăm…


Gata, a trecut și Roland Garros-ul, știm și câștigătorul la băieți, pentru a 11-a oară, Nadal e regele de la Paris. E incredibil ce a realizat băiatul ăsta, care în finală nu i-a dat nicio șansă lui Thiem. Altfel, un puști austriac foarte simpatic, care, la festivitate, a declarat că atunci când Rafa a câștigat prima dată la Roland Garros, el avea 11 ani și se uita la televizor, neimaginându-și niciodată că vă ajunge să facă finală cu el.
Dar nu te pui cu Nadal. E fiară! Chiar dacă plânge el când îmbrățișează cupa ai miștoacă din argint, se transformă într-un tanc ce zdrobește tot și aruncă dincolo de fileu. Peste 50 de seturi câștigate consecutiv pe zgură, poate vă spune ceva despre ce înseamnă legenda asta vie…


Dar, apropo de legende, avem și noi una, chiar dacă unii încă nu realizează cât de sus s-a plasat Simona și cum ne târăște și pe noi printre stele, doar-doar mai respirăm mireasmă de tei înstelat, nu de cocină…


Deci, ce are un jucător de tenis? Corpul lui, mintea lui și racheta. Care, practic după ani de zile de efort, devine prelungirea firească a celor doua de la început. Acolo se îmbină toate gândurile, energiile, emoțiile și mușchii. În forța ei rezidă tot ceea ce vedem noi pe terenul ala măsurat milimetric, oriunde în lumea te-ai afla.


Pe Simona, statura nu a ajutat-o, fiind cea mai scundă din top 10. Mai mult, a fost nevoie să ia o decizie radicala, tot din sacrificiu pentru cariera ei de profesionistă. Putea, foarte bine, să nu ajungă la performantele astea senzaționale, dar ea a riscat și a fost convinsă că va reuși.
A avut de partea ei ambiția, puterea, efortul, credința în victorie, motivația extraordinară, lupta, lupta și lupta. În plus, și-a dat seama că îi trebuie un altfel de gândire, pozitivă, care nu-i putea veni decât de la antrenorul ei. Darren cred că a fost cea mai bună alegere din cariera ei, venită la momentul potrivit. Pentru că și cei dinaintea lui au fost, la acel moment, ceea ce avea ea nevoie.
In ultimul an, Simona a evoluat enorm. Poate și fizic, dar mental este la un alt nivel. Anul trecut nu cred că reușea să treacă peste set pierdut și 0-2. Ba chiar a pierdut de la set câștigat și 3-0!


Aici e diferența. În plus, hai sa fim serioși, sa învingi atâtea fete extrem de puternice, la rând, în două săptămâni, e ceva ce deja este o performanță. Mă uitam în finală, când Sloane parcă stătea pe loc și, eventual, mai făcea doi-trei pași, stânga-dreapta ca să acopere fundul terenului. Simona trebuia sa facă 10 pași pe aceeași distanță. Dădea în ea ca la perete, totul îi venea înapoi. Aici, la turneele de Grand Slam, nu poți să ai on-court coaching, așa că trebuie să-ți rezolvi singur problemele de plan de joc, de tactică, de timing, de abordare. Și Simona, pentru că e una dintre cele mai deștepte sportive pe care-am văzut-o, a găsit rezolvarea. Mi-a dat seama de faptul că vă reveni în joc și va câștiga, la o minge stânga-dreapta de multe ori, la care a alergat-o americanca. Pană la urmă, Simona a răspuns cu un lung de linie în zona liberă, la care Sloane nu ar mai fi ajuns, dar mingea a fost în fileu. Însă modul în care s-a apărat acolo și cum a gândit-o, i-a transmis adversarei că… stai, că mai am să-ți spun ceva. Ei, și de-atunci a început să îi spună. Adânc și apăsat. Frate, și era abia la începutul setului doi, când în România se pusese de-o eclipsă. Nu mă refer la aia din Piața Victoriei, că aia-i altă poveste și vom scrie separat despre ea…
Să mai amintesc de faptul că a luat seturi de 6-1 lui Sloane, Muguruza, Kerber… și ce meciuri a făcut în astea două săptămâni! Doar în turul întâi s-a riskat puțin cu… Riske 🙂

O analiza rece, ca de obicei, a facut si domnul Ion Țiriac, imediat dupa finala. In care descrie cat de imprevizibila si puternica a fost Simona si cum a luptat pana la ultima minge.
Simona a declarat ca ea nu a avut păpuși în copilărie, ci doar mingi și rachete de tenis. De aceea, poate, când a venit momentul bucuriei, a ținut trofeul ca pe cea ma dragă dintre păpuși. I-a arătat Sloane (câtă eleganță la fata asta, chiar dacă a pierdut!) cum să-și ridice trofeul, deasupra capului, pentru a-l arăta arenei care o ovaționa.


Lumea în care ne invită Simona este lumea campionilor, a câștigătorilor, o elită în care doar unii pot accede. Cei care cred în visul lor, care dau la o parte ceea ce nu e esențial, și, mai presus de toate, pun osul la treabă. Necondiționat! Și nu o iau pe scurtături, ci aleg calea grea, presărată cu transpirație, lacrimi, sacrificii, uneori sânge.
Dar este și o lume în care respectul este esențial. Pentru că și cel de dincolo de fileu este la fel de muncitor, de doritor de izbândă și de glorie. De aceea, am văzut cum antrenorul lui Sloane a venit și a felicitat-o pe Simona după meci, cum, într-un interviu, Darren a început să răspundă felicitând-o pe Sloane, care a jucat nemaipomenit, sau cum tatăl Simonei s-a dus și i-a urat succes pe mai departe lui Sloane, îmbrătișând-o apoi.


Ce legătură are asta cu noi, ca români? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne uitam la ce faună a fost în Piața Victoriei sâmbăta, după meci, nu e niciuna. Pentru că ei se duc sau sunt duși acolo să strige pentru unii care fură, mint și mimează adevărul. Aia e altă lume, nu e cea de fair play, din tenis, din sport. Sunt doua lumi la ani lumina distanță. Însă noi, ceilalți, ar trebui să tindem către drumul pe care ni-l arată Simona, să pătrundem în eleganța din lumea ei. Și, între timp, dacă reușim ca, pe drum, să mai convertim câte unu’-doi dintre cei care au rătăcit cărarea, tot e bine…
Mulțumim, Simona, mulțumim, Darren, pentru că ne faceți părtași la călătoriile voastre extraterestre! Iar drumul e abia la început. 

 

Sursa foto: capturi YouTube.

 

De ce va câștiga Simona? Pentru că așa merită!

E  vineri noaptea, e trecut de unu si ma gandesc la meciul de maine al Simonei Halep. Si am emotii, normal! Am suferit ca un caine la multe dintre meciurile ei, si cateodata si ale celorlalte fete de la noi, incat acum parca simt ca, in sfarsit, se aliniaza niste planete. Ia fiti atenti aici: sa fii tu in a patra finala de GS, a treia la Paris. Dar, ce e mai important, a doua din doua in 2018! Nu a mai reusit nimeni asta, nici la baieti, nici la fete! Si fata asta e de cel mai mult timp in top 5, deci o constanta (sic!) senzationala.

Noi, ca romanii, de! o tot dam de gard, ca nu a gastigat nici un GS, ca nu a batut-o pe Serena, pe Masha, sau pe Nadal si pe Roger. Va dati seama ca acum ar fi batut-o lejer pe Serena, cu tot costumul ei de CatWoman, iar pe Sharapova a gonit-o la cotet cu un turneu inainte. Insa a invins-o, fara dubii, pe Buburuza, care mie mi se parea cea mai tare din parcarea de la Roland Garros. Si care i-a dat Sharapovei de n-a suflat. Ei, uite ca n-a fost asa si Simona a trimis-o dupa tigari. De doua ori, o data cu filtru, a doua fara! 6-1? Pai asta e zar de poarta-n casa, sau e scor de falfait buburuze…

In meciul cu Kerber, si ea o fosta numar 1, chiar si la 0-4 in setul intai, vedeam indajirea din ochii Simonei si sclipirea aia care ii dadea increderea ca va darama muntii si tabela de scor. Si a facut-o! Apoi, in semi, a vajait pe langa Garbine, care, atentie! nu a jucat rau deloc. Insa atata a fost diferenta intre vitezele celor doua motoare. Unul turat, elegant si spaniol, elastic si felin, insa vine din urma celalalt, turbo, supraturat si pistonat la maxim. Si cu niste picioare sincronizate perfect. Ati vazut cum fuge Road Runner de Coyote, ala cu „Beep, beep”? Asa ii fac si picioarele Simonei, de nu vezi decat un norisor, deasupra caruia e ea si-ti apare instant in orice punct al terenului. Rezultatul a fost cel mai cel meci de tenis dintre doua fete, in care Simona a reusit sa aiba viteza medie la returul cu doua maini mai mare decat a lui Nadal. Este ca si cum eu as fugi mai rapid decat Bolt! Hai, pe bune, asta e deja ca si fake news…

Asadar, las la o parte toate superstitiile, de care, recunosc sincer, am fost coplesit la toate finalele de pana acum si ma risc, inainte de meci, sa ies cu pieptu-n fata si cu convingerea ca Simona va castiga. Nici nu mai pomenesc de faptul ca iar comenteaza CTPul, care pana acum a fost cobe. Dar, de data asta, sper ca PRO TV sa ii poarte noroc Simonei, nu ca in 2014 cand au preluat-o Antenele. Oricum, eu tot pe Eurosport ma uit, asa mi se pare fair.

Nu se poate altfel decat victorie, totul e in sensul asta, maturizarea Simonei, logica, statisticile, evolutia naturii, miscarea continentelor, incalzirea globala, decizia CCRului si lupta anti-coruptie, toate astea converg catre aceeasi concluzie fireasca. Poate ca fata aia din State are un self-esteem mai mare, cum adica o americanca sa se-mpiedice de-un ciot? Ca tot a declarat ea ca ea are ceva-n plus fata de Simona, adicatelea un US Open, castigat, mai precis ultimul. Asa, si? Mai, fata, tu ai auzit de Rovine?

Pai, fata tatii, pe zgura se deseneaza altfel jocul asta de-l stii tu. Si urmele raman, adanci ca ridurile dua 50. Tenisul pe hard, la voi, la americani, e rapid, din trei schimburi s-o gatat setul deja. Aici, pe zgura noastra stramoseasca, pe care pana si dacii se antrenau, e drept, jucand cu lupul dacic in loc de racheta, punctul se face, se construieste, se pun stopuri, se dau taiate, liftate, loburi, voleuri, ce stii tu ce-i aia? Ai auzit de balet? Ei, originea cuvantului e de la tenisul pe zgura. Sa-ti spun eu, ca am jucat tenis cu batacul de lemn, in anii 70 cand Nastase era strigat Nasty Boy si cucerea fetilii, si nu nu politistii, ca azi. Iar la sportul asta, ca e deja alt sport, toate calculatoarele alea cu softuri Microsotf, instalat pe bune, nu ala spaguit de la noi, indica fara eroare ca Simona e cea mai buna din galaxie pe zgura.

In astea doua saptamani am vazut o Simona atat de solida, de indarjita, de concentrata si de dura, incat imi era teama sa nu-mi crape ecranul televizorului cand faceau astia close-up. Mai mult, la o minge cu Kerber, pe care Simona a dat-o-n balarii, chiar a avut puterea sa zambeasca. Un fel de: Bai, ce smecherie-mi iesea daca reuseam… Asta inseamna sa fii in control, sa stii ca tot meciul, de fapt, tu ti-l faci. Exact ca-n viata! De ce sa dai vina pe altii pentru cum ti-o petreci? Treci la carma si ia fraiele-n mana. Apoi,.. enjoy the ride!

Si ce daca maine e mitingul ala la misto al PSD? Nu conteaza, e pantaloni scurti fata de ce va realiza Simona! Mitingul trece, Simona ramane! In istorie 🙂

Hai, ca nu va mai tin, ca s-a facut de doua trecute. Pe scurt, daca nu castiga Simona, sa nu-mi mai ziceti mie Gheorghe!

Hai, Simona!

DE-A JOACA,… sau are cineva un dicționar nocturno-român?

Azi a fost o zi plina… cu de toate. A fost soare, a fost ploaie, cu tunete si vant. Ca vara. Yeeeei, in sfarsit, e vara! Mi-am amintit: eu vara nu dorm! Mi s-a potrivit bine cantecul asta, ca, uite, e trecut de doua noaptea si eu umblu brambura dupa cai verzi pe pereti. Si, aici in mansarda, am pereti inalti, deci mult de umblat 🙂 Inteleg, daca eram la adolescenta, dar la varsta mea! Lasati, lasati,…

Asadar, forja de dimineata, meeting de business. Apoi ceva de lucru in continuare, ca sa zic asa wrap-up. Si dupa, tup-tup, sus in atelier. Am un tablou si ma tot chinui cu el de mai mult de o luna si nu-i dau de cap… Hmmm, aici trebuie sa iau o decizie, pana la urma, daca il pot termina, sau nu… Am citit undeva ca si NU e un raspuns.

Apoi, ploaia de care ziceam, cu spume si tunete, ceea ce pentru Lili-Blue e horrorr! Se sperie atat de tare de furtuna, incat merge lipita de mine oriunde prin casa. Si urca chiar si in mansarda, desi nu-i place deloc aici, la mine-n atelier. In schimb, Pif, pisicul ala mic, deja e in elementul lui si simte ca are avatajul terenului, asa ca se baga in seama peste tot. Pe la 18:00 (sase seara – pour le connaisseur PSD) am plecat la radiorterapie, ca in fiecare zi. Hmmm,… aici vorbim de un MUST, nu e cu functia IF!

Cand am venit, mi-am facut o salata in care am pus multa menta, ca tot e destula in gradina si nu stiu ce dracu’ sa fac cu ea. Am vazut si ce tenis a patit Nole, pacat ca a pierdut la Cecchinota, dar CE MECI!!! Tenis, frateee! Apropos, stiti ca Marius Copil a avut 2-0 la seturi cu baiatul asta in prumul tur?

Si eu fraier: vin de la tratamentul de cancer si ma uit la tenis, cat pe ce sa mor de inima! Aaaa, sau uit, tin pumnii maine pentru Simona… E asa fata faina, poate are noroc si acum face si GS, sa inchida si capitolul asta, lasat cu puncte-puncte… Da, iar dupa aia haterii o s-o-ntrebe de ce n-are sapca?

Am vazut si niste fotbal, in care Romania pare ca devine o echipa mai vesela si mai vioaie, parca un pic si mai inocenta si inventiva, tinerii astia chiar vor sa faca treaba. Sau, din Contra 😊

Eeeiii, si-apoi vine noaptea, cu spirits in the night, asa, ca de la Manfred Mann citire… si tot tacamul.

Pai, cum, sa treaca ziua asta degeaba? Noi nu f…acem nimic? Hai, la muncaaaa, la pictat! Dar, pentru ca nu am inspiratie, nu am modele sa-mi pozeze si mi-e lene sa tot caut pe net noapte de noapte, incepem DE-A JOACA! Din nou, cu ce-avem la dispozitie, dam din pensule, cutite si culori pana terminam dracului, odata, panza si tuburile 😊

Asta e ce-a iesit, ce vedeti in foto/video. Habar n-am daca e ce trebuie, de fapt nici nu conteaza, e atat de noapte si atat de misto, incat nu ne judeca nimeni. Pana maine dimineata e o granita, pe care n-am chef s-o trec, iar judecatorii dorm la ora asta. Chiar si aia de la CCR! Suntem doar noi, singuri pe lume, asa ca… da-i sa mearga!

I-am dat inca o tura, nu stiu ce a iesit vedem maine dimineata, pe lumina.

Mereu mi se intampla sa desenez noaptea ceva, apoi adorm si raman in vis cu ceea ce imi imaginez eu ca e creatia mea, evident mult amplificata si deformata… Si, intr-un final, sau mai bine zis intr-un inceput, vine dimineata. Abia atunci imi dau seama de ce mare iluzie (citeste „cacat”) mi-am creat eu peste noapte… Asta e, cum ar zice nen’tu Einstein, totul e relativ. Si totul trebuie vazut, citit si apreciat, exact la momentul lui. Nu mai tarziu.

Consecvent, voi posta asta acum, la doua noaptea trecute fix, apoi maine dimineata poate o voi reciti. Daca o veti gasi aici, sau NU, inseamna ca: 1 – e un cacat; 2 – am suferit de hangover masiv si nu am putut lua decizia corecta dimineata, asa ca am lasat-o; 3 – e un cacat; 4 – am considerat ca e capodopera vietii mele si o s-o tiparesc cu litere de aur si apoi o voi inrama; 5 – e un ….; 6 – ce legatura are asta ce cele de mai sus?

Geamurile din mansarda mea sunt deschise acum si de afara se aud zgomotele noptii. Sunt vii, usor de deslusit si dibuit, chiar si pentru un fudul de urechi, ca mine. Problema mea e ca nu le pricep,… of! sunt tont rau de tot. Stiu ca misca acolo si sunt convins ca ele inseamna ceva….

Pentru asta… are cineva un dicționar nocturno-român?