DEBUT. Exact acum 43 de ani mi s-au publicat primele caricaturi, în revista Flacăra, condusă de Adrian Păunescu. Flacăra apărea săptămânal sâmbăta şi era color, în vremurile ei bune. Săptămâna ieșea vinerea și era mai mult pe cultură. De fapt, denumirea completă era Săptămâna Culturală a Capitalei. Șefii erau Eugen Barbu și mâna lui dreaptă, Corneliu Vadim Tudor. Dar ei nu aveau caricature… Așa că am trimis primele mele desene la Flacăra. Acolo, rubrica de caricaturi, ce se numea Racul, era condusă de Sorin Postolache, și el caricaturist, într-un fel mâna dreaptă a lui Păunescu. Știu că era într-o vineri seara, pe la 9 și jumătate, când a sunat telefonul la noi acasă și maica-mea a răspuns şi mi-a spus că mă caută Sorin Postolache. Ea îl știa, lucra la tipografie la Informația, actuală Universul, pe Brezoianu. Când mai avea ceva de tipărit pe acolo, Sorin venea să vadă dacă totul e ok. Era un tip atât de notabil, încât dacă îl întâlneai o dată, nu aveai cum să-l uiți.
Cand l-am auzit la telefon că-mi spune “gata, debutezi, apari în Flacăra de mâine!”, nu-mi venea să cred… Mi-a spus “hai, că dacă vii în noaptea asta, îți dau primele numere tipărite”. Eu, penibil, am inventat un motiv cretin, că m-am spălat pe cap și nu pot ieși pe vremea asta… Ce bou! Nu știu dacă și cât am dormit în noaptea aia… Dimineață, la prima oră, eram afară, îmbrăcat cu un palton peste pijamale, căutând cele trei chioșcuri de ziare din cartier de la care aș mai fi putut cumpăra Flacăra. De obicei, se vindea la prima oră…
Am luat ultimele două exemplare pe care le-am găsit. Unul l-am pus în ghiozdan, să îl iau cu mine la ore, că aveam după amiaza. Eram la “Sfântul Sava”, în anul al III-lea de liceu. Mai e necesar să vă spun că explodam de fericire? În tramvaiul 2, cu care mergeam de la Piaţa Rahova până la cofetăria Lămâiţa, lângă Liceul Lazăr, îmi venea să arăt revista fiecărui călător. Şi la fel în parcul Cişmigiu 😊 Iar în clasă, toată lumea a aflat destul de repede de mare mea ispravă… Să fii publicat în revista Flacăra, la 18 ani, chiar era o performanță pe vremea aia… Ăsta era majoratul meu!
Și mai era ceva. Erau publicate nu una, ci trei caricaturi! Prima era cu un fel de artificial intelligence din ziua de azi, dar de pe vremea aia, când se chema “creier electronic”, respectiv calculator. Adică un creier băgat în priză – în viziunea mea. Al doilea desen era un pic mai anti-regim, întotdeauna m-am mirat că a trecut de cenzură, era un pui de pasăre ce se naște din ou, dar direct închis în cușcă. Era o trimitere directă către sistemul comunist de atunci. Al treilea desen era cu un melc care sare printr-un cerc de foc, la circ, pentru că așa era fișa postului. Sau, în termenii de azi, job description… Nu avea importanță dacă era destinat lui jobul ăsta sau nu, el trebuia săexecute şi să dea bine…
În concluzie, un tânăr de 18 ani debutează într-o pasiune a lui, fără nicio legătură cu ceea ce are, firesc, tradiţional, de făcut. Va fi el încurajat de părinți să meargă pe drumul ăsta?
Eiiii,… la întrebarea asta sunt convins că răspunsurile de acum, din 2021, diferă în mod semnificativ față de cele din 1978…
Poate că de aia nici nu am urmat o carieră în caricatură şi am făcut-o doar din pasiune, de sanchi!
