Ce tare tropăim împreună, noi doi!

Am stat potolit zilele astea, sa vad si eu cum reflecta media de la noi SUMMITul UE, SUPER-MEGA-MARELE-UNICUL eveniment de s-a intamplat in Romania, cand toata elita Europei a poposit la noi. NU CRED sa fi avut in istorie un eveniment atat de important desfasurat in Romania. Sincer, cred ca si Ceausescu ar fi fost invidios…
Ca a fost la Sibiu, cu-atat mai bine, pentru ca am avut un oras chiar bine pregatit, de oamenii gospodari de acolo. Iohannis a avut incredere in urbea pe care a condus-o ani de zile, e clar. Bravo lui! Si s-a vazut ca nu s-a inselat. Dl. Tusk a declarat ca “s-a indragostit de Sibiu!”. Un om extrem de politicos, evident. Si binevoitor cu Romania, vorbind de mai multe ori in limba noastra. Insa, pe bune, nu stiu despre cate locuri din Europa a spus asa ceva… Respect!
Am fost incantat si mandru de succesul reuniunii de la Sibiu si am fost emotionat ca am apucat sa-i vad pe cei mai puternici conducatori europeni rosind ca niste liceeni atunci cand au fost aclamati si chiar pupati de niste romani, oameni ADEVARATI din Europa. Ce moment!
Si nu a fost regizat, ca in vizitele lui Ceausescu sau ale lui Kim Yong sau-cum-il-cheama-pe’ala, ci a fost traire fireasca, normala, deplina. Momentul a fost initiat de Presedintele Frantei, Emanuel Macron, care, dupa fotografia de grup, a dirijat toata echipa catre oamenii din Piata.
Acum s-a vazut cat de tare se bucura romanii ca sunt europeni full-time! E un job la care au aplicat de peste o suta si treizeci de ani – ca tot e azi 10 mai, Ziua Regalitatii – insa unii au crezut ca nu sunt calificati pentru a ocupa aceasta pozitie… pe care, in fapt, o meritam din plin!
Eeee,… insa am fost NEplacut surprins sa vad ca, totusi, au fost facute comparatii cu mizeria aia de miting electoral PSD de la Iasi. De ce??
Nu ma refer aici la oamenii care, din propriul instinct civic, au venit sa le ureze DE BINE alde Liviului si gastii lui. Ci la Dragnea & conducerea partidului-stat si la prapaditii aia adusi cu furca de prin toata Moldova, parca sfidand memoria lui Stefan cel Mare si Sfant. Pe bune, astia chiar se dau razesi? Ei sunt mandri ca aceia pe care-i urmeaza “in orb” sunt huiduiti, fugariti si urati oriunde ajung in tara? Si ca nu mai pot sa apara nicaieri decat insotiti si protejati de bodyguarzi si aparati de jandarmerie? Pe ei ii apara?
Eheee,… cand eram io copil, era o serie de bancuri cu soricelul si elefantul. Unul din ele era cam asa: pe un pod, merge soricelul. La un moment dat, apare si elefantul, care, atunci cand pasea, facea ca intregul pod sa trepideze grozav. Dupa ce simte vibratiile nemaipomenite ale podului, din cauza calcaturii apasate a elefantului, soricelul ii zice acesuia, cu mandrie: “Ce tare tropaim impreuna, noi doi!”
Asa si cu Dragnea si PSDul lui. Au ajuns niste soricei, care se lauda ca tropaie tare. Sau, dupa cum scandau cei de la Iasi – ca tot vorbeam despre ei mai devreme – poate chiar au evoluat la stadiul de… SOBOLANI.

Audierile după ureche…

E vorba aia, stramoseasca, ce spune asa: There’s no free lunch! Adica totul are un pret in final. Indiferent ce folosim noi, ca e Google, Facebook, LinkedIn, YouTube sau ce vreti voi, au modelul de business bazat pe gratuitate din partea utilizatorului. Trebuie, insa, sa dai si tu ceva la schimb, ca altfel, din ce si-ar mai plati firmele astea, saracele, zecile de mii de softisti super-smart? Practic, nimic nou, e ca intr-un etern Faust & Mefisto, primesti o jucarie superba, la care tanjesti, dar iti vinzi si tu putin sufletul si dai la schimb niste date despre tine. Pe care unii le cumpara sa-ti vanda ceva. Ecuatia poate fi extrem de scurta, in sensul ca tu tratezi cu ignore toate add-urile astora din urma si nu cumperi nimic. End of story!

Sunt fan Facebook si de multe ori am zis ca, daca nu exista, trebuia inventat. De aici plec, intr-un mod asumat subiectiv, in incercarea mea a puncta mai jos cateva note despre ce am vazut azi noapte la audierea lui Mark Zuckerberg in Senatul american.

  • Mi se pare ca povestea asta cu datele postate pe Facebook este ca atunci cand o femeie se imbraca extrem de decoltat, iar apoi ii acuza pe barbati ca de ce se uita la sanii ei…
  • Era un banc celebru. In perioada de inceput a cuceririi Cosmosului, cei de la NASA au realizat ca astronautii lor nu reuseau sa utilizeze pixul in spatiu, pentru ca, in conditii de imponderabilitate, cu gravitatie zero, pasta nu curgea normal, asa cu nu puteau sa scrie. Au dezvoltat un program special, in care, dupa ce au investit milarde de dolari, au inventat, in sfarsit, un pix care putea sa scrie in orice conditii, chiar si pe tavan, sau in apa. Cosmonautii rusi au folosit un creion.

Cam asta am vazut la audierea lui Mark. El a inventat Facebook, a investit apoi j’de milioane in retea, softuri si achizitii si la sfarsit vin rusii cu trolii lor si ii folosesc propria jucarie ca sa le-o traga tot americanilor. Ironic, nu?

  • Cat de mare diferenta dintre audierile din Senatul american si Senatul Romaniei! Ce tinuta, ce eleganta a discursului, ce raspunsuri, ce politete, chiar si cand spuneau de niste terms & agreements ca „sucks”… Of, mai avem mult pana departe…
  • Ce diferenta de obiective! Comisia parlamentara de la noi analizeaza daca s-au adunat unii mahari la un chef intr-o garsoniera, de unde ei presupun ca ar fi influentat alegerile prezidentiale din 2009. O prostie, doar ca sa dea intr-o persoana, sefa DNA si sa motiveze votantilor PSD ca exista statul paralel si d-aia nu pot ei guverna Romania. De parca in sufrageria aia aveau ei nu stiu ce dispozitive diabolice de unde modificau numaratoarea voturilor. Sau, daca aia 10-12 meseni chiar influentau, chiar era neceasar sa se intalneasca la o chermeza, in vazul tuturor?…
  • La americani e vorba tot alegeri prezidentiale, dar influentate de adversari pe bune, nu unii inventati, adica de rusi. Amploarea e infinit mai mare: vreo 87 de milioane, pe Facebook. Iar la aia e clar ca au influentat alegerile.
  • Free training! Toti oamenii de business adevarati ar trebui sa se uite la audiere si sa ia lectii de la Mark Zuckerberg, la modul in care a raspuns, cu prestanta, absolut tuturor intrebarilor, indiferent cat de personale sau incomode. Si a vorbit liber, pentru ca omul stie perfect ce a facut si cum si-a crescut businessul. Atitudinea, inteligenta, eleganta, siguranta, sinceritatea raspunsurilor au constituit apararea lui cea mai buna. Ca dovada, actiunile FB au crescut imediat dupa audiere.
  • Aaaa, si toti politicienii romani ar trebui sa-si ia notite de la modul de adresare si construire a intrebarilor de catre senatorii americani. Nu-ti dadeai seama care din ce parte a politicii e, nu era nimic personal, totul parea a fi in sprijinul aflarii adevarului de catre contribuabilul american. La noi, in schimb, iti dai seama imediat, din verbal dar si din non-verbal, daca un parlamentar este sau nu in aceeasi barca politica cu cel audiat…
    La noi, audierile sunt asa… dupa ureche
  • Ma uit la commenturi si sunt si din acelea ce spun ca ar trebui sa stergem cu totii Facebook-ul, ca e ceva rau, rau de tot. Commentul e dat pe Facebook… 😊
  • Mark e un super-tip!
  • In mare, se adevereste ca Facebook nu prea are nici un competitor…

In final, sa nu uitam ca, asa cum accesul la internet este optional, si utilizarea Facebook este asisderea… Dar tentatia e mare, apropo de Faust.

Altfel, toate bune si la vara cald 😊

Adio, copilărie!

Bunica

Femeie apriga bunica-mea. Slaba, uscata, ridata, acum la batranete ajunsese sa mearga atat de aplecat, ca aproape se fransese de tot. Osteoporoza. Si grijile. Dar niciodata nu se lasa. Nu! Pe la optzeci si ceva de ani a cazut dintr-un corcodus. Urcase acolo dupa o gaina care ramasese blocata in pom…

Cand mergeam in vacantele de vara la tara si ma pierdeam prin sat pe la alti copii, de ma uita seara p-acolo, il trimitea sa ma caute pe Neluță, cel mai bun prieten al meu, de statea chiar vizavi, peste ulita. El venea mereu cu aceeasi placa: „Vino acasa, ca a zis ga Gherghina ca daca nu vii acum, te bate de sus pana jos!”

Bunica

Cred ca v-am mai povestit, satul bunicilor mei este Râca, undeva la granita Argesului cu Teleormanul, langa Silistea-Gumesti a lui Marin Preda. Acolo apelativul pentru femei era GA. Un fel de bre, sau fata, habar n-am de unde pana unde. Si nici nu l-am mai auzit in late parti. Cred ca de-acolo isi are radacina (patrata, evident!) si Lady GA-GA 😊

Cand eram copil, aveam dificultati de vorbire si pana si numele meu il stalcisem in Goghimiță, deviat de la Gheorghe Mircea, asa, ca la catalog. Asa ca nici bunica-mea n-a scapat de botezul meu. Pe ea, de fapt, o chema Gherghina – o, ce nume frumos! – dar eu il stalcisem in Didina. Asa ca toata viata asa i-am zis…

Deci, bunica-mea, fire dominatoare, ii ”alinia” pe toti. Nu doar pe cei din familie, cand zic pe toti ma refer la toti din jurul ei. Spirit puternic, adevarat leader, conducea tot si simtea nevoia de control absolut. Cred ca daca pe ea ar fi prins-o Revolutia cu vreo douaj’ de ani mai tanara, nu ca doar ar fi avut acum o mare firma, ci ar fi condus chiar un holding. International!

Femeie simpla, de la tara, mutata in Bucuresti prin anii ‚’50, unde l-a urmat pe bunica-meu, care era angajat aici. Era colosala. Intuia tot, fara sa aiba informatii prea multe. Am citit unele studii care arata ca marii leaderi iau decizii avand doar 75% din informatii, pentru restul fiind ghidati de fler, experienta, viziune. De exemplu, imi amintesc cand, pe vremea Radiotelului, cand vindeam primele pagere Motorala in Romania, Didina m-a intrebat ce fac si i-am spus cam ce sunt alea si cum functioneaza. Din doi timpi si trei miscari s-a prins care-i treaba si mi-a zis ca vrea si eu unul din ala. Ca are nevoie, ca vara, cat statea la tara acolo, n-avea telefon! Discutia s-a terminat cand i-am zis pretul…  Am avut directori de mari companii care, dupa jumatate de ora de explicatii, ma intrebau asa niste bazaconii, de-mi era clar ca n-au inteles nimic din ce e un pager.

Da’ haideti sa va spun o faza monumentala cu Didina. Eram in perioada armatei, internat la Spitalul Militar Central – SMC. Aveam 19 ani, eram terist, intr-o unitate militara de la Targoviste – nu aia unde l-au impuscat pe Ceausescu. Nebunatic, fara teme de casa, fara lectii sau examene, eram in sfarsit in Bucuresti, dupa multe luni de armata!!!

* Terist – termen ce vine de la TR – termen redus, adica baietii care intrau la facultate imediat dupa liceu, faceau armata la termen redus, doar noua luni. In loc de perioada standard de armata, un an si patru luni, sau chiar doi ani (la marina si parasutism). Astfel, noi intram in armata in octombrie si ieseam la sfarsitul lui mai, deci pierdeam practic echivalentul unui an scolar. De aceea, facultatea o incepeam cu un an dupa colegele noastre, care, intre timp, se cuplau cu noii lor colegi studenti in anul intai. Iar noi… peste un an, cu noile colege, cu un an mai mici. Smart sistem, nu?

La spital in rezerva, nimerisem – culmea! – cu un fost coleg de liceu, de la o clasa paralela, care-si aranjase, prin pile, cred – ca taica-sau era mare mahar – sa fie adus doua-trei saptamani in Bucuresti, chiar daca internat in spital. Se pare ca statutul asta de internat la SMC era destul de ravnit printre teristi, pentru ca multi m-au intrebat cum si cu cine am aranjat sa ajung acolo trei saptamani? Iar eu eram pe bune, aveam probleme cu urechile. Asa ca generalul dr. Predescu, ORL-istul lui Ceausescu (asa mergea vorba) m-a internat acolo instant. Eram interesant pentru el, adica, mai exact, il atragea urechea mea zbanghie 😊

Colegul meu de salon si cu mine aveam fiecare cate-un casetofon, ca atat puteai avea pe vremea aia. Fiecare cu casetele lui. El ma omora cu Nightingales & Bombers, al lui Manfred Mann’s Earth Band. Stiam pe dinafara toate pasajele, „spirits in the night”, „Countdown” – sigur o stiti! Si, mai ales, cum zicea el, cand se ridica in picioare, sarind in mijlocul patului, si striga „asculta, acum intra clapariiii!!!”…

Eu aveam ceva Purple, Stones, Zeppelin, Beatles, Uriah Heep si facusem rost de-o caseta cu The Wall, tocmai scos de Pink Floyd de cateva luni. Ce mai, sa tot stai in spital.

Ei, si din cand in cand mai veneau la mine in vizita foste colege de clasa din liceu, care acum erau studente, deci smechere! Eu nu eram nimic, eram un terist nenorocit, nici macar sanatos, internat in spital. Mai multe colege care intrasera la medicina au trecut pe la mine, ele faceau practica si pe la Militar, dar si alte colege. Nu o sa dau nume! Si una din ele, cand a venit, tusti, direct in varful patului meu! Hai, pune muzica, ce ai? Nu mai stiu ce am pus dar am stins toate luminile, am acoperit geamurile si am lasat aprins doar neonul ala mov, care era la moda atunci, tocmai aparut, si care am inteles ca, de fapt, folosea la sterilizarea rezervei…

Deci, am creat o adevarata atmosfera de discoteca! Ei, si cand e viata mai dulce, paaac! Iti trage cineva una de nu te vezi! Cine deschide usa salonului? Chiar EL, generalul Predescu, seful sectiei ORL, care a ramas interzis! Normal. Era sectia lui, el era maharul, responsabil de disciplina si de tot ce se intampla. In spitalele militare, pe langa procedurile din cele civile, se mai suprapun si ierarhiile ce tin de grade, subordonare si de ordinea cazona. Asa ca, el, ditamai generalul, intra in salon si-l gaseste pe un putoi de soldat terist cu o fata tanara, frumoasa, cocotata in pat! Doar a aruncat o privire cu care a spus tot, s-a intors si a iesit din rezerva. Nu stiu cum de nu m-a externat, nu mi-a facut o injectie letala, sau sa ma sanctioneze macar, sa-mi faca un raport catre unitate,… nu mi-a zis nimic dupa aceea. Asta e cel mai nasol, doare cel mai tare. Daca-mi facea observatie, mi-o luam, asta e, o asumam. Dar asa, nu prea poti sa dai „la perete” ca intr-o gaura neagra…

Hai, ca, usor-usor, revin si la ideea principala, ce doream de fapt sa va transmit. In perioada aia, eram prieten cu o fata de varsta mea. Ea era deja studenta, dar nu in Bucuresti. Pentru discretie, nu voi pomeni nume si nici nu voi spune unde… Ne stiam de cativa ani, ieseam impreuna, dar nu eram 100% impreuna – intelegeti voi. Nu stiu de ce, asa a fost sa fie.

Dar pana sa vina fata la mine, intr-o duminica vin ai mei, cu toata familia: maica-mea, taica-meu, Catalin frate-meu, bunica-mea, bunica-meu, matusi-mea… O mare familie, ca la italieni, toti in vizita. Cand se apropie ora de terminare a programului de vizita si pleaca, merg cu ei la lift. Erau lifturi d-alea mari, de 12 persoane. Iar duminica, erau ca fluxul si refluxul oceanului, asa erau de pline. Cobor la parter, ies in curte si-i conduc pana la poarta. Acolo, vreau sa ii las si sa dau sa plec inapoi in spital. Maica-mea zice: da’ unde te grabesti asa? Nici nu apuc sa raspund, ca imediat bunica-mea intervine: Pai, il asteapta fata lui, n-ai vazut ca a venit la el?

Am facut o fata mirata, sincer!!! Whaaat? Nu venise nimeni! Pe cuvantul meu de onoare (de militar terist, pe vremea aia!) ca nu pricepeam neam ce zice bunica-mea! Am mai stat cu ei pana au plecat, apoi am urcat la mine in salon. Pe marginea patului, ma astepta prietena mea! Eu NU o vazusem cand a venit, insa ea ma vazuse cand a iesit din lift la mine pe etaj, iar eu ma pregateam sa intru in lift, impreuna cu ai mei. Dar Didina ii prinsese privirea, sunt sigur, si i-a descifrat-o imediat intr-o nota corecta. Ceea ce eu, cu capu-n nori, chiar nu stiam in secunda aia! Va jur, chiar nu o vazusem pe prietena mea ca venise, avea si niste ochelari mari de soare sub care se ascundea, asa ca, berbec cum eram, a trecut pe langa mine fara sa simt nimic. Ea si-a dat seama de situatie si nu a reactionat vizibil. Sau, nu pentru mine…

Ei, din momentul ala am realizat ca intuitia feminina nu rateaza nimic: vede si simte TOT! Si a trebuit sa invat asta de la bunica-mea.

Didina avea doar patru clase. Si a trait 98 de ani. Acum tocmai m-am intors de la Râca, unde am fost la inmormantarea ei…

Astazi s-a terminat copilaria mea.

 

PS. Ilustratia este verso-ul unei fotografii a lui bunica-meu, pe care am gasit-o astazi prin casa bunicilor.

Selfie la minut…

Selfie Mircea Gheorghe

FOTOGRAFUL LA MINUT

“Au trecut multi ani de cand

Un maestru vrajitor

Pe cartonul lucitor

Faurea portrete.

Cu uimire il priveau

Si baieti si fete.

Fotograful la minut,

Cu miscari ascunse,

Inchidea-n cutia lui

Taine nepatrunse.

– Fac poze colorate, intr-o clipa,

Fac poze minunate intr-o clipa!

Fotograful la minut

Sta pe-o banca-n Cismigiu

Si ofteaza, abatut,

Asteptand clientii.

Multi din ei l-au si uitat,

Au alte pretentii.

Aparatul, demodat,

Doarme pe trei bete.

Fotograful la minut

Canta cu tristete

-Fac poze minunate intr-o clipa!……

Si crezand ca e-n zadar

Sa stea pan-la asfintit,

Fotograful, solitar,

Catre casa pleaca.

Dar doi tineri il opresc

Si-l intreaba daca

Nu le face, la minut,

O fotografie.

Fotograful canta, iar

Plin de bucurie:

– Fac poze colorate, intr-o clipa,

Fac poze minunate intr-o clipa!”

 

Congresul PSD și România ruginită…

Dacă nu postez cel puțin un articol despre Congresul PSD, înseamnă că nu sunt un blogger serios. Așa că îmi iau inima-n dinți și încerc să-mi fac datoria. Dar mi-e așa o silă…
Din ce am trăit eu până acum, e primul congres făcut la mișto! Ceaușescu le pregătea un an întreg, toate organizațiile de partid din fabrici și uzine, până la cel mai neînsemnat CAP, freamătau de nerăbdare să afle documentele programatice pentru următorul cincinal. Chiar și feseniștii vopsiți de după revoluție au păstrat tradiția și organizau congresele după manual. Nooo, nu e bine! Dragnea a revoluționat politica și a făcut primul congres din lume la care nu se pune în discuție problema liderului maxim. Doar a purtătorilor de geantă, cei cărei ii îndeplinesc ordinele. El e mai presus de pulimea (scuzați, dar n-am găsit altă rima) de partid și de stat. El e deasupra tuturor, în ceruri, plecat cu drona. (Al dracu’ telefonul ăsta pe care scriu! Auto correct-ul a scris “plecat cu dona”. Ce-a ghicit-o! Încă nu e momentul, însă se pare că e clar și că va pleca cu dona, undeva în Brazilia, unde își vor face luna de miere)

Am revăzut scena cu “mă vreți?” și acum sunt convins că, deși a vrut să fie spontan (ceea ce de multe ori ii reușește), a repetat scena aia de multe ori în fața oglinzii. Nu e un gest normal al lui sa dea din ambele mâini în același timp. Ceaușescu dădea mereu, dar din una singură. La fel și Iliescu. De unde și vorba cu “nu mai da din mână!”. Dragnea e primul lider pesedist care o face cu ambele mâini 🙂
Niciun dictator în lume nu a făcut ce a realizat el, toți își mascau legitimitatea sub un simulacru de alegeri, cât de cât. Dragnea e un inovator! E primul care face asta, de parcă era la oficiul stații civile: sunteți de acord să îl luați în căsătorie pe domnul Dragnea? Da! Băi, la bine și la rău, nu așa, doar acum. DAAA! Sala, excitată, a răspuns conform planului. Și asa s-a oficializat legatura organică între mase și Marele Cârmaci.

Că tot vorbim de legături, o alta a fost demascată la Congres, cea cu noua Bombonică. Pe care nu a plasat-o decât în rândul întâi (adică încă nu la prezidiu), de unde să-l admire în toată splendoarea lui, ceva la modul “Ia uite, baby, ce le fac ăstora!”

Pe de altă parte, ecologiștii ar trebui să-l dea examplu. Păi, de ce să mai consume oameni aia cinci mii de hârtii cu buletine de vot, doar ca să dea un raspuns știut dinainte? Uite-așa a salvat el copacii, nu ca ăia rai de-i defrișează neîncetat…
Ce mai contează că ‘telectualii, atâția câți au mai rămas cu el, au fost îndepărtați? Atenție, nu vorbim aici de Codrin Ștefănescu, ci de Andronescu și Bănicioiu. Cât de umiliți au fost, după ce ani de zile au mâncat rahat să salveze iluzia de partid european și îl scăpau basma curata pe Dragnea, iar apoi au fost scoși ca niște leproși din Conducere. Nu mi-e milă de ei, dar vreau doar să evidențiez ce oameni au rămas acum acolo. Toți niște rame, niște viermi, fără coloană vertebrală.
Am o întrebare și pentru audiența Antenelor și a RTV, deși știu că nu citesc ei ce scriu eu aici,… e așa, retoric. Mai oamenilor, voi nu vedeți că ăsta, treptat, i-a dat la o parte pe toți pe care voi i-ați venerat ani de zile și-i pupați ca pe icoane?  Iliescu, Năstase, Geoană, Ponta, asta ca să vorbim doar de președinții voștri, nu mai există. Sunt niște râioși, nocivi pentru idealurile PSD. Pe scenă a apărut doar el, UNICUL CONDUCĂTOR! Și iubit de toată sala, că pe toți El i-a făcut oameni și le-a dat niște funcții la care nici nu visau ei când erau pe islaz, cu vacile la păscut.
A fost ca o Odă adusă Conducătorului Iubit! Cred ca partea cu “o dă” s-a petrecut după congres, când doi porumbei au plecat împreună, plănuind cum vor aduna ei portocale în Brazilia. Iar ea făcând exerciții dacă le poate arunca printre gratii. Asta se intâmpla târziu, în noapte, când toată lumea s-a întors liniștită pe la casele lor, ascultând cele mai mișto manele pe drum, bârfind despre ce coafuri au mai văzut și ce vopsea de păr e la modă acum în partid, știindu-se protejați cu funcții și privilegii până la următorul Congres.
Aici am ajuns, la România Ruginită, așa cum arata unul din slide-uri puse, neinspirat, pe scena Congresului.

Noapte bună, România! 

POVESTE,… DE-I IARNĂ

A fost odat’ un trandafir,

Pe care l-am pictat.

Petalele-i s-au scuturat

…Iar lumea l-a uitat.

La fel, si viața ast’ a mea,

Se va fârși vreodată.

Uitat-atunci va fi, și ea,

De-ntreagă lumea toată.

Prima remaniere: Ministerul Poștei se va integra în cel al Justiției

Pe surse, am aflat ca deja se pregateste prima remaniere guvernamentala: Ministerul Postei se va integra in Ministerul Justitiei.

Inca de acum un an, de cand la Justitie era renumitul Ciordache, aka Alta Intrabare, se zvonea ca un astfel de fenomen va avea loc. La inceput timid, dar apoi din ce in ce mai des, ceea ce parea inevitabil incepe sa se realizeze. Atacul este in serie!

Actualul magister, supranumit si Gaurel, continua procesul, incercand aceasta implementare fortata. Nu va fi insa in vazul lumii, ci mai prin dos, asa incat sa nu deranjeze prea mult. Masele de votanti nici macar nu vor pricepe adancimea. Tot pe surse, am aflat ca justitia va fi legata la ochi. Kinky, nu? Minoritatile LGBT deja au ciulit urechile, pentru ca vor sa inteleaga exact cum are loc fenomenul, ce nivel de penetrare va fi realizat.

Specialistii pe care i-am audiat ne-au declarat, sub acoperirea anonimatului, ca nu se va observa nimic la nivel public. Doar un pic de roseata. Atentie, inca nu e vorba de cod rosu!

Va fi, eventual, un cod maro de coruptie, care va acoperi toata Romania, daca fenomenul nu va fi stopat cat mai rapid.

Singura posibilitate de reusita este chiar in fibra, in DNA-ul justitiei. Pe care unii trebuie sa-l tina curat.

Cine?

Butonel cel Voinicel și Merele de DNAur! – repost

Copii, în noaptea asta vă voi spune o poveste din seria “povești nemuritoare”, pe care sigur o știți, dar cred că a venit momentul s-o pătrundeți mai bine…

  • NOTĂ: tot ce e italic îi aparține lui Petre Ispirescu. Asta ca să nu fiu acuzat de plagiat… 🙂

„Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.”

Hai să localizăm și să spunem de la început că este vorba de Grădina Maicii Domnului, adică așa cum mai este denumită Romania. Iar Împăratul – am aflat pe surse – avea mustață. Și se numea, cum e și firesc, Roșu Împărat!

Că veneau unii NOAPTEA CA HOȚII și-i furau merele, se pare că nu-i o noutate. Și faptul că, încă de la 1882, de când Petre Ispirescu, inspirat, a scris povestea, generațiile de copii români au învățat ca e absolut normal să vină cineva care să te fure. Că e vecinul, cel mai mare dușman, sau statul, nu contează! Cineva te fură by default.

Ei… și povestea merge mai departe… cum Roșu Împărat, neputând să-l înfrunte el însuși pe zmeul DNA, își trimite reprezentanții.

Mai întâi pe fiul cel mic, Ciordache, numit și Altă Întrebare. El îi promite ca așa o mare ordonanță 13 va da în împărăție, încât va rezolva toata vraja. Când fu într-o dimineaţă, Multi-Întrebătorul se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi (aici autorul face referire directa la prezența în Parlament) şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe (atentie la accent!), şi atuncea văzu că merele lipsesc. Ooops!

De silă, de milă, Roșu Împărat fu nevoit a mai aştepta încă un an…

Ce ziceți voi??? Petre Ispirescu a fost, sau nu, un vizionar? Exact un an a trecut de la ordonanța 13.

Atât a durat așteptarea lui Roșu Împărat, ca să-l trimită să-i facă treaba murdară pe Butonel cel Voinic. Că de! el n-a avut oo… Odata a apăsat Daddy Împărat pe buton… și Slugărel s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Butonel!

Aici incepe rolul principal interpretat magistral de Butonel cel Voinicel, numit și Raporțel, care, adicătelea, e ditamai buzduganul puterii.

 

Abia isprăvise vorba și buzduganul, izbind în uşă şi în masă, se puse în cui. Butonel întrebă ce putere are zmeul DNA şi îi spuse că aruncă buzduganul cale de trei conace – unul dintre ele fiind cel din Teleorman, ăla ditamai, chiar al lui Roșu Împărat.

Zmeul DNA stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige:

– Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt, de prin Statul Paralel! Și, văzându-l pe Butonel ce-i ieşise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămâie oasele pe alt tărâm, paralel? Ce viziune pe alde Petrică. Ispirescu, normal…!

Povestea devine din ce in ce mai interesanta, excitanta chiar! Apare un text care, hmmm… clar este interzis audientei sub 18 ani: O săptămână întreagă se desfătară împreună cu amândouă fetele, şi Butonel, odihnindu-se de ostenelile ce încercase, porni şi către zmeul de al treilea. (Pe bune? Povestea asta am citit-o in copilarie de zeci de ori, de ce dracu’ n-am priceput nimic?!!!!) Evident, acest citat a fost considerat scos din context, asa ca instanta nu l-a luat in considerare… Dar sunt convins c-ati inteles mesajul 😊

Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa Raportul merelor de aur din care nu gustase niciodată.

– Acum, zise Butonel, să căutăm şi pe hoţ.

Dară împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi.

Vedeti, copii? Asta-i diferenta! Pana si acum 120 de ani, se considera ca focusul trebuia sa fie pe recuperarea prejudiciului. Da-i dracului pe hoti, sa luam inapoi merele de aur. Asa de tare ne-a deformat Rosu Imparat, incat acum, in 2018, nu recuperam nici furaciunea si, mai mult, ii lasam si pe hoti sa fuga in Madagascar!

Și uite-așa, mai avem mult să evoluăm până la anul 1882!

Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc,

Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

Noapte bună, copii! Dormiți liniștiți, Butonel veghează pentru voi…

PS Din păcate, faptul că în foto scrie MINI nu e editat…

Butonel cel Voinicel și Merele de DNAur!

Copii, în noaptea asta vă voi spune o poveste pe care sigur o știți, dar cred că a venit momentul s-o pătrundeți mai bine…

  • NOTĂ: tot ce e italic e scris de Petre Ispirescu. Asta ca să nu fiu acuzat de plagiat… 🙂

„Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.”

Hai să localizăm și să spunem de la început că este vorba de Grădina Maicii Domnului, adică așa cum mai este denumită Romania. Iar Împăratul – am aflat pe surse – avea mustață. Și se numea, cum e și firesc, Roșu Împărat!

Că veneau unii NOAPTEA CA HOȚII și-i furau merele, se pare că nu-i o noutate. Și faptul că, încă de la 1882, de când Petre Ispirescu, inspirat, a scris povestea, generațiile de copii români au învățat ca e absolut normal să vină cineva care să te fure. Că e vecinul, cel mai mare dușman, sau statul, nu contează! Cineva te fură by default.

Ei… și povestea merge mai departe… cum Roșu Împărat, neputând să-l înfrunte el însuși pe zmeul DNA, își trimite reprezentanții.

Mai întâi pe fiul cel mic, Ciordache, numit și Altă Întrebare. El îi promite ca așa o mare ordonanță 13 va da în împărăție, încât va rezolva toata vraja. Când fu într-o dimineaţă, Multi-Întrebătorul se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi (aici autorul face referire directa la prezența în Parlament) şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe (atentie la accent!), şi atuncea văzu că merele lipsesc. Ooops!

De silă, de milă, Roșu Împărat fu nevoit a mai aştepta încă un an…

Ce ziceți voi??? Petre Ispirescu a fost, sau nu, un vizionar? Exact un an a trecut de la ordonanța 13.

Atât a durat așteptarea lui Roșu Împărat, ca să-l trimită să-i facă treaba murdară pe Butonel cel Voinic. Că de! el n-a avut oo… Odata a apăsat Daddy Împărat pe buton… și Slugărel s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Butonel!

Aici incepe rolul principal interpretat magistral de Butonel cel Voinicel, numit și Raporțel, care, adicătelea, e ditamai buzduganul puterii.

Abia isprăvise vorba și buzduganul, izbind în uşă şi în masă, se puse în cui. Butonel întrebă ce putere are zmeul DNA şi îi spuse că aruncă buzduganul cale de trei conace – unul dintre ele fiind cel din Teleorman, ăla ditamai, chiar al lui Roșu Împărat.

Zmeul DNA stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige:

– Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt, de prin Statul Paralel! Și, văzându-l pe Butonel ce-i ieşise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămâie oasele pe alt tărâm, paralel? Ce viziune pe alde Petrică. Ispirescu, normal…!

Povestea devine din ce in ce mai interesanta, excitanta chiar! Apare un text care, hmmm… clar este interzis audientei sub 18 ani: O săptămână întreagă se desfătară împreună cu amândouă fetele, şi Butonel, odihnindu-se de ostenelile ce încercase, porni şi către zmeul de al treilea. (Pe bune? Povestea asta am citit-o in copilarie de zeci de ori, de ce dracu’ n-am priceput nimic?!!!!) Evident, acest citat a fost considerat scos din context, asa ca instanta nu l-a luat in considerare… Dar sunt convins c-ati inteles mesajul 😊

Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa Raportul merelor de aur din care nu gustase niciodată.

– Acum, zise Butonel, să căutăm şi pe hoţ.

Dară împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi.

Vedeti, copii? Asta-i diferenta! Pana si acum 120 de ani, se considera ca focusul trebuia sa fie pe recuperarea prejudiciului. Da-i dracului pe hoti, sa luam inapoi merele de aur. Asa de tare ne-a deformat Rosu Imparat, incat acum, in 2018, nu recuperam nici furaciunea si, mai mult, ii lasam si pe hoti sa fuga in Madagascar!

Și uite-așa, mai avem mult să evoluăm până la anul 1882!

Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc,

Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

Noapte bună, copii! Dormiți liniștiți, Butonel veghează pentru voi…

PS Din păcate, faptul că în foto scrie MINI nu e o întâmplare…

Frig

Oare cum e sa pictezi frigul? Nu-ți îngheață culoarea, pensulele, pânza, muza, ochiul, proporțiile?

Vaai,… dar dacă-ți îngheață lumina? Si ți se lipește-apoi penelul de mană, de suflet, de inimă, de aer. Așa, ca din întamplare, ca atunci când dai cu marginea cuțitului, plin de vopsea, peste un mesteacăn. Și-l mânjești cu verde.

Verde, pe frigul ăsta? Ăhăă… n-am mai văzut, n-am mai simțit, n-am mai mirosit de-astă vară. Când frigul nu era. Plecase la el acasă, să se-odihnească și să înghețe un pic.

Cum e oare să fii frig? Tu ce vină ai avea, dac-ai fi frig? Nimeni nu te-ar vrea, toți ar fugi de tine… la cald, la soare. Da’ și eu am soare, chiar daca sunt frigul. Și eu am lumină. E drept, mai puțină. Și mai dreaptă.

Și mai rece…