Cine e de vina?

Zilele trecute a aparut in toata presa un video cu un schior care era urmarit de un urs pe partia de la Clabucet. Pana la urma, totul s-a terminat cu bine, tipul a avut prezenta de spirit sa isi arunce rucsacul din spate, astfel incat ursul s-a dus sa miroasa ce era acolo, poate ceva sendvisuri care ii miroseau a mancare si de aici si urmarirea. Intr-o astfel de situatie, cine e de vina, omul sau animalul? Sincer, pararea mea este ca animalul nu este niciodata de vina. No matter what!
Cineva important spunea, odata, ca gradul de civilizatie al unui popor se masoara prin modul in care oamenii se comporta cu animalele. Sau poate ca acel cineva nu era important. Sau poate ca nu a spus-o nimeni…
Daca e asa, atunci o spun io!
Vad in ultima perioada j’de mii de titluri despre animale hacuite, jupuite, impuscate, chinuite… De catre OAMENI.  In special de Craciun, cand peste tot apar oameni fotografiati alaturi de porcii taiati, sau care sunt parliti cu flacara.
Bai, animalelor! (si aici ma adresez, precum Ion Iliescu, oamenilor, de fapt!) Chiar nu aveti inima in voi? Ce rau v-au facut, ma, caii aia de-i biciuiti, cainii aia de-i spanzurati, pisicile alea de le calcati cu cacaturile alea de BMW third hand (ca second nu mai sunt de mult!), porcii aia mistreti pe care ii aduceti in fata pustilor maharilor din lume, adusi la Balc o data pe an?
Ele sunt, la fel ca voi, fiinte vii, lasate de Dumnezeu, sau de Natura pe Pamant. Ele au viata data, ca si voua, intr-o secunda celesta si magnifica. Cu ce drept le curmati voi timpul, sau le chinuiti? Sunteti mai breji, sau mai destepti, ori mai importanti pentru Univers? Sigur, nu!
Cara si Pif
O ardeti vai mama voastra, cel mai probabil sunteti niste loseri care nu au iubit nicioata o fata sau un baiat cu adevarat, pentru ca altfel nu s-ar acumula atata hate, otrava si frustrare in voi.
Era un film prin anii saptezeci, Bless the Beasts and the Children / Binecuvantati Animalele si Copiii, la care pana si comunistii faceau reclama la televizor. Desi era american, respectiv capitalist. Asadar, iubirea fata de animale nu tine nici macar de politic. Tine doar de cat de OM poti sa fii!
Am adoptat, incepand de acum vreo 20 de ani, tot felul de animale: papagali, pesti, pisici si caini. Am invatat ca si ele au aceleasi drepturi ca si noi, la o viata fericita, sigura, ca au sentimente si, evident, instincte. Dar cel mai important e ca am invatat sa le si sa ne iubim. Orice animal simte cand e iubit, hranit si protejat de proprietarii lui, Si cuvantul asta “proprietari” mi se pare nepotrivit, dar nu am gasit alta rima…
Acum un an am adaugat famiiei noastre doi caini, ambii adoptati, din motive cu totul diferite. Probabil stiti povestea… Pongo avea 10 ani, ramasese fara stapana si ne-a fost mila sa fie trimis la adapost. Pe Cara am gasit-o pe strada, dupa doar o saptamana, pe cand il plimbam pe Pongo. A fost greu, recunosc, la inceput, mai ales cu Cara, atunci foarte mica, adaptarea unora la ceilalti (caini la caini, caini la pisici si invers) si a noastra la toti,
Insa ce satisfactie mai mare poate fi la final cand stii ca tu ai luat din strada un animalut vai steaua lui si l-ai crescut pana la ditamai adultul. Nu conteaza daca e frumos sau nu, sunt suflete, iar asta cu frumosul este atat de umana si de subiectiva incat mai mult strica… Noi, oamenii, impartim lucrurile in frumos si urat. Animalele nu fac asta! Deci, cine e mai inteligent, omul, sau animalul? Insa asta e o alta poveste pentru altadata…
Ideea e ca astia mici iti ofera atata dragoste neconditionata, atata recunostinta si reprezinta o recompensa deplina a Naturii fata de tine. Cei care ati avut  sansa, sau minimul de bun simt, sa protejati, sa ocrotiti, sa hraniti si, cel mai important, sa iubiti inima aia mica de langa voi, intelegeti exact ce vreau sa spun. Prietenul vostru necuvantator nu are nimic mai pretios pe lume decat pe voi! Credeti-ma, chiar si pisicile, despre care se spune ca sunt atat de independente si reci, arata atata dragoste, de nici nu va puteti imagina!
Asa ca, dragilor, bless the beasts and the children!
Va asigur, veti fi cei mai iubiti dintre pamanteni. Cel putin de catre animale 🙃

Glossa,… sau cum mă ajută Cara să îl înţeleg pe Eminescu

Aseară, Cara a venit în casă cu niște pene pe bot. Am bănuit că a mâncat, sau cel puțin a atacat vreo pasăre și am ieșit afară, cu lanterna, să caut victima. Am găsit un gugustiuc, care nu mișca, așa de rănit sau înghețat era. L-am luat în brațe foarte ușor, l-am bagat undeva ferit de astia mici, într-o baie, i-am dat ce am crezut noi că l-ar ajuta: apa, paine, malai… Am mai intrat peste noapte, nu parea ranit. S-a urcat pe bara perdelei de la dus si a ramas acolo, cred, toata noaptea.

Gugustiucul
Peste noapte, gugustiucul a stat pe baza de la dus

Iar dimineață era vioi, a zburat imediat intr-o salcie din vecini și totul a fost ok până la final. Cel mai probabil, din cauza gerului, nu putea zbura, iar Cara a profitat de ocazie să il ciuguleasca puțin. Așa cum îmi face și mie, când mă linge pe fața sau pe cap. Din când în când, ciupește cu dinții din față câte-un fir de păr. Doar asa, cat sa ma simt bine 😜

Dimineata, ranitul a zburat bine-merci intr-o salcie din vecini
Dimineata, ranitul a zburat bine-merci intr-o salcie din vecini – close up!

Și, pentru că tot a fost ziua lui Mihai Eminescu în urmă cu ceva timp, mi-a venit în minte Glossa lui:
“Ce e rău și ce e bine,
Tu te-ntreabă și socoate.”
Și atunci am realizat că, de fapt, Cara nu i-a facut niciun rau pasarii! In realitate, i-a făcut un bine bietei innaripate. Dacă nu o vedeam venind in casa cu fulgi pe bot, evident nu aș fi știut că există și nu as fi cautat-o prin grădină. Astfel încât, e probabil ca, peste noapte, săracul gugustiuc să fi rămas înghețat pe undeva, poate chiar murind în final.
Nu-i interesant? Ce pare a fi rău, de fapt, se dovedeste ca ne este cel mai mare bine posibil.
Și uite așa, de la Cara învăț cum să-l înțeleg mai bine pe Eminescu…
“Tu te-ntreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine”.

America comunistă, o nouă cacofonie acceptată?

MGxG

Citesc multe stiri despre cum s-a propus eliminarea din filmul “Home Alone 2” a scenei în care ăla mic rătăcit prin New York se întâlnește cu Donald Trump, pe vremea aia mare business man. Am înțeles că s-a filmat într-unul din hotelurile lui, Plaza Hotel, și de aceea a cerut insistent să apară și el în film. Scena în sine durează 7 secunde, nu e nicio mare șmecherie. Pentru a i se vedea cat mai mult timp fata, Trump chiar se intoarce spre camera mai mult decat necesar 🙂

Actorul Macaulay Culkin e și el de acord cu ştergerea lui Trump din film, una din propuneri fiind ca Trump să fie înlocuit chiar cu imaginea lui Macaulay de acum, la vârsta de 40 de ani. În mod normal, o astfel de știre intră la fun, nu capătă importanță. Însă a fost preluată de toți și mestecată pe îndelete.

Mie, însă, îmi amintește de altceva. De perioada comunistă, când începuseră câţiva dintre actorii români să fugă din țară. Și, în astfel de cazuri, cenzura aplica, în mod foaaarte conștiincios, linia partidului. Care îi declara pe aceștia trădători, iar toate urmele trecerii lor prin cultura română, că era film sau teatru, erau eliminate. Cu alte cuvinte, aceștia pur și simplu, dispăreau!

Erau decupate imaginile din filmele în care apăruseră, sau erau șterși de pe genericul filmului respectiv. Câteodată, erau mai mulți fugiți într-un anume film și atunci dispărea genericul cu totul… În cazul în care actorul respectiv avea rol principal, evident, nu aveau cum să taie toate scenele în care apărea. Se proceda mult mai simplu: nu se mai difuza filmul! Nicăieri.

Știu că în “Mihai Viteazu” al lui Sergiu Nicolaescu, era un actor care apărea într-o secvență, cu prim plan pe el, strigând pe câmpul de luptă “după mine, români!” Faza mișto e că tipul – nu-mi mai amintesc cine era – a fugit în Germania Federală, deci numele i-a fost șters de pe generic. Vă dați seama ce râdeau cei care cunoșteau situația. Omu’ îi chema pe români să-l urmeze…

Am văzut un interviu excepțional cu marele regizor Andrei Șerban, în care povesteşte despre cam cum se întâmplă acum în America referitor la politically correctness. Uluitor! Mai rău decât în România comunistă. În interviu, maestrul explică de ce şi-a dat demisia de la Columbia University School of Arts, unde a fost profesor de artă teatrală pentru aproape trei decenii!

Impreuna cu Ana si cu Andrei Serban – la premiera operei Lucia de Lammermoor, regizata de maestru

Era un banc, pe vremuri: se poate implementa comunismul în America? Se poate, dar ar fi păcat!

Peste toate astea, mai e și treaba cu interzicerea lui Trump pe unele platforme online, Twitter, Insta, Facebook şi ce mai avea el, ceea ce mi se pare că e cam tare împotriva libertatii de exprimare. Nu sunt un susținător al lui Trump, cei care urmăresc ce postez știu bine asta, însă unele dintre măsurile astea nu doar că mi se par aiurea, ci sunt de-a dreptul periculoase. Creează niște precedente de care ar fi bine ca noi, ca omenire, să uităm.

E complet aiurea că acum, în 2021, discutăm de cenzură și de metode comuniste/totalitare aplicate în urmă cu zeci de ani. Chiar nu putem avansa deloc?

În concluzie, sper că America comunistă să nu devină a patra cacofonie acceptată în limba română, după cele trei atât de cunoscute…