Cernobîl, un serial foarte bun – is in the air for you and me

Radio-Aktivität

Cei de la HBO reiau zilele astea serialul Cernobîl, probabil pentru că e perioada din an când s-a întâmplat nenorocirea. L-am văzut când a apărut, cu sufletul la gură, la propriu. E atât de reușit și atât de dur, încât cine îl vede înțelege exact nu doar ce s-a întâmplat, respectiv catastrofa nucleară în sine. Ci și cum funcționa sistemul comunist în viața reală, nu aia propovăduită de propaganda de partid. Cât de departe era de grija față de om și alte sloganuri din epocă.
E atât de bun serialul, încât pe IMDB e foarte bine cotat, iar pe ruși i-a deranjat maxim. Au spus că e o minciună și că lasă, c-o să facă ei varianta adevărată. Abia o aștept 😜
Am auzit pareri, bine informate, care sustin ca, in fapt, accidentul de la Cernobil din aprilie 1986 a dus, in final, la caderea Cortinei de Fier, la sfarsitul lui ’89. Posibil si foarte probabil. Era un intreg sistem putred, care, prin industria sa de varf, respectiv energia atomica, dovedea ca este daunator si falimentar.
Acum, revâzând filmul, am remarcat o scenă ce mi s-a părut așa, ca o revelație. E absolut memorabilă și, practic definitorie pentru ce valori erau atunci în lumea comunistă.
Se întâmplă accidentul, șeful de partid local este sunat în crucea nopții să fie informat. În pijamale, stând pe marginea patului, încă buimac, ascultă cu receptorul la ureche ce i se spune.
Care credeți că este prima lui replică? Cumva despre cât de grav este, sau dacă sunt victime, sau e un potențial pericol de contaminare?
Nuuuuu, nici vorbă…!
.
.
.
.

Vă mai las puțin, poate ghiciți 🙂

Radio-Aktivität
Radio-Aktivität

.
.
.
.
Deci, primele cuvinte ale sefului de partid au fost: “Cine mai știe?” Asta era grija omului cea mai mare! În funcție de ea lua apoi decizia ce să facă și cum să acționeze. Deci, ăia mari de la centru, știu, sau încă nu au aflat? Ca să știe cum să coafeze informația, să nu cumva să pice el vinovat…
Cam asta a fost comunismul. Un balon de săpun, despre care unii chiar au crezut că pot trece de pojghița subțire, frumoasa, colorata, fără să se spargă…

Exact cu 10 ani inainte, in 1976, fiind in anul doi de liceu, intr-o sambata, am facut rost de o caseta cu Radio-Aktivität, cel mai recent LP Kraftwerk, una din trupele mele preferate. Mi-a placut atat de mult piesa ce dadea titlul albumului… Dupa The Model, recunosc. Care este are ca inspiratie o veche melodie ruseasca. Si uite cum se-nchide cercul…

E o vorba: ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa ti se-ntample…

Radioactivity – Lyrics:
Sellafield 2 will produce 7,5 tons of plutonium every year. 1,5 kilogram of plutonium make the nuclear bomb.
Sellafield 2 will release the same amount of radioactivity Into the environment as the Tschernobyl every 4,5 years.
One of these radioactive substances Krypton 85, will cause death and skin cancer
Radioactivity .-. .- -.. .. — .- -.-. – .. …- .. – -..–
Tschernobyl, Harrisburgh, Sellafield, Hiroshima Tschernobyl, Harrisburgh, Sellafield, Hiroshima

Stop radioactivity
Is in the air for you and me
Stop radioactivity
Discovered by Madame Curie
Chain reaction and mutation
Contaminated population
Radioactivity
Radioactivity
Tschernobyl, Harrisburgh, Sellafield, Hiroshima Tschernobyl, Harrisburgh, Sellafield, Hiroshima
Stop radioactivity
Is in the air for you and me
Stop radioactivity
Discovered by Madame Curie
Chain reaction and mutation
Contaminated population
_ _ _ _
Morse Code: .-. .- -.. .. — .- -.-. – .. …- .. – -..–
Radioactivity .. … / .. -. / – …. . / .- .. .-. / ..-. — .-. / -.– — ..- / .- -. -.. / — .
Is in the air for you and me .-. .- -.. .. — .- -.-. – .. …- .. – -..–
Radioactivity -.. .. … -.-. — …- . .-. . -.. / -… -.– / — .- -.. .- — . / -.-. ..- .-. .. .
discovered by Madame Curie .-. .- -.. .. — .- -.-. – .. …- .. – -..–
Radioactivity – ..- -. . / .. -. / – — / – …. . / .-.-.- .-.-.- .-.-.- -.- .-. .- ..-. – .– . .-. -.-

Când stai capră, de ce te miri că ţi-o trag toţi din toate poziţiile?

The Mask

Pe scurt, istoria e cam aşa: un prinţ austriac a venit în România şi a împuşcat cel mai mare şi bătrân urs din Europa. Care, spre ghinionul lui, trăia în România…

Bă, nu am nimic cu prinții, indiferent de unde-or fi ei. Și nici cu prințesele. Mereu, în capu’ meu, au avut așa, o aromă de noblețe, eleganță și stil. Că de, cu asta cu fost crescuți în copilărie. Nu cu pâine neagră cu magiun, cu mămăligă şi cu tacâmuri de pui, ca mine…
În schimb, cu vânătoarea am o treabă. La început, oamenii asta făceau, pentru supraviețuire. Sau pentru apărare. Că odată venea sarchiaponul peste tine şi trebuia să i-o tragi… Asta e scuzabil, atâta timp cât era singura șansă de hrană sau de a nu muri.
Însă atunci când vânătoarea a devenit fun, sau modă, trendy, ori e făcută doar pentru trofee, colți de elefanți, rinoceri, sau contrabandă cu piele de crocodil, mi se pare o barbarie. Nu are nicio legătură cu o luptă dreaptă, așa cum am învățat în basmele copilăriei. Acolo, șansele erau egale.
Aici, Omul are de partea lui Arma. Care nu este naturală, ci e făcută de el, printr-o șmecherie de-i zice tehnologie și care e din ce în ce mai evoluatâ. Cu gloanțe tot mai mari, mai bine țintite și mai mortale. Iar el e cât mai la adapost şi mai departe de pericol. Unde e echitatea? În brațe să ne cuprindem, sau în luptă dreaptă să ne batem?
Vor unii să se ia la trântă cu urșii? Foarte bine, să meargă în pădure și să doboare ursul cu mâinile goale. Așa cum am citit în copilărie în Winnetou că făcea Old Shatterhand cu ursul grizzly. Sau cum se luptau gladiatorii în arenele antichității, sperând să scape cu viață. Iar, dacă o făceau, câștigau gloria și faima Cetății.
Dacă însă, te duci la vânătoare cu un jeep șmecher, stai comod într-un șezlong, lingând un whiskey cu gheaţă și apoi, la semnal, râgâi trăgând rafale într-un animal înnebunit de groază și alergat de gonaci, ești exact ca Ceaușescu, care își prezenta la televiziune isprăvile de mare căcat de vânător. (Cacofonia este intenționată!)
Pentru mine, este clar că un astfel de comportament arată niște mari frustrări. Mari! Și nu zic mai multe despre natura lor… if you know what I mean 😜
După Revoluție, am citit un interviu cu soția lui Petre Roman, care spunea că în anii ’80 Petricâ era nevoit să meargă la vânătoare, că nu se găsea carne în anii ăia și trebuia să aducă de mâncare familiei…
Ce căcat!!! Ei, care erau Protipendada comunistă, iar el, fiul lui Walter Roman, luptător comunist în Războiul civil din Spania şi mare mahăr comunist apoi, dar și ea, fata unui ambasador român, sufereau de foame. Adică să înțeleg că stăteau la coadă la alimentară, ca mine, cu cartonul de rație în mână, la Piața 13 Septembrie, cu emoții că nu mai prind 300 de grame de salam de căcat, învelit într-un fel de cârpă umedă din care curgea o zeamă infectă?
Adică, vezi, Doamne, că Petre Roman a fost oropsit, că el n-a mâncat salam cu Zoia (cel mai mișto titlu post-revolutionar!)
Alt comunist notoriu, vopsit după Revoluție, a fost Adrian Năstase. Căsătorit inițial cu Ilinca, fata lui Grigore Preoteasa, ministru de externe al României comuniste, cel care a şi botezat casa de cultura a studenților din București. Apoi s-a căsătorit cu Dana, fata lui Angelo Niculescu, vicepremier comunist. Cel supranumit Bombonel nu doar că a fost impins de la spate (nu fiți răi, nebunaticilor!) să devină prim ministru, dar era numit și șeful asociației vânătorilor din România. Ceea ce, până la urmă, l-a și pierdut, că l-a întrebat CTPul ceva despre imaginea unui iepuraș omorât de un vânător în confruntarea decisivă de la TVR cu Băsescu și asta i-a fost fatal. “Îmi puteţi spune că nu vă veți mai duce la vânătoare de aici înainte? Aș fi foarte liniștit dacă aș ști că nu veți mai împușca niciun animal de-acum înainte…”
Apoi, a urmat, incredibila înfrângere în alegeri și memorabila zicere băsesciană “Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii…”
De fapt, cât de zmeu era Adrian Năstase și cât de priceput vânător, avea să se arate și în momentul arestării lui, când nu a reușit să se nimerească el pe el… ditamai dihania. Probabil s-a încurcat în celebrul fular Burberry, de 350 de Euro. Ditamai șeful vânătorilor! Ăsta e caracterul adevărat, iese la suprafață în astfel de situații.
De fapt, ce mă doare pe mine, e că vin unii cu bani – nici măcar nu cu mulţi – și cu ciungă în cap, de se cred buricu’ Pământului. Iar noi, imediat ne punem capră.
“Da, şefu’! În ce poziţie mai vreţi?”

Trenul galben fără cai… acum şi fără măgari?

Pe Stefan Paraschiv il cunosc de cand a venit in Connex. Era in echipa de Direct Sales, in vremurile de aur, cand compania era market leader, iar oamenii ei erau probabil cei mai buni din businessul romanesc in acel moment. Era si greu sa nu il remarci, un tip atat de impetuos si energic, profesionist dedicat.

In urma cu cateva luni, cand am auzit ca a fost numit director general la Metrorex, am zis ca, in sfarsit, cineva cu background serios de business este numit sef la o companie importanta de stat. Si care aduce pierderi mari, de atata amar de vreme. Ma gandeam ca in mandatul lui macar sa reduca din jaf, daca nu va putea face altceva. Pentru ca stiu, de zeci de ani, la metrou se fura grupa mare. Ciudat cum, pe masura ce companiile de stat se afunda in pierderi, sefii de sindicat devin din ce in ce mai potenti financiar. Si nu doar ei…

Bungee jumping for managers

Cand am vazut si campania pornita de ministrul transporturilor, am zis ca doamne-ajuta! poate reusesc cei doi, impreuna, sa miste ceva. Pentru ca serparia de acolo, coruptia si mafia contractelor de tot felul e o naclaiala dracu’,  incalcita perpetuu. De unde, pana mea, s-o apuci?

Greva celor care se opuneau schimbarilor si reducerii sporurilor aberante mi-a dat semnalul ca acolo chiar se intampla lucruri, se vrea curatarea puroiului. Pai cum sa nu faca greva si sa se dea cu curu’ de pamant (pardon, de şine!) aia de lucreaza in birouri si-si pierd sporul de subteran? Care subteran nu-l vad decat prin pozele de pe peretii birourilor…

Ca Stefan e obisnuit cu task-uri grele si cu targeturi din ce in ce mai ambtitioase, asta stiam (mai ales ca, ani de zile, chiar eu setam targeturile pentru sales 😊) Dar nu stiam cat va rezista sa lupte cu caracatita de acolo, care de 30 de ani si-a intins influenta si a instaurat dictatura. E un razboi crancen, pe muuulti bani, la care el s-a comis, sunt sigur, cu toata convingerea.

Insa, ca si in caricatura pe care am desenat-o, asta e soarta managerului roman: sa faca bungee jumping, de pe pod, cu streangul de gat 😊

Astazi am vazut cum, in lupta la baioneta a intrat chiar Stefan personal, deschizand cu ranga unul din magazinele ce functionau fara niciun fel de autorizatie valabila, infiintat acolo de cei mari din sindicat. Evident, nu va darama el spatiile comerciale. Insa este un semn ce arata cat de determinat este sa rezolve aceasta problema. Asa cum, pe vremuri, faceam in Connex cursuri despre Leading by example, Stefan chiar face asta. La propriu!

E firesc sa avem spatii comerciale la metro. Calatorii, pe fuga, au nevoie sa gaseasca ceva usor de accesat din punct de vedere al shopping-ului. Traficul este imens, deci chiriile trebuie sa fie pe masura. Ceea ce inseamna bani multi la buget. Credeti ca magazinele actuale plateau chiriile normale? Si ne mai intrebam de ce metroul are pierderi atat de mari, an de an…

Repet, nu stiu cat va rezista Stefan in acest razboi, care deja a devenit unul de guerilla, insa sunt convins ca isi va duce lupta lui pana la capat.

Asa cum spunea un vechi cantec despre metrou, denumindu-l “trenul galben fara cai“… va fi acum si fara magari?

Mult succes, Stefan!

Debut – sau cum mi-am petrecut majoratul

DEBUT. Exact acum 43 de ani mi s-au publicat primele caricaturi, în revista Flacăra, condusă de Adrian Păunescu. Flacăra apărea săptămânal sâmbăta şi era color, în vremurile ei bune. Săptămâna ieșea vinerea și era mai mult pe cultură. De fapt, denumirea completă era Săptămâna Culturală a Capitalei. Șefii erau Eugen Barbu și mâna lui dreaptă, Corneliu Vadim Tudor. Dar ei nu aveau caricature… Așa că am trimis primele mele desene la Flacăra. Acolo, rubrica de caricaturi, ce se numea Racul, era condusă de Sorin Postolache, și el caricaturist, într-un fel mâna dreaptă a lui Păunescu. Știu că era într-o vineri seara, pe la 9 și jumătate, când a sunat telefonul la noi acasă și maica-mea a răspuns şi mi-a spus că mă caută Sorin Postolache. Ea îl știa, lucra la tipografie la Informația, actuală Universul, pe Brezoianu. Când mai avea ceva de tipărit pe acolo, Sorin venea să vadă dacă totul e ok. Era un tip atât de notabil, încât dacă îl întâlneai o dată, nu aveai cum să-l uiți.

Cand l-am auzit la telefon că-mi spune “gata, debutezi, apari în Flacăra de mâine!”, nu-mi venea să cred… Mi-a spus “hai, că dacă vii în noaptea asta, îți dau primele numere tipărite”. Eu, penibil, am inventat un motiv cretin, că m-am spălat pe cap și nu pot ieși pe vremea asta… Ce bou! Nu știu dacă și cât am dormit în noaptea aia… Dimineață, la prima oră, eram afară, îmbrăcat cu un palton peste pijamale, căutând cele trei chioșcuri de ziare din cartier de la care aș mai fi putut cumpăra Flacăra. De obicei, se vindea la prima oră…

Am luat ultimele două exemplare pe care le-am găsit. Unul l-am pus în ghiozdan, să îl iau cu mine la ore, că aveam după amiaza. Eram la “Sfântul Sava”, în anul al III-lea de liceu. Mai e necesar să vă spun că explodam de fericire? În tramvaiul 2, cu care mergeam de la Piaţa Rahova până la cofetăria Lămâiţa, lângă Liceul Lazăr, îmi venea să arăt revista fiecărui călător. Şi la fel în parcul Cişmigiu 😊 Iar în clasă, toată lumea a aflat destul de repede de mare mea ispravă… Să fii publicat în revista Flacăra, la 18 ani, chiar era o performanță pe vremea aia… Ăsta era majoratul meu!

Și mai era ceva. Erau publicate nu una, ci trei caricaturi! Prima era cu un fel de artificial intelligence din ziua de azi, dar de pe vremea aia, când se chema “creier electronic”, respectiv calculator. Adică un creier băgat în priză – în viziunea mea. Al doilea desen era un pic mai anti-regim, întotdeauna m-am mirat că a trecut de cenzură, era un pui de pasăre ce se naște din ou, dar direct închis în cușcă. Era o trimitere directă către sistemul comunist de atunci. Al treilea desen era cu un melc care sare printr-un cerc de foc, la circ, pentru că așa era fișa postului. Sau, în termenii de azi, job description… Nu avea importanță dacă era destinat lui jobul ăsta sau nu, el trebuia săexecute şi să dea bine…

În concluzie, un tânăr de 18 ani debutează într-o pasiune a lui, fără nicio legătură cu ceea ce are, firesc, tradiţional, de făcut. Va fi el încurajat de părinți să meargă pe drumul ăsta?

Eiiii,… la întrebarea asta sunt convins că răspunsurile de acum, din 2021, diferă în mod semnificativ față de cele din 1978…

Poate că de aia nici nu am urmat o carieră în caricatură şi am făcut-o doar din pasiune, de sanchi!

Chiar devenim un popor de șoșocoiți?

Din păcate, în ultima perioadă, tot mai mulți români ajung la ATI, aproape atingând limita de încărcare a sistemului medical. Din ce am auzit, până acum niciun pacient nu a fost depistat cu covid după vaccinare. Deducția logică îmi spune că în acest caz, toți care sunt acum bolnavi sau în spitale nu s-au vaccinat!
Chiar nu înțeleg cum gândesc ei… Preferă boala, uneori în formele ei cele mai severe, care poate duce la moarte chiar? Sau, poate, au avut încredere în toate fake news urile și căcaturile debitate de unii inconștienți, sau șmecheri, alde Șoșoacă?
Dacă am face acum un sondaj prin secțiile ATI, sau, ipotetic, printre cei care s-au prăpădit deja, ce ziceți? Ar prefera boala, eventual moartea, sau și-ar fi dorit să fi făcut vaccinul?
Nu știu cum e pentru alții, dar mie, orice zi de viață în plus mi se pare un bonus. Atunci când am aflat că am cancer, decizia de a face orice pentru a mă salva am luat-o imediat. De la rezultatul biopsiei, până când m-am operat au trecut doar 20 de zile. Și asta nu pentru că sunt eu nu știu ce viteaz, ci, pur și simplu, de frică. Frica de moarte… Evident, odată tot voi muri. Dar până atunci, vreau să mă bucur cât pot mai mult de ce e p’aici şi înseamnă viaţa!

 

Vaccin – primul

Când eram tânăr și încă stăteam la ai mei, am avut o vecină de bloc care, aflând că are cancer de sân, a refuzat operația. Deși știa clar urmările. Când totul s-a agravat, și-a dat seama că nu a judecat corect și a vrut să se opereze. Însă era prea târziu și s-a prăpădit.

De aceea, ce face acum Șoșoacă și alții ca ea mi se pare foarte periculos, nu doar de prost gust și de mahala. Asta e, nouă ne place miștocăreala, urlatul, păruiala și datul cu curu’ de pământ. Problema nu e asta, a mai trecut pe acolo și Vadim Tudor și alți extremiști asemenea.
Adevărata dramă e că mulți pun botul, îi cred și decid că așa e bine, alegând să nu facă vaccinul. Ei sunt liberi, nu le pune nimeni mască și nu îi otrăvește nimeni corpul, implantându-le cipuri. Evident, vaccinarea e decizia fiecăruia. Însă unii, în lumina reflectoarelor, pot influența masele. Că de aia li se spune influenceri… Au ei responsabilitatea celor care le-au urmat sfatul și s-au opus vaccinării? Moral, cred că da. În realitate, așa ceva nu există… Iar oamenii umplu sectiile ATI, multi ca urmare a speech-urilor pe care le sustin cei anti…

Rapel

Pe de altă parte, mă gândesc că dacă toți oamenii de știință renumiți ai lumii au reușit să creeze o armă spre a ne proteja, la doar câteva luni de la declanșarea pandemiei, de ce nu aș avea încredere în ei? Sunt de acord, nu a fost timpul necesar sa se experimenteze si sa se pastreze timingul standard pentru dezvoltarea oricarui vaccin. Dar, efectiv, nu a fost fereastra de timp necesara pentru asta. Iar cineva a trebuit sa ia o decizie: mai stam si probam ani de zile, sau incepem acum si salvam cat mai multi oameni? In conditiile astea, de ce aș avea încredere în zbieretele isterice ale unor noi “profeți ai adevărului”? Ce cunostinte au ei in domeniul asta al imunologiei si al vaccinarii?
Sper, totuși, ca românii să se trezească şi să nu se mai șoșocoiască pe ei 🙃

Schi in Bucovina

Schi în Bucovina. Acum câteva zile am fost într-o mică vacanță de schi la Câmpulung Moldovenesc. Nu mai schiasem de câțiva ani și am zis că e momentul să reiau. Din lene, comoditate, nu știu de ce, am făcut o pauză atât de mare… Am învățat să schiez în anul întâi de facultate, în vacanța aia de iarnă de o saptamana. De atunci, am mers în fiecare an să schiez, însă de la un moment m-am lăsat pe tanjala…

Nu mai contează. Am pus în zilele alea postări despre asta și am primit mai multe întrebări, din multe părți, despre condițiile de cazare, de schi, sau despre tarife. Așa că voi expune aici toată experiența.

Aici este albumul foto/video cu toate cele

Din București, până la Câmpulung Moldovenesc sunt peste 500 de km. Așa că, practic prima zi 3 doar drumul, fără schi.
CAZARE & MÂNCARE. Am rezervat la Casa Burduhos, care are cont cu acest nume pe Facebook. Gazde nemaipomenit de primitoare, unde te simți excelent. Patronii au și o brutărie, așa că vă imaginați cam cum era pâinea prăjită dimineața. Iar bonus la fiecare masă erau niște gogoși aburinde, proaspăt scoase din bucătărie. Niciodată nu am avut mai clară senzația că se topesc în gură…. Delicioase!
Cât despre renumitele feluri bucovinene, multe din feluri erau preparate din ingrediente locale, sau chiar proprii. Am pus în albumul ăsta poze cu mâncarea. Nu ratați mai ales sarmalele “happy face”, pe care, sincer, nu le-am mai văzut nicăieri! Pentru că în perioada asta nu erau deschise decât localurile și restaurantele pentru cei cazați în respectivele unități, am mâncat doar la gazdele noastre. Dar a fost atât de bine 🤗

Aaaa, si era sa uit! Cu ocazia asta am descoperit un vin misto: Lejereanu! Super smart baietii de l-au lansat, foarte bun vinul!!
PÂRTIA DE SCHI. E cam la 5 km de oraș și se ajunge pe o șosea ce șerpuiește printre văi. Are 2850 de metri, probabil cea mai lungă din țară, cu câteva porțiuni roșii. Însă eu, nivel mediu, am reușit să cobor fără probleme. Am pus și câteva poze și video din diverse porțiuni. Urcarea se face cu cabina, cam 12 minute, iar coborârea, depinde de stilul fiecăruia. Eu făceam cam 14-18 minute. Asta fără opriri, sau căzături 🤣
Multe porțiuni sunt absolut plate, panta puțin înclinată. Pur și simplu stai în clăpari și admiri peisajul. Care, credeți-mă, e minunat. De sus, de la plecare se deschide o panoramă fabuloasă a munților Bucovinei. Iar brazii care străjuiesc pârtia sunt extrem de pitorești. Jos, la sosire este parcare, sunt terase, baruri, tot ce e necesar. Și sus este un bar, dotat cu tot ce trebuie să-ți faci curaj pentru o nouă coborâre. Nu am prins aglomerat, probabil a fost unul din ultimele weekenduri de schi, așa că nu am stat niciodată la coadă. 8n prima zi am făcut 11 coborâri. A doua zi eram deja rupt în bucăți și am venit și mai târziu la pârtie, am făcut doar 5.
TARIFE. Am făcut fotografii cu tarifele atât la urcare, cât și la închiriere echipamente. Sunt centre chiar lângă pârtie, nu e problemă. Ultima urcare e la orele 19,iar băieții așteaptă până cobori, așa că nu ai motive de stres cu ora predării echipamentului.
ÎN ZONĂ ai atâtea locuri minunate de vizitat, în cazul în care nu mai ai energie pentru schi, sau nu e vremea potrivită. Am fost la Cheile Gura Dracului, am urcat pe TransRarău, până la Hotelul Rarău, am vizitat mănăstirea Voroneț, iar apoi, pe drumul de întoarcere, am deviat prin Fălticeni și Dolhasca, unde am găsit o bijuterie, mănăstirea Probota. Dar toată zona Bucovinei este la îndemână, cu Vatra Dornei, cu mănăstirile ei fabuloase, așa că un concediu aici, mai ales în condițiile actuale, este o adevărată bucurie.
Am postat sute de poze&video cu toate locurile vizitate, așa că le puteți accesa oricând. Enjoy 🤗
Notă: în album sunt multe video-uri, la sfârșit.

– CE ȘTIȚI SĂ LUCRAȚI PE CALCULATOR?

MGxG

– CE ȘTIȚI SĂ LUCRAȚI PE CALCULATOR?
– PDF!
E antologic!!! Vă jur, din 1992 lucrez pe calculator, probabil în marea majoritate a programelor, dar PDF nu am lucrat niciodată… 😂
Replica este dintr-un interviu de angajare in functia de inginer la Apele Romane.
Si, pentru ca nimic nu e intamplator, stiti cine a fost sef la Apele Romane? Bine, pe vremea comunista se chema Consiliul Național al Apelor. Ei bine, cu voia dumneavoastra, Ion Iliescu!
Ăsta e sistemul de angajări la stat în România. De ce ne miram? De ce ne prefacem acum, după 30 de ani, că nu l-am ști?
E clar că tipa e pafaristă complet, o nevinovată, dar am câteva întrebări:
– dacă tipul ăsta care i-a dat în gât nu ar fi fost dat afară, ar mai fi avut dezvăluirile astea?
– până acum, în cei 25 de ani în care a fost angajat acolo, nu s-a mai întâmplat asta niciodată? Sau poate că, atâta timp cât nu a fost deranjat de numiri, chiar dictate de partide, au fost de acceptat.
– e posibil să fi fost și el pregătit cu un alt candidat, propriu, dar cel numit de la centru să îi fi schimbat planurile?
– interviurile la angajare se înregistrează?
Ar fi mai multe întrebări, dar rămân la astea.
Cât timp ne mai trebuie să ne facem bine? Să nu mai vedem tot felul de tractoristi, chelneri, gunoieri, puși în funcții cheie? Evident, pe bani publici. Mulți!
Iată de ce nu am votat PNL. Pentru că, asociat cu PSD, pe vremea USL, au împărtășit aceleași valori. Nu știu dacă USR au oameni mai breji. Dar, măcar, încă nu sunt atât de organizați să aibă o rețea coruptă cu vechime…
Încă din vremea lui Constantinescu, din 1996, s-a mințit poporul în mod grosolan, cu cei 15 mii de specialiști pregătiți să preia frâiele țării de la Iliescu. Nimic adevărat, doar gargară ieftină. Mereu la stat s-au pus rude, amici, amante și alții afiliați, pe principiul pleacă ai voștri, vin ai noștri.
În concluzie, de ce ne mai mirăm că suntem ultimii din Europa?

PS – tot articolul se referă la asta: https://youtu.be/MhdHWGCNUNE

Cine e de vina?

Zilele trecute a aparut in toata presa un video cu un schior care era urmarit de un urs pe partia de la Clabucet. Pana la urma, totul s-a terminat cu bine, tipul a avut prezenta de spirit sa isi arunce rucsacul din spate, astfel incat ursul s-a dus sa miroasa ce era acolo, poate ceva sendvisuri care ii miroseau a mancare si de aici si urmarirea. Intr-o astfel de situatie, cine e de vina, omul sau animalul? Sincer, pararea mea este ca animalul nu este niciodata de vina. No matter what!
Cineva important spunea, odata, ca gradul de civilizatie al unui popor se masoara prin modul in care oamenii se comporta cu animalele. Sau poate ca acel cineva nu era important. Sau poate ca nu a spus-o nimeni…
Daca e asa, atunci o spun io!
Vad in ultima perioada j’de mii de titluri despre animale hacuite, jupuite, impuscate, chinuite… De catre OAMENI.  In special de Craciun, cand peste tot apar oameni fotografiati alaturi de porcii taiati, sau care sunt parliti cu flacara.
Bai, animalelor! (si aici ma adresez, precum Ion Iliescu, oamenilor, de fapt!) Chiar nu aveti inima in voi? Ce rau v-au facut, ma, caii aia de-i biciuiti, cainii aia de-i spanzurati, pisicile alea de le calcati cu cacaturile alea de BMW third hand (ca second nu mai sunt de mult!), porcii aia mistreti pe care ii aduceti in fata pustilor maharilor din lume, adusi la Balc o data pe an?
Ele sunt, la fel ca voi, fiinte vii, lasate de Dumnezeu, sau de Natura pe Pamant. Ele au viata data, ca si voua, intr-o secunda celesta si magnifica. Cu ce drept le curmati voi timpul, sau le chinuiti? Sunteti mai breji, sau mai destepti, ori mai importanti pentru Univers? Sigur, nu!
Cara si Pif
O ardeti vai mama voastra, cel mai probabil sunteti niste loseri care nu au iubit nicioata o fata sau un baiat cu adevarat, pentru ca altfel nu s-ar acumula atata hate, otrava si frustrare in voi.
Era un film prin anii saptezeci, Bless the Beasts and the Children / Binecuvantati Animalele si Copiii, la care pana si comunistii faceau reclama la televizor. Desi era american, respectiv capitalist. Asadar, iubirea fata de animale nu tine nici macar de politic. Tine doar de cat de OM poti sa fii!
Am adoptat, incepand de acum vreo 20 de ani, tot felul de animale: papagali, pesti, pisici si caini. Am invatat ca si ele au aceleasi drepturi ca si noi, la o viata fericita, sigura, ca au sentimente si, evident, instincte. Dar cel mai important e ca am invatat sa le si sa ne iubim. Orice animal simte cand e iubit, hranit si protejat de proprietarii lui, Si cuvantul asta “proprietari” mi se pare nepotrivit, dar nu am gasit alta rima…
Acum un an am adaugat famiiei noastre doi caini, ambii adoptati, din motive cu totul diferite. Probabil stiti povestea… Pongo avea 10 ani, ramasese fara stapana si ne-a fost mila sa fie trimis la adapost. Pe Cara am gasit-o pe strada, dupa doar o saptamana, pe cand il plimbam pe Pongo. A fost greu, recunosc, la inceput, mai ales cu Cara, atunci foarte mica, adaptarea unora la ceilalti (caini la caini, caini la pisici si invers) si a noastra la toti,
Insa ce satisfactie mai mare poate fi la final cand stii ca tu ai luat din strada un animalut vai steaua lui si l-ai crescut pana la ditamai adultul. Nu conteaza daca e frumos sau nu, sunt suflete, iar asta cu frumosul este atat de umana si de subiectiva incat mai mult strica… Noi, oamenii, impartim lucrurile in frumos si urat. Animalele nu fac asta! Deci, cine e mai inteligent, omul, sau animalul? Insa asta e o alta poveste pentru altadata…
Ideea e ca astia mici iti ofera atata dragoste neconditionata, atata recunostinta si reprezinta o recompensa deplina a Naturii fata de tine. Cei care ati avut  sansa, sau minimul de bun simt, sa protejati, sa ocrotiti, sa hraniti si, cel mai important, sa iubiti inima aia mica de langa voi, intelegeti exact ce vreau sa spun. Prietenul vostru necuvantator nu are nimic mai pretios pe lume decat pe voi! Credeti-ma, chiar si pisicile, despre care se spune ca sunt atat de independente si reci, arata atata dragoste, de nici nu va puteti imagina!
Asa ca, dragilor, bless the beasts and the children!
Va asigur, veti fi cei mai iubiti dintre pamanteni. Cel putin de catre animale 🙃

Glossa,… sau cum mă ajută Cara să îl înţeleg pe Eminescu

Aseară, Cara a venit în casă cu niște pene pe bot. Am bănuit că a mâncat, sau cel puțin a atacat vreo pasăre și am ieșit afară, cu lanterna, să caut victima. Am găsit un gugustiuc, care nu mișca, așa de rănit sau înghețat era. L-am luat în brațe foarte ușor, l-am bagat undeva ferit de astia mici, într-o baie, i-am dat ce am crezut noi că l-ar ajuta: apa, paine, malai… Am mai intrat peste noapte, nu parea ranit. S-a urcat pe bara perdelei de la dus si a ramas acolo, cred, toata noaptea.

Gugustiucul
Peste noapte, gugustiucul a stat pe baza de la dus

Iar dimineață era vioi, a zburat imediat intr-o salcie din vecini și totul a fost ok până la final. Cel mai probabil, din cauza gerului, nu putea zbura, iar Cara a profitat de ocazie să il ciuguleasca puțin. Așa cum îmi face și mie, când mă linge pe fața sau pe cap. Din când în când, ciupește cu dinții din față câte-un fir de păr. Doar asa, cat sa ma simt bine 😜

Dimineata, ranitul a zburat bine-merci intr-o salcie din vecini
Dimineata, ranitul a zburat bine-merci intr-o salcie din vecini – close up!

Și, pentru că tot a fost ziua lui Mihai Eminescu în urmă cu ceva timp, mi-a venit în minte Glossa lui:
“Ce e rău și ce e bine,
Tu te-ntreabă și socoate.”
Și atunci am realizat că, de fapt, Cara nu i-a facut niciun rau pasarii! In realitate, i-a făcut un bine bietei innaripate. Dacă nu o vedeam venind in casa cu fulgi pe bot, evident nu aș fi știut că există și nu as fi cautat-o prin grădină. Astfel încât, e probabil ca, peste noapte, săracul gugustiuc să fi rămas înghețat pe undeva, poate chiar murind în final.
Nu-i interesant? Ce pare a fi rău, de fapt, se dovedeste ca ne este cel mai mare bine posibil.
Și uite așa, de la Cara învăț cum să-l înțeleg mai bine pe Eminescu…
“Tu te-ntreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine”.

America comunistă, o nouă cacofonie acceptată?

MGxG

Citesc multe stiri despre cum s-a propus eliminarea din filmul “Home Alone 2” a scenei în care ăla mic rătăcit prin New York se întâlnește cu Donald Trump, pe vremea aia mare business man. Am înțeles că s-a filmat într-unul din hotelurile lui, Plaza Hotel, și de aceea a cerut insistent să apară și el în film. Scena în sine durează 7 secunde, nu e nicio mare șmecherie. Pentru a i se vedea cat mai mult timp fata, Trump chiar se intoarce spre camera mai mult decat necesar 🙂

Actorul Macaulay Culkin e și el de acord cu ştergerea lui Trump din film, una din propuneri fiind ca Trump să fie înlocuit chiar cu imaginea lui Macaulay de acum, la vârsta de 40 de ani. În mod normal, o astfel de știre intră la fun, nu capătă importanță. Însă a fost preluată de toți și mestecată pe îndelete.

Mie, însă, îmi amintește de altceva. De perioada comunistă, când începuseră câţiva dintre actorii români să fugă din țară. Și, în astfel de cazuri, cenzura aplica, în mod foaaarte conștiincios, linia partidului. Care îi declara pe aceștia trădători, iar toate urmele trecerii lor prin cultura română, că era film sau teatru, erau eliminate. Cu alte cuvinte, aceștia pur și simplu, dispăreau!

Erau decupate imaginile din filmele în care apăruseră, sau erau șterși de pe genericul filmului respectiv. Câteodată, erau mai mulți fugiți într-un anume film și atunci dispărea genericul cu totul… În cazul în care actorul respectiv avea rol principal, evident, nu aveau cum să taie toate scenele în care apărea. Se proceda mult mai simplu: nu se mai difuza filmul! Nicăieri.

Știu că în “Mihai Viteazu” al lui Sergiu Nicolaescu, era un actor care apărea într-o secvență, cu prim plan pe el, strigând pe câmpul de luptă “după mine, români!” Faza mișto e că tipul – nu-mi mai amintesc cine era – a fugit în Germania Federală, deci numele i-a fost șters de pe generic. Vă dați seama ce râdeau cei care cunoșteau situația. Omu’ îi chema pe români să-l urmeze…

Am văzut un interviu excepțional cu marele regizor Andrei Șerban, în care povesteşte despre cam cum se întâmplă acum în America referitor la politically correctness. Uluitor! Mai rău decât în România comunistă. În interviu, maestrul explică de ce şi-a dat demisia de la Columbia University School of Arts, unde a fost profesor de artă teatrală pentru aproape trei decenii!

Impreuna cu Ana si cu Andrei Serban – la premiera operei Lucia de Lammermoor, regizata de maestru

Era un banc, pe vremuri: se poate implementa comunismul în America? Se poate, dar ar fi păcat!

Peste toate astea, mai e și treaba cu interzicerea lui Trump pe unele platforme online, Twitter, Insta, Facebook şi ce mai avea el, ceea ce mi se pare că e cam tare împotriva libertatii de exprimare. Nu sunt un susținător al lui Trump, cei care urmăresc ce postez știu bine asta, însă unele dintre măsurile astea nu doar că mi se par aiurea, ci sunt de-a dreptul periculoase. Creează niște precedente de care ar fi bine ca noi, ca omenire, să uităm.

E complet aiurea că acum, în 2021, discutăm de cenzură și de metode comuniste/totalitare aplicate în urmă cu zeci de ani. Chiar nu putem avansa deloc?

În concluzie, sper că America comunistă să nu devină a patra cacofonie acceptată în limba română, după cele trei atât de cunoscute…