SUNT UN PROST!

SUNT UN PROST!

În decembrie ’89 am fost huligan și am ieșit în Piață. Și am strigat “Jos comunismul!”
În’ 90 am fost golan și am ieșit în Piață. Am strigat “Jos Iliescu!” de mai multe ori decât orice altceva în viața mea. Și am ieșit in Piață.
Apoi am fost și băsist împuțit, am ajuns soroșist vândut, securist nenorocit, mercenar corporatist, șobolan, iar mai nou hoț și curvă și… multe altele. Și am ieșit în Piață.
Acum mi-a zis o distinsă doamnă că, în sfârșit, am avansat la nivelul de prost… Și mă duc să-mi iau certificatul. Din Piață!

… Asta scriam chiar inainte de a merge in Piaţă, la marele miting al diasporei. Atunci, se stie ce s-a intamplat.

NU UIT ŞI NU IERT!
Au trecut 4 ani de la mitingul diasporei, din Piața Victoriei. Atunci, Statul român era reprezentat de un guvern PSD, condus de o profesoară de lucru manual, Viorica Dăncilă. Care era manipulată de un repetent șmecher și arogant, pe nume Liviu Dragnea, și acționa printr-o manivelă care era ministru de interne, o secretară obscură, de la un liceu din Videle, Carmen Dan. Acum niciunul dintre ei nu mai reprezintă nimic în viaţa publică! Atunci, ei erau cei aflaţi la butoane…
Oare ăștia au hotărât că trebuie să gazeze niște oameni adunați în Piață, e drept, împotriva lor? Mulți din cei de acolo erau veniți de la sute, poate mii de kilometri, să le transmită, cu mult nesaț, mesajul lor clar: M**E PSD!
Știm cum s-a terminat totul, am povestit de multe ori, nu mai insist.
Dosarul s-a închis, apoi s-a redeschis la cererea părților vătămate, iar acum știm doar de câteva condamnări, la nivel absolut minor.
Singura mea explicație este că în sistemul juridic sunt aceiași care au format caracatița și până acum, cu vechi legături în PSD și aliații lor. De aceea noua putere nu prea mișcă lucruri.

Pentru cei care sigur o sa mi-o tragă că iar mă iau de PSD și că mereu îmi pute partidul ăsta, no matter what, am o întrebare. Știți ce au în comun dosarul revoluției, cu peste o mie de morți, dosarul mineriadelor, iarăși soldat cu victime și dosarul 10 august? Pe Ion Iliescu și copiii lui, FSN și PSD. Și, pe lângă asta, faptul că nu au fost finalizate!
Pentru că sistemul corupt şi cangrenos înfiinţat de noua securitate de după ’90 nu şi-a dorit asta. Înțeleg că de la primele două mari procese au trecut 30 de ani, e greu să mai ai martori, dovezi, probe etc.
Băi, dar 10 august a fost alartăieri, toată lumea a filmat și fotografiat, există imagini captate de camerele super-performante de pe guvern și din piață, deci milioane de dovezi. Până şi eu am ataşat aici un scurt video cu momentele trăite de mine.
E clar că NU SE VREA să se afle adevărul, e clar că structuri ale statului, încă obediente PSD, tergiversează totul, până la termenul de prescripție.
Până nu se va finaliza dosarul 10 august, statul român, membru UE în acest caz, este vinovat, fie el autor sau complice.
Eu, însă, nu uit și nu iert.
Vinovații, inclusiv cei morali, care nu au fost în Piață, dar care au ordonat intervenția brutală a jandarmilor, trebuie să plătescă!

SUNT UN PROST, dar unul cu speranţa că adevărul tot va ieşi la lumină odată!

De ce cercetătorii britanici sunt surclasați de “specialiștii” români… și ce efecte nocive poate avea șahul

Se știe, românul s-a născut poet. Aaaa, și antrenor al Naționalei noastre de fotbal, evident. Iar în ultimii ani, a început să-și mai adauge la competențe. De când Simona Halep a ajuns topuri, românii se pricep la tenis. Apoi, când au fost crimele alea pe la Caracal, toți eram doctori în criminologie. Când a venit pandemia, iarăși am fost cei mai deștepți, dibuind din prima fake-ul și conspirația mondială la care suntem expuși. Nu mai zic de vaccinare, că acolo specialiștii erau peste tot, pe televiziuni și online. Ce știau doctorii ăia? Ăia erau vânduți marilor concerne pharma, să ne sperie și să ne bage vaccinul pe gât. Lasă, știm noi mai bine, în trei ani vom face leucemie, ne vor crește solzi și pene… Și câte alte bazaconii.


Evident, să revenim la zi, acum suntem specializați în istoria Rusiei, a Ucrainei, Puțin și Zelenski. Știm exact că rusii își vor lua ce parte vor vrea, iar Zelenski e un actoraș care e pus de americani să-și omoare poporul… Pe lângă astea, milioane de fake news, menite să destabilizeze și să provoace îndoieli în comunicarea oficială.
Nu mă înțelegeti greșit, nu mă refer la păreri, sau opinii. Astea sunt libere, pentru asta am ieșit în stradă la Revoluție. Și eu am tot felul de impresii și gânduri despre pictură, caricatură, artă, sales, marketing, management, mod de alimentare, stil de viață, animale de companie, flori, grădină etc. Și mi le exprim, ori de câte ori simt nevoia. Dar nu recomand să fie urmate părerile mele, doar povestesc ce mi se întâmplă, ori impresiile proprii.
Platformele online, blogurile, social media, YouTube, le folosesc pe toate. Pentru că acum avem tool-urile necesare să fim auziți de oricine din lume. Însă asta nu înseamnă, nici pe departe, că eu sunt un specialist în vreunul din domeniile abordate de mine, chiar dacă le practic sau le-am practicat pe toate!
Unii comunicatori sunt mai simpatici, au carismă, marketing mai bun, sau știu, pur și simplu să exprime niște idei cu ușurință și apetit pentru publicul lor. Bravo lor, sunt apreciați și postările lor se viralizează. Poate că, pe același subiect, ei au mult mai multe like-uri decât adevărații profesioniști, dar, care sunt puși în situația de a nu fi auziți de un public atât de mare.
Ego-ul “specialistului” se duce în tavan și apoi acesta își creează falsa impresie că el devine o voce importantă, sau, mai grav, că are dreptate, pentru că este validat de public. Prin urmare, devine o autoritate în domeniu!
Aici este cel mai mare pericol, pentru că mulți oameni se alimentează cu informații de la astfel de false autorități, deveniți între timp ditamai influencerii. Iar de aici până la a dirija mesajele așa cum vrei, chiar și sprijinit financiar prin reclame, sau să recomanzi anumite produse și servicii, mai e doar un pas.
Sunt convins că în acest moment, cineva care nu a studiat nimic medicină postează niște sfaturi despre cum să stabilim diagnostice, ori să tratăm una sau alta, ori cineva care nu are studii de nutriție descrie dieta perfectă, ori cineva care știe că este sub umbrela NATO îndeamnă la neutralitatea României față de războiul de la graniță. Mai nou, au apărut și noii specialiști, în energie, petrol, gaze naturale etc. Acolo se întrec în idei și soluții care mai de care mai deosebite.
Și, pentru că vara asta e seceta, “specialiștii” în agricultură înjură guvernul că nu face nimic pentru irigații, de 32 de ani. Aici mă aplec mai mult asupra subiectului, că e tare interesant. Înainte de ’89, fusese o mult mai mare suprafață din țară irigată de sistemul comunist. După aceea, a fost jaf pe toate câmpurile și s-au furat toate țevile, instalațiile, tot ce era la dispoziție. Pentru a face din țevi araci pentru vie, ori stâlpi pentru garduri, ori pentru a fi vândute la fier vechi. Deci, e doar vina guvernului, indiferent care? Sau și noi suntem de vină, în cel puțin aceeași măsură
Revenind la “specialiștii” de la noi, e clar că ei domină acum media și au mai multă vizibilitate, din păcate, chiar și credibilitate. Și am observat că pregătirea lor în domeniu este de obicei justificată prin “am citit mult despre asta”.
Nu vi se pare paradoxal că, pe măsură ce așa-zișii nutriționiști (nu cei atestați) se înmulțesc, o pondere tot mai mare din populația României devine obeză, unele statistici arătând peste 40%?
Un alt exemplu de “specialiști” sunt cei care sună și recomandă investiția în criptomonede. Primeam cel puțin trei telefoane pe săptămână, cu astfel de propunere. Păi cum să cred că tu, care încerci să mă convingi să cumpăr, ai avea dreptate, cât de cât? Dacă ai fi știut cum se investește, acum erai pe un iaht la Saint Tropez, cu un pahar de vin rose în mâna, nu ai fi lucrat într-un call center, să încerci să mă convingi pe mine să investesc. Bine măcar că a picat piața și nu mai sună nimeni… Probabil că se vor dezmetici și vor relua apelurile, dar acum cu alt speech de vânzare: acum e piața jos și va crește cu siguranță, deci e momentul perfect pentru investit.
Ați auzit, cu siguranță, de acel “guru” de undeva în România care își construise o comunitate cu zeci de membri, pe care zeci de ani i-a pus la muncă, i-a chinuit, agresat, violat și maltratat, chiar și pe copii. Nu cumva dezvoltase același mecanism de a fi crezut, ca fiind un mare specialist, trimisul Domnului etc?
Atunci, dacă aceste false valori sunt atât de agreate de tot mai mulți, să nu ne mai mirăm de ce uneori avem senzația că parcă ne înfundăm din ce în ce mai mult în mocirlă.
Atenție, nu vreau să generalizez, sunt multe personalități, adevărați profesioniști în domeniul lor, care influențează puternic publicul și care au autoritatea și capacitatea de a dovedi și argumenta științific, cu date și fapte, toată poziția lor.
Expresia din titlu “cercetătorii britanici”, sigur v-ați prins, se referă la această categorie, autoritatea științifică. Cu cât mai mult ne uităm la adevărații experți, cu atât mai bine vom înțelege ce e în jurul nostru.
În titlu am introdus o paralelă cu jocul de șah, pe care încerc s-o explic în continuare.
Așa cum se știe, șahul este sportul minții. Nu ține de noroc, de forma fizică, ci doar de cum gândești. A trecut proba timpului, fiind cunoscut, în forma actuală, de vreo 500 de ani. De atunci, nu s-a schimbat nimic! Nu știu dacă mai există sporturi atât de longevive. Bine, mai sunt cele olimpice, inspirate din Grecia Antică. Dar ele și-au modificat de când cu prima Olimpiadă modernă regulamentele și condițiile de desfășurare.
La șah nu contează cine joacă, ci doar gândirea din spate, strategiile, tactica, simțul de a gândi cu câteva mutări înainte, toate astea vin la pachet pentru a fi de succes. De exemplu, nu știu dacă în afara șahului mai e vreun alt sport la care e interesanta doar tabla și evoluția partidei, nu vezi jucătorii. Ok, că sunt partide celebre și se știe cine le-a jucat, însă în general, doar partida contează.
Așadar, aici nu poți să fii “specialist”, să-ți dai cu părerea. Trebuie să joci și, eventual, să câștigi. Nu e loc de interpretări.
Pentru că șahul dezvoltă și structurează gândirea, e foarte periculos pentru societatea noastră. Pentru că ar rezulta oameni care vor gândi cu mintea lor și, în principiu, ar judeca bine.
Politicul nu are nevoie de așa ceva, el vrea masă de manevră pentru alegeri, de aceea educația și cultura la noi sunt praf, fiecare ministru venind cu câte o nouă reformă școlară. De ce ne mai mirăm că peste 40 la sută din tinerii români sunt analfabeți funcționali?
Nici producătorilor nu le aduce niciun profit: iei unul și te ține toată viața. Nu se strică nimic la el, nu cumperi vieți suplimentare, fără adds-on, sau upgrade-uri, ori gadget-uri colaterale.
Când eram copil, la TVR era în fiecare duminică dimineața o emisiune dedicată șahului, ținută de marea maestră internațională, Elisabeta Polihroniade. Nu pierdeam niciuna. După Revoluție, au mai fost apoi sporadic emisiuni, dar au dispărut repede, că nu făceau audiență. Parcă și acum este o televiziune care are rubrică de șah.
Normal că nu au audiență emisiunile care să te pună să gândești, oamenii s-au învățat cu show-uri facile, fără mare dificultate, că d-aia ne uităm la televizor, “să ne râdem”.
Așadar, la șah nu ai cum să-ți dai cu părerea, ori știi ori nu. Atât de simplu e!
Și, de aici, încă un motiv pentru care e nociv, nu poți bârfi pe seama lui, nu poți aduce paparazzi să-i urmărească pe jucătorii de șah, deci nu poți umple emisiunile alea minunate cu tot felul de staruri care nu știi ce fac ele de-au ajuns staruri. Dar toată lumea află ce fac, ce gândesc, ce mănâncă, ce îmbracă și cu cine se combină.
Într-un cuvânt, dacă promovăm gândirea, ar fi o mare plictiseală! Și, în plus, asta nu aduce bani…

4-TH OF JULY – ZIUA AMERICII! Bunicii au sperat, în zadar, să vină americanii să-i protejeze. Noi avem noroc…

Bunicii mei au sperat, după război, că vin americanii. Toată generația lor știa ce înseamnă pericolul sovietic și tânjeau să fie salvați de americani. Am auzit că în unele cazuri, oamenii chiar se suiau pe dealuri să scurteze zările, doar-doar or vedea avioanele soldaților americani.

Nu a fost așa! Churchill a bătut palma cu Stalin și ne-a dat în schimbul Greciei, unde el avea interese majore, mai ales pe mare. Lui Roosevelt i-a spus de înțelegerea asta abia după o săptămână… Asta e, nu degeaba Anglia are și supra-numele de Perfidul Albion.

Acum, americanii sunt aici, nu doar cu firme, ci cu resurse, soldați, tehnologie, sprijin. Și asta e foarte bine, ne-am demonstrat caracterul de partener loial, în toate ocaziile în care am fost solicitați. Evident, ei nu fac asta în mod gratuit, au interesele lor. Dar, atâta timp cât ele coincid cu ale noastre, e perfect!

Știu și ce spun unii, că suntem sclavi și de aia suntem, probabil, cei mai pro-americani dintre europeni. Dar nu eram tot români și când au venit rușii peste noi și au fost urâți din toată ființa? Atunci nu mai eram sclavi? Sovieticii s-au comportat ca niște barbari, au furat, omorât, violat și distrus de voie. Ne-au demontat tot ce a construit regalitatea în România, au decimat (în sensul propriu, folosit de români, adică a zecea parte!) toate elitele, din orice domeniu, sau le-au băgat la închisoare, ori le-au trimis la canal. Au furat tot ce au putut de aici, de la Tezaurul României, până la grâu și petrol. Au deformat societatea și au așezat-o cu fundu’n sus, eliminând valorile și promovând mediocritatea. Tot ce au făcut ei a fost să lovească la temelia societății noastre, care începuse să ridice capul, prin modernizare și aliniere la cultura și valorile europene. Noi nu avem spiritul comunist în sânge, cum, se pare, că ei încă îl au chiar și acum, după mai bine de o sută de ani de comunism. Ei au nevoie de un “tătuc”, care să îi dirijeze și să le ardă câte-o joardă pe spate când nu țin calea dreaptă.

Acum ne bucurăm că privim liniștiți războiul din Ucraina, strict din punct de vedere al securității noastre. Pentru că suntem în NATO și știm ca bazele militare de aici vor fi și mai sporite. Dar dacă nu eram în NATO? Dacă eram în situația Moldovei? Câți ar mai fi rămas în țară, câți și-ar fi luat tălpășița deja?

Sunt unii care, știindu-se apărați de NATO, tot au un discurs anti și sunt pro-Puțin. Merci, e mișto să dai din gură și să critici când știi că nu ți se poate întâmpla nimic.

Așadar, eu chiar mă bucur că America ne sprijină și ne consideră partener strategic, iar semnalele care vin în ultima vreme arată clar o intensificare a relațiilor noastre, pe toate planurile. E evident că poziția României în ultima vreme devine din ce în ce mai importantă, atât pentru America, cât și pentru întreaga alianță Nord Atlantică.

Așadar, nu pot decât să urez Americii…

Happy Independence Day and God Bless America! 🇺🇸🎉

Mineriada din 13-15 iunie 1990 – cea mai mare umilire a românilor, chiar de către statul român

Se împlinesc 32 de ani de la cel mai rușinos episod al statului român! Acela în care un președinte român cheama minerii în București să… planteze panseluțe în Piața Universității!
“Mai bine haimana, decât trădător
Mai bine huligan, decât dictator
Mai bine golan, decât activist
Mai bine mort, decât comunist!”

Discul Pietei Universitatii, cu cantecele golanilor, cantate de la balconul Universitatii

Oare câți își mai aduc aminte? Ce primăvară frumoasă am trăit atunci, plină de speranță că România se va scutura de mantaua rusească, comunistă, care a apăsat-o 50 de ani și va deveni liberă. Ca o fată frumoasă, care zburda prin câmpiile cu maci către soare, avântându-se dinainte goală, doar cu speranța că va reuși să biruiască Răul.
N-a fost așa! A fost Iliescu! Cea mai mizerabilă figură politică a României, care, alături de Ceaușescu, cu care juca cerculețe, au târât poporul ăsta în noroi și mocirlă, pervertindu-l pentru zeci de ani. Pentru cei tineri, care nu au apucat grozăvia petrecuta atunci, prezint aici, în opinia mea, un scurt rezumat!

După asasinarea lui Ceaușescu, noua putere condusă de Ion Iliescu a dorit să se certifice și justifice în fața țării și a inventat “joaca de-a teroriștii”. Ca urmare, la Revoluție, după ce a fost capturat Ceaușescu, au murit mai multi oameni decât înainte de căderea lui. Multi oameni deschiși la cap și-au dat seama că e o mare mânărie, în urma căreia Iliescu și șleahta lui au confiscat Revoluția. S-a constituit FSN (Frontul Salvării Naționale), care era condus de “ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” în speță Ion Iliescu. Cel care avea inițial rolul de a organiza alegeri DAR FĂRĂ SĂ PARTICIPE LA ALEGERI. În momentul în care FSN s-a organizat ca partid politic și a anunțat că participă la primele alegeri libere din România, cele din 20 mai 1990, totul a luat foc. Toți ne-am dat seama că e o furăciune.

Lumea, nervoasă, a ocupat Piața Universității și a început să scandeze “Jos Iliescu!” Era într-o duminică superbă. Apoi, luni, marți, miercuri, lumea se aduna după amiaza acolo și ocupa Piața. Până în primul weekend, deja se strângeau, în mod regulat mii și chiar zeci de mii de oameni. Așa a devenit, în timp, Piața Universității cel mai longeviv miting din lume de până atunci din istorie. Am participat în aproape fiecare zi. În timpul săptămânii eu cu Ana (soția mea) făceam schimb, pentru ca unul din noi rămâneam acasă cu copiii, iar în weekend mergeam toți, împreuna cu cei doi băieți ai noștri.

Au fost niște seri nemaipomenite pe care le-am trăit acolo, experiențe fabuloase. Cu speranțe, cu oameni de o mare calitate, cu spirite alese care vorbeau sau cântau, din balconul Universității către Piața, chiar simțeam că e o insulă de libertate. Unde nu ne poate atinge perfidia, mojicia și nesimțirea fesenistă, condusă de Iliescu și clica lui. Cât de mult am strigat eu “Jos Iliescu!” și “Jos comunismul!” în perioada aia, nu cred să mai fi strigat ceva atât de intens în toată viața mea.

Puterea de atunci a încercat tot timpul să denigreze spiritul Pieței, să spună și să arate ca în corturile din fața Teatrului Național erau droguri și acolo niște fete… etc. Nu au reușit să ne împrăștie. Alegerile au fost în 20 mai 1990 și Iliescu a ieșit președinte cu 86%. Eu l-am votat pe Ion Rațiu (PNT-CD), cel care m-a convins să-l votez la ultima confruntare TV cu Iliescu și Câmpeanu (PNL). La partide am votat cu liberalii, pentru că mă înscrisesem la liberali în februarie 1990.
Rezultatul alegerilor din 20 mai 1990 a reprezentat o dezamăgire cruntă pentru toată Piața. S-a mai diluat și spiritul și participarea după anunțarea votului, însă fenomenul nu a dispărut de tot. În vietatea ce era “Piața Universității” încă pulsa viața, spiritul ei încă supraviețuia. Îmi amintesc ca în 30 mai 1990 a fost un cutremur destul de baban, pe la orele 14 și ceva. Nu au căzut clădiri, dar a fost destul de nașpa senzația. Și asta a avut replici destul de multe și sesizabile. Una dintre ele a fost în noaptea ce a urmat. Eram singur acasă, și atunci, la 12 noaptea, când am simțit că iar se mișca pământul, am plecat în Piață. Ala era noul meu “acasă”, locul unde eram în siguranță, cu oameni care gândeau ca mine…
După alegeri, Iliescu era turbat, ca abia câștigase alegerile cu 86%, dar nu era recunoscut unanim, îi stătea ca un ghimpe în coasta nenorocita asta de Piață. Un sfat de bine pe care i l-a dat Mircea Dinescu, care era și el parlamentar FSN, a fost “să-i lase pe cei din Piață să fiarbă în suc propriu!” Ca urmare a acestei nesimțiri, de câte ori încerca Dinescu să apară prin Piață, era huiduit copios. După asta, a făcut o șmecherie: a cumpărat fosta gazetă de umor “Cațavencu” – extrem de mișto, inspirată și caustică – și a transformat-o în “Academia Cațavencu”. Asta așa, ca să apară și el în lumea buna ca fiind anti-Iliescu…
După alegeri, apăreau de mult zvonuri că vor aduce minerii să ne “curețe” din Piață. În noaptea aceea cu cutremurul, din când în când, apărea câte o atenționare că “uite, bai, vin minerii pe bulevard, dinspre Piața Romană”. Și ne uitam, cu frică, înspre acolo, ca sa fim pregătiți, eventual, să fugim. Atât de real era pericolul…

Nu au venit în noaptea aia. Ci mai încolo, în dimineața de 13 iunie 1990… Atunci m-am dus și eu în Centru, am fost lângă Arhitectura, la Galeriile “Căminul Artei”, unde un individ în civil a pus un cocktail Molotov sub o furgonetă ce a luat foc instantaneu… Ăla mirosea de la o poștă că era securist și că avea misiunea să creeze diversiuni. Pentru a da Poliției motive să intervină.

Minerii ajunseseră să controleze totul prin centrul Bucureștiului, chiar și mașini prin diverse cartiere, sau la intrările în oraș, să vadă ce e în mașină, ori în portbagaj. În plus, erau sprijiniți și aplaudați de “oamenii de bine din Capitală”.

În zilele alea, copiii mei m-au salvat de mineri! Împreună cu soția mea, mergeam cu ei la dispensar, pentru că băiatul cel mic avea niște probleme, iar eu îl căram în cârcă. Aaaa, am uitat sa va spun! Marea mea vină era că aveam barbă… motiv pentru care un camion plin cu mineri care treceau pe strada lângă noi se uitau după mine. He he,… ce ți-e și cu intelectualii ăștia bărboși!

Tot Vestul, care până atunci ne sprijinise și ne apreciase curajul dovedit în timpul Revoluției, ne-a închis brusc porțile. Iar Ion Iliescu e bine-mersi, probabil se uită la televizor și se gândește cu nostalgie ce bine arăta el la 60 de ani cât avea la momentul răsturnării lui Ceaușescu.

Toate evenimentele din acele zile au fost coplesitoare, aratand cat de fragila era acea pojghita de democratie pe care o adulmecam in acea perioada. Urmatorii ani aveau sa ne arate, in realitate, cat de mult avem de construit pentru o societate democratica in realitate. Acum, dupa 32 de ani, realizam cat de mult mai e de munca.
Mai ales ca, uite, se intampla niste evenimente similare in Rusia lui Putin, in care libertatea de exprimare este pusa la zid. Iar urmarile se vad, din pacate, si in Ucraina si sunt masurate in zeci de mii de victime nevinovate, milioane de refugiati si distrugeri colosale…

  • poveste publicata si pe platforma Ziare.Com

Puţin raportează cu mândrie îndeplinirea planului trimestrial,… dar pe invers

Au trecut trei luni de război și s-a dovedit că marele strateg Puțin e, de fapt, doar un KGB-ist bătrân și ramolit, fără să mai fie conectat la realitate. Totul i-a ieșit exact pe dos decât și-a dorit!

Operațiunea specială, ce trebuia să țină doar câteva zile, se pare că e eșuat lamentabil și nu a fost doar o defilare către Kiev, ci a generat un dezastru colosal pentru RUȘI. Și care tinde să se agraveze pe mulți ani de aici înainte.
Motivul principal cu care inițial justifica Puțin invazia a fost demilitarizarea Ucrainei. După trei luni, Ucraina are – culmea! – mai multe arme și tehnică militară decât la începutul războiului. Și de calitate superioară, dotată cu tehnică NATO de cea mai nouă generație!

Un alt motiv invocat de eminența cenușie de la Kremlin a fost apropierea NATO de granița rusească și, prin urmare, dorința de a o îndepărta. Ei, și pe asta a “rezolvat-o” exact pe dos, împingând-le pe Suedia și Finlanda să adere, în regim de de urgență, la alianța nord-atlantică.

Cele două țări au stat neutre timp de peste 70 de ani, de când s-a înființat NATO. Nici măcar în perioada “războiului rece” nu au fost tentate să adere. Dar strategul eminent de la Kremlin le-a decis rapid, arătându-le ce intenții “prietenoase” are Rusia. Așa că acum alianța devine nu doar mai puternică prin dimensiunea și dotarea modernă a celor două armate, ci și prin poziționarea strategică, mult mai apropiată geografic de Rusia. Practic, prin aderarea Finlandei, granița directă dintre Rusia și NATO se mărește cu 1300 de km, ceea ce reprezintă dublarea graniței actuale. Păi ce făcuși, Puține? Asta voiai, să-ți aduci și mai aproape mortul în casă? Cum s-ar zice, curat murdar, coane Fănică, așa strategie mai rar!
Altă strategie “câștigătoare” a fost derularea operațiunilor militare și a războiului în sine, cu pierderi formidabile atât în cadrul militarilor ruși, cât și al tehnicii militare distruse. Se pare că rusii au pierdut aproximativ 30 de mii de soldați, adică mai mult decât dublu față de câți au pierdut în nouă ani de război în Afganistan, în anii ’80. În doar trei luni! Asta în condițiile în care războiul modern presupune multă tehnologie care să-ți salveze soldații, nu să îi trimiți pe câmp “carne de tun”, ca în urmă cu 40 de ani.
Cât despre tehnica pierdută în teren, acum rușii scot din arsenal la luptă vechile tancuri T-62… Păi eu am făcut armata la tancuri în ’79-’80 și tot conduceam și trăgeam cu tancurile T 72.

Și politic, Puțin a realizat o mare contra-performanță! Rusia nu a fost niciodată atât de izolată pe plan mondial. Dacă până și conducătorii ruși recunosc că toată lumea e împotriva lor, e clar că e grav. Și e firesc așa, nu? Pentru că și ei sunt împotriva lumii!
Că se mai afișează ei cu relațiile cu China, asta e doar un joc de glezne. China e prea legată de comerțul cu SUA și Europa, ca să-și permită un pas greșit. Singurul președinte cu care se mai poate întâlni Puțin e Lukasenko, cu care se mai etalează periodic și căruia îi transmite la ureche ce să declare despre “dreptatea” Moscovei.

Alt aspect despre care nu se aștepta nimeni să se realizeze este unirea clara a SUA, Canada, UK și UE, atât în plan militar, în cadrul NATO, cât și economic, în blocada organizată împotriva Rusiei. Cu Swift-ul, cu sancțiunile aplicate. Ok, mai sunt niște cozi de topor, ca Ungaria, Serbia și alte state, dar marea majoritate a Europei este solidară. Iar asta chiar nu dorea Puțin. El voia divizare, așa cum a reușit cu Brexitul, unde a pus umărul din plin, prin propaganda Russia Today ce emitea în UK. Sau, la fel prin influențarea administrației Trump, care spărsese Europa în Europa Bătrână și cea Tânără și mai avea puțin și scotea și SUA din NATO.

Democrațiile occidentale au realizat acum adevăratul pericol și erorile de apreciere și strategie privind Rusia, pe care le-au avut de-a lungul ultimilor ani. Când au tratat Rusia de la egal la egal, invitând-o în marile grupuri elitiste ale lumii și investind masiv acolo. Când faci asta cu o autocrație de nivelul ăsta, riști să se întoarcă împotriva ta. Acum încercă să dreagă busuiocul, oferind miliarde de dolari sprijin Kievului. E cam târziu… Și, din păcate, mor zeci de mii de oameni nevinovați, alte milioane sunt refugiați sau deportați în lagăre în Rusia. Cat despre multe orașe sunt distruse, unele rase de pe fața pământului.

Pericolul pe long term pentru Rusia este altul faptul că Europa a început să se gândească la planuri de independență energetică față de Rusia, până și Germania, ce părea că este cea mai legată de ruși. Ori dacă germanii deja se gândesc la planuri alternative, e clar că în viitorul destul de apropiat resursele financiare ale rușilor, ce erau generate de exportul de gaze naturale și petrol, sunt diminuate considerabil. Așa că Puțin a aranjat și căderea Rusiei economic, pe termen lung.

Un alt motiv principal de atac al lui Puțin a fost denazificarea Ucrainei. Nu prea înțeleg ce înseamnă asta, dar pentru asta e Lavrov acolo, să ne explice. Tot ce a reușit însă, a fost doar o decredibilizare totală a politicii externe ruse, care înainte de război era pe cai mari. Toată lumea spunea băi, ce tare e ăsta! Știe, mă, știe, că de aia e acolo de două’j de ani. Atât de jos a ajuns, încât, vă aduceți aminte, când vorbea el unei adunări internaționale, oamenii au iești din sală. Se vede că minte cum respiră, ca aproape tot ce vine din partea Kremlinului. Extrem de puține voci din Rusia mai sunt credibile, spunând realitatea. Și ele, de obicei, după aceea sunt aduse la tăcere, sau chiar eliminate.

Ce a reușit Puțin din punctul de vedere al solidarității internaționale era greu de prevăzut. S-au unit într-un efort comun țări care nu prea mergeau împreună. Dar așa e natura umană, așa cum la sport este aplaudat și încurajat cel slab, iar aici este sprijinită victima. Chiar și românii, care nu prea ne aveam vecini buni cu ucrainenii, am dat dovadă de o empatie și un sprijin colosal pentru refugiați. Care recunosc, cinstit, că nu se așteptau la așa o reacție.

Din păcate, războiul va mai dura și va mai aduce victime și prăpăd, pentru că Puțin nu va ceda și nu va recunoaște niciodată că a greșit în strategia lui. Va începe să raporteze victorii false, așa cum prezintă și acum, cum că după primul trimestru situația se desfășoară exact conform planului.

Știm rețeta, a fost implementată de sovietici în tot fostul bloc comunist. La noi se raportau atâtea hectare recoltate, încât se depășea suprafața României.

Se pare că dacă te încrezi în șamani atunci când iei decizia de a porni un război, așa cum a făcut Puțin, va trebui să suporți consecințele. Care, după părerea mea de nespecialist, nu pot fi decât în direcția înlăturării dictatorului de la putere, chiar de către cei din jurul lui.

Acum 2400 de ani, Aristotel spunea ,,Omenirea nu va scapa niciodată de necazuri până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii”.

Câtă dreptate!

  • articol publicat si pe platforma  Ziare.Com

DRUM BUN CĂTRE STELE, VANGELIS!

Aveam 16 ani și atunci am auzit prima oară de Vangelis. Pe vremea aia, Ceaușescu încă era deschis Vestului și mai intra la noi pe radio muzică bună. Noaptea erau emisiuni care prezentau albume întregi, cu cronică și ceva povești despre concept, muzică și artiști. Așa am ascultat Albedo 0.39, o poveste despre călătoria spre stele, de care m-am îndrăgostit pe loc. Pe album erau și celebrele Pulstar și Alpha, folosite și de Carl Sagan in serialul lui, Cosmos.

Albedo 0,39 – acrilic pe panza, 40×40 cm, cutit

Am crescut cu muzica formidabilă a acelor ani, cu Beatles, Bob Dylan, Zeppelin, Creedence, Stones, Pink Floyd, Jimi Hendrix, Doors, Janis Joplin, Purple Și atâția alții care au rămas repere în muzică și azi. Dar eram curios să știu și altfel de sound, ceva nou. De aia și aplecarea mea către jazz, stăteam aproape în fiecare noapte cu radioul Mamaia, de ăla pe tranzistori, la ureche și-l ascultam pe Florian Lungu prezentând atâtea minunății. Căutam solo-urile, improvizația. De aceea, când am descoperit formidabilul Tubular Bells al lui Mike Oldfield, în 1973, a fost cu adevărat o revelație. Apoi în 1975 a apărut Peter Frampton cu al lui senzațional Do You Feel Like We Do, care a făcut un efect de voce sintetizată, sincronizată cu chitara. Era clar că va apărea o nouă epocă în muzică, apăruse celebrul Moog Synthesizer, cu varianta Minimoog, care este considerat cel mai celebru sintetizator, care a influențat cel mai mult istoria muzicii.
Fost coleg cu Demis Roussos, la trupa grecească Aphrodite’s Child, Vangelis a simțit nevoia să meargă pe drumul lui. Care a fost, într-adevăr, formidabil.
După Albedo, am ascultat tot ce a scos Vangelis, indiferent din ce sursă. Am fost odată la cinematograf la un film, împreună cu o fată din liceu, doar pentru că știam că e muzica de film compusă de Vangelis. Era un documentar, La Fete Sauvage, și atât de absorbit eram de muzică, încât a fost o experiență clar neplăcută pentru colega mea, pe care nici măcar nu am sărutat-o,… deși eram în ultimul rând. 🙃
Știam pe dinafară multe dintre albumele Vangelis, am văzut minunatul Chariots of Fire, pentru care a și primit Oscar pentru muzică, Blade Runner, Conquest of Paradise, Bounty și atâtea alte creații memorabile. Și mi-a plăcut că a experimentat orice, cum ar fi Not a Bit (All Of It) de pe albumul See You Later, din 1980.
La deschiderea Olimpiadei de la Londra, momentul lui Mr. Bean a fost pe muzica lui Vangelis, cu scena celebră din Chariots of Fire. Probabil că așa s-a gândit regizorul show-ului memorabil, celebrul Danny Boyle (cel care câștigase Oscar-uri, inclusiv pentru regie, cu Slumdog Millionaire), să facă legătura între Anglia (țara organizatoare) și Grecia, țara ce a inspirat Olimpiadele: prin muzica lui Vangelis.


Iarăși, în multe team-building-uri, știți că există momentul ăla în care trebuie să fie mobilizată echipa pentru viitorul target trimestrial sau obiectiv de atins. De cele mai multe ori am auzit marșul lui Vangelis din Conquer of Paradise, care este, într-adevăr, dătător de putere.
Nu pot să nu amintesc despre colaborările cu Irene Papas, în Ode și Rapsodies, ori Friends of Mister Cairo și Jon Anderson, de la trupa Yes.
După ce am descoperit muzica electronică prin Vangelis, m-au cucerit evident Jean-Michel Jarre, Isao Tomita, cu extraordinara Hora Stacatto a lui Grigoraș Dinicu, apoi m-am dus în Van Der Graaf Generator, Tangerine Dream și, evident, Kraftwerk.
Pe vremea aia, când nu existau computere, să faci sunete sintetizate și tobele alea “electronice” era ceva senzațional. Acum, tehnic putem realiza aproape orice sunet și efect ne dorim. Însă, pentru a se ajunge aici, a fost nevoie de câțiva artiști geniali, care ne-au arătat calea. Să nu-i uităm și să îi prețuim cum se cuvine.

Drum bun către, stele, Vangelis!
Albedo 0.39, Albedo 0.39, Albedo 0,39, Albedo 0.39….

25 de ani de la Ziua X, cea care a marcat o întreagă generație în România

În 15 aprilie 1997, se lansa CONNEX, primul operator de telefonie mobilă din România. A fost un eveniment ce a declanșat o adevărată revoluție, nu doar în modul în care a evoluat tehnologia comunicațiilor la noi, ci și felul în care am început să ne transformăm ca societate.

Pentru că piața de afaceri în România începusesă se dezvolte, e adevărat, cumva sălbatic, era o nevoie atât de mare de comunicare mobilă, în mișcare, încât vânzările au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze.

În zilele ce au urmat lansării, când dimineața expații (foarte mulți în perioada de început a companiei) veneau la birou și găseau în fața sediului CBC din strada Nerva Traian coadă destul de lungă, nu înțelegeau ce se întâmplă. Credeau că sunt ceva manifestări împotrivă. Ei bine, nu, erau românii care, așa cum erau obișnuiți din vremea lui Ceaușescu, se așezau de dimineață la coadă, să prindă telefoane celulare…

În acei ani nu existau, ca astăzi, magazine dedicate telefoanelor mobile, sau accesoriilor. Nici măcar nu existau accesorii. Îmi amintesc că, în momentul în care am primit prima cască de telefon și mergeam pe stradă vorbind în cască, comentariile erau de genul “Ia uite, săracu’! După ce că nu aude, mai vorbește și singur pe stradă…”

Starea mobilității comunicațiilor în acei ani era destul de limitată. Până în 1992, nu exista decât telefonul fix. Cele mai multe erau din cele cu disc. Dar nu erau disponibile peste tot, depindea de rețeaua fixă de cabluri trase de PTTR. Eu locuiam atunci într-un bloc nou în zona 13 Septembrie și, dacă voiam să telefonez, trebuia să iau autobuzul 139 până la stația de metro Eroilor, unde găseam în holul de la intrare câteva telefoane publice. Se putea totuși instala, dacă aveai de dat șpagă de 500 de dolari. Pe vremea aia era o sumă imensă pentru mine, așa că…. Abia prin 1993 am avut instalat acasă primul telefon fix. Și eram șmecher, era cu număr internațional.

În 1992, tot în aprilie – ce coincidență! – s-a lansat primul sistem cu pagere din România, prin firma Radiotel. Am fost în firmă de la început și am participat la evenimentul de lansare, ce a avut loc la Palatul Elisabeta, care încă nu fusese retrocedat familiei regale a României și putea fi închiriat pentru diverse ocazii. Pagerul era un mic device, care era, practic un receptor radio. Cineva care dorea să trimită un mesaj pe un anumit pager, suna la un call center și spunea operatorului “pentru pagerul cu numărul 64, vă rog următorul mesaj: Ne vedem la sediu la orele 16:00”. Operatorul tasta mesajul, care era transmis într-un sistem cu antenă ce îl emitea în toată raza de acoperire a repetorului. Toate pagerele primeau mesajul, însă doar acel pager 64 îl decodifica și afișa. Exact similar unui SMS din zilele noastre.

Acesta a fost primul pas de la fix spre mobilitate. Puteai, în sfârșit, sa fii plecat de acasă, sau de la birou și totuși să primești instant diverse mesaje, de oriunde din lume. Odată cu pagerele, la Radiotel aveam și un sistem de trunking, cu stații emisie recepție EF Johnson, care, pe lângă posibilitatea de a comunica pe canale radio dedicate, puteam intra și în rețeaua telefonică. Practic, din 1992, eu puteam telefona și din tramvai!

În acest context, în noiembrie 1996 s-a organizat licitația pentru a se stabili primii doi operatori GSM în România. Fiind încă în Radiotel, am participat la diverse materiale de pregătire a dosarului consorțiului din care făcea parte firma, alături de producătorul de telefoane Motorola. Din păcate, acel consorțiu nu a câștigat, licențele fiind alocate pentru Mobifon și MobilRom, respectiv firmele ce au lansat brandurile CONNEX și Dialog.

CONNEX s-a mișcat mai repede, stabilind și un record mondial la acea vreme, fiind cea mai rapidă lansare fully operational de la acordarea licenței, serviciul devenind funcțional și comercială în doar 135 de zile.

Pentru că nu existau spatii comerciale pentru telefonia mobilă, firma a închiriat într-un weekend Sala Palatului, unde au venit oameni din toată țara să-și cumpere abonamente și telefoane. S-au făcut, doar atunci aproape patru mii de contracte. Oamenii veneau cu valize pline cu bani, celebrele “genți diplomat”, pe care le deschideau și spuneau “luați de aici cât e necesar”. În acei ani, peste 90% din tranzacții erau cu bani cash.

Primul meu job în CONNEX a fost să dezvolt o rețea de dealeri, ce puteau asigura canalul de indirect sales, vital pentru a accede toate localitățile aflate în aria de acoperire. Am primit sute ce cereri de a deveni dealer, pe care le-am scorat și evaluat conform unor criterii stabilite. În primul rând, prezența unor spatii comerciale cât de cât adaptabile acestei noi activități. Până la sfârșitul anului, rețeaua de distribuție avea deja peste 350 de puncte de vânzare. În anul următor, am ajuns la aproape 700. Cererea era fantastică, depășind toate analizele. În business plan-ul cu care CONNEX a câștigat licența, era prognozat ca până la sfârșitul anului 1997, compania să atingă 25 de mii de clienți. Specialiștii slde atunci apreciau că este exagerat, că puterea de cumpărare a pieței românești nu putea absoarbe un număr atât de mare de clienți. Am terminat anul cu… 130.625 de clienți!

A fost atât de imensă nevoia de servicii de comunicații în România, încât la câteva luni de la lansare, în august, nu se mai găseau SIM-uri nicăieri. Și alea era necesar să fie comandate din timp, pentru fiecare HLR în parte. Soluția a fost să le raționalizăm, să fie alocate fiecărui dealer după volumele de vânzări.

Mai târziu a fost lansat primul serviciu pre-paid din România, CONNEX Go! Care a avut parte de un succes colosal, la care a contribuit și talentul regretatului Gyuri Pascu, cu celebra reclamă “Maria”.

Brandul CONNEX Go! a depășit chiar și notorietatea CONNEX, fiind cel mai puternic brand din România. Când s-a încercat lansarea unui nou serviciu pre-paid, Kamarad, unul dintre obstacole s-a dovedit a fi chiar puterea lui CONNEX GO!

S-au lansat magazinele proprii CONNEX, apoi un alt nivel, premium de dealeri, Centrele Expert, care stabileau noi standarde, superioare, de retail în România. Prima unificare a conceptului și a mobilierului de magazin de telecom a fost CONNEX Etalon – al cărui “naș” sunt – și care transmitea, în toate spațiile de vânzare din țară aceeași imagine unică de magazin, adaptat local.

Pe lângă investiția în tehnologie, colosală la nivelul de atunci în România, CONNEX a investit, în aceeași măsură și în educarea și training-ul angajaților. Am avut acces la, probabil, cele mai bune și valoroase cursuri din lume, cu trainerii cei mai prestigioși. O infuzie în learning cum nu a mai fost vreodată în România. În plus, multe cursuri le-am accesat la Bruxelles, ori Londra, în școli prestigioase de training. Toate serviciile pe care le asigura compania clienților și angajaților erau efectiv la superlativ.

Totodată, multitudinea de expați, în majoritate canadieni și americani, a ajutat la formarea unui concept de a face business într-un model antreprenorial care lăsa loc inovației și dezvoltării. În acea perioadă nu exista politica stabilită ” de grup”, care să transmită proceduri sau politici prestabilite. Nu aveai pe cine să întrebi, trebuia să rezolvi diversele probleme, ori să inventezi proceduri, să documentezi toate procesele.

Am mai făcut schimburi de experiență cu operatori GSM din alte țări, însă puteam lua doar puține de la alții, pentru că aveau alt specific de piață, venită din istorie sau din legislație. Italia, Grecia, Turcia, Portugalia, Cehia, fiecare avea modelul propriu dezvoltat local și adaptat nevoilor specifice.

Acest complex de factori a condus ca, în timp, să se dezvolte o cultură organizațională de mare valoare, ce a făcut posibil ca atâta timp cât a fost CONNEX, să fie market leader în Romania.

Pe lângă serviciile de telefonie, compania a dezvoltat și un altfel de produse, ce aveau să completeze oferta pentru piața tânără, de 16-24 de ani, care era preponderent pe prepaid. Pentru că, în viitor, acest segment să vină în mod natural, câte servicii postpaid, de abonament. Și așa a apărut linia de modă MyX Mobilewear. Care era cu servicii premium, aspiraționale, în special de îmbrăcăminte. La fel cum pe telecom am dezvoltat distribuția, am fost solicitat să dezvolt o rețea de vânzări și pentru această nouă linie de business. Au fost produse atât de inovative și de calitate, că și acum cunosc persoane care mai au produse MyX. Eu însumi încă mai folosesc… și, practic, sunt produse din secolul trecut!

Ce a dezvoltat foarte bine ideologia CONNEX fost teamwork, in adevăratul sens al cuvântului și mândria de a fi parte din așa ceva. Știai că faci parte dintr-o echipă ce va lăsa urme în România, din multe puncte de vedere.

Nici nu bănuiam atunci cât cât de mult va schimba telefonul mobil nu doar tehnologia, ci și întregul mod de viață, relațiile sociale, modul în care învățăm și ne raportăm la ceilalți. Social media, toate bibliotecile lumii, arhiva mondială de filme, dicționarele, cel mai bun trainer ever – YouTube, felul în care plătim, mergem cu mașina, ori ne rezervăm călătoriile și condediile, totul s-a transformat odată cu apariția telefonului mobil.

La prima aniversare a CONNEX, în 1998,a cântat Patricia Kaas, într-un concert-eveniment numit Marea Connexiune, ce a avut loc în Piața Parlamentului. A fost un concert gratuit, la care au luat parte, după unele estimări ale presei din epocă, aproape jumătate de milion de spectatori. Lumea ocupa bulevardul de la parlament până la Piața Unirii! Apoi, în timp, au fost aduse mari concerte în România: Depeche Mode, Rolling Stones, Shakira, Beyonce, ca să numim doar cele mai mișto nume.

Tehnologiile cele mai noi apăreau imediat și în România, iar rezultatul actual, că la noi este una țările cu cele mai rapide viteze ale conexiunii la internet este și o consecință a acelor investiții.

La lansarea 3G în România, îmi amintesc că prima convorbire video pe telefon a fost cu președintele României de la acel moment, domnul Traian Băsescu. Și, apoi, când s-au prezentat noile servicii mulți-media, am fost solicitat să desenez câteva caricaturi pentru PowerPoint-ul demonstrativ. Altă dată, CONNEX a oferit cadouri de Crăciun câte un calendar de perete cu 12 caricaturi semnate de mine și caricaturi originale, desenate individual, pe tema CONNEX. Am desenat atunci 400 de caricaturi… Au fost ocazii când mă duceam la diverse întâlniri de business și în respectivele sedii găseam caricaturile mele.

În 2006 Vodafone a cumpărat operațiunile companiei și, pentru că notorietatea CONNEX era atât de uriașă, s-a decis să fie o perioadă de tranziție, de co-branding, iar timp de jumătate de an, brandul s-a numit CONNEX – Vodafone, pentru ca apoi să se finalizeze în Vodafone.

Factorii pe care i-am descris mai sus au dus la o coagulare a multor energii creative în CONNEX în anii de început, reușind să aducă laolaltă multe dintre valorile profesioniste ale vremii. Ceea ce a făcut ca, mai apoi, fiecare din componenții acelei echipe să dezvolte, la rându-i, niște business-uri proprii. Cele mai multe, de succes. Indiferent că au fost în IT sau telecom, în vânzări, marketing, real estate sau consultanță, multi au preluat acel spirit și l-au dus mai departe. Eram mulți colegi atunci carora, dacă ni s-ar fi tăiat venele, ar fi curs sânge verde – culoarea CONNEX. Pentru că noi nu mergeam la firmă ca “la serviciu”, ci o făceam chiar din pasiune!

Din cei 25 de ani de istorie, destinul a făcut ca aproape jumătate să fiu angajat și jumătate să fiu partener al CONNEX și Vodafone. Și sunt unul dintre puținii norocoși care a avut ocazia și onoarea să îi cunoască pe toți președinții și CEO care au fost în acești 25 de ani la conducerea companiei.

Da, CONNEX a fost nu doar o companie. A fost un punct de inflexiune, de reset al unei generații, care acum avea la ce să se raporteze, la cel mai înalt nivel al calității.

Nu degeaba, cel mai bun slogan din România, după părerea mea, a fost VIITORUL SUNĂ BINE. Nu era doar referire la sunatul telefonului și bine, pentru că avea acoperire foarte bună și semnal excelent, era despre viitor, încredere, speranță și optimism. Și acum se mai folosește în presă acest slogan, deși mulți nici nu știu de unde este originea lui.

În final, mă bucur că am fost și eu un mic bob de nisip în toată avalanșa asta a evolutiei telefonului mobil în România. Cel pe care îl folosim acum aproape 24/7, dar într-o proporție din ce în ce mai mică drept telefon în sine, adică a suna pe cineva. Milioane de aplicații ne arată cât de mare nevoie a avut omenirea nevoie de el.

Acest articol este o istorie a unei epoci pe care am avut norocul să o trăiesc și la care am participat în mod activ. Așa cum se spune, plăcerea nu se găsește în destinație, ci în drumul parcurs până acolo. Eu am savurat, din plin, această satisfacție.

La mulți ani, CONNEX, oriunde te-ai afla!

GUSTUL LIBERTĂȚII – o idee de campanie de sprijin pentru Ucraina, ce ne este atât de la îndemână

De când a început invazia rusească în Ucraina, toată lumea civilizată a căutat soluții de a ajuta poporul și armata ucraineană. Pe măsură ce războiul se prelungește, ni se dezvăluie orori din ce în mari, ce arată fața lui monstruoasă, anacronică vremurilor noastre. De aceea, orice efort pentru scurtarea confruntării și pentru ajutorul acordat ucrainenilor este atât de necesar. Indiferent dacă vorbim de armament, muniție, tehnică militară, medicamente, haine, hrană sau bani, totul este necesar şi binevenit în Ucraina.
Așa am ajuns la următoarea idee. Pe care o prezint aici, pentru că atâta este puterea mea de expunere. M-ar bucura dacă s-ar transmite până la unele agenții de publicitate sau la unii producători, care s-o ia în considerare.
Pe scurt, conceptul este simplu: de a dezvolta un anume label, sau “brand” care să identifice anumite produse ce, odată cumpărate, să conducă la o campanie de strângere de fonduri pentru Ucraina.

GUSTUL LIBERTĂŢII – o campanie de #SprijinPentruUcraina 

GUSTUL LIBERTĂȚII poate fi un logo ce se poate marca de către producători pe toate produsele ce participă la această acțiune. Fiecare produs vândut, semnalizat cu acest logo, va avea X% din profit donat cu scopul de a-i ajuta pe ucraineni.
Se poate adapta pentru apă minerală, sucuri, bere și alte băuturi, ori ulei, zahăr, biscuiți, ciocolată și orice alt produs alimentar. Practic, orice are gust, poate avea unul mai plăcut, specific, GUSTUL LIBERTĂȚII.
Toate aceste produse, marcate cu acest label de identificare pe ambalaj, în culorile steagului Ucrainei, chiar vor avea GUSTUL LIBERTĂȚII!
Odată aplicat acest semn pe un ambalaj, clientul va ști că va participa și el, în mod direct, la ajutorarea celor care acum au atâta nevoie de sprijin. De aceea, sunt convins că românii, așa cum au dovedit din plin în aceste săptămâni de război, vor fi dornici să-și ajute vecinii aflați într-o situație atât de disperată. Și atunci vor cumpăra cu precădere aceste produse.
Cred că dacă ar ajunge acest mesaj la departamentele de marketing ale cât mai multor producători, mulți ar fi favorabili unei astfel de inițiative.
Și sunt convins că mulți dintre cumpărătorii brandului GUSTUL LIBERTĂȚII se vor simți bine știind că au contribuit, cât de cât, la o cauză atât de nobilă.
Practic, este o ecuație win-win. Clienții vor plăti același preț, însă e posibil să adopte mai mult produsele marcate cu GUSTUL LIBERTĂȚII, pentru că vor vrea să ajute Ucraina. De aceea, producătorii vor avea vânzări mai mari, care vor compensa alocarea acelui X% din profit pentru această campanie de strângere de fonduri. Și, adițional, vor avea o imagine mai bună pe piață, favorabilitate crescută etc.
În încheiere, cu speranța că mesajul ăsta va ajunge unde trebuie și va genera o idee utilă, voi cita celebrele versuri ale lui John Lennon, din “Imagine”:
“You may say I’m a dreamer,
But I’m not the only one”…

Cea mai mare greșeală a lui Puţin. Cum a căzut în capcana pe care singur și-a construit-o

Deja a trecut o lună de zile de la invadarea Ucrainei, comandată de Putin. Se pare că pentru Armata Roșie lucrurile în teren nu avansează mai deloc, ba chiar în unele fronturi soldații ucraineni reușesc să contraatace și să întoarcă linia frontului. Rușii nu prea au modificat poziția ocupată după o săptămână de război. Sunt în aceleași orașe, pe care doar le toacă, din ce în ce mai mult.

La Kremlin se caută vinovați, iar liderul suprem deja a schimbat, arestat sau eliminat unii dintre superiorii pe care îi consideră responsabili de eșec.

Evident, el declară că totul este conform planului inițial, pe care, în realitate, nu-l cunoaște nimeni. Vă amintiți despre Dragnea care, având-o premier pe Viorica Dăncilă, era întrebat despre cum sunt îndeplinite punctele din programul de guvernare? Ea nu le știa, în schimb, șeful PSD era singurul care știa planul “din scoarță-n scoarță”.

Așa și cu Puțin. Nimeni nu știe planul în afara lui, iar el ne asigură că rușii sunt în grafic. Știm toți acum că ăsta este speech-ul pentru ruși, pentru propaganda internă, pentru că în afara Rusiei nu îl mai crede nimeni. Dar, oare, rușii lui îl mai cred? Cercetările estimează că 75% din ruși încă îl sprijină în efortul lui de a reconstrui fostul imperiu URSS. Poate din mândrie patriotică, alimentată zeci de ani cu propaganda KGB-istă, poate din nostalgia tinereții, în care mulți credeau că Uniunea Sovietică chiar era liderul proletariatului mondial.

Însă adevărul crunt este altul, cel care acum începe să iasă la iveală. Și pe care Putin nu-l mai poate ascunde sub preș, nici măcar în fața simpatizanților lui. Lipsa alimentelor, a produselor de primă necesitate, sunt din ce în ce mai prezente. Rubla prăbușită, puterea de cumpărare diminuată, marile firme internaționale dispărute. Sistemul este găunos, regele e gol!

Prins în vârtejul primilor ani de domnie, în care liderul rus a fost ținut în brațe de toți occidentalii, Puțin chiar a crezut că se poate face totul după voia și asemănarea lui.

Și a încercat marea cu degetul în 2014, cucerind Crimeea. Atunci riposta armată a Ucrainei a fost inexistentă, Occidentul a mârâit un pic, a dat niște sancțiuni palide, dar după aceea totul s-a liniștit.

ATUNCI a greșit capital Puțin! Dacă era un bun strateg, trebuia la acel moment să ocupe cât mai mult din Ucraina, pentru că riposta militară, politică și financiară ar fi fost exact la același nivel. Însă el ar fi plasat Rusia pe poziții mult mai avantajoase decât a făcut-o. Repet, cu același preț.
Văzând reacția Ucrainei și a Vestului, a crezut că și acum va fi la fel, pur și simplu un exercițiu de arătat mușchii.

Însă, surpriză! Americanii, UE și NATO s-au prins de adevaratul pericol pe care îl reprezintă Puţin în viitor și, după experiența Crimeei, au schimbat strategia. Au trimis arme în Ucraina, au instruit armata, au investit în diminuarea corupției în țară și în consolidarea instituțiilor democratice. Astfel încât, în 2017, ucrainenii au obținut dreptul de a călători în UE fără vize. Un progres uriaș față de ruși.

Acum, privind retrospectiv, putem considera că, practic, lipsa de reacție la acțiunea lui Puțin din 2014, prin anexarea Crimeei poate că a fost, de fapt, o capcană. O momeală pe care i-a întins-o Vestul și pe care el a mușcat-o din plin.
Acolo a pierdut totul! De atunci, americanii și aliații lor europeni îl “așteaptă la cotitură”, să facă greșeala fatală: aceea de a invada Ucraina.

De aceea, în momentul când a făcut asta, Puțin și-a semnat condamnarea. Pentru că, indiferent cum se va termina totul pe teren, el nu mai are nicio ieșire.

Presupunând că se va ajunge la un armistițiu, sau acord de pace, Puțin este deja declarat criminal de război de mulți lideri mondiali și de Curtea de la Haga, care așteaptă procesul. Deci, practic, el nu va mai putea ieși din Rusia și nici să se mai întâlnească oficial cu vreun șef de stat.

La asta nu văd decât o soluție, aceea de a fi înlăturat de ai lui, fie din camarila proprie, ori printr-o revoltă populară explozivă.

Crucisatorul Potemkin (memorabil filmul lui Serghei Eisenstein, din 1925), cel pe care a izbucnit o revoltă a marinarilor împotriva ofițerilor despotici, a fost tot la ruși, nu? După revoltă, nava a fost predată autorităților românești, care l-au returnat apoi rușilor. Se spune că a prefațat ceea ce urma să devină Marea Revoluție Rusă din 1917.

Din păcate, tot planul ăsta de mai sus implică multe mii de victime, milioane de oameni refugiați sau deportați, orașe distruse.
Oare nu e un preț cam scump pentru a scăpa de un dictator? Fie el și Puţin…

În ce condiții va ordona Puţin încetarea focului

Făcând un exercițiu de imaginație, poate că un punct-cheie al discuțiilor din acele runde finale va fi ridicat chiar de Puțin, în sensul solicitării garanțiilor că lui și familiei lui li se vor asigura libertatea și, evident, averea. Fără așa ceva, poate că nu va fi de acord să comande oprirea luptelor.
Puțin nu e nici prost, nici nebun. Știe că, odată încetat războiul, va fi acuzat de tribunalul internațional de crime de război, de invadarea unei țări independente etc. Își dă seama că a intrat într-o fundătură din care nu are cum să mai iasă victorios. Nici chiar dacă ar cuceri Ucraina în totalitate. Pentru că, în fiecare zi ce trece, el distruge două țări. Rușii nu îl vor ierta pentru că viața lor a devenit un calvar. Și va continua degradarea calității vieții, pentru că situația de acum e doar începutul. Chiar dacă s-ar opri luptele azi, sancțiunile internaționale și boicotul aproape total vor continua. Și vor avea efecte dureroase.

Chiar dacă va fi cucerit Kievul, capturat președintele Zelenski, după care instalat un guvern obedient lui Puțin, acesta nu va fi recunoscut de nicio democrație a lumii libere. În plus, presupunând că vor cuceri Ucraina, e greu să o administreze rușii, împotriva unui popor care, acum e destul de clar, îi urăște de moarte.

Garanțiile acestea personale nu îi pot fi oferite lui Puțin de președintele Zelenski. Ci doar dacă sunt oferite și de președintele Biden și de NATO. Așa că se poate agrea că se poate înscena o “sinucidere”. Și așa, după cum se pare, Puțin e deja obișnuit cu operațiile estetice, așa că dispariția lui ar fi relativ ușoară.
Mergând mai departe cu scenariul ăsta, e posibil ca Putin să ordone încetarea focului doar dacă primește aceste asigurări. Și va pune presiune pe ceilalți de la masa negocierilor, spunând că din momentul în care el le-a pus în față cererea lui, toate victimele care se vor adăuga războiului sunt din cauză că nu i-au oferit imunitate, deci ei sunt vinovații morali ai noilor victime de război.

Războiul, negocierile eșuate și un exercițiu de imaginație. În ce condiții va ordona Putin încetarea focului?

Evident, toată construcția de mai sus este valabilă în cazul în care Puțin nu e eliminat de cei din anturajul său înainte de acele negocieri. Iar puciștii să-și aroge victoria loviturii de stat și sa fie aplaudați ca fiind noii “emanați”. Sună cunoscut?
Și, apropo de revoluția română, vă amintiți cu siguranță că în 1989, Ceaușescu a fugit în 22 decembrie și a fost judecat și executat trei zile mai târziu. De ce a fost nevoie să îl țină atâta timp, în care au murit aproape o mie de oameni? Oricum, decizia de a-l omorî era luată încă din prima zi.

Așa cum spuneam la început, e doar un exercițiu de imaginație. Dar dacă se va adeveri?