Cronica unei morți anunțate

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a murit azi într-o închisoare undeva lângă Cercul Polar. Din păcate, deznodământul a venit acum, pentru că Puțin nu a mai avut răbdare. Unii spun că ar fi fost în interesul lui să-l țină în viață, practic să îi anihileze posibilitatea de a mai avea o voce. Așa cum a avut-o înainte de a reveni în Rusia. Acum, transformat în martir, e posibil să reprezinte în pericol mai mare pentru dictatorul de la Kremlin. Mai ales că se apropie alegerile prezidențiale.

Aşa cum Gabriel Marcia Marquez a scris în romanul său Cronica unei morţi anunţate, problema nu era daca Navalnîi va fi omorât, ci când.
Părerea mea, încă din momentul în care am aflat de decizia lui de a se întoarce acasă, e că a greșit. Era mult mai util societății civile să fie în Vest, în libertate și de acolo să-și susțină cauza. Dezvăluirile lui despre averea lui Puţin, palatele si buncarele lui, ar fi continuat cu multe alte materiale care să arate faţa adevarată a Ţarului. Probabil s-a gândit că rusii îl vor aprecia mai mult dacă nu va rămâne în confortul lumii occidentale, la adapost, ci daca va îndura, alături de ei, un regim ostil şi criminal. Chiar si din închisoare.
Aşa cum şi la noi, dupa revoluţie, au fost atacaţi liderii opoziţiei FSN-ului ca nu au stat în Romania, “n-au mâncat salam cu soia”.

Evident ca Navalnîi a fost arestat imediat, pe aeroport. Ba chiar, pentru a se evita presa prezentă masiv la sosire, ruşii au aterizat avionul pe alt aeroport decât cel programat iniţial.
Sunt convins că el știa ce îl așteaptă. Ce nu știa, însă, era că Puțin avea să demareze ulterior “acțiunea specială” asupra Ucrainei, ceea ce a captat toată atenția mondială. Și, totodată, ura lumii civilizate împotriva lui Puțin. Cumva, Navalnîi a picat în umbra acestor evenimente, ce țin agenda publică zilnic de aproape doi ani. Bad timing…
În plus, pentru ororile războiului, tribunalul de la Haga deja l-a declarat pe Puțin criminal de război, așa că o crimă în plus chiar nu mai contează pentru dictator…

Mai lansez aici o ipoteză, poate naivă, însă aşa sunt eu, optimist: dacă Puţin l-a omorât pentru că simte că se strânge laţul în jurul său şi simte că nu mai are prea mult timp?
Oare credea Navalnîi că va avea milă de el Puțin? Tocmai scapase ca printre urechile acului de o tentativă de otrăvire, așa că e puțin probabil.
Un spirit puternic, un curaj formidabil împotriva unui om care are toată puterea la dispoziție, Aleksei Navalnîi rămâne, probabil, cel mai important opozant al lui Puțin.
Sper ca moartea lui să fie semnul deșteptării pentru un popor care deja a îndurat prea mult. Și, într-adevăr, pentru libertate, merită orice sacrificiu.

ANA LUI MANOLE ȘI STATUL EȘUAT

Ce s-a întâmplat cu vârstnicii din azilele din Voluntari este, probabil cel mai grav lucru care s-a întâmplat în România de când am văzut orfelinatele de copii abandonați din anii de după revoluție. Atunci, acele imagini au rămas pe retina colectivă a Vestului pentru zeci de ani, fiind modul în care era caracterizată România. Probabil că și acum ororile descoperite în aceste zile, ce sigur se vor viraliza, ne vor trimite în bezna umanității pentru mult timp. Pentru că e incredibil că se poate întâmpla așa ceva în 2023, în vecinătatea unei capitale europene.
Nu am uitat de Colectiv, însă acolo a fost o catastrofă ce s-a declanșat într-o noapte. Aici vorbim de fenomene derulate în formă continuă, timp de 11 ani, cu multe persoane și victime implicate.
În toate cazurile de mai sus, dar și altele, pe care nu le mai enumăr, s-a dovedit că statul este nu doar neputincios, dar și orb și, uneori, chiar complice. Prin reprezentanții instituțiilor sale, care ori au luat decizii greșite, uneori chiar criminale – vezi refuzul de a solicita ajutorul extern, sau transportul în afara țării al celor arși în cazul Colectiv.
Iar acum vin toți să spună NU AM ȘTIUT NIMIC!


Primarul din Voluntari, care se mai și laudă că e în funcție de 23 de ani, susține că totul e de fapt o regie a haștagiștilor “rezist”, a USR-ului, a lui Nicușor Dan, a lui Vlad Voiculescu, a grupurilor de presă, în special Digi, a purtătorului de cuvânt al BOR și, în general, a întregului univers, care complotează împotriva viitoarei candidaturi a Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Generală a Bucureștiului.
“Primăria nu are competențe în azilele de bătrâni private” este afirmația și scuza lui. Dar el are poliție locală și de proximitate în Voluntari? Chiar private, azilele asigură servicii publice de interes local, deci supravegherea lor intră în atribuțiile acestor instituții. Măcar a acestora…
Dacă, spre exemplu, eu mi-aș deschide un azil la mine acasă, nu ar fi la poartă în secunda doi poliția și multe alte instituții să mă întrebe de toate avizele și aprobările? Adică exact acele instituții care acum se ascund ca niște șobolani…
Cetățenii din zonă spuneau că de ani de zile au văzut pe la garduri bătrâni goi, subnutriți, care cerșeau bani și mancare. Chiar și iarna apăreau tot goi la gard. Ori asta poliția nu știa?
A fost o anchetă de presă încă de la începutul anului, referitoare exact la aceste cazuri. Biroul de presă al primăriei, sau televiziunea consiliului local chiar nu au aflat de aceasta? Ori au aflat și nu l-au informat, ori l-au informat…
Dacă un primar e în funcție de 23 de ani și nu are sub el instituții care să îl informeze, atunci el este de vină pentru că și-a angajat incompetenți. Sau, poate chiar ticăloși. Pentru că se pare că toate controalele la aceste azile ieșeau conforme, că erau aranjate dinainte cu cei care veneau în control. Bolnavii și cei bătuți erau mutați în alte clădiri pe durata controlului, iar mâncarea proastă era ascunsă prin tot felul de debarale și garaje.
Deci, complicitatea a existat. Cât de extinsă o fi, nu putem ști. Și, probabil nu vom afla niciodată…
Ce știm sigur e că niște animale (că nu pot fi numiți oameni!) au maltratat și umilit o sută de bătrâni. Și cine știe câți oare or mai fi fost înaintea lor.
Primarul ne asigură că nu a știut nimic, iar când cazul a izbucnit în presă era în străinătate și a venit în câteva ore înapoi acasă. Că presa a făcut așa mare caz, încât el a crezut că au intrat rușii în Voluntari. Am văzut poze cu bătrânii batjocoriți, subnutriți și rupți în bătaie. Credeți-mă, mi-a fost mai greu să le privesc decât imagini de pe frontul din Ucraina!
Iar implicarea surorii doamnei Firea, a fostului ei șofer din perioada în care a fost primar general, a consilierei ei și bună prietenă, chiar să fie toate pure coincidențe?
Da, știm, e o conspirație mondială, care a regizat totul. Exact ca și Puțin care dă vina pe americani și NATO că a atacat el Ucraina. Și ca și Ponta, care a spus că grozăvia de la Colectiv a fost regizată ca să îl compromită pe el.
Mai e un aspect, cred, pe cât de important, pe atât de grav. Faptul că procurorii știau ce se întâmplă acolo de mult timp, dar au lăsat lucrurile să se întâmple, ca să adune ei probe, să fie siguri că nu li se dărâmă cazul. Atât de slabă să fie procuratura, încât să lași ororile alea să continue până reușești tu sa fii sigur că îi poți acuza pe ticăloși? Ori atât de neclare sunt legile sau procedurile, încât nu te lasă să curmi un rău chiar din momentul în care ai aflat de el? Ori e și acolo ceva care, prin lipsa de acțiune poate suna a complicitate.
Președintele Iohannis are dreptate când afirmă că “statul român a eșuat în a-și apăra cetățenii”. Toate instituțiile au sărit zilele astea cu comunicate care mai de care mai nevinovate, să se spele pe mâini, nimeni nu avea atribuții să verifice. Chiar?
Păi și acum de ce a ordonat premierul Ciolacu controale în toată țara? Au schimbat legea în ultimele zile, acum au apărut atribuțiile? Sau, mai degrabă, și-au dat seama că, de fapt, au avut responsabilități dar nu și le-au îndeplinit?
Am înțeles că nu toți angajații erau ticăloși. Însă ceilalți, care probabil nu au bătut sau umilit internații, chiar au tăcut atâta timp, au întors privirea în altă parte? Ei nu sunt vinovați?

Aș vrea să cred că vom afla adevărul despre acest caz. Așa cum sper să fie un caz izolat… Însă trăim în România și, așa cum casele de copii de care aminteam la început nu au fost cazuri izolate, tare mă tem că mai găsim astfel de atrocități. Doar să aibă cine să le caute…

Se pare că la noi trebuie mereu să se întâmple o catastrofă, sau să moară oameni, ca să punem la punct proceduri și reguli care în lumea civilizată sunt reglate de mult.
Poate pentru că, aici, pe plaiurile mioritice, am crescut cu legenda lui Manole, care, fără sacrificiul Anei, nu putea clădi nimic durabil…

  • articol publicat si pe platforma Ziare.Com:
  • https://ziare.com/stat/ana-lui-manole-si-statul-esuat-1814210

Ziua Supraviețuitorilor de Cancer

Ziua Supraviețuitorilor de Cancer

În România se serbează în prima duminică din iunie, dar atunci eram la mare… și am uitat. Așa că m-am hotărât să celebrez azi. Chiar merită o bere!
Cancerul mi-a schimbat viața, evident. Paradoxul e că în bine!
De ce spun asta? Pentru că atunci am realizat adevărata valoare a fiecărei clipe. Am început să mă prețuiesc ca niciodată până atunci. Am făcut pace cu mine și mi-am cautat un nou mod de viață. Sunt mai atent la ce fac, ce mănânc, cum mă odihnesc. Am învățat să ignor negativul dimprejur, nu mă mai încarc aiurea cu rău, mizerii și inutilități.
Admir frumosul și îl caut în orice. Fie el un nou tablou, o floare, ori un apus. M-am înconjurat de ăștia mici din Gașcă, care, acasă, ne umplu timpul de energie și iubire necondiționată.
Știu cât de importantă este alimentația, așa că am ales un stil mult simplificat și, cred eu, mai sănătos. Fără pâine, panificație sau paste, fără lactate și brânzeturi, fără sare și zahăr. Am redus mult carnea și am rămas doar pe curcan, pește și pui. Cu pondere tot mai mare pe pește.
Multe legume, semințe și fructe, de cele mai multe ori crude. Fără sucuri, nici măcar naturale.
Îmi mențin greutatea în jur de 70 de kilograme, ceea ce la 63 de ani și la 180 cm se pare că reprezintă un IMC optim. Monitorizez zilnic și greutatea și tensiunea arterială, așa că mențin totul sub control.


E foarte important somnul, de aceea dorm în medie 9-10 ore pe noapte, iar somnul profund se pare că e foarte lung. Aplicația mea îmi spune de multe ori că e mai bine decât 95% din utilizatori. E adevărat, mai mereu scorul somnului e sub 90, pentru că merg la culcare pe la 1-2 noaptea…
Stau mult afară și la soare, fac mișcare moderat, fără efort. Pentru că sunt leneș 😜
Mi-a luat mult, dar am învățat să spun și NU. Și să nu prea mai țin cont de părerea lumii despre mine. Sunt atent la feedback, evident, dar până la urmă fac ceea ce-mi place. Am ajuns la acest adevărat confort.

Atenție, nu fac niciun fel de recomandare, nimănui! Nu sunt specialist în nutriție, sau în stil de viață sănătoasă, doar povestesc aici ce fac eu. Și până acum, se pare că e o rețetă de succes, mă ține în formă. Încă nu mă doare nimic, sunt în formă, sau cel puțin, așa mă simt.


Sunt conștient că sunt unul dintre norocoșii care au supraviețuit cancerului, de aceea am hotărât să fac orice ține de mine pentru a nu da cu piciorul acestei noi șanse la a doua viață.
De aici, poate și milioanele de poze, multe dintre ele cu mine: pentru că mă simt bine cu mine și mă bucur că sunt încă aici!
Un gând bun tuturor celor care se luptă cu boala și multă sănătate și putere vă doresc!
Aveți încredere, se poate! 🤗

CÂND SE VOR ASTUPA “GĂURILE NEGRE” DE TIPUL STADIONULUI GHENCEA?

De câțiva ani a apărut în spațiul public, în rândul fanilor, întrebarea: FCSB este Steaua? A devenit un fel de “To be, or not to be?”, ce a divizat lumea pasionaților de fotbal, fiecare susținând-și, cu diverse argumente, propria părere. Sincer, nu știu care e adevărul și chiar nu mă interesează. La ce privatizări dubioase s-au făcut în România în ultimii 30 de ani, nu ar fi asta (preluarea clubului de fotbal Steaua de către domnul Gigi Becali) nici cea mai mare și nici cea mai controversată.
Problema pe care o văd e alta: cea a Stadionului Steaua din Ghencea.

MGxG

Statul a investit o sută de milioane de Euro în refacerea arenei din Ghencea. Acum este una ulltra-modernă, o adevărată bijuterie. Făcută din banii noștri, ai tuturor, a celor care plătim taxe și impozite.
Prin decizia unor persoane din Ministerul Apărării, sprijinite și politic, ori la nivel guvernamental, pe acel stadion nu poate juca decât echipa respectivului minister, respectiv CSA Steaua, care evoluează de câțiva ani în liga secundă. Din anumite motive, conform regulamentelor de fotbal, această echipă nu poate promova în Super Ligă, chiar dacă își câștigă locul de promovare pe teren. Nu intru în detalii, sunt legate de acționariatul echipei CSA Steaua, cu siguranță fanii de fotbal le știu.
La meciurile de pe stadionul din Ghencea, CSA Steaua adună doar puțini spectatori, câteodată nici măcar o mie! Pe un stadion modern, cu capacitate de peste 31 de mii de locuri. Asta, când echipa are drept de joc acasă, pentru că au fost perioade când nu a putut să-și dispute meciurile pe acest stadion. Iar stadionul a rămas neutilizat multe săptămâni.

De ce m-ar interesa pe mine asta, mai ales că nu sunt un un fan al vreuneia din echipele din acest conflict? Păi, uite de ce!
Cum arătam mai sus, noul stadion s-a construit din fonduri publice, deci și cu banii plătiți de mine prin impozite. Mai mult, după darea în folosință, acesta trebuie întreținut, lună de lună, cu niște costuri ohoooo!… semnificative. Adică peste o sută de mii de euro. Din ce bani? Ați ghicit! Din ai noștri, ai tuturor.
Sunt convins că în studiul de fezabilitate făcut înainte de proiectarea stadionului, undeva pentru a se aproba business case-ul, au apărut, la capitolul “venituri”, și încasări într-o anumită sumă. Oare se regăsesc acum, în realitate, acele încasări? Cu doar nouă sute de spectatori la meci într-un stadion cu o capacitate de peste 31 de mii de locuri, mi-e greu de crezut.
Așadar, costurile generate de noul stadion Steaua sunt substanțiale și în niciun caz acoperite de veniturile arenei. Printre alte motive, cei de la Ministerul Apărării susțin că arena este unitate militară și, prin urmare, are un statut special, nu poate fi închiriată oricui etc. Poate că așa o fi!

Însă faptul că din cauza unor persoane angajate la Apărare, sau poate că datorită orgoliilor lor vizavi de persoana Gigi Becali, noi toți, ca plătitori de taxe, suntem obligați să achităm niște facturi uriașe pentru ceva ce reprezintă o adevărată “gaură neagră”, chiar nu înseamnă nimic? Stadionul ăsta înghite bani în fiecare zi, fără să-și justifice existența într-un mod cât de cât justificat.
Stăm toți și privim un conflict de orgolii, ce tine deja de câțiva ani, și în care justiția tot amână un verdict final referitor la dreptul asupra palmaresului celor două cluburi, în timp ce facturile cresc. Pe banii noștri!
Înțeleg foarte bine miza, pentru că brandul Steaua este cel mai valoros al fotbalului românesc, cu milioane de fani în țară și străinătate.
Însă ăsta este un alt subiect. Pentru diminuarea costurilor financiare, de ce nu se poate închiria stadionul pentru meciuri și altor echipe, inclusiv FCSB? De ce ar fi o problemă că vin bani extra din chirii? Așa cum se spune, “banii nu au miros!” De ce ar deranja banii veniți de la clubul deținut de Gigi Becali? Pentru că, atenție! Banii cheltuiți de el cu FCSB sunt bani privați, nu sunt din banii mei! Mare diferență! Dacă el are orgolii, sau capricii, e decizia lui. Dacă investește prost în transferuri de jucători, iarăși e problema patronului. El plătește!
În schimb, dacă domnul Talpan, juristul de la CSA Steaua, are anumite ambiții, ținând ani de zile un stadion gol, el le face pe banii noștri, deci și ai mei. Aici e diferența!

Repet, nu țin partea cuiva în conflictul dintre cele două cluburi, pentru că nu mă interesează și nu mă pricep. Însă nu sunt de acord să plătesc din taxele mele pentru indolența, incompetența, ambiția sau orgoliul cuiva dintr-un minister, sau a unor politicieni, doar pentru că așa vor mușchii lor.
Am investit, noi, contribuabili, în Stadionul Ghencea? Atunci cei care îl administrează să găsească soluții optime de a-l întreține eficient. Ceea ce înseamnă și a-l inchiria, chiar și echipei lui Gigi Becali.
Dacă ar fi stadionul lor propriu, dacă ar fi băgat ei banii lor, tot așa ar fi acționat? Mă îndoiesc.

Cât despre soluția de a merge cu echipa CSA Steaua mai departe, pentru a putea dezvolta clubul, de ce nu se organizează o licitație deschisă pentru privatizarea lui, așa cum cer regulamentele UEFA? Astfel, s-ar rezolva problema accederii în Super Ligă, echipa ar crește în valoare, ar aduna și mai mulți fani, încasări mai mari. Și, de ce nu, poate avea o evoluție până mai departe, în cupele europene. Ceea ce, implicit, ar astupa și actuala “gaură neagră” ce înghite permanent banii noștri.
Consider că ar fi o cale firească de soluționare a crizei actuale și de îmbunătățire a bugetului.
Transparența nu a făcut rău niciodată. Cu atât mai puțin acum!

  • articol publicat si pe platforma de stiri Ziare.Com
    • https://ziare.com/fotbal/cand-se-vor-astupa-gaurile-negre-de-tipul-stadionului-ghencea-1798776

 

PUTEREA PERVERTEȘTE

Se știe, doar caracterele puternice rezistă tentației, atunci când se află într-o poziție de putere. Iar în politica noastră actuală, nu prea am dibuit astfel de caractere.
Acum câțiva ani, am ieșit luni întregi, zi de zi, pe ploaie, ger, viscol și ninsoare pentru a demonstra împotriva OUG 13, aia dată “noaptea ca hoții”. Ea dezincrimina orice furăciune a unui funcționar public, ce era sub 200 de mii de lei. Ceea ce ar fi scos de sub acuzare mulți, printre care și politicieni de vază, inclusiv Liviu Dragnea.
Pe valul acela de demonstrații, care la un moment dat adusese 600 de mii de oameni în stradă, s-au cățărat mai apoi la putere și cei de la PNL. Adică fix cei care acum au votat cu ambele mâini, în Senat, exact același articol. Ba, ca să fie și mai dihai, au ridicat pragul la 250 de mii de lei. Cu alte cuvinte, frate, aveți voie să furați, dar așa, mai cu măsură! Nu luați și voi, ca ăia de la Aeroportul Otopeni, 22 de milioane de euro șpagă, fiți și voi mai cumpătați…
Trist!
Asta îmi amintește de epoca anilor ’90, când s-a dat liber la furat și devalizat tot ce s-a putut, până în anul 2000. Asta așa, ca să-și facă și românii un capital, cât de cât. După aceea, au început să apară, timid, și marile procese. Din care, evident, multe s-au prescris.
Se vede cât de incompetenți (sau unii poate chiar ticăloși) sunt politicienii noștri. Nu doar în țară, dar și în relația cu Uniunea Europeană, de unde, practic, nu se vrea să se obțină bani europeni. Ei mai degrabă își țin pensiile lor speciale babane, decât să vină în țară 3 miliarde de euro. Care ar fi atât de utili, în spitale, școli, sau drumuri. Cum să-și taie ei singuri veniturile? Pentru ce? Pentru noi, ăștia de i-am votat? Niciodată!
Nici măcar nu au fost în stare să poată dovedi cât au pierdut agricultorii noștri din cauza războiului, așa încât au primit doar 10 milioane de euro despăgubiri, sub Bulgaria (17 milioane) și aproape de trei ori mai puțin decât Polonia (care, atenție! nu a avut nivelul nostru de pierderi). Apoi guvernul, ca s-o scoată cât de cât la culoare, a spus că dublează suma. De unde sunt banii ăștia puși de guvern? Din taxele plătite de noi, evident. Deci cum se cheamă asta, când nu ești în stare să primești banii europeni, dar ești capabil să risipești cu mână largă banii românilor?
Apropo de asta, agricultorii bulgari erau azi în stradă cu utilajele, blocând vama Giurgiu – Ruse. Pentru a protesta împotriva sumelor mici primite drept compensări, situație în care pot falimenta.

Avem nu doar oameni incompetenți, și, prin urmare, chiar instituții întregi. ASF, care ar trebui să supravegheze piața financiară de la noi, inclusiv cea a asigurărilor, cum își justifică ea banii încasați de angajații ei, mai ales de șefi? Care sunt plătiți cu niște salarii fabuloase. Ghici din banii cui! Ei au “supravegheat” celebre falimente în ultimii ani, din care Euroins e doar cel mai recent. Și doar el ne costă un miliard și jumătate de euro. Bani recuperați tot de la noi, prin asigurări mult mai scumpe…
Să mai amintesc și de eșecurile cu Schengen, ori de cel cu OMV?
Dacă facem socotelile, se adună zeci de miliarde de euro pe care conducătorii și politicienii noștri ori îi risipesc, ori nu vor sau nu sunt în stare să-i atragă.
Trist!

Scuze, am început cu aia cu “noaptea ca hoții” și am dat în altele. Care, din păcate, sunt chiar la lumina zilei. Ironic, nu?
Acum, mă gândesc dacă îmi pare rău că am ieșit atunci în Piața Victoriei. Sigur, nu!
Acum aș mai ieși?
…Pentru cine?

  • articol publicat si aici https://ziare.com/oug-13/puterea-perverteste-1796993  pe platforma de stiri www.Ziare,Com

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

Azi e Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, pentru mine, o zi specială!
Ce mișto e viața și cât de tare mă bucur că încă sunt p-aici și pot să postez despre toate prostiile ce-mi trec prin cap. Că sunt picturi sau caricaturi de-ale mele, ori despre copiii din Gașcă, sau despre flori, sau apusuri. Nu contează, pot găsi frumosul în orice. Pentru că pe mine, cancerul asta m-a învățat: viața e frumoasă și trebuie trăită la maxim!

Sanatate!

Sunt un supraviețuitor, unul dintre norocoșii care încă rezistă la 5 ani după ce am intrat în categoria celor bolnavi, având acest crunt diagnostic. Cine o fi de vină pentru că avem boala? Soarta, greșelile, întâmplarea, ghinionul? Habar n-am care e răspunsul acestei întrebări. Și, de fapt, nici nu mai contează.
Important este că medicina și, în general, știința au avansat atât de mult în ultimii ani, încât din ce în ce mai mulți dintre bolnavii de cancer au șanse reale să aibă o viață normală cât de cât. Nu știu dacă poate fi vorba de vindecare totală, probabil mereu voi avea sabia lui Damocles deasupra capului,… cel puțin așa mă simt la fiecare serie de analize.
Evident, am avut momentele mele, cu trecut prin nopți nedormite, depresie, îngrijorări, găuri negre și disperări. Dar, cumva, le-am depășit până la urmă.
Așa că acum savurez în orice secundă frumusețea lumii, sub ce formă o fi ea. Mi-am schimbat destul de mult stilul de viață, de la ce, când și cât mănânc, până la odihnă, mișcare, stat în natură și la soare, gândire pozitivă și multe altele. În plus, sunt optimist, știu că e cea mai bună atitudine. Pe care încerc să o practic, să o propag și s-o recomand tuturor. În toate postările mele din ultimii ani am încercat să promovez mâncare, sau obiceiuri sănătoase. Pe mine mă ajută, pentru că așa îmi place să cred că, prin controlul greutății, al tensiunii pot să mă mențin cât mai sănătos, pentru cât mai mult timp.
Dacă tot am avut o a doua șansă, de ce să nu profit de ea la maxim?
Cei care trec sau au trecut prin această boală știu că tot ce e important în fiecare zi, este să existe un MÂINE. Indiferent cum e, să ne bucurăm de el și să-l prețuim cum se cuvine. Eu o fac, din toată inima! Pentru că niciodată nu vom ști dacă nu cumva e ultimul…
Multă sănătate, putere și speranță, prieteni!

30 de ani de Telecom…

Cum te simți când pleci de acasă și realizezi că ți-ai uitat telefonul, nu-i așa că te întorci înapoi după el? Ei bine, atât de dependenți de el am devenit…
Îți dai seama că era o vreme când nu puteai lua telefonul cu tine? Și, odată plecat din casă, nu mai știa nimeni nimic de tine, până te întorceai…
Ultimii 30 de ani ai vieții mele profesionale i-am dedicat telecomului. Fără să vreau, sau să urmăresc asta. Visul meu era să devin arhitect. Am eșuat, am picat la admitere, așa că am schimbat și am intrat la politehnică. Nu mi-a plăcut, după primul an voiam să mă retrag și să mai dau o dată la Arhitectură. Dar pe vremea aia era complicat dacă te retrăgeau, făceai restul de armată de până la un an și patru luni, sau doi ani chiar, din care, ca admis la facultate, făceai doar nouă luni la termen redus – TR.
Așa că am rămas pe traseul ăsta, am terminat în top și am ajuns să primesc repartiție în cercetare. Ceea ce, pe vremea aia, era un sector de elită. Însă, după cinci ani de cercetare și la doi după revoluție, am realizat că nu ăsta e drumul meu. Și nu pentru că nu sunt eu creativ, chiar îmi plăcea să inventez diverse aparate și soluții, însă banii alocați cercetării în România erau din ce în ce mai puțini…
Atunci am schimbat macazul și am mers la Radiotel, prima firmă românească ce avea un sistem de comunicare mobil: pagerul.

Starea mobilității comunicațiilor în acei ani era destul de limitată. Până în 1992, nu exista decât telefonul fix, din alea cu disc. Dar nu erau disponibile peste tot, depindea de rețeaua fixă de cabluri trase de PTTR. Eu locuiam atunci într-un bloc nou în zona 13 Septembrie și, dacă voiam să telefonez, trebuia să iau autobuzul 226 până la stația de metro Eroilor, unde găseam în holul de la intrare câteva telefoane publice. Se putea totuși instala, dacă aveai de dat șpagă de 500 de dolari. Pe vremea aia era o sumă imensă pentru mine, așa că…. Abia prin 1993 am avut instalat acasă primul telefon fix. Și eram șmecher, era cu număr internațional.

În aprilie 1992 aprilie s-a lansat primul sistem de paging din România, prin firma Radiotel. Am fost în firmă de la început și am participat la evenimentul de lansare, ce a avut loc la Palatul Elisabeta, care încă nu fusese retrocedat familiei regale a României și putea fi închiriat pentru diverse ocazii. Pagerul era un mic device, practic un receptor radio. Cineva care dorea să trimită un mesaj pe un anumit pager, suna la un call center și spunea operatorului “pentru pagerul cu numărul 64, vă rog următorul mesaj: Ne vedem la sediu la orele 16:00”. Operatorul tasta mesajul, care era transmis într-un sistem cu antenă ce îl emitea în toată raza de acoperire a repetorului. Toate pagerele primeau mesajul, însă doar acel pager 64 îl decodifica și afișa. Cumva similar unui SMS din zilele noastre.

Acesta a fost primul pas de la fix spre mobilitate. Puteai, în sfârșit, sa fii plecat de acasă, sau de la birou și totuși să primești instant diverse mesaje, de oriunde din lume. Odată cu pagerele, la Radiotel aveam și un sistem de trunking, cu stații emisie recepție EF Johnson, care, pe lângă posibilitatea de a comunica pe canale radio dedicate, puteam intra și în rețeaua telefonică. Practic, din 1992, eu puteam telefona și din tramvai!
Ulterior a mai apărut un sistem de telefonie mobilă, NMT, care avea niște telefoane destul de greoaie și o gentuță de umăr, în care era bateria.
În acest context, în noiembrie 1996 s-a organizat licitația pentru a se stabili primii doi operatori GSM în România. Fiind încă în Radiotel, am participat la diverse materiale de pregătire a dosarului consorțiului din care făcea parte firma, alături de producătorul de telefoane Motorola. Din păcate, acel consorțiu nu a câștigat, licențele fiind alocate pentru Mobifon și MobilRom, respectiv firmele ce au lansat brandurile CONNEX și Dialog.

În 15 aprilie 1997, se lansa CONNEX, primul operator de telefonie mobilă din România. A fost un eveniment ce a declanșat o adevărată revoluție, nu doar în modul în care a evoluat tehnologia comunicațiilor la noi, ci și felul în care am început să ne transformăm ca societate.
Pentru că piața de afaceri în România începuse să se dezvolte, e adevărat, cumva sălbatic, era o nevoie atât de mare de comunicare mobilă, în mișcare, încât vânzările au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze.
În zilele ce au urmat lansării, când dimineața expații (foarte mulți în perioada de început a companiei) veneau la birou și găseau în fața sediului CBC din strada Nerva Traian coadă destul de lungă, nu înțelegeau ce se întâmplă. Credeau că sunt ceva manifestări împotrivă. Ei bine, nu, erau românii care, așa cum erau obișnuiți din vremea lui Ceaușescu, se așezau de dimineață la coadă, să prindă telefoane celulare…
În acei ani nu existau, ca astăzi, magazine dedicate telefoanelor mobile, sau accesoriilor. Nici măcar nu existau accesorii. Îmi amintesc că, în momentul în care am primit prima cască de telefon și mergeam pe stradă vorbind în cască, comentariile erau de genul “Ia uite, săracu’! După ce că nu aude, mai vorbește și singur pe stradă…”
CONNEX s-a mișcat mai repede, stabilind și un record mondial la acea vreme, fiind cea mai rapidă lansare fully operational de la acordarea licenței, serviciul devenind funcțional și comercială în doar 135 de zile.
Pentru că nu existau spatii comerciale pentru telefonia mobilă, firma a închiriat într-un weekend Sala Palatului, unde au venit oameni din toată țara să-și cumpere abonamente și telefoane. S-au făcut, doar atunci aproape patru mii de contracte. Oamenii veneau cu valize pline cu bani, celebrele “genți diplomat”, pe care le deschideau și spuneau “luați de aici cât e necesar”. În acei ani, peste 90% din tranzacții erau cu bani cash.
Primul meu job în CONNEX a fost să dezvolt o rețea de dealeri, ce puteau asigura canalul de indirect sales, vital pentru a accede toate localitățile aflate în aria de acoperire. Am primit sute ce cereri de a deveni dealer, pe care le-am scorat și evaluat conform unor criterii stabilite. În primul rând, prezența unor spatii comerciale cât de cât adaptabile acestei noi activități. Până la sfârșitul anului, rețeaua de distribuție avea deja peste 350 de puncte de vânzare. În anul următor, am ajuns la aproape 700. Cererea era fantastică, depășind toate analizele. În business plan-ul cu care CONNEX a câștigat licența, era prognozat ca până la sfârșitul anului 1997, compania să atingă 25 de mii de clienți. Specialiștii slde atunci apreciau că este exagerat, că puterea de cumpărare a pieței românești nu putea absoarbe un număr atât de mare de clienți. Am terminat anul cu… 130.625 de clienți!

A fost atât de imensă nevoia de servicii de comunicații în România, încât la câteva luni de la lansare, în august, nu se mai găseau SIM-uri nicăieri. Și alea era necesar să fie comandate din timp, pentru fiecare HLR în parte. Soluția a fost să le raționalizăm, să fie alocate fiecărui dealer după volumele de vânzări.

Mai târziu a fost lansat primul serviciu pre-paid din România, CONNEX Go! Care a avut parte de un succes colosal, la care a contribuit și talentul regretatului Gyuri Pascu, cu celebra reclamă “Maria”.

Brandul CONNEX Go! a depășit chiar și notorietatea CONNEX, fiind cel mai puternic brand din România. Când s-a încercat lansarea unui nou serviciu pre-paid, Kamarad, unul dintre obstacole s-a dovedit a fi chiar puterea lui CONNEX GO!

S-au lansat apoi magazinele proprii CONNEX, apoi un alt nivel, premium de dealeri, Centrele Expert, care stabileau noi standarde, superioare, de retail în România. Prima unificare a conceptului și a mobilierului de magazin de telecom a fost CONNEX Etalon – al cărui “naș” sunt – și care transmitea, în toate spațiile de vânzare din țară aceeași imagine unică de magazin, adaptat local.
Pe lângă investiția în tehnologie, colosală la nivelul de atunci în România, CONNEX a investit, în aceeași măsură și în educarea și training-ul angajaților. Am avut acces la, probabil, cele mai bune și valoroase cursuri din lume, cu trainerii cei mai prestigioși. O infuzie în learning cum nu a mai fost vreodată în România. În plus, multe cursuri le-am accesat la Bruxelles, ori Londra, în școli prestigioase de training. Toate serviciile pe care le asigura compania clienților și angajaților erau efectiv la superlativ.

Totodată, multitudinea de expați, în majoritate canadieni și americani, a ajutat la formarea unui concept de a face business într-un model antreprenorial care lăsa loc inovației și dezvoltării. În acea perioadă nu exista politica stabilită ” de grup”, care să transmită proceduri sau politici prestabilite. Nu aveai pe cine să întrebi, trebuia să rezolvi diversele probleme, ori să inventezi proceduri, să documentezi toate procesele.

Am mai făcut schimburi de experiență cu operatori GSM din alte țări, însă puteam lua doar puține de la alții, pentru că aveau alt specific de piață, venită din istorie sau din legislație. Italia, Grecia, Turcia, Portugalia, Cehia, fiecare avea modelul propriu dezvoltat local și adaptat nevoilor specifice.

Acest complex de factori a condus ca, în timp, să se dezvolte o cultură organizațională de mare valoare, ce a făcut posibil ca atâta timp cât a fost CONNEX, să fie market leader în Romania.

Pe lângă serviciile de telefonie, compania a dezvoltat și un altfel de produse, ce aveau să completeze oferta pentru piața tânără, de 16-24 de ani, care era preponderent pe prepaid. Pentru că, în viitor, acest segment să vină în mod natural, câte servicii postpaid, de abonament. Și așa a apărut linia de modă MyX Mobilewear. Care era cu servicii premium, aspiraționale, în special de îmbrăcăminte. La fel cum pe telecom am dezvoltat distribuția, am fost solicitat să dezvolt o rețea de vânzări și pentru această nouă linie de business. Au fost produse atât de inovative și de calitate, că și acum cunosc persoane care mai au produse MyX. Eu însumi încă mai folosesc… și, practic, sunt produse din secolul trecut!

Ce a dezvoltat foarte bine ideologia CONNEX fost teamwork, in adevăratul sens al cuvântului și mândria de a fi parte din așa ceva. Știai că faci parte dintr-o echipă ce va lăsa urme în România, din multe puncte de vedere.

Nici nu bănuiam atunci cât cât de mult va schimba telefonul mobil nu doar tehnologia, ci și întregul mod de viață, relațiile sociale, modul în care învățăm și ne raportăm la ceilalți. Social media, toate bibliotecile lumii, arhiva mondială de filme, dicționarele, cel mai bun trainer ever – YouTube, felul în care plătim, mergem cu mașina, ori ne rezervăm călătoriile și condediile, totul s-a transformat odată cu apariția telefonului mobil.

La prima aniversare a CONNEX, în 1998,a cântat Patricia Kaas, într-un concert-eveniment numit Marea Connexiune, ce a avut loc în Piața Parlamentului. A fost un concert gratuit, la care au luat parte, după unele estimări ale presei din epocă, aproape jumătate de milion de spectatori. Lumea ocupa bulevardul de la parlament până la Piața Unirii! Apoi, în timp, au fost aduse mari concerte în România: Depeche Mode, Rolling Stones, Shakira, Beyonce, ca să numim doar cele mai mișto nume.

Tehnologiile cele mai noi apăreau imediat și în România, iar rezultatul actual, că la noi este una țările cu cele mai rapide viteze ale conexiunii la internet este și o consecință a acelor investiții.

La lansarea 3G în România, îmi amintesc că prima convorbire video pe telefon a fost cu președintele României de la acel moment, domnul Traian Băsescu. Și, apoi, când s-au prezentat noile servicii mulți-media, am fost solicitat să desenez câteva caricaturi pentru PowerPoint-ul demonstrativ. Altă dată, CONNEX a oferit cadouri de Crăciun câte un calendar de perete cu 12 caricaturi semnate de mine și caricaturi originale, desenate individual, pe tema CONNEX. Am desenat atunci 400 de caricaturi… Au fost ocazii când mă duceam la diverse întâlniri de business și în respectivele sedii găseam caricaturile mele.

În 2006 Vodafone a cumpărat operațiunile companiei și, pentru că notorietatea CONNEX era atât de uriașă, s-a decis să fie o perioadă de tranziție, de co-branding, iar timp de jumătate de an, brandul s-a numit CONNEX – Vodafone, pentru ca apoi să se finalizeze în Vodafone.

Factorii pe care i-am descris mai sus au dus la o coagulare a multor energii creative în CONNEX în anii de început, reușind să aducă laolaltă multe dintre valorile profesioniste ale vremii. Ceea ce a făcut ca, mai apoi, fiecare din componenții acelei echipe să dezvolte, la rându-i, niște business-uri proprii. Cele mai multe, de succes. Indiferent că au fost în IT sau telecom, în vânzări, marketing, real estate sau consultanță, multi au preluat acel spirit și l-au dus mai departe. Eram mulți colegi atunci carora, dacă ni s-ar fi tăiat venele, ar fi curs sânge verde – culoarea CONNEX. Pentru că noi nu mergeam la firmă ca “la serviciu”, ci o făceam chiar din pasiune!

Din cei 25 de ani de istorie a telefoniei GSM, destinul a făcut ca aproape jumătate să fiu angajat și jumătate să fiu partener al CONNEX și Vodafone. Și sunt unul dintre puținii norocoși care a avut ocazia și onoarea să îi cunoască pe toți președinții și CEO care au fost în acești 25 de ani la conducerea companiei.

Da, CONNEX a fost nu doar o companie. A fost un punct de inflexiune, de reset al unei generații, care acum avea la ce să se raporteze, la cel mai înalt nivel al calității.

Nu degeaba, cel mai bun slogan din România, după părerea mea, a fost VIITORUL SUNĂ BINE. Nu era doar referire la sunatul telefonului și bine, pentru că avea acoperire foarte bună și semnal excelent, era despre viitor, încredere, speranță și optimism. Și acum se mai folosește în presă acest slogan, deși mulți nici nu știu de unde este originea lui.

În final, mă bucur că am fost și eu un mic bob de nisip în toată avalanșa asta a evolutiei telecomunicațiilor și a telefonului mobil în România. Cel pe care îl folosim acum aproape 24/7, dar într-o proporție din ce în ce mai mică drept telefon în sine, adică a suna pe cineva. Milioane de aplicații ne arată cât de mare nevoie a avut omenirea nevoie de el.

Povestea mea de aici este o istorie a unei epoci pe care am avut norocul să o trăiesc și la care chiar am participat în mod activ. Probabil evoluția din ultimii 30 de ani în telecom reprezintă cea mai mare schimbare a vreunui domeniu vreodată. Pentru că vechiul telefon acum include și televizorul, cinematograful, internetul, cardul bancar și atâtea si-atâtea aplicații.

Așa cum se spune, plăcerea nu se găsește în destinație, ci în drumul parcurs până acolo. Eu am savurat, din plin, această satisfacție.
Timp de 30 de ani 👍

33…

Pe 22 decembrie 1989 am trăit, probabil, cea mai fericită zi din viața mea. Ok, evident că și ziua căsătoriei, sau cele ale nașterii băieților mei au fost formidabile. Dar ele erau evenimente pe care le așteptam și pregateam înainte.
Ce a fost cu fuga lui Ceaușescu de pe CC cu elicopterul, nu putea nimeni estima, nici măcar cu câteva ore înainte. Cât despre căderea regimului ceaușist, nici măcar nu puteam îndrăzni a crede.
Doar cu o lună înainte fusese Congresul al XIV-lea, unde cei mai optimiști visau să plece Nea Nicu și să-l lase pe Nicușor, care era pregătit a prelua frâiele dinastiei. Nici măcar asta nu s-a întâmplat! Toate au ajuns din rău, în mai rău… Deși vedeam că în toată Europa de Est pică regimurile comuniste, la noi se strângea șurubul din ce în ce mai tare, până s-a ajuns la insuportabil. De aia explozia populației a fost atât de violentă, pentru că a respectat exact legile fizicii, cu forța și reacțiunea la forță.
Doar cine a trăit anii ăia știe cât curaj au avut cei care au ieșit în stradă, înaintea fugii cu elicopterul. Și cât de mult au încercat organele securității, armatei și miliției să înăbușe revolta. Unii au plătit cu viața, alții au fost răniți…
Iar alții au profitat, devenind revoluționari cu toate drepturile, deși nu au avut nicio contribuție, ba unii chiar au fost împotriva revoluției.
Asta e, mereu va exista și categoria asta de smecheri și nu doar la noi. La noi, însă, a fost cel mai greu preț, cu peste o mie de morți.
După 33 de ani, oamenii uită cum a fost realitatea cenușie în care trăiam. Cozile, minciuna, frica de a spune adevărul, cenzura, frigul, rațiile, magazinele goale, umilințele, munca patriotică, cotele de hârtie, carton și metalice pe care trebuia să le colectăm, nechezolul, circulatul agățat de scara tramvaiului, autobuzului, ba chiar a trenului. Am plecat o dată din Gara de Nord către Predeal, pe scara trenului, având într-o mâna și sciurile. Peste vreun sfert de oră am ajuns în vagon! Ba chiar îmi amintesc cum, mai ales de sărbători, în tren urcau de pe peron oamenii direct pe geam!
Probabil uitarea asta e și o metodă a creierului nostru de a ne proteja, diluând amintirile negative. De cele mai multe ori, din armată povestim doar glumele. Însă doar pentru a înveli în ele imbecilizarea generalizată și umilințele trăite.
Sunt din ce în ce mai mulți care au uitat…. Și care acum regretă comunismul și pe Ceaușescu, învățând tânăra generație despre strălucirea și eroismul acelor vremuri, ale Epocii de Aur.


Poate că pe ei cenzura nu i-a afectat deloc, poate că nici nu aveau ceva să spună… Poate că nu s-au adaptat la post-comunism, poate că ar fi vrut să fie în continuare dirijați, pentru că nu pot lua decizii majore pentru ei. Poate, pur și simplu regretă anii tinereții, când erau frumoși, viguroși și sănătoși.
Însă toți acum pot merge la piață sau la supermarket să-și pună orice vor de Crăciun pe masă, chiar dacă mai puțin, că acum s-au scumpit, pot vedea milioane de programe TV, pot să-și exprime părerile pe Facebook, Tiktok, YouTube, oriunde au chef, pot călători oriunde în lume, dacă au  dorința și resursele financiare.
România a evoluat, asta e clar. Poate că nu cu viteza cu care ne-am fi dorit, dar sensul este cel corect. Suntem în cel mai select club al țărilor europene, ok, vom intra și în Schengen peste un an, suntem apărați de NATO, deci așa ceva ar fi fost de neimaginat cu Ceaușescu la conducere.
Cine nu e convins, să vadă programul Televiziunii Române din 22 decembrie 1989.

De aceea, mereu în această zi, am un gând de recunoștință și mulțumire adresat tuturor eroilor care, acum 33 de ani, și-au dat viața pentru libertate noastră!
🙏🙏🙏

ROMÂNIA, NIET SCHENGEN!

MGxG - Since 1960

Asta înseamnă Rusia și politica ei anti-românească. După ce ani de zile Austria nu a avut nicio problemă în a susține aderarea noastră la Schengen, la mijlocul lui noiembrie, brusc s-a sucit! De ce? Ipoteza mea este că, până atunci, se știa despre votul negativ al Olandei, destul de hotărât. Deci accesul nostru la Schengen era blocat.
Dar, când olandezii s-au convins că stăm bine din punct de vedere al respectării criteriilor tehnice, fiind edificați chiar de comisia trimisă pentru evaluare, Rusia a activat planul roșu: România, verboten! Niet Schengen!
Pentru că 80% din ce e în Austria se bazează, de fapt pe bani rusești. Statul se pare că e captiv Kremlinului, așa să sub cheia asta citesc eu votul de azi. Și, mai mult, nesimțirea și îngâmfarea miniștrilor austrieci veniți la Bruxelles, care nu doar că au ignorat presa din România, ci chiar și-au adus cu ei bodyguarzi, pentru a-i tine departe pe ziariști. Mizerabil component! Al unora care se dau mari civilizați și defilează cu Mozart, Klimt și toată cultura lor, incontestabil inestimabila. Insa nivelul ala de civilizatie nu mai are nicio legătură cu conducătorii lor de azi…
Apropo, nu Austria e aia căreia am fost fortati sa-i vindem 75% din sistemul bancar, adica BCR-ul și petrolul, adică Petrom, ca să intrăm în UE?
Da, chiar niște mizerabili…

MGxG - Since 1960
MGxG – Since 1960

O altă decizie de azi a fost, pe dedesubt, influențată tot de Moscova. La propunerea României, s-a dorit separarea, decuplarea noastră de Bulgaria, pentru a evidenția clar singura țară care ne e împotrivă: Austria. Asta, deoarece Olanda ne acceptă pe noi, dar nu și pe bulgari. La această propunere, Bulgaria și-a manifestat dreptul de veto, adică dacă ei pică, nici noi să nu trecem mai departe. Un fel de “să moară și capra vecinului!”
Votul lor îl interpretez ca fiind dictat, de fapt, tot de ruși, care au o mare influență în Bulgaria, atât la nivel popular, cât și politic, financiar și economic.
Se pare că motivul pentru care Croația a fost acceptată de austrieci este faptul că mulți dintre ei își fac vacanțele în Croația și așa vor scurta deplasarea, nemaifiind obligați să stea la cozi în vămi…
Cu toate că, din totalul migranților din Austria, doar 2% au tranzitat România. Ceilalți au trecut prin Balcanii de Vest, mai ales prin Serbia (care nu solicită viză celor veniți sin India și Pakistan), apoi trec prin Ungaria, care scapă cât mai repede de ei, și ajung în final în Austria.
Se pare că așa se scrie istoria, pe niște interese ale unora de se cred stăpânii lumii. Și, în disperarea lor că nu mai sunt super-putere, fac orice să le fie rău altora! Chiar încep și un război în Europa, pardon, o “operațiune specială”, doar-doar își ating scopurile ce nu mai au legătură cu lumea reală a secolului XXI.
Ce spun acum românii care încă țin cu rușii, care sunt convinși că au dreptate în politica lor externă? Mai ales acei influenceri și oameni așa-zis politici admiratori ai lui Puțin?

Însă am înțeles că Dumnezeu nu bate cu parul. Sunt convins că se va găsi și răsplată, cât de curând…
Până una-alta, o să îmi mut conturile de la Raiffeisen și BCR, iar la OMV o să mai intru doar la toaletă. Ca și la Lukoil.