Posted on

CÂND SE VOR ASTUPA “GĂURILE NEGRE” DE TIPUL STADIONULUI GHENCEA?

De câțiva ani a apărut în spațiul public, în rândul fanilor, întrebarea: FCSB este Steaua? A devenit un fel de “To be, or not to be?”, ce a divizat lumea pasionaților de fotbal, fiecare susținând-și, cu diverse argumente, propria părere. Sincer, nu știu care e adevărul și chiar nu mă interesează. La ce privatizări dubioase s-au făcut în România în ultimii 30 de ani, nu ar fi asta (preluarea clubului de fotbal Steaua de către domnul Gigi Becali) nici cea mai mare și nici cea mai controversată.
Problema pe care o văd e alta: cea a Stadionului Steaua din Ghencea.

MGxG

Statul a investit o sută de milioane de Euro în refacerea arenei din Ghencea. Acum este una ulltra-modernă, o adevărată bijuterie. Făcută din banii noștri, ai tuturor, a celor care plătim taxe și impozite.
Prin decizia unor persoane din Ministerul Apărării, sprijinite și politic, ori la nivel guvernamental, pe acel stadion nu poate juca decât echipa respectivului minister, respectiv CSA Steaua, care evoluează de câțiva ani în liga secundă. Din anumite motive, conform regulamentelor de fotbal, această echipă nu poate promova în Super Ligă, chiar dacă își câștigă locul de promovare pe teren. Nu intru în detalii, sunt legate de acționariatul echipei CSA Steaua, cu siguranță fanii de fotbal le știu.
La meciurile de pe stadionul din Ghencea, CSA Steaua adună doar puțini spectatori, câteodată nici măcar o mie! Pe un stadion modern, cu capacitate de peste 31 de mii de locuri. Asta, când echipa are drept de joc acasă, pentru că au fost perioade când nu a putut să-și dispute meciurile pe acest stadion. Iar stadionul a rămas neutilizat multe săptămâni.

De ce m-ar interesa pe mine asta, mai ales că nu sunt un un fan al vreuneia din echipele din acest conflict? Păi, uite de ce!
Cum arătam mai sus, noul stadion s-a construit din fonduri publice, deci și cu banii plătiți de mine prin impozite. Mai mult, după darea în folosință, acesta trebuie întreținut, lună de lună, cu niște costuri ohoooo!… semnificative. Adică peste o sută de mii de euro. Din ce bani? Ați ghicit! Din ai noștri, ai tuturor.
Sunt convins că în studiul de fezabilitate făcut înainte de proiectarea stadionului, undeva pentru a se aproba business case-ul, au apărut, la capitolul “venituri”, și încasări într-o anumită sumă. Oare se regăsesc acum, în realitate, acele încasări? Cu doar nouă sute de spectatori la meci într-un stadion cu o capacitate de peste 31 de mii de locuri, mi-e greu de crezut.
Așadar, costurile generate de noul stadion Steaua sunt substanțiale și în niciun caz acoperite de veniturile arenei. Printre alte motive, cei de la Ministerul Apărării susțin că arena este unitate militară și, prin urmare, are un statut special, nu poate fi închiriată oricui etc. Poate că așa o fi!

Însă faptul că din cauza unor persoane angajate la Apărare, sau poate că datorită orgoliilor lor vizavi de persoana Gigi Becali, noi toți, ca plătitori de taxe, suntem obligați să achităm niște facturi uriașe pentru ceva ce reprezintă o adevărată “gaură neagră”, chiar nu înseamnă nimic? Stadionul ăsta înghite bani în fiecare zi, fără să-și justifice existența într-un mod cât de cât justificat.
Stăm toți și privim un conflict de orgolii, ce tine deja de câțiva ani, și în care justiția tot amână un verdict final referitor la dreptul asupra palmaresului celor două cluburi, în timp ce facturile cresc. Pe banii noștri!
Înțeleg foarte bine miza, pentru că brandul Steaua este cel mai valoros al fotbalului românesc, cu milioane de fani în țară și străinătate.
Însă ăsta este un alt subiect. Pentru diminuarea costurilor financiare, de ce nu se poate închiria stadionul pentru meciuri și altor echipe, inclusiv FCSB? De ce ar fi o problemă că vin bani extra din chirii? Așa cum se spune, “banii nu au miros!” De ce ar deranja banii veniți de la clubul deținut de Gigi Becali? Pentru că, atenție! Banii cheltuiți de el cu FCSB sunt bani privați, nu sunt din banii mei! Mare diferență! Dacă el are orgolii, sau capricii, e decizia lui. Dacă investește prost în transferuri de jucători, iarăși e problema patronului. El plătește!
În schimb, dacă domnul Talpan, juristul de la CSA Steaua, are anumite ambiții, ținând ani de zile un stadion gol, el le face pe banii noștri, deci și ai mei. Aici e diferența!

Repet, nu țin partea cuiva în conflictul dintre cele două cluburi, pentru că nu mă interesează și nu mă pricep. Însă nu sunt de acord să plătesc din taxele mele pentru indolența, incompetența, ambiția sau orgoliul cuiva dintr-un minister, sau a unor politicieni, doar pentru că așa vor mușchii lor.
Am investit, noi, contribuabili, în Stadionul Ghencea? Atunci cei care îl administrează să găsească soluții optime de a-l întreține eficient. Ceea ce înseamnă și a-l inchiria, chiar și echipei lui Gigi Becali.
Dacă ar fi stadionul lor propriu, dacă ar fi băgat ei banii lor, tot așa ar fi acționat? Mă îndoiesc.

Cât despre soluția de a merge cu echipa CSA Steaua mai departe, pentru a putea dezvolta clubul, de ce nu se organizează o licitație deschisă pentru privatizarea lui, așa cum cer regulamentele UEFA? Astfel, s-ar rezolva problema accederii în Super Ligă, echipa ar crește în valoare, ar aduna și mai mulți fani, încasări mai mari. Și, de ce nu, poate avea o evoluție până mai departe, în cupele europene. Ceea ce, implicit, ar astupa și actuala “gaură neagră” ce înghite permanent banii noștri.
Consider că ar fi o cale firească de soluționare a crizei actuale și de îmbunătățire a bugetului.
Transparența nu a făcut rău niciodată. Cu atât mai puțin acum!

  • articol publicat si pe platforma de stiri Ziare.Com
    • https://ziare.com/fotbal/cand-se-vor-astupa-gaurile-negre-de-tipul-stadionului-ghencea-1798776

 

Posted on

PUTEREA PERVERTEȘTE

Se știe, doar caracterele puternice rezistă tentației, atunci când se află într-o poziție de putere. Iar în politica noastră actuală, nu prea am dibuit astfel de caractere.
Acum câțiva ani, am ieșit luni întregi, zi de zi, pe ploaie, ger, viscol și ninsoare pentru a demonstra împotriva OUG 13, aia dată “noaptea ca hoții”. Ea dezincrimina orice furăciune a unui funcționar public, ce era sub 200 de mii de lei. Ceea ce ar fi scos de sub acuzare mulți, printre care și politicieni de vază, inclusiv Liviu Dragnea.
Pe valul acela de demonstrații, care la un moment dat adusese 600 de mii de oameni în stradă, s-au cățărat mai apoi la putere și cei de la PNL. Adică fix cei care acum au votat cu ambele mâini, în Senat, exact același articol. Ba, ca să fie și mai dihai, au ridicat pragul la 250 de mii de lei. Cu alte cuvinte, frate, aveți voie să furați, dar așa, mai cu măsură! Nu luați și voi, ca ăia de la Aeroportul Otopeni, 22 de milioane de euro șpagă, fiți și voi mai cumpătați…
Trist!
Asta îmi amintește de epoca anilor ’90, când s-a dat liber la furat și devalizat tot ce s-a putut, până în anul 2000. Asta așa, ca să-și facă și românii un capital, cât de cât. După aceea, au început să apară, timid, și marile procese. Din care, evident, multe s-au prescris.
Se vede cât de incompetenți (sau unii poate chiar ticăloși) sunt politicienii noștri. Nu doar în țară, dar și în relația cu Uniunea Europeană, de unde, practic, nu se vrea să se obțină bani europeni. Ei mai degrabă își țin pensiile lor speciale babane, decât să vină în țară 3 miliarde de euro. Care ar fi atât de utili, în spitale, școli, sau drumuri. Cum să-și taie ei singuri veniturile? Pentru ce? Pentru noi, ăștia de i-am votat? Niciodată!
Nici măcar nu au fost în stare să poată dovedi cât au pierdut agricultorii noștri din cauza războiului, așa încât au primit doar 10 milioane de euro despăgubiri, sub Bulgaria (17 milioane) și aproape de trei ori mai puțin decât Polonia (care, atenție! nu a avut nivelul nostru de pierderi). Apoi guvernul, ca s-o scoată cât de cât la culoare, a spus că dublează suma. De unde sunt banii ăștia puși de guvern? Din taxele plătite de noi, evident. Deci cum se cheamă asta, când nu ești în stare să primești banii europeni, dar ești capabil să risipești cu mână largă banii românilor?
Apropo de asta, agricultorii bulgari erau azi în stradă cu utilajele, blocând vama Giurgiu – Ruse. Pentru a protesta împotriva sumelor mici primite drept compensări, situație în care pot falimenta.

Avem nu doar oameni incompetenți, și, prin urmare, chiar instituții întregi. ASF, care ar trebui să supravegheze piața financiară de la noi, inclusiv cea a asigurărilor, cum își justifică ea banii încasați de angajații ei, mai ales de șefi? Care sunt plătiți cu niște salarii fabuloase. Ghici din banii cui! Ei au “supravegheat” celebre falimente în ultimii ani, din care Euroins e doar cel mai recent. Și doar el ne costă un miliard și jumătate de euro. Bani recuperați tot de la noi, prin asigurări mult mai scumpe…
Să mai amintesc și de eșecurile cu Schengen, ori de cel cu OMV?
Dacă facem socotelile, se adună zeci de miliarde de euro pe care conducătorii și politicienii noștri ori îi risipesc, ori nu vor sau nu sunt în stare să-i atragă.
Trist!

Scuze, am început cu aia cu “noaptea ca hoții” și am dat în altele. Care, din păcate, sunt chiar la lumina zilei. Ironic, nu?
Acum, mă gândesc dacă îmi pare rău că am ieșit atunci în Piața Victoriei. Sigur, nu!
Acum aș mai ieși?
…Pentru cine?

  • articol publicat si aici https://ziare.com/oug-13/puterea-perverteste-1796993  pe platforma de stiri www.Ziare,Com
Posted on

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului

Azi e Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, pentru mine, o zi specială!
Ce mișto e viața și cât de tare mă bucur că încă sunt p-aici și pot să postez despre toate prostiile ce-mi trec prin cap. Că sunt picturi sau caricaturi de-ale mele, ori despre copiii din Gașcă, sau despre flori, sau apusuri. Nu contează, pot găsi frumosul în orice. Pentru că pe mine, cancerul asta m-a învățat: viața e frumoasă și trebuie trăită la maxim!

Sanatate!

Sunt un supraviețuitor, unul dintre norocoșii care încă rezistă la 5 ani după ce am intrat în categoria celor bolnavi, având acest crunt diagnostic. Cine o fi de vină pentru că avem boala? Soarta, greșelile, întâmplarea, ghinionul? Habar n-am care e răspunsul acestei întrebări. Și, de fapt, nici nu mai contează.
Important este că medicina și, în general, știința au avansat atât de mult în ultimii ani, încât din ce în ce mai mulți dintre bolnavii de cancer au șanse reale să aibă o viață normală cât de cât. Nu știu dacă poate fi vorba de vindecare totală, probabil mereu voi avea sabia lui Damocles deasupra capului,… cel puțin așa mă simt la fiecare serie de analize.
Evident, am avut momentele mele, cu trecut prin nopți nedormite, depresie, îngrijorări, găuri negre și disperări. Dar, cumva, le-am depășit până la urmă.
Așa că acum savurez în orice secundă frumusețea lumii, sub ce formă o fi ea. Mi-am schimbat destul de mult stilul de viață, de la ce, când și cât mănânc, până la odihnă, mișcare, stat în natură și la soare, gândire pozitivă și multe altele. În plus, sunt optimist, știu că e cea mai bună atitudine. Pe care încerc să o practic, să o propag și s-o recomand tuturor. În toate postările mele din ultimii ani am încercat să promovez mâncare, sau obiceiuri sănătoase. Pe mine mă ajută, pentru că așa îmi place să cred că, prin controlul greutății, al tensiunii pot să mă mențin cât mai sănătos, pentru cât mai mult timp.
Dacă tot am avut o a doua șansă, de ce să nu profit de ea la maxim?
Cei care trec sau au trecut prin această boală știu că tot ce e important în fiecare zi, este să existe un MÂINE. Indiferent cum e, să ne bucurăm de el și să-l prețuim cum se cuvine. Eu o fac, din toată inima! Pentru că niciodată nu vom ști dacă nu cumva e ultimul…
Multă sănătate, putere și speranță, prieteni!

Posted on

30 de ani de Telecom…

Cum te simți când pleci de acasă și realizezi că ți-ai uitat telefonul, nu-i așa că te întorci înapoi după el? Ei bine, atât de dependenți de el am devenit…
Îți dai seama că era o vreme când nu puteai lua telefonul cu tine? Și, odată plecat din casă, nu mai știa nimeni nimic de tine, până te întorceai…
Ultimii 30 de ani ai vieții mele profesionale i-am dedicat telecomului. Fără să vreau, sau să urmăresc asta. Visul meu era să devin arhitect. Am eșuat, am picat la admitere, așa că am schimbat și am intrat la politehnică. Nu mi-a plăcut, după primul an voiam să mă retrag și să mai dau o dată la Arhitectură. Dar pe vremea aia era complicat dacă te retrăgeau, făceai restul de armată de până la un an și patru luni, sau doi ani chiar, din care, ca admis la facultate, făceai doar nouă luni la termen redus – TR.
Așa că am rămas pe traseul ăsta, am terminat în top și am ajuns să primesc repartiție în cercetare. Ceea ce, pe vremea aia, era un sector de elită. Însă, după cinci ani de cercetare și la doi după revoluție, am realizat că nu ăsta e drumul meu. Și nu pentru că nu sunt eu creativ, chiar îmi plăcea să inventez diverse aparate și soluții, însă banii alocați cercetării în România erau din ce în ce mai puțini…
Atunci am schimbat macazul și am mers la Radiotel, prima firmă românească ce avea un sistem de comunicare mobil: pagerul.

Starea mobilității comunicațiilor în acei ani era destul de limitată. Până în 1992, nu exista decât telefonul fix, din alea cu disc. Dar nu erau disponibile peste tot, depindea de rețeaua fixă de cabluri trase de PTTR. Eu locuiam atunci într-un bloc nou în zona 13 Septembrie și, dacă voiam să telefonez, trebuia să iau autobuzul 226 până la stația de metro Eroilor, unde găseam în holul de la intrare câteva telefoane publice. Se putea totuși instala, dacă aveai de dat șpagă de 500 de dolari. Pe vremea aia era o sumă imensă pentru mine, așa că…. Abia prin 1993 am avut instalat acasă primul telefon fix. Și eram șmecher, era cu număr internațional.

În aprilie 1992 aprilie s-a lansat primul sistem de paging din România, prin firma Radiotel. Am fost în firmă de la început și am participat la evenimentul de lansare, ce a avut loc la Palatul Elisabeta, care încă nu fusese retrocedat familiei regale a României și putea fi închiriat pentru diverse ocazii. Pagerul era un mic device, practic un receptor radio. Cineva care dorea să trimită un mesaj pe un anumit pager, suna la un call center și spunea operatorului “pentru pagerul cu numărul 64, vă rog următorul mesaj: Ne vedem la sediu la orele 16:00”. Operatorul tasta mesajul, care era transmis într-un sistem cu antenă ce îl emitea în toată raza de acoperire a repetorului. Toate pagerele primeau mesajul, însă doar acel pager 64 îl decodifica și afișa. Cumva similar unui SMS din zilele noastre.

Acesta a fost primul pas de la fix spre mobilitate. Puteai, în sfârșit, sa fii plecat de acasă, sau de la birou și totuși să primești instant diverse mesaje, de oriunde din lume. Odată cu pagerele, la Radiotel aveam și un sistem de trunking, cu stații emisie recepție EF Johnson, care, pe lângă posibilitatea de a comunica pe canale radio dedicate, puteam intra și în rețeaua telefonică. Practic, din 1992, eu puteam telefona și din tramvai!
Ulterior a mai apărut un sistem de telefonie mobilă, NMT, care avea niște telefoane destul de greoaie și o gentuță de umăr, în care era bateria.
În acest context, în noiembrie 1996 s-a organizat licitația pentru a se stabili primii doi operatori GSM în România. Fiind încă în Radiotel, am participat la diverse materiale de pregătire a dosarului consorțiului din care făcea parte firma, alături de producătorul de telefoane Motorola. Din păcate, acel consorțiu nu a câștigat, licențele fiind alocate pentru Mobifon și MobilRom, respectiv firmele ce au lansat brandurile CONNEX și Dialog.

În 15 aprilie 1997, se lansa CONNEX, primul operator de telefonie mobilă din România. A fost un eveniment ce a declanșat o adevărată revoluție, nu doar în modul în care a evoluat tehnologia comunicațiilor la noi, ci și felul în care am început să ne transformăm ca societate.
Pentru că piața de afaceri în România începuse să se dezvolte, e adevărat, cumva sălbatic, era o nevoie atât de mare de comunicare mobilă, în mișcare, încât vânzările au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze.
În zilele ce au urmat lansării, când dimineața expații (foarte mulți în perioada de început a companiei) veneau la birou și găseau în fața sediului CBC din strada Nerva Traian coadă destul de lungă, nu înțelegeau ce se întâmplă. Credeau că sunt ceva manifestări împotrivă. Ei bine, nu, erau românii care, așa cum erau obișnuiți din vremea lui Ceaușescu, se așezau de dimineață la coadă, să prindă telefoane celulare…
În acei ani nu existau, ca astăzi, magazine dedicate telefoanelor mobile, sau accesoriilor. Nici măcar nu existau accesorii. Îmi amintesc că, în momentul în care am primit prima cască de telefon și mergeam pe stradă vorbind în cască, comentariile erau de genul “Ia uite, săracu’! După ce că nu aude, mai vorbește și singur pe stradă…”
CONNEX s-a mișcat mai repede, stabilind și un record mondial la acea vreme, fiind cea mai rapidă lansare fully operational de la acordarea licenței, serviciul devenind funcțional și comercială în doar 135 de zile.
Pentru că nu existau spatii comerciale pentru telefonia mobilă, firma a închiriat într-un weekend Sala Palatului, unde au venit oameni din toată țara să-și cumpere abonamente și telefoane. S-au făcut, doar atunci aproape patru mii de contracte. Oamenii veneau cu valize pline cu bani, celebrele “genți diplomat”, pe care le deschideau și spuneau “luați de aici cât e necesar”. În acei ani, peste 90% din tranzacții erau cu bani cash.
Primul meu job în CONNEX a fost să dezvolt o rețea de dealeri, ce puteau asigura canalul de indirect sales, vital pentru a accede toate localitățile aflate în aria de acoperire. Am primit sute ce cereri de a deveni dealer, pe care le-am scorat și evaluat conform unor criterii stabilite. În primul rând, prezența unor spatii comerciale cât de cât adaptabile acestei noi activități. Până la sfârșitul anului, rețeaua de distribuție avea deja peste 350 de puncte de vânzare. În anul următor, am ajuns la aproape 700. Cererea era fantastică, depășind toate analizele. În business plan-ul cu care CONNEX a câștigat licența, era prognozat ca până la sfârșitul anului 1997, compania să atingă 25 de mii de clienți. Specialiștii slde atunci apreciau că este exagerat, că puterea de cumpărare a pieței românești nu putea absoarbe un număr atât de mare de clienți. Am terminat anul cu… 130.625 de clienți!

A fost atât de imensă nevoia de servicii de comunicații în România, încât la câteva luni de la lansare, în august, nu se mai găseau SIM-uri nicăieri. Și alea era necesar să fie comandate din timp, pentru fiecare HLR în parte. Soluția a fost să le raționalizăm, să fie alocate fiecărui dealer după volumele de vânzări.

Mai târziu a fost lansat primul serviciu pre-paid din România, CONNEX Go! Care a avut parte de un succes colosal, la care a contribuit și talentul regretatului Gyuri Pascu, cu celebra reclamă “Maria”.

Brandul CONNEX Go! a depășit chiar și notorietatea CONNEX, fiind cel mai puternic brand din România. Când s-a încercat lansarea unui nou serviciu pre-paid, Kamarad, unul dintre obstacole s-a dovedit a fi chiar puterea lui CONNEX GO!

S-au lansat apoi magazinele proprii CONNEX, apoi un alt nivel, premium de dealeri, Centrele Expert, care stabileau noi standarde, superioare, de retail în România. Prima unificare a conceptului și a mobilierului de magazin de telecom a fost CONNEX Etalon – al cărui “naș” sunt – și care transmitea, în toate spațiile de vânzare din țară aceeași imagine unică de magazin, adaptat local.
Pe lângă investiția în tehnologie, colosală la nivelul de atunci în România, CONNEX a investit, în aceeași măsură și în educarea și training-ul angajaților. Am avut acces la, probabil, cele mai bune și valoroase cursuri din lume, cu trainerii cei mai prestigioși. O infuzie în learning cum nu a mai fost vreodată în România. În plus, multe cursuri le-am accesat la Bruxelles, ori Londra, în școli prestigioase de training. Toate serviciile pe care le asigura compania clienților și angajaților erau efectiv la superlativ.

Totodată, multitudinea de expați, în majoritate canadieni și americani, a ajutat la formarea unui concept de a face business într-un model antreprenorial care lăsa loc inovației și dezvoltării. În acea perioadă nu exista politica stabilită ” de grup”, care să transmită proceduri sau politici prestabilite. Nu aveai pe cine să întrebi, trebuia să rezolvi diversele probleme, ori să inventezi proceduri, să documentezi toate procesele.

Am mai făcut schimburi de experiență cu operatori GSM din alte țări, însă puteam lua doar puține de la alții, pentru că aveau alt specific de piață, venită din istorie sau din legislație. Italia, Grecia, Turcia, Portugalia, Cehia, fiecare avea modelul propriu dezvoltat local și adaptat nevoilor specifice.

Acest complex de factori a condus ca, în timp, să se dezvolte o cultură organizațională de mare valoare, ce a făcut posibil ca atâta timp cât a fost CONNEX, să fie market leader în Romania.

Pe lângă serviciile de telefonie, compania a dezvoltat și un altfel de produse, ce aveau să completeze oferta pentru piața tânără, de 16-24 de ani, care era preponderent pe prepaid. Pentru că, în viitor, acest segment să vină în mod natural, câte servicii postpaid, de abonament. Și așa a apărut linia de modă MyX Mobilewear. Care era cu servicii premium, aspiraționale, în special de îmbrăcăminte. La fel cum pe telecom am dezvoltat distribuția, am fost solicitat să dezvolt o rețea de vânzări și pentru această nouă linie de business. Au fost produse atât de inovative și de calitate, că și acum cunosc persoane care mai au produse MyX. Eu însumi încă mai folosesc… și, practic, sunt produse din secolul trecut!

Ce a dezvoltat foarte bine ideologia CONNEX fost teamwork, in adevăratul sens al cuvântului și mândria de a fi parte din așa ceva. Știai că faci parte dintr-o echipă ce va lăsa urme în România, din multe puncte de vedere.

Nici nu bănuiam atunci cât cât de mult va schimba telefonul mobil nu doar tehnologia, ci și întregul mod de viață, relațiile sociale, modul în care învățăm și ne raportăm la ceilalți. Social media, toate bibliotecile lumii, arhiva mondială de filme, dicționarele, cel mai bun trainer ever – YouTube, felul în care plătim, mergem cu mașina, ori ne rezervăm călătoriile și condediile, totul s-a transformat odată cu apariția telefonului mobil.

La prima aniversare a CONNEX, în 1998,a cântat Patricia Kaas, într-un concert-eveniment numit Marea Connexiune, ce a avut loc în Piața Parlamentului. A fost un concert gratuit, la care au luat parte, după unele estimări ale presei din epocă, aproape jumătate de milion de spectatori. Lumea ocupa bulevardul de la parlament până la Piața Unirii! Apoi, în timp, au fost aduse mari concerte în România: Depeche Mode, Rolling Stones, Shakira, Beyonce, ca să numim doar cele mai mișto nume.

Tehnologiile cele mai noi apăreau imediat și în România, iar rezultatul actual, că la noi este una țările cu cele mai rapide viteze ale conexiunii la internet este și o consecință a acelor investiții.

La lansarea 3G în România, îmi amintesc că prima convorbire video pe telefon a fost cu președintele României de la acel moment, domnul Traian Băsescu. Și, apoi, când s-au prezentat noile servicii mulți-media, am fost solicitat să desenez câteva caricaturi pentru PowerPoint-ul demonstrativ. Altă dată, CONNEX a oferit cadouri de Crăciun câte un calendar de perete cu 12 caricaturi semnate de mine și caricaturi originale, desenate individual, pe tema CONNEX. Am desenat atunci 400 de caricaturi… Au fost ocazii când mă duceam la diverse întâlniri de business și în respectivele sedii găseam caricaturile mele.

În 2006 Vodafone a cumpărat operațiunile companiei și, pentru că notorietatea CONNEX era atât de uriașă, s-a decis să fie o perioadă de tranziție, de co-branding, iar timp de jumătate de an, brandul s-a numit CONNEX – Vodafone, pentru ca apoi să se finalizeze în Vodafone.

Factorii pe care i-am descris mai sus au dus la o coagulare a multor energii creative în CONNEX în anii de început, reușind să aducă laolaltă multe dintre valorile profesioniste ale vremii. Ceea ce a făcut ca, mai apoi, fiecare din componenții acelei echipe să dezvolte, la rându-i, niște business-uri proprii. Cele mai multe, de succes. Indiferent că au fost în IT sau telecom, în vânzări, marketing, real estate sau consultanță, multi au preluat acel spirit și l-au dus mai departe. Eram mulți colegi atunci carora, dacă ni s-ar fi tăiat venele, ar fi curs sânge verde – culoarea CONNEX. Pentru că noi nu mergeam la firmă ca “la serviciu”, ci o făceam chiar din pasiune!

Din cei 25 de ani de istorie a telefoniei GSM, destinul a făcut ca aproape jumătate să fiu angajat și jumătate să fiu partener al CONNEX și Vodafone. Și sunt unul dintre puținii norocoși care a avut ocazia și onoarea să îi cunoască pe toți președinții și CEO care au fost în acești 25 de ani la conducerea companiei.

Da, CONNEX a fost nu doar o companie. A fost un punct de inflexiune, de reset al unei generații, care acum avea la ce să se raporteze, la cel mai înalt nivel al calității.

Nu degeaba, cel mai bun slogan din România, după părerea mea, a fost VIITORUL SUNĂ BINE. Nu era doar referire la sunatul telefonului și bine, pentru că avea acoperire foarte bună și semnal excelent, era despre viitor, încredere, speranță și optimism. Și acum se mai folosește în presă acest slogan, deși mulți nici nu știu de unde este originea lui.

În final, mă bucur că am fost și eu un mic bob de nisip în toată avalanșa asta a evolutiei telecomunicațiilor și a telefonului mobil în România. Cel pe care îl folosim acum aproape 24/7, dar într-o proporție din ce în ce mai mică drept telefon în sine, adică a suna pe cineva. Milioane de aplicații ne arată cât de mare nevoie a avut omenirea nevoie de el.

Povestea mea de aici este o istorie a unei epoci pe care am avut norocul să o trăiesc și la care chiar am participat în mod activ. Probabil evoluția din ultimii 30 de ani în telecom reprezintă cea mai mare schimbare a vreunui domeniu vreodată. Pentru că vechiul telefon acum include și televizorul, cinematograful, internetul, cardul bancar și atâtea si-atâtea aplicații.

Așa cum se spune, plăcerea nu se găsește în destinație, ci în drumul parcurs până acolo. Eu am savurat, din plin, această satisfacție.
Timp de 30 de ani 👍

Posted on

33…

Pe 22 decembrie 1989 am trăit, probabil, cea mai fericită zi din viața mea. Ok, evident că și ziua căsătoriei, sau cele ale nașterii băieților mei au fost formidabile. Dar ele erau evenimente pe care le așteptam și pregateam înainte.
Ce a fost cu fuga lui Ceaușescu de pe CC cu elicopterul, nu putea nimeni estima, nici măcar cu câteva ore înainte. Cât despre căderea regimului ceaușist, nici măcar nu puteam îndrăzni a crede.
Doar cu o lună înainte fusese Congresul al XIV-lea, unde cei mai optimiști visau să plece Nea Nicu și să-l lase pe Nicușor, care era pregătit a prelua frâiele dinastiei. Nici măcar asta nu s-a întâmplat! Toate au ajuns din rău, în mai rău… Deși vedeam că în toată Europa de Est pică regimurile comuniste, la noi se strângea șurubul din ce în ce mai tare, până s-a ajuns la insuportabil. De aia explozia populației a fost atât de violentă, pentru că a respectat exact legile fizicii, cu forța și reacțiunea la forță.
Doar cine a trăit anii ăia știe cât curaj au avut cei care au ieșit în stradă, înaintea fugii cu elicopterul. Și cât de mult au încercat organele securității, armatei și miliției să înăbușe revolta. Unii au plătit cu viața, alții au fost răniți…
Iar alții au profitat, devenind revoluționari cu toate drepturile, deși nu au avut nicio contribuție, ba unii chiar au fost împotriva revoluției.
Asta e, mereu va exista și categoria asta de smecheri și nu doar la noi. La noi, însă, a fost cel mai greu preț, cu peste o mie de morți.
După 33 de ani, oamenii uită cum a fost realitatea cenușie în care trăiam. Cozile, minciuna, frica de a spune adevărul, cenzura, frigul, rațiile, magazinele goale, umilințele, munca patriotică, cotele de hârtie, carton și metalice pe care trebuia să le colectăm, nechezolul, circulatul agățat de scara tramvaiului, autobuzului, ba chiar a trenului. Am plecat o dată din Gara de Nord către Predeal, pe scara trenului, având într-o mâna și sciurile. Peste vreun sfert de oră am ajuns în vagon! Ba chiar îmi amintesc cum, mai ales de sărbători, în tren urcau de pe peron oamenii direct pe geam!
Probabil uitarea asta e și o metodă a creierului nostru de a ne proteja, diluând amintirile negative. De cele mai multe ori, din armată povestim doar glumele. Însă doar pentru a înveli în ele imbecilizarea generalizată și umilințele trăite.
Sunt din ce în ce mai mulți care au uitat…. Și care acum regretă comunismul și pe Ceaușescu, învățând tânăra generație despre strălucirea și eroismul acelor vremuri, ale Epocii de Aur.


Poate că pe ei cenzura nu i-a afectat deloc, poate că nici nu aveau ceva să spună… Poate că nu s-au adaptat la post-comunism, poate că ar fi vrut să fie în continuare dirijați, pentru că nu pot lua decizii majore pentru ei. Poate, pur și simplu regretă anii tinereții, când erau frumoși, viguroși și sănătoși.
Însă toți acum pot merge la piață sau la supermarket să-și pună orice vor de Crăciun pe masă, chiar dacă mai puțin, că acum s-au scumpit, pot vedea milioane de programe TV, pot să-și exprime părerile pe Facebook, Tiktok, YouTube, oriunde au chef, pot călători oriunde în lume, dacă au  dorința și resursele financiare.
România a evoluat, asta e clar. Poate că nu cu viteza cu care ne-am fi dorit, dar sensul este cel corect. Suntem în cel mai select club al țărilor europene, ok, vom intra și în Schengen peste un an, suntem apărați de NATO, deci așa ceva ar fi fost de neimaginat cu Ceaușescu la conducere.
Cine nu e convins, să vadă programul Televiziunii Române din 22 decembrie 1989.

De aceea, mereu în această zi, am un gând de recunoștință și mulțumire adresat tuturor eroilor care, acum 33 de ani, și-au dat viața pentru libertate noastră!
🙏🙏🙏

Posted on

ROMÂNIA, NIET SCHENGEN!

MGxG - Since 1960

Asta înseamnă Rusia și politica ei anti-românească. După ce ani de zile Austria nu a avut nicio problemă în a susține aderarea noastră la Schengen, la mijlocul lui noiembrie, brusc s-a sucit! De ce? Ipoteza mea este că, până atunci, se știa despre votul negativ al Olandei, destul de hotărât. Deci accesul nostru la Schengen era blocat.
Dar, când olandezii s-au convins că stăm bine din punct de vedere al respectării criteriilor tehnice, fiind edificați chiar de comisia trimisă pentru evaluare, Rusia a activat planul roșu: România, verboten! Niet Schengen!
Pentru că 80% din ce e în Austria se bazează, de fapt pe bani rusești. Statul se pare că e captiv Kremlinului, așa să sub cheia asta citesc eu votul de azi. Și, mai mult, nesimțirea și îngâmfarea miniștrilor austrieci veniți la Bruxelles, care nu doar că au ignorat presa din România, ci chiar și-au adus cu ei bodyguarzi, pentru a-i tine departe pe ziariști. Mizerabil component! Al unora care se dau mari civilizați și defilează cu Mozart, Klimt și toată cultura lor, incontestabil inestimabila. Insa nivelul ala de civilizatie nu mai are nicio legătură cu conducătorii lor de azi…
Apropo, nu Austria e aia căreia am fost fortati sa-i vindem 75% din sistemul bancar, adica BCR-ul și petrolul, adică Petrom, ca să intrăm în UE?
Da, chiar niște mizerabili…

MGxG - Since 1960
MGxG – Since 1960

O altă decizie de azi a fost, pe dedesubt, influențată tot de Moscova. La propunerea României, s-a dorit separarea, decuplarea noastră de Bulgaria, pentru a evidenția clar singura țară care ne e împotrivă: Austria. Asta, deoarece Olanda ne acceptă pe noi, dar nu și pe bulgari. La această propunere, Bulgaria și-a manifestat dreptul de veto, adică dacă ei pică, nici noi să nu trecem mai departe. Un fel de “să moară și capra vecinului!”
Votul lor îl interpretez ca fiind dictat, de fapt, tot de ruși, care au o mare influență în Bulgaria, atât la nivel popular, cât și politic, financiar și economic.
Se pare că motivul pentru care Croația a fost acceptată de austrieci este faptul că mulți dintre ei își fac vacanțele în Croația și așa vor scurta deplasarea, nemaifiind obligați să stea la cozi în vămi…
Cu toate că, din totalul migranților din Austria, doar 2% au tranzitat România. Ceilalți au trecut prin Balcanii de Vest, mai ales prin Serbia (care nu solicită viză celor veniți sin India și Pakistan), apoi trec prin Ungaria, care scapă cât mai repede de ei, și ajung în final în Austria.
Se pare că așa se scrie istoria, pe niște interese ale unora de se cred stăpânii lumii. Și, în disperarea lor că nu mai sunt super-putere, fac orice să le fie rău altora! Chiar încep și un război în Europa, pardon, o “operațiune specială”, doar-doar își ating scopurile ce nu mai au legătură cu lumea reală a secolului XXI.
Ce spun acum românii care încă țin cu rușii, care sunt convinși că au dreptate în politica lor externă? Mai ales acei influenceri și oameni așa-zis politici admiratori ai lui Puțin?

Însă am înțeles că Dumnezeu nu bate cu parul. Sunt convins că se va găsi și răsplată, cât de curând…
Până una-alta, o să îmi mut conturile de la Raiffeisen și BCR, iar la OMV o să mai intru doar la toaletă. Ca și la Lukoil.

Posted on

A DOUA VIAȚĂ…

Exact acum 5 ani am suferit operația care mi-a dat șansa celei de-a doua vieți. Este meritul extraordinarului Dr. Cristian Surcel – Chirurg Urolog și a echipei sale de la Spitalul Monza, oameni cărora le voi fi recunoscător întotdeauna.
Sincer, când am aflat că am cancer, mai întâi am fost paralizat de frică. Nopți nedormite, stări depresive, nu puteam gândi decât la întrebări de tipul “de ce eu?” ori “unde am greșit?” şi evident “cât voi mai trăi?”
Apoi, ușor-ușor, m-am ridicat de jos din groapă și am început să devin cât de cât rațional. Ok, asta e, am cancer! E un diagnostic fatal?… sau, dacă nu, oare ce e de făcut mai departe?
Eram disperat, totuși, cumva, avem o geană de  încredere că voi reuși să trec la următoarea etapă, poate chiar să depășesc cancerul. De ce nu?
Am aflat că există posibilitate de rezolvare chirurgicală, ori prin tratament sau radioterapie. Am ales varianta care mi s-a părut cu cele mai mari șanse de reușită: operația.
Am început să caut unde să mă operez, am aflat de varianta cu robotul DaVinci, care e cea mai precisă și cea mai puțin invazivă. Mai ales că, în acest tip de operație, prostata trebuie extrasă întreagă, astfel încât celulele canceroase, dacă sunt doar în interior, să nu se răspândească în corp.
Am sunat la clinica de urologie de la Cluj, despre care știam că este renumită, dar mi-au spus că nu funcționează, pentru că nu au consumabile pentru robot. Iar domnul doctor care operează merge o dată pe lună să opereze la Brașov cu robotul de acolo. La Brașov am aflat că voi fi programat mai întâi la o consultație, apoi doctorul decide dacă sunt opetabil și când se va întâmpla. Îmi suna a un proces de lungă durată, așa că am cautat pe net și am aflat de spitalul Monza din București. Am vorbit azi la prânz și seara deja eram față în față cu domnul doctor, care mi-a spus în mare cam ce se va întâmpla în timpul, dar mai ales după operație. În câteva zile eram deja internat în vederea intervenției.
Cu toată frica mea, teama de moarte a fost mai puternică, așa că între aflarea diagnosticului și operație au trecut doar 20 de zile.


M-am agățat cu îndârjire de șansa oferită și, așa cum se spune, ce nu te doboară, te întărește. A fost greu, dar cu atât mai prețios rezultatul!
Operaţia dificilă, am intrat in sala la 15:30 si am fost dus la ATI la miezul nopţii. Am avut și un moment de cumpănă, când, internat fiind, Ana a fost sunată dacă poate veni la spital, că e mai bine decât să i se spună la telefon. Era ceva cu un hematom, parcă… Eu am aflat de asta abia mult timp după.
În perioada internării, am postat zilnic despre situația mea, atât pe blog, cât și aici, pe Facebook, pentru a afla și alți bărbați aflați eventual în situații similare, cât de important este sa viziteze un urolog după vârsta de 40 de ani şi să-și analizeze, cel puțin anual, PSA-ul (Prostate Specific Antigen – Antigenul specific prostatic). Este o măsură ce poate preveni boli ale prostatei şi chiar cancerul, dacă unele valori crescute se depistează devreme.

Eu am ignorat, așa că am avut o formă foarte agresivă, la o vârstă considerată tânără pentru acest gen de boală.
Si atunci, cand m-am decis să lupt, am început să fur. Să fur energie pozitivă! De la toți din jurul meu și nu numai. M-am hrănit cu toate urările, încurajările adresate mie de familie, sau prieteni, care m-au vizitat la spital, sau m-au sunat și mi-au transmis mesajele lor de susținere.
Dar și voi, prieteni virtuali aici pe Facebook m-ați alimentat cu gândurile voastre, pe care le-am citit cu nesaț. M-am încărcat cu atâta energie pozitivă, încât m-am hotărât să fac orice pentru a reuși să trăiesc.
După ce m-am recuperat cât de cât fizic, am intrat pe mâinile doamnei doctor oncolog Andra Cătălina Zincenco, care mi-a recomandat și coordonat tratamentele. Mai întâi, regimul de radioterapie, 37 de ședințe. Apoi tot felul de CT-uri, scintigrame osoase și apoi 2 ani tratamentul hormonal. Complicat, cu diverse transformări în corp, dar necesare. Deoarece am aflat că testosteronul acționează în corp ca un vehicul care transportă celulele canceroase de colo-colo, iar astea, parșive, se pot fixa oriunde, preponderent pe oase. De aceea, era necesară inhibarea glandei hormonale ce produce testosteron.
Știam că urma să mă îngraș (se pot lua între 30-40 kg, însă eu am încercat să mă controlez și am luat doar vreo 15…), să depun grăsime pe șolduri și sâni, într-un mod specific femeilor, să am stări de oboseală, chiar și bufeuri… Cat despre activitatea sexuală, ce să mai zic… nu degeaba tratamentul se cheamă și castrare chimică 🙃
Dar, nu-i așa, nimic nu mai contează, atunci când vrei să supraviețuiești!
Mai ales că, la câteva luni de la operație, nivelul PSA-ului trebuia să fie zero, însă la mine nu s-a întâmplat așa. Deci, mai era de luptat, încă nu scăpasem…
La 9 luni de la operație, pe 10 august 2018,am participat la celebrul miting de protest împotriva PSD, organizat de diaspora. Ca să vedeți că nimic nu e întâmplător, acolo le-am cunoscut pe doamna Camelia Samota și pe doamna doctor Andreea Căpîlna, care, mai apoi, au aflat din profilul meu de pe Facebook despre problema mea. Și uite asa, am fost ajutat mai apoi enorm de cele două prietene. Așa am avut acces la echipa de specialiști de la Brașov, și nu numai. Dacă în câteva luni PSA nu devenea zero, soluția era ca să fac un super scan la un scanner care e disponibil doar în Italia, Austria, sau Turcia. Acel aparat trebuia să determine unde sunt fixate celulele canceroase încă prezente în corp, așa încât să fie apoi bombardate prin radioterapie extrem de bine țintită.
Însă am avut noroc și în câteva luni PSA a devenit zero. De atunci s-a păstrat așa, iar din trei în trei luni, repet analiza și de fiecare dată am emoții până când văd rezultatul.

De când am primit șansa la a doua viață, mi-am schimbat mult modul în care gândesc viața și, mai ales, ce trebuie apreciat. Am înțeles că sunt alte lucruri importante, nu cele pentru care luptam eu până atunci.
Frumosul, binele, iubirea, natura, lumina… și, mai ales, familia, Gașca, prietenii, adevărați sau virtuali, pictura, scrisul, grădinăritul, sunt noile mele hobby-uri.
Dar, mai ales, sănătatea!

Timpul trece, nu se oprește pentru nimeni, așa că de îmbătrânit toți o facem, încă de când ne naștem. Ce depinde însă de noi este doar modul în care îmbătrânim. Iar eu am ales să nu-mi bat joc de șansa primită și să am grijă cât mai mult posibil de corpul meu, aşa încât anii pe care îi mai am să fie de o calitate cât mai bună. Mai mult, că grija fată de mine trebuie să ia multe alte forme.
De aici noul meu stil de viață, cu două mese pe zi, post intermitent, cât mai multe legume și fructe, fără zahăr, pâine, făinoase, ori prăjituri, cât mai puțină sare. Practic, am găsit un echilibru cam de 80-20 între produse vegetale și animale, totul crud, sau cât mai puțin și simplu gătit. Iar faptul că am început să-mi gătesc singur ce mănânc, oferă o savoare suplimentară mâncării.
9-10 ore de somn, mişcare în aer liber zilnic,  admirația și incurajarea prietenilor, fără invidii, răzbunări, sau gânduri rele. Bucuria fiecărei secunde, statul la soare toată vara, savurarea unei halbe de bere, ori a unui cocktail sau a unui pahar de vin… Iar lista poate continua.


Asta e rețeta mea cu care cred că pot ajunge la fericire. Până acum, funcționează.
Se spune că uneori Dumnezeu lucrează pentru noi prin oameni. De aceea, mulțumesc și sunt recunoscător tuturor celor care mi-au aparut în drum şi m-au ajutat în acești 5 ani, familie, prieteni, și tuturor de aici care au fost lângă mine, măcar și cu un gând.

Prețuiți viața, e cel mai frumos cadou! Şi, nu în ultimul rând… Drink like a Gatsby!
♥️

Posted on

I did it my way!… sau, cum mi-am transformat stilul de viaţă

Deci, se poate!
În ultimii ani am început să pun mai mare focus pe sănătatea mea. Mai ales că după operația de cancer și după tratament, mi s-a dat o a doua șansă. Pe care n-aș prea vrea s-o risipesc.🤣
M-am uitat pe toate site-urile de profil, d’astea cu viață sănătoasă, diete etc și până la urmă am ales calea mea. Nu știu dacă e bună, dar până acum la mine funcționează 🙏
Atenție! Nu luați textul ăsta ca recomandare, nu mă pricep deloc, nu am pregătirea necesară. E doar experiența mea și habar n-am dacă se potrivește altcuiva.
Așadar, am redus greutatea, că la vârsta mea, 62, ăsta e un element esențial. Am început de la 84 de kg, cât aveam după tratamentul hormonal, acum mă mențin între 67-69. Grăsimea în surplus nu face decât să îngreuneze funcționarea tuturor organelor, care muncesc din greu, ceea ce, evident, le reduce durata de viață. În plus, efortul pe glezne, genunchi, coloană etc, care trebuie să care zilnic niște kile sau zeci de kile în plus, e clar că este formidabil.
Și asta, de ce? Doar că-mi place mie să bag în mine fără noimă, sau fără să-mi fie foame, măcar?


Așadar, am trecut la multe schimbări. Am început cu doar două mese pe zi, una pe la 12 și cealaltă pe la 17. Apoi am eliminat total unele preparate, cum ar fi pâine, paste făinoase, prăjituri, lactate, brânzeturi, mezeluri sau altă carne procesată, conserve, dulcețuri, compoturi, sosuri, chipsuri etc…
Carnea am redus-o mult, și cantitativ și sortimentul. Acum, în principal doar pui, curcan, pește, rar mici sau oaie. Chiar am avut o perioadă de o lună de zile când am eliminat total din meniu orice produs de origine animală. Și au ieșit analizele foarte mișto!
Nu mai beau sucuri, de niciun fel, nici chiar fresh-uri. De ce să pierd fibrele? Mai bine mănânc o portocală cu totul decât să o fac suc. La fel cu lămâile, le storc în salată, apoi pun acolo și toată lămâia, tăiată bucăți (evident, fără coajă).
Singurele băuturi pentru mine sunt cafeaua, ceaiurile, bere, vin și câteodată mă mai prostesc cu niște cocktail-uri. Mult diluate 🤣 De la 40 de ani, nu mai beau deloc tării.
Aaaa, și multă apă! Dimineața, după exerciții, pe stomacul gol, cam 0,8 litri de apă minerală. Apoi masa, în mare parte doar semințe, legume și fructe. Toate fructele le mănânc doar dimineața.
La prânz, cam 2 zile pe săptămână, carne. În rest, doar ce se poate vegetal, musai o mare salată! De asta chiar sunt dependent!
Îmi plăceau mult dulciurile, tare de tot! E, acum am eliminat total capitolul ăsta. Doar fructoza din fructe și, uneori la nes, câte o pastilă de stevia. În rest, nimic. Glicemia crescută, diabetul, sunt iarăși destul de frecvente la vârsta asta, așa că încerc să le țin departe.
Alt element determinant pentru durata și calitatea vieții este tensiunea, care, de obicei, este crescută peste limitele normale. Așa că am decis să iau și aici măsuri și, pe lângă reducerea greutății, am eliminat total sarea. M-am obișnuit cu gustul nesărat, iar în salate pun doar piper și alte condimente. Și ies minunate!
Totuși, când mai mănânc măsline, sau mai ciugulesc din ce gătește Ana, îmi iau sarea de acolo 🤣


Așa am ajuns să fiu întotdeauna cu tensiunea permanent “pe verde”, în general pe la 12 cu 8. Azi a fost chiar mai jos, cu toate că pulsul pare mare, dar eram după exercițiile fizice.
Și oxigenul din sânge e la maxim, 99%!
Și toate astea, fără niciun medicament!
Foarte puțin cartofi, cred că o dată pe lună, pe care, mai nou, îi coacem. Multă sfeclă, țelină, morcov, fasole, năut, mazăre, brocoli, salată verde sau iceberg, ghimbir, ceapă, roșii de toate mărimile, castraveți, pătrunjel, leuștean, mărar, ridichi, avocado, de toate. Usturoi, zilnic, în cantități uriașe.
Și, de când am început eu să gătesc, fac tot felul de combinații proprii sau experimente găsite pe net. Îmi place chestia asta de mor, să-mi gătesc singu 💪 Eu, care până acum știam să fac doar cartofi prăjiți și lapte fiert. Bine, adevărul e că nici nu gătesc ceva complicat. Totul, cât mai simplu. De aceea, noi nu aruncăm deloc mâncare. Pentru că nu are ce să se strice, nu facem oale cu mâncare. Zilele trecute mi-am dat în stambă și am făcut un grătar cu mai multe feluri de carne. Am mâncat două zile, apoi restul e la congelator. Și se menține foarte mișto gustul, când va fi cazul s-o prepar.
Am înțeles că, pe lângă menținerea unei greutăți ideale, e importantă masa musculară. În special la persoanele în vârstă, mușchii țin mai bine oasele, care în timp se fragilizează. Deci, am început și cu niște exerciții un pic mai intense decât până acum. O să văd, în câteva luni, dacă am rezultate.
Uite-așa, mi-am schimbat stilul de viață. am început plimbări zilnice cu câinii, m-am mai dat cu bicicleta și trotineta… Media mea zilnică anuală e în jur de 5 mii de pași, ceea ce e ok.
Încerc să elimin stresul, pe cât posibil titlurile și știrile catastrofice, nu mai pun presiune pe mine aiurea, iau totul mai în ușor.
Alt element important, odihna. Dorm ca porcu’ în medie cam 9 ore. Ceea ce e minunat, mă ține toată ziua. Adorm pe la 1-2, asta nu e bine, însă eu funcționez mai bine noaptea.
Natura e încă un aliat esențial pentru mine. Stau cât se poate de mult, afară. Că e la mine în grădină, ori la Belciugatele, sau în parc, afară să fie! Dacă e și soare, cu atât mai bine, fac plajă ca înecatu’ 👍
Gașca e iarăși cel mai bun medicament pentru mine, avem atâtea experiențe mișto împreună, nu ne plictisim. Mă alimentează cu atât de mare energie pozitivă conexiunea cu ăștia mici, ceva formidabil. Și ei au ajuns la o armonie între ei, un numitor comun, chiar dacă mai sunt hârjoneli, sunt așa, de control.
Ultimul, dar nu cel din urmă factor ce mă ajută, e râsul! Că tot e azi Ziua Zâmbetului, rad foarte mult și mă amuză cam tot ce văd. Încerc mereu să iau partea pozitivă, aia cred că e cea mai potrivită pentru mine.
Aoleeeu, acum am văzut cât am scris! Voiam să mai scriu și de ce pictat, dar nu mai am timp! Că trebuie să plec la vernisajul expoziției de la Muzeul National Geologic, unde sunt și eu cu două tablouri.
Scuze că m-am întins atât!
Pa și aveți grijă de voi! 🤗

Posted on

IPOCRIZIE. Sau, p-afară e vopsit gardu’…

Probabil ați auzit despre cel mai dezbătut subiect acum, după cel al războiului din Ucraina și, probabil, la egalitate cu cel despre preotul transformat în Don Juan.
E vorba de bătaia între cele două așa-zis mari vedete românești. El fost fotbalist, actual antrenor, ea model și impresar al unor fotbaliști.
Chiar nu le voi spune numele. Nu merită…
Au divorțat, iar acum se bat în stradă ca ultimii ciobani. Nu vreau să jignesc ciobanii, dar nu am găsit alt termen.

Războiul, negocierile eșuate și un exercițiu de imaginație. În ce condiții va ordona Putin încetarea focului?

 

Ei, care sunt milionari în Euro, care au super bolizi de lux și își fac poze numai prin Dubai, sau alte locuri exotice și cât mai scumpe, prin hoteluri de cinci sute de stele, cu fițe în cap și în online, de zici că au ajuns în stratosferă… Iahturi, croaziere, haine de firmă, bijuterii, super case, ce mai! Tot ce-și poate dori cineva, ei deja au atins.
În realitate, se vede acum spoiala de suprafață și că nivelul lor este de cel mult de Cuca Măcăii, și acolo doar așa, într-un șanț pe la marginea satului. Pe bune, genul ăsta de bătaie și comportament le vezi doar prin birturile cele mai jegoase.
Pe lângă gestul pe care l-a făcut ea, lovindu-și fostul partner de viata, eu bănuiesc și o șmecherie, un pic de premeditare, deoarece știa că îl va provoca pe fostul soț. De ce spun asta? A pus un un prieten să filmeze toată scena, pe care, apoi, a făcut-o publică. Și, ce să vezi, a trimis-o și clubului unde fostul soț încă antrenează. Ce mai, război pe toate fronturile, parc-ar fi în Ucraina!
Bine, nici el nu a fost mai breaz. Cum mă, la standardul tău de antrenor, cu carieră internațional, trecut ca fotbalist și prin Germania, să lovești o femeie? Mai ales pe cea cu care ai fost căsătorit, mama copiilor tăi. Degradant! Incalificabil și de nescuzat.
Despre ea nu am o părere diferită, știu că are antecedente, pentru că a mai lovit un fost fotbalist și actual antrenor (se pare că e un pattern de comportament!). Îmi este clar ce nivel de educație are. În ciuda milioanelor de Euro moștenite de la mama ei celebră. Se pare că educația nu se cumpără cu bani, de la piață. Dati-mi și mie două kile, vă rog, să-mi ajungă luna asta!
Oamenii ăștia sunt adevărații trendsetteri în România, am aflat că au avut chiar și un reality show foarte urmărit, la o televiziune de la noi. Mă întreb, publicul lor oare ce a învățat, sau cu ce a rămas după ce a vizionat multele ore de emisiune? Cel mai probabil, cu nimic valoros. Doar a stat și a spart semințe, asortate cu bere la pet, tânjind la viața de lux expusă în fiecare minut.
Vă dați seama cât de fals e totul? Deh,… cam astea sunt adevăratele noastre valori, ce s-o mai dăm de gard? Chelfăneala, păruiala, gargara, tupeul, impertinența, sclipiciul și falsitatea în toată puterea lor.
Ce contează cum suntem noi în realitate? Dă-i cu fard, cu botox, cu filtre, cu hialoluronic, cât să iasă la vopsea.

Și, apropo de subiectul preotului care îi propusese sex unei enoriașe, nu degeaba e vorba aia “să faci ce zice popa, nu ce face popa*! E fix în același regim al falsității în care suntem educați și ne tot afundăm.
Ne mai întrebăm de ce am eșuat ca societate! De ce tinerii și copiii de azi au valori și idoli atât de superficiali, găunoși, unii chiar goi pe dinăuntru? Păi dacă televiziunile și social media promovează doar pe bază de audiență, vizualizări, trafic și număr de likes!
Ăsta e noua rețetă a succesului la noi. Influencerii cu cei mai mulți bani apar peste tot la televiziuni, descriind rețeta succesului financiar.
Vrei să faci bani pe YouTube, Tiktok sau Instagram? Adună cât mai multe likes. Ce pui acolo, nu contează. Calitate? Fii serios, nu-ți cere nimeni așa ceva!
Vorba aia, să fie mulți, da’… subscribed!
Mai ales, pentru că așa se creează și dependență.
Da, da, avem o viață în care nu ne plictisim, dar, în realitate… p-afară e vopsit gardu’!!

Posted on

Când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile. Sau, cum hoțul strigă: Hoții!

E clar că “acțiunea specială” declanșată de țarul Puțin a eșuat! Nu doar că războiul de trei zile durează deja de șapte luni, dar până și scopurile urmărite au ajuns să fie altele. Dacă inițial erau urmărite doar denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, acum acestea nu mai sunt menționate ca și obiective. Acum noua țintă este Vestul, care urmărește să atace și să desființeze Rusia. Chiar și prin amenințări nucleare și șantajând prin atacuri repetate asupra centralei de la Zaporojie.
Mai multe aspecte aici sunt de observat. Întâi, e clar că Puțin, cel care a declanșat în februarie invazia Ucrainei și care a ocupat teritorii străine în rol de agresor, devine victimă, care acum arată cu degetul către “adevărații” vinovați. Adică un fel de “hoțul strigă: Hoții!”
Apoi, pe tot parcursul acestei invazii, Puțin a declarat mereu că operațiunile se desfășoară conform planului. Pe bune?
Păi tot el susținea, la început, că nu va declara mobilizarea. Ori e un plan foarte complicat, ori, ceea ce este mai degrabă adevărul, e o minciună totală, scornită în urma dezastrului înregistrat pe front.
Indiferent ce se va întâmpla, chiar și când contraofensiva formidabilă a ucrainenilor, Puțin va afirma că totul e conform planului. Evident, nu știe nimeni planul, doar el.
Îmi amintește de Liviu Dragnea, care indiferent ce se întâmpla în guvernarea Dancilă, ieșea și spunea că totul este conform programului de guvernare. Pe care îl cunoștea doar el singur… Și știm cum au sfârșit amândoi din punct de vedere politic.

Războiul, negocierile eșuate și un exercițiu de imaginație. În ce condiții va ordona Putin încetarea focului?

 

După ce Puțin și cei din anturajul lui au amenințat în toate speech-urile luni de zile cu arma nucleară, după ce rușii au atacat și ocupat centrala nucleară din Zaporojie, vine Puțin și declară că el este cel șantajat nuclear de Vest.
Să nu uităm că acum câteva zile, o “trompetă” a Kremlinului a propus chiar lansarea unei bombe nucleare asupra Londrei, exact în momentul în care erau peste cinci sute de președinți, premieri și regi adunați la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a! Toți, mai puțin Puțin. Cred că și asta l-a atacat puternic, pentru că nu a fost parte a celui mai mare eveniment din istoria televiziunii.
În urma anunțului lui Puțin, s-au alertat și forțele speciale care au trebuit să înăbușe manifestările anti-razboi, care deja au fost în peste 50 de oraşe, soldate până acum cu mai bine de 1300 de arestări. Probabil în weekend va fi un vârf de participare.


Se pare că și în firmele mari apar mobilizări la protest, deoarece și acolo s-au primit mailuri adresate celor care vor fi incorporați.
Biletele de avion pentru evadare din Rusia deja s-au epuizat, bursele și rubla s-au prăbușit brusc, iar rușii văd deja că războiul ce era doar la televizor sau online, acum a dat buzna peste ei, în viața reală.
Cele mai frecvente căutări pe net acum sunt “cum să scapi din Rusia”, “cum să scapi de mobilizare” și “cum să-ți rupi mâna acasă, în siguranță”…
Asta arată fără dubii realitatea, că sprijinul masiv pe care miza Puțin este mult mai mic. E adevărat, o mare parte a suportului pentru el există. Dar aceștia sunt oamenii mai în vârstă, în afara vârstei vizate de actuala mobilizare. Așadar, nu-l ajută.

Încă o dovadă a minciunii generalizate transmisă de Kremlin este numărul de pierderi suferite de ruși pe front. Ei declară că au murit doar 6 mii de soldați. Păi dacă tu ai deplasat 200 de mii și doar 3% au murit, de ce ai nevoie de mobilizare? Asta în timp ce în ultimele săptămâni ai pierdut teritorii de peste 10 mii de km pătrați, pentru care ai avut nevoie de 5 luni să le ocupi.
E clar că e mai degrabă de crezut cifra emisă de Ucraina, estimând pierderile în rândul rușilor la 60 de mii.
Este evident că disperarea lui Puțin este maximă și era de așteptat să reacționeze cu un gest extrem. Este un jucător împins în colț, care nu mai are opțiuni de a scăpa.
Cel mai probabil, el va fi eliminat din interior, așa cum ne învață istoria Rusiei,.
Este o vorbă veche, “când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile”.
Sperăm ca, până atunci, Puțin, din colțul în care a fost împins, să nu ajungă să apese pe “butonul roșu”.

– articol publicat şi pe platforma Ziare.com