Încă de la început trebuie să remarc calitatea din ce în ce mai scăzută a candidaților la președinție. Începând cu cel mai bine clasat, care nu-și găsește diploma de bac, până la unii care n-au noțiuni elementare de politică externă. Sincer, nu-mi place niciunul dintre prezidențiabili. Însă vreau să votez, am făcut-o întotdeauna. Evident, nu votez PSD. Nu am făcut-o niciodată, cu excepția votului din 2000, în finala Iliescu-Vadim. Pe care strategii roșii vor s-o repete acum, forțând intrarea lui Simion în turul al doilea. Ei știu că singurul care nu-l învinge pe Ciolacu în finală e Simion. Așa că încerc să votez pe cine ar fi pe locul al treilea, cât mai aproape de șeful AUR, cu șanse să treacă de turul unu. Cel mai probabil ar fi Elena Lasconi, însă în ultimul timp, apare Ciucă pe turnantă. Deși, sondajele care îl plasează pe el al treilea e posibil să fie măsluite, tocmai pentru a-l vota cei aflați în situația mea și a nu-i da votul lui Lasconi, care astfel ar pierde finala în fața lui Simion. Când a început campania, eram sigur că voi vota Geoană. Pentru că, matematic, era cel mai calificat pentru rolul de președinte, adică politica externă și șeful armatei. Ambasador în SUA, cinci ani aproape de șefia NATO, clar sunt argumente puternice pentru a fi siguri că știe să articuleze în engleză niște argumente logice cu orice șef de stat din lume. Însă evoluția lui în ultimele luni și amintirile răscolite despre PSD, Vanghelie, Moscova, Vântu și “multă sănătate Majestății Sale” m-au făcut să renunț. Repet, nu-mi place nici Lasconi, de multe ori o simt că forțează mult și e falsă, însă are dreptate și Băsescu: dacă vrem totuși o opoziție monolitului PSD-PNL, care va forma o majoritate și după alegeri, e singura variantă de ales. Sper ca ea să intre în finală și atunci să fie majoritar votul anti-PSD. Ne vedem la vot. Multă inspirație 👌 Sal’tare, taică, și noroc!
În urmă cu peste treizeci de ani, eram la Radiotel, prima firmă românească ce opera un sistem public de pagere. Aveam toată gama de pagere Motorola, de la Numeric, care primea doar mesaje numerice (numere de telefon sau diverse coduri), până la Alphanumeric, care primea și mesaje text, afișate pe o singură linie pe display. Și, cel mai șmecher, care era Motorola Advisor, cu patru linii de afișaj și mesaje lungi până la 250 de caractere, mai mult decât un SMS actual.
Din ‘92, Radiotel a fost singura în această piață, abia peste mai mult de un an au apărut și alte companii de paging. Așa că am avut ocazia să cunosc multe personalități publice, politice, doctori renumiți, oameni de business străini de la primele firme venite în România, oamenii de presă de la cam toate ziarele, revistele, televiziunile și radiourile de atunci. Fiind sales manager, puteam intra ca la mine acasă în cam toate instituțiile importante de stat, ori mari companii, spitale, redacții, chiar și ambasade. Toți aveau nevoie de noi, pentru că pagerul era deocamdată singura soluție de mobilitate și de a primi mesaje oriunde, în mișcare. Nu mai erai legat de un telefon de acasă, sau de la birou. Singura barieră în dezvoltarea exponențială a bazei de clienți era prețul, destul de prohibitiv pentru acea perioadă.
În cei cinci ani petrecuți în firmă, am vândut mii de pagere, iar pentru asta m-am întâlnit cu zeci de mii de persoane. Ceea ce a fost fantastic, eram mai mereu față în față cu clienți sau potențiali clienți. O experiență foarte utilă pentru tot ce a însemnat mai apoi cariera mea.
Sistemul de operare era destul de simplu, însă nu toți îl înțelegeau din prima. Trebuia de multe ori să reiau povestea, pentru că prima întrebare care mi se punea cel mai des era “după ce primesc mesajul, eu cum îi răspund că nu sunt acasă?”…
Practic, sunai la un call center 24/7, unde spuneai operatoarei ce mesaj ai pentru pagerul numărul cutare. Acum îmi dau seama că eu aveam pagerul 64… adică exact vârsta mea de acum 😂
Mesajul era tastat la o consolă, care îl trimitea în eter printr-un emițător similar cu cel al unui post de radio. Toate pagerele din raza de acoperire primeau mesajul, însă doar “pagerul 64” îl decodifica și îl afișa. Inițial dezvoltat în București, sistemul a evoluat până la nivelul a 50 de orașe.
Ce s-a întâmplat zilele trecute cu atacul cu pagere mi-a amintit de perioada respectivă. Și mă gândeam cum ar fi sunat o campanie de promovare cu ceva despre cele 72 de fecioare?… Parcă așa li se promite în partea aceea a lumii celor care se sacrifică pentru cauză.
Pe bune, 72? Ce poți face cu atâtea?… În sfârșit, chestie de gusturi. Și nu numai.
Lăsând gluma la o parte, știam încă de atunci că puteai declanșa diverse dispozitive cu pagerele, dar doar ele nu aveau posibilitatea de a exploda. Acum însă tehnologia e atât de avansată încât în procesul de producție a pagerelor s-a injectat cu explozibil o placă componentă, imposibil de detectat. Și, când aparatele au primit un anumit mesaj codat, au explodat.
Apoi am aflat că a fost și un al doilea val, în care și niște stații radio au explodat, făcând victime. Și-mi amintesc că și noi la Radiotel aveam atât stații Motorola, dar și E.F. Johnson, cu care puteam, încă dinainte de apariția telefoanelor mobile, să vorbim la telefon.
A fost mișto perioada aia de pionierat, cu pagere și stații trunking, dar apoi sistemul a fost eliminat destul de repede după apariția telefoniei GSM, care a schimbat paradigmele în comunicații.
Și, uite-așa, după ce în aprilie 1992 începeam la Radiotel, primul operator de paging, exact peste cinci ani, în aprilie 1997, când s-a lansat primul operator GSM din România, eram în echipa CONNEX.
Iar când peste telefonia mobilă s-a pus internetul, odată cu apariția 3G, deja s-a schimbat totul.
Totuși, 72? Ia să mă duc să caut, parcă mai aveam rămas un pager prin sertare… 😜
După ce am fost diagnosticat cu cancer de prostată în 2017 și m-am operat, mi-am schimbat stilul de viață. Nu că făceam eu mari excese înainte, dar am devenit mult mai atent la ce, cât și când mănânc. După radioterapie și tratament hormonal timp de doi ani, m-am îngrășat, ceea ce era de așteptat.
Așa că apoi am slăbit vreo 15 kg și de atunci mă mențin în zona 70 de kilograme. Ceea ce, la o înălțime de 180 cm, îmi dă un IMC ideal, de 21.
Aplic toate componentele de bază ale stilului de viață “sănătos”, respectiv intermittent fasting, cu două mese pe zi în interval de 6-7 ore. Somn mult, în medie peste 9 ore, încerc să mă detașez de stresul excesiv, fac mișcare normal și efort fizic mediu.
Fără pâine, lactate, brânzeturi, mezeluri, patiserie , prăjituri, înghețată, ori zahăr sub orice formă. Doar cel din fructoza fructelor pe care le consum, în special la micul dejun. A doua masă este o salată cu multe legume și carne, pui, curcan și în ultimul timp, doar pește. Nu consum mâncare super procesată de niciun fel.
Analizele medicale sunt toate ok, mai puțin colesterolul. De unde valorile mari, câtă vreme cele de mai sus?
Și totuși…
Așa am primit recomandare să merg la cardiologie, unde m-am dus pentru un Doppler de carotidă. Inițial mă programasem la Regina Maria, cu decontare, undeva în noiembrie. Așa că am ales să merg a doua zi la Monza, același spital în care fusesem operat și de cancer, în urmă cu șapte ani.
Doamna doctor Crina Rădulescu m-a văzut, mi-a spus că analiza respectivă chiar nu are rost, dar mi-a făcut totuși o ecografie cardiacă. Și așa am aflat că… am suferit un infarct miocardic. Suferit e ciudat spus, pentru că nu-mi amintesc de vreo durere, care am înțeles că e specifică unui astfel de eveniment. Oricum, infarctul a fost confirmat și mai apoi, iar în urma acestuia am și un tromb în inimă și un vas destul de înfundat…
Imediat la coronarografie!
Nu cred că vă imaginați cum am trăit zilele alea. M-am internat dimineață, analizele de sânge, toate ok, mai puțin LDL Colesterol…
După aceea, în salon, am avut o discuție lungă și detaliată cu doamna doctor Daniela Ciupercă, cea care mi-a explicat atât de bine ce mi se întâmplă și ce variante sunt, încât am înțeles până și eu.
Niște pastile, pregătirea pentru intervenție, apoi urcat pe etajul cu sala de operații. Cele mai nașpa momente sunt alea când aștepți să intri pe masă și nu știi ce vor găsi acolo.
Domnul doctor primar Nicolae Cârstea a efectuat coronarografia, iar în timpul ei mi-a spus că trebuie implementat un stent. Apoi și al doilea. Evident că am fost de acord, doctorii știu cel mai bine ce e de făcut!
Simțeam mișcările atât ale domnului doctor, care lucra foarte alert, cu siguranță, cât și uneori ale firelor care intrau pe venă, dinspre încheietura mâinii, până în inimă. Nu e dureros decât momentul în care îți introduce sonda, cumva cam că la analizele de sânge, dar mai intens. Altfel, nu doare nimic. La al doilea stent am simțit locul în care a fost fixat, pentru câteva minute. Apoi nimic în acea zonă a inimii. În total, cred că a durat sub jumătate de oră.
După aceea, odată ajuns înapoi în salon, iar EKG, perfuzie, control tensiune și pastile.
Tot timpul internării am avut agățat de mine un telemetru ce înregistrează pulsul și alți parametri și îi transmite centralizat.
A doua zi, înainte de externare, am avut iarăși o discuție amănunțită cu doamna doctor Daniela Ciupercă, care mi-a explicat cam ce urmează să fac de aici înainte…
A treia viață
Mereu am considerat că a doua viață am primit-o în 2017, după operația de cancer iar acum iată că a venit și a treia, după un infarct. Așa că iată-mă proaspăt intrat în rândul cardiacilor, cel puțin conform etichetei de pe mâncarea primită în cele două zile cât am fost internat 🙃
Și, apropo de spitalul Monza. V-am spus, e a doua internare pentru mine în 7 ani aici. Condițiile de cazare impecabile, ca și prima oară, de data asta singur în salon. Mâncare excelentă, chiar mai puțin “dietetică” decât acasă, însă se pare că e exact ce e necesar pacienților internați. Întreg personalul cu care am reacționat, atât doctorii, cât și asistenții, infirmierii, personalul administrativ și de serviciu, a fost impecabil din punct de vedere profesional și personal.
Le mulțumesc mult, tuturor!
La ce m-a ajutat stilul sănătos de viață? Probabil că voi avea șanse mai mari de a avea o viață cât de cât normală de aici înainte, cu toate că voi lua mereu medicamente cu pumnul mereu. Eu, care nu luam nicio pastilă în afară de ceva suplimente…
Asta e, mergem înainte, pentru că altă opțiune nu există!
Și da, sunt trist în perioada asta, deși de obicei sunt pozitiv și optimist. O să-mi revin la starea normală, dar mai am nevoie de ceva timp. Ăsta e și motivul pentru care am lipsit de aici în ultima perioadă. Și o să mai treacă ceva timp până-mi reintru în ritm.
De ce postarea asta?
Că și acum șapte ani, m-am întrebat mult dacă să scriu sau nu despre ce mi se întâmplă. Pentru că, pe bune, nu interesează pe nimeni. Nu am scris ce e aici pentru a-mi plânge de milă, sau să caut mângâierea cuiva. Ci pentru a-și ajuta și pe alții. Așa cum mi s-a întâmplat și în cazul operației de cancer, când, după ce am scris, am fost contactat de zeci, dacă nu peste o sută de persoane, cunoscute sau nu, care au cititpe blog, sau pe Facebook despre asta. Și pe mulți i-am încurajat și i-am îndrumat, cum m-am priceput mai bine, către o soluție sau alta. Însă fără să le dau sfaturi medicale, pentru că nu mă pricep. Mulți mi-au spus după aceea că i-a ajutat sfatul meu.
La fel și acum, sper că acest text să îi îndrume pe toți să-și facă analizele și, mai ales, să urmărească orice deviere de la parametrii normali. La mine, repet, totul era ok, mai puțin colesterolul. Și uite la ce am ajuns, mergând “pe firul apei”..
În loc de concluzie
Faceți-vă analizele, nu le neglijați. E mult mai de succes rezolvarea atunci când, în eventualitatea că reiese ceva, găsiți mai din pripă. Iar dacă nu e nimic, atunci cu atât mai bine.
Aveți încredere în doctori, avem oameni pricepuți în sistemul medical. Știu că sunt multe scandaluri în ultima perioadă, dar astea sunt oriunde. Trebuie să mergeți cu încredere înainte și să căutați cea mai bună variantă. Și, poate din ce în ce mai mult acum, informați-vă din surse credibile, atestate. În epoca noastră nu prea mai avem scuza “nu am știut”, atâta timp cât există Google și YouTube. Nu mai căutați remediile miraculoase, cu tot felul de leacuri minune care vă rezolvă peste noapte cancerul, sau orice alte boli. Dacă ar fi existat așa ceva, sigur ar fi ieșit în evidență.
Așadar, abia aștept a treia viață! Din toată inima ❤️
Azi e 4 iulie, Ziua Americii. Și cum stăteam io așa, la un șpriț, mă gândeam că, totuși, m-aș fi așteptat la mai mult din partea celei mai puternice democrații a lumii. Cea la care ne uităm toți când vrem să știm ora exactă.
Să vii tu, în 2024, cu doi candidați la președinție care sunt atât de depășiți fizic, e de neînțeles pentru mine. Mai ales că jobul ăsta e cel mai greu și solicitant din lume. Trebuie să iei deciziile cele mai bune, să poți alege din alea pe care ți le oferă cei mai buni specialiști din lume și care, de obicei, nu coincid una cu cealaltă… Cu ce ofertă vin ei? Trump spune că va opri războiul din prima zi după ce va fi ales, iar punctul forte al campaniei lui Biden este că el spune adevărul, față de contracandidatul său, care minte cum respiră.
Cam săracă oferta, pe bune. Și d’aia am zis că, în loc de șampanie, merge și un șpriț de vară 🙃
Amândoi candidații au mai avut un mandat, așa că nu ar trebui să ne așteptăm la al doilea la ceva mult diferit, sau mult mai bun.
Ca președinte al SUA, trebuie să fii în alertă 24/7, mai ales în perioada asta, cea mai groaznică de la al doilea război mondial, cu război în Europa, care tinde să se extindă spre chiar al treilea război mondial. Poți tu, Joe Biden, să fii în formă încă 4 ani și jumătate de aici înainte, adică până la peste 85 de ani? Tu, care, la confruntarea cu Donald Trump ai spus că erai obosit pentru că în iunie ai fost în Europa, pentru aniversarea debarcării din Normandia? Cât despre Trump și promisiunile lui, eu unul m-am convins. De ce nu oprește războiul acum, dacă știe cum? De ce trebuie să mai moară mii de soldați și civili zilnic, până la eventuala lui alegere în noiembrie? Știu și scenariul că, de fapt, Biden candidează așa, de formă, că după un timp să se retragă și să-i lase locul Vp-ului, probabil Kamala Harris. Care, pe politică externă, până acum nu a convins. Probabil că la Convenția Democrată din august se vor lua niște hotărâri care să asigure victoria în alegeri. Oricum, e puțin dezamăgitor pentru mine că o clasă politică atât de puternică, unii o consideră cea mai educată din lume, vine cu aceste două propuneri în fața alegătorilor. Nu face decât să dea apă la moară celor care cântă deja prohodul imperiului american, care și-ar fi început declinul. Și, evident, le dă vânt în aripi rușilor, chinezilor și altor autocrații, ce arată că ei au dreptate, democrația nu e nicio mare șmecherie. Uite, se poate ajunge prima putere economică a lumii și fără democrație.
Probabil că astea sunt doar gânduri așa, la un șpriț de vară, iar americanii vor găsi ei o soluție să meargă mai departe. Și să ne tragă și pe noi după ei 👌
Vedeți ce ușor ne ducem după fentă? Mai vorbește cineva azi de alegeri și de modul defectuos, poate chiar fraudulos, în care s-au organizat? Ori de faptul că nici până azi, joi, nu s-au încheiat oficial numărătoarea…
Cât despre faptul ca azi e 13 iunie, iar acum exact 34 de ani hoarde de mineri şi “mineri” atacau civili pe strada, mai pomeneşte cineva?
Nuu, toți discutăm acum despre manele. Bine, nu orice fel, ci unele mai stilate așa, la nivelul de ditamai Coldplay-ul.
Pentru cei obișnuiți cu trupa, ei știu că mereu aduc pe scenă pe cineva surpriză, uneori chiar copii, cu care cântă împreună. Au mai fost la noi surprize d’astea. În 2009, în concert în Parcul Izvor (oribilă organizare, dacă săreai la cântece, se ridica praful de pe câmp!), Madonna a adus un taraf cu muzică țigănească și, la fel, a fost huiduită. Iar ea ne-a făcut “na-na”, că nu suntem civilizați și toleranți. Auzi, noi, românii, n-am fi toleranți! Dacă nici noi nu suntem, atunci… Pe la Neversea și la Electric Castle au mai fost episoade manelistice, și tot așa, mare tam-tam după aia. E și niște ipocrizie la mijloc, pentru că mulți din spectatori cântau versurile manelelor… Iar milioanele alea de views de pe YouTube la acele manele sigur nu se fac singure, deci sunt milioane de români care le ascultă. Deci, problema nu e de discriminare, sau rasism etc. Aseară nu a fost blamat artistul invitat, ci faptul că genul respectiv nu e agreat de plătitorii de bilete la un astfel de concert. Simplu, aici văd două subiecte: dacă Coldplay sau cineva din managementul trupei a selectat ce trebuie să fie pe scenă și dacă e ok să huidui la concert. Sincer, nu ascult manele. Și dacă apar in zonă, încerc să plec, sau să evit. Dar nu mă apuc să huidui. Dacă văd undeva că e un miting AUR (că tot am început cu alegerile), nu mă duc în mulțime și încep să huidui. Încerc să trec pe trotuarul celălalt și ignor. Fiecare are dreptul de a alege în ce crede sau ce muzică îi place. Probabil că aici au greșit organizatorii aseară, că au presupus că, la atâtea milioane de views, aia ne place nouă, tuturor. Poate că au dreptate, că unii or fi plecat apoi într-un bar unde au ascultat manele până la dimineață. Dar nu toți. Iar segmentul principal de spectatori de aseară nu cred că a făcut asta… Coldplay trebuie să-și asume deciziile luate, sunt băieți mari! Ei nu știu specificul cultural al nostru, unde în Vamă erau războiaie între terasele de manele și cele de rockeri.
E ca și cum ai merge la operă și ai auzi manele. Poate că exagerez, dar așa e la noi. Cât despre huiduială, eu nu aș face-o. Prefer să tac, să nu aplaud. Iar asta cred că l-ar afecta mult mai mult pe artist, pentru că din aplauze se hrănește. Huiduielile nu fac decât să-i arate că el a fost ok, dar publicul nu a înțeles, ori nu s-a ridicat la nivelul show-ului. Gata, trebuie să închei, că mă duc să-l iau pe Dan, fiul cel mic, de la aeroport. Vine de la Praga special pentru concertul Coldplay de diseară 😜 Sunt tare curios ce va fi! Ce ziceţi, vor avea acelaşi invitat?
Azi se împlinesc exact 46 de ani de când am debutat în caricatură! Și nu cu unul, ci cu trei desene, publicate în revista “Flacăra”, condusă de Adrian Păunescu. Era în 1978, aveam 18 ani și eram în anul al treilea la Sf. Sava.
Rubrica “Racul”, în care apăreau caricaturile revistei, era coordonată de Sorin Postolache, cel care m-a și descoperit. Și care avea să-mi devină un fel de mentor pentru perioada mea de început în ale caricaturii şi presei. Îmi amintesc că în anii ăia eram ca o umbră a lui, îl urmam peste tot. Așa am ajuns să cunosc cam tot ce era în cultura bucureșteană a vremii, nu doar caricaturiști, ci artiști din mai toate domeniile. Pentru că Sorin era foarte conectat. Practic, nu mergea 20 de metri prin centrul oraşului, fără să se oprească să se salute sau să vorbească cu cineva pe care-l cunoștea. După el, m-au format mult din punct de vedere artistic și nu numai, caricaturistul Claudiu Nicolae (în al cărui atelier mergeam aproape zilnic), iar apoi Dragoș Anton, pe care-l vizitam des și cu care am avut mai multe colaborări. În timp, în redacții, la expozițiile și saloanele de umor la care am participat – și, credeți-mă, eram avid de activitate – i-am cunoscut pe toți caricaturiștii și pe mai toți artiștii și oamenii de presă. Nume mari, la care mă uitam cu mare admirație. La “Urzica” era Poch, la “România Liberă” era Matty, la “Informația” era Ando…
Cu mulți am colaborat ulterior, când am intrat în presa studențească și participam și la taberele de instruire politico-ideologice. Erau tabere gratuite, de câte 12 zile, făcute la Izvorul Mureșului, unde se aduna toată presa studențească din țară. Asta pentru că am fost redactor-șef adjunct la ING, revista Politehnicii din București (căreia i-am redesenat antetul și tot conceptul grafic) și în același timp, redactor la Convingeri Comuniste (nu râdeți, chiar așa se numea), revista Centrului Universitar al Bucureștiului. Redactia era la Casa Studentilor Grigore Preoteasa, acolo unde vedeam cam toate manifestările studenţeşti, cenaclurile, filmele prezentate de Nea Dumi, ori piesele Teatrului Podul. Eeee, dar aveam şi legitimație de presă, cu ea intram gratuit la meciuri, chiar la masa presei și la filme și diverse spectacole. Şmecher!😜 Scopul acestor activități politico-ideologice era să ne “spele” pe cap, însă, în realitate, erau discuții foarte libere și neașteptat de deschise pentru încorsetarea de atunci. Și, în fiecare seară, program de discotecă. Probabil și atracția mea către caricatură a fost pentru că așa puteam spune ceva împotriva regimului, fără să fie pe față, ci cât de cât camuflat. Altfel, nu ar fi trecut de cenzură.
Vă dați seama? Totul a început cu aceste trei desene, publicate când eram doar un puști de 18 ani, probabil cel mai tânăr caricaturist publicat, și simțeam că lumea e a mea.
În sfârșit, s-a finalizat procesul de suspendare a Simonei Halep pentru substanțele interzise găsite în corpul ei. Ea a susținut, încă din prima zi, că este nevinovată. Și tot din prima zi, am crezut-o! Nu doar pentru că îmi place, și i-am ținut pumnii la toate meciurile ei, ci pentru că, urmărind-o, am realizat ce spirit de luptă are, uneori dusă până la sacrificiu. Așa o profesionistă și o competitoare nu va apela niciodată la ceva interzis, nu va alege calea ușoară. Va lupta!
Verdictul a dat un smash direct în figură tuturor analiștilor și specialiștilor, începând cu CTP-ul, care îi pupa încălțările când a comentat finala câștigată de Simona la Roland Garros, virând apoi cu frenezie împotriva ei. Apoi avocați, sau doctori care timp de 17 luni s-au întrecut să ne explice ce greșeli strategice a făcut Simona în pregătirea apărării ei. De la acceptarea și recunoașterea dopajului, pentru o pedeapsā mai blândă, până la eroarea de a nu-și alege avocații potriviți. Chiar și domnul Țiriac a arătat cum că probele recoltate în România au fost compromise etc… Ca să nu mai menționăm de toți haterii de serviciu, apăruți din zoaiele netului, cărora acest eveniment le-a ridicat mingea la fileu. C-așa e-n tenis!
Să mai amintim aici și de reacția Serenei Williams, care sugera că înfrângerea zdrobitoare suferită în finala de la Wimbledon a fost cauzată tot de ceva necurat la Simona. Acum s-a dovedit că s-a făcut de râs. Vorba aia, dacă tăcea,…
Se pare însă că pentru mulți e o mare plăcere să îi lovească pe cei căzuți la pământ. Așa apar și ei mai viteji.
Unii consideră că greșeala ei a fost că s-a predat complet lui Mouratoglou și echipei lui, întorcând spatele celor apropiați și loiali ei. Totuși, să fie asta o eroare, faptul că îți iei pe cel considerat până atunci cel mai bun antrenor din lume?
Probabil, acum nu ar mai lua o astfel de decizie.
Însă prețul plătit a fost imens. Pe lângă cele 17 luni pierdute afară din circuit, mai sunt punctele, banii, eventualele titluri, sponsori, reputația, imaginea. Dar, mai ales, timpul trecut, care la vârsta ei lasă urme mai adânci decât dacă se întâmpla acum 10 ani.
Pe lângă procesul deschis de Simona împotriva producătorului suplimentului respectiv, cred că ar fi justificat și unul împotriva antrenorului francez. Pentru că el este responsabil de întreaga lui echipā, din care face parte și persoana care i-a indicat Simonei să ia respectivul produs. Și, în opinia mea, el mai este vinovat, cel puțin moral, pentru că a așteptat un an de zile până să recunoască faptul că echipa lui a comandat și recomandat produsul contaminat.
Trebuie discutat și despre sistemul și instituțiile din tenis, care fac posibilă o pedeapsā de 9 luni, dar o suspendare efectivă dublă că perioadă. Probabil, cazul Simonei va schimba unele proceduri în legătură cu legile pedepsiri dopajului sportiv.
Simona va reveni cât de curând, asta e clar. În timpul trecut de la suspendarea ei nu a stat degeaba, s-a antrenat constant. O va lua de la capăt, probabil de la zero puncte, strângând din dinți, dar cu convingerea că acum lumea o vede în adevărata ei lumină, cea curată!
Sper că mai poate câștiga turnee, poate chiar de nivel GS, de ce nu? Acum are de a-și lua revanșa și de a-și încheia cariera pe teren! Oricum, fiecare victorie de-a ei va fi de-acum înainte cu mult mai valoroasă.
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a murit azi într-o închisoare undeva lângă Cercul Polar. Din păcate, deznodământul a venit acum, pentru că Puțin nu a mai avut răbdare. Unii spun că ar fi fost în interesul lui să-l țină în viață, practic să îi anihileze posibilitatea de a mai avea o voce. Așa cum a avut-o înainte de a reveni în Rusia. Acum, transformat în martir, e posibil să reprezinte în pericol mai mare pentru dictatorul de la Kremlin. Mai ales că se apropie alegerile prezidențiale.
Aşa cum Gabriel Marcia Marquez a scris în romanul său Cronica unei morţi anunţate, problema nu era daca Navalnîi va fi omorât, ci când. Părerea mea, încă din momentul în care am aflat de decizia lui de a se întoarce acasă, e că a greșit. Era mult mai util societății civile să fie în Vest, în libertate și de acolo să-și susțină cauza. Dezvăluirile lui despre averea lui Puţin, palatele si buncarele lui, ar fi continuat cu multe alte materiale care să arate faţa adevarată a Ţarului. Probabil s-a gândit că rusii îl vor aprecia mai mult dacă nu va rămâne în confortul lumii occidentale, la adapost, ci daca va îndura, alături de ei, un regim ostil şi criminal. Chiar si din închisoare. Aşa cum şi la noi, dupa revoluţie, au fost atacaţi liderii opoziţiei FSN-ului ca nu au stat în Romania, “n-au mâncat salam cu soia”.
Evident ca Navalnîi a fost arestat imediat, pe aeroport. Ba chiar, pentru a se evita presa prezentă masiv la sosire, ruşii au aterizat avionul pe alt aeroport decât cel programat iniţial. Sunt convins că el știa ce îl așteaptă. Ce nu știa, însă, era că Puțin avea să demareze ulterior “acțiunea specială” asupra Ucrainei, ceea ce a captat toată atenția mondială. Și, totodată, ura lumii civilizate împotriva lui Puțin. Cumva, Navalnîi a picat în umbra acestor evenimente, ce țin agenda publică zilnic de aproape doi ani. Bad timing… În plus, pentru ororile războiului, tribunalul de la Haga deja l-a declarat pe Puțin criminal de război, așa că o crimă în plus chiar nu mai contează pentru dictator…
Mai lansez aici o ipoteză, poate naivă, însă aşa sunt eu, optimist: dacă Puţin l-a omorât pentru că simte că se strânge laţul în jurul său şi simte că nu mai are prea mult timp? Oare credea Navalnîi că va avea milă de el Puțin? Tocmai scapase ca printre urechile acului de o tentativă de otrăvire, așa că e puțin probabil. Un spirit puternic, un curaj formidabil împotriva unui om care are toată puterea la dispoziție, Aleksei Navalnîi rămâne, probabil, cel mai important opozant al lui Puțin. Sper ca moartea lui să fie semnul deșteptării pentru un popor care deja a îndurat prea mult. Și, într-adevăr, pentru libertate, merită orice sacrificiu.
Ce s-a întâmplat cu vârstnicii din azilele din Voluntari este, probabil cel mai grav lucru care s-a întâmplat în România de când am văzut orfelinatele de copii abandonați din anii de după revoluție. Atunci, acele imagini au rămas pe retina colectivă a Vestului pentru zeci de ani, fiind modul în care era caracterizată România. Probabil că și acum ororile descoperite în aceste zile, ce sigur se vor viraliza, ne vor trimite în bezna umanității pentru mult timp. Pentru că e incredibil că se poate întâmpla așa ceva în 2023, în vecinătatea unei capitale europene.
Nu am uitat de Colectiv, însă acolo a fost o catastrofă ce s-a declanșat într-o noapte. Aici vorbim de fenomene derulate în formă continuă, timp de 11 ani, cu multe persoane și victime implicate.
În toate cazurile de mai sus, dar și altele, pe care nu le mai enumăr, s-a dovedit că statul este nu doar neputincios, dar și orb și, uneori, chiar complice. Prin reprezentanții instituțiilor sale, care ori au luat decizii greșite, uneori chiar criminale – vezi refuzul de a solicita ajutorul extern, sau transportul în afara țării al celor arși în cazul Colectiv.
Iar acum vin toți să spună NU AM ȘTIUT NIMIC!
Primarul din Voluntari, care se mai și laudă că e în funcție de 23 de ani, susține că totul e de fapt o regie a haștagiștilor “rezist”, a USR-ului, a lui Nicușor Dan, a lui Vlad Voiculescu, a grupurilor de presă, în special Digi, a purtătorului de cuvânt al BOR și, în general, a întregului univers, care complotează împotriva viitoarei candidaturi a Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Generală a Bucureștiului.
“Primăria nu are competențe în azilele de bătrâni private” este afirmația și scuza lui. Dar el are poliție locală și de proximitate în Voluntari? Chiar private, azilele asigură servicii publice de interes local, deci supravegherea lor intră în atribuțiile acestor instituții. Măcar a acestora…
Dacă, spre exemplu, eu mi-aș deschide un azil la mine acasă, nu ar fi la poartă în secunda doi poliția și multe alte instituții să mă întrebe de toate avizele și aprobările? Adică exact acele instituții care acum se ascund ca niște șobolani…
Cetățenii din zonă spuneau că de ani de zile au văzut pe la garduri bătrâni goi, subnutriți, care cerșeau bani și mancare. Chiar și iarna apăreau tot goi la gard. Ori asta poliția nu știa?
A fost o anchetă de presă încă de la începutul anului, referitoare exact la aceste cazuri. Biroul de presă al primăriei, sau televiziunea consiliului local chiar nu au aflat de aceasta? Ori au aflat și nu l-au informat, ori l-au informat…
Dacă un primar e în funcție de 23 de ani și nu are sub el instituții care să îl informeze, atunci el este de vină pentru că și-a angajat incompetenți. Sau, poate chiar ticăloși. Pentru că se pare că toate controalele la aceste azile ieșeau conforme, că erau aranjate dinainte cu cei care veneau în control. Bolnavii și cei bătuți erau mutați în alte clădiri pe durata controlului, iar mâncarea proastă era ascunsă prin tot felul de debarale și garaje.
Deci, complicitatea a existat. Cât de extinsă o fi, nu putem ști. Și, probabil nu vom afla niciodată…
Ce știm sigur e că niște animale (că nu pot fi numiți oameni!) au maltratat și umilit o sută de bătrâni. Și cine știe câți oare or mai fi fost înaintea lor.
Primarul ne asigură că nu a știut nimic, iar când cazul a izbucnit în presă era în străinătate și a venit în câteva ore înapoi acasă. Că presa a făcut așa mare caz, încât el a crezut că au intrat rușii în Voluntari. Am văzut poze cu bătrânii batjocoriți, subnutriți și rupți în bătaie. Credeți-mă, mi-a fost mai greu să le privesc decât imagini de pe frontul din Ucraina!
Iar implicarea surorii doamnei Firea, a fostului ei șofer din perioada în care a fost primar general, a consilierei ei și bună prietenă, chiar să fie toate pure coincidențe?
Da, știm, e o conspirație mondială, care a regizat totul. Exact ca și Puțin care dă vina pe americani și NATO că a atacat el Ucraina. Și ca și Ponta, care a spus că grozăvia de la Colectiv a fost regizată ca să îl compromită pe el.
Mai e un aspect, cred, pe cât de important, pe atât de grav. Faptul că procurorii știau ce se întâmplă acolo de mult timp, dar au lăsat lucrurile să se întâmple, ca să adune ei probe, să fie siguri că nu li se dărâmă cazul. Atât de slabă să fie procuratura, încât să lași ororile alea să continue până reușești tu sa fii sigur că îi poți acuza pe ticăloși? Ori atât de neclare sunt legile sau procedurile, încât nu te lasă să curmi un rău chiar din momentul în care ai aflat de el? Ori e și acolo ceva care, prin lipsa de acțiune poate suna a complicitate.
Președintele Iohannis are dreptate când afirmă că “statul român a eșuat în a-și apăra cetățenii”. Toate instituțiile au sărit zilele astea cu comunicate care mai de care mai nevinovate, să se spele pe mâini, nimeni nu avea atribuții să verifice. Chiar?
Păi și acum de ce a ordonat premierul Ciolacu controale în toată țara? Au schimbat legea în ultimele zile, acum au apărut atribuțiile? Sau, mai degrabă, și-au dat seama că, de fapt, au avut responsabilități dar nu și le-au îndeplinit?
Am înțeles că nu toți angajații erau ticăloși. Însă ceilalți, care probabil nu au bătut sau umilit internații, chiar au tăcut atâta timp, au întors privirea în altă parte? Ei nu sunt vinovați?
Aș vrea să cred că vom afla adevărul despre acest caz. Așa cum sper să fie un caz izolat… Însă trăim în România și, așa cum casele de copii de care aminteam la început nu au fost cazuri izolate, tare mă tem că mai găsim astfel de atrocități. Doar să aibă cine să le caute…
Se pare că la noi trebuie mereu să se întâmple o catastrofă, sau să moară oameni, ca să punem la punct proceduri și reguli care în lumea civilizată sunt reglate de mult.
Poate pentru că, aici, pe plaiurile mioritice, am crescut cu legenda lui Manole, care, fără sacrificiul Anei, nu putea clădi nimic durabil…
