PROSTIE, SAU IPOCRIZIE? AMBELE!

Brain Art

Cifrele arată că peste 98% dintre cei decedați de Covid nu au fost vaccinați cu schemă completă. România a ajuns codașa Europei, cu doar 27,5% rată de vaccinare, în timp ce media UE este la 61,2%, peste dublu! După noi mai e doar Bulgaria, cu 18,5 %. Până și rata mondială este 32%, iar aici includem toate țările, chiar și cele așa numite din lumea a treia.
De exemplu, Ungaria și Grecia sunt la 57, iar Portugalia conduce, cu 82%!
Stăm și ne uităm invidioși că alții deja au renunțat la măști, iar noi am ajuns să infundăm iar la maxim secțiile de ATI, într-un sistem sanitar putred, cariat, care stă să colapseze.
Si România începuse bine campania în iarnă, eram într-un nesperat top 7 în UE la un moment dat. Însă apoi au prins aripi antivacinistii, conspiraționistii, toți ăștia care “știu ei mai bine”. Și mereu aduc exemple foarte bine documentate…
Uite că mulți ne-am vaccinat și nu ne-au crescut nici solzi, nici pene, nici coarne! Și trăim, bine mersi. Repet, peste 98% din cei decedați nu erau vaccinați. Poate or fi și înregistrări greșite, sau erori umane. Dar 98 este la un nivel de necontestat. Iar astea sunt realități, din ce în ce mai crude și mai evidente.

Articol in The Guardian
Articol in The Guardian

Da, m-am riscat să mă vaccinez, pentru că mi-e frică de covid, pentru că am 61 de ani, am cancer și sunt convins că asta e singura soluție. Iar acum, cu certificatul verde, am acces oriunde. Cei care nu îl au zbiară în gura mare că sunt discriminați. Pe bune? Aveți tupeul ăsta? Adică tu nu vrei să te riști făcând vaccinul, eu trebuie să o fac inclusiv pentru binele tău, să ajungem o dată la imunizarea de turmă necesară să trecem de pandemie. Dar tu nu vrei, pentru că tu ai principii și libertăți ale omului etc. Dar apoi vrei să ai acces peste tot ca și mine, care sunt vaccinat.
E ca și cum eu am absolvit politehnica și pot fi angajat ca inginer. Tu ai doar bacul luat și, evident, nu poți fi angajat inginer. Atunci ești tot discriminat?
Fă ca mine și vei avea aceleași drepturi ca mine. Evident, e decizia ta dacă faci facultatea sau nu, așa cum e decizia ta dacă să te vaccinezi sau nu. Dar nu mai vorbi atunci de discriminare. Atât e de simplu.
Faptul ca tu alegi sa nu te vaccinezi e dreptul tau, dar e un gest egoist, te doare in cur de ceilalti. Eu am ales s-o fac, atat pentru mine, cat si pentru cei din jur. Aici e diferenta!

O fluturati p-asta cu drepturile omului si respectarea regulilor? Uitați-vă la state care știu ce înseamnă drepturile omului, cum sunt UK, sau SUA. Părinții Emmei Răducanu nu au putut veni la finala câștigată de ea la US Open, pentru că trebuiau urmate niște proceduri ce presupuneau carantină. Suporterii străini la semifinalele și finala EURO nu au putut veni în Londra din același motive. Ieri, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, care participă la Adunarea Generală a ONU, a trebuit să își ia prânzul în stradă în New York, pentru că nu era vaccinat și nu avea voie să ia masa în interiorul niciunui restaurant.
Vedeti rata de vaccinare a Germaniei, care e un etalon din punct de vedere al respectării legilor și disciplinei. Sau Spania, cu peste 77%, pentru că spaniolii știu ce prăpăd a fost la ei la începutul pandemiei. Astea sunt fapte, realități, nu presupuneri și ipoteze și bazaconii.
Sunt încă unii cretini care neagă chiar existența pandemiei. Deja în SUA s-a depășit în pandemia actuală numărul de 475 de mii de decese, care era cifra morților cauzate de pandemia de gripă spaniolă de acum un secol. Astea iarăși, sunt fapte!

Rata de vaccinare UE
Rata de vaccinare UE

Aici, însă, în România, sunt adunate geniile lumii, care ne îndeamnă peste tot, cu toate șoșoacele și monicile pop, să nu credem în pandemie și nu cumva să ne vaccinăm, că ne ia dracu’ și dă leucemia peste noi. Iarăși, sunt unii preoți (am mai scris despre asta) care îndeamnă să nu ne vaccinam, că ne cresc solzi, sau să nu purtăm masca în biserică, că acolo ne apară Dumnezeu. Știți că acum e o mare rată de îmbolnăvire pe Muntele Athos? Oare nici ăla să nu fie un pământ ocrotit de divinitate?
Hai să nu mai dăm vina pe politic la faza asta cu vaccinarea, că ei au făcut tot ce se putea să organizeze campanii, centre de vaccinare și s-au dus peste tot cu ele, inclusiv pe plajă sau în stațiuni la munte. Apropo, se pare că în incidentul cu șoșoaca, care a împiedicat oamenii să se vaccineze, poliția locala i-a aplicat o amendă.
În plus, am aflat ca sindicatele nu sunt de acord ca membrii lor să se vaccineze obligatoriu, în mod gratuit. Dar nici nu vor să plătească testele cerute ulterior, ca variantă alternativă.

Brain Art
Fara cuvinte…

Dacă unii se uită în gura celor anti, atunci să nu se plângă că nu mai sunt locuri la ATI, ori de condițiile pe care le găsesc în spitale și de modul in care sunt tratați. Puteau atât de ușor evita să ajungă acolo!
Noi, romanii, ne-o facem, cu mâna noastră! Nu pentru că suntem dominați sau dirijați de străini, ori că nu ne lasă unii și alții să ne dezvoltăm. Uite, o zic io, ca să n-o mai dăm după cireș: d’aia suntem ultimii din Europa, pentru că suntem proști!
Aaa, am uitat: și ipocriți!

Pentru cei interesati, aici sunt sursele datelor de mai sus:

NE DILUĂM

În aceeași zi, ne-au părăsit Ivan Patzaichin și Ion Caramitru! Doi URIAȘI ai României, doi piloni ai sportului și culturii noastre.
Îmi închipui că ei sunt acum într-o canoe, în care Ivan vâslește usor, iar Ion recită din Eminescu. Pagaia e ruptă, să fie plutirea cât mai lină…
Cel mai renumit canoist al lumii, Ivan Patzaichin, care a fost născut pentru a fi cel mai bun în pofida oricăror opreliști, câștigând patru titluri olimpice, unul chiar cu pagaia ruptă. Pe lângă faptul că a fost un sportiv unic, a coordonat apoi loturile României, a inițiat atâtea proiecte cu scopul de a promova Delta Dunării și locurile lui natale, chiar și acum urmau întâmplările de la Rowmania, un festival creat, vâslit și coordonat de el. Ce urma să se desfăşoare chiar în zilele astea, între 4 şi 10 septembrie. Dar pe 5, el a plecat…
Am avut plăcerea și onoarea să îl întâlnesc când eram student, într-o tabără de iarnă la Predeal, prin ’83. Era împreună cu colegul său de canoe, Toma Simionov, cu care făcea împreună pregătirea de iarnă în cantonament. Eram în casa de cultură din Predeal, acolo se organiza discotecă studențească în fiecare seară a taberei. Erau în sală, pe ring, și pentru că eram pasionat de sport, i-am recunoscut cu ușurință. Era și greu să nu o faci, era singurul cu plete, într-o epocă în care, dacă aveai părul lung, erai sancționat la școală, sau la serviciu, ori, câteodată chiar și pe stradă, de miliție. Am discutat puțin și la sfârșit le-am urat succes la Olimpiada ce se apropia. Erau amândoi foarte deschiși și modești, nu ai fi bănuit că sunt campioni olimpici și mondiali. Peste 7 luni, la Los Angeles, aveau să câștige aurul la 1000 m canoe dublu și argintul la 500m.
La acea ediție de neuitat pentru România, ai noștri au cucerit 53 de medalii, din care 19 de aur, încheind competiția pe locul al doilea în lume, după SUA, țara gazdă!
Ion Caramitru a fost, încă din tinerețe, unul dintre cei mai talentați actori. Nu voi uita niciodată Hamletul lui magnific, într-o piesă care a durat mai mult de cinci ore! Apoi, la revoluție, a fost în miezul lucrurilor, unul dintre puținii care nu a acceptat titlul de revoluționar și toate drepturile aferente. După aceea, în 1990, a fondat Uniter, al cărui președinte a fost până acum, fără întrerupere. A foet timp de 4 ani ministru al culturii, a regizat mult, atât teatru, cât și operă, a condus teatre, a organizat festivaluri de teatru.
A fost decorat de Regina Elisabeta a Angliei cu ordinul Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic.
Ultimele spectacole cu Ion Caramitru pe care le-am văzut au fost Dineu cu Prosti, la National, alături de Horațiu Mălăele, și apoi o punere în scenă foarte interesenta, la Opera Română. În prima parte, Peer Gynt” de Edvard Grieg îl aducea pe scenă, în rol titular, pe Ion Caramitru, ce recita cu vocea lui unică. Partea a doua, „Carmina Burana” de Carl Orff interpretată magistral de baletul, soliștii, corul și orchestra Operei Naționale București.
Foarte implicat și în societatea civilă, a fost un om care a avut mereu coloana verticală, ceea ce i-a deranjat pe mulți.

Impreuna cu Ion Caramitru – 10 august 2019

În fotografia atașată este utima oară când l-am văzut și a avut amabilitatea de a schimba câteva cuvinte cu mine. Era înainte de pandemie, în august 2019, când eram în Piața Victoriei, la un an de la ororile făcute de PSD în 10 august, când ne-au gazat, bătut și fugărit…

Din păcate, adevăratele valori, indiferent de domeniu, pleacă, timpul nu iartă nimic și pe nimeni. Durerea este mult mai mare atunci când oamenii pleacă devreme, nedrept de repede. Iar la noi, la români, e și mai grav, pentru că ne DILUĂM ca popor, parcă seva noastră de calitate e din ce în ce mai slabă. Tot mai mulți au un grad de educație, să nu mai spun cultură, precar, ceea ce se vede peste tot în jur, prin toți porii.
Sper, totuși, să mă înșel…

La revedere, Ivan Patzaichin!
La revedere, Ion Caramitru!

MEDITAȚIE DE TOAMNĂ

De câteva zile, am început să fac meditații. Cred că am ajuns la vârsta potrivită să-mi vină și mie, în sfârșit, mintea la cap 🙂
În ultima vreme am început să am grijă de mine mai atent, atât ca dietă, dar și stil de viață. Și slăbitul are o mare importanță, am ajuns deja sub 70 de kg, iar tensiunea o controlez zilnic, nu prin medicație, ci pur și simplu nemâncând sărat. Rezultate se văd, așa că voi menține regimul ăsta de viață. Din “pachet” face parte și pictatul, caricaturile, ori ce mai scriu pe Facebook, LinkedIn, ori pe blog.
Apropierea de natura, de flori, copaci, sau iarba e tot in aceeasi directie de dezvoltare a mea. La fel si dragostea fata de animale, din ce in ce mai intensa.
Chiar și pe partea de business, am ajuns la nivelul ăla în care selectez doar ce-mi face placere sa fac și doar cât vreau.
Din știrile pe care le citesc, sau ce văd în jur, încerc să selectez doar partea pozitivă. Nu vreau să mă mai intoxic cu negativ. Am convingerea că toate elementele astea, puse cap la cap, mă vor ajuta să amân cât mai mult anumite procese de îmbătrânire, de altfel inevitabile, ori să le fac cât de cât mai îndulcite, mai ușor de suportat.
Pentru meditație, de obicei merg în atelier, unde câinii nu urcă și pot sta liniștit, fără a fi deranjat de ce-i în jur. Mai ales că, fiind la început, nu mă pot concentra decât la respirație. Și aia cu greu, că-mi apar tot felul de gânduri în cap, pe care apoi trebuie îl să le alung.
Când fac exerciții, plank, flotări sau alte chestii și mă întind pe jos, câinii vin la mine să verifice dacă sunt ok, sau dacă nu cumva îmi e rău. Apoi se așează lângă mine, probabil fiind liniștiți că totul e în regulă.

Meditatie

Azi, fiind o zi splendidă, am zis hai să meditez în grădină. Filmez ședințele, să văd dacă am poziția corectă, pentru că în timp, te blegesti și am citit că uneori chiar te ia somnul. De aia nu se recomandă meditația în pat, ori în locul unde dormi. E foarte important să ai coloana vertebrală cât mai dreaptă, în poziție verticală. Am ajuns să stau cam 20 de minute, dar am postat din video doar un segment (eu meditez in liniste, dar am editat un fond sonor peste, să nu vă plictisiţi. Click aici pentru video!). Respectiv, partea cu Pongo, unul din cei cinci blănoşi pe care i-am adoptat – trei câini şi două pisici – care vine să vadă dacă nu mi-e rău, apoi se așează lângă mine, să fiu safe, să mă păzească.
Cât de scumpi sunt ăștia mici! Avem atâtea de învăţat de la ei, despre loialitate şi dragoste necondiţionată.

“Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă” – Anton Pann

Astăzi se serbează Ziua Limbii Române. Un eveniment care, de obicei, nu-i tratat cum se cuvine. Pentru că avem politicieni care nu prea sunt prietenii limbii române. Să ne înțelegem, nu că nu-și dau cu cărămidă-n piept, arătând cât de patrioţi sunt ei. Nuuu,…
Ei nu știu să vorbească corect această limbă, iar despre scris, ce să mai spun? Dacă vrea cineva să fie într-un post de conducere, în politică sau nu numai, i-aș da un test, nu de gramatică, ăla e deja nivel academic pentru el, ci de dictare! Și nu pe calculator, că acolo mai intervine un auto-correct și le dă peste mâini. Pe pariu că 80 la sută dintre ei l-ar pica.
Realizează ei oare că România, asta câtă e ea, sau câtă era aia Mare, dodoloață, a fost înfăptuită datorită limbii române? Cum altfel s-ar fi unit trei țări mici, fiecare înglobată într-unul din marile imperii ale lumii de atunci, dacă nu era cimentul care să le unească, respectiv LIMBA ROMÂNĂ!
Credeți că Imperiul Rus, Turcia, ori Austro-Ungaria au fost ele de acord? Bine mă, hai să le dăm ăstora teritoriul, că noi avem prea mult… Au murit sute de mii de soldați pe front pentru asta! Ați fost vreodată la mausoleul de la Mărășești? Sunt mari eroi din primul război mondial care își dorm somnul de veci acolo. Dar o să vedeți și câte o lespede de mormânt, una normală, de 2m pe 1m, pe care scrie “Aici odihnesc 500 de soldați căzuți pe câmpul de luptă de la Mărășești”… sau Mărăști… sau Oituz… Atunci am realizat ce măcel a fost acolo, în război. Oamenii ăia chiar și-au dat viața pentru limba română!
Noi, acum, ce facem? Scuze, de fapt, corect, e Cf? Bn! Csf, ncsf, plm și alte iubi şi frumi… Aici am ajuns.
Trist!
Văd in ce hal s-a degradat modul în care se exprimă, sau scriu, din ce în ce mai mulți dintre noi. În special la tineri mi se pare îngrijorător fenomenul. Cred că de aia și are așa succes Tiktok în România, că acolo nu trebuie să scrii nimic. Acolo e de râs, sau de dansat pe manele, ori e suficient să faci playback peste ce spun sau ce cântă alții. Sau să urci pe niște lăzi, să vezi care cade mai tare.
Poate că am îmbătrânit și nu mai țin eu pasul cu evoluția și cu ce e “trendy”. Posibil.
Nu zic să rămânem la stadiul de “Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă”, aşa cum grăia fermecătorul Anton Pann – deși să recunoaştem că era absolut fabuloasă exprimarea, totodată foarte sugestivă. Dar măcar să ştim şi noi scrie corect româneşte.

Până şi în corporaţii, chiar la nivel superior, veţi găsi mari surprize! De multe ori, cei escamotaţi sub titluri pompoase de CEO, CFO, CMO sau alte iniţiale preţioase, isi ascund lacunele apelând în mailuri la cuvintele limbii de lemn a business-ului, din limba engleză. Bravos, naţiune!
Si hai să vă mai zic ceva, că tot m-ați stârnit! Ziua Limbii Române a fost înființată de moldovenii de peste Prut, în 1990. Preluată apoi și de vorbitorii de română din Serbia, în 2012. Iar noi, românii din România, am adoptat-o ultimii, în 2013. În condițiile în care Camera Deputaților a aprobat legea în decembrie 2011, iar Senatul în martie 2013. Parlamentului României i-a fost necesar mai mult de un an să adopte această lege!!! Pe bune?
Înca un argument ce demonstrează cât de jos este nivelul nostru politic. Nu ştim să îi sprijinim pe vorbitorii de limbă română din afara graniţelor, adică pe cei care se chinuie să-şi menţină limba strămoşească. Exact aia de care noi ne batem joc…
Noroc că în vremurile importante, România Mare s-a bazat pe un Rege și pe oameni politici responsabili și patrioți!
De aceea consider că azi e o sărbătoare Mare! Pentru cei care știu şi simt româneşte! La mulţi ani!

Şi să nu ne mire că, probabil, cea mai frumoasa odă dedicată limbii române este compusă de Alexei Mateevici, născut în 1888, în fostul judeţ Bender din actuala Republică Moldova, la acea vreme parte a Imperiului Rus. Din păcate, poetul se stinge la 29 de ani, la Chişinău. George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”.

Republica Moldova are imnul naţional compus din 5 dintre cele 12 strofe ale poeziei.

“Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.”

ADEVĂRAŢII ÎNVINGĂTORI

Eduard Nowak, actualul ministru al sportului, a cucerit medalia de argint la ciclism, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo! Felicitări și toată admirația pentru un astfel de rezultat, care nu este singular! Domnul Nowak a ajuns la 4 medalii câștigate, la 3 ediții ale acestor jocuri. Printre ele, și un aur cucerit la Londra în 2012. Niciun alt ministru aflat în funcție nu a mai câștigat vreodată medalie la JP. Astfel de performanțe sunt de apreciat unanim, indiferent de simpatiile ori culoarea politică, sau de luptele interne din partide. Este o realizare ce trece dincolo de aceste interese meschine.

Eduard Nowak si bucuria medaliei cucerite!

Pe lângă cele 4 medalii cucerite de domnul ministru, România mai avea o medalie, un bronz câștigat de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg). Iar acum, la Tokyo, același Alex Bologa, care este NEVĂZĂTOR încă de la 6 ani, a luat bronzul la judo, la aceeași categorie!!! Meciul pentru medalia de bronz a fost memorabil, iar sportivul nostru a ieşit invingător.

„Nu puteam să stau să mă plâng”
„Am avut probleme de mic. De la 6 ani am rămas nevăzător complet. Mama a luat un microb în timpul sarcinii, care m-a afectat, iar ulterior, mi-am pierdut vederea definitiv. A trebuit să învăț să fac față acestei situații, dar având probleme de mic, chiar dacă nu atât de grave, m-am obișnuit așa. Eu așa știu lumea, așa o percep și cred că, cu toate că ai o dizabilitate, poți să faci ceva în viață”, a declarat Alex Bologa, într-un interviu pentru Monitorul de Cluj.

Alex Bologa, bronz la Tokyo

Aici e vorba de SPIRIT! De spiritul de luptător, de ambiție, de efort, disciplină și multă, foarte multă muncă. Mai ales că acestea sunt depuse de oameni care au diverse nevoi speciale, pe care noi, cei să zicem, cu capacităţi depline, nu le mai băgăm de seamă. Oameni care, după un accident, sau din diverse alte motive, pot ajunge foarte ușor, din cauza dizabilității, pradă depresiei, deznădejdii.

Știu cum e depresia, am trecut pe acolo, lupta cu incertitudinile, apoi cu cancerul nu e chiar ușoară, e o teamă pe care o porți cu tine toată viața. Nopți de nesomn, întrebări fără răspuns, de ce eu?, frica aşteptării rezultatelor la fiecare trei luni când îți faci analizele.
De aceea, consider că efortul, ambiția și lupta acestor sportivi, cumva împotriva unui destin ce le-a fost hărăzit, merită tot respectul și admirația noastră! Chiar și a celorlalți sportivi, fie ei și câștigători olimpici, care, datorită unor enervări ocazionale, refuză să dea mâna unei mâini întinse către ei pe aeroport, la întoarcerea de la Tokyo. Gestul Anei Maria Popescu mi s-a părut cel puțin nepotrivit. De parcă ministrul Nowak nu ar fi vrut bugete mai mari la federații. Sau nu ar fi vrut și el să se antreneaze în România, pe un velodrom modern.
România este reprezentată de 7 sportivi la aceste Jocuri. Din inimă, un BRAVO, tuturor! Ei sunt adevărații învingători, indiferent de locul final din clasamente! Fiecare are o poveste de viață din care toți am avea ce să învățăm. Noi ăștia care ne plângem mereu că avem probleme, că plouă, sau că nu, că nu ne merge netul prea bine, că e prea cald, sau că e frig, ori că nu am găsit culoarea potrivită la nu știu ce…

Cum să joci tenis de masă, fără mâini

De exemplu, la Tokyo concurează  și Ibrahim Elhusseiny Hamadtou, un jucător egiptean de tenis de masă, care de la 10 ani nu mai are mâini, le-a pierdut într-un accident de tren. Și, de când un prieten i-a spus să nu se bage el într-o dispută dintre acel prieten și un adversar, pentru că el nu va juca niciodată tenis de masa, s-a ambiționat și a început să joace. Ține mânerul paletei în gură!

Ibrahim Elhusseiny Hamadtou, concurând la tenis de masă, fără mâini

Părinţii au vrut să o omoare, când avea doar 14 luni

Haven Shepherd, o înotătoare de 18 ani din SUA, care și-a pierdut ambele picioare la 14 luni. Părinții ei au condamnat-o la moarte, pentru că au hotărât să se sinucidă, inteaga familie, din cauza unei relații extraconjugale. Și au legat o bombă de picioarele fetiței lor. Ei au murit, dar, miraculos, medicii au reușit să o salveze pe micuță, care a rămas, însă, fără picioare.

Nu știu ce înseamnă să am picioare, așa că nu pot să spun că mă afectează atât de tare, e o viață pe care nu am trăit-o. E adevărat că mi-am pierdut picioarele, dar puteam să îmi pierd viața“, a declarat Haven Shepherd într-un interviu pentru revista People.

Haven Shepherd, înotătoarea de 18 ani, fără picioare

Optimismul, îndârjirea și atitudinea pozitivă a acestor oameni reprezintă un model şi o insiraţie despre cum trebuie trăită și valorată fiecare secundă ce ne e dată.
Ei fac lucruri pe care mulți dintre noi, fără a avea acele dizabilități, nu le putem realiza. Așadar, cu atât mai mult o victorie a lor, a SPIRITULUI lor.
Ce nu poate fi înfrânt de nicio dizabilitate!
Respect!

  • credit foto:
    • capturi din transmisia live, pe Facebook, a dl. Eduard Nowak
    • Eurosport
    • Getty Images

DUPĂ 20 DE ANI,… sau coincidenţele căderii

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul

Absolut îngrozitoare imaginile cu săracii oamenii ăia care voiau să fugă din Kabul, căzând de pe avion, de la sute de metri înălțime! În mintea mea, la fel de zguduitoare şi înfiorătoare cu cele ale oamenilor care se aruncau în gol, de la geamurile “gemenilor” World Trade Center, de frica incendiului declanşat de impactul atacului terorist cu avioane. Era exact acum 20 de ani.
Poate că ați remarcat, avionul ăla Air Force care a reușit să salveze aproape 800 de oameni, luându-i la bord, avea pe el numărul 1109. Adică… 11 septembrie, exact ziua atentatelor din New York și de la Pentagon. Ce coincidență!

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul
Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul – sursa foto: captura YouTube

Cât de îngrozit să fii, să te agăţi, la propriu, de un avion, prin exteriorul lui? Îmi amintesc de imaginile cu disperarea celor care săreau proaspătul Zid al Berlinului, pe care îl construiau ruşii peste noapte, capturând în spatele lui toata populaţia Berlinului de Est. Am vazut filmările de arhivă cu oameni care săreau, efectiv în gol, de la etajele blocurilor ce erau pe linia de demarcaţie, doar pentru a fi “dincolo”. Exact aşa cum astazi am văzut video cu mamele afgane care îşi aruncau copiii peste gardul de sârmă, soldaşilor americani ce pazeau aeroportul  din Kabul, pentru a putea spera că îi pot salva de talibani.
Ori, revenind la noi, cum cred că au făcut, din disperare, români care au vrut sa fugă după 1945 de prigoana comunista. Mulţi au murit împuşcaţi de grăniceri, ori înecaţi în Dunare, dar ei au considerat că evadarea din lagărul comunist merită sacrificiul suprem. Iar astazi, din păcate, sunt destui care au  început din nou să îi susţină pe ruşi şi să îl proslăvească pe Ceauşescu…

În 1979, presedintele URSS, Leonid Breşnev, a vrut să ocupe Afganistanul, pe care îl voia o nouă republică sovietică. Chiar si Pink Floyd isi incepe piesa Get Your Filthy Hands Off My Desert, de pe albumul Final Cut, cu versurile Brezhnev took Afghanistan!
De aceea, un an mai târziu, la Olimpiada din 1980, SUA și tot Vestul au boicotat competiția. Ca răspuns, Moscova a decis să boicoteze și ea următoarea olimpiadă, din 1984, ce a avut loc la Los Angeles. Și i-a forțat și pe sateliții comunişti de dincolo de Cortina de Fier să procedeze similar. Singurii nărăvași am fost noi! La acea ediție, România a ieșit pe LOCUL AL DOILEA pe națiuni!!!
Ok, unii vor spune că nu au fost rușii și de aia. Da, dar au fost Germania de Vest, Anglia, Franța, China, Japonia, Italia, Spania și toate țările care acum,la Tokyo, sunt peste noi în acest clasament pe medalii – vezi aici clasamentul.
Rușii și-au dat seama în timp că nu îi pot cuceri pe afgani, așa că după 10 ani s-au retras. Decizia a fost luată și prin prisma resurselor enorme pe care le acordau războiului, în condițiile în care ei deja se aflau la fundul sacului cu banii, iar sistemul comunist își arăta falimentul. Imediat după aceea, a picat Zidul Berlinului, iar în 2 ani însăși marele URSS.
Mujahedinii, care au condus rezistența împotriva cotropitorilor sovietici, au venit la putere. Acolo au permis organizarea diferitelor rețele de droguri și teroriste, culminant cu cea condusă de Osama Bin Laden, care a fost responsabilă de atacurile din SUA în septembrie 2001.
Asadar, la 20 de ani de and rușii au invadat Afganistan, aveau loc atacurile teroriste cele mai oribile din istorie, care au dus la prăbușirea Gemenilor.
Imadiat, președintele Bush Jr. a identificat autorul, cerând Afganistanului predarea lui Bin Laden. Pentru că aceștia au refuzat, a început războiul asupra acestei tari, cu scopul, declarat s-o acceptat de comunitatea internațională, de a-l captura pe șeful celei mai mari organizații teroriste din lume, apoi de a ajuta la democratizarea țării.
După alți 20 de ani, se pare că afganii nu au fost în stare, sau nu s-au priceput, ori nu au vrut să urmeze calea democrațiilor de model vestic. Așa încât, în secunda doi după ce americanii, împreună cu aliații lor, printre care și România, s-au retras, talibanii au pus stăpânire pe întreaga țară. E un eșec, indiscutabil, al impunerii cu forța a unui model social care, poate, nu e potrivit cu cultura locală. Sau sunt forțe externe interesate de avântul talibanilor și acapararea bogățiilor de acolo. Care sunt drogurile produse din opiumul macilor, marihuana și heroina, dar și bogății enorme ale unor zăcăminte de metale extrem de rare, aflate printre munții afgani, în locuri greu accesibile. China este deja interesată de o colaborare cu talibanii, probabil si pentru aceste motive.
Și că tot vorbim de căderi și de China, părerea mea este că, așa că orice imperiu major în istorie, și cel american și-a anunțat începutul declinului. Care a fost 11 septembrie 2001, acum 20 de ani, când a fost atacată în inima ei, la ea acasă. De atunci, China a început să atace poziția întâi în lume, ajungând din multe puncte de vedere să fie lider mondial.
Și asta bazat pe un alt model de “democrație”, iarăși diferit de cel vestic. Dar aici e mult de discutat…
Apropo de ciclurile de 20 de ani, despre care a scris si Alexandre Dumas in cartea ce continua faimosul roman Cei 3 Muschetari, interesant că Silviu Brucan, după Revoluție, a avansat ideea că poporului român îi sunt necesari exact 20 de ani (sic!) pentru a învăța democrația! Eh, uite că, intr-o perioada mai mica de atât dupa Revolutie, am fost primiți în UE!
De când cu pandemia, atacurile teroriste s-au redus. Tare mi-e teamă că acum, odată recucerită puterea de către talibani, vom asista la noi evenimente tragice…
Se consideră că retragerea americanilor din Afganistan este un mare eșec, după un război foarte costisitor, de 20 de ani. Și se fac comparații cu retragerea din Saigon, după o altă aventură dezastruoasă, războiul din Vietnam. În timp, vietnamezii și-au găsit calea spre dezvoltare.
Oare şi-or găsi-o și afganii?

Nichita Stănescu, solzii şi vaccinarea

“- Io să mă vaccinez? Niciodată!!! Păi ne-a zis preotul că ălora de se vaccinează e posibil să le crească solzi pe ei…
– Au fost astfel de situații?
– Păi nu acum, mai încolo, în timp.”
Dialogul de mai sus e real și l-am văzut azi într-un reportaj la Digi 24, pe tema ratei extrem de reduse de vaccinare la noi, în special în mediul rural.
Acum o lună am fost la o cununie religioasă și în biserică cred că eram printre puținii purtători de mască. Preoții spuneau să nu purtăm masca în biserică, pentru că acolo nu e nevoie, e un spatiu protejat de Dumnezeu. Atunci, cum de unii preoți, sau chiar înalți prelați, au murit de covid? Ce să înțeleg, că nu prea au stat în biserică, să fie protejați, sau nu i-a protejat în special pe ei Cel de Sus?
România stă cel mai jos ca procent de vaccinare, vreo 30%. Iar în România, sunt cifre mult diferite între regiuni. Vedeți voi care e ordinea județelor și judecați singuri, că dacă o spun eu, mi-o fur tare de tot! . Eu am văzut că are legătură cu nivelul de sărăcie al zonelor, strâns legat și cu cel de educație socială.
Sunt posturi de televiziune, dominante ca audiență în astfel de medii rurale si în cele cu rată mică de imunizare. Și care, preponderent, îndeamnă la nesupunere socială și la refuzul vaccinării. Însoțite și de așa zișii influenceri atât de vocali și vehemenți, aceste medii au împins majoritatea populației la pasivitate, sau în extrem, chiar la refuzul de a fi vaccinat. Evident, urmarea este situația în care ne aflăm, în care mulți zic, gata, a trecut pandemia! dar nu-și dau seama ce tsunami urmează, cât de curând.
Partea asta din media, de care pomenesc, e atât de mizerabilă, încât după ce că a luptat non-stop împotriva autorităților și a masurilor anti-pandemie, acum arată cu degetul spre guvern că, uite, nu și-au îndeplinit ținta de 5 milioane vaccinați la 1 iunie. Băi, tâmpiţilor! Păi exact voi ați făcut să nu se întâmple asta, luptând cu toate armele și bagajele și şoşoacele împotriva măsurilor luate de ai noştri, similare cu cele din întreaga lume civilizată! Guvernul şi autorităţile au organizat tot ce ţine de ei, dar centrele de vaccinare sunt goale, nu vine nimeni.
Oare voi nu aveţi nicio vină?

Chiar! Unde sunt ăia care îi țineau isonul lui Viktor Orban până de curând? Acum e obligatoriu în Ungaria ca toate cadrele medicale să se vaccineze în termen de două săptămâni! Cine refuză, e concediat. O fi prost președintele Ungariei? Nu, din contră! Își dă seama că imunizarea e singura soluție să ne revenim…
În sfârșit, iar m-am aprins, mă opresc aici, ca iar mi-o primesc…
Mai bine mă duc să mă întind la umbră, să-mi iau o bere și s-aștept să-mi crească dracului solzii ăia…. ascuţiţi până la nori, aşa cum zicea Poetul. Cum, care poet? Marele Nichita Stănescu. Sau, stai, că aia era cu aripi ascuţite până la nori. Si era nu cu vara, ci c-a venit toamna…

În sfârsit, era tot ceva cu umbra unui copac,.. Hai, noroc!

Hai, noroc!

PERSONAL BEST… sau despre cum am început să mă iubesc!

Că tot e vremea sportivilor la Olimpiadă, uite că mi-am atins și eu cel mai bun record personal – personal best!. Mai am puțin și ating ținta de 70,0 kg, că așa îmi arată aplicația asta legată de brățara de la mâna. Se pare că la 180 cm înălțime și la 61 de ani, greutatea ideală ar fi 70 kg. Ciudat, pentru că, tot aplicația îmi spune că acum, deşi nu am atins încă 70, sunt mai ușor decât 95% dintre oameni…
După ce am trecut printr-o mare încercare, am ajuns la concluzia că ar trebui să mă iubesc! Cam târziu, e adevărat, dar încă e ok şi acum…

Şi am început! După ce am făcut tratamentul hormonal, unde știam că voi pune kilograme pe mine, mi-am propus să revin în grafic. Oricum, la apariția pandemiei aveam 84 kg, iar de acolo am început să reduc carnea, zaharul, iar în ultimele luni, şi sarea. Asta mi-a coborât și tensiunea, până la “al treilea nivel de verde”, ceea ce e minunat. Plecasem de pe “roșu”!

 


Slăbirea nu am făcut-o forțat, sau prin înfometare. Pur și simplu, am grijă ce mănânc și să nu fie în exces, doar cât îmi trebuie.
Dimineața fructe, semințe și o cafea. În weekend, o omletă. La prânz, pe la 16-17, un fel de mâncare, alături de o salată. Mare!
Nu mănânc pâine. Deloc. Fibrele le iau din legume, iar B-urile din bere 😜
Nu mănânc niciodată mezeluri. Am redus mult carnea, am rămas doar pe pui, curcan și, din ce în ce mai des, pește.
Nu mănânc cu sare deloc, iar zahărul l-am scos aproape de tot. Doar ce iau din fructe și, uneori, la cafea.
Fac ceva sport, sau mișcare mai bine zis, adică mult treabă prin grădină, mai ies cu bicicleta și cu câinii, uneori joc tenis. De câmp și de masă. Mult mai puțin decât aș vrea…
Aaaa,… si dimineata, aproape zilnic, nişte exercitii. Nu mult, 10 minunte.
Dorm mult, chiar dacă adorm târziu în noapte, cel puțin 8-9 ore bag, fără să dorm la prânz. Iar cu aplicația asta am văzut că și somnul meu profund este destul de lung, peste 95-97 % din oameni.
Îmi măsor greutatea, calitatea somnului și tensiunea zilnic, așa că acum pot estima destul de precis ce greutate voi avea mâine, în funcție de activitatea de azi.
Cam asta este rețeta, habar n-am dacă e bună sau nu, însă pot să spun, cu siguranță, că eu personal mă simt mai bine fără burtă. Am început și niște exerciții de respirație, am aflat de la Mircea Eliade, ceva din experiența lui indiană.

De ce am scris articolul asta? Pentru că acum m-am convins că tot ce spun în zilele astea campionii olimpici este adevărat: dacă ai un vis şi vrei să îl atingi, dacă munceşti pentru el şi crezi în el, se poate îndeplini. Doar aşa poti lupta şi împotriva secundelor, metrilor sau kilogramelor, la competiţiile sportive pentru medalii, cât şi împotriva cancerului, în competiţia pentru viaţă!
Așa că mai am puțin până la obiectiv, dar nu am nicio grabă.
Să fim sănătoși! 🤗❤️

Vaccinarea şi dilema ei… sau, decât să ne certăm, mai bine-o bere să cântăm

Noroc!

Știu că mi-o voi fura cu postarea asta, dar tot o pun. Eu sunt inginer. Mai bine zis, m-am pregătit pentru a fi inginer, asta pentru că, de fapt, visul meu a fost arhitectura, dar am picat la examen. La proba eliminatorie, de desen 😜
Așa că nu mă pricep la medicină deloc, decât din rolul pacientului. Iar aici am avut destule ocazii în care să mă etalez, mai ales în ultimii ani, de când cu cancerul.
Însă nu înțeleg cum doctorii și personalul medical în general se află pe un ultim loc ca procentaj de vaccinați din întreaga Europă. Cumva, mie îmi sună că medicii neagă, prin acest comportament, însăși esența facultății pe care au urmat-o. Și pentru care au învățat atât de mult și atâția ani… Ei nu cred în ceea ce i-a format profesional. Asta trebuie să fie o mare durere, o rupere enormă înăuntru, pe care cred că o simt prin negarea vaccinului și a întregului mecanism de luptă împotriva pandemiei. Nu mai zic ca unii neagă pandemia cu totul, în întregul ei…
Eu, cât am practicat ingineria, nu am fost niciodată în situația de a nega ce am învățat la politehnică. Nici în producție, nici cât am fost în cercetare, nu am găsit că principiile din școală ar fi fost greșite. Poate, unele, învechite. Dar asta e normal, tehnologiile și știința evoluează rapid. Nici ca arhitect nu cred că aș fi fost în vreun moment în poziția să neg sau să contest ce aș fi învățat la Institut.
Însă, să vii tu, ca medic, să negi tot ce a creat mai bun breasla ta, pe care ai jurat să o slujești în numele Suferindului, asta nu pot înțelege.
Nu știu cauzele, poate că oamenii ăștia au venit la cursuri doar să ia o notă să treacă, sau să obțină o diplomă – ceea ce nu e deloc de blamat, felicitări celor care au depus atâta efort! Însă e clar că pasiunea, vocația, lipsesc cu desăvârșire atunci când te plasezi, după părerea mea, eronat, într-o astfel de negare. E ca și cum, după ce aș învăța abecedarul, aș spune că e un căcat. Că, de fapt, alta e ordinea literelor și ăștia care l-au făcut și promovat sunt niște imbecili. Sau sunt cu Oculta, conspirtolionisti, doar vor să ne alinieze într-o turmă omogenă, care să behăim A, E, I, O, U, Ă, Î…
Nu cunosc programa facultăților de medicină, însă poate că una din cauze să fi fost faptul că materia de epidemiologie, sau care era cea ce studia vaccinurile să nu fi fost importantă, sau tratată ca atare. Poate că era așa, mai de umplutură, cum aveam și noi la poli unele ce puteau foarte bine să lipsească. Nu știu, încerc să-mi explic adversitatea asta atât de fățișă a unor doctori împotriva vaccinării.
Știți cum e asta cu refuzul medicilor de a se vaccina? Exact cum ar fi ca preoții care au trecut prin Seminarul Teologic, sau Institut, când ajung in parohiile lor, să propovăduiască ateismul!
Că vine o Șoșoacă și își strigă inepțiile, înțeleg. Ea are alte scopuri și interese, ale ei sau nu, să adune cât mai mulți creduli care să i se uite în gură și pe care să se sprijine în demersul propriu în politică. Ea își permite, nu e medic, ocupă un loc lăsat liber din vremea lui Vadim, poziție de care multora din mahala le-a fost dor. Să împroaște, să acuze, să dărâme.
Dar nu îi înțeleg pe cei care, repet, și-au tocit coatele buchisind mulți ani cărțile alea de chimie, biologie, anatomie, ca acum să le dea cu piciorul…
Cum as putea eu să mă duc la un doctor care îmi spune să nu mă vaccinez? Ce încredere să am in sfaturile lui? Și cu ce mă feresc de Covid? Cu ceai de coada șoricelului și de aia a calului?
Am mulți prieteni medici, unii absolut eminenți! Medicilor (in special dr. Cristian Surcel) și întreg personalului medical de la Spitalul Monza le datorez viața și mereu am recunoscut asta. Deci vă rog să nu interpretați rândurile mele ca o lipsă de respect pentru ceea ce știu și fac ei, salvând vieți în fiecare zi. Însă în ce v-am spus aici, sincer, mie îmi dă cu virgulă.
Din păcate, încă o dată se dovedește că uneori, multă carte, nu e a bună.
Ar mai fi multe de spus, dar acum mă opresc aici. E vară, e soare, cifrele sunt jos. Vorba cântecului: dar decât să ne certăm, mai bine o bere să cântăm 🍻

Noroc!
Noroc!

Sper doar ca la toamnă să nu începem să ne plângem în pumni, că uite ce ne face pandemia.

Însă, așa cum spuneam la început, sunt convins că voi primi replici. Sunt pregătit… Trageți!

Când stai capră, de ce te miri că ţi-o trag toţi din toate poziţiile?

The Mask

Pe scurt, istoria e cam aşa: un prinţ austriac a venit în România şi a împuşcat cel mai mare şi bătrân urs din Europa. Care, spre ghinionul lui, trăia în România…

Bă, nu am nimic cu prinții, indiferent de unde-or fi ei. Și nici cu prințesele. Mereu, în capu’ meu, au avut așa, o aromă de noblețe, eleganță și stil. Că de, cu asta cu fost crescuți în copilărie. Nu cu pâine neagră cu magiun, cu mămăligă şi cu tacâmuri de pui, ca mine…
În schimb, cu vânătoarea am o treabă. La început, oamenii asta făceau, pentru supraviețuire. Sau pentru apărare. Că odată venea sarchiaponul peste tine şi trebuia să i-o tragi… Asta e scuzabil, atâta timp cât era singura șansă de hrană sau de a nu muri.
Însă atunci când vânătoarea a devenit fun, sau modă, trendy, ori e făcută doar pentru trofee, colți de elefanți, rinoceri, sau contrabandă cu piele de crocodil, mi se pare o barbarie. Nu are nicio legătură cu o luptă dreaptă, așa cum am învățat în basmele copilăriei. Acolo, șansele erau egale.
Aici, Omul are de partea lui Arma. Care nu este naturală, ci e făcută de el, printr-o șmecherie de-i zice tehnologie și care e din ce în ce mai evoluatâ. Cu gloanțe tot mai mari, mai bine țintite și mai mortale. Iar el e cât mai la adapost şi mai departe de pericol. Unde e echitatea? În brațe să ne cuprindem, sau în luptă dreaptă să ne batem?
Vor unii să se ia la trântă cu urșii? Foarte bine, să meargă în pădure și să doboare ursul cu mâinile goale. Așa cum am citit în copilărie în Winnetou că făcea Old Shatterhand cu ursul grizzly. Sau cum se luptau gladiatorii în arenele antichității, sperând să scape cu viață. Iar, dacă o făceau, câștigau gloria și faima Cetății.
Dacă însă, te duci la vânătoare cu un jeep șmecher, stai comod într-un șezlong, lingând un whiskey cu gheaţă și apoi, la semnal, râgâi trăgând rafale într-un animal înnebunit de groază și alergat de gonaci, ești exact ca Ceaușescu, care își prezenta la televiziune isprăvile de mare căcat de vânător. (Cacofonia este intenționată!)
Pentru mine, este clar că un astfel de comportament arată niște mari frustrări. Mari! Și nu zic mai multe despre natura lor… if you know what I mean 😜
După Revoluție, am citit un interviu cu soția lui Petre Roman, care spunea că în anii ’80 Petricâ era nevoit să meargă la vânătoare, că nu se găsea carne în anii ăia și trebuia să aducă de mâncare familiei…
Ce căcat!!! Ei, care erau Protipendada comunistă, iar el, fiul lui Walter Roman, luptător comunist în Războiul civil din Spania şi mare mahăr comunist apoi, dar și ea, fata unui ambasador român, sufereau de foame. Adică să înțeleg că stăteau la coadă la alimentară, ca mine, cu cartonul de rație în mână, la Piața 13 Septembrie, cu emoții că nu mai prind 300 de grame de salam de căcat, învelit într-un fel de cârpă umedă din care curgea o zeamă infectă?
Adică, vezi, Doamne, că Petre Roman a fost oropsit, că el n-a mâncat salam cu Zoia (cel mai mișto titlu post-revolutionar!)
Alt comunist notoriu, vopsit după Revoluție, a fost Adrian Năstase. Căsătorit inițial cu Ilinca, fata lui Grigore Preoteasa, ministru de externe al României comuniste, cel care a şi botezat casa de cultura a studenților din București. Apoi s-a căsătorit cu Dana, fata lui Angelo Niculescu, vicepremier comunist. Cel supranumit Bombonel nu doar că a fost impins de la spate (nu fiți răi, nebunaticilor!) să devină prim ministru, dar era numit și șeful asociației vânătorilor din România. Ceea ce, până la urmă, l-a și pierdut, că l-a întrebat CTPul ceva despre imaginea unui iepuraș omorât de un vânător în confruntarea decisivă de la TVR cu Băsescu și asta i-a fost fatal. “Îmi puteţi spune că nu vă veți mai duce la vânătoare de aici înainte? Aș fi foarte liniștit dacă aș ști că nu veți mai împușca niciun animal de-acum înainte…”
Apoi, a urmat, incredibila înfrângere în alegeri și memorabila zicere băsesciană “Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii…”
De fapt, cât de zmeu era Adrian Năstase și cât de priceput vânător, avea să se arate și în momentul arestării lui, când nu a reușit să se nimerească el pe el… ditamai dihania. Probabil s-a încurcat în celebrul fular Burberry, de 350 de Euro. Ditamai șeful vânătorilor! Ăsta e caracterul adevărat, iese la suprafață în astfel de situații.
De fapt, ce mă doare pe mine, e că vin unii cu bani – nici măcar nu cu mulţi – și cu ciungă în cap, de se cred buricu’ Pământului. Iar noi, imediat ne punem capră.
“Da, şefu’! În ce poziţie mai vreţi?”