E unu si jumătate noaptea. Cald al dracu’, monser… te superi daca te-as ruga pentru-un pahar cu apa? Teribil mi-e de sete! Bineinteles ca in zilele astea, in lipsa de alte subiecte, toti cei din media aloca 60% din stiri vremii si se reped sa anunte iadul pe Pamant, cu calduri nemaintalnite, cu incendii, furtuni etc. Un cacat, m-am obisnuit cu schema lor de lucru. Le dau ignore. Neavand stiri, inventeaza subiecte. Cat mai catastrofale, cat mai incendiare… daca se poate, la propriu.
Am de desenat ceva in noaptea asta si-mi acum imi amintesc ca, undeva prin luna mai in 1981, eram tot asa, in crucea noptii, treaz. Incercam sa termin niste caricaturi pe care trebuia sa le predau a doua zi la 10 dimineata. Aveam ideile de mult timp, insa am tot amanat desenarea lor pana in ultimul moment. Pentru ca, nu stiu cum dracu’, asa fac mereu: aman pana la limita deadline-ului. Indiferent, ca e examen, caricatura, tablou, portret, sau chiar proiecte de business. Ma simt cel mai bine, poate cel mai creativ, atunci cand sunt sub presiune. A timpului, a informatiilor, a resurselor, nu conteaza. Presiune sa fie! Under pressure, cum bine ziceau baietii aia, alde Freddie Mercury si David Bowie.
Atunci era vorba de un Salon al Umorului nu-mai-stiu-unde, iar eu trebuia sa predau in dimineata aia 3 lucrari. Pe vremea aia eram student in anul intai, in sesiunea de vara, cu cinci examene grele, de an. TCM-ul era o facultate dificila, asa ca era mult de invatat. Pe mine, cumva, ma avantaja sesiunea, in sensul ca eram foarte atent in timpul semestrului la cursuri si le luam sarguincios, asa incat in sesiune doar repetam materia. Ok, de mai multe ori, pentru ca, in toti cei cinci ani de facultate NICIODATA nu am dormit in noaptea dinaintea examenului. Invatam pana in ultima secunda, pana sa intru in sala de examen. Si tocmai v-m explicat in paragraful anterior de ce… Under pressure, baby!
In anul ala, 1981, Bucurestiul organiza Universiada de Vara. Ceea ce, dupa Olimpiada si Campionatul Mondial de Fotbal, probabil era cel mai mare eveniment sportiv mondial, promovat si la noi, in Romania comunista. Initial, Ceausescu ar fi dorit sa organizeze o Olimpiada. Insa contextul era naspa, dupa ce in 1980 a fost Olimpiada de la Moscova, boicotata de americani, de Germania de Vest si de alte peste 60 de tari, din cauza invadarii in 1979 a Afganistanului de catre URSS. Apoi, peste 4 ani, la urmatoarea Olimpiada din 1984, de la Los Angeles, Blocul Estic, dirijat de URSS a boicotat, mai putin naravasa Romania si Iugoslavia, care era de mult anti-URSS. Am aflat atunci o poveste tulburatoare. Dupa ce s-a luat decizia ca tarile comuniste sa nu participe la Olimpiada din SUA, aceasta a fost anuntata sportivilor din Germania de Est. Voleibalistii lor, care aveau un turneu pre-olimpic, de pregatire, cu romanii, cand au aflat, s-au tavalit pe jos de suparare, indignare si durere. Erau daramati, pentru ca ei, ca sportivi, se pregatisera patru ani pentru Olimpiada, iar cineva, un politruc de la Moscova, a decis ca nu vor participa. Ce drame pentru ei!
Noi, impartiali ca tot romanul, am participat la amandoua 😊 D’aia la Olimpiada de la Moscova am iesit pe locul 7, iar la cea americana, din ’84, Romania a iesit pe locul al II-lea pe natiuni la medalii!!! Dupa SUA, dar inaintea Germaniei de Vest, Chinei, Italiei sau Canadei. Nu vi se pare incredibil? In conditiile in care, cred ca la anu’, la Tokyo, nu vom lua mai mult de trei-patru medalii, probabil niciuna de aur.
Asadar, in iulie 1981 la noi avea loc Universiada. Cu ocazia asta, sesiunea mea de examene s-a decalat cu o luna in urma, in luna mai, pentru a se elibera caminele studentesti, menite a gazdui miile de sportivi, oficiali, ziaristi si invitati prezenti la Bucuresti. In acel mai a fost, timp de vreo 10 zile, o canicula teribila. La acea perioada faceam referire la inceputul povestii. Imi amintesc ca atunci cand desenam lucrarile alea eram in sort, cu geamurile complet deschise, dar era atat de cald ca, efectiv, curgeau apele pe mine. Heeei, atentie! Nu vorbim de aer conditionat in Romania anului 1981.
In acele zile era o caldura napraznica. Imi amintesc ca mi-am cumparat de la un Ferometal un ventilator, d-ala facut la Electro Arges, cu 75 de lei si il vopsisem asa cumva sa dea un efect de sprirala cand se invartea. Ana, care in perioada aia statea la camin in Grozavesti, imi povestea ca era atat de cald in camera, incat ea si toate colegele, mergeau la dusul de pe hol, faceau dus rece, apoi udau complet cate un cearceaf si se infasurau, goale, in cearceafurile ude, sa reziste la caldura sufocanta. Bine, eu cand auzeam asta, nu ma gandeam la caldura, ci doar la niste cearceafuri ude pe niste fete goale de 20 de ani…
La orele alea de noapte, ascultam la radio emisiunile de jazz pe care atunci mai aveai ocazia sa le prinzi, prezentate de „Sweet” Florian Lungu, in care aveai ocazia sa-ti mai clatesti urechile dupa ce toata ziua era imbacsita de tot felul de mizerii acceptate de cenzura comunista.
In vara aia, in Bucuresti s-a decalat sesiunea de vara cu o luna mai devreme, pentru ca in august incepea Universiada, iar multi sportivi si delegati erau cazati in caminele studentesti Cu ocazia aia s-au construit si P-urile din Regie, cele de pe malul garlei, care cu ocazia aia au fost inaugurate. Erau alt standard fata de cele vechi, aveau apartamanete cu doua camere-dormitor. Dupa Universiada, in toamna, era bataie pe ele, ca erau noi si cat de cat mai bine facute. La ele am pus gresie si faianta prin bai, in perioada de munca patriotica din vara. Devenisem mare mester faiantar 😊
Iar dupa practica, in special studentii din Bucuresti am fost convocati pentru pregatire, timp de o luna de zile, a spectacolului de deschidere a Universiadei. Aveam repetitii in fiecare zi cateva ore. Pe Studentesc, apoi pe vechiul stadion Republicii si, in ultima saptamana, chiar pe 23 August, unde era organizata ceremonia. Acolo faceam in ultimile zile „snururi” cu toata ceremonia, cap-cap. Show-ul nostru era pe muzica Rapsodiei Romane a lui Enescu, asa incat, dupa aceea, ani de zile cand ascultam Enescu, faceam involuntar miscarile de la specatcol. Hahaha, eram ca baietii aia din Full Monty, care isi improvizasera numarul lor de strip-tease pe Hot Stuff al Donnei Summer si, la coada la centrul de somaj, auzind melodia, au inceput sa se miste conform coregrafiei repetate 😊
Ok, a fost o luna de fun, pana la urma, eram adunati laolalta sute de studenti, baieti si fete. Desi ne rapeau o luna din vacanta, practic. Dar, asta era, nu puteai refuza, era sarcina de la UASCR, de importanta nationala, mondiala si universala etc. Eu eram si ales in tot felul de functii si cu atat mai mult nu ma puteam eschiva.
Ca de obicei la evenimente d-astea megalomane, stadionul 23 August a fost umplut cu 2-3 ore inainte sa vina Ceausescu si sa declare oficial deschise Jocurile. Caaald, betoanele alea pe care era gradenele incingeau si mai tare, asa ca multi au lesinat prin tribune si-i mai luau astia de la garzile patriotice si-i duceau in spatele tribunelor, pana la corturile medicale. Apoi ii aduceau inapoi, pentru ca fiecare om avea un rol acolo, avea o placuta pe care o ridica dupa o anumita schema. Asa apareau mozaicurile alea care astazi se mai vad doar la nord-coreeni, maestri absoluti in asa ceva.
Au fost mii de oameni pe gazon, ca sa formam diverse momente. Deschiderea in sine a durat vreo doua ore, pentru ca, pe langa show-ul nostru de vreo 25-30 de minute, a mai fost defilarea delegatiilor din tarile prezente, aducerea drapelului „olimpic”, imnuri si ceva speech-uri. Am cautat pe YouTube, dar singurul video pe cale l-am gasit cu ceremonia a fost asta. Asa ca, asta e singura dovada ca am fost acolo, pe gazon, unul din pixelii ce formau semnul U al Universiadei. Am mai fost eu pixel de cateva ori, de exemplu in marea de luminite, sau in „tricolorul” format la protestele de acum doi ani din Piata Victoriei, dar asta e o alta poveste.
Flacara universiadei a fost aprinsa de Nadia Comaneci, atunci inca in activitate, mai ales ca era eligibila pentru competitie, fiind studenta la IESF. Ea venea si dupa nebunia care s-a intamplat la rusi, cu un an inainte, la Olimpiada din ’80, cand arbitrele au stat peste jumatate de ora sa ii dea nota la barna, ca sa rezolve aranjamente politice sa castige sportiva sovietica, si nu Nadia. A primit 9,85 pentru acest exercitiu, ca sa iasa pe locul intai o rusoaica. Dirty politics… Am auzit tot felul de povesti ca Bela Karoly, care era antrenorul lotului roman, a primit telefon direct de la Ceausescu sa retraga echipa de gimnastica de pe teren…
La Universiada am fost si eu la cateva competitii. Una dintre ele stiu ca a fost un meci de baschet la Polivalenta, cu sala plina, intre Romania si SUA. Ce alta ocazie mai am sa vad un meci oficial, la baschet, intre noi si americani? Ok, parca ne-au batut, dar stiu ca am tinut destul de aproape…
Hei, prieteni! Deja e tarziu… promit sa revin maine cu continuarea.
Noapte buna!
