Încă de la început trebuie să remarc calitatea din ce în ce mai scăzută a candidaților la președinție. Începând cu cel mai bine clasat, care nu-și găsește diploma de bac, până la unii care n-au noțiuni elementare de politică externă. Sincer, nu-mi place niciunul dintre prezidențiabili. Însă vreau să votez, am făcut-o întotdeauna. Evident, nu votez PSD. Nu am făcut-o niciodată, cu excepția votului din 2000, în finala Iliescu-Vadim. Pe care strategii roșii vor s-o repete acum, forțând intrarea lui Simion în turul al doilea. Ei știu că singurul care nu-l învinge pe Ciolacu în finală e Simion. Așa că încerc să votez pe cine ar fi pe locul al treilea, cât mai aproape de șeful AUR, cu șanse să treacă de turul unu. Cel mai probabil ar fi Elena Lasconi, însă în ultimul timp, apare Ciucă pe turnantă. Deși, sondajele care îl plasează pe el al treilea e posibil să fie măsluite, tocmai pentru a-l vota cei aflați în situația mea și a nu-i da votul lui Lasconi, care astfel ar pierde finala în fața lui Simion. Când a început campania, eram sigur că voi vota Geoană. Pentru că, matematic, era cel mai calificat pentru rolul de președinte, adică politica externă și șeful armatei. Ambasador în SUA, cinci ani aproape de șefia NATO, clar sunt argumente puternice pentru a fi siguri că știe să articuleze în engleză niște argumente logice cu orice șef de stat din lume. Însă evoluția lui în ultimele luni și amintirile răscolite despre PSD, Vanghelie, Moscova, Vântu și “multă sănătate Majestății Sale” m-au făcut să renunț. Repet, nu-mi place nici Lasconi, de multe ori o simt că forțează mult și e falsă, însă are dreptate și Băsescu: dacă vrem totuși o opoziție monolitului PSD-PNL, care va forma o majoritate și după alegeri, e singura variantă de ales. Sper ca ea să intre în finală și atunci să fie majoritar votul anti-PSD. Ne vedem la vot. Multă inspirație 👌 Sal’tare, taică, și noroc!
În urmă cu peste treizeci de ani, eram la Radiotel, prima firmă românească ce opera un sistem public de pagere. Aveam toată gama de pagere Motorola, de la Numeric, care primea doar mesaje numerice (numere de telefon sau diverse coduri), până la Alphanumeric, care primea și mesaje text, afișate pe o singură linie pe display. Și, cel mai șmecher, care era Motorola Advisor, cu patru linii de afișaj și mesaje lungi până la 250 de caractere, mai mult decât un SMS actual.
Din ‘92, Radiotel a fost singura în această piață, abia peste mai mult de un an au apărut și alte companii de paging. Așa că am avut ocazia să cunosc multe personalități publice, politice, doctori renumiți, oameni de business străini de la primele firme venite în România, oamenii de presă de la cam toate ziarele, revistele, televiziunile și radiourile de atunci. Fiind sales manager, puteam intra ca la mine acasă în cam toate instituțiile importante de stat, ori mari companii, spitale, redacții, chiar și ambasade. Toți aveau nevoie de noi, pentru că pagerul era deocamdată singura soluție de mobilitate și de a primi mesaje oriunde, în mișcare. Nu mai erai legat de un telefon de acasă, sau de la birou. Singura barieră în dezvoltarea exponențială a bazei de clienți era prețul, destul de prohibitiv pentru acea perioadă.
În cei cinci ani petrecuți în firmă, am vândut mii de pagere, iar pentru asta m-am întâlnit cu zeci de mii de persoane. Ceea ce a fost fantastic, eram mai mereu față în față cu clienți sau potențiali clienți. O experiență foarte utilă pentru tot ce a însemnat mai apoi cariera mea.
Sistemul de operare era destul de simplu, însă nu toți îl înțelegeau din prima. Trebuia de multe ori să reiau povestea, pentru că prima întrebare care mi se punea cel mai des era “după ce primesc mesajul, eu cum îi răspund că nu sunt acasă?”…
Practic, sunai la un call center 24/7, unde spuneai operatoarei ce mesaj ai pentru pagerul numărul cutare. Acum îmi dau seama că eu aveam pagerul 64… adică exact vârsta mea de acum 😂
Mesajul era tastat la o consolă, care îl trimitea în eter printr-un emițător similar cu cel al unui post de radio. Toate pagerele din raza de acoperire primeau mesajul, însă doar “pagerul 64” îl decodifica și îl afișa. Inițial dezvoltat în București, sistemul a evoluat până la nivelul a 50 de orașe.
Ce s-a întâmplat zilele trecute cu atacul cu pagere mi-a amintit de perioada respectivă. Și mă gândeam cum ar fi sunat o campanie de promovare cu ceva despre cele 72 de fecioare?… Parcă așa li se promite în partea aceea a lumii celor care se sacrifică pentru cauză.
Pe bune, 72? Ce poți face cu atâtea?… În sfârșit, chestie de gusturi. Și nu numai.
Lăsând gluma la o parte, știam încă de atunci că puteai declanșa diverse dispozitive cu pagerele, dar doar ele nu aveau posibilitatea de a exploda. Acum însă tehnologia e atât de avansată încât în procesul de producție a pagerelor s-a injectat cu explozibil o placă componentă, imposibil de detectat. Și, când aparatele au primit un anumit mesaj codat, au explodat.
Apoi am aflat că a fost și un al doilea val, în care și niște stații radio au explodat, făcând victime. Și-mi amintesc că și noi la Radiotel aveam atât stații Motorola, dar și E.F. Johnson, cu care puteam, încă dinainte de apariția telefoanelor mobile, să vorbim la telefon.
A fost mișto perioada aia de pionierat, cu pagere și stații trunking, dar apoi sistemul a fost eliminat destul de repede după apariția telefoniei GSM, care a schimbat paradigmele în comunicații.
Și, uite-așa, după ce în aprilie 1992 începeam la Radiotel, primul operator de paging, exact peste cinci ani, în aprilie 1997, când s-a lansat primul operator GSM din România, eram în echipa CONNEX.
Iar când peste telefonia mobilă s-a pus internetul, odată cu apariția 3G, deja s-a schimbat totul.
Totuși, 72? Ia să mă duc să caut, parcă mai aveam rămas un pager prin sertare… 😜
După ce am fost diagnosticat cu cancer de prostată în 2017 și m-am operat, mi-am schimbat stilul de viață. Nu că făceam eu mari excese înainte, dar am devenit mult mai atent la ce, cât și când mănânc. După radioterapie și tratament hormonal timp de doi ani, m-am îngrășat, ceea ce era de așteptat.
Așa că apoi am slăbit vreo 15 kg și de atunci mă mențin în zona 70 de kilograme. Ceea ce, la o înălțime de 180 cm, îmi dă un IMC ideal, de 21.
Aplic toate componentele de bază ale stilului de viață “sănătos”, respectiv intermittent fasting, cu două mese pe zi în interval de 6-7 ore. Somn mult, în medie peste 9 ore, încerc să mă detașez de stresul excesiv, fac mișcare normal și efort fizic mediu.
Fără pâine, lactate, brânzeturi, mezeluri, patiserie , prăjituri, înghețată, ori zahăr sub orice formă. Doar cel din fructoza fructelor pe care le consum, în special la micul dejun. A doua masă este o salată cu multe legume și carne, pui, curcan și în ultimul timp, doar pește. Nu consum mâncare super procesată de niciun fel.
Analizele medicale sunt toate ok, mai puțin colesterolul. De unde valorile mari, câtă vreme cele de mai sus?
Și totuși…
Așa am primit recomandare să merg la cardiologie, unde m-am dus pentru un Doppler de carotidă. Inițial mă programasem la Regina Maria, cu decontare, undeva în noiembrie. Așa că am ales să merg a doua zi la Monza, același spital în care fusesem operat și de cancer, în urmă cu șapte ani.
Doamna doctor Crina Rădulescu m-a văzut, mi-a spus că analiza respectivă chiar nu are rost, dar mi-a făcut totuși o ecografie cardiacă. Și așa am aflat că… am suferit un infarct miocardic. Suferit e ciudat spus, pentru că nu-mi amintesc de vreo durere, care am înțeles că e specifică unui astfel de eveniment. Oricum, infarctul a fost confirmat și mai apoi, iar în urma acestuia am și un tromb în inimă și un vas destul de înfundat…
Imediat la coronarografie!
Nu cred că vă imaginați cum am trăit zilele alea. M-am internat dimineață, analizele de sânge, toate ok, mai puțin LDL Colesterol…
După aceea, în salon, am avut o discuție lungă și detaliată cu doamna doctor Daniela Ciupercă, cea care mi-a explicat atât de bine ce mi se întâmplă și ce variante sunt, încât am înțeles până și eu.
Niște pastile, pregătirea pentru intervenție, apoi urcat pe etajul cu sala de operații. Cele mai nașpa momente sunt alea când aștepți să intri pe masă și nu știi ce vor găsi acolo.
Domnul doctor primar Nicolae Cârstea a efectuat coronarografia, iar în timpul ei mi-a spus că trebuie implementat un stent. Apoi și al doilea. Evident că am fost de acord, doctorii știu cel mai bine ce e de făcut!
Simțeam mișcările atât ale domnului doctor, care lucra foarte alert, cu siguranță, cât și uneori ale firelor care intrau pe venă, dinspre încheietura mâinii, până în inimă. Nu e dureros decât momentul în care îți introduce sonda, cumva cam că la analizele de sânge, dar mai intens. Altfel, nu doare nimic. La al doilea stent am simțit locul în care a fost fixat, pentru câteva minute. Apoi nimic în acea zonă a inimii. În total, cred că a durat sub jumătate de oră.
După aceea, odată ajuns înapoi în salon, iar EKG, perfuzie, control tensiune și pastile.
Tot timpul internării am avut agățat de mine un telemetru ce înregistrează pulsul și alți parametri și îi transmite centralizat.
A doua zi, înainte de externare, am avut iarăși o discuție amănunțită cu doamna doctor Daniela Ciupercă, care mi-a explicat cam ce urmează să fac de aici înainte…
A treia viață
Mereu am considerat că a doua viață am primit-o în 2017, după operația de cancer iar acum iată că a venit și a treia, după un infarct. Așa că iată-mă proaspăt intrat în rândul cardiacilor, cel puțin conform etichetei de pe mâncarea primită în cele două zile cât am fost internat 🙃
Și, apropo de spitalul Monza. V-am spus, e a doua internare pentru mine în 7 ani aici. Condițiile de cazare impecabile, ca și prima oară, de data asta singur în salon. Mâncare excelentă, chiar mai puțin “dietetică” decât acasă, însă se pare că e exact ce e necesar pacienților internați. Întreg personalul cu care am reacționat, atât doctorii, cât și asistenții, infirmierii, personalul administrativ și de serviciu, a fost impecabil din punct de vedere profesional și personal.
Le mulțumesc mult, tuturor!
La ce m-a ajutat stilul sănătos de viață? Probabil că voi avea șanse mai mari de a avea o viață cât de cât normală de aici înainte, cu toate că voi lua mereu medicamente cu pumnul mereu. Eu, care nu luam nicio pastilă în afară de ceva suplimente…
Asta e, mergem înainte, pentru că altă opțiune nu există!
Și da, sunt trist în perioada asta, deși de obicei sunt pozitiv și optimist. O să-mi revin la starea normală, dar mai am nevoie de ceva timp. Ăsta e și motivul pentru care am lipsit de aici în ultima perioadă. Și o să mai treacă ceva timp până-mi reintru în ritm.
De ce postarea asta?
Că și acum șapte ani, m-am întrebat mult dacă să scriu sau nu despre ce mi se întâmplă. Pentru că, pe bune, nu interesează pe nimeni. Nu am scris ce e aici pentru a-mi plânge de milă, sau să caut mângâierea cuiva. Ci pentru a-și ajuta și pe alții. Așa cum mi s-a întâmplat și în cazul operației de cancer, când, după ce am scris, am fost contactat de zeci, dacă nu peste o sută de persoane, cunoscute sau nu, care au cititpe blog, sau pe Facebook despre asta. Și pe mulți i-am încurajat și i-am îndrumat, cum m-am priceput mai bine, către o soluție sau alta. Însă fără să le dau sfaturi medicale, pentru că nu mă pricep. Mulți mi-au spus după aceea că i-a ajutat sfatul meu.
La fel și acum, sper că acest text să îi îndrume pe toți să-și facă analizele și, mai ales, să urmărească orice deviere de la parametrii normali. La mine, repet, totul era ok, mai puțin colesterolul. Și uite la ce am ajuns, mergând “pe firul apei”..
În loc de concluzie
Faceți-vă analizele, nu le neglijați. E mult mai de succes rezolvarea atunci când, în eventualitatea că reiese ceva, găsiți mai din pripă. Iar dacă nu e nimic, atunci cu atât mai bine.
Aveți încredere în doctori, avem oameni pricepuți în sistemul medical. Știu că sunt multe scandaluri în ultima perioadă, dar astea sunt oriunde. Trebuie să mergeți cu încredere înainte și să căutați cea mai bună variantă. Și, poate din ce în ce mai mult acum, informați-vă din surse credibile, atestate. În epoca noastră nu prea mai avem scuza “nu am știut”, atâta timp cât există Google și YouTube. Nu mai căutați remediile miraculoase, cu tot felul de leacuri minune care vă rezolvă peste noapte cancerul, sau orice alte boli. Dacă ar fi existat așa ceva, sigur ar fi ieșit în evidență.
Așadar, abia aștept a treia viață! Din toată inima ❤️
Azi e 4 iulie, Ziua Americii. Și cum stăteam io așa, la un șpriț, mă gândeam că, totuși, m-aș fi așteptat la mai mult din partea celei mai puternice democrații a lumii. Cea la care ne uităm toți când vrem să știm ora exactă.
Să vii tu, în 2024, cu doi candidați la președinție care sunt atât de depășiți fizic, e de neînțeles pentru mine. Mai ales că jobul ăsta e cel mai greu și solicitant din lume. Trebuie să iei deciziile cele mai bune, să poți alege din alea pe care ți le oferă cei mai buni specialiști din lume și care, de obicei, nu coincid una cu cealaltă… Cu ce ofertă vin ei? Trump spune că va opri războiul din prima zi după ce va fi ales, iar punctul forte al campaniei lui Biden este că el spune adevărul, față de contracandidatul său, care minte cum respiră.
Cam săracă oferta, pe bune. Și d’aia am zis că, în loc de șampanie, merge și un șpriț de vară 🙃
Amândoi candidații au mai avut un mandat, așa că nu ar trebui să ne așteptăm la al doilea la ceva mult diferit, sau mult mai bun.
Ca președinte al SUA, trebuie să fii în alertă 24/7, mai ales în perioada asta, cea mai groaznică de la al doilea război mondial, cu război în Europa, care tinde să se extindă spre chiar al treilea război mondial. Poți tu, Joe Biden, să fii în formă încă 4 ani și jumătate de aici înainte, adică până la peste 85 de ani? Tu, care, la confruntarea cu Donald Trump ai spus că erai obosit pentru că în iunie ai fost în Europa, pentru aniversarea debarcării din Normandia? Cât despre Trump și promisiunile lui, eu unul m-am convins. De ce nu oprește războiul acum, dacă știe cum? De ce trebuie să mai moară mii de soldați și civili zilnic, până la eventuala lui alegere în noiembrie? Știu și scenariul că, de fapt, Biden candidează așa, de formă, că după un timp să se retragă și să-i lase locul Vp-ului, probabil Kamala Harris. Care, pe politică externă, până acum nu a convins. Probabil că la Convenția Democrată din august se vor lua niște hotărâri care să asigure victoria în alegeri. Oricum, e puțin dezamăgitor pentru mine că o clasă politică atât de puternică, unii o consideră cea mai educată din lume, vine cu aceste două propuneri în fața alegătorilor. Nu face decât să dea apă la moară celor care cântă deja prohodul imperiului american, care și-ar fi început declinul. Și, evident, le dă vânt în aripi rușilor, chinezilor și altor autocrații, ce arată că ei au dreptate, democrația nu e nicio mare șmecherie. Uite, se poate ajunge prima putere economică a lumii și fără democrație.
Probabil că astea sunt doar gânduri așa, la un șpriț de vară, iar americanii vor găsi ei o soluție să meargă mai departe. Și să ne tragă și pe noi după ei 👌
Azi se împlinesc exact 46 de ani de când am debutat în caricatură! Și nu cu unul, ci cu trei desene, publicate în revista “Flacăra”, condusă de Adrian Păunescu. Era în 1978, aveam 18 ani și eram în anul al treilea la Sf. Sava.
Rubrica “Racul”, în care apăreau caricaturile revistei, era coordonată de Sorin Postolache, cel care m-a și descoperit. Și care avea să-mi devină un fel de mentor pentru perioada mea de început în ale caricaturii şi presei. Îmi amintesc că în anii ăia eram ca o umbră a lui, îl urmam peste tot. Așa am ajuns să cunosc cam tot ce era în cultura bucureșteană a vremii, nu doar caricaturiști, ci artiști din mai toate domeniile. Pentru că Sorin era foarte conectat. Practic, nu mergea 20 de metri prin centrul oraşului, fără să se oprească să se salute sau să vorbească cu cineva pe care-l cunoștea. După el, m-au format mult din punct de vedere artistic și nu numai, caricaturistul Claudiu Nicolae (în al cărui atelier mergeam aproape zilnic), iar apoi Dragoș Anton, pe care-l vizitam des și cu care am avut mai multe colaborări. În timp, în redacții, la expozițiile și saloanele de umor la care am participat – și, credeți-mă, eram avid de activitate – i-am cunoscut pe toți caricaturiștii și pe mai toți artiștii și oamenii de presă. Nume mari, la care mă uitam cu mare admirație. La “Urzica” era Poch, la “România Liberă” era Matty, la “Informația” era Ando…
Cu mulți am colaborat ulterior, când am intrat în presa studențească și participam și la taberele de instruire politico-ideologice. Erau tabere gratuite, de câte 12 zile, făcute la Izvorul Mureșului, unde se aduna toată presa studențească din țară. Asta pentru că am fost redactor-șef adjunct la ING, revista Politehnicii din București (căreia i-am redesenat antetul și tot conceptul grafic) și în același timp, redactor la Convingeri Comuniste (nu râdeți, chiar așa se numea), revista Centrului Universitar al Bucureștiului. Redactia era la Casa Studentilor Grigore Preoteasa, acolo unde vedeam cam toate manifestările studenţeşti, cenaclurile, filmele prezentate de Nea Dumi, ori piesele Teatrului Podul. Eeee, dar aveam şi legitimație de presă, cu ea intram gratuit la meciuri, chiar la masa presei și la filme și diverse spectacole. Şmecher!😜 Scopul acestor activități politico-ideologice era să ne “spele” pe cap, însă, în realitate, erau discuții foarte libere și neașteptat de deschise pentru încorsetarea de atunci. Și, în fiecare seară, program de discotecă. Probabil și atracția mea către caricatură a fost pentru că așa puteam spune ceva împotriva regimului, fără să fie pe față, ci cât de cât camuflat. Altfel, nu ar fi trecut de cenzură.
Vă dați seama? Totul a început cu aceste trei desene, publicate când eram doar un puști de 18 ani, probabil cel mai tânăr caricaturist publicat, și simțeam că lumea e a mea.
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a murit azi într-o închisoare undeva lângă Cercul Polar. Din păcate, deznodământul a venit acum, pentru că Puțin nu a mai avut răbdare. Unii spun că ar fi fost în interesul lui să-l țină în viață, practic să îi anihileze posibilitatea de a mai avea o voce. Așa cum a avut-o înainte de a reveni în Rusia. Acum, transformat în martir, e posibil să reprezinte în pericol mai mare pentru dictatorul de la Kremlin. Mai ales că se apropie alegerile prezidențiale.
Aşa cum Gabriel Marcia Marquez a scris în romanul său Cronica unei morţi anunţate, problema nu era daca Navalnîi va fi omorât, ci când. Părerea mea, încă din momentul în care am aflat de decizia lui de a se întoarce acasă, e că a greșit. Era mult mai util societății civile să fie în Vest, în libertate și de acolo să-și susțină cauza. Dezvăluirile lui despre averea lui Puţin, palatele si buncarele lui, ar fi continuat cu multe alte materiale care să arate faţa adevarată a Ţarului. Probabil s-a gândit că rusii îl vor aprecia mai mult dacă nu va rămâne în confortul lumii occidentale, la adapost, ci daca va îndura, alături de ei, un regim ostil şi criminal. Chiar si din închisoare. Aşa cum şi la noi, dupa revoluţie, au fost atacaţi liderii opoziţiei FSN-ului ca nu au stat în Romania, “n-au mâncat salam cu soia”.
Evident ca Navalnîi a fost arestat imediat, pe aeroport. Ba chiar, pentru a se evita presa prezentă masiv la sosire, ruşii au aterizat avionul pe alt aeroport decât cel programat iniţial. Sunt convins că el știa ce îl așteaptă. Ce nu știa, însă, era că Puțin avea să demareze ulterior “acțiunea specială” asupra Ucrainei, ceea ce a captat toată atenția mondială. Și, totodată, ura lumii civilizate împotriva lui Puțin. Cumva, Navalnîi a picat în umbra acestor evenimente, ce țin agenda publică zilnic de aproape doi ani. Bad timing… În plus, pentru ororile războiului, tribunalul de la Haga deja l-a declarat pe Puțin criminal de război, așa că o crimă în plus chiar nu mai contează pentru dictator…
Mai lansez aici o ipoteză, poate naivă, însă aşa sunt eu, optimist: dacă Puţin l-a omorât pentru că simte că se strânge laţul în jurul său şi simte că nu mai are prea mult timp? Oare credea Navalnîi că va avea milă de el Puțin? Tocmai scapase ca printre urechile acului de o tentativă de otrăvire, așa că e puțin probabil. Un spirit puternic, un curaj formidabil împotriva unui om care are toată puterea la dispoziție, Aleksei Navalnîi rămâne, probabil, cel mai important opozant al lui Puțin. Sper ca moartea lui să fie semnul deșteptării pentru un popor care deja a îndurat prea mult. Și, într-adevăr, pentru libertate, merită orice sacrificiu.
Azi e Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului, pentru mine, o zi specială!
Ce mișto e viața și cât de tare mă bucur că încă sunt p-aici și pot să postez despre toate prostiile ce-mi trec prin cap. Că sunt picturi sau caricaturi de-ale mele, ori despre copiii din Gașcă, sau despre flori, sau apusuri. Nu contează, pot găsi frumosul în orice. Pentru că pe mine, cancerul asta m-a învățat: viața e frumoasă și trebuie trăită la maxim!
Sanatate!
Sunt un supraviețuitor, unul dintre norocoșii care încă rezistă la 5 ani după ce am intrat în categoria celor bolnavi, având acest crunt diagnostic. Cine o fi de vină pentru că avem boala? Soarta, greșelile, întâmplarea, ghinionul? Habar n-am care e răspunsul acestei întrebări. Și, de fapt, nici nu mai contează.
Important este că medicina și, în general, știința au avansat atât de mult în ultimii ani, încât din ce în ce mai mulți dintre bolnavii de cancer au șanse reale să aibă o viață normală cât de cât. Nu știu dacă poate fi vorba de vindecare totală, probabil mereu voi avea sabia lui Damocles deasupra capului,… cel puțin așa mă simt la fiecare serie de analize.
Evident, am avut momentele mele, cu trecut prin nopți nedormite, depresie, îngrijorări, găuri negre și disperări. Dar, cumva, le-am depășit până la urmă.
Așa că acum savurez în orice secundă frumusețea lumii, sub ce formă o fi ea. Mi-am schimbat destul de mult stilul de viață, de la ce, când și cât mănânc, până la odihnă, mișcare, stat în natură și la soare, gândire pozitivă și multe altele. În plus, sunt optimist, știu că e cea mai bună atitudine. Pe care încerc să o practic, să o propag și s-o recomand tuturor. În toate postările mele din ultimii ani am încercat să promovez mâncare, sau obiceiuri sănătoase. Pe mine mă ajută, pentru că așa îmi place să cred că, prin controlul greutății, al tensiunii pot să mă mențin cât mai sănătos, pentru cât mai mult timp.
Dacă tot am avut o a doua șansă, de ce să nu profit de ea la maxim?
Cei care trec sau au trecut prin această boală știu că tot ce e important în fiecare zi, este să existe un MÂINE. Indiferent cum e, să ne bucurăm de el și să-l prețuim cum se cuvine. Eu o fac, din toată inima! Pentru că niciodată nu vom ști dacă nu cumva e ultimul…
Multă sănătate, putere și speranță, prieteni!
Aseară, Cara a venit în casă cu niște pene pe bot. Am bănuit că a mâncat, sau cel puțin a atacat vreo pasăre și am ieșit afară, cu lanterna, să caut victima. Am găsit un gugustiuc, care nu mișca, așa de rănit sau înghețat era. L-am luat în brațe foarte ușor, l-am bagat undeva ferit de astia mici, într-o baie, i-am dat ce am crezut noi că l-ar ajuta: apa, paine, malai… Am mai intrat peste noapte, nu parea ranit. S-a urcat pe bara perdelei de la dus si a ramas acolo, cred, toata noaptea.
Gugustiucul
Peste noapte, gugustiucul a stat pe baza de la dus
Iar dimineață era vioi, a zburat imediat intr-o salcie din vecini și totul a fost ok până la final. Cel mai probabil, din cauza gerului, nu putea zbura, iar Cara a profitat de ocazie să il ciuguleasca puțin. Așa cum îmi face și mie, când mă linge pe fața sau pe cap. Din când în când, ciupește cu dinții din față câte-un fir de păr. Doar asa, cat sa ma simt bine 😜
Dimineata, ranitul a zburat bine-merci intr-o salcie din vecini
Dimineata, ranitul a zburat bine-merci intr-o salcie din vecini – close up!
Și, pentru că tot a fost ziua lui Mihai Eminescu în urmă cu ceva timp, mi-a venit în minte Glossa lui:
“Ce e rău și ce e bine,
Tu te-ntreabă și socoate.”
Și atunci am realizat că, de fapt, Cara nu i-a facut niciun rau pasarii! In realitate, i-a făcut un bine bietei innaripate. Dacă nu o vedeam venind in casa cu fulgi pe bot, evident nu aș fi știut că există și nu as fi cautat-o prin grădină. Astfel încât, e probabil ca, peste noapte, săracul gugustiuc să fi rămas înghețat pe undeva, poate chiar murind în final.
Nu-i interesant? Ce pare a fi rău, de fapt, se dovedeste ca ne este cel mai mare bine posibil.
Și uite așa, de la Cara învăț cum să-l înțeleg mai bine pe Eminescu…
“Tu te-ntreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine”.
Pentru cine nu stie, Iubesc Femeia era un tango celebru al lui Cristian Vasile in anii interbelici
Zilele astea, toata lumea normala vorbeste despre niste citate referitoare la femei ale unui proaspat senator ales din partea AUR. Citate absolut gretoase, de un misoginism exacerbat. Unul care e scriitor, se pare ca e destul de cunoscut si, poate si apreciat. Altfel, nu ar fi publicat atat.
Sincer, nu am auzit de el, dar, ce pretentii sa ai de la mine?
In schimb, altii au auzit de el, dar nu prea bine…
Inca de la inceput, vreau sa subliniez ca parerea mea despre femei este cu totul alta, cei care ma cunosc o stiu, desigur. Iubesc femeile! Si le apreciez, in aceeasi masura. Mereu am sustinut ca, de fapt, ele sunt sexul puternic. La cat de fricosi suntem noi, barbatii, si la cat de putine responsabilitati putem duce, fata de ele, nu am niciun dubiu. Si, pentru ca imi place sa pictez Frumosul, de cate ori am ocazia pictez femei, indiferent ca sunt portrete sau nuduri. As picta si mai multe, dar… asta e o alta poveste.
Revenind, tipul asta a scris mai multe cugetari absolut idioate/deranjante despre cea mai buna jumatate a omenirii. Foarte multi interpreteaza asta ca venind din niste frustrari imense, generate de relatia individului cu femei in viata lui. Nu ma pricep, nu stiu, asa o fi…
Copiez aici doar doua citate din Sorin Lavric, Decoct de femeie, Editura Ideea Europeană, 2019:
„nu sunt un admirator al sexului frumos. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată”.
„Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios.”
Asa cum ziceam, nu impartasesc in niciun fel ideile acestui scriitor, sau filozof, sau ce-o fi el. Care a terminat medicina si filozofia,… de unde rezulta ca nesimtirea nu sta in IQ. Eu, de exemplu, mereu am cautat si admirat femeile cat mai destepte, profunde si lucide. Am avut si am atatea de invatat de la ele!
Ce mi se pare mie cel putin nepotrivit e altceva si o sa incerc sa explic cat mai bine.
Inteleg ca multe din citatele incriminate sunt preluate din cartea citata mai sus, aparuta in 2019. Poate ca nu e singura sursa de citate si ziceri defaimatoare, dar despre asta am citit. Asadar, omul publica niste chestii acum un an. Si nimeni nu spune nimic, nicio reactie la timpul respectiv.
Acum tot netul este plin de revolta si de ura, toti oamenii normali la cap fiind contrariati, desigur.
Pana si maestrul Gabriel Liiceanu (care chiar i-a coordonat lucrarea de doctorat), pentru care am o consideratie maxima, a publicat niste ganduri impotriva individului. Pe el il inteleg, trebuie sa justifice de ce Humanitas i-a publicat atatea carti. Nu se poate ca numele unei edituri atat de respectabile sa fie asociat cu un sexism de asemenea calibru.
In plus, Uniunea Scriitorilor il exclude si se delimiteaza de opiniile lui. Un gest foarte normal, dealtfel.
Insa toate aceste reactii ale celor indignati – pe buna dreptate, evident! – nu izbucnesc decat ACUM, imediat ce partidul lui si el creeaza surpriza la alegeri, fiind alesi in parlament. Adica, sa intelegem mai bine, daca el nu candida, sau nu era ales, reactiile astea nu ar fi aparut. Logic, nu? Repet, citatele sunt mai vechi, nu sunt scrise acum.
Mie asta mi se pare ca ar fi o problema. De fapt, toate ecourile aparute sunt generate si motivate de elementul politic, invelite in argumentele juste aduse unui astfel de discurs jignitor. Similar cu treaba aia ca atunci cand cineva e numit, candideaza, sau e ales undeva, incep dosarele sa se iteasca. Vezi si cazul doctorului Rafila, care pana cand nu a fost pus de PSD in fruntea listei, nu avea tatal implicat in Securitate etc…
Dar poate ca eu gresesc si reactiile apar exact atunci cand cineva intra in lumina reflectoarelor. In fine, bine ca au aparut chiar si acum luarile astea de pozitie, e firesc sa luam cat mai multi atitudine impotriva unor astfel de deraieri de la valorile de bun simt, spre care sper sa tindem cat mai multi.
Se pare ca mai avem multe de invatat despre ce inseamna discriminare, sub orice forma o veni ea. Uite, si cazul cu arbitrul roman care acum e blamat in toata lumea, tot de la lipsa noastra de cultura in politically correctness vine.
Dar cine sa ne invete asta? N-ar trebui sa fie cei din varful tarii, elita, nu-i asa? Poate chiar ala, proaspatul senator de AUR care i-a starnit pe toti cu “cufundarea în athanorul labios.”
Astazi l-am condus pe ultimul drum pe cel care a fost unul dintre cei mai valorosi profesori si matematicieni ai Romaniei, profesor emerit doctor Octavian Stanasila. S-a stins, la 81 de ani, cel care a predat timp de peste 50 de ani, din care 20 a fost seful catedrei de matematica a Politehnicii bucurestene.
O zi trista in cimitirul Sf. Vineri
Am avut sansa sa-l cunosc in anul patru de liceu, in 1979, cand ai mei voiau sa iau meditatii la mate, pentru examentul de admitere la facultate. Am fost de doua ori la dumnealui acasa, mi-a dat niste probleme sa le rezolv, a vazut ce si cum, apoi a zis ca nu am nevoie de meditatii 😊
Autograf primit de la dom’ Profesor
Avea un mod foarte interesant de a te face sa te indragostesti de matamatica. Ti-o arata oriunde, chiar si in natura, sau biologie. Te facea sa treci de partea abstracta, sa intelegi ce e dincolo de cifre, radacini, serii sau radicali. Admirabil om!
Impreuna cu dom’ Profesor Stanasila, acordand autografe
Imi amintesc o faza cand tocmai primise o revista Matematika v Skole, ruseasca, un fel de Gazeta Matemetica de la noi. O rasfoia si la un moment dat am vazut o figura ciudata. L-am intrebat pe dom’ Profesor care era problema. Dansul stia si ruseste si mi-a spus ca figura aia trebuia impartita in doua parti congruente. Ok,… a continuat sa se uite pe revista, iar cand a terminat-o de frunzarit, i-am spus ca am rezolvat figura aia. S-a uitat la mine asa, banuitor, pentru ca revista era recunoscuta pentru dificultatea ridicata a problemelor propuse. Cand i-am aratat rezolvarea, a fost foarte incantat. Da’ io!
Autograf primit de la dom’ Profesor
Peste ani, l-am mai intalnit ocazional. Mai ales ca matematici speciale in facultate am facut cu sotia dumnealui, profesor Tatiana Stanasila, o doamna de o mare eleganta.
Coperta si cateva din ilustratii
Coperta si cateva din ilustratii
In urma cu doi ani, prietenul meu Liviu Jalba, fost coleg de scoala generala si de liceu, mi-a propus sa ma gandesc daca nu as putea ilustra o culegere de matematica, scrisa de el impreuna cu dom’ Profesor Stanasila. Evident ca am acceptat si ne-am intalnit impreuna toti trei, sa stabilim detaliile. Am ramas surprins de vivacitatea si energia emanate de dom’ Profesor. Parca nu trecusera anii peste dumnealui. Am reusit sa fac desenele, a aparut culegerea si Liviu a hotarat sa o ofere gratuit tuturor celor care o doreau. Am primit si eu in tipla cateva exemplare, pe care le-am deschis in fata prietenilor mei de pe Facebook si de pe YouTube 😊 Normal, laudaros!
Din pacate, aceasta Culegere avea sa fie ultima realizata de dom’ Profesor…
Impreuna cu dom’ Profesor Stanasila, stabilind detaliile despre cum sa arate Culegerea de mate
Schita realizata de dom’ Profesor cu structura Culegerii de mate
Coincidenta sau nu, ultima oara cand l-am intalnit pe domnul profesor Stanasila a fost legata tot de liceu! Anul trecut, pe 15 iunie, promotia noastra, care are numarul 300 in istoria Colegiului Sf. Sava, a serbat 40 de ani de la terminarea liceului. La acel party Liviu Jalba l-a invitat pe dom’ Profesor, pentru o sesiune de autografe. Toti participantii au primit culegerea si autograful domnului Stanasila. Unii au insistat sa dau si eu autografe, asa cam m-am bagat si eu in seama 😊 (va dati seama ca abia asteptam, cand sa mai am asa o ocazie?)
Impreuna cu dom’ Profesor, acordand autografe
Iarasi, dom’Profesor ne-a uimit pe toti cei prezenti cu memoria, spiritul tanar si creativitatea de care dadea dovada in toate discutiile purtate. Si, trebuie sa precizez, acolo erau multi fost colegi de liceu care au cariere atat de diverse, pe aproape toate continentele. Cu fiecare a avut o discutie plina de verva si de miez. Uimitor!
Coperta – interior
Evident, ce v-am scris mai sus este strict punctul meu de vedere, egoist pot spune, despre cum l-am cunoscut pe genialul dom’ Profesor Octavian Stanasila. Sunt convins ca mii de studenti pe care i-a invatat matemetica ar avea cu mult mai multe de povestit…
Dumnezeu sa-l odihneasca!
La revedere, dom’ Profesor Octavian Stanasila! Va multumim!