40 de ani de la Cernobîl

Acum 40 de ani la Cernobîl a fost cel mai mare accident nuclear al omenirii. Dar problema nu a fost doar accidentul în sine, că se poate întâmpla oriunde, vezi și centrala de la Fukushima.

Ceea ce a agravat situația a fost comunismul și sistemul lui criminal. Pentru că, dacă s-ar fi cunoscut din start situația, s-ar fi putut lua măsuri, atât în URSS, dar și în restul lumii, pentru diminuarea consecințelor.

Prima oară când s-a aflat că s-a întâmplat ceva neobișnuit a fost la trei zile după, când specialiștii suedezi au sesizat un nivel anormal de crescut al radiațiilor nucleare. Așa au început rușii să recunoască, puțin câte puțin, că au avut o problemă. Nici măcar populația din Prîpeat, orașul de lângă, construit special pentru lucrătorii de la centrala atomică, nu a fost informată.

Locuitorii au fost evacuați după câteva zile, fiind mințiți că va fi temporar, să-și ia cu ei lucruri doar pentru trei zile. Deși autoritățile știau că nu se vor mai întoarce niciodată, că orașul nu va mai fi locuibil. Motivul era că, dacă le spuneau adevărul, oamenii și-ar fi luat cu ei frigidere etc și s-ar fi creat o panică totală, ce nu mai putea fi controlată.

Copiii au fost separați de părinți și duși în tabere de copii, unde au fost tunși zero, pentru că părul era purtător de substanțe radioactive. Erau numiți “aricii de Cernobîl”. Și sunt declarații ale unor supraviețuitori, că uneori erau bătuți zilnic…

Pompierilor, minerilor și celorlalți oameni care au intervenit ulterior, li s-a ascuns pericolul expunerii la radiații, așa că au murit în chinuri mare parte din ei. După ce inițial norul radioactiv s-au deplasat înspre Scandinavia, vântul s-a schimbat și a fost adus către Europa și Kiev. Se știa că de 1 Mai va fi demonstrație, ca și la Moscova și în alte orașe mari sovietice, și, în loc să țină oamenii în case, să fie cât de cât protejați, i-au scos la defilare. Trebuiau să fie și copii acolo, așa că au decis să îi scoată doar pe copiii din orfelinate, că ăia erau ai nimănui…

Partidul trebuia să arate că totul e normal, nimic nu e în neregulă. Deși Gorbaciov se lăuda cu glasnost și perestroika, de fapt, a ascuns totul cât mai mult posibil.

Mai mult, ca să arate că nu e nimic periculos în aer, în mai a organizat o întrecere internațională de ciclism la Kiev, la care au participat doar sportivi din blocul comunist. Evident, neinformați despre riscurile asumate. Cam așa arăta fața reală a comunismul și renumita lui “grijă față de om”.

La noi nu s-a anunțat nimic oficial. Când am aflat, de la cineva bine informat, cred că pe 30 aprilie, eram în delegație la București (în anii ăia lucram la repartiție, la IMU Bacău). Am sunat-o pe Ana, la Onești, să nu consume nimic verdețuri proaspete și să nu iasă din casă. Nu i-am spus motivele, pentru că îmi era teamă că se ascultau telefoanele. Nu înțelegea, de ce acum, exact când putea să-și ia vitaminele din legume și fructe proaspete, să nu aibă voie. Mai ales că era însărcinată cu primul nostru băiat, Mircea, care s-a născut în octombrie.

Îmi amintesc că prima referire la accidentul nuclear făcută în presa noastră a fost la câteva zile după, ceva cu titlul că la plenara CC al PCR s-au stabilit măsuri pentru evitarea consecințelor evenimentului. Se presupunea că toată țara știa ce se întâmplase. Și aveau dreptate, toți știam de la Europa Liberă.

Un prieten care lucra la IFA Măgurele avea un tester pentru radiații și a venit la mine acasă în București și a măsurat. Am văzut clar că, de exemplu, la intrarea în apartament, mai ales în partea de jos, ăla țiuia ca toate alea.

Unul dintre cele mai bune seriale HBO este Cernobîl, făcut prin 2019. Ei au arătat propaganda mincinoasă și criminală de la Kremlin. Rușii s-au bășicat, că nu reprezintă adevărul istoric și că fac ei o variantă de film care să respecte realitatea. Au făcut în 2021. Filmul bineînțeles că e un fake, are pe IMDb un scor de 5,2 față de serialul inițial, care e cotat cu 9,3. Acum urmăresc pe Disney+ un serial documentar, Disaster: The Chernobyl Meltdown, realizat în 2026 cu supraviețuitori.

Concluzia mea e aceeași: sistemul comunist a reprezentat o nenorocire mai mare decât un accident nuclear.

O întâmplare despre Mircea Lucescu

Eram în decembrie ‘83 în tabăra studențească de la Slănic Moldova. De câțiva ani, devenise locul cel mai mișto din România, unde să fii în vacanța de iarnă. Studenții transformau totul într-o oază de culoare într-o Românie gri și toată stațiunea simțea energia vibrantă a lor.

În fiecare zi, la Cazinoul din centru se organizau evenimente. Ziua, Nea Dumi, de la Casa Studenților Grigore Preoteasa din București, ne prezenta filme antologice, iar seara erau diverse spectacole, de exemplu cu brigăzile artistice studențești, cum erau grupurile Divertis și Vouă, corul Song al lui Ioan Luchian Mihalea, sau piese de teatru.

Într-o seară a fost pe scenă tot lotul de fotbal al Naționalei, împreună cu antrenorul Mircea Lucescu. România tocmai se calificase, pentru prima dată, la Europene, o performanță formidabilă, având în vedere că atunci competiția avea doar 8 echipe!

Meciul decisiv fusese cu mai puțin de o lună în urmă, pe 30 noiembrie, cu Cehoslovacia, la Bratislava, unde băieții au reușit un 1-1.

În cadrul aceleiași campanii de calificare a fost și memorabilul meci cu Italia, din 16 aprilie ‘83, la acea oră campioană mondială en-titre. 1-0 din lovitură liberă executată de Ilie Balaci, pasă scurtă la Loți Boloni, care a tras formidabil. Am fost la meci, pe “23 August”. Și, ca să vă faceți o idee ce însemna atunci să fii sigur că găsești loc la un asemenea meci, chiar dacă aveai bilete, am ajuns la stadion pe la 14:00, meciul începând la 20:00…

Mircea Lucescu era probabil cel mai tânăr antrenor de lot național, la momentul numirii având doar 36 de ani.Lotul îl construise pe structura Corvinului (unde el fusese antrenor-jucator și își crescuse niște tineri foarte buni) și al Craiovei, care mereu a avut jucători talentați.

A adus un alt spirit la orice echipă pe care a antrenat-o, încercând să ofere, pe lângă sportul în sine, o deschidere mai mare fotbaliștilor către cultură și artă. A mers cu lotul la teatru, la muzee.Iar în seara aia a venit în mediul studențesc, tocmai pentru că, cel puțin așa era în acea perioadă, era locul unde se presupune că era un mediu mai elevat al tinerilor din România.

După prezentarea lotului și după ce fiecare a spus câteva cuvinte, Mircea Lucescu a avut un speech, apoi au urmat întrebări din sală, așa că a fost un dialog cam de o oră și jumătate.

Peste câteva luni, România a evoluat în Franța la Euro ‘84, având cel mai tânăr antrenor și cel mai tânăr jucător, debutant la europene: Gică Hagi, 19 ani.

Am picat într-o grupă extrem de puternică, alături de Germania de Vest, Spania și Portugalia. În ziua de azi, o grupă cu echipele astea nici nu ar mai putea fi posibilă, fiecare din cele trei fiind cap de serie la orice tragere la sorți…

Drum bun, Mircea Lucescu! Și mulțumim pentru toate momentele frumoase oferite 🙏

  • Sursă foto: internet