David impotriva lui Goliat – un regal al tenisului

Federer – Nadal, un regal al tenisului! Ce pacat ca s-a terminat… Lovituri incredibile, tehnica, tactica, asi, vole-uri, smash-uri, passing-uri, cross-uri, greseli, emotii… de toate.
Dupa 11 ani de la meciul epic, considerat cel mai frumos meci de tenis ever, infruntarea de astazi a fost, deasemenea, de referinta. O tensiune, o viteza a executiilor si o indarjire nemaipomenita intre cei doi buni prieteni.
Totusi, in meciul asta, e prima oara cand am asistat la un moment ciudat. La 2-1 la seturi si 5-4 pentru Roger, era 40-40, servea Rafa. Serveste pe linie, Federer returneaza super pe linia de fund, minge buna, niciun arbitru nu zice nimic. Insa, inainte sa anunte arbitrul de scaun avantaj pentru Roger, acesta se grabeste si cere challenge. Howkeye arata ca serviciul lui Nadal a fost bun, deci i se da punctul lui Rafa. Putea fi minge de meci pentru Roger, daca nu cerea challenge… Cum era vorba aia: daca taceai, filozof ramaneai 🙂 
Oricum, a mai avut cateva mingi de meci dupa aceea, in acelasi game, si a fructificat-o pe a cincea. Ce finala va fi Nole cu Roger!
Duminica e o mare sansa ca Nole sa castige, ceea ce il aduce in pozitia de a cuceri toate cele 4 GS consecutiv. Doar 4-5 oameni au reusit asta in istoria tenisului.
Ma gandeam, cat de norocos sunt fiind contemporan cu astfel de sportivi colosali. Sa ii vad cum evolueaza in perfectiunea lor. In aceeasi categorie ii includ si pe Serena Williams, sau pe Messi si Ronaldo, care vor ramane, cu siguranta, pentru totdeauna niste repere in istoria sportului.
Da, da, inclusiv Serena! Ce daca e adversara Simonei maine? Ce daca a batut-o de noua ori din zece? Ce daca este deosebita? A aratat, de douazeci de ani incoace, ca isi merita locul de frunte in istoria tenisului. Stie cineva cat s-a chinuit in viata pentru recordurile ei? Impreuna cu sora ei, Venus, a rabdat milioane de antrenamente, conduse initial de tatal lor. Imi inchipui ca nu le-a fost prea usor…
Noua ne e simplu sa stam in fotoliu si sa comentam, ca, uite, e asa si-asa, ca una ca alta. Cati dintre cei care fac sport cu adevarat comenteaza dezaprobator carierele lor?  Cred ca niciunul. Pentru ca ei stiu cata munca e in spatele acelui as, acelui vole, sau acelui cross pe linie. Dai de o mie de ori pana iti reuseste.
Portret Simona Halep – acuarela, 20 x 30 cm
La fel, si Simona. Cat o fi muncit fata asta ca sa ajunga aici! Milioane de antrenamente, de la cinci ani incoace, in care nu a vazut nimic altceva decat terenul, fileul, racheta si adversarul. Citesc toate articolele de sport si vad, ingrozit, comentariile romanilor. Cele mai rautacioase, pline de ura si de desconsiderare. De ce? Se pare ca asa suntem noi, nu agream valorile romanesti, ne put. Mirosim doar aromele fine, de afara. Toate commenturile strainilor sunt favorabile, sau, in cel mai rau caz, obiective. Nimic urat, jignitor, sau degradant. Mereu imi zic ca tine de educatie. Probabil, mai avem de lucru aici. Insa cand ne va trece? Stiu, nimeni nu a fost profet in tara lui, insa de la asta la jigniri e o cale destul de lunga.
Cred ca am vazut toate meciurile dintre Serena si Simona. Si, in unele, Simona a fost acolo, aproape, dar parca a avut frica de victorie. In acela memorabil, de la Singapore, de la Turneul Campioanelor, ma uitam si nu-mi venea sa cred ce vad. Imi era atat de frica, incat credeam ca Serena poate intoarce rezultatul de la 6-2 si 5-0 pentru Simona. Nu s-a intamplat, iar victoria aia chiar m-a facut sa plutesc! Era un rezultat neverosimil. Am sentimentul ca maine Simona poate castiga. Statistic, logica spune ca Serena este favorita, toti o dau cu cota cea mai buna la castigarea trofeului. Insa ce am vazut in ultimele doua meciuri ale Simonei, dar in special in semifinala cu Svitolina, ma face sa cred ca are un plan pregatit si pentru Serena. Chit ca nu-i va intra primul serviciu, cu al doilea, daca Serena nu o plesneste la retur cu opt sute la ora, poate are o sansa sa o paseze putin si s-o plimbe. Sansa lui David impotriva lui Goliat. Asadar, exista precedent 🙂
Acum cativa ani, cucerit de evolutia Simonei, i-am facut un portret. Am zis ca, odata, o sa merg la baza Stejarii cand aflu ca se antreneaza acolo, sa i-l dau. Poate o sa ajung si voi avea norocul s-o felicit pentru castigarea Wimbledonului. N-ar fi fabulos?
HAI, SIMONA!

Nopțile Simonei

Nu stiu cum se face, ca toate marile rezultate sportive romanesti, alea de ne mandrim cu ele de generatii intregi, au venit noaptea.

Nationala de fotbal a fost muuult peste nivelul ei evoluand in „grupa mortii” de la Guadalajara, din Mexic, jucand noaptea. Am vazut meciurile de atunci, aveam 10 ani si era ceva nemaipomenit sa vezi o transmisiune la televizor la doua noaptea. Romania a fost singura echipa care i-a dat Braziliei – cu legenda Pele in teren – doua goluri la acel Campionat Mondial. Brazilia avea sa si castige editia din 1970. Dar vedeta a fost victoria noastra cu Cehoslovacia, dintr-un 11 m reusit de Dumitrache, zile intregi lumea vorbind doar despre asta. Generatiei evolutiei lor, mai apoi, li s-a spus fotbalistilor acelei echipe Mexicanii.

Eu frecventam atunci un cerc de desen de la Palatul Copiilor – actualul Palat Cotroceni – si-mi amintesc ca primul desen pe care l-am facut la cerc a fost exact momentul in care s-a executat acel penalti castigator. Ar trebui sa mai am pe undeva desenul, stiu insa ca portarul ceh era teapan rau de tot in desenul meu 😊

Aici mai trebuie sa amintesc si despre o alta emotie televizata noaptea, desi nu are legatura cu romanii sau cu sportul.  Aselenizarea din 1969 am vazut-o in direct. TVR a transmis-o, comentata din studio de renumitul Andrei Bacalu, un om de stiinta care avea si abilitatea de a prezenta pe intelesul tuturor evenimentul colosal la ce asista o planeta intreaga.

Apoi a fost Nadia Comaneci, care a uimit lumea cu al ei Perfect Ten, devenind Zeita de la Montreal in 1976, la Olimpiada. Tot noaptea.

Generatia de Aur, in ’94, ne-a scos pe strazi la Universitate tot in crucea noptii, dupa uimitoarele meciuri de la World Cup din State. Si vreau sa va spun ca am iesit in Piata chiar si dupa infrangerea dureroasa, la penalti-uri, cu Suedia. Atunci cand am fost la fix cinci minute de o semifinala de vis cu Brazilia…

Simona Halep – portret de MGxG

Iar acum, de cand exista nemaipomenita Simona Halep, vedem unele turneee, cele nord-americane, tot noaptea.

In noaptea asta, Simona are un meci extrem de important la Miami. Nu pentru ca ar castiga acest mare turneu, ori nu stiu cati bani, sau un Mare Slem, ci pentru ca are sansa de a REVENI pe locul 1, dupa cateva luni in care a parasit acest loc. Din punctul meu de vedere, meciul de azi e mai important decat atunci cand a devenit numarul unu. In sport, e o vorba ca e mai usor sa devii numarul unu, decat sa te mentii numarul unu. Perfect adevarat.

Simona ne ofera atata bucurie si ne arata ca SE POATE ca, fiind din Romania, fara niciun alt ajutor financiar, doar cu eforturile familiei (considerabile, e adevarat!) sa ajungi prima din lume. E adevarat, a fost nevoie de mult talent, determinare, decizii majore si iremediabile – ma refer la cele medicale. Si peste toate astea, multa, multa munca! Fata asta n-a avut papusi, avea mereu cu ea racheta de tenis.

In concluzie, eu ma voi uita la meciul Simonei, pentru ca vor mai fi atat de putine ocazii sa vedem mari rezultate sportive romanesti noaptea, incat nu vreau sa pierd niciunul! Meciurile Simonei trebuie urmarite, atat cat mai putem sa ne bucuram de valoarea ei si de savoarea victoriilor ei. Tare mi-e teama ca dupa aceea, iar vor veni cateva zeci de ani de seceta in care vom vorbi, cu nostalgie, de ce meciuri colosale si ce rezultate a facut Simona.

De ani de zile, i-am urmarit aproape toate meciurile. Am suferit la infrangeri odata cu ea, iar la victorii am explodat de bucurie si de mandrie. De parca eu serisem, sau dadusem voleul sau reverul in lung. Mie, personal, imi fac bine victoriile ei, ma incarca cu energie, cu optimism. Ii admir tenacitatea, ambitia, puterea de a lupta importiva oricarui adversar. Chiar si impotriva naturii. E cea mai mica jucatoare din top, probabil din circuit si totusi, printr-o munca absolut colosala, reuseste sa se deplaseze si sa fuga pentru a acoperi tot terenul. Poate asta este motivul pentru care arata asa picioarele ei, dar si pentru care o lasa genunchii si gleznele.

Stiu ca sunt multi hateri impotriva ei, care insa au din ce in ce mai putine puncte de care sa se lege. Nu ca ar fi avut vreodata motive reale… Initial a fost ca nu a invins marile jucatoare de legenda, Serena si Sharapova. Dupa ce le-a batut, ca degeaba e numarul unu daca nu are Grand Slam. Apoi, dupa RG 2018, ca nu… poarta sapca 😊 Simona este cea mai longeviva jucatoare activa in top 10, 270 de saptamani, adica mai mult de CINCI ANI! Na, mai ziceti la asta ceva! Iar asta e pe cifre concrete si puncte acumulate, nu e pe interpretari subiective.

Of, asa tare nu stim sa ne pretuim valorile…. Abia cand nu mai sunt ne dam seama de ce insemna pentru noi.

Acum-mi dau seama ca titlul postarii asteia imi aminteste de un celebru film, de cand eram eu copil. Federico Fellini a realizat „Noptile Cabiriei”, in care juca Giulietta Masina, minunata lui sotie, o actrita cu figura de copil, extrem de expresiva. Si acolo era vorba de petrecut nopti, dar intr-un anume fel, pe strazile Romei…

Chiar! Dupa Miami, incepe sezonul de zgura, iar daca Simona castiga la Roma, va fi ziua 😊

Hai, Simona!

De ce va câștiga Simona? Pentru că așa merită!

E  vineri noaptea, e trecut de unu si ma gandesc la meciul de maine al Simonei Halep. Si am emotii, normal! Am suferit ca un caine la multe dintre meciurile ei, si cateodata si ale celorlalte fete de la noi, incat acum parca simt ca, in sfarsit, se aliniaza niste planete. Ia fiti atenti aici: sa fii tu in a patra finala de GS, a treia la Paris. Dar, ce e mai important, a doua din doua in 2018! Nu a mai reusit nimeni asta, nici la baieti, nici la fete! Si fata asta e de cel mai mult timp in top 5, deci o constanta (sic!) senzationala.

Noi, ca romanii, de! o tot dam de gard, ca nu a gastigat nici un GS, ca nu a batut-o pe Serena, pe Masha, sau pe Nadal si pe Roger. Va dati seama ca acum ar fi batut-o lejer pe Serena, cu tot costumul ei de CatWoman, iar pe Sharapova a gonit-o la cotet cu un turneu inainte. Insa a invins-o, fara dubii, pe Buburuza, care mie mi se parea cea mai tare din parcarea de la Roland Garros. Si care i-a dat Sharapovei de n-a suflat. Ei, uite ca n-a fost asa si Simona a trimis-o dupa tigari. De doua ori, o data cu filtru, a doua fara! 6-1? Pai asta e zar de poarta-n casa, sau e scor de falfait buburuze…

In meciul cu Kerber, si ea o fosta numar 1, chiar si la 0-4 in setul intai, vedeam indajirea din ochii Simonei si sclipirea aia care ii dadea increderea ca va darama muntii si tabela de scor. Si a facut-o! Apoi, in semi, a vajait pe langa Garbine, care, atentie! nu a jucat rau deloc. Insa atata a fost diferenta intre vitezele celor doua motoare. Unul turat, elegant si spaniol, elastic si felin, insa vine din urma celalalt, turbo, supraturat si pistonat la maxim. Si cu niste picioare sincronizate perfect. Ati vazut cum fuge Road Runner de Coyote, ala cu „Beep, beep”? Asa ii fac si picioarele Simonei, de nu vezi decat un norisor, deasupra caruia e ea si-ti apare instant in orice punct al terenului. Rezultatul a fost cel mai cel meci de tenis dintre doua fete, in care Simona a reusit sa aiba viteza medie la returul cu doua maini mai mare decat a lui Nadal. Este ca si cum eu as fugi mai rapid decat Bolt! Hai, pe bune, asta e deja ca si fake news…

Asadar, las la o parte toate superstitiile, de care, recunosc sincer, am fost coplesit la toate finalele de pana acum si ma risc, inainte de meci, sa ies cu pieptu-n fata si cu convingerea ca Simona va castiga. Nici nu mai pomenesc de faptul ca iar comenteaza CTPul, care pana acum a fost cobe. Dar, de data asta, sper ca PRO TV sa ii poarte noroc Simonei, nu ca in 2014 cand au preluat-o Antenele. Oricum, eu tot pe Eurosport ma uit, asa mi se pare fair.

Nu se poate altfel decat victorie, totul e in sensul asta, maturizarea Simonei, logica, statisticile, evolutia naturii, miscarea continentelor, incalzirea globala, decizia CCRului si lupta anti-coruptie, toate astea converg catre aceeasi concluzie fireasca. Poate ca fata aia din State are un self-esteem mai mare, cum adica o americanca sa se-mpiedice de-un ciot? Ca tot a declarat ea ca ea are ceva-n plus fata de Simona, adicatelea un US Open, castigat, mai precis ultimul. Asa, si? Mai, fata, tu ai auzit de Rovine?

Pai, fata tatii, pe zgura se deseneaza altfel jocul asta de-l stii tu. Si urmele raman, adanci ca ridurile dua 50. Tenisul pe hard, la voi, la americani, e rapid, din trei schimburi s-o gatat setul deja. Aici, pe zgura noastra stramoseasca, pe care pana si dacii se antrenau, e drept, jucand cu lupul dacic in loc de racheta, punctul se face, se construieste, se pun stopuri, se dau taiate, liftate, loburi, voleuri, ce stii tu ce-i aia? Ai auzit de balet? Ei, originea cuvantului e de la tenisul pe zgura. Sa-ti spun eu, ca am jucat tenis cu batacul de lemn, in anii 70 cand Nastase era strigat Nasty Boy si cucerea fetilii, si nu nu politistii, ca azi. Iar la sportul asta, ca e deja alt sport, toate calculatoarele alea cu softuri Microsotf, instalat pe bune, nu ala spaguit de la noi, indica fara eroare ca Simona e cea mai buna din galaxie pe zgura.

In astea doua saptamani am vazut o Simona atat de solida, de indarjita, de concentrata si de dura, incat imi era teama sa nu-mi crape ecranul televizorului cand faceau astia close-up. Mai mult, la o minge cu Kerber, pe care Simona a dat-o-n balarii, chiar a avut puterea sa zambeasca. Un fel de: Bai, ce smecherie-mi iesea daca reuseam… Asta inseamna sa fii in control, sa stii ca tot meciul, de fapt, tu ti-l faci. Exact ca-n viata! De ce sa dai vina pe altii pentru cum ti-o petreci? Treci la carma si ia fraiele-n mana. Apoi,.. enjoy the ride!

Si ce daca maine e mitingul ala la misto al PSD? Nu conteaza, e pantaloni scurti fata de ce va realiza Simona! Mitingul trece, Simona ramane! In istorie 🙂

Hai, ca nu va mai tin, ca s-a facut de doua trecute. Pe scurt, daca nu castiga Simona, sa nu-mi mai ziceti mie Gheorghe!

Hai, Simona!

DE-A JOACA,… sau are cineva un dicționar nocturno-român?

Azi a fost o zi plina… cu de toate. A fost soare, a fost ploaie, cu tunete si vant. Ca vara. Yeeeei, in sfarsit, e vara! Mi-am amintit: eu vara nu dorm! Mi s-a potrivit bine cantecul asta, ca, uite, e trecut de doua noaptea si eu umblu brambura dupa cai verzi pe pereti. Si, aici in mansarda, am pereti inalti, deci mult de umblat 🙂 Inteleg, daca eram la adolescenta, dar la varsta mea! Lasati, lasati,…

Asadar, forja de dimineata, meeting de business. Apoi ceva de lucru in continuare, ca sa zic asa wrap-up. Si dupa, tup-tup, sus in atelier. Am un tablou si ma tot chinui cu el de mai mult de o luna si nu-i dau de cap… Hmmm, aici trebuie sa iau o decizie, pana la urma, daca il pot termina, sau nu… Am citit undeva ca si NU e un raspuns.

Apoi, ploaia de care ziceam, cu spume si tunete, ceea ce pentru Lili-Blue e horrorr! Se sperie atat de tare de furtuna, incat merge lipita de mine oriunde prin casa. Si urca chiar si in mansarda, desi nu-i place deloc aici, la mine-n atelier. In schimb, Pif, pisicul ala mic, deja e in elementul lui si simte ca are avatajul terenului, asa ca se baga in seama peste tot. Pe la 18:00 (sase seara – pour le connaisseur PSD) am plecat la radiorterapie, ca in fiecare zi. Hmmm,… aici vorbim de un MUST, nu e cu functia IF!

Cand am venit, mi-am facut o salata in care am pus multa menta, ca tot e destula in gradina si nu stiu ce dracu’ sa fac cu ea. Am vazut si ce tenis a patit Nole, pacat ca a pierdut la Cecchinota, dar CE MECI!!! Tenis, frateee! Apropos, stiti ca Marius Copil a avut 2-0 la seturi cu baiatul asta in prumul tur?

Si eu fraier: vin de la tratamentul de cancer si ma uit la tenis, cat pe ce sa mor de inima! Aaaa, sau uit, tin pumnii maine pentru Simona… E asa fata faina, poate are noroc si acum face si GS, sa inchida si capitolul asta, lasat cu puncte-puncte… Da, iar dupa aia haterii o s-o-ntrebe de ce n-are sapca?

Am vazut si niste fotbal, in care Romania pare ca devine o echipa mai vesela si mai vioaie, parca un pic si mai inocenta si inventiva, tinerii astia chiar vor sa faca treaba. Sau, din Contra 😊

Eeeiii, si-apoi vine noaptea, cu spirits in the night, asa, ca de la Manfred Mann citire… si tot tacamul.

Pai, cum, sa treaca ziua asta degeaba? Noi nu f…acem nimic? Hai, la muncaaaa, la pictat! Dar, pentru ca nu am inspiratie, nu am modele sa-mi pozeze si mi-e lene sa tot caut pe net noapte de noapte, incepem DE-A JOACA! Din nou, cu ce-avem la dispozitie, dam din pensule, cutite si culori pana terminam dracului, odata, panza si tuburile 😊

Asta e ce-a iesit, ce vedeti in foto/video. Habar n-am daca e ce trebuie, de fapt nici nu conteaza, e atat de noapte si atat de misto, incat nu ne judeca nimeni. Pana maine dimineata e o granita, pe care n-am chef s-o trec, iar judecatorii dorm la ora asta. Chiar si aia de la CCR! Suntem doar noi, singuri pe lume, asa ca… da-i sa mearga!

I-am dat inca o tura, nu stiu ce a iesit vedem maine dimineata, pe lumina.

Mereu mi se intampla sa desenez noaptea ceva, apoi adorm si raman in vis cu ceea ce imi imaginez eu ca e creatia mea, evident mult amplificata si deformata… Si, intr-un final, sau mai bine zis intr-un inceput, vine dimineata. Abia atunci imi dau seama de ce mare iluzie (citeste „cacat”) mi-am creat eu peste noapte… Asta e, cum ar zice nen’tu Einstein, totul e relativ. Si totul trebuie vazut, citit si apreciat, exact la momentul lui. Nu mai tarziu.

Consecvent, voi posta asta acum, la doua noaptea trecute fix, apoi maine dimineata poate o voi reciti. Daca o veti gasi aici, sau NU, inseamna ca: 1 – e un cacat; 2 – am suferit de hangover masiv si nu am putut lua decizia corecta dimineata, asa ca am lasat-o; 3 – e un cacat; 4 – am considerat ca e capodopera vietii mele si o s-o tiparesc cu litere de aur si apoi o voi inrama; 5 – e un ….; 6 – ce legatura are asta ce cele de mai sus?

Geamurile din mansarda mea sunt deschise acum si de afara se aud zgomotele noptii. Sunt vii, usor de deslusit si dibuit, chiar si pentru un fudul de urechi, ca mine. Problema mea e ca nu le pricep,… of! sunt tont rau de tot. Stiu ca misca acolo si sunt convins ca ele inseamna ceva….

Pentru asta… are cineva un dicționar nocturno-român?

Insomniile băiețelului cu trotinetă… acum și cu bascheți

Cred că eram printr-a șaptea… V-am mai povestit, acum câteva săptămâni, că-mi plăcea de o colegă de școală, cu un an mai mică. Nu eram prieteni în sensul ăla clasic, comun. Ci în ăla confuz, în care nimic nu e definit. Nici măcar nu știu să fi discutat vreodată împreună despre asta, dar avem așa, o atracție pe care o simțeam câteodată că ar fi reciprocă, sau cel puțin așa mi se părea mie. Alteori, însă, eram destul de abătut. Ori nu vorbea cu mine, ori nu mă băga în seamă, ori nu o mai vedeam… Offf, cred că știți îndoielile alea de te cuprind la vârsta aia dificilă.


Cert e că ieșeam în fiecare seară când puteam la joacă, în zona ei, de la blocuri. Pentru ca erau câteva blocuri nou construite, prin anii șaptezeci, acolo ne adunam zeci de copii din cartier și era multă agitație, de toate generațiile, de la preșcolari, până la liceeni. In perioada aia era în mare formă si vogă Ilie Năstase, care, împreună cu Țiriac, ajunseseră în finala Cupei Davis, și încă de trei ori! Două la americani și una la București. Pierdute de noi, cu un mare regret, dar care a lansat un nou sport in Romania: tenisul de câmp. Abia apăruseră in magazine rachetele de tenis, erau unele românești, parcă Reghin, care erau cam o sută cincizeci de lei. Nu aveau toți copiii părinții așa de darnici, așa că străzile erau invadate de jucători dotați cu… funduri de lemn. Nu râdeți! Ăsta era nivelul. Dar entuziasmul era enorm, iar puștii voiau să ajungă cel puțin un al doilea Năstase, dacă nu și mai și. Chiar si cu bâtacele-alea în mână. Să vedeți ce demonstrație de cunoștințe dădeau unii mai mari, că știau cum se tine scorul în tenis. Cei mici, jucau ținând scorul ca la ping-pong, in seturi mici până la 11, sau mari până la 21.
Evident, nu erau terenuri, așa că se foloseau curtea scolii, sau străzile asfaltate. Fileul era o sfoară legată între doi pomi, iar când treceau mașini, destul de rar, se desfăcea doar un capăt… Chiar a fost atunci o perioadă în care se refăceau străzi și se lucra la structura, temeinic, începând de la fundație. Practic, strada devenea o chestie așa,… cam la un metru sub nivelul trotuarelor, destul de bine nivelată, dar pe unde nu mai treceau mașini. Numai bine pentru înflorirea tenisului de camp, practicat de noi, copiii 😊
Erau destule constrângeri din acest punct de vedere, al locului unde puteai juca. Iar eu nu aveam răbdare, niciodată n-am avut. Mereu repezit, în agitație permanentă, deși întotdeauna lumea în jurul meu mă percepea mai degrabă liniștit, sau chiar mult prea calm. Ori bleg. Și atunci m-am orientat mai degrabă spre badminton. Mi-au cumpărat ai mei o racheta, aia era mai ieftina, doar 50 de lei, chinezeasca. A ținut mulți ani și în final a ajuns in formă de “lingură”, dar eu mi-am făcut treabă cu ea. Mă specializasem atât de mult in badminton, încât puteam juca chiar și singur 🙂 Duminica, vara, mai mereu mergeam cu ai mei ori la ștrandul Ciurel, ori la pădure la Roșu, undeva pe malul Dâmboviței, înainte de intrarea în București. Ștrandul nu era unde e acum, ci cam pe unde este actualul baraj al lacului Ciurel. Nici lacul nu exista, a fost făcut de Ceaușescu după inundațiile din 1975, când a luat decizia să sacrifice cartierul Crângași, pentru a salva centrul orașului de la inundare. Atunci a venit el personal să vadă dezastrul, chiar pe dealul pe unde ne făceam veacul prietenii mei și cu mine. când mergeam la gârlă. Cu ocazia aia, la 15 ani, l-am văzut prima oară in fata mea pe Ceaușescu.
Deci, la pădure la Roșu erau niște plopi uriași și, fiind pe malul apei, mereu era curent sau vânt. Eu trimiteam cât mai sus fluturele, dar cumva împotriva vântului, că să mi-l returneze. Deci, se poate spune și că, practic, jucăm cu un jucător imaginar, de sus 🙂
Aveam niște prieteni care știau și ei bine jocul și, la blocuri, încingeam niște schimburi destul de lungi, iar noi ne îndepărtam treptat unul de celălalt, până ne plasam cam la 40 de metri distanța dintre noi. Asta puteam face doar cu fluturi mai grei, care aveau o bila cauciucată in vârf. Ăia ne permiteau să jucăm chiar și pe vânt.
Ei, revenind acum la prietena mea, evident că mă dădeam cât mai rotund in locurile pe unde era ea, sau pe la blocul ei, in cazul in care nu era pe-afara. De cateva ori am reușit să joc chiar și cu ea, dar mult mai puțin decât aș fi vrut. Aș fi făcut orice să-i atrag atenția. Știu că odată, nu mai îmi amintesc de unde a apărut ideea de rezistență la alergare și am dedus eu, dintr-o discutie a ei cu fetele, că îi plac cei care sunt rezistenți, nu cei rapizi. Ahaaa! Ii plac aia buni la rezistenta… Fiindca la varsta aia n-ai minte, mi-a si venit, pe loc, ideea cum s-o impresionez. Știți că în seara aia (era o duminică, iar duminica maica-mea mă îmbrăcă mai frumos) am alergat o oră întreagă în jurul blocurilor, facand multe ture, așa încât să mă vadă? Ce contează că eram total neechipat de sport și deja după zece minute curgea transpirația de pe mine? Eram in pantalonii aia buni si o bluza. Noua. Dar aveam bascheții in picioare și asta era suficient 😊

Aaa, neapărat să vă spun de bascheții ăștia. Erau d-ăia chinezești, de 75 de lei, care erau peste tot, până să apară varianta românească, de la Finca Drăgășani. Și-mi cumpara maică-mea, in fiecare an, la începutul școlii. Miroseau atât de mișto, încât mereu în prima noapte dormeam cu ei la cap, pe perna. Pe bune!
Apoi, prin clasa a opta, a apărut moda tenișilor albi complet, tot chinezești, de 40 de lei. Aia au prins nemaipomenit, pentru că puteau fi desenați sau pictați. Era in plina perioadă hippie, și atunci se picta orice, de la tricouri, cămăși, până la pantaloni și teniși. Și fiecare își marca teritoriul după gust. Un fel de cover de profil de Facebook de acum. Cel mai des întâlnit era desenul ăla celebru cu chipul lui Jimi Hendrix, cu efectul ăla pe care-l obții când supraexpui contrastul umbrelor pe față. Și avea el si coafura aia afro, absolut circulara. Iar dacă nu voiai să-ți strici cămașa sau tricoul, îți puneai o insignă rotunda cu desenul ala. Mamă, câte insigne n-am mai făcut cu asta. Le făceam că-mi placea, așa, pentru prieteni. Uite-acum chiar nu mai știu dacă i-am dat și Ei o insigna, sau dacă nu cumva m-a refuzat…

Ba da, i-am dat! O insignă unică, specială, cu limba celor de la Rolling Stones. Că, tot așa, aflasem de la o bună prietenă de-a Ei, că-i place mult Mick Jagger…

S-a făcut târziu, adică… devreme! Mâine vă spun continuarea.

Pa!

Avantaj, Simona!

Multumim, SIMONA! Ai reusit doua finale de Grand Slam in ultimele sapte luni, iar in ultimele trei ai fost liderul mondial. La Australian Open, cred ca ai facut cel mai puternic si solid turneu in ultimii cinci ani, de cand te urmaresc eu.

Long term, Simona a castigat enorm la turneul asta din Australia, unde a venit dupa un titlu castigat in China. Si, sa nu uitam, asta a fost turneu dublu, de doua saptamani. Cele mai misto si mai tari trei meciuri ale turneului au fost cele in care a jucat ea: 15-13, 9-7 si finala. A adunat atata forta mentala si maturitate in ultimele doua luni, ca niciodata pana acum. Saltul e remarcabil. Si vizibil chiar si pentru un spectator afon ca mine. Un inceput de 2018 fulminant!

Daca reuseste sa se mentina sanatoasa, a ajuns la stadiul in care poate castiga ORICE turneu de o saptamana, impotriva oricui! Insa, spre deosebire de alte jucatoare, ea are de luptat, pe langa adversare, vreme, sorti si jocuri de culise ale sponsorilor, organizatorilor si televiziunilor, si impotriva propriului ei corp! Nu e simplu deloc… La 18 ani, impreuna cu familia ei, a avut de luat o decizie majora, de interventie asupra propriului corp, pentru a-si dedica total viata tenisului de mare performanta. Practic, si-a sacrificat corpul pentru tenis. Putea sa nu reuseasca sa intre in prima suta, iar atunci drama era enorma, iar riscul asumat inutil… Dar munca sustinuta, ambitia si vointa ei, au facut ca tot efortul sa merite. Apoi, sa nu uitam, Simona este cea mai scunda jucatoare din top 10 mondial. Asta inseamna ca, pentru a compensa, trebuie sa fuga mult mai mult decat toate celelalte jucatoare. Deci gleznele ei sunt mult mai solicitate. Iar la un turneu pe hard, cum este cel australian de doua saptamani, cand stai in total 14 ore pe teren, doar cu sprinturi si frane, asta lasa urme, tendoanele se fac praf… In plus, prin exercitii si antrenamente trebuie sa suplineasca forta pe care celelalte jucatoare o au nativ. Serviciul ei abia acum a devenit de peste 170 km/ora, cu toate ca este cea mai scunda. Iar unghiurile la care poate ataca sunt mult mai reduse. Cata munca trebuie sa fie acolo, in ani de zile, sa poti ajunge unu mondial, atunci cand nu te ajuta corpul. Totusi, ea a reusit si a trecut peste, jucand tot turneul cu glezna afectata de intinderea suferita chiar in primul tur.

Aaaaa, si mai e ceva! Simona se incapataneaza sa fie romanca si sa se laude ca-i asa, chiar daca se lupta chiar si cu asta, impotriva tuturor! Ceea ce o costa, pentru ca si de aia nu se ingramadesc sponsorii sa semneze cu ea. Romanii nu au o imagine buna, nu le vand produsele… Imaginea noastra in afara se pare ca are si aici ceva de zis. Daca ar fi fost canadianca (nu mai zic americanca!), cum e Eugenie Bouchard, care se zbate pe la locul 45 WTA, era coada la sponsorizare. Simona e una dintre putinele noastre raze luminoase, care ne scoate in lume, ne pune steagul pe televizoarele din toata lumea, ne pune la mesele cele mai selecte si mai afla oamenii ca Romania inseamna si altceva decat hotie, coruptie si Dragnea… Totusi, ce nu inteleg este de ce nu se implica cat de cat Tiriac in gasirea unui sponsor Simonei, ca la asta el se pricepe. Sau el e prea scump…

Insa cel mai mare castig in ultimele doua luni l-am vazut la mentalul Simonei. Dorinta de a izbandi, agresivitatea in joc si atacul permanent la jucatoare mult mai puternice fizic, au uimit pe toata lumea. Cu Kerber, a avut 50 de winnere, azi 40. Inainte, erau turnee intregi in care nu reusea atatea. A trecut la o alta clasa, nu mai este jucatoarea defensiva care te invinge dandu-ti inapoi orice minge, ci e cea care te ataca si moare cu tine de gat! Sa nu uitam, azi, pe puncte, scorul a fost 104-102. Deci doar doua mingi au facut diferenta…

La una din ultimele mingi, desi pierduta, chiar a avut un zambet! O alta atitudine, detasata, linistita. Insa niciodata resemnata. Mi se pare ca e o alta Simona decat cea de pana acum, o Simona care va reusi, in 2018, cel mai bun an al ei de pana acum!

La un moment dat, prin setul doi, cand Simona suferea vizibil si, practic, a jucat intr-un picior, a fost un cadru mai larg cu antrenorul Darren Cahill, langa care era mama Simonei. Si pe buze ei i-am putut citi vorbele, cand si-a incurajat copilul cu indemnul „Haide, mamă!”. Ca mama, oare cat de puternic poti trai un astfel de meci, ce sentimente te napadesc, cand iti vezi copilul ranit, epuizat, la 40 de grade, dupa doua saptamani de efort supra-omenesc, stiind ca isi da ultimele puteri, sa se agate de fiecare minge, de fiecare strop de energie… pentru ca nu cedeaza! Daca era la box, ar fi aruncat prosopul? Nu cred. Mai degraba, cred ca era ca mama lui Stefan cel Mare care l-a indemnat „Du-te la oștire, pentru tara mori!”…

Adevarul e ca, într-adevăr, Simona a luptat pana la sacrificiu. In ultimele doua luni, parca Simona s-a reinventat, s-a maturizat si nu mai joaca tenisul fantezist, dedicat 100%, dar ineficient de pana acum. Daca reuseste si-si concentreaza efortul pe a scurta mingile si implicit timpul petrecut pe teren, conservandu-si resursele pentru meciurile finale, sigur va fi anul ei. Nu vad in prezent o jucatoare atat de completa ca ea.

Poate ca si Wozniacki, cu experienta ei, a fortat acel repaus medical in setul trei, la 4-3 pentru Simona, scotand-o din ritm. Si a reusit, pentru ca de atunci, a revenit intarita si Simona nu a mai casigat niciun game. Poate si arbitra a derutat-o spre final, la acel out inventat, pricinuindu-i singura dubla greseala, dar intr-un moment decisiv. Poate… Insa astea fac parte din regula jocului, asa cum si Sharapova a cerut pauza de vestiar inainte de decisiv, in finala de acum trei ani de la Paris. Trebuie sa stii sa lupti si impotriva lor si Simona cred ca va invata si de aici ceva.

Sincer, niciodata pana acum nu m-am simtit atat de bine dupa o finala de Gand Slam pierduta de Simona. Si nici atat de increzator ca anul asta va mai fi in finale si va si castiga cel putin unul!

Pana acum Simona a avut trei finale, toate pierdute. La fel ca si Tiriac si Nastase, tot atatea finale pierdute in fata americanilor, la Cupa Davis. Sigur insa, Simona va merge mai departe si va dovedi ca isi poate indeplini visul, ca POATE CASTIGA.

Avantaj, Simona!

Simona merge mai departe – sau hatereala la români

Grigor Dimitrov a castigat Turneul Campionilor. Este o stire, avand in vedere ca la startul competitiei a celor din top 8 au fost atat Nadal, cat si Federer. Moment de varf al carierei lui si fara indoiala al tenisului bulgaresc. Mai ales ca stim in ce conditii se face sport la ei si la noi, colegi de coada clasamentelor in orice top european. Ca se pot naste performante atat de remarcabile la noi si la ei, e cu atat mai meritoriu.

Cred ca si Dimitrov, si la noi Horia Tecau, sunt respectati enorm de fani, nu am auzit sa le conteste cineva valoarea. Cu toate ca nici unul dintre ei nu a ajuns numarul unu mondial, iar Dimitrov nu are nici el nici un Grand Slem. Horia are vreo doua, parca. Dar pentru fani, nu cred ca asta ar fi o problema.

Cand vine vorba de Simona Halep, e… aici e buba! De ce nu place unora Simona Halep? De ce nu le place ca e pe locul intai de vreo sase saptamani si va mai fi cel putin pana al Australian Open? De ce o urasc cu toti porii unii care in viata lor nu ar reusi un serviciu valabil sau un rever in teren? Din acelasi motiv pentru care, daca va uitati pe YouTube la oricare cea mai mare capodopera a culturii mondiale – you name it! – mereu vei vedea si dis-like-uri. Si e cam o proportie de 5-7% in general. Hateri, frate!

Ce e cu noi? Stiu ca nimeni nu e profet in tara lui si ca Simona are sustinatori multi si unii mai fideli in afara Romaniei, romani sau nu. Totusi… sa incerci tu sa dai da pamant cu performantele ei, mi se pare cel putin josnic. Sau vrei sa atragi atentia asupra ta, de fapt si atunci te pui impotriva curentului, sau de-a curmezisul…

Sa arunci la gunoi atata munca, sacrificii, lacrimi, bataturi, dureri, sudoare, efort si o copilarie innecata in antrenamente, cantonamente si concursuri, mi se pare incalificabil. De ce, doar sa te dai tu mare a-toate-stiutor? Sau pentru ca n-ai nimic valoros sa aduci in plus, sa pui pe masa?

Chiar, poate printre cei care citesc aceste randuri sunt si prieteni din Bulgaria, sigur ei stiu mai bine. Acolo e tot asa, e un curent impotriva lui Dimitrov, ca n-a castigat nici un mare slem, ca poate avansa doar daca Nadal e racit, sau Federer se loveste la vaccin? Ca, de fapt, aici la Londra nu i-a batut pe niciunul dintre cei mari? Desi a facut o finala excelenta, cu tenis la cel mai inalt nivel.

Cred ca, mai degraba, suntem noi sexisti si misogini. Trist, dar asta-i adevarul. In adancul nostru, ne racaie ca o fata e mai tare decat noi, aia cu sexul tare si mare. Cum adica, sa ajunga ea numarul unu in lume? Nu are valoare, a ajuns acolo doar din intamplare, au avut altele ghinion, sau cu mare noroc. Babaieti, inseamna ca nu stiti nimic despre cum se fac clasamentele in ATP si WTA. E un sport in care fiecare respiratie e masurata si contorizata si toate punctele se aduna riguros, zi de zi, saptamana cu saptamana, la fiecare turneu, in fiecare an. Si de cinci ani in top 5, singura din circuit? Cu asa constanta, e unicat – ca tot e din Constanta, nu?

Uitati-va ca pana si Nole sta pe bara de juma’ de an, si chiar Nadal si Federer, au avut pauze mari generate de accidentari, efort, corpul a cedat, e un ritm la care anatomia omului se pare ca nu poate rezista atatia ani… Simona merge mai departe!

Bravo, Dimitrov, bravo Simona, bravo Horia, bravo tuturor care fac performanta! Lasati-i pe hateri sa spumege pocale, ei vor avea satisfactia castigarii campionatului de spart seminte pe banca din fata blocului, faza pe scara! Si sigur au si diploma, inramata, printre bibelourile din sufragerie.

Știți bancu’ cu zgura?

Site-ul nostru a obtinut declaratii in exclusivitate de la unii din partenerii de tenis ai liderului maxim. Vorbim de cei din Brazilia, evident! Pentru ca sparring partnerii de aici chiar sunt speriati ceva de speriat (traducerea pentru sparring) si nu au vrut sa ne dea declaratii, pe motiv de imunitate tenisistica, adica la tenisi. Singurele informatii pe care le avem, pe surse, sunt ca joaca tare cu stanga. Ba, da’ tare!

De fapt, ce sparring partneri, tata? Victime de-a dreptul! Pai, ia sa vina sa declare cineva ca l-a batut (la tenis!) pe Primul Tenizmen al Tarii. De fapt, cred ca e al doilea, cronologic, dupa Adrian Nastase. Mai, da’ ala macar ii aducea in tara pe Bush senior si alti monstri sacri ai politichiei mondiale, de uite-asa a pregatit el, adunand game cu game si ghem cu ghem, ca l-a ajutat si o matura a lui Tamara… intrarea Romaniei in toate alea. La turnee ma refeream, ca ne-a bagat in tot ce se putea 😊

Ma, parca mai era unul cu mustata, care chiar a fost la o mustata de „Salatiera”. Ala de acu’ ne da lectii de etica si zice ca intre un hot si un prost prefera hotul. Hm,… oare de ce aveam o banuiala despre asta?

Si mai avem o declaratie – proba foto in facsimil – ca Dragnea, chiar si atunci cand o da-n fileu, cere challenge! Pai, nu degeaba a taiat el porcu’ cu arbitrii…

Asadar, nimeni nu poate declara si demonstra, cu subiect si predicat (chiar, ati remarcat ticul asta national? de parca toti romanii au devenit fanatici ai analizei gramaticale), ca l-a invins pe LD (e numele lui de cod/stiuca/crap/somn/pastrav/stiuca/caras) la tenis. Daca e, sa faca un pas inainte. Ca dupa,…

Asadar, un martor oculist (ca era doctor oftalmolog omu’) ne-a comentat ultimul meci. De fapt, e cel mai recent, nu stim daca e ultimul 😊

Fiti atenti, ca e pe functia live: Liviu e la serviciu. Inca! Pe prima a dat-o-n balarii. Adica-n palmieri, ca era vorba de Brazilia! Pe a doua, a trimis-o „la T”. Arbitrii i-au dat punctul, el voia 30-0, dar a negociat si au agreat la jumatate, deci au ramas la 15. Pai da, soro, ca arbitrii erau originali de la Tenisman, apoi au fuzionat cu CJ Teleorman, dupa care i-a trecut pe firma particulara, Tenis Drum. Bravo! Uite ca acum are minge de game, de set, de meci, de ce vrea el. Mai putin de turneu. De turneu nu prea are, ca nu poate juca pe court-uri straine, nu se acomodeaza cu suprafata de joc, cu liniile, cu luminile. I le baga astia-n ochi si-l jeneaza la mustata.

Liniste! Adica ciocu’ mic! Serveste Dragnea! Alo, domnu’ Trump, se aude acolo? Ca pentru dumneavoastra serveste…

Si, pentru ca are bratul luuung, asa numitul brat Pavel, ii trage un serviciu de n-a vazut Parisu’, sau Alexandria, ca-i mai de-a noastra! Ii da si-un passing de rever. Extraordinar, a executat perfect o belina! Direct in plasa. Insa, spre deosebire de alti jucatori, novici sau no-vicii, la el mingile in plasa sunt considerate castigatoare. Da, dom’le, chestie de atitudine. Ca asa l-a invins si pe Grindeanu, cu 6-1 la stiuci prinse cu plasa. Iar in setul decisiv, chiar daca au ajuns in tie-break, pana la urma l-a trimis in out si i-a luat si serviciul!

Meciul decurge usor, am spune chiar pas cu pas,… dar nu, ca aici ne referim la un alt tenisman, de alta liga, care are o lovitura tare, din contra: de dreapta. Lung de linie cu executare!

In final(a), federalii au vazut pe reluarea video, cu martori adusi la DNA, ca sistemul (si aici lucreaza sistemul!) Hawk-Eye indica faptul ca jucatorul cu mustata a cam inceput sa dea mingi afara! Multe, foarte multe… copiii de mingi au numarat pana acum vreo 21 de milioane. Bai, da’ unde s-au pierdut atatea mingi, ca n-a mai ajuns una inapoi in teren? Totusi, astea trebuie recuperate de la public, din tribune, nu?

Un scurt moment de publicitate:

De Black Friday, cumparati-va telefoane de la Tel Drum, cea mai buna companie de telecomunicatii. Telefoanele noastre nu te lasa-n drum!

Am revenit live: Tocmai am fost anuntati de oficiali ca arbitrii au decis: se pierde meciul la masa verde, la cea rosie si la masa presei. Ca asta se pare c-a fost cea mai putreda, cu cei mai vopsiti suporteri. Cat despre echipamentul purtat, abia acum si-au dat seama ca jucatorul cu fețișoara lui, / Spuma laptelui; / Mustăcioara lui, / Spicul grâului; / Perișorul lui, / Peana corbului; / Ochișorii lui, / Mura câmpului /  Si programul lui, / precum coada porcului,… nu purta echipamentul legal. Ci era unul in dungi, verticale, care se confundau cu graficele ce aratau virilitatea vertiginoasei cresteri economice a Romaniei, refacute dupa cea mai recenta rect-ificare bugetara. Pozitiva, pai da!

C-asa e-n tenis!