David impotriva lui Goliat – un regal al tenisului

Federer – Nadal, un regal al tenisului! Ce pacat ca s-a terminat… Lovituri incredibile, tehnica, tactica, asi, vole-uri, smash-uri, passing-uri, cross-uri, greseli, emotii… de toate.
Dupa 11 ani de la meciul epic, considerat cel mai frumos meci de tenis ever, infruntarea de astazi a fost, deasemenea, de referinta. O tensiune, o viteza a executiilor si o indarjire nemaipomenita intre cei doi buni prieteni.
Totusi, in meciul asta, e prima oara cand am asistat la un moment ciudat. La 2-1 la seturi si 5-4 pentru Roger, era 40-40, servea Rafa. Serveste pe linie, Federer returneaza super pe linia de fund, minge buna, niciun arbitru nu zice nimic. Insa, inainte sa anunte arbitrul de scaun avantaj pentru Roger, acesta se grabeste si cere challenge. Howkeye arata ca serviciul lui Nadal a fost bun, deci i se da punctul lui Rafa. Putea fi minge de meci pentru Roger, daca nu cerea challenge… Cum era vorba aia: daca taceai, filozof ramaneai 🙂 
Oricum, a mai avut cateva mingi de meci dupa aceea, in acelasi game, si a fructificat-o pe a cincea. Ce finala va fi Nole cu Roger!
Duminica e o mare sansa ca Nole sa castige, ceea ce il aduce in pozitia de a cuceri toate cele 4 GS consecutiv. Doar 4-5 oameni au reusit asta in istoria tenisului.
Ma gandeam, cat de norocos sunt fiind contemporan cu astfel de sportivi colosali. Sa ii vad cum evolueaza in perfectiunea lor. In aceeasi categorie ii includ si pe Serena Williams, sau pe Messi si Ronaldo, care vor ramane, cu siguranta, pentru totdeauna niste repere in istoria sportului.
Da, da, inclusiv Serena! Ce daca e adversara Simonei maine? Ce daca a batut-o de noua ori din zece? Ce daca este deosebita? A aratat, de douazeci de ani incoace, ca isi merita locul de frunte in istoria tenisului. Stie cineva cat s-a chinuit in viata pentru recordurile ei? Impreuna cu sora ei, Venus, a rabdat milioane de antrenamente, conduse initial de tatal lor. Imi inchipui ca nu le-a fost prea usor…
Noua ne e simplu sa stam in fotoliu si sa comentam, ca, uite, e asa si-asa, ca una ca alta. Cati dintre cei care fac sport cu adevarat comenteaza dezaprobator carierele lor?  Cred ca niciunul. Pentru ca ei stiu cata munca e in spatele acelui as, acelui vole, sau acelui cross pe linie. Dai de o mie de ori pana iti reuseste.
Portret Simona Halep – acuarela, 20 x 30 cm
La fel, si Simona. Cat o fi muncit fata asta ca sa ajunga aici! Milioane de antrenamente, de la cinci ani incoace, in care nu a vazut nimic altceva decat terenul, fileul, racheta si adversarul. Citesc toate articolele de sport si vad, ingrozit, comentariile romanilor. Cele mai rautacioase, pline de ura si de desconsiderare. De ce? Se pare ca asa suntem noi, nu agream valorile romanesti, ne put. Mirosim doar aromele fine, de afara. Toate commenturile strainilor sunt favorabile, sau, in cel mai rau caz, obiective. Nimic urat, jignitor, sau degradant. Mereu imi zic ca tine de educatie. Probabil, mai avem de lucru aici. Insa cand ne va trece? Stiu, nimeni nu a fost profet in tara lui, insa de la asta la jigniri e o cale destul de lunga.
Cred ca am vazut toate meciurile dintre Serena si Simona. Si, in unele, Simona a fost acolo, aproape, dar parca a avut frica de victorie. In acela memorabil, de la Singapore, de la Turneul Campioanelor, ma uitam si nu-mi venea sa cred ce vad. Imi era atat de frica, incat credeam ca Serena poate intoarce rezultatul de la 6-2 si 5-0 pentru Simona. Nu s-a intamplat, iar victoria aia chiar m-a facut sa plutesc! Era un rezultat neverosimil. Am sentimentul ca maine Simona poate castiga. Statistic, logica spune ca Serena este favorita, toti o dau cu cota cea mai buna la castigarea trofeului. Insa ce am vazut in ultimele doua meciuri ale Simonei, dar in special in semifinala cu Svitolina, ma face sa cred ca are un plan pregatit si pentru Serena. Chit ca nu-i va intra primul serviciu, cu al doilea, daca Serena nu o plesneste la retur cu opt sute la ora, poate are o sansa sa o paseze putin si s-o plimbe. Sansa lui David impotriva lui Goliat. Asadar, exista precedent 🙂
Acum cativa ani, cucerit de evolutia Simonei, i-am facut un portret. Am zis ca, odata, o sa merg la baza Stejarii cand aflu ca se antreneaza acolo, sa i-l dau. Poate o sa ajung si voi avea norocul s-o felicit pentru castigarea Wimbledonului. N-ar fi fabulos?
HAI, SIMONA!

BARI – imbinarea perfecta a istoriei cu prezentul

Bari, vechi port la Adriatica, a rezistat invaziei grecești, însa a fost cucerit de romani, care l-au numit municipium. Ocupat mai apoi de longobarzi, sarazini si normanzi, fiecare lasand urme in cetate, Avand o deosebita importanta, orasul a avut un rol deosebit nu doar in Antichitate, dar si in Al Doilea Razboi Mondial, cand a servit ca punct strategic de referinta. Aeroportul a fost si el folosit intens de nemti, pentru tot ce insemna razboiul in aer in aceasta zona a Europei, sau in Nordul Africii.

Partea veche a orasului, splendida, conservata perfect. Strazile inguste, cu ziduri inalte, oferind umbra necesara in timpul caniculei, au farmecul lor specific. Poate cel mai bine intelegi spiritul orasului cutreierand asa, brambura, prin labirintul orasului vechi.

Cea mai mare atractie este Basilica Sf. Nicolae, unde se gasesc moastele acestui sfant, aduse de marinarii din Bari in timpul Cruciadelor, din vechea biserica din Mira. Acolo Sf. Nicolae a fost episcop si se aflau initial mostele sale. Fiind in pericol dupa cucerirea cetatii de catre musulmani, soldatii si marinarii trimisi de papalitate au luat ramasitele pentru a fi salvate si le-au adus in Italia. Bari s-a batut cu Venetia pentru aceste relicve si a avut castig de cauza. Ceea ce a insemnat apoi, de-a lungul istoriei, un mare pelerinaj din toata lumea crestina la acest loc sfant.

Constructia catedralei, un exemplu de arhitectura al stilului romanic, a inceput imediat ce au fost primite moastele, in 1087 si a durat peste 100 de ani pana la desavarsirea ei in forma finala.

Partea noua are bulevarde largi pe care te poti plimba lejer datorita trotuarelor generoase, are o artera pietonala ce traverseaza toata zona centrala, de la Orasul Vechi, pana la gara centrala. Orasul nou, cu arhitectura echilibrata, este aerisit si se imbina minunat cu cel vechi, inglobandu-l si parca protejandu-l, totodata.

Si, pentru ca in Bari sunt multi palmieri, ceea ce pentru mine reprezinta un criteriu important de frumusete, m-a cucerit pentru totdeauna.

Am adaugat aici o bogata galerie foto, pentru cei interesati de aceste frumuseti. Enjoy!

A

ALBEROBELLO, sau lumea poveștilor cu Ștrumfi, Oblio și ANAF

Framantata istorie a Italiei a insemnat si multe schimbari si adaptari la noile conditii. Ca erau grecii, apoi romanii, lombarzii, sau spaniolii, mai toti care s-au perindat pe acolo si au cucerit locurile, au facut-o pentru a castiga ceva: marmura, roade, cetati, puncte strategice de aparare, porturi. Si, in final, taxe. Pe comert, pe transport, sau pe case.

In timpurile in care acele sate din regiunea Apulia din sudul Italiei apartineau de Regatul de Napoli, viceregele spaniol, care era mahar acolo, a introdus impozitul pe case. Astia din Alberobello, au inventat o smecherie, pentru a evita taxele. Au construit aceste case doar din piatra din partea locului, ce era din belsug la dispozitie, dar fara sa foloseasca nici un liant. Asadar, fara ciment, lut, sau alte materiale. Asociatia de locatari l-a spaguit pe unu’ care stia cand vine ANAF-ul in control. Cand tipul asta dadea semnalul, cei din case trageau de o sfoara bine amplasata, care declansa daramarea imediata a caselor. Efectiv, acoperisurile se „scurgeau” transformandu-se intr-o gramada de pietre. Apoi, ca pe piesele Lego, le reconstruiau cu usurinta. Si uite-asa, mai scapau de platit darile pentru inca un an…

Aha! Ati vazut? Sa nu-mi mai spuneti mie ca romanii fac tot felul de smecherii sa evite taxele si ca noi suntem cei mai corupti, asa si pe dincolo. Asta are istorie, frate!

Exista totusi si ipoteza ca oamenii erau convinsi ca acele forme conice erau magice si ii protejau de boli si de necazuri si de aceea le foloseau. Casele sunt varuite in alb pe partea de jos, care se baza pe o fundatie sapata circular, sau rectangular in pamant. Acoperisurile sunt identice ca forma, multe dintre case au varuite pe acoperis diferite simboluri, sa zicem mistice, mesajul principal al fiecarei case. De cele mai multe ori, moturile difera, pentru ca fiecare familie avea propriile semne de recunoastere.

E foarte interesanta plimbarea prin satuc, de parca esti intr-o poveste si te astepti, ca dupa fiecare colt, sa apara cate-un Strumpf. Denumirea caselor este de trulli (trollo la singular), iar baietii s-au tinut de strategia lor chiar si la constructia bisericii din sat, care are, tot asa, turlele tuguiate.

Cei care au vazut minunatul film Oblio / The Point, creat dupa albumul lui Harry Nilsson, stiu ca acolo totul era conic, casele, copacii si chiar capatele oamenilor. Singurul nascut „defect” era Oblio, care pleaca in lume impreuna cu catelusul sau Arrow, evident, tot conic. Asa si aici, totul e conic, de aceea si senzatia misto de fairy tail.

Si acum, ca tot vorbeam de filme, treaba cu daramarea caselor si reconstruirea lor imi aminteste de un film italian, din anii ’60, in care, dupa razboi, cand era saracie mare in Italia, multi migrau catre Roma in speranta unui job sau a unei vieti mai bune. Dar nu aveau case, isi alegeau un loc pe un camp undeva si isi construiau casa peste noapte, astfel incat dimineata sa fie gata. Altfel, erau prinsi de carabinieri si expulzati. Si atunci, oamenii isi adunau toate rudele si prietenii, ca sa-si ridice casa intr-o singura noapte. Ok, poate casa e mult spus, era asa, mai mult o camera. Am tot cautat filmul, dar nu mai stiu cum se chema, poate ma ajuta cineva cu titlul.

Pana atunci, am pus aici un album cu muulte poze din Alberobello, un loc pe care va recomand sa-l vedeti, dar doar atunci cand sunteti in dispozitia de a intra in lumea povestilor.

Draguță, dacă nu te superi, te-aș ruga, încă un pahar cu apă!

E unu si jumătate noaptea. Cald al dracu’, monser… te superi daca te-as ruga pentru-un pahar cu apa? Teribil mi-e de sete! Bineinteles ca in zilele astea, in lipsa de alte subiecte, toti cei din media aloca 60% din stiri vremii si se reped sa anunte iadul pe Pamant, cu calduri nemaintalnite, cu incendii, furtuni etc. Un cacat, m-am obisnuit cu schema lor de lucru. Le dau ignore. Neavand stiri, inventeaza subiecte. Cat mai catastrofale, cat mai incendiare… daca se poate, la propriu.

Am de desenat ceva in noaptea asta si-mi acum imi amintesc ca, undeva prin luna mai in 1981, eram tot asa, in crucea noptii, treaz. Incercam sa termin niste caricaturi pe care trebuia sa le predau a doua zi la 10 dimineata. Aveam ideile de mult timp, insa am tot amanat desenarea lor pana in ultimul moment. Pentru ca, nu stiu cum dracu’, asa fac mereu: aman pana la limita deadline-ului. Indiferent, ca e examen, caricatura, tablou, portret, sau chiar proiecte de business. Ma simt cel mai bine, poate cel mai creativ, atunci cand sunt sub presiune. A timpului, a informatiilor, a resurselor, nu conteaza. Presiune sa fie! Under pressure, cum bine ziceau baietii aia, alde Freddie Mercury si David Bowie.

Atunci era vorba de un Salon al Umorului nu-mai-stiu-unde, iar eu trebuia sa predau in dimineata aia 3 lucrari. Pe vremea aia eram student in anul intai, in sesiunea de vara, cu cinci examene grele, de an. TCM-ul era o facultate dificila, asa ca era mult de invatat. Pe mine, cumva, ma avantaja sesiunea, in sensul ca eram foarte atent in timpul semestrului la cursuri si le luam sarguincios, asa incat in sesiune doar repetam materia. Ok, de mai multe ori, pentru ca, in toti cei cinci ani de facultate NICIODATA nu am dormit in noaptea dinaintea examenului. Invatam pana in ultima secunda, pana sa intru in sala de examen. Si tocmai v-m explicat in paragraful anterior de ce… Under pressure, baby!

In anul ala, 1981, Bucurestiul organiza Universiada de Vara. Ceea ce, dupa Olimpiada si Campionatul Mondial de Fotbal, probabil era cel mai mare eveniment sportiv mondial, promovat si la noi, in Romania comunista. Initial, Ceausescu ar fi dorit sa organizeze o Olimpiada. Insa contextul era naspa, dupa ce in 1980 a fost Olimpiada de la Moscova, boicotata de americani, de Germania de Vest si de alte peste 60 de tari, din cauza invadarii in 1979 a Afganistanului de catre URSS. Apoi, peste 4 ani, la urmatoarea Olimpiada din 1984, de la Los Angeles, Blocul Estic, dirijat de URSS a boicotat, mai putin naravasa Romania si Iugoslavia, care era de mult anti-URSS. Am aflat atunci o poveste tulburatoare. Dupa ce s-a luat decizia ca tarile comuniste sa nu participe la Olimpiada din SUA, aceasta a fost anuntata sportivilor din Germania de Est. Voleibalistii lor, care aveau un turneu pre-olimpic, de pregatire, cu romanii, cand au aflat, s-au tavalit pe jos de suparare, indignare si durere. Erau daramati, pentru ca ei, ca sportivi, se pregatisera patru ani pentru Olimpiada, iar cineva, un politruc de la Moscova, a decis ca nu vor participa. Ce drame pentru ei!

Noi, impartiali ca tot romanul, am participat la amandoua 😊 D’aia la Olimpiada de la Moscova am iesit pe locul 7, iar la cea americana, din ’84, Romania a iesit pe locul al II-lea pe natiuni la medalii!!! Dupa SUA, dar inaintea Germaniei de Vest, Chinei, Italiei sau Canadei. Nu vi se pare incredibil? In conditiile in care, cred ca la anu’, la Tokyo, nu vom lua mai mult de trei-patru medalii, probabil niciuna de aur.

Asadar, in iulie 1981 la noi avea loc Universiada. Cu ocazia asta, sesiunea mea de examene s-a decalat cu o luna in urma, in luna mai, pentru a se elibera caminele studentesti, menite a gazdui miile de sportivi, oficiali, ziaristi si invitati prezenti la Bucuresti. In acel mai a fost, timp de vreo 10 zile, o canicula teribila. La acea perioada faceam referire la inceputul povestii. Imi amintesc ca atunci cand desenam lucrarile alea eram in sort, cu geamurile complet deschise, dar era atat de cald ca, efectiv, curgeau apele pe mine. Heeei, atentie! Nu vorbim de aer conditionat in Romania anului 1981.

In acele zile era o caldura napraznica. Imi amintesc ca mi-am cumparat de la un Ferometal un ventilator, d-ala facut la Electro Arges, cu 75 de lei si il vopsisem asa cumva sa dea un efect de sprirala cand se invartea. Ana, care in perioada aia statea la camin in Grozavesti, imi povestea ca era atat de cald in camera, incat ea si toate colegele, mergeau la dusul de pe hol, faceau dus rece, apoi udau complet cate un cearceaf si se infasurau, goale, in cearceafurile ude, sa reziste la caldura sufocanta. Bine, eu cand auzeam asta, nu ma gandeam la caldura, ci doar la niste cearceafuri ude pe niste fete goale de 20 de ani…

La orele alea de noapte, ascultam la radio emisiunile de jazz pe care atunci mai aveai ocazia sa le prinzi, prezentate de „Sweet” Florian Lungu, in care aveai ocazia sa-ti mai clatesti urechile dupa ce toata ziua era imbacsita de tot felul de mizerii acceptate de cenzura comunista.

In vara aia, in Bucuresti s-a decalat sesiunea de vara cu o luna mai devreme, pentru ca in august incepea Universiada, iar multi sportivi si delegati erau cazati in caminele studentesti Cu ocazia aia s-au construit si P-urile din Regie, cele de pe malul garlei, care cu ocazia aia au fost inaugurate. Erau alt standard fata de cele vechi, aveau apartamanete cu doua camere-dormitor. Dupa Universiada, in toamna, era bataie pe ele, ca erau noi si cat de cat mai bine facute. La ele am pus gresie si faianta prin bai, in perioada de munca patriotica din vara. Devenisem mare mester faiantar 😊

Iar dupa practica, in special studentii din Bucuresti am fost convocati pentru pregatire, timp de o luna de zile, a spectacolului de deschidere a Universiadei. Aveam repetitii in fiecare zi cateva ore. Pe Studentesc, apoi pe vechiul stadion Republicii si, in ultima saptamana, chiar pe 23 August, unde era organizata ceremonia. Acolo faceam in ultimile zile „snururi” cu toata ceremonia, cap-cap. Show-ul nostru era pe muzica Rapsodiei Romane a lui Enescu, asa incat, dupa aceea, ani de zile cand ascultam Enescu, faceam involuntar miscarile de la specatcol. Hahaha, eram ca baietii aia din Full Monty, care isi improvizasera numarul lor de strip-tease pe Hot Stuff al Donnei Summer si, la coada la centrul de somaj, auzind melodia, au inceput sa se miste conform coregrafiei repetate 😊

Ok, a fost o luna de fun, pana la urma, eram adunati laolalta sute de studenti, baieti si fete. Desi ne rapeau o luna din vacanta, practic. Dar, asta era, nu puteai refuza, era sarcina de la UASCR, de importanta nationala, mondiala si universala etc. Eu eram si ales in tot felul de functii si cu atat mai mult nu ma puteam eschiva.

Ca de obicei la evenimente d-astea megalomane, stadionul 23 August a fost umplut cu 2-3 ore inainte sa vina Ceausescu si sa declare oficial deschise Jocurile. Caaald, betoanele alea pe care era gradenele incingeau si mai tare, asa ca multi au lesinat prin tribune si-i mai luau astia de la garzile patriotice si-i duceau in spatele tribunelor, pana la corturile medicale. Apoi ii aduceau inapoi, pentru ca fiecare om avea un rol acolo, avea o placuta pe care o ridica dupa o anumita schema. Asa apareau mozaicurile alea care astazi se mai vad doar la nord-coreeni, maestri absoluti in asa ceva.

Au fost mii de oameni pe gazon, ca sa formam diverse momente. Deschiderea in sine a durat vreo doua ore, pentru ca, pe langa show-ul nostru de vreo 25-30 de minute, a mai fost defilarea delegatiilor din tarile prezente, aducerea drapelului „olimpic”, imnuri si ceva speech-uri. Am cautat pe YouTube, dar singurul video pe cale l-am gasit cu ceremonia a fost asta. Asa ca, asta e singura dovada ca am fost acolo, pe gazon, unul din pixelii ce formau semnul U al Universiadei. Am mai fost eu pixel de cateva ori, de exemplu in marea de luminite, sau in „tricolorul” format la protestele de acum doi ani din Piata Victoriei, dar asta e o alta poveste.

Flacara universiadei a fost aprinsa de Nadia Comaneci, atunci inca in activitate, mai ales ca era eligibila pentru competitie, fiind studenta la IESF. Ea venea si dupa nebunia care s-a intamplat la rusi, cu un an inainte, la Olimpiada din ’80, cand arbitrele au stat peste jumatate de ora sa ii dea nota la barna, ca sa rezolve aranjamente politice sa castige sportiva sovietica, si nu Nadia. A primit 9,85 pentru acest exercitiu, ca sa iasa pe locul intai o rusoaica. Dirty politics… Am auzit tot felul de povesti ca Bela Karoly, care era antrenorul lotului roman, a primit telefon direct de la Ceausescu sa retraga echipa de gimnastica de pe teren…

La Universiada am fost si eu la cateva competitii. Una dintre ele stiu ca a fost un meci de baschet la Polivalenta, cu sala plina, intre Romania si SUA. Ce alta ocazie mai am sa vad un meci oficial, la baschet, intre noi si americani? Ok, parca ne-au batut, dar stiu ca am tinut destul de aproape…

Hei, prieteni! Deja e tarziu… promit sa revin maine cu continuarea.

Noapte buna!