Prima remaniere: Ministerul Poștei se va integra în cel al Justiției

Pe surse, am aflat ca deja se pregateste prima remaniere guvernamentala: Ministerul Postei se va integra in Ministerul Justitiei.

Inca de acum un an, de cand la Justitie era renumitul Ciordache, aka Alta Intrabare, se zvonea ca un astfel de fenomen va avea loc. La inceput timid, dar apoi din ce in ce mai des, ceea ce parea inevitabil incepe sa se realizeze. Atacul este in serie!

Actualul magister, supranumit si Gaurel, continua procesul, incercand aceasta implementare fortata. Nu va fi insa in vazul lumii, ci mai prin dos, asa incat sa nu deranjeze prea mult. Masele de votanti nici macar nu vor pricepe adancimea. Tot pe surse, am aflat ca justitia va fi legata la ochi. Kinky, nu? Minoritatile LGBT deja au ciulit urechile, pentru ca vor sa inteleaga exact cum are loc fenomenul, ce nivel de penetrare va fi realizat.

Specialistii pe care i-am audiat ne-au declarat, sub acoperirea anonimatului, ca nu se va observa nimic la nivel public. Doar un pic de roseata. Atentie, inca nu e vorba de cod rosu!

Va fi, eventual, un cod maro de coruptie, care va acoperi toata Romania, daca fenomenul nu va fi stopat cat mai rapid.

Singura posibilitate de reusita este chiar in fibra, in DNA-ul justitiei. Pe care unii trebuie sa-l tina curat.

Cine?

Butonel cel Voinicel și Merele de DNAur! – repost

Copii, în noaptea asta vă voi spune o poveste din seria “povești nemuritoare”, pe care sigur o știți, dar cred că a venit momentul s-o pătrundeți mai bine…

  • NOTĂ: tot ce e italic îi aparține lui Petre Ispirescu. Asta ca să nu fiu acuzat de plagiat… 🙂

„Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.”

Hai să localizăm și să spunem de la început că este vorba de Grădina Maicii Domnului, adică așa cum mai este denumită Romania. Iar Împăratul – am aflat pe surse – avea mustață. Și se numea, cum e și firesc, Roșu Împărat!

Că veneau unii NOAPTEA CA HOȚII și-i furau merele, se pare că nu-i o noutate. Și faptul că, încă de la 1882, de când Petre Ispirescu, inspirat, a scris povestea, generațiile de copii români au învățat ca e absolut normal să vină cineva care să te fure. Că e vecinul, cel mai mare dușman, sau statul, nu contează! Cineva te fură by default.

Ei… și povestea merge mai departe… cum Roșu Împărat, neputând să-l înfrunte el însuși pe zmeul DNA, își trimite reprezentanții.

Mai întâi pe fiul cel mic, Ciordache, numit și Altă Întrebare. El îi promite ca așa o mare ordonanță 13 va da în împărăție, încât va rezolva toata vraja. Când fu într-o dimineaţă, Multi-Întrebătorul se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi (aici autorul face referire directa la prezența în Parlament) şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe (atentie la accent!), şi atuncea văzu că merele lipsesc. Ooops!

De silă, de milă, Roșu Împărat fu nevoit a mai aştepta încă un an…

Ce ziceți voi??? Petre Ispirescu a fost, sau nu, un vizionar? Exact un an a trecut de la ordonanța 13.

Atât a durat așteptarea lui Roșu Împărat, ca să-l trimită să-i facă treaba murdară pe Butonel cel Voinic. Că de! el n-a avut oo… Odata a apăsat Daddy Împărat pe buton… și Slugărel s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Butonel!

Aici incepe rolul principal interpretat magistral de Butonel cel Voinicel, numit și Raporțel, care, adicătelea, e ditamai buzduganul puterii.

 

Abia isprăvise vorba și buzduganul, izbind în uşă şi în masă, se puse în cui. Butonel întrebă ce putere are zmeul DNA şi îi spuse că aruncă buzduganul cale de trei conace – unul dintre ele fiind cel din Teleorman, ăla ditamai, chiar al lui Roșu Împărat.

Zmeul DNA stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige:

– Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt, de prin Statul Paralel! Și, văzându-l pe Butonel ce-i ieşise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămâie oasele pe alt tărâm, paralel? Ce viziune pe alde Petrică. Ispirescu, normal…!

Povestea devine din ce in ce mai interesanta, excitanta chiar! Apare un text care, hmmm… clar este interzis audientei sub 18 ani: O săptămână întreagă se desfătară împreună cu amândouă fetele, şi Butonel, odihnindu-se de ostenelile ce încercase, porni şi către zmeul de al treilea. (Pe bune? Povestea asta am citit-o in copilarie de zeci de ori, de ce dracu’ n-am priceput nimic?!!!!) Evident, acest citat a fost considerat scos din context, asa ca instanta nu l-a luat in considerare… Dar sunt convins c-ati inteles mesajul 😊

Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa Raportul merelor de aur din care nu gustase niciodată.

– Acum, zise Butonel, să căutăm şi pe hoţ.

Dară împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi.

Vedeti, copii? Asta-i diferenta! Pana si acum 120 de ani, se considera ca focusul trebuia sa fie pe recuperarea prejudiciului. Da-i dracului pe hoti, sa luam inapoi merele de aur. Asa de tare ne-a deformat Rosu Imparat, incat acum, in 2018, nu recuperam nici furaciunea si, mai mult, ii lasam si pe hoti sa fuga in Madagascar!

Și uite-așa, mai avem mult să evoluăm până la anul 1882!

Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc,

Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

Noapte bună, copii! Dormiți liniștiți, Butonel veghează pentru voi…

PS Din păcate, faptul că în foto scrie MINI nu e editat…

Butonel cel Voinicel și Merele de DNAur!

Copii, în noaptea asta vă voi spune o poveste pe care sigur o știți, dar cred că a venit momentul s-o pătrundeți mai bine…

  • NOTĂ: tot ce e italic e scris de Petre Ispirescu. Asta ca să nu fiu acuzat de plagiat… 🙂

„Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Toţi paznicii din toată împărăţia şi cei mai aleşi ostaşi, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoţi.”

Hai să localizăm și să spunem de la început că este vorba de Grădina Maicii Domnului, adică așa cum mai este denumită Romania. Iar Împăratul – am aflat pe surse – avea mustață. Și se numea, cum e și firesc, Roșu Împărat!

Că veneau unii NOAPTEA CA HOȚII și-i furau merele, se pare că nu-i o noutate. Și faptul că, încă de la 1882, de când Petre Ispirescu, inspirat, a scris povestea, generațiile de copii români au învățat ca e absolut normal să vină cineva care să te fure. Că e vecinul, cel mai mare dușman, sau statul, nu contează! Cineva te fură by default.

Ei… și povestea merge mai departe… cum Roșu Împărat, neputând să-l înfrunte el însuși pe zmeul DNA, își trimite reprezentanții.

Mai întâi pe fiul cel mic, Ciordache, numit și Altă Întrebare. El îi promite ca așa o mare ordonanță 13 va da în împărăție, încât va rezolva toata vraja. Când fu într-o dimineaţă, Multi-Întrebătorul se întoarse trist la tată-său și-i spuse cum priveghease până la miezul nopţii, cum mai pe urmă îl apucase o piroteală de nu se mai putea ţinea pe picioare, cum, mai târziu, somnul îl copleşi (aici autorul face referire directa la prezența în Parlament) şi căzu ca un mort, fără să se poată deştepta decât tocmai când soarele era rădicat de două suliţe (atentie la accent!), şi atuncea văzu că merele lipsesc. Ooops!

De silă, de milă, Roșu Împărat fu nevoit a mai aştepta încă un an…

Ce ziceți voi??? Petre Ispirescu a fost, sau nu, un vizionar? Exact un an a trecut de la ordonanța 13.

Atât a durat așteptarea lui Roșu Împărat, ca să-l trimită să-i facă treaba murdară pe Butonel cel Voinic. Că de! el n-a avut oo… Odata a apăsat Daddy Împărat pe buton… și Slugărel s-a dat de trei ori peste cap si s-a transformat in Butonel!

Aici incepe rolul principal interpretat magistral de Butonel cel Voinicel, numit și Raporțel, care, adicătelea, e ditamai buzduganul puterii.

Abia isprăvise vorba și buzduganul, izbind în uşă şi în masă, se puse în cui. Butonel întrebă ce putere are zmeul DNA şi îi spuse că aruncă buzduganul cale de trei conace – unul dintre ele fiind cel din Teleorman, ăla ditamai, chiar al lui Roșu Împărat.

Zmeul DNA stătu în loc, se uită după buzdugan, se duse de-l luă şi se întoarse acasă. Când era la poartă, începu să strige:

– Hâm! hâm! aici miroase a carne de om de pe tărâmul cellalt, de prin Statul Paralel! Și, văzându-l pe Butonel ce-i ieşise înainte, îi zise: Ce vânt te-a adus pe aici, omule, ca să-ţi rămâie oasele pe alt tărâm, paralel? Ce viziune pe alde Petrică. Ispirescu, normal…!

Povestea devine din ce in ce mai interesanta, excitanta chiar! Apare un text care, hmmm… clar este interzis audientei sub 18 ani: O săptămână întreagă se desfătară împreună cu amândouă fetele, şi Butonel, odihnindu-se de ostenelile ce încercase, porni şi către zmeul de al treilea. (Pe bune? Povestea asta am citit-o in copilarie de zeci de ori, de ce dracu’ n-am priceput nimic?!!!!) Evident, acest citat a fost considerat scos din context, asa ca instanta nu l-a luat in considerare… Dar sunt convins c-ati inteles mesajul 😊

Niciodată n-a simţit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa Raportul merelor de aur din care nu gustase niciodată.

– Acum, zise Butonel, să căutăm şi pe hoţ.

Dară împăratul, mulţumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să ştie de hoţi.

Vedeti, copii? Asta-i diferenta! Pana si acum 120 de ani, se considera ca focusul trebuia sa fie pe recuperarea prejudiciului. Da-i dracului pe hoti, sa luam inapoi merele de aur. Asa de tare ne-a deformat Rosu Imparat, incat acum, in 2018, nu recuperam nici furaciunea si, mai mult, ii lasam si pe hoti sa fuga in Madagascar!

Și uite-așa, mai avem mult să evoluăm până la anul 1882!

Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc,

Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.

Noapte bună, copii! Dormiți liniștiți, Butonel veghează pentru voi…

PS Din păcate, faptul că în foto scrie MINI nu e o întâmplare…

Frig

Oare cum e sa pictezi frigul? Nu-ți îngheață culoarea, pensulele, pânza, muza, ochiul, proporțiile?

Vaai,… dar dacă-ți îngheață lumina? Si ți se lipește-apoi penelul de mană, de suflet, de inimă, de aer. Așa, ca din întamplare, ca atunci când dai cu marginea cuțitului, plin de vopsea, peste un mesteacăn. Și-l mânjești cu verde.

Verde, pe frigul ăsta? Ăhăă… n-am mai văzut, n-am mai simțit, n-am mai mirosit de-astă vară. Când frigul nu era. Plecase la el acasă, să se-odihnească și să înghețe un pic.

Cum e oare să fii frig? Tu ce vină ai avea, dac-ai fi frig? Nimeni nu te-ar vrea, toți ar fugi de tine… la cald, la soare. Da’ și eu am soare, chiar daca sunt frigul. Și eu am lumină. E drept, mai puțină. Și mai dreaptă.

Și mai rece…

Acei oameni minunați și motostivuitoarele lor zburătoare…

Heei, copii, ia sa va spun o poveste! A fost odata ca niciodata,… cam de-acu’ un an, de cand dudul facea pere si rachita micsunele, de cand dadea ala cu mustata cu ordonantele-n populatie, racaite din noaptea mintii, de sarea iouropa de sapte’j’sapte de coti in sus si-apoi odata se dadea cu curu’ de pamant… ei, copiii mosului! Cam tot de-atunci, toti am devenit, cu mic cu mare, specialisti in justitie.

Apoi, de cand Simona noastra se ivi pe-acolo, prin topurile ale mai mari, mojmondind prin jurul numarului unu’, toti deveniram cel putin cetepisti in tenis. Ca sa nu zic „tari in… tenis”, ca eu, fiind fudul de urechi, cine stie de dracu’ mai inteleg. Si ma baneaza alde Mark Z, de nu mai pot da ochii cu voi 😊

Cand a disparut Elodia, sau cum o chema pe fata aia, cu j’de miile ei de episoade nocturne,  gasirea ei devenise un serial mai tare ca tanar si nelinistit. Asa ca toata lumea,-n piata si la coada la impozite, stia unde-a tarat-o ala si ce i-a facut. Ce sa mai? Specialisti! Adevarati poiroti sunt romanii, deductiile alea din „tacerea mieilor” au fost pantaloni scurti…

De cand, mai zilele trecute, picara bursele pe Wall Street, toti ne explica de ce si care vor fi trendurile financiare si de ce nu e bine sa ai bitcoini, sau bitcoaine… ca nici nu mai stiu cum e corect. Mai apare si Isarescu, cu Vasilescu la butoniera, explicand de ce vor creste dobanzile si preturile si ecuatia-i gata. Specialistii pestelui prajit in ulei presat la rece au estimat ca valul nu va atinge Romania, deci… fugiiiti! Ca asa au declarat si la criza din 2008, ca Romania asa si pe dincolo, e cea mai sigura de pe mapamondul mondial, iar dupa aia nu mai stiau cum sa reduca din salarii si pensii. Specilalisti, nu gluma! Apoi mai cuvanta si Fat Frumos de la Finante, care face pe miratu’ ca el nu-ntelege de ce dracu’ cresc preturile in Romania. Uite-asa, sa-i strice lui graficele, na!

Cea mai tare tot Olguta e, care a rezolvat printr-o singura miscare atat o problema financiara, cat si una filozofica universala, ce chinuia omenirea de ani de zile: cum sa maresti prin metoda micsorarii! Partea naspa e ca a experimentat-o pe salarii. Iar cobaii sunt romanii…

Ei, copii, si uite-asa si PSDul a devenit tot mai specialist in guvernare, asigurand, intr-un singur an, trei guverne, unu’ mai profesionist ca altul. Asta „pentru ca poate” si pentru ca e cel mai capabil partid al Romaniei. Si, pentru ca ar fi de porc s-o bage p’aia cu „greaua mostenire”, ca si-ar da singuri suturi in cur, au inventat o alta scuza de ce nu au facut nimic, un bau-bau ca balaurul din povesti, cu „statul paralel”. Probabil, cand se va demonta si asta, vor inventa „statul in serie”. Asa, sa ne tina mereu la curent…

Si am ajuns la un nou record: avem cel mai agramat guvern al Romaniei! Si asta nu doar de dupa revolutie, ci din toate timpurile! Pai, in comunism, singurul care vorbea cam alandala era Ceausescu. Mai stalcea el unele cuvinte, dar cam atat. Apoi au mai fost si dupa revolutie incercari, cu “Iliescu te iubim, ca ca tine nu gasim!”, sau “Pe mine mesele ma iubesc…” dar astea erau asa, de perioada romantica. Baaai, astia de-acum, bat toate recordurile mondiale de departe! Nu inteleg cum fosta ministru, Abramburica, accepta sa fie in galeata asta cu laturi. Insa, daca ne amintim ca intr-o campanie electorala a acceptat ca ea sa ne fie recomandata de Vanghelie, nu ma mai mira… Poate ca mai sunt, totusi, niste minti luminate in partidu’ ala, prinse prizoniere si din ce in ce mai stinghere. Asta e, cand te bagi in laturi, te mananca… colegii de partid.

Din cauza situatiei mele medicale, in perioada asta mi s-a tot recomandat gandirea pozitiva. Asa ca m-am strofocat si-am identificat si o parte pozitiva in mizeria ce ne guverneaza! Faptul ca acum toata lumea e mai atenta la gramatica data pe gura de alesi si la ororile declarate de minunatii nostri conducatori. Asa incat, de voie – de nevoie, focusul e pe limba romana si pe speech-urile minunatilor barbati de stat si a motostivuitoarelor lor zburatoare.

Dar, mare atentie! Aici ne paste un risc enorm: acela ca, pe nesimtite, sa devenim specialisti in gramatica…

Asta ne-ar mai lipsi!

Happy Valentine’s Day!

Iubito, stii ca n-am vorbit niciodata daca noi serbam Valentine’s Day? Da, sau nu? Ce dilema… Stiu, mai mereu preferam Dragobete, ca e romanesc si din mosi stramosi… si de ce-ar fi nevoie sa mai importam o sarbatoare de la americani, care e comerciala… si noi nu vrem decat sentimente. Goale simtiri.

De fapt, cum ar fi ca fiecare din zilele calendarului sa fie plina de cate-o sarbatoare a iubirii din fiecare tara? Ca e eschimos, african, sau asiatic, fiecare sa aiba rezervata o zi in care ne va arata cum serbeaza iubirea. Atunci va fi mai multa dragoste.

Si-asa, vom iubi in fiecare zi…

Pana atunci, sa ne bucuram de ce avem deja. Happy Valentine’s Day!

GREVA INTELECTUALĂ

Hei, prieteni, va instig la greva! Dar nu orice greva, ci una intelectuala – n-am gasit alta rima, vorba lu’ Toma Caragiu. Habar n-am daca mai exista, daca s-a mai facut, sau daca se poate numi asa. Dar ce merita astia care ne conduc si care nu stiu nici macar sa vorbeasca corect limba poporului pe care au jurat, la investire, sa-l serveasca? Suntem condusi de pamblici si motostivuitoare, iar programul de guvernare nu raspunde nevoilor oamenilor, ci ale partidului.

In zilele astea, rubrica mea de „memory” de la Facebook e inundata de postarile de-acum un an din Piata, cu protestele la care am fost zi de zi. Se pare ca nu a fost suficient ca sa scapam de ciuma rosie. Mai trebuie ceva. Asa cum in filmele tipice horror, strigoii ce par morti, exact atunci cand crezi c-ai scapat de ei, incep si misca si se ivesc iar. Asta e solutia finala: cititul. Cartea le e fatala, ii sperie pe guvernanti exact asa cum pe vampiri ii sperie usturoiul. Sau lumina! Acea lumina care, atunci cand deschizi o carte, rasare dintre copertile ei, de-ti inunda mai intai privirea, apoi imaginatia si, in final, inima… Si ramane pentru totdeauna.

Poate ca asta este si motivul pentru care nu uitam niciodata povestile citite in copilarie. Imi amintesc cu cat nesat le sorbeam, cum stiam mirosul cartilor si fiecare indoitura de pagina…

Cum se va desfasura greva? Pai, simplu: m-am gandit ca trebuie sa citim in fiecare zi! Ca metoda de protest! O pagina, doua trei, oricat, faptul e important, conteaza. De fiecare data cand citesc, de-acum o iau ca un gest de fronda impotriva astora. Ceva, asa, impotriva prostiei si inculturii repetentilor si chiulangiilor de-au ajuns sa ne conduca. E singurul antidot cu rata de succes garantata.

Si parca ma simt mai bine….

Unde e „cel mai performant guvern” cu care se lauda PSDul cand a castigat masiv alegerile? Unde sunt specialistii lor, profesionistii cu care veneau sa-i inlocuiasca pe tehnocratii lu’ Ciolos? Cei care, totusi, aveau doctoratele luate pe bune, nu pe aranjamente si plagiate de doi lei. Se pare ca baza de cadre a Partidului a secat atat de mult, incat acum ies la suprafata doar gunoaiele, ce sunt puse pe jilturi aurite, sa se lafaie in toata splendoarea micimii lor.

Dar, romani, asta meritam! Asta am votat, asta avem. Vrem altceva? Pai, hai sa incepem de la baza, oameni buni: sa citim! De cand e lumea, cititul a fost singurul drum spre cunoastere si progres. Iar drumul asta batatorit in fiecare zi, se poate transforma in autostrada… Aia de n-o avem!

ROMÂNIA BLOCATĂ! De Valentine’s Day, s-au închiriat toate motostivuitoarele

Se pare ca declaratiile din ultimile zile ale sefei Orificiului Egalitatii de Sanse au starnit un nou trend in Romania: de Valentine’s Day s-au inchiriat toate motostivuitoarele din Romania, ceea ce reprezinta un record! Nu mai exista nici un utilaj disponibil pentru acea seara, toate fiind deja arvunite. Cu toate ca tarifele pentru respectiva zi au fost indexate conform ultimelor mariri de salarii. Adica micsorate!

Am luat legatura cu una din firmele care le opereaza si reprezentantii ei ne-au declarat, sub anonimat, ca cererea a fost waaay peste asteptari in acest an. Si in anii trecuti au mai fost cazuri in care diversi Dorei aburiti masiv, costumati in Cupidoni si avand sageti si arc cu sclipici, mergeau de Ziua Dragostei sa-si duca perechile cu astfel de transportoare, purtandu-le mai ales pe volan – sau, cel putin, asa ne-au declarat noua sursele. De cateva ori s-au inregistrat si ceva incidente, pentru ca fetele erau ridicate sus, pana aproape de tavan, si uitate acolo pana dimineata, de unde erau coborate si salvate de femeile (de fapt, barbatii) de serviciu. Au fost inregistrate si cateva cazuri in care invitatele se plangeau ca nu fusesera motostivuite corespunzator. Rezolvarea insa a venit, operativ, spre dimineata, tot din partea barbatilor de serviciu.

Insa ce s-a intamplat in acest an, e de Guiness Book! Asa de tare ne-a luat prin surprindere cererea, incat clientii ne-au propus chiar sa le inchiriem cate un motostivuitor la cate doua cupluri de indragostiti. In timp ce unii dadeau o tura cu utilajul, ceilalti se motostivuiau. Si invers!

Am aflat, totusi, pe surse, ca singurele intervale orare cand mai sunt libere ultimele doua utilaje, sunt doar pe 14 februarie intre orele 13 si 14, cand mecanicul Dorel, care e de serviciu in rolul de Cupidon, e in pauza de pranz si pleaca sa-si cumpere sageti la arc. Daca doreliti detalii, sunati aici. Sau acolo. Sau unde vreti…

Insomniile adolescentului cu bascheți

Imi cer scuze, pauza a fost mai mare decat estimasem initial. Revin la povestea mea!

…Și ne tot hârjoneam noi așa, că nu eram suficient de prieteni asa incat sa ne permitem sa ne știe ceilalți, dar nici separați nu prea stăteam. V-am spus într-o altă postare că in fiecare dimineața o asaltam cu telefonul, după ce îl duceam la grădiniță pe Dan, fratele meu. Într-o dimineața am sunat-o și mi-a spus că de ce nu vin pe la ea? Hopa!!! Va dati seama ca a fost cea mai tare invitatie din viata mea. Evident am zburat până la ea la bloc, iar când am ajuns in scară, nu mai aveam aer, atat de tare-mi bătea inima. Sau de la astm? Ca, de curand, cand am fost internat pentru a-mi opera cancerul de prostata, am aflat la controlul de la pneumologie ca e foarte probabil sa am astm, desi pana acum nu am stiut.

Am stat un pic să îmi revin și dupa ce am urcat cele trei etaje, ajuns in fata usii ei, tremuram tot. Nu știu de ce, sau ce mi-oi fi închipuit că se va-ntâmpla, oricum eram ud de emoție când am apasat soneria de la ușă. Mi-a deschis, bună, bună, apoi mi-a luat ceva timp să mă comport normal. Stiu ca era imbracata intr-o chestie cam ca un halat, asa, nu ma pricep la haine. Dar era ceva semitransparent, asta stiu sigur, ca tot asteptam sa treaca prin, sau sa se aseze in diverse pozitii si unghiuri fata de lumina soarelui, ca sa intrezaresc ceva nedefinit, ce era mai mult de ghicit. Am stat cred vreo oră și am vorbit despre de toate, exact ca de obicei, nimic special pentru așa o ocazie. După ce-am plecat, zile întregi m-am gândit la milioane de alte scenarii pentru așa un eveniment de next level.
Apoi au mai apărut și alte ocazii, din ce in ce mai des, practic după același scenariu. Alergam ca nebunul, gafaiam in fata usii, eram crispat inauntru, iar apoi ma tot gandeam ca mai bine ziceam aia sau ailalta, sau faceam aia sau ailalta. Imi alergau prin cap variatii cu scene din filme cu saruturi, sau imbratisari teatrale, dramatice, dar o data, nu eram eu atat de viteaz incat sa initiez un asa episod, iar a doua, nu cred ca l-as fi dus pana la capat fara sa ma fac de ras, si asta in cel mai penibil mod. Niciodată, dimineata, nu puteam anticipa când mă cheamă și niciodată nu eram mulțumit după vizita mea cu rezultatele. Of! Grea perioadă si adolescenta asta pentru mine, nu știu cum a fost la altii…
Odată mi s-a intamplat chiar sa am o maaare surpriză: am intrat în apartament, m-am asezat si am inceput sa discutam, apoi am auzit pe cineva. Am înțepenit!!! (cred ca v-am mai spus ca sunt fricos, nu?) Și chiar nu înțelegeam cum de m-a chemat la ea când era cu cineva acasă. Pe ai ei nu îi știam decât din vedere, iar ei pe mine deloc, evident! După ce vorbisem la telefon și mi-a spus să vin, sosise bunica ei. Iar ea nu avea cum să ma mai anunțe… Ca n-aveam mobilul la mine 😊 Prezentări, bunica mea, el e Mircea, colegul meu etc, nimic suspect. Ufff! Am scăpat 🙂

Cea mai tare experienta a fost într-a opta!

Într-o dimineață o sun, ca de obicei, și-mi spune că “e liber” și dacă nu vreau să vin pe la ea. Ohooo, evident că mă duc. V-am spus, ori de câte ori urcam la apartamentul ăla de la etajul al treilea, pe stânga, îmi bătea inima-n piept ca la criza de tahicardie.

Întru, începem discuțiile noastre obișnuite, de ăla, de aia, de filme, prostii copilărești. Totuși, era o anumită încărcătură in aer, pe care o simțeam destul de prezentã. Iar multe replici erau cu subinteles, asa, nevinovat, ca la niste copii de 14-15 ani. Și am stat ore inregi așa, într-o stare de aproape-excitare nedefinită. Nici nu știam “ce e aia”… așa că-mi era greu să realizez. Dar sunt sigur ca si tu ai trecut prin momentele alea cand erai la un party la care nu puteai decat sa stai putin, ca la zece seara trebuia sa fii acasa si in mod normal ajungeai in 45 de minute. Insa cand se apropia noua si-un sfert, ziceai what the fuck, pot sa ajung si in 40 de minute, apoi chiar si in juma de ora, daca vine troleul la timp, apoi pleci pe la fara douazeci si fugi de rupi pamantul, ca sa ajungi pe la si-un sfert. Iar ai tai se uita la televizor si nici macar nu stiu cat e ceasul cand intri tiptil…

Asa si eu. Trecea timpul, dar dulceata discutiei parca era mai aromata spre final, de parea ca acolo se concentrau toate simturile. Iar timpul se dilata si o jumatate de ora ti se parea prea mult pentru ce ai de facut, ca poti rezolva si in cinci minute. Erau niste curenti prin aer care scurtcircuitau totul si simteai prin tine, prin intregul corp, orice vibratie. Era asa o stare de surescitare, incat insasi simtirea asta parca era placerea maxima. Fara sa mai urmeze nimic dupa…

Orele le aveam după amiază, de la unu, deci pe la doișpe trebuia să fiu acasă, ca pe la și jumate să plec spre școală. Dar în ziua aia aveam doar lucru manual două ore și sport două ore, cred ca era sambata. Și, pentru că simteam CEVA in plus in aer în ziua aia, am hotărât să mai raman acolo, cu ea. Oricum eram in siguranta, maica-mea nu stia unde sunt, sigur inventam eu o poveste uimitoare sa-mi scot intarzierea. Chiar daca asta însemna SĂ CHIULESC! Eram clasa a opta și nu chiulisem niciodată. Gata, am luat decizia, fie ce-o fi. Merita orice risc. Simteam așa, un anume miros, chiar și material, parcă aerul era mai încins, parcă eram mai aproape, tot mai aproape. Nu știam de ce, dar era cu siguranta ceva acolo…

Și la un moment dat, cineva sună la ușă! Din priviri, o întreb CINE? NU STIU! Convinși amândoi că a venit unul dintre ai ei, eram electrizați. Eu mă ascund după frigiderul din bucătărie și aștept să treacă momentul. Deja ma vedeam luat la bataie de taica-sau, venit la ai mei acasa, ca de ce nu vi-l tineti legat, ca uite pe unde umbla, pe la fete cuminti, sa le suceasca mintile… Ea se uită pe vizor, apoi vine să mă liniștească: o doamnă, nu știu cine e, cred că a greșit, scap repede. După frigider, mă simțeam ca in capra cu trei iezi, de parcă eram iedul cel mic, ascuns dupa covată.

Și aud vorbele astea: “MIRCEA E AICI?” Eu am înlemnit, că am recunoscut vocea. Prietena mea, normal, cu prezență de spirit la ea, a negat: Nuuu, de ce ar fi aici? Nu a venit niciodată. Dar știi unde ar putea fi? Nu…

Chiar când să închidă prietena mea ușa, apar eu, triumfal, ieșind de după frigiderul din bucătărie, direct pe hol: EU SUNT!

Când mă vede, maică-mii, că ea era, îi vine inima-n piept și-mi zice doar atât: Hai acasă!

Pe drum, mi-a spus la cati prieteni de-ai mei a trebuit sa intrebe si, din aproape in aproape, la cate apartamente nu a incercat, pana a dat de mine. Apoi n-am mai vorbit nimic. Eu, parca eram un criminal in serie prins de politisti, asa eram de turtit. De acasă, m-a dus bunică-meu până la școală (s-au gandit ca daca plec singur, cine stie ce dracu’ fac), m-a băgat în clasă la lucru manual, m-a scuzat și a mințit pentru mine, că a fost plecat nu știu unde cu mine și că el a întârziat…

Of, greu e să fii băiat…

Întrebabila iubire…

Iubito, de-as vrea sa vad cu ochii tai, oare ce-as vedea? Ce culori te-ar incanta, cu care te-ai imprieteni si cu care ai vrea sa faci dragoste? Ce lumina iti face pielea sa tresara si care ti-e stinghera? La care te-ai insenina si la care te vei incrunta?

Iubito, de-as vrea sa gust cu buzele tale, oare ce-as simti? Care ti-e gustul perfect, de roua de dis-de-dimineata? Si care ti le-ar intredeschide, tremurande, pentru iubirea-ntreaga?

Iubito, de-as vrea sa miros cu nasul tau, oare ce arome m-ar ameti? Cele dulci, suave, sau miresmele cele tari si puternice? Moscul, iarba, lemnul, focul, marea sau pamantul?

Iubito, de-as vrea sa merg cu pasii tai, unde oare ma vor purta? Voi merge ziua, pe-nserat, sau noaptea-n luna plina? Si mersul tau va fi dublat, ori singur, ca de zana? Ma vei duce la alt iubit, sau intr-o alta lume?

Daca te-as vedea cu ochii tai, te-as gusta cu buzele-ti si te-as adulmeca peste tot cu nasul tau, de-as fi purtat de pasii tai oriunde-n univers, oare tot atat de tare te-as iubi? Sau mai mult?

Of,… atatea intrebari. Si niciun raspuns.