Jos labele de pe țară! sau… do you believe in life after Dragnea?

Do you, bă Liviu?… deja Dragnea a dat în paranoia! Vede dușmani peste tot și nu doar în afara partidului, adică aceia pe care i-a enumerat pe nerăsuflate, începând cu Iohannis. Sunt convins că e cu ochii mari și în jurul lui, la fiecare cină cea de taină din CEx. Simte că lațul se apropie de par și începe să arate disperarea, cu toate că mimează calmul. Mirosul pestilențial pe care a început să îl degaje, atrage animalele de pradă din ce în ce mai aproape…

Timpul nu mai e cu el, asta cu condamnarea de 3 ani și jumate e mizilic pe lângă alte dosare grele, despre care e conștient că urmează. Poa’ să schimbe el toate codurile penale și legile românești, OLAFul nu e sub papucul lui. Ăla îl va mătura ca un tsunami!
Scena de aseară, când au ieșit toți, strâns uniți în jurul Conducătorului iubit, e de un grețos total, ce amintește de ultimul CEx al lui Ceușescu, în care lingăii lui îl rugau cu cerul și cu pamântul să nu cedeze! Care din grup va fi cel care-l va trăda? Că doar știm că așa se-ntâmplă, de peste 2000 de ani, încă de pe vremea lui Isus… A făcut-o și Băsescu, cu Petre Roman, și Geoană cu Iliescu, chiar și Dragnea cu Ponta. Conducătorul iubit simte sentimentul de trădare în aer, e din ce în ce mai înecăcios.

Marș de-aici, hoților!

In delirul lui, El Lider Maxim a spus că gata, ia mai terminați cu regulamentele astea parlamentare, astea nu-s de el. El trece peste, iar de acum încolo va fi mult mai radical, că nu pot trece legile pe redede-înainte, pentru că au opoziție la fiecare mișcare. Iar lentoarea asta parlamentară nu îi lasă pe săracii pesediști să ducă România spre viitor în zbor.
Păi nu sunteți, mă, voi, pesediștii, majoritatea parlamentară? Aia confortabilă de vă lăudați voi cu ea! Până acum, ziceai ca parlamentul reprezintă voința poporului, organul… reprezentativ. Acum nu mai reprezintă? Gata, ștergi cu el pe jos?

Do you believe?

Măi, animalule!… că șobolan nu meriți să fii, păi tu îți ceri scuze pușcăriașilor? Primii cărora ar fi trebuit să le ceri scuze erau ăia de i-ai târât la mitingul tău imaculat, că ei resimt din plin binefacerile multilateral-dezvoltate ale conducerii tale luminate. Ăia care-și duc viața de azi pe mâine și se bucură la un mic și-o bere la pet. Da’ copiilor care încep an de an școală fără manuale, sau cu mii de școli care se dărâmă peste ei, ori care au buda în curte, sau bolnavilor care n-au banii pentru medicamentele vitale necesare, lor nu le ceri scuze?
Hai să zicem că eu sunt un caz aparte, că am cancer și, spre norocul meu, sunt pe radioterapie și încă nu am nevoie de medicamente specifice sau citostatice. Dar acelor bolnavi care sunt condamnați la suferință, chinuri, disperare și durere, pentru că tu cu ai tăi conduceți un sistem sanitar care e plin de bani, dar care sunt furați și căpușați zi de zi, așa încât sărmanii pacienți trebuie să se descurce cum pot și dacă pot… lor nu le ceri scuze?
Aaa,… că mi-am adus aminte! Spune-i lu’ fata aia cu nume de element chimic din tabloul tău de elemente de la partid (fac pariu că Veorica ta nu știe de cine vorbesc!), că noi în Piață, nu ne-am bucurat de răul cuiva, că nu e creștinește. Ci am cântat pentru că mai există o speranță că în România dreptatea se face pe bune, încă nu e mânjită de rahatul animalelor dragniene.

Faptul că acest video pe care l-am postat a fost văzut deja de peste un sfert de milion de oameni, ar trebui să îți mai bată un cui: e dublu față de câți ai adunat tu, cu japca, în Piață…

Și ar trebui să ne mulțumești, nouă, șobolanilor, pentru că niciodată în viața ta, nu cred că ți-a mai cântat atâta lume la mulți ani! din toată inima.

În Piață

Iar mutarea lui Iohannis de azi, prin anunțul că va mai fi încă cinci ani președinte, sunt convins că-l va face pe Liviuț să se precipite și mai tare. Și să facă prostii din ce în ce mai mari, cu riscul să dea foc țării. Tot răul spre bine, cu cât Dragnea face mai multă spumă, ca o bere caldă, cu atât ne apropiem de finalul unei epoci triste a României.

Nu trageți în pianist! E ultimul…

M-a rugat un prieten să fac o caricatura de răspuns pentru cei de la Charlie Hebdo, care au publicata caricatura cu Simona Halep. Nu am avut inspirație, sau, poate nu am vrut să am. E greu de decis până unde merge libertatea de exprimare, mai ales când unii se simt lezați, sau chiar jigniți de rezultat. Cine trage linia roșie care e incălcată?


Poate autorul a exprimat o percepție, creată după Revoluție, că românii sunt țigani. Atâta timp cât percepția este prezentă în multe țări europene, am contribuit și noi, ca romani, la crearea ei. Prietenii mei de aici, care trăiesc în străinătate, pot aprecia mai corect dacă ea este adevărată, sau pe ce se bazează. Evident, nu toți romanii plecați afară au creat probleme, cei mai mulți muncesc de le sar capacele și sunt foarte apreciați, însă, de obicei, sar în ochi cei care fac neplăceri, sau comit delicte.
Cea mai bună reacție la așa ceva, în opinia mea, este să ignori respectiva apariție. Asta doare cel mai tare un creator, indiferent de domeniul artei lui. Și o simt, uneori, pe propria-mi piele 🙂

Oricum, cred că mai tare a afectat-o pe Simona Halep ce mizerie i-a înscenat PSD-ul, decât aceasta caricatură. Și sunt convins că mulți pesedisti sunt indignați de Charlie Hebdo și încântați de ce li se bagă pe gât de la partid.
By default, caricatura este făcută sa critice, să arate ceva greșit, să facă mișto, sau să corecteze. De multe ori, subiectul se consideră jignit de caricatură, poarte ceilalți râd însă. Nu e prima oară când francezii ne tratează în acesta fel, au mai fost emisiuni TV sau alte episoade. Poate ei au un spirit mai ironic decât al nostru, nu știu. Sau suntem noi mai sensibili la anumite aluzii, sau comparații.
De exemplu, cu Napoleon, doar eu știu câteva zeci de caricaturi, iar el este un simbol și o mândrie a Franței. Multe erau pe tema gestului lui de a-și tine mâna strecurata printre nasturii vestonului. I s-a profilat acolo un sân, pe care și-ar fi sprijinit mâna, etc. Și eu aveam una cu același gest, dar altă rezolvare. Am trimis-o acum vreo 30 de ani la un salon de caricaturi în străinătate, nu mai știu unde. O să o caut, nu știu nici măcar dacă o mai am. Probabilitatea ca aceste desene să fi jignit orgoliul francezilor este, desigur, mare. Toate personalitățile, începând de la Papa, dictatori, lideri politici sau religioși, sportivi, artiști sau genii, sunt expuse unui astfel de tratament din partea caricaturistilor din întreaga lume și așa va fi mereu. Linia de demarcație dintre acceptabil sau nu, o face doar privitorul…
Așa, ca o coincidență, Dan, fiul meu cel mic, e în Paris toată săptămâna asta și mi-a trimis imaginea atașată, cu textul: ce e clădirea aia din spatele toaletelor? (Are un spirit ironic desăvârșit, nu? Așchia nu sare departe de de trunchi.)
Asta nu înseamnă că Parisul nu a fost, pentru întreagă omenire, Orașul Luminilor. Dar poate că nu mai este…

Dragnea, un adevărat bărbat de stat poate de mai multe ori!

Păi, cum așa, doar un miting, frate?? Atâta poți tu, ditamai bărbatul de stat Dragnea? Hm…, fata aia știe? Și, hai să fim serioși, și ăla scremut, cu oameni vai steaua lor, aduși de la Poplaca? Frate, noi am stat luni de zile, ZILNIC, în Piață, de zicea păcăliciul ăla de l-ai pus prima dată prim-ministru, că guvernul lui nu putea munci din cauza noastră. Și, atenție, la minus cinșpe grade, pe zăpadă, ploaie, vânt și ger, pe zloata aia de nici măcar pe Lili-Blue nu o lăsam pe-afară… Nu ca acum, de veneau ăia leșinați deja înainte sa înceapă, că de ascultat, deja plecaseră jumate când încă le vorbeai…
Mie, sincer, mi-e milă de oamenii ăia, dar pentru asta nu ești doar tu vinovat, ai lângă tine și niște televiziuni mizerabile, ale căror discursuri și argumente le știau ăia din miting pe dinafară, ca pe Tatăl Nostru, dar habar n-aveam să le susțină, sau sa le explice.


Din păcate, aia e tot România, la fel de adevărată ca a noastră, a șobolanilor aștia plini de venin, dar la vot e mai numeroasă.
Și mai săracă! Pentru că ăsta e unul din paradoxurile de căcat ale democrației: omenii mai înstăriți din țară se luptă pentru pătura cea mai nevoiașă, care îi apară pe cei care sunt cei mai bogați, pentru că au furat colosal de mult. Și care se urcă pe scenă, la mitinguri comandate, să le vorbească despre adevăr și dreptate.
De ce n-a fost mitingul ăsta despre sărăcie, despre lipsa locurilor de muncă sau a autostrăzilor, despre mizeria din sănătate și învățământ? Păi nuuu, că la aia tu erai de vină! Tu și clica ta, cu Tel Drumurile care au luat cu japca ani de zile, sărăcindu-i tocmai pe cei luați cu arcanul la miting.
De ce nu ai spus de la înaltul tribunei că România este cea mai săracă și cea mai coruptă țară din Europa? Că doar ai pus și tu umărul s-o aduci aici.
I-ai îmbrobodit, cu toți Gâdea, Badea și Ciutacii tăi, și le-ai spus ca DNAul le ascultă telefoanele. Ale cui, mă? Ale ălora, săracii, care nu legau două vorbe în Piață? DNAul se ocupă de rechinii mari, ăia de la tribuna, iar tu știi foarte bine asta, dar nu le spui țugulanilor. Lasă-i să moară proști, vorba poetului.
Io zic ca trebuie reanalizată problema și să iei măsuri. Ia, de acum, în fiecare weekend măcar, să ieșiți voi, ciuma albă, că roșie nu vă place, mă rog, chestie de estetică până la urmă, și să ne arătați că voi sunteți șefii. Nu? parcă așa ziceai acolo pe scenă, că la vot așa a ieșit, votul poporului, de! Vezi, că mai era unul care zicea de clasa muncitoare conducătoare și la sfârșit a fugit cu elicopterul.
Știu, tu ai unde să fugi, că ți-ai tras vioaie și plantații de palmieri, da’ mă întreb dacă până în Brazilia ajungi cu elicopterul?… 

Buuun,… acum avem și un Grand Slam. Ce facem cu el?

Ați remarcat, da? Până acum, Simona era cea care pierdea finalele de Grand Slam. Când e de câștigat însă, evident că NOI câștigăm…


Gata, a trecut și Roland Garros-ul, știm și câștigătorul la băieți, pentru a 11-a oară, Nadal e regele de la Paris. E incredibil ce a realizat băiatul ăsta, care în finală nu i-a dat nicio șansă lui Thiem. Altfel, un puști austriac foarte simpatic, care, la festivitate, a declarat că atunci când Rafa a câștigat prima dată la Roland Garros, el avea 11 ani și se uita la televizor, neimaginându-și niciodată că vă ajunge să facă finală cu el.
Dar nu te pui cu Nadal. E fiară! Chiar dacă plânge el când îmbrățișează cupa ai miștoacă din argint, se transformă într-un tanc ce zdrobește tot și aruncă dincolo de fileu. Peste 50 de seturi câștigate consecutiv pe zgură, poate vă spune ceva despre ce înseamnă legenda asta vie…


Dar, apropo de legende, avem și noi una, chiar dacă unii încă nu realizează cât de sus s-a plasat Simona și cum ne târăște și pe noi printre stele, doar-doar mai respirăm mireasmă de tei înstelat, nu de cocină…


Deci, ce are un jucător de tenis? Corpul lui, mintea lui și racheta. Care, practic după ani de zile de efort, devine prelungirea firească a celor doua de la început. Acolo se îmbină toate gândurile, energiile, emoțiile și mușchii. În forța ei rezidă tot ceea ce vedem noi pe terenul ala măsurat milimetric, oriunde în lumea te-ai afla.


Pe Simona, statura nu a ajutat-o, fiind cea mai scundă din top 10. Mai mult, a fost nevoie să ia o decizie radicala, tot din sacrificiu pentru cariera ei de profesionistă. Putea, foarte bine, să nu ajungă la performantele astea senzaționale, dar ea a riscat și a fost convinsă că va reuși.
A avut de partea ei ambiția, puterea, efortul, credința în victorie, motivația extraordinară, lupta, lupta și lupta. În plus, și-a dat seama că îi trebuie un altfel de gândire, pozitivă, care nu-i putea veni decât de la antrenorul ei. Darren cred că a fost cea mai bună alegere din cariera ei, venită la momentul potrivit. Pentru că și cei dinaintea lui au fost, la acel moment, ceea ce avea ea nevoie.
In ultimul an, Simona a evoluat enorm. Poate și fizic, dar mental este la un alt nivel. Anul trecut nu cred că reușea să treacă peste set pierdut și 0-2. Ba chiar a pierdut de la set câștigat și 3-0!


Aici e diferența. În plus, hai sa fim serioși, sa învingi atâtea fete extrem de puternice, la rând, în două săptămâni, e ceva ce deja este o performanță. Mă uitam în finală, când Sloane parcă stătea pe loc și, eventual, mai făcea doi-trei pași, stânga-dreapta ca să acopere fundul terenului. Simona trebuia sa facă 10 pași pe aceeași distanță. Dădea în ea ca la perete, totul îi venea înapoi. Aici, la turneele de Grand Slam, nu poți să ai on-court coaching, așa că trebuie să-ți rezolvi singur problemele de plan de joc, de tactică, de timing, de abordare. Și Simona, pentru că e una dintre cele mai deștepte sportive pe care-am văzut-o, a găsit rezolvarea. Mi-a dat seama de faptul că vă reveni în joc și va câștiga, la o minge stânga-dreapta de multe ori, la care a alergat-o americanca. Pană la urmă, Simona a răspuns cu un lung de linie în zona liberă, la care Sloane nu ar mai fi ajuns, dar mingea a fost în fileu. Însă modul în care s-a apărat acolo și cum a gândit-o, i-a transmis adversarei că… stai, că mai am să-ți spun ceva. Ei, și de-atunci a început să îi spună. Adânc și apăsat. Frate, și era abia la începutul setului doi, când în România se pusese de-o eclipsă. Nu mă refer la aia din Piața Victoriei, că aia-i altă poveste și vom scrie separat despre ea…
Să mai amintesc de faptul că a luat seturi de 6-1 lui Sloane, Muguruza, Kerber… și ce meciuri a făcut în astea două săptămâni! Doar în turul întâi s-a riskat puțin cu… Riske 🙂

O analiza rece, ca de obicei, a facut si domnul Ion Țiriac, imediat dupa finala. In care descrie cat de imprevizibila si puternica a fost Simona si cum a luptat pana la ultima minge.
Simona a declarat ca ea nu a avut păpuși în copilărie, ci doar mingi și rachete de tenis. De aceea, poate, când a venit momentul bucuriei, a ținut trofeul ca pe cea ma dragă dintre păpuși. I-a arătat Sloane (câtă eleganță la fata asta, chiar dacă a pierdut!) cum să-și ridice trofeul, deasupra capului, pentru a-l arăta arenei care o ovaționa.


Lumea în care ne invită Simona este lumea campionilor, a câștigătorilor, o elită în care doar unii pot accede. Cei care cred în visul lor, care dau la o parte ceea ce nu e esențial, și, mai presus de toate, pun osul la treabă. Necondiționat! Și nu o iau pe scurtături, ci aleg calea grea, presărată cu transpirație, lacrimi, sacrificii, uneori sânge.
Dar este și o lume în care respectul este esențial. Pentru că și cel de dincolo de fileu este la fel de muncitor, de doritor de izbândă și de glorie. De aceea, am văzut cum antrenorul lui Sloane a venit și a felicitat-o pe Simona după meci, cum, într-un interviu, Darren a început să răspundă felicitând-o pe Sloane, care a jucat nemaipomenit, sau cum tatăl Simonei s-a dus și i-a urat succes pe mai departe lui Sloane, îmbrătișând-o apoi.


Ce legătură are asta cu noi, ca români? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne uitam la ce faună a fost în Piața Victoriei sâmbăta, după meci, nu e niciuna. Pentru că ei se duc sau sunt duși acolo să strige pentru unii care fură, mint și mimează adevărul. Aia e altă lume, nu e cea de fair play, din tenis, din sport. Sunt doua lumi la ani lumina distanță. Însă noi, ceilalți, ar trebui să tindem către drumul pe care ni-l arată Simona, să pătrundem în eleganța din lumea ei. Și, între timp, dacă reușim ca, pe drum, să mai convertim câte unu’-doi dintre cei care au rătăcit cărarea, tot e bine…
Mulțumim, Simona, mulțumim, Darren, pentru că ne faceți părtași la călătoriile voastre extraterestre! Iar drumul e abia la început. 

 

Sursa foto: capturi YouTube.

 

Simona Halep e un brand. Oare suntem la înălțimea lui?

Circulă pe net o poză mișto, cu Simona Halep prezentată de cei de la Nike în New York pe un billboard, imediat după ce a câștigat la Roland Garros. Și mesajul este sugestiv și cu impact emoțional intens: You never forget your first. Exact pentru targetul brandului.

 

Ce mai, băieții sunt profi, jos pălăria! Vorbind de pălărie, că tot au dat o pălărie de bani pe contractul cu Simona, ei trebuie sa-si scoata banii. Cei de la Adidas nu au avut inspirația să îi prelungească intelegerea ce dura de trei ani si care a expirat la inceputul anului. Au mizat pe Kerber, pe care Simona tocmai a invins-o. Apropo de inspirație, trei dintre cei patru finaliști, băieți și fete, de la Paris, purtau Nike.
Pentru noi, normal că este o bucurie și o mândrie ca un asemenea brand de notorietate colosala să expună o româncă. Poate asa ne dam seama ce valoare are brandul Simonei si sa realizam cat de norocosi suntem ca fata asta e de pe la noi. Așa mai scoatem și noi capul în lume, ne simțim și noi cu piepturile mai umflate și cu privirea mai ridicată. Multi din cei patru mii de compatrioti de pe Philippe Chatrier se mandreau ca niciodata ca sunt romani, sunt convins!
Vă reamintesc, în finală, Simona a învins-o pe americanca Sloane Stephens. Și totuși, Nike are “tupeul” să facă așa ceva. Credeti ca ei nu stiu ce fac? La nivelul asta, greu de crezut…

Dar, pentru că americanii știu foarte bine ce înseamnă atât businessul, la care ei sunt doctori, cât și performanța și pentru că ei si-au creat o cultură în care cultiva, pregătesc, respectă și recunosc performanța, oriunde ar fi ea, acolo se poate întâmpla așa ceva.
Îmi imaginez care ar fi fost reacția noastră, a românilor, dacă în 2014, după prima finală de la Paris, pierdută de Simona, ar fi apărut în centrul Bucureștiului o reclamă la Nike având-o protagonistă pe Maria Sharapova, câștigătoare atunci în fața Simonei. Nu ar fi rezistat întreagă, sunt convins. Sau s-ar fi organizat proteste, ar fi fost mulți care să boicoteze brandul, că e antiromânesc, prostii d-astea….
Vedeți, exact ăștia suntem! Până nu vom trece de faza asta, să reușim să ne depășim  mentalitățile învechite, să nu ne mai mirăm că vedem plină Piața Victoriei cu ciuma roșie, e adevarat, mascată într-un alb imaculat. 

De ce va câștiga Simona? Pentru că așa merită!

E  vineri noaptea, e trecut de unu si ma gandesc la meciul de maine al Simonei Halep. Si am emotii, normal! Am suferit ca un caine la multe dintre meciurile ei, si cateodata si ale celorlalte fete de la noi, incat acum parca simt ca, in sfarsit, se aliniaza niste planete. Ia fiti atenti aici: sa fii tu in a patra finala de GS, a treia la Paris. Dar, ce e mai important, a doua din doua in 2018! Nu a mai reusit nimeni asta, nici la baieti, nici la fete! Si fata asta e de cel mai mult timp in top 5, deci o constanta (sic!) senzationala.

Noi, ca romanii, de! o tot dam de gard, ca nu a gastigat nici un GS, ca nu a batut-o pe Serena, pe Masha, sau pe Nadal si pe Roger. Va dati seama ca acum ar fi batut-o lejer pe Serena, cu tot costumul ei de CatWoman, iar pe Sharapova a gonit-o la cotet cu un turneu inainte. Insa a invins-o, fara dubii, pe Buburuza, care mie mi se parea cea mai tare din parcarea de la Roland Garros. Si care i-a dat Sharapovei de n-a suflat. Ei, uite ca n-a fost asa si Simona a trimis-o dupa tigari. De doua ori, o data cu filtru, a doua fara! 6-1? Pai asta e zar de poarta-n casa, sau e scor de falfait buburuze…

In meciul cu Kerber, si ea o fosta numar 1, chiar si la 0-4 in setul intai, vedeam indajirea din ochii Simonei si sclipirea aia care ii dadea increderea ca va darama muntii si tabela de scor. Si a facut-o! Apoi, in semi, a vajait pe langa Garbine, care, atentie! nu a jucat rau deloc. Insa atata a fost diferenta intre vitezele celor doua motoare. Unul turat, elegant si spaniol, elastic si felin, insa vine din urma celalalt, turbo, supraturat si pistonat la maxim. Si cu niste picioare sincronizate perfect. Ati vazut cum fuge Road Runner de Coyote, ala cu „Beep, beep”? Asa ii fac si picioarele Simonei, de nu vezi decat un norisor, deasupra caruia e ea si-ti apare instant in orice punct al terenului. Rezultatul a fost cel mai cel meci de tenis dintre doua fete, in care Simona a reusit sa aiba viteza medie la returul cu doua maini mai mare decat a lui Nadal. Este ca si cum eu as fugi mai rapid decat Bolt! Hai, pe bune, asta e deja ca si fake news…

Asadar, las la o parte toate superstitiile, de care, recunosc sincer, am fost coplesit la toate finalele de pana acum si ma risc, inainte de meci, sa ies cu pieptu-n fata si cu convingerea ca Simona va castiga. Nici nu mai pomenesc de faptul ca iar comenteaza CTPul, care pana acum a fost cobe. Dar, de data asta, sper ca PRO TV sa ii poarte noroc Simonei, nu ca in 2014 cand au preluat-o Antenele. Oricum, eu tot pe Eurosport ma uit, asa mi se pare fair.

Nu se poate altfel decat victorie, totul e in sensul asta, maturizarea Simonei, logica, statisticile, evolutia naturii, miscarea continentelor, incalzirea globala, decizia CCRului si lupta anti-coruptie, toate astea converg catre aceeasi concluzie fireasca. Poate ca fata aia din State are un self-esteem mai mare, cum adica o americanca sa se-mpiedice de-un ciot? Ca tot a declarat ea ca ea are ceva-n plus fata de Simona, adicatelea un US Open, castigat, mai precis ultimul. Asa, si? Mai, fata, tu ai auzit de Rovine?

Pai, fata tatii, pe zgura se deseneaza altfel jocul asta de-l stii tu. Si urmele raman, adanci ca ridurile dua 50. Tenisul pe hard, la voi, la americani, e rapid, din trei schimburi s-o gatat setul deja. Aici, pe zgura noastra stramoseasca, pe care pana si dacii se antrenau, e drept, jucand cu lupul dacic in loc de racheta, punctul se face, se construieste, se pun stopuri, se dau taiate, liftate, loburi, voleuri, ce stii tu ce-i aia? Ai auzit de balet? Ei, originea cuvantului e de la tenisul pe zgura. Sa-ti spun eu, ca am jucat tenis cu batacul de lemn, in anii 70 cand Nastase era strigat Nasty Boy si cucerea fetilii, si nu nu politistii, ca azi. Iar la sportul asta, ca e deja alt sport, toate calculatoarele alea cu softuri Microsotf, instalat pe bune, nu ala spaguit de la noi, indica fara eroare ca Simona e cea mai buna din galaxie pe zgura.

In astea doua saptamani am vazut o Simona atat de solida, de indarjita, de concentrata si de dura, incat imi era teama sa nu-mi crape ecranul televizorului cand faceau astia close-up. Mai mult, la o minge cu Kerber, pe care Simona a dat-o-n balarii, chiar a avut puterea sa zambeasca. Un fel de: Bai, ce smecherie-mi iesea daca reuseam… Asta inseamna sa fii in control, sa stii ca tot meciul, de fapt, tu ti-l faci. Exact ca-n viata! De ce sa dai vina pe altii pentru cum ti-o petreci? Treci la carma si ia fraiele-n mana. Apoi,.. enjoy the ride!

Si ce daca maine e mitingul ala la misto al PSD? Nu conteaza, e pantaloni scurti fata de ce va realiza Simona! Mitingul trece, Simona ramane! In istorie 🙂

Hai, ca nu va mai tin, ca s-a facut de doua trecute. Pe scurt, daca nu castiga Simona, sa nu-mi mai ziceti mie Gheorghe!

Hai, Simona!

DE-A JOACA,… sau are cineva un dicționar nocturno-român?

Azi a fost o zi plina… cu de toate. A fost soare, a fost ploaie, cu tunete si vant. Ca vara. Yeeeei, in sfarsit, e vara! Mi-am amintit: eu vara nu dorm! Mi s-a potrivit bine cantecul asta, ca, uite, e trecut de doua noaptea si eu umblu brambura dupa cai verzi pe pereti. Si, aici in mansarda, am pereti inalti, deci mult de umblat 🙂 Inteleg, daca eram la adolescenta, dar la varsta mea! Lasati, lasati,…

Asadar, forja de dimineata, meeting de business. Apoi ceva de lucru in continuare, ca sa zic asa wrap-up. Si dupa, tup-tup, sus in atelier. Am un tablou si ma tot chinui cu el de mai mult de o luna si nu-i dau de cap… Hmmm, aici trebuie sa iau o decizie, pana la urma, daca il pot termina, sau nu… Am citit undeva ca si NU e un raspuns.

Apoi, ploaia de care ziceam, cu spume si tunete, ceea ce pentru Lili-Blue e horrorr! Se sperie atat de tare de furtuna, incat merge lipita de mine oriunde prin casa. Si urca chiar si in mansarda, desi nu-i place deloc aici, la mine-n atelier. In schimb, Pif, pisicul ala mic, deja e in elementul lui si simte ca are avatajul terenului, asa ca se baga in seama peste tot. Pe la 18:00 (sase seara – pour le connaisseur PSD) am plecat la radiorterapie, ca in fiecare zi. Hmmm,… aici vorbim de un MUST, nu e cu functia IF!

Cand am venit, mi-am facut o salata in care am pus multa menta, ca tot e destula in gradina si nu stiu ce dracu’ sa fac cu ea. Am vazut si ce tenis a patit Nole, pacat ca a pierdut la Cecchinota, dar CE MECI!!! Tenis, frateee! Apropos, stiti ca Marius Copil a avut 2-0 la seturi cu baiatul asta in prumul tur?

Si eu fraier: vin de la tratamentul de cancer si ma uit la tenis, cat pe ce sa mor de inima! Aaaa, sau uit, tin pumnii maine pentru Simona… E asa fata faina, poate are noroc si acum face si GS, sa inchida si capitolul asta, lasat cu puncte-puncte… Da, iar dupa aia haterii o s-o-ntrebe de ce n-are sapca?

Am vazut si niste fotbal, in care Romania pare ca devine o echipa mai vesela si mai vioaie, parca un pic si mai inocenta si inventiva, tinerii astia chiar vor sa faca treaba. Sau, din Contra 😊

Eeeiii, si-apoi vine noaptea, cu spirits in the night, asa, ca de la Manfred Mann citire… si tot tacamul.

Pai, cum, sa treaca ziua asta degeaba? Noi nu f…acem nimic? Hai, la muncaaaa, la pictat! Dar, pentru ca nu am inspiratie, nu am modele sa-mi pozeze si mi-e lene sa tot caut pe net noapte de noapte, incepem DE-A JOACA! Din nou, cu ce-avem la dispozitie, dam din pensule, cutite si culori pana terminam dracului, odata, panza si tuburile 😊

Asta e ce-a iesit, ce vedeti in foto/video. Habar n-am daca e ce trebuie, de fapt nici nu conteaza, e atat de noapte si atat de misto, incat nu ne judeca nimeni. Pana maine dimineata e o granita, pe care n-am chef s-o trec, iar judecatorii dorm la ora asta. Chiar si aia de la CCR! Suntem doar noi, singuri pe lume, asa ca… da-i sa mearga!

I-am dat inca o tura, nu stiu ce a iesit vedem maine dimineata, pe lumina.

Mereu mi se intampla sa desenez noaptea ceva, apoi adorm si raman in vis cu ceea ce imi imaginez eu ca e creatia mea, evident mult amplificata si deformata… Si, intr-un final, sau mai bine zis intr-un inceput, vine dimineata. Abia atunci imi dau seama de ce mare iluzie (citeste „cacat”) mi-am creat eu peste noapte… Asta e, cum ar zice nen’tu Einstein, totul e relativ. Si totul trebuie vazut, citit si apreciat, exact la momentul lui. Nu mai tarziu.

Consecvent, voi posta asta acum, la doua noaptea trecute fix, apoi maine dimineata poate o voi reciti. Daca o veti gasi aici, sau NU, inseamna ca: 1 – e un cacat; 2 – am suferit de hangover masiv si nu am putut lua decizia corecta dimineata, asa ca am lasat-o; 3 – e un cacat; 4 – am considerat ca e capodopera vietii mele si o s-o tiparesc cu litere de aur si apoi o voi inrama; 5 – e un ….; 6 – ce legatura are asta ce cele de mai sus?

Geamurile din mansarda mea sunt deschise acum si de afara se aud zgomotele noptii. Sunt vii, usor de deslusit si dibuit, chiar si pentru un fudul de urechi, ca mine. Problema mea e ca nu le pricep,… of! sunt tont rau de tot. Stiu ca misca acolo si sunt convins ca ele inseamna ceva….

Pentru asta… are cineva un dicționar nocturno-român?

JOCUL… sau frica de cădere în culori

Incerc sa va iau martori, prin video, la cel mai greu moment pentru mine, ca artist. Poate cuvantul artist suna pretentios, dar nu am gasit alta rima… Ma refer la perioada aceea in care ma aflu in fata panzei goale. Albul imi place, sa nu ma intelegeti gresit… insa confruntat cu aceasta enooorma intindere nesfarsita, indiferent ca este o panza de 10 x 10 cm, sau de unu’ pe doi metri, sentimentul care ma incearca e acelasi: de VID. In cap, in creier, in inspiratie, in simturi…

Este o frica, exact ca inainte de aruncarea in abis, pentru ca, odata desprins de locul sigur in care ma aflam doar cu o secunda inainte, sunt convins ca, intr-un fel sau altul, ma voi descurca totusi pana la aterizare. Si, daca nu, aici e voie sa mai sari o data. Si inca o data… Nu e ca-n viata, e doar un vis, o iluzie colorata.

Voi cand sariti, sariti in culori? Asa, ca si cu visele…

Se spune ca fericirea/bucuria/excitarea/multumirea/succesul vin/e in afara zonei de confort. Asa ca… HAI cu mine, sa sarim!!! La unu, doi, trei…………………………… si!

Incerc acum mai multe exercitii, pentru a face asta cat mai des, ca poate imi dispare teama. Credeti-ma, inainte de a incepe nu am niciun plan, nicio schita, ci doar imi pregatesc panza, culorile, cutitele si panzele si telefonul cu trepiedul pentru filmat. Altceva nu am in cap… Hmmm, ok, intelegeti voi 😊

Nu ma astept la nimic, nu inseamna nimic, pur si simplu este un exercitiu… eu si cu mine!

Daca veniti si voi, cu atat mai bine! M-ar bucura sa nu fiu singur in salturile mele 😊