33…

Pe 22 decembrie 1989 am trăit, probabil, cea mai fericită zi din viața mea. Ok, evident că și ziua căsătoriei, sau cele ale nașterii băieților mei au fost formidabile. Dar ele erau evenimente pe care le așteptam și pregateam înainte.
Ce a fost cu fuga lui Ceaușescu de pe CC cu elicopterul, nu putea nimeni estima, nici măcar cu câteva ore înainte. Cât despre căderea regimului ceaușist, nici măcar nu puteam îndrăzni a crede.
Doar cu o lună înainte fusese Congresul al XIV-lea, unde cei mai optimiști visau să plece Nea Nicu și să-l lase pe Nicușor, care era pregătit a prelua frâiele dinastiei. Nici măcar asta nu s-a întâmplat! Toate au ajuns din rău, în mai rău… Deși vedeam că în toată Europa de Est pică regimurile comuniste, la noi se strângea șurubul din ce în ce mai tare, până s-a ajuns la insuportabil. De aia explozia populației a fost atât de violentă, pentru că a respectat exact legile fizicii, cu forța și reacțiunea la forță.
Doar cine a trăit anii ăia știe cât curaj au avut cei care au ieșit în stradă, înaintea fugii cu elicopterul. Și cât de mult au încercat organele securității, armatei și miliției să înăbușe revolta. Unii au plătit cu viața, alții au fost răniți…
Iar alții au profitat, devenind revoluționari cu toate drepturile, deși nu au avut nicio contribuție, ba unii chiar au fost împotriva revoluției.
Asta e, mereu va exista și categoria asta de smecheri și nu doar la noi. La noi, însă, a fost cel mai greu preț, cu peste o mie de morți.
După 33 de ani, oamenii uită cum a fost realitatea cenușie în care trăiam. Cozile, minciuna, frica de a spune adevărul, cenzura, frigul, rațiile, magazinele goale, umilințele, munca patriotică, cotele de hârtie, carton și metalice pe care trebuia să le colectăm, nechezolul, circulatul agățat de scara tramvaiului, autobuzului, ba chiar a trenului. Am plecat o dată din Gara de Nord către Predeal, pe scara trenului, având într-o mâna și sciurile. Peste vreun sfert de oră am ajuns în vagon! Ba chiar îmi amintesc cum, mai ales de sărbători, în tren urcau de pe peron oamenii direct pe geam!
Probabil uitarea asta e și o metodă a creierului nostru de a ne proteja, diluând amintirile negative. De cele mai multe ori, din armată povestim doar glumele. Însă doar pentru a înveli în ele imbecilizarea generalizată și umilințele trăite.
Sunt din ce în ce mai mulți care au uitat…. Și care acum regretă comunismul și pe Ceaușescu, învățând tânăra generație despre strălucirea și eroismul acelor vremuri, ale Epocii de Aur.


Poate că pe ei cenzura nu i-a afectat deloc, poate că nici nu aveau ceva să spună… Poate că nu s-au adaptat la post-comunism, poate că ar fi vrut să fie în continuare dirijați, pentru că nu pot lua decizii majore pentru ei. Poate, pur și simplu regretă anii tinereții, când erau frumoși, viguroși și sănătoși.
Însă toți acum pot merge la piață sau la supermarket să-și pună orice vor de Crăciun pe masă, chiar dacă mai puțin, că acum s-au scumpit, pot vedea milioane de programe TV, pot să-și exprime părerile pe Facebook, Tiktok, YouTube, oriunde au chef, pot călători oriunde în lume, dacă au  dorința și resursele financiare.
România a evoluat, asta e clar. Poate că nu cu viteza cu care ne-am fi dorit, dar sensul este cel corect. Suntem în cel mai select club al țărilor europene, ok, vom intra și în Schengen peste un an, suntem apărați de NATO, deci așa ceva ar fi fost de neimaginat cu Ceaușescu la conducere.
Cine nu e convins, să vadă programul Televiziunii Române din 22 decembrie 1989.

De aceea, mereu în această zi, am un gând de recunoștință și mulțumire adresat tuturor eroilor care, acum 33 de ani, și-au dat viața pentru libertate noastră!
🙏🙏🙏

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *