Category: Opinii

Posted on

ZIUA FERICIRII

Fericirea este ca un mușchi, trebuie antrenat zilnic.

Azi este Ziua Fericirii. E bine că așa ceva se marchează, pentru că e atât de important.

Eu am făcut o alegere în urmă cu câțiva ani: să fiu fericit în fiecare zi, pentru că fiecare nouă zi e un bonus pentru mine! Și mă bucur de orice răsărit, sau apus, de orice ploaie, floare sau gâză, de fiecare masă sau pahar de vin, de orice moment cu blănoșii ăștia mici din Gașcă, ori petrecut în familie, în grădină sau în natură, ori în atelier, pictând, sau oriunde aiurea.

Poți găsi fericirea în orice, ea nu ține nici de geografie, nici de avere. Ci de cum te vezi pe tine și cum percepi lumea. Și da, se pare că vine din interiorul nostru. Viața e prea scurtă să ne pierdem vremea cu altă perspectivă.

Fiți fericiți! 🤗

Totuși, care sunt elementele ce alcătuiesc rețeta perfectă, deplină, a fericirii? Frumusețea, tinerețea, bogăția, celebritatea, statutul social? Conform acestei ecuații, orice vedetă renumită, împlinită financiar chiar ar trebui să fie cea mai fericită persoană în viață! Pentru că adună laolaltă toate componentele necesare, nu?

Însă, se pare că nu e aşa simplu, aflăm de multe celebrități care trec prin adevărate drame. Viața nu e chiar o ecuație matematică.

Copii fiind, toți am citit basmul despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, în care visul ideal este utopia de a rămâne toți tineri și nemuritori. De fapt, te-ai gândit vreodată cum ar fi să trăiești veșnic? Să vezi că toți din jurul tău, prieteni dragi, rude, copii, ori nepoți, dispar. Groaznic, într-adevăr, un gând insuportabil. De fapt, o iluzie. Departe total de ideea de fericire… Sau, chiar mai mult, să oprim timpul, variantă în care toți oamenii să rămână la aceeași vârstă, să nu îmbătrânească niciodată. Care să fie acea vârstă? Copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea? Cum am putea decide? Cum ar mai apărea și evolua copiii? Oricum, e clar că ar fi o lume nefirească. De aceea, chiar și în basm, oamenii au încălcat regula și au preferat să îmbătrânească…

Să nu se înțeleagă că oamenii care sunt tineri, frumoși, bogați ori faimoși nu sunt fericiți! Evident, departe de mine o astfel de ipoteză. Însă pe lângă cele de mai sus, mai este un element, unul secret, pe care este musai să îl pui în creuzet spre a găsi fericirea. Aceasta este iubirea.

Probabil cel mai lung studiu din istorie este cel început la Harvard, în urmă cu peste 80 de ani, care și-a propus să analizeze elementele necesare pentru o viață fericită și a studiat, an de an, viețile a 724 de bărbați. Studiul, început în 1938, este în desfășurare și acum, având ca respondenți chiar și soțiile, copiii sau nepoții celor care au fost primii subiecți, ajungând la peste 2000 de subiecți. După atâția ani de studii și mii de analize, răspunsul pentru o viață fericită și lungă este atât surprinzător, cât și nemaipomenit de simplu: calitatea relațiilor ne tine fericiți și sănătoși. Mai pe scurt, iubirea. Iubirea pentru cel de lângă tine, pentru prieteni, pentru oameni, pentru un animal, o floare, un copac, un tablou sau o operă de artă. Iubirea este medicamentul fără de care nu avem cum să ajungem la fericire.

Într-o scrisoare a lui Albert Einstein adresată fiicei sale, Leiserl, celebrul inventator îi destăinuie că există o forță universală care ţine unit laolaltă universul: iubirea. Ceea ce înseamnă lumină și energie. Și care nu apare pe niciun instrument de măsură, indiferent cât de sofisticat și precis ar fi. Așa că, practicând iubirea, vom descoperi că fericirea este asemenea unui mușchi ce trebuie și el exersat și antrenat. Este nevoie, mai întâi, să o identificăm atunci când apare, să o recunoaștem și să o acceptăm. Apoi, ușor-ușor, ne vom obișnui cu ea și o vom primi în viața noastră. Încercați acest exercițiu al iubirii și, în final al fericirii. Sunt lucruri atât de simple și la îndemână.De multe ori, când joc scrabble cu soția mea, ori dansăm sau ne uităm la vreun film, iar în jurul nostru se adună toți blănoșii noștri adoptați, sunt convins că fericirea chiar există. Iar dacă se întâmplă să fie alături și cei doi băieți ai noștri, ea chiar este deplină.

Faceți antrenamentul ăsta zilnic, fără a fi nevoiți să mergeți la sală. Iubiți și fiți fericiți, e atât de mișto!

Posted on

De azi, merg… pe Route 66

De azi am pornit… pe Route 66, ca sa zic așa 🤣
Sunt recunoscător și norocos că am ajuns până aici, cu toate problemele apărute pe drum.
Am avut experiențe atât de multe și diverse, încât pot spune că sunt bogat.
Am trăit și comunismul, timp de 29 de ani, cu frigul, întunericul, cozile și totul pe cartelă. Am trăit pe viu o revoluție, la care chiar am participat!
După care, a fost perioada tulbure spre capitalismul actual. Am trăit fenomenul Piața Universității, mineriadele, am ieșit la mitinguri, am protestat, am fost gazat.
Am trecut și prin pandemie, tot felul de crize, am învățat că războiul poate fi mai aproape decât cel din cărțile de istorie.
Am călătorit prin toată Europa și puțin prin ambele Americi, am văzut culturi diverse și locuri formidabile. Am avut și oportunități de a accesa locații de high class, mai ales la deplasările de business.

Am lucrat la stat, începând din secția de producție, când în timpul iernii erau 4 grade în hală și mergeam în atelier să ne încălzim la un godin în care băgam reviste Viața de Partid, că erau mai consistente și ardeau mult. Aveam pufoaică d’aia clasică și miroseam a șatră de la atâta fum…
Am lucrat apoi în proiectare, după care am venit în București, la institut, cercetător științific timp de 5 ani.
În ‘92 am început să vând printre primele pagere din țară, în ‘97 am început aventura CONNEX.
Am muncit în multe companii, de la multinaționale până la firme cu câțiva angajați.
Am cunoscut multe mii de persoane, de la clienți și parteneri, până la cel mai înalt nivel de business, cultural, social, sau politic.
Peste tot am avut parte de echipe extraordinare, în care am încercat să mențin o atmosferă mișto și de multe ori am inventat lucruri, pentru că nu aveam de unde învăța, iar la sfârșit am făcut performanță.
Am avut eu însumi o companie și am colaborat cu clienți din multe domenii.

Am publicat caricaturi de tânăr și am participat la saloane de umor din țară și străinătate.
Am pictat mult și am avut expoziții în țară și străinătate.
Încă din facultate am fost implicat în presa studențească și încă mai colaborez și acum cu presa.
Încă sunt activ pe rețelele sociale, încercând să mă mențin la curent cu evenimentele. Ok, mi-o fur de multe ori la părerile mele politice, însă e normal, asta înseamnă democrație.

În atelierul meu 🎨

Și toate astea nu ar fi fost posibile fără a-mi fi alături Ana și băieții noștri, Mircea și Dan, care m-au motivat, sprijinit și suportat atâția ani.
Evident, la bunăstarea mea contribuie și ăștia mici din Gașcă, care îmi transmit din energia lor și mă încarcă pozitiv.

Când eram tânăr, o persoană de peste 60 de ani o vedeam cu un picior în groapă. Am reușit să trec peste un cancer, un infarct, iar acum, la 66, îmi dau seama că, de bine, de rău, o duc bine!
Încă nu mă doare nimic, îmi mențin o greutate optimă, mă pot apleca, pot merge cu bicicleta, fugi cu Cara sau urca etaje fără să gâfâi, dorm ca porcu’, minim 9 ore pe noapte, încă sunt în limite.
Sper să țină cât mai mult.

6-6, poartă-n casă! Așa se spune, când ai noroc.
Iar eu chiar am!

Posted on

Despre corupție și tradiție…

Iar a apărut un studiu european ce plasează România pe locul trei din coadă la percepția publică asupra corupției la interacțiunea cu statul. După noi, doar Bulgaria și Ungaria.

Eu nu mă mir, sincer. Pentru că, cel puțin generația mea, așa am crescut. Peste tot unde puteai fenta sistemul, o făceai.

De exemplu, când eram student, o zi la schi începea cu trezit la 5 dimineața. Luam tramvaiul 2, ca să ajungem la gară. Deja nu mai era vremea cu taxatoare în spatele vagonului (știți vorba aia celebră, “dați vă rog biletul ăsta până-n fund la taxatoare!”), aparatele de taxare aveau o combinație de maxim trei pe trei perforații. Deci, un număr limitat de posibilități, pe care le aveam deja într-un portofel. Așa că băgam o hârtie tăiată în formă de bilet, să văd ce combinație era și pregăteam biletul deja perforat cu acea combinație. Investiția era doar în a-mi crea colecția din portofel, pentru că luam bilete deja folosite.

Trenul era pe la șase și mergeam cu “nașu’”, evident. Biletele erau cam 20-25 de lei și dădeam la naș 5 lei. Pe la 09:30 eram în gara din Predeal, numa’ bine cât să ajungem pe pârtie la 10, când dădeau drumul la instalații.

Prima tură luam două bilete pe bune la teleschi, împreună cu soția mea, Ana. Cred că era cam 3 lei, sau 3 lei cincizeci urcarea și țineam biletele în mână, la vedere. Iar în podul palmei țineam doi sau trei lei, pe care îi lăsam să cadă în palma celui care rupea biletele. Peste 90% urcări mergeam pe varianta asta. Doar când ne spunea că e supra-control, chiar dădeam biletele…

Acum, că tot m-am pornit, mi-am amintit și de cum învățasem să bag fisa de 25 de bani în telefonul public pe dedesubt, pe unde ieșea în mod normal, iar la sfârșitul convorbirii cădea înapoi, deci vorbeam gratuit. Era o procedură clară: apăsai pe furca telefonului, dădeai un bobârnac fisei să urce pe canalul respectiv, apoi eliberai furca și fisa rămânea în telefon până când așezai receptorul în furcă.

Apoi s-au prins ăștia de fraudă și au montat niște capace cu ușă mobilă așa încât fisa cădea în ele, dar tu nu mai aveai acces la canalul prin care cădea.

Evident, erau alte timpuri, în care totul era al statului, deci considerat al nimănui, și de la care cel mai mulți furau. Sau, cum am învățat în armată că se spune, nu furi, ci… completezi. Deci, dacă ți-a luat cineva centura, boneta, cămașa sau altceva, îți completezi ținuta luând de la altul.

Totuși, au trecut atâția ani de la acel sistem și suntem în UE. Ar trebui, totuși, să respectăm și regulile, nu doar să ne bucurăm de avantaje…

Sau, poate că unii, când aud îndemnul “să ne respectăm tradițiile”, la astea se referă 😜

Posted on

Cum se întoarce roata!

Exact acum 36 de ani, pe 12 ianuarie, a fost un moment în care istoria noastră putea fi schimbată radical. A fost prima mare adunare populară masivă anti-comunistă și împotriva noii puteri reprezentată de Iliescu și FSN. Oamenii s-au prins că ușor-ușor eșalonul doi vine la butoane și, cu ocazia primei zile de doliu național ținută pentru victimele revoluției, s-au adunat în Piața Victoriei.
Atunci, Dumitru Mazilu, cel care concepuse programul FSN în zece puncte, pe care Iliescu l-a adoptat și prezentat la televiziune, a întrebat piața dacă “îl vreți jos pe Iliescu”?, pentru că simțea că mulțimea i-ar fi fost aliată.
Imediat a apărut o tânără din piață l-a întrebat despre legăturile lui cu Securitatea și “ce ați făcut în ultimii cinci ani?” Întrebare care a rămas celebră la noi ani de zile. Astăzi am spune că s-au viralizat…
Se pare că în acel moment s-au aruncat zarurile și din conflictul dintre KGB (gruparea Iliescu) și CIA (presupus favorabil lui Mazilu) se știe cine a câștigat.

Pentru că și-a dat seama de sensul în care evolua manifestația, Iliescu a anunțat trei decrete atunci, din care unul era specific referitor la scoaterea în afara legii a Partidului Comunist. Asta așa, ca să liniștească atmosfera. Pentru că a doua zi a revenit, spunând că decretele date sub presiunea pieței nu au fundament legal și nu sunt recunoscute…

După aceea, de multe ori am fost în Piață, strigând “Jos Iliescu!”. Timp de două luni, până la Mineriada din 13-15 iunie. Eram înjurați, scuipați, numiți golani și huligani de către ceilalți, adică așa numiții “oameni de bine”. Dar acei manifestanți erau pentru valorile democratice occidentale și împotriva comunismului.

Cum se întoarce roata!
Acum în același loc sunt iar proteste, dar pe invers. Pentru că în mare parte din cei Piață sunt din categoria vechilor “oameni de bine”, adică cei care sprijină suveranismul și extremismul, respectiv direcțiile sprijinite de Moscova. Ca și în ’90, când ei îl apărau pe Iliescu și gașca lui neo-comunistă și strigau “Nu ne vindem țara!” și “Noi muncim, nu gândim!”.
Singura deosebire e că în anii ‘90 nimeni nu a strigat în favoarea lui Ceaușescu, iar acum aproape 60% din români îl consideră erou național. Ce rușine…

În timp, s-a dovedit că direcția Vest a fost cea care a dezvoltat România, iar cei care eram în Piață acum 35 de ani am avut dreptate.
(Chiar mă mândresc că am fost printre cei 5% care am votat cu Ion Rațiu la alegerile din 20 mai 1990!)
Atunci, singura metodă de a dizolva Golaniada a fost aducerea minerilor. Acum a mai evoluat democrația și la noi, așa că nu există niciun pericol de violențe.

Tot ce pot spera este ca politicienii responsabili să găsească totuși modul în care să ne păstrăm calea europeană și nord-atlantică şi să evităm intrarea, din nou, sub influenţa rusă…

Posted on

PREVIZIUNILE MELE – OSCAR 2025

Am reușit să văd până acum majoritatea filmelor nominalizate. Dintre favorite la best movie nu am văzut WICKED și  I’M STILL HERE.

THE BRUTALIST e film greu, serios, care spune povestea unui arhitect evreu din Ungaria, format în școala Bauhaus, care ajunge în America după război. Cumva intră sub protecția unui Mecena, dar nimic nu prevestește ce urmează să se întâmple. Adrien Brody face un rol formidabil, alături de un Guy Pearce rece… ca marmura.

Regia e cumva poetică și am reținut o scenă în care eroul principal, pentru a putea face dragoste cu soția sa (Felicity Jones), o “transformă” într-o statuie marmoreană.

Toți cei trei actori amintiți sunt nominalizați la categoriile lor. Cel mai apropiat de Oscar pare Brody, care a mai fost laureat pentru The Pianist, unde tot așa, era un artist evreu într-o Varșovie devastată de război.

CONCLAVE e după un scenariu adaptat, deși poate deveni dureros de actual. E atât de interesant să aflăm care este procedura din Capela Sixtină prin care se alege un nou papă. Pe lângă clasica poveste cu fumul alb, descoperim că sunt aceleași intrigi și bătălii între diversele curente și echipe care se regăsesc și în politică sau corporații. Și că, indiferent cât de aproape față de nivelul Suveranul Pontif am fi, până la urmă tot oameni suntem, cu păcatele noastre… Crescendo dozat perfect, care îmi amintește de 12 Oameni Furioși, filmul original din 1957, cu Henry Fonda.

Ralph Fiennes face un rol magistral, foarte bine dozat, secondat de Stanley Tucci (un scump, oriunde apare! De la el, de pe YouTube, am învățat să prepar cocktailul Negroni 🍹) și de superba Isabella Rossellini. Atât Fiennes cât și Rossellini sunt nominalizați la categoriile lor. Șanse mai mari pentru Ralph…

ANORA este o comedie interesantă, ce-mi amintește pe alocuri de minunatul Snatch, atât prin ciudățenia narațiunii, cât și prin faptul că e implicată mafia rusă. Mai ales în situația actuală, în care se pare că americanii au bătut palma cu rușii, e haios. Bineînțeles că dacă e vorba de mafie, e vorba și de prostituție, droguri și tot alaiul. Interesant e că prin mizeriile astea își găsește locul o dragoste chiar sinceră, d’aia ca-n filme.

Rol principal feminin și secundar masculin nominalizați, chiar merită.

Regia deosebită, dinamică, cursivă, haioasă. Are mari șanse pentru cel mai mișto film.

THE SUBSTANCE merge pe tema eternă a tinereții fără bătrânețe. Cum era vorba aia: suferă baba pentru frumusețe. Așa și aici, unde un star al televiziunii, gazda unui show de gym, care, la vârsta ei era totuși super-fit, constată că e înlăturată pentru cineva mai tânăr. Și ar face orice pentru a reveni…

De aici începe povestea, care se duce mult la extremă. Scenariu mișto, ce îi oferă lui Demi Moore șansa rolului vieții ei. De care cred că va profita la Oscarul ăsta.

DUNE: PART TWO a fost o revelație când a apărut, fiind scorat la peste 9 pe IMDb! Într-adevăr, trebuie savurat la cinematograf, pentru a simți toate efectele vizuale și sonore. Te bagă efectiv prin nisip, în atmosfera aia periculoasă în care simți că parcă oricând te pot ataca viermii. Thimothee Chalamet e o apariție perfectă, cumva aeriană, plutind peste deșert. Vizual impecabil, probabil că va lua premii la efecte vizuale și sound edit. Din ce știu, Academia nu a dat niciodată Best Movie pentru un SF. Vedem…

THE APPRENTICE e despre începuturile carierei lui Donald Trump. Care, fiind destul de controversate, deranjează pe noul locatar al Casei Albe. Așa că a făcut orice să fie cât mai puțin vizibil filmul, dacă s-ar putea chiar să fie interzis. Filmul în sine nu e nominalizat, însă atât Sebastian Stan, cât și Jeremy Strong apar cu șanse la rol principal și secundar. Și pe bună dreptate, pentru că împreună au o chimie formidabilă și duc filmul și povestea în direcția bună.

O mențiune specială pentru SEBASTIAN STAN, care a plecat la nouă ani din Constanța, împreună cu mama lui. După patru ani petrecuți la Viena, ajunge în State. Unde, cu toate că nu e nativ, devine un adevărat star american, vorbind fără accent străin. În condițiile astea să-l interpretezi tu pe Trump, să-l imiți până în cele mai mici detalii atât în discurs, cât și în atitudini și gesturi, este ceva colosal. Mai ales că i-a și reușit!

A DIFFERENT MAN nu e nominalizat decât la machiaj, și are și de ce, pentru că povestea este impresionantă. Totuși trece la comedie, cu toate că prezintă un caz deosebit, extrem de rar din punct de vedere medical. Pentru rolul principal, Sebastian Stan a primit Golden Globe. A fost unul dintre cei șase actori ever nominalizați cu două filme la rol principal în aceeași ediție! Filmul îmi amintește de un minunat și dureros în același timp film italian, nu mai știu titlul. Un cerșetor orb este văzut de un doctor oftalmolog și tratat de aceasta. Minunea se întâmplă și pacientul își recapătă vederea. Nu știe cum să-i mulțumească salvatorului lui, care nu i-a cerut absolut nimic pentru operație, făcând totul dintr-un sentiment nobil de mărinimie. În timp, cerșetorul realizează că acum este normal, trebuie să muncească pentru a primi banii pe care înainte îi primea doar că apărea în piața publică.

EMILIA PEREZ e destul de ciudat, pentru că mi-e greu să văd un film muzical despre un cartel al crimei din Mexic, care să fie credibil. Am reușit să trec peste impedimentul ăsta și l-am dus până la capăt. E o poveste interesantă, dură și în același timp de necrezut. Zoe Saldana și Selena Gomez fac roluri bune, prima fiind și nominalizată la rol feminin secundar.

Actrița principală, Karla Sofia Gascon, este chiar trans, așa cum îi este și rolul, câștigând premiul pentru cel mai bun rol principal feminin la Cannes în 2024.

A COMPLETE UNKNOWN e despre legendarul Bob Dylan… și povestea lui cu Joan Baez. Pentru mine a fost o revelație, m-am simțit de parcă eram la Cenaclul Flacăra, unde Moțu’ Pittiș cânta “Vânare de Vânt” după sublimul “Blowing in the Wind”. Multe din cântecele din film le știam, am crescut cu ele… emoționant.

Thimothee Chalamet face un rol excepțional, aducând în film modul existențial complicat al artistului. Singurul compozitor premiat cu Nobel pentru literatură nu era o persoană alături de care să trăiești ușor. Ceea ce e de înțeles, până la urmă. Rol complicat, mai ales că implică și interpretarea pieselor celebre ale lui Dylan.

PREVIZIUNILE MELE

Nu mă pricep la filme, însă din ceea ce am văzut până acum, aș merge pe următoarele alegeri. Nu țin cont de diverse cote, ci mă bazez doar pe gusturile mele.

Pentru cel mai bun rol principal masculin se bat Adrien Brody și Thimothee Chalamet. Câștigă Bob Dylan.

Mi-aș dori să ia Sebastian Stan, însă ambii cei de mai sus au avut parte de roluri mult mai complexe, cu trăiri extreme și multe laturi întunecate, greu de interpretat.

La feminin, cred că Demi Moore are substanța suficientă pentru Oscar.

La rol secundar masculin, deși îmi place Fight Club Edward Norton, cred că va câștiga Jeremy Strong.

La fete, deși Isabella Rossellini îmi place, cred că Felicity Jones a făcut un rol mai complex.

Finala pentru cel mai bun film cred că e între The Brutalist, Conclave și Anora, cu un avantaj pentru primul.

Cel mai bun regizor… hmmmm, greu aici. Dintre The Substance și The Brutalist, cred că va câștiga al doilea. Asta și pentru că mie îmi place arhitectura și stilul Bauhaus… Deși Anora mi-a spus multe. Poate că ăsta câștigă.

La machiaj merg pe The Substance, e formidabil, deși greu de privit de la un moment încolo.

SURPRIZA poate veni din partea lui A Complete Unknown. De ce? Pentru că suntem într-un plin avânt MAGA, ce ar putea proslăvi tot ce înseamnă America. Ori, dacă nici Bob Dylan și Joan Baez nu înseamnă America, atunci nu știu ce altceva ar însemna. Filmul ar putea impresiona membrii Academiei, care, ca și mine, ar retrăi tinerețea prin atmosfera și cântecele atât de mișto din epoca aia. Și ar fi sensibilizați. Cumva, similar cu filmul despre Johnny Cash (care apare şi în ăsta despre Bob Dylan), care și el s-a umplut cu Oscaruri.

Repet, nu am vizionat WICKED și I’M STILL HERE, foarte bine cotate, care ar putea schimba totul.

Hai să vedem Oscarurile!

Posted on

PAGERUL 64

În urmă cu peste treizeci de ani, eram la Radiotel, prima firmă românească ce opera un sistem public de pagere. Aveam toată gama de pagere Motorola, de la Numeric, care primea doar mesaje numerice (numere de telefon sau diverse coduri), până la Alphanumeric, care primea și mesaje text, afișate pe o singură linie pe display. Și, cel mai șmecher, care era Motorola Advisor, cu patru linii de afișaj și mesaje lungi până la 250 de caractere, mai mult decât un SMS actual.

Din ‘92, Radiotel a fost singura în această piață, abia peste mai mult de un an au apărut și alte companii de paging. Așa că am avut ocazia să cunosc multe personalități publice, politice, doctori renumiți, oameni de business străini de la primele firme venite în România, oamenii de presă de la cam toate ziarele, revistele, televiziunile și radiourile de atunci. Fiind sales manager, puteam intra ca la mine acasă în cam toate instituțiile importante de stat, ori mari companii, spitale, redacții, chiar și ambasade. Toți aveau nevoie de noi, pentru că pagerul era deocamdată singura soluție de mobilitate și de a primi mesaje oriunde, în mișcare. Nu mai erai legat de un telefon de acasă, sau de la birou. Singura barieră în dezvoltarea exponențială a bazei de clienți era prețul, destul de prohibitiv pentru acea perioadă.

În cei cinci ani petrecuți în firmă, am vândut mii de pagere, iar pentru asta m-am întâlnit cu zeci de mii de persoane. Ceea ce a fost fantastic, eram mai mereu față în față cu clienți sau potențiali clienți. O experiență foarte utilă pentru tot ce a însemnat mai apoi cariera mea.

Sistemul de operare era destul de simplu, însă nu toți îl înțelegeau din prima. Trebuia de multe ori să reiau povestea, pentru că prima întrebare care mi se punea cel mai des era “după ce primesc mesajul, eu cum îi răspund că nu sunt acasă?”…

Practic, sunai la un call center 24/7, unde spuneai operatoarei ce mesaj ai pentru pagerul numărul cutare. Acum îmi dau seama că eu aveam pagerul 64… adică exact vârsta mea de acum 😂

Mesajul era tastat la o consolă, care îl trimitea în eter printr-un emițător similar cu cel al unui post de radio. Toate pagerele din raza de acoperire primeau mesajul, însă doar “pagerul 64” îl decodifica și îl afișa. Inițial dezvoltat în București, sistemul a evoluat până la nivelul a 50 de orașe.

Ce s-a întâmplat zilele trecute cu atacul cu pagere mi-a amintit de perioada respectivă. Și mă gândeam cum ar fi sunat o campanie de promovare cu ceva despre cele 72 de fecioare?… Parcă așa li se promite în partea aceea a lumii celor care se sacrifică pentru cauză.

Pe bune, 72? Ce poți face cu atâtea?… În sfârșit, chestie de gusturi. Și nu numai.

Lăsând gluma la o parte, știam încă de atunci că puteai declanșa diverse dispozitive cu pagerele, dar doar ele nu aveau posibilitatea de a exploda. Acum însă tehnologia e atât de avansată încât în procesul de producție a pagerelor s-a injectat cu explozibil o placă componentă, imposibil de detectat. Și, când aparatele au primit un anumit mesaj codat, au explodat.

Apoi am aflat că a fost și un al doilea val, în care și niște stații radio au explodat, făcând victime. Și-mi amintesc că și noi la Radiotel aveam atât stații Motorola, dar și E.F. Johnson, cu care puteam, încă dinainte de apariția telefoanelor mobile, să vorbim la telefon.

A fost mișto perioada aia de pionierat, cu pagere și stații trunking, dar apoi sistemul a fost eliminat destul de repede după apariția telefoniei GSM, care a schimbat paradigmele în comunicații.

Și, uite-așa, după ce în aprilie 1992 începeam la Radiotel, primul operator de paging, exact peste cinci ani, în aprilie 1997, când s-a lansat primul operator GSM din România, eram în echipa CONNEX.

Iar când peste telefonia mobilă s-a pus internetul, odată cu apariția 3G, deja s-a schimbat totul.

Totuși, 72? Ia să mă duc să caut, parcă mai aveam rămas un pager prin sertare… 😜

Posted on

A TREIA VIAȚĂ

După ce am fost diagnosticat cu cancer de prostată în 2017 și m-am operat, mi-am schimbat stilul de viață. Nu că făceam eu mari excese înainte, dar am devenit mult mai atent la ce, cât și când mănânc. După radioterapie și tratament hormonal timp de doi ani, m-am îngrășat, ceea ce era de așteptat.

Așa că apoi am slăbit vreo 15 kg și de atunci mă mențin în zona 70 de kilograme. Ceea ce, la o înălțime de 180 cm, îmi dă un IMC ideal, de 21.

Aplic toate componentele de bază ale stilului de viață “sănătos”, respectiv intermittent fasting, cu două mese pe zi în interval de 6-7 ore. Somn mult, în medie peste 9 ore, încerc să mă detașez de stresul excesiv, fac mișcare normal și efort fizic mediu.

Fără pâine, lactate, brânzeturi, mezeluri, patiserie , prăjituri, înghețată, ori zahăr sub orice formă. Doar cel din fructoza fructelor pe care le consum, în special la micul dejun. A doua masă este o salată cu multe legume și carne, pui, curcan și în ultimul timp, doar pește. Nu consum mâncare super procesată de niciun fel.

Analizele medicale sunt toate ok, mai puțin colesterolul. De unde valorile mari, câtă vreme cele de mai sus?

Și totuși…

Așa am primit recomandare să merg la cardiologie, unde m-am dus pentru un Doppler de carotidă. Inițial mă programasem la Regina Maria, cu decontare, undeva în noiembrie. Așa că am ales să merg a doua zi la Monza, același spital în care fusesem operat și de cancer, în urmă cu șapte ani.

Doamna doctor Crina Rădulescu m-a văzut, mi-a spus că analiza respectivă chiar nu are rost, dar mi-a făcut totuși o ecografie cardiacă. Și așa am aflat că… am suferit un infarct miocardic. Suferit e ciudat spus, pentru că nu-mi amintesc de vreo durere, care am înțeles că e specifică unui astfel de eveniment. Oricum, infarctul a fost confirmat și mai apoi, iar în urma acestuia am și un tromb în inimă și un vas destul de înfundat…

Imediat la coronarografie!

Nu cred că vă imaginați cum am trăit zilele alea. M-am internat dimineață, analizele de sânge, toate ok, mai puțin LDL Colesterol…

După aceea, în salon, am avut o discuție lungă și detaliată cu doamna doctor Daniela Ciupercă, cea care mi-a explicat atât de bine ce mi se întâmplă și ce variante sunt, încât am înțeles până și eu.

Niște pastile, pregătirea pentru intervenție, apoi urcat pe etajul cu sala de operații. Cele mai nașpa momente sunt alea când aștepți să intri pe masă și nu știi ce vor găsi acolo.

Domnul doctor primar Nicolae Cârstea a efectuat coronarografia, iar în timpul ei mi-a spus că trebuie implementat un stent. Apoi și al doilea. Evident că am fost de acord, doctorii știu cel mai bine ce e de făcut!

Simțeam mișcările atât ale domnului doctor, care lucra foarte alert, cu siguranță, cât și uneori ale firelor care intrau pe venă, dinspre încheietura mâinii, până în inimă. Nu e dureros decât momentul în care îți introduce sonda, cumva cam că la analizele de sânge, dar mai intens. Altfel, nu doare nimic. La al doilea stent am simțit locul în care a fost fixat, pentru câteva minute. Apoi nimic în acea zonă a inimii. În total, cred că a durat sub jumătate de oră.

După aceea, odată ajuns înapoi în salon, iar EKG, perfuzie, control tensiune și pastile. 

Tot timpul internării am avut agățat de mine un telemetru ce înregistrează pulsul și alți parametri și îi transmite centralizat.

A doua zi, înainte de externare, am avut iarăși o discuție amănunțită cu doamna doctor Daniela Ciupercă, care mi-a explicat cam ce urmează să fac de aici înainte…

A treia viață 

Mereu am considerat că a doua viață am primit-o în 2017, după operația de cancer iar acum iată că a venit și a treia, după un infarct. Așa că iată-mă proaspăt intrat în rândul cardiacilor, cel puțin conform etichetei de pe mâncarea primită în cele două zile cât am fost internat 🙃

Și, apropo de spitalul Monza. V-am spus, e a doua internare pentru mine în 7 ani aici. Condițiile de cazare impecabile, ca și prima oară, de data asta singur în salon. Mâncare excelentă, chiar mai puțin “dietetică” decât acasă, însă se pare că e exact ce e necesar pacienților internați. Întreg personalul cu care am reacționat, atât doctorii, cât și asistenții, infirmierii, personalul administrativ și de serviciu, a fost impecabil din punct de vedere profesional și personal.

Le mulțumesc mult, tuturor!

La ce m-a ajutat stilul sănătos de viață? Probabil că voi avea șanse mai mari de a avea o viață cât de cât normală de aici înainte, cu toate că voi lua mereu medicamente cu pumnul mereu. Eu, care nu luam nicio pastilă în afară de ceva suplimente…

Asta e, mergem înainte, pentru că altă opțiune nu există!

Și da, sunt trist în perioada asta, deși de obicei sunt pozitiv și optimist. O să-mi revin la starea normală, dar mai am nevoie de ceva timp. Ăsta e și motivul pentru care am lipsit de aici în ultima perioadă. Și o să mai treacă ceva timp până-mi reintru în ritm.

De ce postarea asta?

Că și acum șapte ani, m-am întrebat mult dacă să scriu sau nu despre ce mi se întâmplă. Pentru că, pe bune, nu interesează pe nimeni. Nu am scris ce e aici pentru a-mi plânge de milă, sau să caut mângâierea cuiva. Ci pentru a-și ajuta și pe alții. Așa cum mi s-a întâmplat și în cazul operației de cancer, când, după ce am scris, am fost contactat de zeci, dacă nu peste o sută de persoane, cunoscute sau nu, care au citit pe blog, sau pe Facebook despre asta. Și pe mulți i-am încurajat și i-am îndrumat, cum m-am priceput mai bine, către o soluție sau alta. Însă fără să le dau sfaturi medicale, pentru că nu mă pricep. Mulți mi-au spus după aceea că i-a ajutat sfatul meu.

La fel și acum, sper că acest text să îi îndrume pe toți să-și facă analizele și, mai ales, să urmărească orice deviere de la parametrii normali. La mine, repet, totul era ok, mai puțin colesterolul. Și uite la ce am ajuns, mergând “pe firul apei”.. 

În loc de concluzie

Faceți-vă analizele, nu le neglijați. E mult mai de succes rezolvarea atunci când, în eventualitatea că reiese ceva, găsiți mai din pripă. Iar dacă nu e nimic, atunci cu atât mai bine.

Aveți încredere în doctori, avem oameni pricepuți în sistemul medical. Știu că sunt multe scandaluri în ultima perioadă, dar astea sunt oriunde. Trebuie să mergeți cu încredere înainte și să căutați cea mai bună variantă. Și, poate din ce în ce mai mult acum, informați-vă din surse credibile, atestate. În epoca noastră nu prea mai avem scuza “nu am știut”, atâta timp cât există Google și YouTube. Nu mai căutați remediile miraculoase, cu tot felul de leacuri minune care vă rezolvă peste noapte cancerul, sau orice alte boli. Dacă ar fi existat așa ceva, sigur ar fi ieșit în evidență.

Așadar, abia aștept a treia viață! Din toată inima ❤️

Posted on

Ziua Americii, sau cum a devenit șpriț șampania de 4 iulie…

Azi e 4 iulie, Ziua Americii. Și cum stăteam io așa, la un șpriț, mă gândeam că, totuși, m-aș fi așteptat la mai mult din partea celei mai puternice democrații a lumii. Cea la care ne uităm toți când vrem să știm ora exactă.

Să vii tu, în 2024, cu doi candidați la președinție care sunt atât de depășiți fizic, e de neînțeles pentru mine. Mai ales că jobul ăsta e cel mai greu și solicitant din lume. Trebuie să iei deciziile cele mai bune, să poți alege din alea pe care ți le oferă cei mai buni specialiști din lume și care, de obicei, nu coincid una cu cealaltă…
Cu ce ofertă vin ei? Trump spune că va opri războiul din prima zi după ce va fi ales, iar punctul forte al campaniei lui Biden este că el spune adevărul, față de contracandidatul său, care minte cum respiră.

Cam săracă oferta, pe bune. Și d’aia am zis că, în loc de șampanie, merge și un șpriț de vară 🙃

Amândoi candidații au mai avut un mandat, așa că nu ar trebui să ne așteptăm la al doilea la ceva mult diferit, sau mult mai bun.

Ca președinte al SUA, trebuie să fii în alertă 24/7, mai ales în perioada asta, cea mai groaznică de la al doilea război mondial, cu război în Europa, care tinde să se extindă spre chiar al treilea război mondial. Poți tu, Joe Biden, să fii în formă încă 4 ani și jumătate de aici înainte, adică până la peste 85 de ani? Tu, care, la confruntarea cu Donald Trump ai spus că erai obosit pentru că în iunie ai fost în Europa, pentru aniversarea debarcării din Normandia?
Cât despre Trump și promisiunile lui, eu unul m-am convins. De ce nu oprește războiul acum, dacă știe cum? De ce trebuie să mai moară mii de soldați și civili zilnic, până la eventuala lui alegere în noiembrie?
Știu și scenariul că, de fapt, Biden candidează așa, de formă, că după un timp să se retragă și să-i lase locul Vp-ului, probabil Kamala Harris. Care, pe politică externă, până acum nu a convins. Probabil că la Convenția Democrată din august se vor lua niște hotărâri care să asigure victoria în alegeri.
Oricum, e puțin dezamăgitor pentru mine că o clasă politică atât de puternică, unii o consideră cea mai educată din lume, vine cu aceste două propuneri în fața alegătorilor.
Nu face decât să dea apă la moară celor care cântă deja prohodul imperiului american, care și-ar fi început declinul. Și, evident, le dă vânt în aripi rușilor, chinezilor și altor autocrații, ce arată că ei au dreptate, democrația nu e nicio mare șmecherie. Uite, se poate ajunge prima putere economică a lumii și fără democrație.

Probabil că astea sunt doar gânduri așa, la un șpriț de vară, iar americanii vor găsi ei o soluție să meargă mai departe. Și să ne tragă și pe noi după ei 👌

Atunci, chiar că beau o șampanie! 🥂🍾

Posted on

Coldplay şi “dujmanii”…

Vedeți ce ușor ne ducem după fentă? Mai vorbește cineva azi de alegeri și de modul defectuos, poate chiar fraudulos, în care s-au organizat? Ori de faptul că nici până azi, joi, nu s-au încheiat oficial numărătoarea…

Cât despre faptul ca azi e 13 iunie, iar acum exact 34 de ani hoarde de mineri şi “mineri” atacau civili pe strada, mai pomeneşte cineva?

Nuu, toți discutăm acum despre manele. Bine, nu orice fel, ci unele mai stilate așa, la nivelul de ditamai Coldplay-ul.


Pentru cei obișnuiți cu trupa, ei știu că mereu aduc pe scenă pe cineva surpriză, uneori chiar copii, cu care cântă împreună.
Au mai fost la noi surprize d’astea. În 2009, în concert în Parcul Izvor (oribilă organizare, dacă săreai la cântece, se ridica praful de pe câmp!), Madonna a adus un taraf cu muzică țigănească și, la fel, a fost huiduită. Iar ea ne-a făcut “na-na”, că nu suntem civilizați și toleranți. Auzi, noi, românii, n-am fi toleranți! Dacă nici noi nu suntem, atunci…
Pe la Neversea și la Electric Castle au mai fost episoade manelistice, și tot așa, mare tam-tam după aia.
E și niște ipocrizie la mijloc, pentru că mulți din spectatori cântau versurile manelelor…
Iar milioanele alea de views de pe YouTube la acele manele sigur nu se fac singure, deci sunt milioane de români care le ascultă. Deci, problema nu e de discriminare, sau rasism etc. Aseară nu a fost blamat artistul invitat, ci faptul că genul respectiv nu e agreat de plătitorii de bilete la un astfel de concert.
Simplu, aici văd două subiecte: dacă Coldplay sau cineva din managementul trupei a selectat ce trebuie să fie pe scenă și dacă e ok să huidui la concert.
Sincer, nu ascult manele. Și dacă apar in zonă, încerc să plec, sau să evit. Dar nu mă apuc să huidui.
Dacă văd undeva că e un miting AUR (că tot am început cu alegerile), nu mă duc în mulțime și încep să huidui. Încerc să trec pe trotuarul celălalt și ignor. Fiecare are dreptul de a alege în ce crede sau ce muzică îi place. Probabil că aici au greșit organizatorii aseară, că au presupus că, la atâtea milioane de views, aia ne place nouă, tuturor. Poate că au dreptate, că unii or fi plecat apoi într-un bar unde au ascultat manele până la dimineață. Dar nu toți. Iar segmentul principal de spectatori de aseară nu cred că a făcut asta…
Coldplay trebuie să-și asume deciziile luate, sunt băieți mari! Ei nu știu specificul cultural al nostru, unde în Vamă erau războiaie între terasele de manele și cele de rockeri.

E ca și cum ai merge la operă și ai auzi manele. Poate că exagerez, dar așa e la noi.
Cât despre huiduială, eu nu aș face-o. Prefer să tac, să nu aplaud. Iar asta cred că l-ar afecta mult mai mult pe artist, pentru că din aplauze se hrănește. Huiduielile nu fac decât să-i arate că el a fost ok, dar publicul nu a înțeles, ori nu s-a ridicat la nivelul show-ului.
Gata, trebuie să închei, că mă duc să-l iau pe Dan, fiul cel mic, de la aeroport. Vine de la Praga special pentru concertul Coldplay de diseară 😜
Sunt tare curios ce va fi! Ce ziceţi, vor avea acelaşi invitat?

Posted on

REVANŞA SIMONEI

În sfârșit, s-a finalizat procesul de suspendare a Simonei Halep pentru substanțele interzise găsite în corpul ei. Ea a susținut, încă din prima zi, că este nevinovată. Și tot din prima zi, am crezut-o! Nu doar pentru că îmi place, și i-am ținut pumnii la toate meciurile ei, ci pentru că, urmărind-o, am realizat ce spirit de luptă are, uneori dusă până la sacrificiu. Așa o profesionistă și o competitoare nu va apela niciodată la ceva interzis, nu va alege calea ușoară. Va lupta!

Verdictul a dat un smash direct în figură tuturor analiștilor și specialiștilor, începând cu CTP-ul, care îi pupa încălțările când a comentat finala câștigată de Simona la Roland Garros, virând apoi cu frenezie împotriva ei. Apoi avocați, sau doctori care timp de 17 luni s-au întrecut să ne explice ce greșeli strategice a făcut Simona în pregătirea apărării ei. De la acceptarea și recunoașterea dopajului, pentru o pedeapsā mai blândă, până la eroarea de a nu-și alege avocații potriviți. Chiar și domnul Țiriac a arătat cum că probele recoltate în România au fost compromise etc… Ca să nu mai menționăm de toți haterii de serviciu, apăruți din zoaiele netului, cărora acest eveniment le-a ridicat mingea la fileu. C-așa e-n tenis!

Să mai amintim aici și de reacția Serenei Williams, care sugera că înfrângerea zdrobitoare suferită în finala de la Wimbledon a fost cauzată tot de ceva necurat la Simona. Acum s-a dovedit că s-a făcut de râs. Vorba aia, dacă tăcea,…

Se pare însă că pentru mulți e o mare plăcere să îi lovească pe cei căzuți la pământ. Așa apar și ei mai viteji.

Unii consideră că greșeala ei a fost că s-a predat complet lui Mouratoglou și echipei lui, întorcând spatele celor apropiați și loiali ei. Totuși, să fie asta o eroare, faptul că îți iei pe cel considerat până atunci cel mai bun antrenor din lume?

Probabil, acum nu ar mai lua o astfel de decizie.

Însă prețul plătit a fost imens. Pe lângă cele 17 luni pierdute afară din circuit, mai sunt punctele, banii, eventualele titluri, sponsori, reputația, imaginea. Dar, mai ales, timpul trecut, care la vârsta ei lasă urme mai adânci decât dacă se întâmpla acum 10 ani.

Pe lângă procesul deschis de Simona împotriva producătorului suplimentului respectiv, cred că ar fi justificat și unul împotriva antrenorului francez. Pentru că el este responsabil de întreaga lui echipā, din care face parte și persoana care i-a indicat Simonei să ia respectivul produs. Și, în opinia mea, el mai este vinovat, cel puțin moral, pentru că a așteptat un an de zile până să recunoască faptul că echipa lui a comandat și recomandat produsul contaminat.

Trebuie discutat și despre sistemul și instituțiile din tenis, care fac posibilă o pedeapsā de 9 luni, dar o suspendare efectivă dublă că perioadă. Probabil, cazul Simonei va schimba unele proceduri în legătură cu legile pedepsiri dopajului sportiv.

Simona va reveni cât de curând, asta e clar. În timpul trecut de la suspendarea ei nu a stat degeaba, s-a antrenat constant. O va lua de la capăt, probabil de la zero puncte, strângând din dinți, dar cu convingerea că acum lumea o vede în adevărata ei lumină, cea curată!

Sper că mai poate câștiga turnee, poate chiar de nivel GS, de ce nu? Acum are de a-și lua revanșa și de a-și încheia cariera pe teren! Oricum, fiecare victorie de-a ei va fi de-acum înainte cu mult mai valoroasă.

Hai, Simona! 💪