Category: Uncategorized

Posted on

Dragnea, un adevărat bărbat de stat poate de mai multe ori!

Păi, cum așa, doar un miting, frate?? Atâta poți tu, ditamai bărbatul de stat Dragnea? Hm…, fata aia știe? Și, hai să fim serioși, și ăla scremut, cu oameni vai steaua lor, aduși de la Poplaca? Frate, noi am stat luni de zile, ZILNIC, în Piață, de zicea păcăliciul ăla de l-ai pus prima dată prim-ministru, că guvernul lui nu putea munci din cauza noastră. Și, atenție, la minus cinșpe grade, pe zăpadă, ploaie, vânt și ger, pe zloata aia de nici măcar pe Lili-Blue nu o lăsam pe-afară… Nu ca acum, de veneau ăia leșinați deja înainte sa înceapă, că de ascultat, deja plecaseră jumate când încă le vorbeai…
Mie, sincer, mi-e milă de oamenii ăia, dar pentru asta nu ești doar tu vinovat, ai lângă tine și niște televiziuni mizerabile, ale căror discursuri și argumente le știau ăia din miting pe dinafară, ca pe Tatăl Nostru, dar habar n-aveam să le susțină, sau sa le explice.


Din păcate, aia e tot România, la fel de adevărată ca a noastră, a șobolanilor aștia plini de venin, dar la vot e mai numeroasă.
Și mai săracă! Pentru că ăsta e unul din paradoxurile de căcat ale democrației: omenii mai înstăriți din țară se luptă pentru pătura cea mai nevoiașă, care îi apară pe cei care sunt cei mai bogați, pentru că au furat colosal de mult. Și care se urcă pe scenă, la mitinguri comandate, să le vorbească despre adevăr și dreptate.
De ce n-a fost mitingul ăsta despre sărăcie, despre lipsa locurilor de muncă sau a autostrăzilor, despre mizeria din sănătate și învățământ? Păi nuuu, că la aia tu erai de vină! Tu și clica ta, cu Tel Drumurile care au luat cu japca ani de zile, sărăcindu-i tocmai pe cei luați cu arcanul la miting.
De ce nu ai spus de la înaltul tribunei că România este cea mai săracă și cea mai coruptă țară din Europa? Că doar ai pus și tu umărul s-o aduci aici.
I-ai îmbrobodit, cu toți Gâdea, Badea și Ciutacii tăi, și le-ai spus ca DNAul le ascultă telefoanele. Ale cui, mă? Ale ălora, săracii, care nu legau două vorbe în Piață? DNAul se ocupă de rechinii mari, ăia de la tribuna, iar tu știi foarte bine asta, dar nu le spui țugulanilor. Lasă-i să moară proști, vorba poetului.
Io zic ca trebuie reanalizată problema și să iei măsuri. Ia, de acum, în fiecare weekend măcar, să ieșiți voi, ciuma albă, că roșie nu vă place, mă rog, chestie de estetică până la urmă, și să ne arătați că voi sunteți șefii. Nu? parcă așa ziceai acolo pe scenă, că la vot așa a ieșit, votul poporului, de! Vezi, că mai era unul care zicea de clasa muncitoare conducătoare și la sfârșit a fugit cu elicopterul.
Știu, tu ai unde să fugi, că ți-ai tras vioaie și plantații de palmieri, da’ mă întreb dacă până în Brazilia ajungi cu elicopterul?… 

Posted on

Buuun,… acum avem și un Grand Slam. Ce facem cu el?

Ați remarcat, da? Până acum, Simona era cea care pierdea finalele de Grand Slam. Când e de câștigat însă, evident că NOI câștigăm…


Gata, a trecut și Roland Garros-ul, știm și câștigătorul la băieți, pentru a 11-a oară, Nadal e regele de la Paris. E incredibil ce a realizat băiatul ăsta, care în finală nu i-a dat nicio șansă lui Thiem. Altfel, un puști austriac foarte simpatic, care, la festivitate, a declarat că atunci când Rafa a câștigat prima dată la Roland Garros, el avea 11 ani și se uita la televizor, neimaginându-și niciodată că vă ajunge să facă finală cu el.
Dar nu te pui cu Nadal. E fiară! Chiar dacă plânge el când îmbrățișează cupa ai miștoacă din argint, se transformă într-un tanc ce zdrobește tot și aruncă dincolo de fileu. Peste 50 de seturi câștigate consecutiv pe zgură, poate vă spune ceva despre ce înseamnă legenda asta vie…


Dar, apropo de legende, avem și noi una, chiar dacă unii încă nu realizează cât de sus s-a plasat Simona și cum ne târăște și pe noi printre stele, doar-doar mai respirăm mireasmă de tei înstelat, nu de cocină…


Deci, ce are un jucător de tenis? Corpul lui, mintea lui și racheta. Care, practic după ani de zile de efort, devine prelungirea firească a celor doua de la început. Acolo se îmbină toate gândurile, energiile, emoțiile și mușchii. În forța ei rezidă tot ceea ce vedem noi pe terenul ala măsurat milimetric, oriunde în lumea te-ai afla.


Pe Simona, statura nu a ajutat-o, fiind cea mai scundă din top 10. Mai mult, a fost nevoie să ia o decizie radicala, tot din sacrificiu pentru cariera ei de profesionistă. Putea, foarte bine, să nu ajungă la performantele astea senzaționale, dar ea a riscat și a fost convinsă că va reuși.
A avut de partea ei ambiția, puterea, efortul, credința în victorie, motivația extraordinară, lupta, lupta și lupta. În plus, și-a dat seama că îi trebuie un altfel de gândire, pozitivă, care nu-i putea veni decât de la antrenorul ei. Darren cred că a fost cea mai bună alegere din cariera ei, venită la momentul potrivit. Pentru că și cei dinaintea lui au fost, la acel moment, ceea ce avea ea nevoie.
In ultimul an, Simona a evoluat enorm. Poate și fizic, dar mental este la un alt nivel. Anul trecut nu cred că reușea să treacă peste set pierdut și 0-2. Ba chiar a pierdut de la set câștigat și 3-0!


Aici e diferența. În plus, hai sa fim serioși, sa învingi atâtea fete extrem de puternice, la rând, în două săptămâni, e ceva ce deja este o performanță. Mă uitam în finală, când Sloane parcă stătea pe loc și, eventual, mai făcea doi-trei pași, stânga-dreapta ca să acopere fundul terenului. Simona trebuia sa facă 10 pași pe aceeași distanță. Dădea în ea ca la perete, totul îi venea înapoi. Aici, la turneele de Grand Slam, nu poți să ai on-court coaching, așa că trebuie să-ți rezolvi singur problemele de plan de joc, de tactică, de timing, de abordare. Și Simona, pentru că e una dintre cele mai deștepte sportive pe care-am văzut-o, a găsit rezolvarea. Mi-a dat seama de faptul că vă reveni în joc și va câștiga, la o minge stânga-dreapta de multe ori, la care a alergat-o americanca. Pană la urmă, Simona a răspuns cu un lung de linie în zona liberă, la care Sloane nu ar mai fi ajuns, dar mingea a fost în fileu. Însă modul în care s-a apărat acolo și cum a gândit-o, i-a transmis adversarei că… stai, că mai am să-ți spun ceva. Ei, și de-atunci a început să îi spună. Adânc și apăsat. Frate, și era abia la începutul setului doi, când în România se pusese de-o eclipsă. Nu mă refer la aia din Piața Victoriei, că aia-i altă poveste și vom scrie separat despre ea…
Să mai amintesc de faptul că a luat seturi de 6-1 lui Sloane, Muguruza, Kerber… și ce meciuri a făcut în astea două săptămâni! Doar în turul întâi s-a riskat puțin cu… Riske 🙂

O analiza rece, ca de obicei, a facut si domnul Ion Țiriac, imediat dupa finala. In care descrie cat de imprevizibila si puternica a fost Simona si cum a luptat pana la ultima minge.
Simona a declarat ca ea nu a avut păpuși în copilărie, ci doar mingi și rachete de tenis. De aceea, poate, când a venit momentul bucuriei, a ținut trofeul ca pe cea ma dragă dintre păpuși. I-a arătat Sloane (câtă eleganță la fata asta, chiar dacă a pierdut!) cum să-și ridice trofeul, deasupra capului, pentru a-l arăta arenei care o ovaționa.


Lumea în care ne invită Simona este lumea campionilor, a câștigătorilor, o elită în care doar unii pot accede. Cei care cred în visul lor, care dau la o parte ceea ce nu e esențial, și, mai presus de toate, pun osul la treabă. Necondiționat! Și nu o iau pe scurtături, ci aleg calea grea, presărată cu transpirație, lacrimi, sacrificii, uneori sânge.
Dar este și o lume în care respectul este esențial. Pentru că și cel de dincolo de fileu este la fel de muncitor, de doritor de izbândă și de glorie. De aceea, am văzut cum antrenorul lui Sloane a venit și a felicitat-o pe Simona după meci, cum, într-un interviu, Darren a început să răspundă felicitând-o pe Sloane, care a jucat nemaipomenit, sau cum tatăl Simonei s-a dus și i-a urat succes pe mai departe lui Sloane, îmbrătișând-o apoi.


Ce legătură are asta cu noi, ca români? Depinde la ce ne raportăm. Dacă ne uitam la ce faună a fost în Piața Victoriei sâmbăta, după meci, nu e niciuna. Pentru că ei se duc sau sunt duși acolo să strige pentru unii care fură, mint și mimează adevărul. Aia e altă lume, nu e cea de fair play, din tenis, din sport. Sunt doua lumi la ani lumina distanță. Însă noi, ceilalți, ar trebui să tindem către drumul pe care ni-l arată Simona, să pătrundem în eleganța din lumea ei. Și, între timp, dacă reușim ca, pe drum, să mai convertim câte unu’-doi dintre cei care au rătăcit cărarea, tot e bine…
Mulțumim, Simona, mulțumim, Darren, pentru că ne faceți părtași la călătoriile voastre extraterestre! Iar drumul e abia la început. 

 

Sursa foto: capturi YouTube.

 

Posted on

Simona Halep e un brand. Oare suntem la înălțimea lui?

Circulă pe net o poză mișto, cu Simona Halep prezentată de cei de la Nike în New York pe un billboard, imediat după ce a câștigat la Roland Garros. Și mesajul este sugestiv și cu impact emoțional intens: You never forget your first. Exact pentru targetul brandului.

 

Ce mai, băieții sunt profi, jos pălăria! Vorbind de pălărie, că tot au dat o pălărie de bani pe contractul cu Simona, ei trebuie sa-si scoata banii. Cei de la Adidas nu au avut inspirația să îi prelungească intelegerea ce dura de trei ani si care a expirat la inceputul anului. Au mizat pe Kerber, pe care Simona tocmai a invins-o. Apropo de inspirație, trei dintre cei patru finaliști, băieți și fete, de la Paris, purtau Nike.
Pentru noi, normal că este o bucurie și o mândrie ca un asemenea brand de notorietate colosala să expună o româncă. Poate asa ne dam seama ce valoare are brandul Simonei si sa realizam cat de norocosi suntem ca fata asta e de pe la noi. Așa mai scoatem și noi capul în lume, ne simțim și noi cu piepturile mai umflate și cu privirea mai ridicată. Multi din cei patru mii de compatrioti de pe Philippe Chatrier se mandreau ca niciodata ca sunt romani, sunt convins!
Vă reamintesc, în finală, Simona a învins-o pe americanca Sloane Stephens. Și totuși, Nike are “tupeul” să facă așa ceva. Credeti ca ei nu stiu ce fac? La nivelul asta, greu de crezut…

Dar, pentru că americanii știu foarte bine ce înseamnă atât businessul, la care ei sunt doctori, cât și performanța și pentru că ei si-au creat o cultură în care cultiva, pregătesc, respectă și recunosc performanța, oriunde ar fi ea, acolo se poate întâmpla așa ceva.
Îmi imaginez care ar fi fost reacția noastră, a românilor, dacă în 2014, după prima finală de la Paris, pierdută de Simona, ar fi apărut în centrul Bucureștiului o reclamă la Nike având-o protagonistă pe Maria Sharapova, câștigătoare atunci în fața Simonei. Nu ar fi rezistat întreagă, sunt convins. Sau s-ar fi organizat proteste, ar fi fost mulți care să boicoteze brandul, că e antiromânesc, prostii d-astea….
Vedeți, exact ăștia suntem! Până nu vom trece de faza asta, să reușim să ne depășim  mentalitățile învechite, să nu ne mai mirăm că vedem plină Piața Victoriei cu ciuma roșie, e adevarat, mascată într-un alb imaculat. 

Posted on

De ce va câștiga Simona? Pentru că așa merită!

E  vineri noaptea, e trecut de unu si ma gandesc la meciul de maine al Simonei Halep. Si am emotii, normal! Am suferit ca un caine la multe dintre meciurile ei, si cateodata si ale celorlalte fete de la noi, incat acum parca simt ca, in sfarsit, se aliniaza niste planete. Ia fiti atenti aici: sa fii tu in a patra finala de GS, a treia la Paris. Dar, ce e mai important, a doua din doua in 2018! Nu a mai reusit nimeni asta, nici la baieti, nici la fete! Si fata asta e de cel mai mult timp in top 5, deci o constanta (sic!) senzationala.

Noi, ca romanii, de! o tot dam de gard, ca nu a gastigat nici un GS, ca nu a batut-o pe Serena, pe Masha, sau pe Nadal si pe Roger. Va dati seama ca acum ar fi batut-o lejer pe Serena, cu tot costumul ei de CatWoman, iar pe Sharapova a gonit-o la cotet cu un turneu inainte. Insa a invins-o, fara dubii, pe Buburuza, care mie mi se parea cea mai tare din parcarea de la Roland Garros. Si care i-a dat Sharapovei de n-a suflat. Ei, uite ca n-a fost asa si Simona a trimis-o dupa tigari. De doua ori, o data cu filtru, a doua fara! 6-1? Pai asta e zar de poarta-n casa, sau e scor de falfait buburuze…

In meciul cu Kerber, si ea o fosta numar 1, chiar si la 0-4 in setul intai, vedeam indajirea din ochii Simonei si sclipirea aia care ii dadea increderea ca va darama muntii si tabela de scor. Si a facut-o! Apoi, in semi, a vajait pe langa Garbine, care, atentie! nu a jucat rau deloc. Insa atata a fost diferenta intre vitezele celor doua motoare. Unul turat, elegant si spaniol, elastic si felin, insa vine din urma celalalt, turbo, supraturat si pistonat la maxim. Si cu niste picioare sincronizate perfect. Ati vazut cum fuge Road Runner de Coyote, ala cu „Beep, beep”? Asa ii fac si picioarele Simonei, de nu vezi decat un norisor, deasupra caruia e ea si-ti apare instant in orice punct al terenului. Rezultatul a fost cel mai cel meci de tenis dintre doua fete, in care Simona a reusit sa aiba viteza medie la returul cu doua maini mai mare decat a lui Nadal. Este ca si cum eu as fugi mai rapid decat Bolt! Hai, pe bune, asta e deja ca si fake news…

Asadar, las la o parte toate superstitiile, de care, recunosc sincer, am fost coplesit la toate finalele de pana acum si ma risc, inainte de meci, sa ies cu pieptu-n fata si cu convingerea ca Simona va castiga. Nici nu mai pomenesc de faptul ca iar comenteaza CTPul, care pana acum a fost cobe. Dar, de data asta, sper ca PRO TV sa ii poarte noroc Simonei, nu ca in 2014 cand au preluat-o Antenele. Oricum, eu tot pe Eurosport ma uit, asa mi se pare fair.

Nu se poate altfel decat victorie, totul e in sensul asta, maturizarea Simonei, logica, statisticile, evolutia naturii, miscarea continentelor, incalzirea globala, decizia CCRului si lupta anti-coruptie, toate astea converg catre aceeasi concluzie fireasca. Poate ca fata aia din State are un self-esteem mai mare, cum adica o americanca sa se-mpiedice de-un ciot? Ca tot a declarat ea ca ea are ceva-n plus fata de Simona, adicatelea un US Open, castigat, mai precis ultimul. Asa, si? Mai, fata, tu ai auzit de Rovine?

Pai, fata tatii, pe zgura se deseneaza altfel jocul asta de-l stii tu. Si urmele raman, adanci ca ridurile dua 50. Tenisul pe hard, la voi, la americani, e rapid, din trei schimburi s-o gatat setul deja. Aici, pe zgura noastra stramoseasca, pe care pana si dacii se antrenau, e drept, jucand cu lupul dacic in loc de racheta, punctul se face, se construieste, se pun stopuri, se dau taiate, liftate, loburi, voleuri, ce stii tu ce-i aia? Ai auzit de balet? Ei, originea cuvantului e de la tenisul pe zgura. Sa-ti spun eu, ca am jucat tenis cu batacul de lemn, in anii 70 cand Nastase era strigat Nasty Boy si cucerea fetilii, si nu nu politistii, ca azi. Iar la sportul asta, ca e deja alt sport, toate calculatoarele alea cu softuri Microsotf, instalat pe bune, nu ala spaguit de la noi, indica fara eroare ca Simona e cea mai buna din galaxie pe zgura.

In astea doua saptamani am vazut o Simona atat de solida, de indarjita, de concentrata si de dura, incat imi era teama sa nu-mi crape ecranul televizorului cand faceau astia close-up. Mai mult, la o minge cu Kerber, pe care Simona a dat-o-n balarii, chiar a avut puterea sa zambeasca. Un fel de: Bai, ce smecherie-mi iesea daca reuseam… Asta inseamna sa fii in control, sa stii ca tot meciul, de fapt, tu ti-l faci. Exact ca-n viata! De ce sa dai vina pe altii pentru cum ti-o petreci? Treci la carma si ia fraiele-n mana. Apoi,.. enjoy the ride!

Si ce daca maine e mitingul ala la misto al PSD? Nu conteaza, e pantaloni scurti fata de ce va realiza Simona! Mitingul trece, Simona ramane! In istorie 🙂

Hai, ca nu va mai tin, ca s-a facut de doua trecute. Pe scurt, daca nu castiga Simona, sa nu-mi mai ziceti mie Gheorghe!

Hai, Simona!

Posted on

DE-A JOACA,… sau are cineva un dicționar nocturno-român?

Azi a fost o zi plina… cu de toate. A fost soare, a fost ploaie, cu tunete si vant. Ca vara. Yeeeei, in sfarsit, e vara! Mi-am amintit: eu vara nu dorm! Mi s-a potrivit bine cantecul asta, ca, uite, e trecut de doua noaptea si eu umblu brambura dupa cai verzi pe pereti. Si, aici in mansarda, am pereti inalti, deci mult de umblat 🙂 Inteleg, daca eram la adolescenta, dar la varsta mea! Lasati, lasati,…

Asadar, forja de dimineata, meeting de business. Apoi ceva de lucru in continuare, ca sa zic asa wrap-up. Si dupa, tup-tup, sus in atelier. Am un tablou si ma tot chinui cu el de mai mult de o luna si nu-i dau de cap… Hmmm, aici trebuie sa iau o decizie, pana la urma, daca il pot termina, sau nu… Am citit undeva ca si NU e un raspuns.

Apoi, ploaia de care ziceam, cu spume si tunete, ceea ce pentru Lili-Blue e horrorr! Se sperie atat de tare de furtuna, incat merge lipita de mine oriunde prin casa. Si urca chiar si in mansarda, desi nu-i place deloc aici, la mine-n atelier. In schimb, Pif, pisicul ala mic, deja e in elementul lui si simte ca are avatajul terenului, asa ca se baga in seama peste tot. Pe la 18:00 (sase seara – pour le connaisseur PSD) am plecat la radiorterapie, ca in fiecare zi. Hmmm,… aici vorbim de un MUST, nu e cu functia IF!

Cand am venit, mi-am facut o salata in care am pus multa menta, ca tot e destula in gradina si nu stiu ce dracu’ sa fac cu ea. Am vazut si ce tenis a patit Nole, pacat ca a pierdut la Cecchinota, dar CE MECI!!! Tenis, frateee! Apropos, stiti ca Marius Copil a avut 2-0 la seturi cu baiatul asta in prumul tur?

Si eu fraier: vin de la tratamentul de cancer si ma uit la tenis, cat pe ce sa mor de inima! Aaaa, sau uit, tin pumnii maine pentru Simona… E asa fata faina, poate are noroc si acum face si GS, sa inchida si capitolul asta, lasat cu puncte-puncte… Da, iar dupa aia haterii o s-o-ntrebe de ce n-are sapca?

Am vazut si niste fotbal, in care Romania pare ca devine o echipa mai vesela si mai vioaie, parca un pic si mai inocenta si inventiva, tinerii astia chiar vor sa faca treaba. Sau, din Contra 😊

Eeeiii, si-apoi vine noaptea, cu spirits in the night, asa, ca de la Manfred Mann citire… si tot tacamul.

Pai, cum, sa treaca ziua asta degeaba? Noi nu f…acem nimic? Hai, la muncaaaa, la pictat! Dar, pentru ca nu am inspiratie, nu am modele sa-mi pozeze si mi-e lene sa tot caut pe net noapte de noapte, incepem DE-A JOACA! Din nou, cu ce-avem la dispozitie, dam din pensule, cutite si culori pana terminam dracului, odata, panza si tuburile 😊

Asta e ce-a iesit, ce vedeti in foto/video. Habar n-am daca e ce trebuie, de fapt nici nu conteaza, e atat de noapte si atat de misto, incat nu ne judeca nimeni. Pana maine dimineata e o granita, pe care n-am chef s-o trec, iar judecatorii dorm la ora asta. Chiar si aia de la CCR! Suntem doar noi, singuri pe lume, asa ca… da-i sa mearga!

I-am dat inca o tura, nu stiu ce a iesit vedem maine dimineata, pe lumina.

Mereu mi se intampla sa desenez noaptea ceva, apoi adorm si raman in vis cu ceea ce imi imaginez eu ca e creatia mea, evident mult amplificata si deformata… Si, intr-un final, sau mai bine zis intr-un inceput, vine dimineata. Abia atunci imi dau seama de ce mare iluzie (citeste „cacat”) mi-am creat eu peste noapte… Asta e, cum ar zice nen’tu Einstein, totul e relativ. Si totul trebuie vazut, citit si apreciat, exact la momentul lui. Nu mai tarziu.

Consecvent, voi posta asta acum, la doua noaptea trecute fix, apoi maine dimineata poate o voi reciti. Daca o veti gasi aici, sau NU, inseamna ca: 1 – e un cacat; 2 – am suferit de hangover masiv si nu am putut lua decizia corecta dimineata, asa ca am lasat-o; 3 – e un cacat; 4 – am considerat ca e capodopera vietii mele si o s-o tiparesc cu litere de aur si apoi o voi inrama; 5 – e un ….; 6 – ce legatura are asta ce cele de mai sus?

Geamurile din mansarda mea sunt deschise acum si de afara se aud zgomotele noptii. Sunt vii, usor de deslusit si dibuit, chiar si pentru un fudul de urechi, ca mine. Problema mea e ca nu le pricep,… of! sunt tont rau de tot. Stiu ca misca acolo si sunt convins ca ele inseamna ceva….

Pentru asta… are cineva un dicționar nocturno-român?

Posted on

Ziua, ca hoții… sau ce naște din WC, rahat se numește!

Uite ca a venit si ziua in care ni se-arata clar viitorul, de parca Nostradamus insusi s-a pogorat direct in WCul CCRului. Ca, pana acum, mai aveam totusi o farama de speranta, mai erau vreo doua-trei persoane, ce reprezinta, de fapt, institutii, de care ne agatam ca paiul de inecat. Sau invers, ca oricum, nu mai conteaza…. S-au dus dracu’ toate. Kovesi, sub o forma sau alta, e pe faras, Iohannis e dat la o parte, CSM a fost transformat intr-un peste de sticla colorata, pe mileul de pe televiziunile A3 si Romania TV.

Deci, iata ca acum vine decontul lipsei de la vot, a bagarii picioarelor in el de drept de vot si de democratie. Ce-mi trebuie mie vot? La ce ma ajuta? Ca tot cine vor ei iese…

Si a iesit! Sub forma unei frumuseti de decizii CCR, luata in buda, ca orice gand serios. Astazi, viitorul nostru s-a nascut intr-un WC, deci nu poate fi decat… de rahat!

Apropo, daca va uitati in dreapta, in pagina mea BLOG si dati scroll, veti vedea in dreapta o caricatura a mea cu Ganditorul de la Hamangia asezat in locul in care-ti vin cele mai valoroase idei… Of, ca parca am avut gura (pardon, pensula!) aurita. Ok, o sa o pun in postarea asta, sa nu va mai chinuiti s-o cautati 🙂

Ce sa se mai ascunda? Acum un an jumate, erau mai timizi, au dat Ordonanta 13 noaptea, ca hotii. Acum s-au desteptat, au ajuns la concluzia ca, dupa ce si-au subordonat politic tot ce se putea, pot da ce legi vor vrea ei si pot sta linisititi. Asa ca au facut-o la lumina zilei, sa fie sfidarea maxima. Pentru ca pot!

Ce conteaza ca iese lumea-n strada? Nuu, cei din strada nu reprezinta poporul, noi, PSDul, scoatem 3 milioane in strada, cei care ne-au votat. Au redus-o apoi la un milion, apoi au mai facut o ajustare si o sa iasa 60 de mii, dar pentru ca vor filma cei de la latrine & Co. vor fi 10 mii, dar prezentati ca fiind 60. C-asa e-n tenis! si ii invata generalul Ilie Nastase cum e cu astea cu tenisul ca el se pricepe la… servit ceva. Si apoi condus la volan 🙂

E groasa! Eu am mai scris aici ca Dragnea va fi la butoane pe viata! Nu m-ati crezut. Ei, bine, asta se pregateste. De mult, iar asta e doar o victorie de etapa. Si se pare ca mai avem de tras mult, ca inca n-am ajuns la ce e mai greu. Acum ne-au intors, cu o singura decizie, in urma cu 15 ani. S-au anulat toate cele castigate in directia unei justitii independente. Ce MCV, tata, ce-i aia? Sa ne rugam sa mai fim in Uniune, sa ne mai acorde aia macar atentie, ca daca ne lasa singuri, suntem vai steaua noastra. Mai au un pic si ajunge inapoi cu 30 de ani, adica acolo de unde credeam ca evadam. Sfanta naivitate…

Insa, e adevarat, acum e o mare diferenta: astia care ne conduc si ne fura au si bani frate! Averi, nu gluma. Ca de aia a ajuns un fost ministru de finante, Vladescu pe nume, sa plateasca o cautiune de 1 milion de euro in lingouri de aur. Macar, pe aia dinainte, ii tinea Ceausescu la un nivel cat de cat rezonabil, sa nu cumva sa inflameze mania proletara…

In concluzie, sa nu mai jelim degeaba, trebuie facut ceva! Plecam din tara, sau ramanem sa luptam inainte, pana la capat?

Stiu, decizia e grea: Madagascar, sau Costa Rica?

Posted on

Statul paralel… sau gura păcătosului adevăr grăiește

 

Penalii ăștia, că altfel nu pot să le spun, când au văzut că e groasă și vine alde DNA pe urmele lor, au inventat căcatul ăsta cu statul paralel, ca să demonstreze că, de fapt, ei sunt victimele politiei politice. Adicătelea, ei ar face treabă și ar duce România spre bunăstare, în zbor, dar ie unele chestii care îi împiedică. Colac peste pupăză, și aici nu mă refer la Dăncilă, ăștia vor miting de sprijin pentru cel mai jenant premier roman din istorie. Așa mai făcea doar Ceaușescu: zicea el ceva, apoi ne aduna pe toți la miting sa strigăm Ceaușescu – Pace! sau Ceaușescu – PCR! E drept, unii mai strigau și anomalii, cum ar fi Ceaușescu, dă-ne pace! sau Ceaușescu pe cer e!… dar asta-i altă poveste. Ce premier PSD a mai avut nevoie de miting de susținere? Vedeți,… niciunul!

Deși știe toată lumea că susnumiții penali au furat cu vârf și îndesat, se folosesc de orice tertip, pe care-l toarnă apoi, seară de seară, în urechile avide de conspirații ale electoratului lor elevat, prea repede urmaritoriu de antene și rtvei și doritoriu de sânge de binom.
Pentru că nu au ajuns la guvernare decât să fure, altceva nefiind în stare, acum, când toate graficele cu evoluția economică se infunda în subsolul oricărui Excel, caută vinovații. Normal că sunt alții, nu ei: firmele din afară, care au auzit că a crescut salariul în România și au crescut preturile (Liviule, asta-i tare, nici Ceaușescu nu s-a gândit la așa ceva!), serviciile secrete, vremea, războiul sirian, ce a crescut prețul petrolului, nunta lui Harry, ca a dat peste cap afacerile firmelor de cosmetice și ale saloanelor de înfrumusețare, că fata aia nu prea le-a folosit, erorile lui Karius din finala UCL și câte și mai câte scuze… Și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe lista, STATUL PARALEL.
Dragnea parcă e Zdreanță: el se jură că nu fură și l-am prins cu rața-n gură! Păi cum să ai tu ditamai domeniul, monșer, și atâția palmieri în Brazilia și afaceri TelDrum în țări din ce în ce mai libiene și mai interesante, când nu lucrași la viața ta decât la stat? Te mai și dai cu curu’ de pământ, că ești în folosul comunității de peste două’j de ani…
Tăriceanu, în schimb, tu ai fost achitat! Să înțeleg că ai bătut palma cu statul paralel, sau decizia asta a fost dată de statul perpendicular? Deci, aici statul paralel a greșit-o?
Dar gura păcătosului adevăr grăiește, așa cum știe tanti Dăncilă, care zice că ne diminuează democrația. Azi, când am văzut că a ars o școală în București, am realizat ca exista acest stat paralel. Este cel care permite ca doar 10% din școli să aibă avizul ISU pentru incendiu. Deși, după Colectiv, brusc și-au dat seama toți cât de importante sunt normele astea. Toate sunt de stat, deci “ale noastre”. Așa că au voie. Mă-ntreb, dacă erau particulare cele 90%, aveau voie să funcționeze? Nu,… ‘r-ar ai dracu’ de particulari! Să plătească, să-și ia toate aprobările, să-i căutăm de păduchi peste tot, pen’că îmbuibații ăștia au bani, au de unde plăti șpăgile.
Așadar, părinții cu copii în școlile de stat pot fi liniștiti, ei au voie sa învețe în clase ce se dărâmă peste ei, sau iau foc. Cei de la școlile particulere, niciodată!
La fel și la spitale: la cele de stat se decontează servicii medicale care la particulare, nu.
Aici se face diferența dintre cele două state paralele: unul al Nostru, al poporului, în care e voie să se încalce regulile și unul dușman, al unor particulari, ce ne măresc preturile și,… ia mai dă-i în mă-sa, că au de unde plăti…
Deși, așa tare le face cu ochiul Pilonul II, cu miliardele lor îmbietoare… Piei, ispită!

Posted on

20 mai 1990 – Duminica Orbului, sau de ce orbecăim și acum…

Exact acum 28 de ani, 20 mai a picat tot intr-o duminica. Si a fost asa-numita DUMINICA ORBULUI. Sau, pentru cei care stiu, atunci au avut loc primele alegeri libere din Romania post-comunista. Rezultatul a fost covarsitor rosu, adica larga majoritate FSN, iar presedinte, Ion Iliescu,… daca sunteti de acord!

A fost prima oara cand mi-am dat seama ce inseamna inertia, la nivel social. Era o teorie a schimbarii mentalitatii maselor, care spunea ca, pentru fiecare milion de populatie este necesar un an sa se schimbe mentalul comun. De aici, Silviu Brucan a facut celebra profetie ca poporului nostru ii va lua 20 de ani sa ajunga la democratie. Astazi, se vede treaba ca Brucan a fost un optimist!

Noi veneam dupa 50 de ani de indobitocire comunista, in care intreg sistemul de valori a fost pus cu curu-n sus, iar tot ce era etalon stabilit in sute de ani si impamantenit, s-a dus dracu’… Elitele, din orice domeniu, cei valorosi, invatati, intreprinzatori, bogati, au fost desproprietariti, pusi in inchisori, sau trimisi la canal, sau, mai simplu, omorati. Si, pentru ca in locurile ramase libere nu mai era nimic, vidul creat i-a supt pe cei din nivelele inferioare si i-a plantat in locuri niciodata sperate de ei inainte. Exact cum s-a-ntamplat acum cu Veorica. Si vedem cu totii urmarile!

Ei, si vine revolutia, lumea iese pe strazi, Ceausescu se da o tura cu elicopterul, il prind unii in doua ore, apoi il tin trei zile captiv, pana s-a negociat cine castiga. In timpul asta, in tara se instituie simularea cu teroristii, mor vreo mie de romani, asa, sa dea culoare unui scenariu grotesc, dar care altfel nu ar fi avut audienta necesara. Si nu ar fi avut ce sa emane!

Pentru ca FSNul, in frunte cu Ion Iliescu, s-au numit EMANATII REVOLUTIEI, si pana si azi PSDul isi revendica titulatura, asa cum clama in urma cu cateva zile eminentul lor reprezentant, Codrin Stefenescu.

Si, exact ca-n povestea cu Zdreanta, EL SE JURA CA NU FURA, FSNul declara, sus si tare ca el doar organizeaza alegerile si nu participa la alegeri. Dar, pentru ca traim in Romania si, vorba unui fesenist din perioada aia, „mesele ma vrea”, partidul-stat s-a sucit si a decis ca participa la alegeri. Pe care le-au stabilit in duminica de 20 mai. A inceput forfota cu campania electorala, s-au separat apele, fiecare cu a ma-sii, asa incat divizarea a pus mana pe tara. Dupa un manual de manipulare vechi de mii de ani: divide et impera! Patima era mare, s-au certat prieteni de-o viata, familii intregi separate de pro sau contra FSN, soti de sotii, frate de sora… Iar televiziunea romana, evident libera, transmitea, impartial, ode lui Iliescu si PSDului, ca asa a fost ea invata, inca de la nastere: sa tina cu puterea. Imi amintesc ca, printre putinele emisiuni libere era una studenteasca, vineri noaptea, de o ora. Atat!

Incepand cu martie, 1990, dupa manifestatiile masive din Piata Victoriei, dupa ce venisera deja minerii de vreo doua ori, mai toate partidele opozitiei isi faceau mitinguri la Herastrau, in actuala Piata Charles de Gaulle. In aprilie, cand simpatizantii taranisti s-au intors, pe Magheru, de la un asftel de miting catre Universitate, de la un balcon, cineva „de buna credinta” i-a aruncat cuiva din coloana in cap cu un ghiveci cu flori, ranindu-l destul de serios. Asa a inceput miscarea de protest din piata universitatii, care a sfarsit in miros de sange si cu arome de panselute plantate de mineri, in 13-15 iunie 1990.

Apele se separasera atat de tare in toate mediile, atat la serviciu, cat si pe strada, sau la coada, dandu-ti seama cine cu cine va vota. La coada la chioscurile de ziare, dupa ce cumpara respectiva persoana, stiai ce orientare are. Adevarul, condus de Darie Novaceanu si avandu-l in componenta, pe atunci tanarul redactor Cristian Tudor Popescu, era cu FSNul, iar Romania Libera, in frunte cu Petre Mihai Bacanu, cu ceilalti.

Semnul electoral al FSNului erau cei trei trandafiri, asa ca incepusera deja sloganuri legate de asta. Fesenistii spuneau Trandafirul infloreste in mai! La care, plapanda opozitie, raspundea …si se scutura in iunie! Ce perioada romantica, parca eram in razboiul celor doua roze. Adica trei 🙂

Daca as fi postat atunci pe Facebook fotografia asta, as fi fost catalogat, pe buna dreptate, ca fiind un veritabil fesenist. Noroc ca pe atunci Mark Z. abia era un copilut, se juca cu … in nisip si nu stia el ce avea sa inventeze 😊

FSNul a castigat detasat in Parlament, iar Iliescu a iesit presedinte cu 85%! In martie 1990, m-am inscris la liberali, cu care am votat pentru parlament. Insa, la prezidentiale am votat cu Ratiu, pentru ca m-a convins la ultima confruntare electorala, in care a aparut alaturi de Iliescu si Campeanu. Atunci, in mesajul final, el a explicat, intr-un mod atat de simplu incat am inteles pana si eu, chintesenta democratiei: voi lupta pana la ultima picatura de sange, ca sa ai dreptul sa nu fii de acord cu mine. A mai adaugat ceva mult mai  direct: daca vreti ca Romania sa aleaga calea spre Est, spre Rusia, domnul Iliescu este cel mai potrivit. Daca vreti Vest, votati-ma pe mine!

Toata ziua au fost niste cozi enooorme la vot si-mi amintesc ca, in incercarea mea disperata de a sta mai putin sa astept, am mers la vot in timpul in care la televizor era serialul Sclava Isaura, ce avea audiente colosale. Tot degeaba. Scorul a fost Iliescu 85%, Campeanu 10%, Ratiu 5%.

Si, uite-asa, chiar si acum, dupa 28 de ani, toot mergem pe calea strajuita, mai ales de-a stanga, de cei trei trandafiri. Ce nu se mai ofilesc, dracului, odata… 🙁

Posted on

A plecat Lucian Pintilie… Și ne-a lăsat să murim proști

În liceu și facultate, singurul loc în care îmi mai puteam clăti ochii cât de cât, cu niște filme valoroase, era la Cinematecă. Bine, mai era și Biblioteca Americană, dar acolo erau doar producțiile lor. Și mai erau proiecții de cinematecă la Preoteasa, la Casa Studenților, unde înainte de fiecare proiecție de film, era o scurtă prezentare ținută de celebrul Nea’ Dumi, care ne mai deschidea ochii despre ce și cum cu filmul respectiv. Paradoxal, și la tabăra de instruire politico-ideologică, de la Izvorul Mureșului, se dădeau filme interzise în epocă, ce nu apăreau în cinematografe. Acolo am văzut, pentru prima oară, Reconstituirea, filmul lui Lucian Pintilie.

Pe scurt, un procuror comunist, unul de la partid, un regizor, un milițian și alte personaje din epocă, trebuie să facă reconstituirea unei bătăi dintre doi tineri, ce trebuia filmată, ca să fie dată că exemplu tinerei generații de AȘA NU. Pentru că nu ieșea cum voiau organele vremii, se trag mai multe duble, din ce în ce mai convingătoare, până când unul din cei doi moare. Evident că a fost interzis filmul, că-și bătea joc de întregul sistem comunist, dar mă miră faptul că a trecut scenariul de cenzură. Am aflat în ultimii ani că, de fapt, filmările au început exact in ziua in care rusii ocupasera Cehoslovacia si Ceausescu a tinut celebrul discurs anti-sovietic din august 1968. Filmarile au fost la Cumpătu, in Sinaia, iar Vladimir Gaitan povesteste cum vedea cum treceau prin gara trenurile cu soldati care plangeau, pentru ca erau trimisi la granita cu Ungaria si toata lumea era convinsa ca vom fi atacati de rusi si va incepe razboiul. Probababil, pe valul deschiderii de atunci a lui Ceausescu spre Vest si aversiunea lui impotriva rusilor, au strecurat si filmul asta in productie. Imediat dupa premiera, a fost interzis la difuzare.

Toate personajele, începând cu elegantul Emil Botta, George Constantin, debutanții Găitan, Mihăiță și Ileana Popovici, sunt interpretate magistral, iar Pintilie a fost genial. Sunt topuri care dau acest film ca fiind cel mai valoros film romanesc. Mulți dintre regizorii Noului Val al cinematografiei noastre consideră că, dacă n-ar fi fost Lucian Pintilie, această ascensiune a noastră nu ar fi existat. Am citit undeva că, atunci când era copil și a fost întrebat ce vrea să devină când va fi mare, regizorul Corneliu Porumboiu a răspuns: Lucian Pintilie.
După Reconstituirea, în 1970, Pintilie a fost interzis în România. A fost turnat de către “un coleg” că face filme antiromânești. Douăzeci de ani nu a mai apărut nimic cu el. În aceeași perioadă, colegul care l-a turnat a realizat 38 de filme. Ia sa vedem, va prindeti despre cine e vorba?
Personal, De ce trag clopotele, Mitică mi se pare cel mai bun film al lui. L-am văzut după revoluție, deși el fusese realizat cu zece ani înainte. Era actual atunci, dar și azi, și asta nu doar că e după Caragiale, care este perpetuu, ci pentru că a prins atât de clară, îngroșată și nedeformată esența noastră ca romani. Și, pe lângă asta, mai are și niște soluții regizorale absolut surprinzătoare. O scenă memorabilă este în casa lui Nae Girimea, în care, în același timp, vezi trei filme: Rebengiuc urmărește Mangafaua pe prispa din jurul casei, camera rotindu-se dupa ei. Dinică – frizer și spițer – stă calare pe unul și-i scoate măseaua bună, una “nevinovată”, în locul celei cu pricina, iar Mariana Mihuț, cu ditamai toporul în mână, și arătând horror, exact ca păpușa Chuckie, dă cu el după o găină, apoi se chinuie să-l scoată din tocul ușii, unde îl infipsese din greșeală. Totul într-o hărmălaie maximă, universală, atotcuprinzătoare, regizată perfect!


Mai e o scenă care, în simplitatea și genialitatea ei, ne arată unde suntem, ca români. Rebengiuc era într-o budă discutând cu Mangafaua. Bate cineva la ușă, Rebengiuc îi răspunde: Ocupat! Iar bate ăla, iar răspunde Rebengiuc: Ocupat!! Ăla insistă și bate în ușă, a treia oară, Rebengiuc zbiară: Ocupat, BOULE!!! Abia atunci bătăile în ușă încetează…

Memorabil este și monologul lui Ștefan Bănică, la moartea lui Mitică: emoționant, sensibil covârșitor. Și care se termină, evident, cu una românească: Ia uite, săracul, i-au furat și pantofii…
În opinia mea, scena finală este cea in care creativitatea lui Pintilie si-a atins maximul. După carnaval, toți protagoniștii poveștii se retrag la casele lor într-o trăsură. După ultimele replici ale lor, se aude din off vocea lui Pintilie, care-i spune lui Florin Zamfirescu: “… Deschide ochii! Închide ochi! Nu le răspunde, lasă-i să moară proști!”
Apoi se retrage camera, și în aburii dimineții, se vede trăsura îndepărtându-se, și apare în film însuși Pintilie, strigând la o portavoce indicatiile regizorale: Sandu, mai la stânga fumul, trăsura mai repede, Tora (Vasilescu) nu fugi, te rog! Încet-încet vă dați jos și mergeți spre microbuz… Practic, Pintilie ne povestește un film pe care noi nu-l vedem, doar ni-l imaginăm.
Genial!
Și, pentru că geniul lui Pintilie nu are limite, a mers apoi încă un nivel chiar și peste asta, incredibil. Se vede el în cadru, care dirija cu portavocea, apoi se aude o vocea care îl dirijează pe el: Pintilie, intră-n stânga, mai, mai,… acum rămâi acolo! 


Deci, regizorul mai are pe cineva deasupra, care îl dirijează pe el. Geniul lui, harul, Dumnezeu? Nu știm… E clar, vom muri proști.
Și, gândiți-vă, filmul ăsta a fost realizat acum aproape 40 de ani…

Poate seamănă, ca idee, cu Principiul Dominoului, sau cu Conversația. Însă, Pintilie a mers și mai departe, a deschis o ușă în plus…

Balanța este, iarăși, o adevărată oglindă pentru noi, ca români, arătându-ne cum suntem în realitatea noastră crudă. Și cruntă.
Toți să părem altceva decât suntem, să dăm bine, chiar dacă suntem preoți și cântăm Bidineaua, sau securiști și ne facem că suntem James Bond, dar ne umplem portbagajul Daciei cu găini, mere, prune și vin, ca să închidem ochii la ce avem de spionat și turnat. Cartea lui Ion Băieșu am citit-o într-o singură zi, în copie xerox, înnegrită toată de cât de proastă calitate era și copia și hârtia. Dar aia era singura pe care am găsit-o să o împrumut de dimineață de la 8, până după amiază la 16. Așa că în ziua aia, în 1986 cred, eram proaspăt inginer stagiar la IMU Bacău, asta am făcut la birou: am citit Balanța, ascunsă pe sub planșe cu proiecte de la Centrul de Prelucrare prin Frezare – CPF 500, care era un fel de robot industrial, copiat după Mitsubishi. Noroc ca desenele erau mari și nu vedea lumea ce fac acolo 🙂
Așa că, într-un fel, știam filmul înainte sa înceapă. Nu mai avea atracția lucrului interzis, pentru că filmul a apărut în 1992. Cu toate astea, Pintilie îl realizează nemaipomenit, iar scena cu Rebengiuc (iar el, iar Mariana Mihuț) cu “americanul îi cel mai prost om de pe pământ” este senzațională. Măi, are omul ăsta în el o bucurie de a juca, ceva fantastic! Mai e o scenă absolut cretină, când merg unii cu mașina și zic: Vă țineți numai de fleacuri contestații, agitații… Ce suntem noi, unguri, polonezi? Românu-i om blând, domnule!… Și-n momentul ăla, pe capotă, îi cade din cer un miner care-i intră prin parbriz!!! Filmul a apărut după mineriada din iunie 1990…

Scena finală, cu: Mă-ntreb ce copil ar putea să iasă. Păi, din noi doi nu poate ieși decât ori un tâmpit, ori un geniu. Asta-i clar! Dacă iese normal, îl omor cu mâna mea. Apoi amândoi se uită fix la noi.

Asta așa, să nu vă mai mirați de ce România nu e o țară normală…

Cam astea au fost întâlnirile mele cu Lucian Pintilie. Un om care i-a avut, cei mai buni prieteni, pe Liviu Ciulei și pe Andrei Șerban. Cum să nu te îmbolnăvești cronic de geniu, într-o așa companie?

La revedere, Maestre! Știu că ai fost chemat acolo să mai faci o Reconstituire…

 

PS. Toate fotografiile sunt capturi YouTube din filmele Maestrului…

Posted on

Cristian Țopescu a plecat puțin în offside…

Fac parte din generația care a crescut cu comentariile lui Cristian Țopescu. Pentru mine, orice competiție sportivă majoră era similară cu prezența lui la microfon. Că era fotbal, gimnastică, tenis, patinaj, atletism sau handbal, el era garantul informației complete, al profesionalismului. Pentru că, atunci când comenta, îți spunea de la vreme, la istoria locului, până la câte becuri avea nocturna de pe stadion. Mai ales la transmisiile sportive din strainatate, te făcea sa “fii acolo”, să trăiești o senzație de teleportare, într-o perioadă în care nu aveai voie să ieși din țară nici măcar în Bulgaria. Era un fel de Wikipedia dedicata sportului: știa tot! Asta într-o vreme în care informatiile, mai ales cele de afara, erau putine si filtrate de regimul comunist.

Si da, mai erau si alti comentatori sportivi, unii buni, alții plictisiti si plictisitori, altii chiar pe lângă care, de exemplu, la unele întreceri hipice, ziceau cam așa: “iată, acum pe ecran a apărut un cal alb.” Sau, îmi amintesc de altul care, la un rezumat zilnic de la o olimpiadă (by the way, astea le mâncam pe pâine, că era singura sursa de informare despre jocurile olimpice in afara de live-uri) a spus ca echipa în negru e X și echipa în alb, Y, iar la sfârșit învinge X. Dar pe imagini era exact invers…

Dar Țopescu a fost unic! De vocea lui leg toate reusitele exceptionale pe care le-a avut sportul romanesc inainte: de la zecele Nadiei, la Montreal, la finalele de Cupa Davis, cu Nastase si Tiriac, la titlurile mondiale ale handbalului romanesc, la cursele lui Patzaichin, sau săriturile Vioricăi Viscopoleanu.
Însă Țopescu nu a avut deloc viață ușoară. Îmi amintesc că odată, la un meci de handbal în care Steaua, in echipa cu Gațu, Birtalan si toti jucatorii de legendă ai generației de aur (apropo, la handbal de ce nu se foloseste termenul asta?, pentru ca ei chiar au luat aurul mondial, chiar de trei ori!)  juca o partidă decisivă în deplasare cu o echipa din Iugoslavia, Boraz Banja Luka, ne-a furat arbitrul în ultimele secunde, dând împotriva noastră un 7 metri pentru un fault mult în afara semicercului, pentru care, normal, se dicta lovitură de la 9 metri. Ca urmare, ai noștri au pierdut calificarea! Ce-a fost la gura lui, efectiv il simteam ca plange de nervi, revolta si neputinta!!! Dar, după aia, i-au tras-o ăia de la Secu’ și de la partid, așa că o perioadă a fost suspendat. Cum să spui tu ceva împotriva fraților noștri sârbi din blocul comunist? Mai ales în vremea în care Ceaușescu s-a împrietenit cu Tito, să fie împotriva rușilor. Păi, se poate, tovarăși?

Iarasi, un mare furt pe față comentat de el in direct a fost la Olimpiada de la Moscova sdin 1980, când, la gimnastică, arbitrele de la bârna au amânat acordarea notei pentru Nadia Comaneci timp de jumatate de ora!!! El comenta, încerca sa se abtina sa-si dea drumul la ce simtea, era o incarcatura fantastica politica, era la rusi, cu sefa arbitrelor rusoaica, în sfârșit, o oroare… TREBUIA ca sa iasa o rusoaica Davâdova, campioana olimpică absolută, iar Nadia era obstacolul care îi statea in față. Mai ales ca aia a fost o olimpiada boicotata de Vest, pentru ca, cu un an inainte, in 79, rusii intrasera in Afganistan. Urmatoarea, la Los Angeles, a fost boicotata de ruți si, la comanda lor, de fostul Bloc Comunist, cu exceptia Romaniei si Iugoslaviei. De aceea, daca vedeti pe YouTube intrarea delegatiei Romaniei in 84 la deschiderea oficiala, toata lumea din stadion s-a ridicat si a aplaudat! Atunci, Romania a terminat locul AL DOILEA la medalii, dupa SUA!!!

Hahaha, mi-am amintit acum, cand vă povestesc: exact in ziua aia am avut nunta, ca-mi amintesc cum unii invitati mai fugeau pe la cate-un televizor sa vada deschiderea 🙂

Am inteles, multi ani dupa rahatul ala de la nota data Nadiei la Moscova, ca Bela Karoly a vrut sa retraga echipa, s-a dat telefon la Ceausescu, sau a sunat el, nu mai stiu. Oricum, o reflectare fidela a spiritului olimpic rusesc.
Apoi, la un meci al naționalei de fotbal în Suedia, pe celebrul stadion Rassunda, unde ai noștri au învins cu 1-0, prin golul lui Cămătaru, el a făcut afirmațiile despre cum că ar fi bine pentru fotbalul și sportul romanesc ca sportivii români să fie lăsați să meargă “afară”, în vest. După comentariul ăla, a fost interzis de la orice apariție la radio sau TV. A putut comenta apoi doar pe stadionul Steaua, din Ghencea… Ce destin trist! Să-ți faci meseria ca un profesionist, dar să fii pedepsit pentru asta. Așa ceva, tinerii de azi nu pot înțelege. Pentru că nu e firesc…

De aceea, la finala de Cupa Campinilor Europeni, castigata de Steaua in 86, a comentat Teoharie Coca-Cosma, celebru pentru strigatul final Suntem finalisti! Am castigat Cupaaa… 🙂 Va dati seama ca el era comentator si pentru TV si pentru radio?? Ca sa se faca economie!!!! La finala UCL… triste vremuri.
După revoluție, Țopescu a revenit la TVR, nu doar ca și comentator sportiv, ci și realizator de diverse emisiuni. Și-a mai păstrat meseria de bază și a comentat chair și la Mondialul de fotbal din ’94. După celebrul meci, din sferturi, pierdut în fața Suediei, cei de la Evenimentul Zilei, care, în perioada aia, erau zeii media din România, au spus că Țopescu le-a purtat ghinion jucătorilor noștri și să nu-l mai lase TVR să comenteze vreodată… Penibil!
Mi se pare că nu a mai comentat după aceea decât atletism, gimnastică și patinaj la olimpiade sau mondiale. Fotbal, nu!
Am avut ocazia să îl cunosc la un eveniment, doar câteva clipe. Era exact cum bănuiam, elegant, stilat, rasat și de mare clasă. O cultură extrem de cuprinzătoare, care ii venea si din familie, tatal sau, Felix Țopescu fiind fost ofiter de cavalerie si comentator de sport pentru calarie. Dar cultura lui nu se oprea doar la sport, domeniu in care era o adevarata enciclopedie, si era completată si cu un simț al umorului deosebit de fin, ceea ce-l făcea să fie un om cu totul special, o adevărata personalitate.
Din păcate, timpul regulamentar pentru Cristian Țopescu s-a încheiat, iar Arbitrul Suprem nu i-a mai acordat prelungiri. În mintea mea, el se identifică cu Comentatorul Sportiv, cel care are și rol de formator, de educator, care este un adevarat reper moral și reprezentantul fair-play-ului desăvârșit. E cel care nu poate lipsi de la nicio competiție care contează. Și nicio competiție importantă nu poate fi completă fără vocea și comentariul său. Când am aflat că “a murit Cristian Țopescu”, instinctiv mi-a venit să intreb: “în ce minut?”

Mă iartă, Maestre, dar sunt convins că, la glumița asta, ați fi zâmbit și dumneavoastră. Un pic…
La revedere, Cristian Țopescu!