Fac parte din generația care a crescut cu comentariile lui Cristian Țopescu. Pentru mine, orice competiție sportivă majoră era similară cu prezența lui la microfon. Că era fotbal, gimnastică, tenis, patinaj, atletism sau handbal, el era garantul informației complete, al profesionalismului. Pentru că, atunci când comenta, îți spunea de la vreme, la istoria locului, până la câte becuri avea nocturna de pe stadion. Mai ales la transmisiile sportive din strainatate, te făcea sa “fii acolo”, să trăiești o senzație de teleportare, într-o perioadă în care nu aveai voie să ieși din țară nici măcar în Bulgaria. Era un fel de Wikipedia dedicata sportului: știa tot! Asta într-o vreme în care informatiile, mai ales cele de afara, erau putine si filtrate de regimul comunist.
Si da, mai erau si alti comentatori sportivi, unii buni, alții plictisiti si plictisitori, altii chiar pe lângă care, de exemplu, la unele întreceri hipice, ziceau cam așa: “iată, acum pe ecran a apărut un cal alb.” Sau, îmi amintesc de altul care, la un rezumat zilnic de la o olimpiadă (by the way, astea le mâncam pe pâine, că era singura sursa de informare despre jocurile olimpice in afara de live-uri) a spus ca echipa în negru e X și echipa în alb, Y, iar la sfârșit învinge X. Dar pe imagini era exact invers…
Dar Țopescu a fost unic! De vocea lui leg toate reusitele exceptionale pe care le-a avut sportul romanesc inainte: de la zecele Nadiei, la Montreal, la finalele de Cupa Davis, cu Nastase si Tiriac, la titlurile mondiale ale handbalului romanesc, la cursele lui Patzaichin, sau săriturile Vioricăi Viscopoleanu.
Însă Țopescu nu a avut deloc viață ușoară. Îmi amintesc că odată, la un meci de handbal în care Steaua, in echipa cu Gațu, Birtalan si toti jucatorii de legendă ai generației de aur (apropo, la handbal de ce nu se foloseste termenul asta?, pentru ca ei chiar au luat aurul mondial, chiar de trei ori!) juca o partidă decisivă în deplasare cu o echipa din Iugoslavia, Boraz Banja Luka, ne-a furat arbitrul în ultimele secunde, dând împotriva noastră un 7 metri pentru un fault mult în afara semicercului, pentru care, normal, se dicta lovitură de la 9 metri. Ca urmare, ai noștri au pierdut calificarea! Ce-a fost la gura lui, efectiv il simteam ca plange de nervi, revolta si neputinta!!! Dar, după aia, i-au tras-o ăia de la Secu’ și de la partid, așa că o perioadă a fost suspendat. Cum să spui tu ceva împotriva fraților noștri sârbi din blocul comunist? Mai ales în vremea în care Ceaușescu s-a împrietenit cu Tito, să fie împotriva rușilor. Păi, se poate, tovarăși?
Iarasi, un mare furt pe față comentat de el in direct a fost la Olimpiada de la Moscova sdin 1980, când, la gimnastică, arbitrele de la bârna au amânat acordarea notei pentru Nadia Comaneci timp de jumatate de ora!!! El comenta, încerca sa se abtina sa-si dea drumul la ce simtea, era o incarcatura fantastica politica, era la rusi, cu sefa arbitrelor rusoaica, în sfârșit, o oroare… TREBUIA ca sa iasa o rusoaica Davâdova, campioana olimpică absolută, iar Nadia era obstacolul care îi statea in față. Mai ales ca aia a fost o olimpiada boicotata de Vest, pentru ca, cu un an inainte, in 79, rusii intrasera in Afganistan. Urmatoarea, la Los Angeles, a fost boicotata de ruți si, la comanda lor, de fostul Bloc Comunist, cu exceptia Romaniei si Iugoslaviei. De aceea, daca vedeti pe YouTube intrarea delegatiei Romaniei in 84 la deschiderea oficiala, toata lumea din stadion s-a ridicat si a aplaudat! Atunci, Romania a terminat locul AL DOILEA la medalii, dupa SUA!!!
Hahaha, mi-am amintit acum, cand vă povestesc: exact in ziua aia am avut nunta, ca-mi amintesc cum unii invitati mai fugeau pe la cate-un televizor sa vada deschiderea 🙂
Am inteles, multi ani dupa rahatul ala de la nota data Nadiei la Moscova, ca Bela Karoly a vrut sa retraga echipa, s-a dat telefon la Ceausescu, sau a sunat el, nu mai stiu. Oricum, o reflectare fidela a spiritului olimpic rusesc.
Apoi, la un meci al naționalei de fotbal în Suedia, pe celebrul stadion Rassunda, unde ai noștri au învins cu 1-0, prin golul lui Cămătaru, el a făcut afirmațiile despre cum că ar fi bine pentru fotbalul și sportul romanesc ca sportivii români să fie lăsați să meargă “afară”, în vest. După comentariul ăla, a fost interzis de la orice apariție la radio sau TV. A putut comenta apoi doar pe stadionul Steaua, din Ghencea… Ce destin trist! Să-ți faci meseria ca un profesionist, dar să fii pedepsit pentru asta. Așa ceva, tinerii de azi nu pot înțelege. Pentru că nu e firesc…
De aceea, la finala de Cupa Campinilor Europeni, castigata de Steaua in 86, a comentat Teoharie Coca-Cosma, celebru pentru strigatul final Suntem finalisti! Am castigat Cupaaa… 🙂 Va dati seama ca el era comentator si pentru TV si pentru radio?? Ca sa se faca economie!!!! La finala UCL… triste vremuri.
După revoluție, Țopescu a revenit la TVR, nu doar ca și comentator sportiv, ci și realizator de diverse emisiuni. Și-a mai păstrat meseria de bază și a comentat chair și la Mondialul de fotbal din ’94. După celebrul meci, din sferturi, pierdut în fața Suediei, cei de la Evenimentul Zilei, care, în perioada aia, erau zeii media din România, au spus că Țopescu le-a purtat ghinion jucătorilor noștri și să nu-l mai lase TVR să comenteze vreodată… Penibil!
Mi se pare că nu a mai comentat după aceea decât atletism, gimnastică și patinaj la olimpiade sau mondiale. Fotbal, nu!
Am avut ocazia să îl cunosc la un eveniment, doar câteva clipe. Era exact cum bănuiam, elegant, stilat, rasat și de mare clasă. O cultură extrem de cuprinzătoare, care ii venea si din familie, tatal sau, Felix Țopescu fiind fost ofiter de cavalerie si comentator de sport pentru calarie. Dar cultura lui nu se oprea doar la sport, domeniu in care era o adevarata enciclopedie, si era completată si cu un simț al umorului deosebit de fin, ceea ce-l făcea să fie un om cu totul special, o adevărata personalitate.
Din păcate, timpul regulamentar pentru Cristian Țopescu s-a încheiat, iar Arbitrul Suprem nu i-a mai acordat prelungiri. În mintea mea, el se identifică cu Comentatorul Sportiv, cel care are și rol de formator, de educator, care este un adevarat reper moral și reprezentantul fair-play-ului desăvârșit. E cel care nu poate lipsi de la nicio competiție care contează. Și nicio competiție importantă nu poate fi completă fără vocea și comentariul său. Când am aflat că “a murit Cristian Țopescu”, instinctiv mi-a venit să intreb: “în ce minut?”
Mă iartă, Maestre, dar sunt convins că, la glumița asta, ați fi zâmbit și dumneavoastră. Un pic…
La revedere, Cristian Țopescu!