Nu sunt turmentat… da’ io pentru cine votez?

Încă de la început trebuie să remarc calitatea din ce în ce mai scăzută a candidaților la președinție. Începând cu cel mai bine clasat, care nu-și găsește diploma de bac, până la unii care n-au noțiuni elementare de politică externă. Sincer, nu-mi place niciunul dintre prezidențiabili. Însă vreau să votez, am făcut-o întotdeauna.
Evident, nu votez PSD. Nu am făcut-o niciodată, cu excepția votului din 2000, în finala Iliescu-Vadim. Pe care strategii roșii vor s-o repete acum, forțând intrarea lui Simion în turul al doilea. Ei știu că singurul care nu-l învinge pe Ciolacu în finală e Simion.
Așa că încerc să votez pe cine ar fi pe locul al treilea, cât mai aproape de șeful AUR, cu șanse să treacă de turul unu. Cel mai probabil ar fi Elena Lasconi, însă în ultimul timp, apare Ciucă pe turnantă. Deși, sondajele care îl plasează pe el al treilea e posibil să fie măsluite, tocmai pentru a-l vota cei aflați în situația mea și a nu-i da votul lui Lasconi, care astfel ar pierde finala în fața lui Simion.
Când a început campania, eram sigur că voi vota Geoană. Pentru că, matematic, era cel mai calificat pentru rolul de președinte, adică politica externă și șeful armatei. Ambasador în SUA, cinci ani aproape de șefia NATO, clar sunt argumente puternice pentru a fi siguri că știe să articuleze în engleză niște argumente logice cu orice șef de stat din lume. Însă evoluția lui în ultimele luni și amintirile răscolite despre PSD, Vanghelie, Moscova, Vântu și “multă sănătate Majestății Sale” m-au făcut să renunț.
Repet, nu-mi place nici Lasconi, de multe ori o simt că forțează mult și e falsă, însă are dreptate și Băsescu: dacă vrem totuși o opoziție monolitului PSD-PNL, care va forma o majoritate și după alegeri, e singura variantă de ales. Sper ca ea să intre în finală și atunci să fie majoritar votul anti-PSD.
Ne vedem la vot. Multă inspirație 👌
Sal’tare, taică, și noroc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *