Isărescu a dat cu Veorica-n gard

MGxG - Since 1960

Nu pot, pe bune, chiar nu pot. Initial, m-am tot abtinut sa postez ceva despre numirea Veoricai in functia de consilier pe strategie la BNR. Numirea, facuta de ditamai Mugur Isarescu, guvernatorul BNR.

Insa, pe masura ce trecea ziua, simteam ca ma incarc daca nu scriu nimic. Asa, cumva, de parca as trada si nu m-as duce in Piata Universitatii in anii ’90, sau in Piata Victoriei, mai tarziu. Si nu am mai rezistat. E trecut de trei noaptea, mi-e clar ca nu pot dormi, trebuie sa scriu ceva.

Isarescu a fost numit in functia de guvernator BNR de Iliescu insusi, in septembrie 1990. Asadar, banuiesc ca este cel mai vechi demnitar al statului roman. Si, cu siguranta, cel mai vechi guvernator de banca nationala din lume. Avea respectul meu, nu doar pentru vechimea lui in functie, dar si pentru masurile luate de-a lungul timpului. Cu toate cu multi, priceputi in ale finantelor, le-au tot contestat.

Matematic, daca PSD a guvernat 75% din cei 31 de ani de la revolutie, e clar ca Isarescu a lucrat si convientuit cu ei in toata aceasta perioada. Mai mult, la ultima numire a guvernatorului, el a fost sprijinit pentru a-si prelungi contractul de catre PSD. Asa ca, probabil, are de platit inapoi niste servicii coanei Veorica.

Acum, ce am eu cu femeia? Era o simpla profesoara de tehnologie din Videle, colega de cafea cu Carmen Dan (cea care a raportat ca si-a gasit microfoane in prize,… remember?), secretara la aceeasi scoala de renume teleormaneana. Ambele, numite de Dragnea. Cel care a plasat, personal, mii de oameni in administratia centrala si locala. Si de aia se mira astia de ce multi sefi sunt impotriva sistemului actual. Pe care, e evident, actuala putere nu il poate destructura.

Cand a numit-o Dragnea ca prim-ministru, tot ce a putut spune despre Veorica a fost ca nu este conflictuala. Cu alte cuvinte, este ca o matura: unde o pui, acolo o gasesti! Pe bune, asta te recomanda sa fii primul ministru?

Ce a ramas in urma ei?

Rusinea de fi reprezentat, ca roman, de o asa catastrofa in intalniri internationale, unde interlocutorii se simteau evident stanjeniti de alaturarea cu Veorica. Mai mult, ea insasi nu stia, de multe ori, in ce oras, sau tara, se afla in vizita.

Sa stai tu 9 ani la Bruxelles, ca europarlamentar si sa nu inveti o limba straina decat pana la nivel de “Make a photo”, sau de “He, he…!” Asta, da, chiar poate fi o performanta. Era cunoscuta in Parlamentul European ca aparand mereu cu niste pungi de cumparaturi, fara sa vorbeasca cu niciun parlamentar strain, sau sa ia niciodata cuvantul in plen.

Ea era prim-ministru pe 10 august 2018, pe vremea renumitului muie PSD cand am fost in Piata Victoriei si, impreuna cu o suta de mii de oameni, am fost gazat si alergat de niste mizerii de jandarmi si politisti condusi de ea si de colega ei de cafea din cancelaria din Videle. Niciodata nu voi uita sau ierta asta! Nu doar pentru mine, ci si pentru copiii, femeile, bolnavii, batranii care au fost pusi in situatia umilitoare de a fi gazati, alergati si haituiti doar pentru ca protestau.

Am avut in viata mea profesionala ocazia sa fiu si consilier si sa fac si cursuri de strategic thinking si chiar sa practic asa ceva. O perioada, chiar am fost consilier de ministru al comunicatiilor, domeniu cunoscut de mine foarte bine la acel moment. Iar strategii am facut pentru mai multe companii si domenii. Zic eu, cu success. Adica, chiar s-au obtinut bani cu planurile facute de mine. Nu spun asta ca sa ma laud, ci ca sa arat ca ma pricep, cat de cat, la ce inseamna consilier pe strategie. Sau ce ar trebui sa insemne rolul asta.

Dar cand l-am auzit pe consilierul Adrian Vasilescu al lui Isarescu, care explica numirea Veoricai prin faptul ca BNR are nevoie de cineva care a baut cafea in zona verde cu cei mari de la Bruxelles, a fost maxim! Saracu’ om, de ani de zile a fost mai mult pe PR, a explicat toate miscarile BNR, ca sa cada bine. Si vine acum incearcand sa repare cacatul facut, spunand ca Veorica e cea mai potrivita. Cea mai potrivita sa ce? Pai ce explica el, asta cu cafeaua, e rol de PR, nu de strategie. Strategia o faci in birou, gandind viitorul si punand cap la cap ipoteze, planuri, optiuni, probabilitati. Nu stand la cafea. Aia e PR, sales, lobby, spune-i cum vrei…

In plus, Veorica nu era primita, ca prim-ministru, de leaderii adevarati, care o evitau elegant. Si in SUA a avut o vizita ratata, in care s-a facut de rusine. Daca in rol de prim-ministru nu era frecventabila, de ce ar fi in nou rol de consiler?

E clar ca sunt niste servicii de reciprocitate ce trebuie returnate, pentru ca, de! si Veorica a fost om cu Mugurel, realegandu-l in noul mandat, pe vremea cat era sef PSD. Deci si el trebuie sa-si plateasca partea. Cum e vorba aia, “there is no free lunch!”

Bai, dar sa te faci tu de rahat in asa hal, incat sa dai calci in picioare o cariera de peste 30 de ani, ce parea impozanta, mi se pare cheap rau de tot. Iar salariul ala de cat o fi, daca ii datora ceva Veoricai, putea sa i-l dea din banii lui de la vie, de unde isi vinde vinurile, doar sa stea acasa, sa nu apara alaturi de imaginea BNR.

De ce sa ne mai miram ca lucrurile nu functioneaza la noi ca intr-o tara normala? Poate ca e normal cum fac astia si doar eu nu sunt normal in tara asta…

Imi cer scuze daca am scris prostii. Nu mai am nerv sa recitesc si sa verific, asta e! Poate, maine, cand voi vedea textul, voi sterge postarea, ca e penibila. Dar, in acest moment, va spun cu mana pe inima, asta simt!

Singura scuza pe care o am la indemana e ca, pana mea!… e trecut de patru dimineata.

Apropo! Bai, romani, ne trezim si noi, pana la urma?

IUBESC FEMEIA…

  • Pentru cine nu stie, Iubesc Femeia era un tango celebru al lui Cristian Vasile in anii interbelici

Zilele astea, toata lumea normala vorbeste despre niste citate referitoare la femei ale unui proaspat senator ales din partea AUR. Citate absolut gretoase, de un misoginism exacerbat. Unul care e scriitor, se pare ca e destul de cunoscut si, poate si apreciat. Altfel, nu ar fi publicat atat.

Sincer, nu am auzit de el, dar, ce pretentii sa ai de la mine?

In schimb, altii au auzit de el, dar nu prea bine…

Inca de la inceput, vreau sa subliniez ca parerea mea despre femei este cu totul alta, cei care ma cunosc o stiu, desigur. Iubesc femeile! Si le apreciez, in aceeasi masura. Mereu am sustinut ca, de fapt, ele sunt sexul puternic. La cat de fricosi suntem noi, barbatii, si la cat de putine responsabilitati putem duce, fata de ele, nu am niciun dubiu. Si, pentru ca imi place sa pictez Frumosul, de cate ori am ocazia pictez femei, indiferent ca sunt portrete sau nuduri. As picta si mai multe, dar… asta e o alta poveste.

Revenind, tipul asta a scris mai multe cugetari absolut idioate/deranjante despre cea mai buna jumatate a omenirii. Foarte multi interpreteaza asta ca venind din niste frustrari imense, generate de relatia individului cu femei in viata lui. Nu ma pricep, nu stiu, asa o fi…

Copiez aici doar doua citate din Sorin Lavric, Decoct de femeie, Editura Ideea Europeană, 2019:

  • „nu sunt un admirator al sexului frumos. Admirația cere recunoașterea ab initio a unei relații de superioritate: admiri pe cineva pe care îl bănuiești a fi deasupra ta, pe când femeia poate fi cel mult dorită, dar în nici un caz admirată”.
  • „Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie, nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios.”

Asa cum ziceam, nu impartasesc in niciun fel ideile acestui scriitor, sau filozof, sau ce-o fi el. Care a terminat medicina si filozofia,… de unde rezulta ca nesimtirea nu sta in IQ. Eu, de exemplu, mereu am cautat si admirat femeile cat mai destepte, profunde si lucide. Am avut si am atatea de invatat de la ele!

Ce mi se pare mie cel putin nepotrivit e altceva si o sa incerc sa explic cat mai bine.

Inteleg ca multe din citatele incriminate sunt preluate din cartea citata mai sus, aparuta in 2019. Poate ca nu e singura sursa de citate si ziceri defaimatoare, dar despre asta am citit. Asadar, omul publica niste chestii acum un an. Si nimeni nu spune nimic, nicio reactie la timpul respectiv.

Acum tot netul este plin de revolta si de ura, toti oamenii normali la cap fiind contrariati, desigur.

Pana si maestrul Gabriel Liiceanu (care chiar i-a coordonat lucrarea de doctorat), pentru care am o consideratie maxima, a publicat niste ganduri impotriva individului. Pe el il inteleg, trebuie sa justifice de ce Humanitas i-a publicat atatea carti. Nu se poate ca numele unei edituri atat de respectabile sa fie asociat cu un sexism de asemenea calibru.

In plus, Uniunea Scriitorilor il exclude si se delimiteaza de opiniile lui. Un gest foarte normal, dealtfel.

Insa toate aceste reactii ale celor indignati – pe buna dreptate, evident! – nu izbucnesc decat ACUM, imediat ce partidul lui si el creeaza surpriza la alegeri, fiind alesi in parlament. Adica, sa intelegem mai bine, daca el nu candida, sau nu era ales, reactiile astea nu ar fi aparut. Logic, nu? Repet, citatele sunt mai vechi, nu sunt scrise acum.

Mie asta mi se pare ca ar fi o problema. De fapt, toate ecourile aparute sunt generate si motivate de elementul politic, invelite in argumentele juste aduse unui astfel de discurs jignitor. Similar cu treaba aia ca atunci cand cineva e numit, candideaza, sau e ales undeva, incep dosarele sa se iteasca. Vezi si cazul doctorului Rafila, care pana cand nu a fost pus de PSD in fruntea listei, nu avea tatal implicat in Securitate etc…

Dar poate ca eu gresesc si reactiile apar exact atunci cand cineva intra in lumina reflectoarelor. In fine, bine ca au aparut chiar si acum luarile astea de pozitie, e firesc sa luam cat mai multi atitudine impotriva unor astfel de deraieri de la valorile de bun simt, spre care sper sa tindem cat mai multi.

Se pare ca mai avem multe de invatat despre ce inseamna discriminare, sub orice forma o veni ea. Uite, si cazul cu arbitrul roman care acum e blamat in toata lumea, tot de la lipsa noastra de cultura in politically correctness vine.

Dar cine sa ne invete asta? N-ar trebui sa fie cei din varful tarii, elita, nu-i asa? Poate chiar ala, proaspatul senator de AUR care i-a starnit pe toti cu “cufundarea în athanorul labios.”

Umilirea de la 13 iunie 1990

Discul Jos Comunismul - Imnul Golanilor

AU TRECUT 30 DE ANI…. de la cel mai rusinos episod al Statului roman! Acela in care un presedinte cheama minerii in Bucuresti sa… planteze panselute in Piata Universitatii!

Mai bine haimana, decat tradator
Mai bine huligan, decat dictator
Mai bine golan, decat activist
Mai bine mort, decat comunist.

Oare cati isi mai aduc aminte? Ce primavara frumoasa am trait atunci, plina de speranta ca Romania se va scutura de mantaua ruseasca comunista care a apasat-o 50 de ani si va deveni libera. Ca o fata frumoasa, care zburda prin campiile cu maci catre soare, avantandu-se inainte goala, doar cu speranta ca va reusi sa biruiasca Raul.

N-a fost asa! A fost Iliescu! Cea mai mizerabila figura politica a Romaniei, care, alaturi de Ceausescu, cu care juca cerculete, au tarat poporul asta in noroi si mocirla, pervertindu-l pentru zeci de ani. Pentru cei tineri, care nu au apucat grozavia petrecuta atunci, un scurt rezumat!

Dupa asasinarea lui Ceausescu, noua putere condusa de Ion Iliescu a dorit sa se certifice si justifice in fata tarii si au inventat joasa de-a teroristii. Ca urmare, la Revolutie, dupa ce a fost capturat Ceausescu, au murit mai multi oameni decat inainte. Multi oameni deschisi la cap si-au dat seama ca e o mare manarie, in urma careia Iliescu si sleahta lui au confiscate Revolutia. S-a constituit FSN ( Frontul Salvarii Nationale), care era condus de ültimul pe lista, cu voia dumneavoastra” Ion Iliescu. Care avea initial rolul de a organiza alegeri DAR FARA SA PARTICIPE LA ALEGERI. In monetul in care FSN s-a organizat ca partid politic si a anunta ca partricipa la alegerile din 20 mai 1990, totul a luat foc. Toti si-au dat seama ca e o furaciune.

Toate partidele importante au inceput sa organizeze mitinguri in weekenduri. Prin 10 aprilie, daca nu gresesc, cei da la PNT au avut un miting electoral in Piata Charles de Gaulle. Dupa miting, coloana se intorcea catre Piata Universitatii, iar undeva pe Bdul Magheru, o gospodina fesenista a “scapat”, ca din intamplare, un ghiveci cu flori de pe balcon, exact in capul unui participant la miting din coloana. Oamenii s-au revoltat, mai ales ca rana produsa a fost destul de importanta.

Discul Jos Comunismul - Imnul Golanilor
Discul Jos Comunismul – Imnul Golanilor

Lumea, nervoasa, a ocupat Piata Universitatii si a inceput sa scandeze Jos Iliescu! Era intr-o duminica superba. Apoi, luni, marti, miercuti, lumea se aduna dupa amiaza acolo si ocupa Piata. Pana in primul weekend, deja se strangeau, in mod regulat mii si zeci de mii de oameni. Asa a devenit Piata cel mai longeviv miting din lume. Am participat in aproape fiecare zi. In timpul saptamanii eu cu Ana faceam schimb, pentru ca unul din noi ramaneam acasa cu copiii, iar in weekend mergeam toti, impreuna cu baietii nostri.

Au fost miste seri nemaipomenite pe care le-am traiti acolo. Cu sperante, cu oameni de o mare calitate (nu toti, dar preponderant), cu spirite alese care vorbeau sau cantau de la balcomul Universitatii, chiar simteam ca e o insula e libertate. Unde nu ne poate atinge perfidia, mojicia si nesimtirea fesenista, condura de Iliescu. Cat am strigat eu Jos Iliescu si Jos comunismul,… nu cred sa mai fi strigat ceva atat de intens in toata viata mea. Cu exceptia, poate, a Muie PSD!

Au incercat tot timpul sa denigreze spiritul Pietei, sa spuna si sa arate ca in corturile din fata Teatrului National erau droguri si acolo niste fete si-o trageau intr-o veselie cu oricine etc. Nu au reusit sa ne imprastie. Alegerile au fost in 20 mai 1990 si Iliescu a iesit cu 86%. Eu l-am votat pe Ratiu, care m-a convins la ultima confruntare TV cu Iliescu si Campeanu (PNL). La partide a votat cu liberalii.

O dezamagire crunta pentru toata Piata. S-a mai diluat si spiritul si participarea dupa anuntarea votului. Insa nu a disparut de tot. In vietatea Piata Universitatii inca pulsa viata, inca supravietuia. Imi amintesc ca in 30 mai 1990 a fost un cutremur destul de baban pe la orele 14 si ceva. Nu au cazut claditi, dar a fost naspa. Si asta a avut replic destul de multe si sesizabile. Una din ele a fost in noaptea aia. Eram singur acasa, Ana era plecata cu copiii la Onesti. Si atunci, la 12 noaptea, am plecat in Piata. Ala era noul meu “acasa”, locul unde eram cu oameni care gandeau ca mine…

Iliescu era turbat, ca abia castigase alegerile cu 86%, dar nu era recunoscut unanim, ii statea ca un ghimpe in coasta nenoricita asta de Piata. Un sfat de bine pe care i l-a dat Mircea Dinescu, care era si el parlamentar, a fost “sa-I lase pe cei din Piata sa fiarba in suc propriu!” Ca urmare a acestei nesimtiri, de cate ori incerca Dinescu sa apara prin Piata, era huiduit copios. Dupa asta, a cumparat fosta gazeta de umor Catavencu – extrem de mitso si de caustica – si a transformat-o in Academia Catavencu. Ca sa apara si el in lumea buna ca fiind anti-Iliescu…

Erau de mult zvonuri ca vor aduce minerii sa ne curete din Piata. In noaptea aia cu cutremurul din cand in cand, aparea cate un zvon ca uite, bai, vin minerii pe bulervard, dinspre Piata Romana. Si ne uitam, cu frica, inspre acolo, ca sa fim pregatiti, eventual, sa fugim.

Nu au venit in noatea aia. Ci mai incolo, in dimineata de 13 iunie 1990… Atunci m-am dus si eu in Centru, am fost langa Arhitectura, la Caleriile Caminul Artei, unde un individ in civil a pus un cocktail Molotov sub o furgoneta ce a luat foc instantaneu… Ala mirosea de la o posta ca era securist si ca avea misiunea sa creeze diversiuni. Pentru a da Politiei motive sa intervina.

Pentru cei tineri, ca sa inteleaga ceva, faceti un exercitiu de imagine (bravo, Veorica Dancila!) si ganditi-va ca daca apar niste manisfestanti anti-Iohannis la Palatul Cotroceni, acesta ar chema minerii sa-I rupa pe aia cu bataia! Si apoi i-ar si lasa doua zile sa faca ordine in Bucuresti si sa altoiasca, sa violeze si sa aresteze pe cine cred ei de cuviinta. Vi se pare firesc sa se intample asta?

Stiu ca minerii ajunsesera sa controleze chiar si masini pe sosea, si sa vada ce e in masina sau in portbagaj. In plus, erau sprijiniti si aplaudati de “oamanii de bine din Capitala”, mai pe scurt niste animale frustrate, care au urat in toata viata lor faptul ca ei sunt prosti si ca unii chair au invatat si au devenit destepti. Iar acum aveau ocazia sa le futa una in gura cu bocancul. Sau cu minerul.

Cred ca am mai povestit aici, copiii mei m-a salvat atunci, ca mergeam cu ei la dispensar (Mircea 4 ani si Dan 2 ani) impreuna cu Anca. Iar eu il aveam pe Dan in carca, care era bolnav. Aaaa, am uitat sa va spun. Marea mea vina, pentru care un camion plin cu mineri care treceau pe langa noi se uita cu balele scurse dupa mine, era ca… aveam barba!

Ce ti-e si cu intelectualii astia…

Repet, cel mai rusinos reper al Statului Roman consider ca a fost Mineriada din 13-15 iunie 1990. Atunci, tot Vestul, care pana atunci ne srpijinise si ne apreciase curajul, ne-a inchis portile. Iar Iliescu e bine-merci, probabil se uita la televizor si se gandeste cu nostalgie ce bine arata el la 60 de ani… cat am eu acum.

Golan
Golan

Foto: am de atunci toate cele 4 discuri cu cantecele Golanilor, pe care le pastrez ca o amintire ca, daca te intereseaza ceva, chiar daca esti mic, poti face diferenta! Noi am facut-o! Termenul GOLAN a fost dat de Iliescu celor din Piata! Ceea ce i-a determinat pe multi oameni de cultura, personalitati, sa se declare solidari cu noi, cei din Piata. De exemplu, Eugen Ionesco s-a declarat “Academician Golan!”

Băsescu și… Punctul de Fugă

Cred că Băsescu este de departe cel mai bun politician român pe care l-am văzut eu. L-am votat de fiecare dată, indiferent că era vorba de primărie, președenție, sau referendum. Aaa, stai, că la unul parcă nu trebuia să merg. Nu mai știu, cred că Dragnea-și aduce aminte despre asta mai bine. Că tot are acum atâta timp liber… 🙂
O mai fi avut el scăpări, blonde, brune, dar i se mai iartă, că, vorba aia, a fost marinar, însă s-a întors mereu în portul lui de-acasă. Poate are dreptate, și faptul că a fost șeful reprezentanței României la Anvers, nu-l incriminează sută la sută că a fost securist, sau că a colaborat cu băieții cu ochi albaștri – deși tare mă îndoiesc de asta, în condițiile în care știu foarte bine cine putea ieși din țară în vremea aia și pe ce criterii.
Însă, băi, s-o bage el pe aia că el nu a știut că ofițerul de la contrainformații din armată nu e securist, las-o-n pana mea, că e prea de porc!
Acuma, că m-a stârnit Băse, hai să vă zic o poveste adevărată.
Eram în armată, intrasem la facultate și de aia făceam doar 9 luni, la TR – termen redus. Am făcut la Târgoviște, la tancuri. Am fost noi, de la Mașini-Unelte, împreună cu cei de la Mașini Termice din București și cu băieții de la TCM-ul din Sibiu. Faini băieți! Pentru că acolo nu aveam Facebook, nici măcar net (glumesc, vorbim de perioada 1979-80), iar la televizor erau doar căcaturi comuniste, singurele bucurii pentru mine erau cărțile, cititul și scrisul de scrisori. Pentru un băiat în armată, în anii ăia, momentul în care primea o scrisoare era atât de special, încât provoca o plăcere extraordinară. Cel puțin, așa era pentru mine. Iar dacă scrisorica era și de la o fată, ce mai! eram aproape de orgasm. Cu toată bromura lor pe care ne-o puneau în ceaiul de dimineață sau de seară…
Într-o zi, prin noiembrie, nu știu de unde veneam, intru în dormitor și mă duc la patul meu. Aveam dormitor d-ăla mare, de 32 de persoane, cu paturi suprapuse. Io dormeam sus, dar valiza – le știți, alea celebre, din lemn – o țineam sub patul de la “parter”. Și observ că valiza fusese deschisă, iar încuietoarea era spartă. Întreb în jur ce s-a întâmplat, iar băieții sar pe mine “băi, Gheorfane, ai belit-o! Te caută CI-stul, el a venit și ți-a deschis valiza, cică ai primit o scrisoare nașpa, du-te la el”. (Asta cu Gheorfanul era derivata unei porecle inițiale de Gyorfy, pe care o primisem în anul întâi de liceu de la prietenul meu Liviu Mancaș. A mai avut și varianta Borfanul 🙂
M-am căcat pe mine de frică, știam că ceistul era ăla de la securitate, mă gandeam că iar trebuie să explic vreo caricatură sau ce-oi mai fi făcut pe-acolo. Mai ales că făceam și gazeta de perete și puneam tot felul de chestii cu schepsis pe ea, sau cu dublu înțeles. Dizident, ce mai 🙂 Că nici în armată nu stăteam potolit, vorbeam tot felul de prostii anti, spuneam cele mai multe bancuri, așa că erau toate motivele să mă ia ăștia la ochi. La ăia albaștri.
Mă duc la biroul respectiv, bat, intru, salut, mă prezint.
– Să trăiți! Tovarășe căpitan, sunt Mircea Gheorghe, soldat TR de la plutonul unu, compania întâi, m-am prezentat la ordinele dumneavoastră!
Securistul se uită la mine, după care începe să mă întrebe diverse generalități, dacă îmi place armata, la ce facultate intrasem, prostii. Până când scoate dintr-un sertar un plic, îl pune pe masă și mă întreabă direct:
– Tovarășe soldat, dumneata vrei să dezertezi??
Io, deja ud că nu știam unde vrea să ajungă, iar era să leșin!
– Nu, să trăiți!
Pe bune, acum! Dacă chiar aveam de gând să fac un mic prison break de Târgoviște, el credea că într-adevăr o să-l informez pe el?
– Dar cu scrisoarea asta ce e?
Mă uit, un plic complet atipic, cu multe chestii colorate, desenate și aplicate pe el. Scrisul era îngrijit, cu Rotring-ul de 1mm, scris cu șablonul, nu de mână. Repet, vorbim de noiembrie 1979, când singurele plicuri pe care le găseai erau cele albe, iar dacă aveai d-alea cu Par Avion pe ele, erai șmecher.

Plicul

Pentru ca noi la liceu la Sava nu făceam desen, în ultimul an de liceu, luasem meditații la desen cu un arhitect foarte valoros, un om deosebit, Mihai Nicolescu. Terminase Arhitectura cu zece și lucra atunci pe platforma de la Fizică Atomică din Măgurele. Perspectivă, geometrie descriptivă, axonometrii, umbre, proporții, case țărănești, edificii importante, valorat, colorit, ce mai, toate alea. La desenul în perspectivă, punctul în care se adună, se întâlnesc toate dreptele paralele se cheamă punct de fugă. În acel loc de pe linia orizontului “fug” toate liniile care pleacă de la privitor spre orizont, în punctul în care privește acesta.

Cel mai cunoscut exemplu este “Cina cea de taină”, genialul tablou al lui Leonardo da Vinci. Toate liniile orizontale ale acoperișului încăperii și ale fantelor din pereți, prelungite, duc în punctul de fugă central, exact în ochiul lui Isus Hristos. Deși, în realitate, evident că ele sunt paralele.
Pe plic erau mai multe puncte de vedere și un… PUNCT DE FUGĂ. Pe unde, evident, distinsul a crezut că eu vreau să fug din unitate. Iar instrucțiunile ar fi fost în interiorul plicului. De aceea, îmi și deschisese plicul să citească conținutul. Sincer, înainte îi credeam p-ăia de la secu’ mai inteligenți, însă după episodul ăsta, m-am lămurit și cu ei. Mi-a luat ceva timp să-i explic pe scurt teoria perspectivei, a avut ceva urme de inteligență și părea ca l-am lămurit, dar în final parcă tot am avut impresia ca nu era sută la sută convins că nu l-am aburit…
Peste doar un an avea să apară Cel Mai Iubit Dintre Pământeni, excelentul roman al lui Marin Preda. Când am citit ce a pățit Victor Petrini, arestat pentru că într-o scrisoare peste graniță i-a scris unui fost coleg aștept ordonanțele dumneavoastră, pe bune dacă nu m-am gândit că este exact întâmplarea mea cu scrisoarea primită și cu securistul unității militare. Doar ca la mine totul s-a terminat cu bine…

Așadar, nea Băsescule, hai, bre, las-o-ncolo, chiar nu știai că ăia de la CI din armată sunt de la securitate? O știam io, un biet soldat terist și n-o știai matale, ditamai comandantul de navă? Hai, zi-o p-aia pe bune, și-ți promit că, chiar dacă ai fi colaborat, eu tot te consider cel mai bun politician pe care l-am cunoscut…

PONTA – Micul Titulescu, sau un oportunist politic?

Când s-a spart USL-ul, care domina copios tot ce mișca în țară, Victor Ponta a încercat resuscitarea lui deschizându-i ușa lui Tăriceanu, un trădător al PNL-ului, cu care cică ar fi înființat USL 2, sau USL se întoarce. Era prea de porc, o alianță între ditamai PSSul și un om. Și atunci au pus la cale înființarea ALDE, în care Tăriceanu s-a aciuat și el în partidul băiatului ăluia lansat de Voiculescu. În scurt timp l-a dat afară din partid pe cel care l-a găzduit în vremurile grele și i-a furat și partidul. Exact cum făceau comuniștii când furau casele proprietarilor, iar pe ei îi dădeau afară, dacă nu cumva îi mai trimiteau și la Sighet sau la Canal.

După aia, Ponta l-a ajutat pe alde Tăriceanu cu niște parlamentari, funcții, astfel încât să aibă și el o alianță cât de cât, dar să capteze și de la liberali niște trădători, care dacă se transferau la PSD era prea de tot, însă plecând la ALDE, apăreau cât de cât ca fiind tot liberali. Un fel de PNL – Aripa Tânără, ruptă din PNL-ul lui Câmpeanu în 1992, de același Tăriceanu, împreună cu Patriciu și Cataramă. Același model, aceeași trădare. “Trădare, trădare, da’ s-o știm și noi!”, cum bine zicea Nenea Iancu.

După catastrofa de la prezidențiale din 2014, când Iohannis l-a bătut pe Ponta de l-a ascultat cu urechea, (apropo, parcă și acolo a mirosit a trădare, nu?), VV și-a dat seama că i se va lua capul. Chiar dacă rămăsese premier și mare șef pe mâna stângă. A eșichierului, nu așa vă place vouă să spuneți? S-a uitat în jur și și-a dat seama că nu Rovana Plumb va fi șefă în locul lui, chiar dacă mahării din București au susținut-o pe ea și chiar a fost șefă pentru un weekend. Însă luni, șmecherul mustăcios, Dragnea, care aștepta la colț să-i vină rândul de câțiva ani, încă de când era pe scenă cu Mircea Geoană în seara cu opereta ” Mihaela, dragostea mea!”, și-a adus tabăra de baroni din teritoriu și a preluat puterea. Totală!

Totul era bine, tot ai lor erau la butoane, mai puțin ăla roșu (sic!), de la Cotroceni, însă nimeni nu avea să prevadă că urma să fie o nenorocire, cea de la Colectiv. Deși noi eram în stradă încă dinainte, pentru coloanele ucigașe ale ministrului de interne, drama im care au murit atâția tineri a pus capăt planurilor PSD. Care a trebuit să plece, lăsând loc și chiar votând și sprijinind, guvernul Cioloș. Tehnocrați nu au avut decât un an la dispoziție, din păcate, încercând să mai panseze rănile lăsate sângerânde de pesediști. Dragnea & Co s-au repliat, și în 2016 au lovit cel mai puternic, profitând și de o brambureală a unei opoziții ezitante și neclare.

Ponta a cam dispărut din peisaj, a mai cutreierat prin ale țări cu cluburi și discoteci celebre, unde nota de plată era cu multe zerouri, apoi s-a retras să se reculeagă politic. După celebrele ordonanțe 13-14, când dârdâiam în fiecare seară în Piață și ne-am dat seama cam ce dictatură a lui Dragnea urma, chiar am văzut un panou pe care scria “Ponta, hai înapoi, că am glumit cu muia aia!”.

Sunt convins că și Ponta știa foarte bine ce urma să se întâmple, pentru că avea atâtea informații despre ce a făcut Dragnea. Și încă le mai are. Așa că și-a dat seama că, mai devreme sau mai târziu, acesta va fi închis. Și, mai ales când a văzut ca Liviuț își dă jos propriul guvern, caz unic în istoria normală, a găsit ocazia să apară în scenă, calare pe un cal alb, cavaler de premier. Guvernul era el și Grindeanu!

Ce revenire mai spectaculoasă putea să aibă, decât asta? Brusc a devenit star de televiziune, s-au reactivat toate vechile legături vremelnic tăiate, iar el era, în sfârșit, recunoscut ca fiind cel mai înfocat opozant al lui Dragnea. A început să mai scoată ceva poze și anecdote de la naftalină și, gata, a simțit că i-a venit momentul.

Atunci Ponta a pus la cale planul de a distruge PSD din interior, că alți aderenți nu avea de unde să atragă.

Și-a făcut Pro România, o copie de PSD, un fel de aceeași Mărie cu alt joben, cu racolați din ce în ce mai mulți, care ori sunt nemulțumiți de ce mai primeau de la fostul partid, ori nu mai aveau nicio șansă acolo. Ori, poate au simțit miros de fiară rănită și au prevăzut că, sub conducerea VV Dăncilă, PSD va muri în chinuri.

Același vechi camarad de trădări, Tăriceanu, a fost curtat și acesta, inocent, imediat a ridicat codița, adulmecând un viitor mai bun decât ce i-ar mai oferi pesedeul pe final de mandat. Așa că degrabă au pus-o de un USL 3, sau cum s-o mai numi. Alianță să fie! (În viața de familie, musiu a ajuns al cinci alianțe, de ce n-ar ajunge și-n politică?) Moliceanu și-a dat seama că cele 4 procente ale lui nu ar mai fi contat într-o presupusă viitoare alianță cu Veorica și nu ar mai fi pupat ochișor, ci doar bătăturică. Si uite-așa, de-a lăsat-o in curul gol (la figurat, evident!), tocmai acu’ înainte de a se vedea și ea prezidentă. Na, drace, că nici de data asta nu vom avea președinte femeie. Țțțț,… misoginilor ce sunteți!

Pesediștii au intrat într-o epoca noua de dezvoltare multilaterală, cea a războiului VV: VV Dăncilă contra VV Ponta. Iar acesta din urmă a arătat că rămâne primul expert în copy-paste, replicând ditamai PSD-ul, de unde, în perioada următoare clar va suge mulți parlamentari dornici și ei de-o ciorbă de burtă reîncălzită. Dar e moka, frate!

Asta e istoria pe scurt a distrugerii PSD din interior, de către cel care a fost șeful lui. Mă refer la Ponta, dar nici Dăncilă nu e departe de a nimici PSD. Tot șefă și tot din interior. Însă ea nu poate face după aceea vreo construcție, va eșua lamentabil și în scurt timp după alegeri nu vom mai auzi de domnia Teleormanului (Dragnea, Veorica, Carmen Dan…) în istoria țării.

Cât despre întrebarea din titlu, rămâne valabilă.

Murim în România… și asta ne ocupă tot timpul

Așadar, ceea ce am scris în urmă cu câteva zile, a primit azi și o confirmare oficială. Venită de la cel mai înalt nivel, adică de la Președinte. Faptul că instituțiile statului sunt putrede, cotropite și conduse de mufloni incompetenți, numiți acolo de politic.
Evident, toți sunt în perioada asta în campanie electorală pentru Cotroceni și deja sunt în perioada în care își dau coate, ca atunci când ești în stația de Piața Victoriei la ora 8:30 și vrei să te strecori și tu să prinzi metroul de Pipera. Mai au până la stadiul de lupte de stradă, dar se vor antrena în concediu și vor veni in toamnă cu chef de cafteală, d’ăla ca-n Ferentari.

Autoportret

Însă toți trebuie să recunoască eșecul sistemic în care am ajuns după 30 de ani de alegeri libere. Pentru că da, trebuie să recunoaștem că NOI i-am ales. Deci si noi suntem parte a eșecului. Nu putem ca noi să îi alegem, apoi doar ei să fie de vină. Fără noi, ei nu ar fi acolo, nu și-ar putea numi toate rudele, amantele și obligațiile la conducere.
Așadar, în România secolului XXI (Veo, asta se citește “douăzeci și unu”!) mor copiii în maternități. Nu mai pomenim de cele din fundu’ țării, ci de aia din Giulești, centrală cum am zice. Mor tinerii în cluburi, în centrul Bucureștiului. Iar dacă supraviețuiesc, are grijă sistemul sanitar de la noi să-i omoare cu zile. Paranteză: Colectiv s-a întâmplat acum cinci ani. A fost cineva condamnat?
Cad oamenii cu avionul, dar motivul morții a fost înghețul. Pentru că super-autoritățile române nu au reușit să îi localizeze timp de două zile. Paranteză: a fost găsit cineva vinovat?
Mor bolnavii de cancer. Pentru că e cineva care într-un minister sau în CNAS decide soarta lor, trecând SAU NU niște medicamente pe niște liste. Deci, într-un fel, ăia au drept de viață și de moarte asupra bolnavilor.

Aici, trebuie să recunosc că, în cazul meu, am avut norocul să găsesc mereu injecțiile necesare tratării cancerului meu. Altfel, nu mai scriam aici, nu?
Mor bătrânii în fața, pe holurile, sau în curtea spitalelor, abandonați de ambulanțe. Eeeei, asta e! Sunt bătrâni, și-au trăit viața, ce mai vor acuma? Cât s-o mai ducă? Vorba ăluia de era purtator de cuvânt la CNAS: oamenii mor și cu sistem și fără
E vorba de un sistem citit cardurile de sănătate și care de aproape o lună nu merge! Paranteză: a zis madam ministru că îi dă pe mâna DNAului, că e clar că acolo s-a furat. Ați văzut până acum vreun fost sef CNAS vinovat?
Și apropo de DNA. Una dintre puținele instituții din țara asta care mergea și a dat rezultate cât de cât notabile, recunoscute de multe ori și in străinătate. Era mai curată decât celelalte instituții. Se știe că orice sistem, cand e atacat din interior, încearcă să “scuipe” afară pericolul. Așa că a fost decapitata de PSD, pentru că le amenința toate capetele cele corupte si putrede ale balaurului. Și le strica feng-shui-ul. Mai mult, România Coruptă i-a pus și încă îi pune cele mai mari frâne numirii LCK în fruntea procurorilor europeni.
Acum, odată cu detaliile ce vor rezulta în urma ororilor de la Caracal, vom realiza nu numai cât de nepricepuți, neinteresați și proști sunt oamenii din sistemul românesc integrat ce ar trebui să ne garanteze siguranță și încredere, ci și nivelul absolut grotesc în care s-a ajuns să se mintă oficial. Și să se dea pisica dintr-o parte în alta.
Ok, dar care ar fi soluția?
Păi sa începem cu tânăra generație, s-o educam si s-o aducem pe alte coordonate si valori adevarate. Cu cine vom face asta? Cu profesorii ăia adevărați, care iau nota 2 la examenele de titularizare. Și apoi vom crește și nivelul celor care nu iau bacul, dw la 45 la 50%. Sa, da, dar uiți câți olimpici avem? Ecact! Așa e, cei mai mulți din Univers. Însă unde se duc la facultăți olimpicii astia? Și unde vor lucra? În niciun caz în România, care va rămâne tot mai părăsită de valori și de valoare. Și credeți că ceilalți tineri vor rămâne?

Covrig cu seminte

Pai, hai sa va zic. Dimineață am fost sa-mi fac analizele si centrul de recoltare e langa Piata 16 Februarie din Bucurestii-Noi. Pentru ca nu am mancat nimic inainte de a-mi lua sange, dupa aceea mi-am luat un covrig cu seminte din piață și am întrebat-o pe doamna care m-a servit de ce e supărată. Domnule, îmi plesnește capul de durere. Probabil din cauza căldurii excesive de la cuptor. Eee, cu asta m-am obișnuit, însă de ieri lucrez numai singură, fetele astea tinere nu mai vor să vină la muncă. Pleacă afară la lucru. Of, așa m-as duce și eu,… dar nu pot, că îl am pe ăla micu’ în clasa a doua. Unde să plec acuma cu el? Lasă, sunt convins că că s-a gândit guvernul la o strategie grozavă, în locul muncitorilor români vor aduce vietnamezi, pakistanezi, că ei muncesc mai bine și sunt mai serioși.
Un căcat! Tot acolo ajungem, nicio șansă… Murim în România și asta ne ocupă tot timpul.
Totuși, recunosc ca sunt un sunt inconstient optimist și nutresc la o licarire de speranță din partea tinerilor, să facă ei un fel de revoluție, sau o resetare, sau ce-o fi și să inventeze o Românie Curată. De acolo, mai departe, drumul va fi simplu…

COMUNISM – CERNOBÎL – CANCER

Cernobîl

– Alo!
– Alo, bună, eu sunt! Ce faci?
– Bună! Uite, mă pregăteam să merg până la piață, să cumpăr salată, ridichi, ceapă si ce-oi mai găsi. Tu?
– Nu mai cumpăra nimic!!! Și să nu cumva să mănânci nimic proaspăt, ce crește la suprafața pământului… Să bei doar apă minerală, îmbuteliată. Nimic de la robinet!
– Cum adică, nu înțeleg nimic! Și ce să mănânc, că exact în perioada asta am nevoie de multe  vitamine, iar astea sunt cea mai bogată sursă. Chiar, ce-ți veni așa, dintr-o dată?
Cam așa ceva a fost dialogul meu cu Ana undeva pe la sfârșitul lui aprilie, în 1986. Amândoi eram În primul an de stagiatură, lucram la IMU (Întreprinderea de Mașini-Unelte) Bacău. Eu eram trimis într-o delegație la București, iar Ana era la părinții ei, la Onești.
Aaaa… și incă ceva, extrem de important în contextul ăsta: Ana era gravidă în trei luni cu Mircea, primul nostru copil.

Cernobîl

Prin niște surse sigure, dar și de la Radio Europa Liberă, aflasem cu o noapte înainte despre catastrofa de la Cernobîl. Nu știam mare lucru, ci doar că dezastrul este atât de mare încât era posibil, dar și foarte probabil, să fie contaminată de particule radioactive toată suprafața României. De aceea, trebuia evitat orice aliment proaspăt expus afară.

Cenzura era atât de mare – și frica la fel – încât te fereai să vorbești pe șleau la telefon. Încercai să transmiți mai mult printre rânduri, sperând ca interlocutorul tău să intuiască mai degrabă mesajul corect. Până la urmă, i-am spus Anei direct ce aflasem, indiferent dacă ar fi fost urmări. Prioritatea era copilul, no matter what!

– Păi și ce să mănânc? Că m-am săturat de coajă de ou pisată, amestecată cu miere.
Pe vremea aia, pentru a avea calciu, atât de necesar pentru o femeie însărcinată, nu găseai decât calciu lactic. Eventual mai cumpărai ceva pastile de la cineva care aducea din Germania, la niște super-prețuri. Ana citise undeva o metoda alternativa de a suplimenta calciul. De aceea, strângea toate cojile de la ouă, le pisa în râșnița de cafea (că oricum la cafea nu o foloseam, că găseai doar nechezol, amestecat cu paie), până se făcea o pulbere, pe care, ca să o poată înghiți, o amesteca cu miere.

Imediat după ce s-a aflat de Cernobîl, pe căi neoficiale, desigur, toată lumea parcă intrase în vrie. Si, exact ca și acum când apare un subiect important, toți păreau că se pricep la uraniu, izotopi și timpi de înjumătățire! Europa Liberă difuza non-stop toate informațiile disponibile atunci în Vest. Dar erau atât de sumare, iar cele mai multe erau doar presupuneri, pentru că însăși sursa, URSS-ul, nu oferea decât fake news. Evident diminua cifrele reale ale nivelului de radiații și efectele posibile. Iar asta abia după ce a fost forțată să recunoască că a fost ceva, pentru că Suedia a constatat un nivel foarte mare de radiații și i-a indicat pe sovietici ca sursă.

La vreo săptămână după accident, îmi amintesc că a avut loc o plenară a PCR, în care s-a trasat un plan de măsuri pentru a diminua efectele “incidentului” de la Cernobîl. Indirect, Partidul a recunoscut catastrofa, pe care, însă oficial nu a anunțat-o niciodată…

Nu știa nimeni urmările, pentru că nimeni nu avea acces la datele corecte. Însă mulți specialiști le bănuiau. De aceea, când rușii au organizat, la câteva săptămâni de la explozie, o cursă de ciclism internațională, organizată la ei, ca să dovedească faptul că totul e în regulă, cicliștii din Vest au boicotat. Premiile erau foarte mari, au participat doar cei din țările comuniste, forțați mai mult de autoritățile lor de la partid. Cât cinism să ai să organizezi așa ceva, doar să-ți speli imaginea, știind că poți, probabil, afecta iremediabil niște sportivi?

Marie Curie, cea care descoperise radioactivitatea, nu avea de unde să știe că efectele sunt devastatoare. Pentru ca lucra cu bucățile de uraniu cu mâna goală, a ajuns să moară fără mâini și fără picioare. Se pare că și acum sicriul ei este o sursă de radiații și va mai fi încă pentru mii de ani… Săraca femeie! Dar știința a evoluat, savanții știu exact urmările și efectele asupra celor expuși radiațiilor.
Sovieticii aveau probabil cei mai mari savanți.. Care știau situația. Dar care nu au spus-o…

Toți eram isterizați, în lipsa informațiilor cât de cât oficiale. Prietenul meu Călin Cristescu, care în vremea aia lucra la IFA (Institutul de Fizică Atomică) Măgurele, a venit atunci la mine acasă, cu un aparat ce măsura nivelul de radiații. Parcă era în roentgeni, sau așa ceva. Îmi amintesc că la pragul apartamentului era o valoare mai mare decât cea din living. Oricum, ambele peste normal. Știu că în perioada aia s-au distribuit pastile de iod, pentru a limita efectele asupra glandei tiroide.

Mult timp după, am aflat că în România am avut cât de cât noroc, pentru că norul radioactiv cel mai încărcat a fost transportat de vânt mai întâi deasupra Scandinaviei, apoi a coborât spre Europa de Vest, ajungând în final și la noi.

Am avut mari emoții până în octombrie 1986, când s-a născut Mircea, dar totul a fost perfect! Și Mircea, dar și Dan, născut peste doi ani, au fost și sunt perfect sănătoși, Doamne-ajută!

Însă vom afla vreodată dacă numărul din ce în ce mai mare de cancere din jurul nostru, sau bolile glandei tiroide, or avea legătură cu Cernobîl? Probabil că nu. Evident, în sensul asta, nu pot să nu mă-întreb, oare cancerul meu de acolo s-o fi generat?

Toate amintirile de mai sus mi s-au reactivat când am văzut serialul HBO dedicat catastrofei. Vi-l recomand, este un serial de excepție, dar mai ales un document prețios, ce vine după doi ani de cercetări minuțioase a numeroase arhive. Filmul aduce fapte, argumente și exemple clare desprinse din realitatea acelei lumi și a ceea ce înseamnă un sistem comunist, ticălos.

Știu, există multi nostalgici care regretă acele vremuri de dinainte de 1989. Probabil că-și regretă, de fapt, tinerețea, puterea, pozițiile și privilegiile avute… Multi din cei tineri, care nu le-au trăit, chiar le apreciază. Ei sunt mai de iertat, pentru că nu știu decât o parte a realităților, povestită de cei din primul grup, sau văzută pe diverse filmulețe de propagandă din anii comuniști găsite pe YouTube. Filmul este un must see pentru toți aceștia. Spre aducere aminte despre cum erau tratați oamenii, cum erau sacrificate destine, sau chiar vieți pentru ca rapoartele să dea bine la Partid și oamenii să-și câștige, cu mândrie, un loc mai călduț, o poziție mai înaltă, sau un titlu de Erou al Socialismului.

Cernobîl

Era de așteptat ca filmul, care a ajuns serialul cu cea mai mare nota pe IMDB, să iște controverse uriașe, mai ales în Rusia. Oamenii, probabil, acum află cât de cât exact ce s-a întâmplat atunci. Normal că propaganda a lansat o poziție oficiala cum că filmul este un circ și vor sa realizeze și ei un film, cu varianta lor. Că, de fapt, totul a fost provocat de un agent CIA. Poate o fi fost așa, nu știu… însă, indiferent cine sau ce l-a provocat, dacă se luau măsuri imediate și se raporta exact magnitudinea catastrofei, iar apoi dacă s-ar fi solicitat și acceptat ajutor internațional, urmările ar fi fost mult limitate.

Pentru că, e drept, shit happens! Și în alte locuri s-au produs accidente nucleare, vezi Fukushima. Însă japonezii au fost primii care au anunțat imediat, au luat toate măsurile și au dat acces la toate datele din secunda unu, pentru a reduce, cât de cât urmările și a salva populația.

Asta e marea diferență. În sistemul comunist, totul era minciună, totul era fals, totul era propagandă, iar populația nu conta. Ea trebuia să se sacrifice pentru conducători și pentru Viitorul de Aur al Omenirii.

Dar dacă acei curenți de aer aduceau norul radioactiv direct către noi, în România? Nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat. Un posibil răspuns îl găsiți chiar în informațiile de la sfârșitul filmului…

Tot de acolo am aflat că Gorbaciov a declarat ulterior că, în opinia lui, Cernobîlul a declanșat procesul ce a sfârșit cu căderea comunismului. Ha! Ce paradox: cancerul comunist, la nivelul societății să fie tratat prin provocarea unui altfel de cancer, la nivelul individului…

Pentru că, nu-i așa? Indiferent ce greșeli fac politicienii, tot noi plătim!

Vot populi, vot (derbe)dei…

Nu-i așa că a fost simplu? Atât de simplu, încât nu știu de ce a trebuit să răbdăm să îndurăm atâta. Totul, într-o singură zi! Pur și simplu, prezența masivă la vot a dat peste cap toate calculele clasei politice și a trântit în șanț pesedeu’, iar apendicele lor alde Tăriceanu a fost chiuretat și aruncat la deșeurile istoriei. Ok, a dat o mână, sau chiar două de ajutor și tineretul, care nu s-a mai pișat pe el de vot, ci l-a prețuit cum se cuvine. Și cum au dreptul, pentru că, din păcate, ei nu apreciază valoarea formidabilă pe care o are votul lor.
Probabil au ajutat și lungile mitinguri din Piață, în care eram degerați, bătuți de ploaie, zăpadă sau viscol, în care ne-am demonstrat puterea. Atâția câți am fost, dar a fost suficient să trezim România și chiar Europa!

Cei tineri să-și întrebe părinții sau bunicii cum votau ei. Îmi amintesc că, pe vremea când eram student, într-un cămin din Regie, una din studente o avea pe maică-sa candidată la parlament din partea județului Suceava sau ceva de genul. Tipa avea un afiș electoral d-alea comuniste, toate la fel, în care se schimba doar poza. Era lipit pe perete în cameră, deasupra patului ei. Poza îți arăta o coafură d-aia cu multe sarmale, de sub care răsărea o figură de colhoznică, dură și rea. Poate femeia nu era așa, dar astea erau guidelines venite de la centru, pentru propaganda vremii.

În ziua votului, veneau ăia de la partid prin cămine imediat după ora 6-7, să îi trezească pe toți studenții să meargă la vot. Scopul era ca fiecare facultate sau institut, de fapt orice instituție publică să raporteze cât mai devreme participarea integrala la vot. Erau județe care până în orele 11-12, finalizau votul. Variantele de vot erau după cum urmează: nu erau! Puteai să pui DA pe cel propus, sau nu. Nu aveai mai multe opțiuni de vot. Mereu când se centralizau voturile, procentele erau 99% și ceva, pentru că, în caz că unii își băgau picioarele-n el de vot (pe vremea aia, lumea nu se pișa) sau dacă se trezea vreun bezmetic (pardon, dușman al poporului) să declare că el nu a votat sau că a votat împotrivă, să fie inclus în acel zero și ceva la sută de NU.

Unul din dezideratele Revoluției din ’89 a fost și „alegeri libere”. Deși tinerii poate nu cred, dar unii chiar au murit pentru a putea exista așa ceva în România. Așa-zișii derbedei au ieșit în stradă și au arătat că se poate. Poporul chiar are putere!

Când am ieșit la revoluție în 22 decembrie dimineața, v-am mai povestit (mai multe postări aici), eram câțiva oameni. Cu riscul să fim blamați de conducerea institutului de cercetări unde lucram și-apoi dați afară, am adunat tot mai mulți oameni de pe stradă și apoi, în drumul spre CC am devenit o masă de oameni vehemenți, gri și enormă. Când am văzut elicopterul decolând cu Ceaușescu, l-am întrebat pe un coleg de lângă mine: Cum, mă, doar pentru că ne-am adunat zeci de mii de oameni, a fugit Ceaușescu? Așa de simplu a fost?

Sigur că nu doar asta, au fost în spate multe resorturi pe care în acele vremuri nu le știam, unele dintre ele aflate pe parcurs în cei 30 de ani, iar altele, poate, nu vor fi aflate niciodată. Însă, dacă nu eram noi, poporul de pe străzi, e sigur că Ceaușescu nu cădea.
La fel ai acum, pesedeu’ nu se făcea cu ciocu’ mic dacă nu ieșeam atâția la vot.

Dancila, demisia!

Mai ales Diaspora, care nu e otrăvită de Antene, trăiește în democrații reale și e clar că ii urăște. Și reciproca e valabilă, de aia PSDul își bate joc de bieții oamenii de atâtea ori, la fiecare vot.

Coșmarul de doi ani și jumătate, în care era târâtă România de PSD și ALDE s-a curmat brusc pentru că ne-am adunat mulți, foarte mulți la vot. În condițiile în care în România sunt din ce în ce mai mulți analfabeți, asistați social și alte categorii atotsprijinitoare de pesedeu, prezența masivă la vot e garanția că românii nu vor mai adormi din nou pe marginea patului, riscând să cadă în cap peste noapte.

Acum, că tot ne-a trezit din coșmar și am făcut ochi, hai să bem o cafea și să ne apucăm de treabă!

O zi bună, România!

Ce tare tropăim împreună, noi doi!

Am stat potolit zilele astea, sa vad si eu cum reflecta media de la noi SUMMITul UE, SUPER-MEGA-MARELE-UNICUL eveniment de s-a intamplat in Romania, cand toata elita Europei a poposit la noi. NU CRED sa fi avut in istorie un eveniment atat de important desfasurat in Romania. Sincer, cred ca si Ceausescu ar fi fost invidios…
Ca a fost la Sibiu, cu-atat mai bine, pentru ca am avut un oras chiar bine pregatit, de oamenii gospodari de acolo. Iohannis a avut incredere in urbea pe care a condus-o ani de zile, e clar. Bravo lui! Si s-a vazut ca nu s-a inselat. Dl. Tusk a declarat ca “s-a indragostit de Sibiu!”. Un om extrem de politicos, evident. Si binevoitor cu Romania, vorbind de mai multe ori in limba noastra. Insa, pe bune, nu stiu despre cate locuri din Europa a spus asa ceva… Respect!
Am fost incantat si mandru de succesul reuniunii de la Sibiu si am fost emotionat ca am apucat sa-i vad pe cei mai puternici conducatori europeni rosind ca niste liceeni atunci cand au fost aclamati si chiar pupati de niste romani, oameni ADEVARATI din Europa. Ce moment!
Si nu a fost regizat, ca in vizitele lui Ceausescu sau ale lui Kim Yong sau-cum-il-cheama-pe’ala, ci a fost traire fireasca, normala, deplina. Momentul a fost initiat de Presedintele Frantei, Emanuel Macron, care, dupa fotografia de grup, a dirijat toata echipa catre oamenii din Piata.
Acum s-a vazut cat de tare se bucura romanii ca sunt europeni full-time! E un job la care au aplicat de peste o suta si treizeci de ani – ca tot e azi 10 mai, Ziua Regalitatii – insa unii au crezut ca nu sunt calificati pentru a ocupa aceasta pozitie… pe care, in fapt, o meritam din plin!
Eeee,… insa am fost NEplacut surprins sa vad ca, totusi, au fost facute comparatii cu mizeria aia de miting electoral PSD de la Iasi. De ce??
Nu ma refer aici la oamenii care, din propriul instinct civic, au venit sa le ureze DE BINE alde Liviului si gastii lui. Ci la Dragnea & conducerea partidului-stat si la prapaditii aia adusi cu furca de prin toata Moldova, parca sfidand memoria lui Stefan cel Mare si Sfant. Pe bune, astia chiar se dau razesi? Ei sunt mandri ca aceia pe care-i urmeaza “in orb” sunt huiduiti, fugariti si urati oriunde ajung in tara? Si ca nu mai pot sa apara nicaieri decat insotiti si protejati de bodyguarzi si aparati de jandarmerie? Pe ei ii apara?
Eheee,… cand eram io copil, era o serie de bancuri cu soricelul si elefantul. Unul din ele era cam asa: pe un pod, merge soricelul. La un moment dat, apare si elefantul, care, atunci cand pasea, facea ca intregul pod sa trepideze grozav. Dupa ce simte vibratiile nemaipomenite ale podului, din cauza calcaturii apasate a elefantului, soricelul ii zice acesuia, cu mandrie: “Ce tare tropaim impreuna, noi doi!”
Asa si cu Dragnea si PSDul lui. Au ajuns niste soricei, care se lauda ca tropaie tare. Sau, dupa cum scandau cei de la Iasi – ca tot vorbeam despre ei mai devreme – poate chiar au evoluat la stadiul de… SOBOLANI.

UN POPOR CU SUFLETUL AMPUTAT e UȘOR DE MANIPULAT

Usor de manipulat...

UN POPOR CU SUFLETUL AMPUTAT e USOR DE MANIPULAT

Usor de manipulat...
Usor de manipulat…

Asta a devenit Romania, odata cu aducerea comunismului la noi de Armata Rosie. Atunci s-au eliminat elitele, din toate domeniile, ni s-a amputat sufletul, esenta, traditia. Valorile s-au rasturnat, au disparut onoarea, cinstea.
Azi lumea voteaza cu frenezie hotii si le justifica actiunile, justitia nu se mai face la lumina zilei. Ci noaptea! Ca in vremea anilor ’50, cand oamenii erau luati din case si bagati in Volgile negre, legati la ochi, pentru a fi dusi la puscarie sau la Canal. Totusi, nici macar Ceausescu nu dadea legi la unu noaptea…
Acum doar se reinnoada, in buna traditie comunista, firul ticalosiilor, in dispretul total fata de oameni, morala si dreptate. Stiam ce va urma, asa lucreaza partidul unic, adica o dictatura a hotilor!
Am mai vazut filmul asta, e alb-negru, din ce in ce mai negru…

Textul asta l-am scris acum doi ani si e valabil si astazi… Pana cand, oare?