ANA LUI MANOLE ȘI STATUL EȘUAT

Ce s-a întâmplat cu vârstnicii din azilele din Voluntari este, probabil cel mai grav lucru care s-a întâmplat în România de când am văzut orfelinatele de copii abandonați din anii de după revoluție. Atunci, acele imagini au rămas pe retina colectivă a Vestului pentru zeci de ani, fiind modul în care era caracterizată România. Probabil că și acum ororile descoperite în aceste zile, ce sigur se vor viraliza, ne vor trimite în bezna umanității pentru mult timp. Pentru că e incredibil că se poate întâmpla așa ceva în 2023, în vecinătatea unei capitale europene.
Nu am uitat de Colectiv, însă acolo a fost o catastrofă ce s-a declanșat într-o noapte. Aici vorbim de fenomene derulate în formă continuă, timp de 11 ani, cu multe persoane și victime implicate.
În toate cazurile de mai sus, dar și altele, pe care nu le mai enumăr, s-a dovedit că statul este nu doar neputincios, dar și orb și, uneori, chiar complice. Prin reprezentanții instituțiilor sale, care ori au luat decizii greșite, uneori chiar criminale – vezi refuzul de a solicita ajutorul extern, sau transportul în afara țării al celor arși în cazul Colectiv.
Iar acum vin toți să spună NU AM ȘTIUT NIMIC!


Primarul din Voluntari, care se mai și laudă că e în funcție de 23 de ani, susține că totul e de fapt o regie a haștagiștilor “rezist”, a USR-ului, a lui Nicușor Dan, a lui Vlad Voiculescu, a grupurilor de presă, în special Digi, a purtătorului de cuvânt al BOR și, în general, a întregului univers, care complotează împotriva viitoarei candidaturi a Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Generală a Bucureștiului.
“Primăria nu are competențe în azilele de bătrâni private” este afirmația și scuza lui. Dar el are poliție locală și de proximitate în Voluntari? Chiar private, azilele asigură servicii publice de interes local, deci supravegherea lor intră în atribuțiile acestor instituții. Măcar a acestora…
Dacă, spre exemplu, eu mi-aș deschide un azil la mine acasă, nu ar fi la poartă în secunda doi poliția și multe alte instituții să mă întrebe de toate avizele și aprobările? Adică exact acele instituții care acum se ascund ca niște șobolani…
Cetățenii din zonă spuneau că de ani de zile au văzut pe la garduri bătrâni goi, subnutriți, care cerșeau bani și mancare. Chiar și iarna apăreau tot goi la gard. Ori asta poliția nu știa?
A fost o anchetă de presă încă de la începutul anului, referitoare exact la aceste cazuri. Biroul de presă al primăriei, sau televiziunea consiliului local chiar nu au aflat de aceasta? Ori au aflat și nu l-au informat, ori l-au informat…
Dacă un primar e în funcție de 23 de ani și nu are sub el instituții care să îl informeze, atunci el este de vină pentru că și-a angajat incompetenți. Sau, poate chiar ticăloși. Pentru că se pare că toate controalele la aceste azile ieșeau conforme, că erau aranjate dinainte cu cei care veneau în control. Bolnavii și cei bătuți erau mutați în alte clădiri pe durata controlului, iar mâncarea proastă era ascunsă prin tot felul de debarale și garaje.
Deci, complicitatea a existat. Cât de extinsă o fi, nu putem ști. Și, probabil nu vom afla niciodată…
Ce știm sigur e că niște animale (că nu pot fi numiți oameni!) au maltratat și umilit o sută de bătrâni. Și cine știe câți oare or mai fi fost înaintea lor.
Primarul ne asigură că nu a știut nimic, iar când cazul a izbucnit în presă era în străinătate și a venit în câteva ore înapoi acasă. Că presa a făcut așa mare caz, încât el a crezut că au intrat rușii în Voluntari. Am văzut poze cu bătrânii batjocoriți, subnutriți și rupți în bătaie. Credeți-mă, mi-a fost mai greu să le privesc decât imagini de pe frontul din Ucraina!
Iar implicarea surorii doamnei Firea, a fostului ei șofer din perioada în care a fost primar general, a consilierei ei și bună prietenă, chiar să fie toate pure coincidențe?
Da, știm, e o conspirație mondială, care a regizat totul. Exact ca și Puțin care dă vina pe americani și NATO că a atacat el Ucraina. Și ca și Ponta, care a spus că grozăvia de la Colectiv a fost regizată ca să îl compromită pe el.
Mai e un aspect, cred, pe cât de important, pe atât de grav. Faptul că procurorii știau ce se întâmplă acolo de mult timp, dar au lăsat lucrurile să se întâmple, ca să adune ei probe, să fie siguri că nu li se dărâmă cazul. Atât de slabă să fie procuratura, încât să lași ororile alea să continue până reușești tu sa fii sigur că îi poți acuza pe ticăloși? Ori atât de neclare sunt legile sau procedurile, încât nu te lasă să curmi un rău chiar din momentul în care ai aflat de el? Ori e și acolo ceva care, prin lipsa de acțiune poate suna a complicitate.
Președintele Iohannis are dreptate când afirmă că “statul român a eșuat în a-și apăra cetățenii”. Toate instituțiile au sărit zilele astea cu comunicate care mai de care mai nevinovate, să se spele pe mâini, nimeni nu avea atribuții să verifice. Chiar?
Păi și acum de ce a ordonat premierul Ciolacu controale în toată țara? Au schimbat legea în ultimele zile, acum au apărut atribuțiile? Sau, mai degrabă, și-au dat seama că, de fapt, au avut responsabilități dar nu și le-au îndeplinit?
Am înțeles că nu toți angajații erau ticăloși. Însă ceilalți, care probabil nu au bătut sau umilit internații, chiar au tăcut atâta timp, au întors privirea în altă parte? Ei nu sunt vinovați?

Aș vrea să cred că vom afla adevărul despre acest caz. Așa cum sper să fie un caz izolat… Însă trăim în România și, așa cum casele de copii de care aminteam la început nu au fost cazuri izolate, tare mă tem că mai găsim astfel de atrocități. Doar să aibă cine să le caute…

Se pare că la noi trebuie mereu să se întâmple o catastrofă, sau să moară oameni, ca să punem la punct proceduri și reguli care în lumea civilizată sunt reglate de mult.
Poate pentru că, aici, pe plaiurile mioritice, am crescut cu legenda lui Manole, care, fără sacrificiul Anei, nu putea clădi nimic durabil…

  • articol publicat si pe platforma Ziare.Com:
  • https://ziare.com/stat/ana-lui-manole-si-statul-esuat-1814210

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *