Dimineață am fost în piață. După ce mi-am terminat cumpărăturile (o mână de ceapă, un covrig cu semințe și, evident… multe flori), am observat că treceau mulți copii, fără ghiozdane în spate și cu buchete de flori, sau cu coronițe în mână. Exact lângă Piața 16 februarie din Bucureștii-Noi e o școală și astăzi în curte era serbarea de sfârșit de an școlar.
Am intrat să mă uit mai atent la zumzăiala de acolo. Emoții mari, copii, părinți și bunici. Și eu, gură-cască, fără niciun scop decât acela de a mă virusa cu zâmbetul, energia și bucuria copiilor.
Poate că am devenit nostalgic, sau sensibil (de fapt, nu poate, ci sigur!), însă așa m-am simțit de bine când am văzut chipurile luminoase ale elevilor, atât de frumoase și fericite. Îmi aminteam de vremurile când eram elev și ultimele zile de școală erau cele mai mișto din tot anul. Mediile erau încheiate, multe ore nu se mai făceau și jucam ping-pong și baschet la școală în timpul orelor. Iar la serbare eram ninși de puful plopilor din curtea școlii, iar pe genunchi aveam numai polen de la crinii pentru tovarășa învățătoare.
Sau de emoțiile când băieții noștri terminau școala, se mândreau cu notele și premiile obținute și mergeam la serbare să le vedem bucuria de pe față, că au terminat cu temele și începe vacanța.
Ce m-a surprins și bucurat și mai mult, a fost că mare parte din copii erau îmbrăcați în costume populare. Și profesorii și mulți din părinți, la fel.
Ce copii frumoși are România! Oare vom ști să avem grijă de ei?