Nopțile Simonei

Nu stiu cum se face, ca toate marile rezultate sportive romanesti, alea de ne mandrim cu ele de generatii intregi, au venit noaptea.

Nationala de fotbal a fost muuult peste nivelul ei evoluand in „grupa mortii” de la Guadalajara, din Mexic, jucand noaptea. Am vazut meciurile de atunci, aveam 10 ani si era ceva nemaipomenit sa vezi o transmisiune la televizor la doua noaptea. Romania a fost singura echipa care i-a dat Braziliei – cu legenda Pele in teren – doua goluri la acel Campionat Mondial. Brazilia avea sa si castige editia din 1970. Dar vedeta a fost victoria noastra cu Cehoslovacia, dintr-un 11 m reusit de Dumitrache, zile intregi lumea vorbind doar despre asta. Generatiei evolutiei lor, mai apoi, li s-a spus fotbalistilor acelei echipe Mexicanii.

Eu frecventam atunci un cerc de desen de la Palatul Copiilor – actualul Palat Cotroceni – si-mi amintesc ca primul desen pe care l-am facut la cerc a fost exact momentul in care s-a executat acel penalti castigator. Ar trebui sa mai am pe undeva desenul, stiu insa ca portarul ceh era teapan rau de tot in desenul meu 😊

Aici mai trebuie sa amintesc si despre o alta emotie televizata noaptea, desi nu are legatura cu romanii sau cu sportul.  Aselenizarea din 1969 am vazut-o in direct. TVR a transmis-o, comentata din studio de renumitul Andrei Bacalu, un om de stiinta care avea si abilitatea de a prezenta pe intelesul tuturor evenimentul colosal la ce asista o planeta intreaga.

Apoi a fost Nadia Comaneci, care a uimit lumea cu al ei Perfect Ten, devenind Zeita de la Montreal in 1976, la Olimpiada. Tot noaptea.

Generatia de Aur, in ’94, ne-a scos pe strazi la Universitate tot in crucea noptii, dupa uimitoarele meciuri de la World Cup din State. Si vreau sa va spun ca am iesit in Piata chiar si dupa infrangerea dureroasa, la penalti-uri, cu Suedia. Atunci cand am fost la fix cinci minute de o semifinala de vis cu Brazilia…

Simona Halep – portret de MGxG

Iar acum, de cand exista nemaipomenita Simona Halep, vedem unele turneee, cele nord-americane, tot noaptea.

In noaptea asta, Simona are un meci extrem de important la Miami. Nu pentru ca ar castiga acest mare turneu, ori nu stiu cati bani, sau un Mare Slem, ci pentru ca are sansa de a REVENI pe locul 1, dupa cateva luni in care a parasit acest loc. Din punctul meu de vedere, meciul de azi e mai important decat atunci cand a devenit numarul unu. In sport, e o vorba ca e mai usor sa devii numarul unu, decat sa te mentii numarul unu. Perfect adevarat.

Simona ne ofera atata bucurie si ne arata ca SE POATE ca, fiind din Romania, fara niciun alt ajutor financiar, doar cu eforturile familiei (considerabile, e adevarat!) sa ajungi prima din lume. E adevarat, a fost nevoie de mult talent, determinare, decizii majore si iremediabile – ma refer la cele medicale. Si peste toate astea, multa, multa munca! Fata asta n-a avut papusi, avea mereu cu ea racheta de tenis.

In concluzie, eu ma voi uita la meciul Simonei, pentru ca vor mai fi atat de putine ocazii sa vedem mari rezultate sportive romanesti noaptea, incat nu vreau sa pierd niciunul! Meciurile Simonei trebuie urmarite, atat cat mai putem sa ne bucuram de valoarea ei si de savoarea victoriilor ei. Tare mi-e teama ca dupa aceea, iar vor veni cateva zeci de ani de seceta in care vom vorbi, cu nostalgie, de ce meciuri colosale si ce rezultate a facut Simona.

De ani de zile, i-am urmarit aproape toate meciurile. Am suferit la infrangeri odata cu ea, iar la victorii am explodat de bucurie si de mandrie. De parca eu serisem, sau dadusem voleul sau reverul in lung. Mie, personal, imi fac bine victoriile ei, ma incarca cu energie, cu optimism. Ii admir tenacitatea, ambitia, puterea de a lupta importiva oricarui adversar. Chiar si impotriva naturii. E cea mai mica jucatoare din top, probabil din circuit si totusi, printr-o munca absolut colosala, reuseste sa se deplaseze si sa fuga pentru a acoperi tot terenul. Poate asta este motivul pentru care arata asa picioarele ei, dar si pentru care o lasa genunchii si gleznele.

Stiu ca sunt multi hateri impotriva ei, care insa au din ce in ce mai putine puncte de care sa se lege. Nu ca ar fi avut vreodata motive reale… Initial a fost ca nu a invins marile jucatoare de legenda, Serena si Sharapova. Dupa ce le-a batut, ca degeaba e numarul unu daca nu are Grand Slam. Apoi, dupa RG 2018, ca nu… poarta sapca 😊 Simona este cea mai longeviva jucatoare activa in top 10, 270 de saptamani, adica mai mult de CINCI ANI! Na, mai ziceti la asta ceva! Iar asta e pe cifre concrete si puncte acumulate, nu e pe interpretari subiective.

Of, asa tare nu stim sa ne pretuim valorile…. Abia cand nu mai sunt ne dam seama de ce insemna pentru noi.

Acum-mi dau seama ca titlul postarii asteia imi aminteste de un celebru film, de cand eram eu copil. Federico Fellini a realizat „Noptile Cabiriei”, in care juca Giulietta Masina, minunata lui sotie, o actrita cu figura de copil, extrem de expresiva. Si acolo era vorba de petrecut nopti, dar intr-un anume fel, pe strazile Romei…

Chiar! Dupa Miami, incepe sezonul de zgura, iar daca Simona castiga la Roma, va fi ziua 😊

Hai, Simona!

Cristian Țopescu a plecat puțin în offside…

Fac parte din generația care a crescut cu comentariile lui Cristian Țopescu. Pentru mine, orice competiție sportivă majoră era similară cu prezența lui la microfon. Că era fotbal, gimnastică, tenis, patinaj, atletism sau handbal, el era garantul informației complete, al profesionalismului. Pentru că, atunci când comenta, îți spunea de la vreme, la istoria locului, până la câte becuri avea nocturna de pe stadion. Mai ales la transmisiile sportive din strainatate, te făcea sa “fii acolo”, să trăiești o senzație de teleportare, într-o perioadă în care nu aveai voie să ieși din țară nici măcar în Bulgaria. Era un fel de Wikipedia dedicata sportului: știa tot! Asta într-o vreme în care informatiile, mai ales cele de afara, erau putine si filtrate de regimul comunist.

Si da, mai erau si alti comentatori sportivi, unii buni, alții plictisiti si plictisitori, altii chiar pe lângă care, de exemplu, la unele întreceri hipice, ziceau cam așa: “iată, acum pe ecran a apărut un cal alb.” Sau, îmi amintesc de altul care, la un rezumat zilnic de la o olimpiadă (by the way, astea le mâncam pe pâine, că era singura sursa de informare despre jocurile olimpice in afara de live-uri) a spus ca echipa în negru e X și echipa în alb, Y, iar la sfârșit învinge X. Dar pe imagini era exact invers…

Dar Țopescu a fost unic! De vocea lui leg toate reusitele exceptionale pe care le-a avut sportul romanesc inainte: de la zecele Nadiei, la Montreal, la finalele de Cupa Davis, cu Nastase si Tiriac, la titlurile mondiale ale handbalului romanesc, la cursele lui Patzaichin, sau săriturile Vioricăi Viscopoleanu.
Însă Țopescu nu a avut deloc viață ușoară. Îmi amintesc că odată, la un meci de handbal în care Steaua, in echipa cu Gațu, Birtalan si toti jucatorii de legendă ai generației de aur (apropo, la handbal de ce nu se foloseste termenul asta?, pentru ca ei chiar au luat aurul mondial, chiar de trei ori!)  juca o partidă decisivă în deplasare cu o echipa din Iugoslavia, Boraz Banja Luka, ne-a furat arbitrul în ultimele secunde, dând împotriva noastră un 7 metri pentru un fault mult în afara semicercului, pentru care, normal, se dicta lovitură de la 9 metri. Ca urmare, ai noștri au pierdut calificarea! Ce-a fost la gura lui, efectiv il simteam ca plange de nervi, revolta si neputinta!!! Dar, după aia, i-au tras-o ăia de la Secu’ și de la partid, așa că o perioadă a fost suspendat. Cum să spui tu ceva împotriva fraților noștri sârbi din blocul comunist? Mai ales în vremea în care Ceaușescu s-a împrietenit cu Tito, să fie împotriva rușilor. Păi, se poate, tovarăși?

Iarasi, un mare furt pe față comentat de el in direct a fost la Olimpiada de la Moscova sdin 1980, când, la gimnastică, arbitrele de la bârna au amânat acordarea notei pentru Nadia Comaneci timp de jumatate de ora!!! El comenta, încerca sa se abtina sa-si dea drumul la ce simtea, era o incarcatura fantastica politica, era la rusi, cu sefa arbitrelor rusoaica, în sfârșit, o oroare… TREBUIA ca sa iasa o rusoaica Davâdova, campioana olimpică absolută, iar Nadia era obstacolul care îi statea in față. Mai ales ca aia a fost o olimpiada boicotata de Vest, pentru ca, cu un an inainte, in 79, rusii intrasera in Afganistan. Urmatoarea, la Los Angeles, a fost boicotata de ruți si, la comanda lor, de fostul Bloc Comunist, cu exceptia Romaniei si Iugoslaviei. De aceea, daca vedeti pe YouTube intrarea delegatiei Romaniei in 84 la deschiderea oficiala, toata lumea din stadion s-a ridicat si a aplaudat! Atunci, Romania a terminat locul AL DOILEA la medalii, dupa SUA!!!

Hahaha, mi-am amintit acum, cand vă povestesc: exact in ziua aia am avut nunta, ca-mi amintesc cum unii invitati mai fugeau pe la cate-un televizor sa vada deschiderea 🙂

Am inteles, multi ani dupa rahatul ala de la nota data Nadiei la Moscova, ca Bela Karoly a vrut sa retraga echipa, s-a dat telefon la Ceausescu, sau a sunat el, nu mai stiu. Oricum, o reflectare fidela a spiritului olimpic rusesc.
Apoi, la un meci al naționalei de fotbal în Suedia, pe celebrul stadion Rassunda, unde ai noștri au învins cu 1-0, prin golul lui Cămătaru, el a făcut afirmațiile despre cum că ar fi bine pentru fotbalul și sportul romanesc ca sportivii români să fie lăsați să meargă “afară”, în vest. După comentariul ăla, a fost interzis de la orice apariție la radio sau TV. A putut comenta apoi doar pe stadionul Steaua, din Ghencea… Ce destin trist! Să-ți faci meseria ca un profesionist, dar să fii pedepsit pentru asta. Așa ceva, tinerii de azi nu pot înțelege. Pentru că nu e firesc…

De aceea, la finala de Cupa Campinilor Europeni, castigata de Steaua in 86, a comentat Teoharie Coca-Cosma, celebru pentru strigatul final Suntem finalisti! Am castigat Cupaaa… 🙂 Va dati seama ca el era comentator si pentru TV si pentru radio?? Ca sa se faca economie!!!! La finala UCL… triste vremuri.
După revoluție, Țopescu a revenit la TVR, nu doar ca și comentator sportiv, ci și realizator de diverse emisiuni. Și-a mai păstrat meseria de bază și a comentat chair și la Mondialul de fotbal din ’94. După celebrul meci, din sferturi, pierdut în fața Suediei, cei de la Evenimentul Zilei, care, în perioada aia, erau zeii media din România, au spus că Țopescu le-a purtat ghinion jucătorilor noștri și să nu-l mai lase TVR să comenteze vreodată… Penibil!
Mi se pare că nu a mai comentat după aceea decât atletism, gimnastică și patinaj la olimpiade sau mondiale. Fotbal, nu!
Am avut ocazia să îl cunosc la un eveniment, doar câteva clipe. Era exact cum bănuiam, elegant, stilat, rasat și de mare clasă. O cultură extrem de cuprinzătoare, care ii venea si din familie, tatal sau, Felix Țopescu fiind fost ofiter de cavalerie si comentator de sport pentru calarie. Dar cultura lui nu se oprea doar la sport, domeniu in care era o adevarata enciclopedie, si era completată si cu un simț al umorului deosebit de fin, ceea ce-l făcea să fie un om cu totul special, o adevărata personalitate.
Din păcate, timpul regulamentar pentru Cristian Țopescu s-a încheiat, iar Arbitrul Suprem nu i-a mai acordat prelungiri. În mintea mea, el se identifică cu Comentatorul Sportiv, cel care are și rol de formator, de educator, care este un adevarat reper moral și reprezentantul fair-play-ului desăvârșit. E cel care nu poate lipsi de la nicio competiție care contează. Și nicio competiție importantă nu poate fi completă fără vocea și comentariul său. Când am aflat că “a murit Cristian Țopescu”, instinctiv mi-a venit să intreb: “în ce minut?”

Mă iartă, Maestre, dar sunt convins că, la glumița asta, ați fi zâmbit și dumneavoastră. Un pic…
La revedere, Cristian Țopescu!

Cool tură…

Se stie ca toate tarile comuniste, pentru a „iesi in lume”, investeau in cultura si sport. Erau singurii ambasadori ce puteau fi trimisi la export si acceptati de Vest fara problemele legate de ideologie sau politica. De aceea arta era ieftina, sportul aproape gratuit, iar multi oameni de arta si sportivi din Est spargeau barierele si erau trimisi si admirati, pe buna dreptate, pentru valoarea lor, in occident.


Am revazut de curand, pe YouTube, „Șopârlița liberă„ un celebru clip al lui Toma Caragiu din 1969. E un text rafinat, impecabil, care a trecut printre furcile caudine ale cenzurii acelor ani si amintea chiar si de „Europa Libera”, post de radio american, interzis de comunisti. De obicei, celebrele scenetele ale lui Toma erau date in programul de revelion al TVR, pentru impact si audienta maxima. In textul asta se face referire si la istorie, la „casa de soparle Mazarin, unitatile de galanterie si batiste Iago, chioscul de otravitoare Borgia.”
„Borgia, vesela,
Pe toti cati i-a sorcovit,
Gura flori le-a mirosit!”.
Pe vremea aia, parca simturile noastre erau mai ascutite, probabil un reflex, ca reactie la represiune si la spalarea de creier la care eram supusi. Cautam orice semn sau semnal, cat de mic, pe care sa-l interpretam in fel si chip, miroseam imediat ceva ca fiind „anti” si astfel sa ne agatam de el. Cu speranta ca, in sfarsit, cineva „le-a zis-o!” Azi, nemaiavand aceasta presiune, evident ca a disparut reflexul. E normal, pentru ca regula spune ca functia creaza organul!
Ma-ntreb insa, daca astazi s-ar da acest clip, la oricare din televiziuni, cati dintre telespectatori ar intelege ceva din textul asta? Nu ma intelegeti gresit, nu fac apologia comunismului!
Insa și la ce-am ajuns acum…