Ziua Regalității – sau istoria unui vis pierdut…

Astăzi era Ziua Regalității, în care domnu’ Goe, îmbrăcat în marinel, mergea la București, cu trenul. Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta. Acum, domnilor Goe li se cumpără cel mai tare telefon sau tabletă și sunt duși la Disneyland, doar ca să fie în rând cu colegii de clasă. Nu trebuie sa facă nimic pentru asta.
Înseamnă că e mai bine în România, nu? NU!

Când, după Cuza, boierii români s-au decis să aducă domnitor străin, știau ei de ce. Aici, oricine ar fi fost numit, își aducea în vârful bucatelor tot neamul și toată clica. In 1866, l-au adus pe printul Carol pe blat, pe 10 mai s-a proclamat Rege și, uite-așa, a început cea mai prolifica perioadă de dezvoltare a României. Regele Carol I a reușit să ducă România din coada Europei pe un loc pe care, mai apoi, țara nu avea să-l mai atingă niciodată. Și pentru asta și-a pus la bătaie întreaga viata, relațiile, averea și toată ființa lui. În Primul Război, chiar a fost pus în situația de a decide să lupte împotriva țării lui de origine, pentru că așa era interesul României. Pe care a jurat s-o servească cu toată ființa lui.
Modernizarea României s-a realizat în doar câteva zeci de ani. Timp în care țara a trecut și prin războaie nimicitoare, de independentă, al doilea război balcanic, primul mondial. Infrastructura s-a dezvoltat extraordinar, ajungând ca întreaga țară sa fie conectată de rețeaua de căi ferate, poduri și șosele. Cel mai mare pod din Europa, la inaugurare, a fost podul Carol I, proiectat de italianul A. Saligny. Au fost aduși mii de muncitori germani și italieni care au lucrat la construcția acestei infrastructuri și apoi unii chiar s-au stabilit la noi. In zona Brezoi încă sunt localități populate de italienii veniți atunci la construcția șoselei și căii de tren de pe Valea Oltului.

Imaginile de arhiva ne arata o Romanie eleganta, curată, în plină dezvoltare, imagini ce erau la nivelul celor din tari mult mai civilizate de afara. O Românie care i-a dat lumii pe Brâncuși, Enescu, Eliade, Cioran, Coandă, Eugen Ionescu, să enumeram doar câteva nume dintre cei care au fost universal recunoscuți. Primele ziare de la noi erau în limba franceză. Așadar, nivelul de răspândire al culturii era destul de ridicat, iar cei cu pretenții erau nevoiți sa învețe “furculision”. În cafenelele din centru se discuta despre curente filozofice, opere de artă, sau literatură. Familiile mai înstărite de la orașe aveau guvernante franțuzoaice sau nemțoaice. În interbelic, leul era una din cele mai puternice monede europene, valoarea lui fiind acoperită total în rezerva de aur.
Într-o perioadă relativ scurtă, regii României au făcut o Românie Mare, cea mai mare și mai prosperă din istorie.
Apoi se știe ce a urmat, au venit rușii, care ne-au furat tot și ne-au dat, în schimb, comunismul. Care a șters din cărțile de istorie regii, așa că eu am învățat că nu Carol I a avut cea mai lungă domnie, de 48 de ani, ci Ștefan cel Mare, cu 47…
După revoluție, au venit urmașii comuniștilor, care acum însă aveau liber la furat. Și au furat atât de mult, încât pentru a se dezvolta țara nu a mai ajuns mai nimic.
Acum conducătorii nu-și mai donează averea statului pentru propășirea României, ci și-o completează pe-a lor, personală, furând, spre prăbușirea României.

Acum avem premier o oarecare doamnă Dăncilă, ce nici măcar nu știe corect vorbi româneste, ce să mai spunem de alte limbi. Atunci premierii se chemau Kogălniceanu, Crețulescu, Ghica, Golescu, Brătianu, Rosetti, Sturdza, Cantacuzino, Maiorescu, Maniu, Duca, Știrbei, Averescu, Iorga si câți alții de același nivel.
Acum nu mai vin nemți și italieni să muncească la noi, acum pleacă romanii în ale țări, cei mai mulți să se umilească pe-acolo. Acum nu mai vin guvernante franțuzoaice sau nemțoaice, ci merg femeile noastre afară, multe să facă munci pe care cei de acolo le refuză.
Acum romanii nu mai știu nu doar franceza, ci nici măcar românește! Începând cu primul-ministru și continuând cu cea mai mare parte a politicienilor, sunt exact la nivelul lui domnu’ Goe, de acum o suta de ani.

Acum in cafenelele din centru nu se discuta decat despre Milano, Versace, BMW, botox, implanturi sau manele.

Acum nu numai că nu construim poduri, căi ferate și șosele, nici măcar nu suntem în stare să le putem repara și consolida pe cele vechi, ce stau să cadă.

Acum nu mai e leul puternic, ci e la mâna altora, slab ca vai de el.

Pe scurt, cam aici am ajuns cu actualii conducători, care anul asta se vor da cu curu’ de pământ și vor celebra centenarul Unirii unei Românii Mari, ce nu mai există: aia înfăptuită de români conduși de regi!

As incheia cu celebrul – La Bulivar, birjar! La Bulivar!…, dar mi-e ca e blocat traficul rau de tot si mai repede ajungem pe jos.

Splendoare-n iarbă

De unde vii, iubito?

Și cum ai apărut?

Din fum, din umbră, din cărbune?

Ori din iarba?

Din vise, din noapte, din lumină?

Ori nu…

Ești goală, iubito!

Și voi să te acopăr.

Cu o linie.

Ori două.

Ori nu…

Romania capetelor de porc

Știți, desigur, de dezvăluirile de zilele trecute despre comportamentul și limbajul șefei TVR, vizavi de angajatii proprii. As vrea să mă refer la mai multe aspecte. Nu e vorba doar de “picanterii de limbaj”, așa cum încerca un pesedist sa minimizeze faptele. E vorba despre ceva mai adânc și, care, din păcate, arată că nu e bună calea pe care suntem.

(credit foto – Ana Gheorghe)

Mai întâi, să vorbim puțin despre independența presei, deoarece, coincidență sau nu, scandalul a fost programat sa erupă exact în ziua celebrării independenței presei internaționale.
În facultate, am făcut parte din presa studențească, am mai povestit aici. Cei din conducerea redacțiilor ziarelor și revistelor studențești, eram invitați în fiecare vacanță de vara într-o tabără “de instruire politico-ideologică”, timp de doua săptămâni. Tabăra era la Izvorul Mureșului, un loc de un pitoresc desăvârșit. Iar faptul ca totul era moka, plin de studenți, toți cu o anumită preocupare comună, făcea ca întreg evenimentul să fie agreabil. Chiar dacă, la ședințe și prelegeri, încercau să ne spele creierii diverși propagandisti sau ziariști cu experienta. Acolo am cunoscut cea mai mare parte a celor care, după Revoluție, au lucrat sau condus presa din România. Evident ca în fiecare seară era discotecă, adică un fel de club pentru tinerii de azi. Berea ne-o cumpăram noi, din birturile din stațiune 🙂 cred ca era 3-4 lei sticla. Erau sticlele alea comune pentru bere și ulei, de jumate, verzi sau maro. Și, când aveai ghinion, găseai câte-o bere într-o fosta sticla de ulei, ce nu a fost bine spălată. Nu va imaginați ce gust oribil putea avea…
Instalația audio și cea de lumini era similară cu aceea din discoteca Ring, din Costinești, ceva de vis pentru anii aia în România. Nu știu cum, au adus ăștia de afară astea două kituri foarte moderne și dotate cu efecte mișto. Pe vremea aia nu se mai importa nimic, că Ceaușescu voia sa adune valuta ca să plătească datoriile externe. Însă cine a fost în Ring la începutul anilor 80, sau chiar la Izvorul Mureșului, știe ce zic.
Revenind la spălarea de creier, unul din speakeri a predat o lectie pe care am reținut-o apoi toată viața. Dacă vreți sa știți orientarea unui publicații, vedeți ce scrie pe antet. La acel moment, tot ce apărea în România avea sloganul comunist “Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Așadar, toate exprimau, sub o formă sau alta, linia Partidului. Evident, când apărea ceva ce scăpa de cenzură și era considerat de regim ca fiind subversiv, sau periculos, se retrăgea tirajul, sau publicația respectivă. Treaba asta e valabila și acum, peste tot în lume. Trebuie văzut cine da banii. Sau, celebrul follow the money! Așa îți dai seama ce punct de vedere citești. Povestea asta cu “publicație independentă” și alte prostii, sunt de adormit copiii. Ca doar nu o băga cineva banii într-o publicație ca să scrie împotriva lui însuși! Sau poți s-o faci, într-o anumită măsură și perioada, doar ca să înșeli vigilențe și să adormi suspiciuni. Ori, chiar din prostie! E ca și cum ai avea un departament de marketing care ar lupta împotriva propriei companii. Poate exista asa ceva, dar nu cu intenție.
Să ne întoarcem la oile noastre, mai bine zis la capetele de porc. În urma cu câteva zile, Dragoș Pătraru a dat publicității niște dovezi ale stilului de conducere din TVR. Cu multe invective și cu aprecieri despre proprii angajați că ar avea “cap de porc”. Plec de la un adevăr menționat mai sus, așa că, în opinia mea, TVR nu va fi niciodată independentă! Așa cum, nici pana acum, nu a fost vreodată. Va avea diverse grade de obediență față de putere, în funcție de persoanele din conducere. Dar nu numai. Pentru că realizatorii de emisiuni sunt cei care, în general, sunt mai stabili decât sefii cei mari și au și ei simpatiile lor politice, care câteodată coincid cu linia directoare, alteori, nu. Deci, amestec în programe, sau în direcțiile de atac, vor fi mereu, mai străvezii sau mai puternice. Mai pe scurt, o forma, e adevărat, mai mult sau mai putin diluata de cenzura, va fi mereu. Pentru că șefii vor sa primească bugete, date de comisii din parlament, care acum sunt majoritar roșii pesede. Deci, nu e de mirare. Asta nu înseamnă că e acceptabil.
Imediat după revoluție, pana la apariția televiziunilor comerciale, șeful TVR era o persoană extrem de puternică în societatea noastră. Pentru că televiziunea de stat era principalul canal de propaganda al puterii, neavând alte opțiuni de informare corectă. În timp, audientele prăbușindu-se, această poziție a devenit mult mai diluată, numele șefilor fiind din ce în ce mai necunoscute publicului larg, rămânând cu rezonanță doar în zona media. Alte televiziuni, cum ar fi Antena 3 și România TV, au devenit, în timp, principalele goarne pesediste, care informează – evident, independent 🙂 – electoratul din ce în ce mai dependent de manele, bârfe, state paralele și binoame. Probabil în câțiva ani, când rolul televiziunii în informare va fi din ce în ce mai scăzut, vom simți o eliberare din acest șantaj mediatic. Se pare ca sunt unii strategi care deja au simțit direcția și de aceea încearcă Dragnea sa introducă legea defaimarii, sau cum i-o zice, pentru ca, pe net, nu prea mai poți controla ce apare. Vom vedea.
Acum, chiar în timp ce scriam, mă gândeam dacă pot aplica regula asta cu follow the money si la mine, la caricaturile, ironiile, satirele și textele din blogul meu. Da, e clar, și eu sunt cenzurat! Dar e cenzura interna, dictata propria mea conștiință 🙂 Așa că, vedeți, mă încadrez și eu linia generala a cenzurii.
Partea a doua a problemei se referă la calificativele date, cu atâta generozitate, propriilor reporteri, de către șefă. Sunt convins ca a făcut ceva cursuri de management, sau leadership, sau de motivare etc. Însă e clar ca nu s-a prins nimic de ea! Bani aruncați degeaba. Banii noștri, să nu uităm! Cum să-ți cataloghezi astfel un angajat propriu, pentru că și-a făcut treaba? Presupunem ca, în mintea șefei, reporterul TVR a greșit. Exista milioane de metode de coaching – că doar toată lumea acum e specializată în personal coaching, nu? – care sa fi îndreptat această situație. Punându-i stampila de “cap de porc”, conducătoarea TVR nu-și da seama ca se descalifică singură: înseamnă că ăsta este nivelul la care a reușit ea sa aducă evolutia angajaților, asadar ea insasi nu este la nivelul cerut de competențe necesare unui astfel de post.
Aaa, și mai e ceva: mereu oamenii din televiziuni și radiouri publice spun ca rolul lor este unul educativ, nu comercial, ca al celor private. Perfect adevărat, de multe ori ascult cu mare placere România Cultural și România Muzical, pentru programele lor inspirate. Însă care e rolul educativ al speech-ului unde tipa asta își bagă și-și scoate la fiecare două vorbe? Și mai e și femeie… Deși, în ultimii ani, emanciparea femeilor a luat diverse forme destul de deviante, pentru că, în dorința lor de a fi egalele bărbaților, le-au preluat și înjurăturile, fiind mai mereu cu… aia-n gură. Trist, pentru că femeile, prin natura lor, ne sunt superioare și ar trebui să nu se coboare la nivelul nostru, bădărănesc.
In final, remarc că, ceea ce se petrece la nivelul unei instituții de talia televiziunii publice, la fel ca si in cazul conducerii Guvernului, nu face decât să se încadreze în poza generală: România este condusă, după o sută de ani de evoluție, în mai toate domeniile controlate de politic, de persoane care nu au depășit nivelul capetelor de porc din “Ferma Animalelor”.

Viorica Dăncilă – această Ghiță Pristanda a politicii românești!

Distinsa doamna prim-ministru ne arata cum numara stadioanele ce vor fi gata la Euro 20 20: 1, 2,… 3. Exact ca Pristanda, cand cu cele 44 de steaguri.

VEZI PARODIE VIDEO AICI!

Inca de acum 134 de ani, puterea si reprezentantii ei ne mint cam in acelasi stil…
Se vede, inca o data, daca mai era nevoie, geniul lui Caragiale, cand, in final, vorbeste si despre cauze: Vantu si Ghita 🙂

(Pentru conformitate, imaginile sunt din interviul acordat de doamna Viorica Dancila ziaristului Victor Ciutacu pentru Romania TV si din memorabila punere in scena a Scrisorii Pierdute, in regia marelui Liviu Ciulei – in interpretarea magistrala a regretatului Stefan Banica si a inegalabilului maestru Victor Rebengiuc)

 

În Anul Centenarului, Olguța ne arată (care-i treaba cu) Romania Mare

Iaca, scumpa noastra patrie mai are putin si se face de-o suta de ani. Multi, putini, Dumnezeu stie! Sau dracu’ stie?… Ca parca asta din urma, care poate fi si cel dintai, si-a bagat coada si ne tot arata diverse fente in ultimul timp. Ba ca madam premiera o da’ n balti ori de cate ori prinde o aparitie publica. Ba ca nu-i raspunde Presedintelui la telefon pret de fo’ trei ceasuri. Ba ca Olguta ne arata ditamai Romania Mare, tocma’n anu’ Centenarului. Normal, fata trebuia sa bifeze c-a intrat in marea politica prin partidul lui Vadim. Si ne-a facut un semn. Asta, sa recunoastem, a fost subtila, doar pentru initiati!

De fapt, toate cacaturile astea au menirea de a ne distra si distrage atentia de la un adevar crunt: am belit-o! Romania, la o suta de ani, a incaput pe mana unor neica-nimeni, care o vor modela dupa voie si dupa interese. Credeti ca-l intereseaza pe Dragnea ca noi facem misto de femeile puse de el acolo-n varf? No way! El isi urmeaza scopul, care in nuciun caz nu e al nostru, sau al tarii. Dar asta e, boborul l-a votat si acum boborul sa si-o ia! La anu’ si la multi ani!

Totusi, in timpul asta, am aflat pe surse ca Liviu-si roade unghiile, ca-n ultima perioada Facebook-ul e mai plin de Veorica si Olguta decat de el. Pai el nu asta voia… Sau da? Ca nu nu mai comenteze niste aia ca el are o mandra cu j’de ani mai tanara, cu care vrea sa mearga al mitingul ala mamut de meleoane de oameni, care sa tina familia dreapta. Sau paralela, ca tot vorbesc ei de statul paralel, asa ca de ce n-ar fi si familia asisderea. Ca doar e celula de baza…

Partea trista e ca toate balbele Veoricai le face CITIND, nu vorbind liber. Apropo de asta, era un banc cu Sinistra, Eminenta, Ceauseasca, de! L-au intrebat membrii (de partid!) pe Ceausescu de ce ea nu vorbeste niciodata la mitinguri. El a raspuns: E…vită!

Si, ca tot vorbeam de vremurile de trista amintire, vad c-au reinceput limbile date-n public, sub forma de pupat mana si Piata Independentei, odele si recitarile. Despre statul in cap pe asfalt al unui copil, nu mai zic nimic, ca nu am termen de comparatie. Macar in fata lui Ceausescu, copiii aveau o saltea, ceva…

In plus, sa nu uitam ca dansa e profesoara! Deci, despre ce vorbim noi cand ne referim la nivelul actual al scolii romanesti? Ca e praf si pulbere, frate! Iar aia de se lauda ca se mai strecoara pe la olimpiade sunt altceva, sunt rodul unei pasiuni a unor profi entuziasti, frenetici sau inconstienti, alaturi de parintii care dau banii si, in final, de niste elevi eminenti, care muncesc enorm. In sa ei isi vad de drumul lor. Si apoi pleaca afara, ca de ce-ar sta aici? Sunt unicate, degeaba ne-mbatat noi cu apa rece, ca uite se smecheri suntem…

Exact ca si in cazul Simonei Halep, care a luat-o de la zero, desi fizicul i-a fost impotriva. A visat visul ei, si l-a urmat, iar acum e numarul UNU. Dar si asa, tot apar unii s-o muste de cur ca asa si pe dincolo. Bleah…

Aaa, si bonus, sa nu uitam: femeia a fost si fo’ opt-noua ani la Bruxelles, cum ii sade bine unei videlence, sau cum s-or numi ea si cu Dan, internista. Acolo a avut tot timpul sa invete atat bunele maniere, cat si limbile de se folosesc in uniunea asta. A avut timp, dar n-a facut-o. Si Ciolos a stat la Bruxelles. Ia puneti mana de comparati prestatiile celor doi, sa vedeti minunatie: nu seamana neam!

In sfarsit, ce mai tura-vura! La una suta ani, Romania se prezinta cu cea mai jenanta clasa politica din istoria ei. Atata ne-am priceput noi, ca popor, sa producem in asta prima suta…

Ghinion!

 

Acum nu era momentul, Mihai Stănescu…

A plecat caricaturistul Mihai Stanescu. Cei din generatia mea il stiu bine, insa cei tineri, mai putin. Era un caricaturist, asa, mai desosebit. Nu ca n-ar fi toti deosebiti, ca doar fiecare le are pe-ale lui, altfel, de ce-ar fi cineva caricaturist?

El era o specie aparte. In cea mai neagra perioada a cenzurii comuniste, desenele lui ascutite taiau in carne vie. A fost interzis de Ceausescu. Nu ii erau publicate toate caricaturile, sau mai degraba apareau si apoi dispareau, fiind interzise. Insa mai toate circulau oral, ca bancuri anti-regim!

Sunt multe desenele ce erau preluate imediat in diverse medii, fiind mai mult povestite, pentru ca, de fapt, putini le si vedeau. „Ai auzit de caricatura aia a lui Mihai Stanescu? Care? Cu un el pe scara avionului, care ii spune ei, ramasa jos, „Ramai cu bine!” La care ea ii raspunde: „Si tu!”

Asa ceva nu se putea publica, nu ar fi trecut de cenzura. Insa, cumva, se aflau si circulau. In cazul asta, desi parea un dialog banal si de convenienta, intelesul era mult mai adanc. Pe vremea aia, majoritatea care aveau sansa sa plece „afara”, adica in Vest, ramaneau acolo. Pentru ca, efectiv, erau eliberati din cusca, incercau sa respire liber. Multi au facut-o, nu din placere, dar din disperare. Apoi incercau sa-si aduca si familia, sub procedura de „reintregirea familiei”. Despre ei se spunea ca „au ramas”…

Eram un pusti de vreo douaj’ de ani, student la Politehnica, proaspat caricaturist publicat oficial, si ma implicasem in presa studenteasca. Mai intai la ING, revista Politehnicii din Bucuresti, unde eram redactor sef adjunct, dar mai scriam si la CONVINGERI COMUNISTE (ce titlu, frate!!!), care era a Centrului Universitar Bucuresti si aveam redactia la Preoteasa. La ING evident ca am re-desenat sigla revistei, ca de obicei in multe locuri pe unde am fost 😊

Ei, si avand legitimatie de presa, nici nu va dati seama ce usi deschise aveam pe vremea aia. De exemplu, la filme, cand toti bisnitarii vindeau in fata la Patria bilete cu de zece ori pretul, eu mergeam la casa, aratam legitimatia si luam la pret normal. La meciuri, ce sa mai zic, mergeam moka, la masa presei chiar! Nomenclaturist, ce mai 😊

Asa, si a avut Mihai Stanescu o expozitie de caricatura la sala Eforie, prin ’83. Nu mai stiu exact ce desene erau, dar multe din ele „grele” de tot. Insa, cumva, au trecut de cenzura. M-am dus la vernisaj, unde era plin ca-n gara. Efectiv, se statea la coada sa vezi desenele de pe simeze. Lumea era obisnuita, ca doar era perioada de glorie a cozilor la „ce se baga”. Dupa, m-am dus direct la el, m-am prezentat, m-am laudat putin ca fac si eu caricatura si i-am spus ca si eu sunt asa si pe dincolo pe la ziare studentesti si vreau sa-i iau si un interviu. Mi-a zis: Bine, dar s-ar putea sa nu poti sa-l publici. I-am facut o fotografie, mi-a dat si un autograf cu dedicatie, asa ca eram in al noualea cer. Interviul a fost cuminte, pentru ca aveam ambitia sa apara. Si a aparut. L-am bagat si la ING si la CONVINGERI. Asa, de-al dracu’!

Era un tip extrem de placut, cu niste ochi albastri (pe bune, nu d’aia cu ghilimele…), care oriunde aparea isi facea simtita prezenta. Modest, insa cu o atitudine care arata ca e constient  de valoarea lui. Ohooo, si avea valoare, din plin! A luat muuulte premii internationale prestigioase, iar desenele lui erau de o inteligenta sclipitoare. M-am mirat cand am aflat ca a terminat Arte Plastice, dar apoi, analizandu-i desenele, mi-am dat seama ca sunt desavarsite. Nicio linie in plus, niciuna lipsa. Talent pur! Iar cand e dublat de o inteligenta deosebita, devine letal!

Am mai avut apoi diverse ocazii sa il intalnesc pe la saloane de umor sau expozitii, mereu a fost o onoare. Si la magazinul lui, la ERATA, la coloane vizavi de Sala Palatului, l-am mai vazut de cateva ori. Mereu am avut impresia ca parca i-ar fi lipsit cenzura comunista, care il stimula sa creeze ceva „impotriva”. Dupa Revolutie, parca nu a mai avut acelasi stimulent al creatiei, aceeasi adrenalina a lucrului interzis. Nu mi-a spus asta niciodata, e doar o impresie a mea.

Mihai Stanescu cred ca a venit cu ideea ca, dupa ce au castigat Conventia Democrata si Emil Constantinescu alegerile, de Sarbatori sa „impacheteze” cladirea Guvernului cu o enorma funda rosie, ca un mare cadou adus romanilor. Chiar daca a fost un episod esuat, efervescenta acelei epoci a fost fantastica.

Ma uit la albumul lui „Acum nu e momentul” si, revazandu-i caricaturile, imi dau seama ca, efectiv, citesc o cronica savuroasa a vremurilor anilor ’80, mult mai concreta, adevarata si realista decat ar face-o orice manual de istorie. Pentru ca el reusea sa transpuna desavarsit in desenele lui toate sentimentele pe care le resimteam atunci, din greu. Si, atunci cand simti ca-ti apare un zambet in coltul gurii, inseamna ca Mihai Stanescu va ramane, mereu, UN MARE CARICATURIST.

La revedere, Maestre! Multumim!

 

Audierile după ureche…

E vorba aia, stramoseasca, ce spune asa: There’s no free lunch! Adica totul are un pret in final. Indiferent ce folosim noi, ca e Google, Facebook, LinkedIn, YouTube sau ce vreti voi, au modelul de business bazat pe gratuitate din partea utilizatorului. Trebuie, insa, sa dai si tu ceva la schimb, ca altfel, din ce si-ar mai plati firmele astea, saracele, zecile de mii de softisti super-smart? Practic, nimic nou, e ca intr-un etern Faust & Mefisto, primesti o jucarie superba, la care tanjesti, dar iti vinzi si tu putin sufletul si dai la schimb niste date despre tine. Pe care unii le cumpara sa-ti vanda ceva. Ecuatia poate fi extrem de scurta, in sensul ca tu tratezi cu ignore toate add-urile astora din urma si nu cumperi nimic. End of story!

Sunt fan Facebook si de multe ori am zis ca, daca nu exista, trebuia inventat. De aici plec, intr-un mod asumat subiectiv, in incercarea mea a puncta mai jos cateva note despre ce am vazut azi noapte la audierea lui Mark Zuckerberg in Senatul american.

  • Mi se pare ca povestea asta cu datele postate pe Facebook este ca atunci cand o femeie se imbraca extrem de decoltat, iar apoi ii acuza pe barbati ca de ce se uita la sanii ei…
  • Era un banc celebru. In perioada de inceput a cuceririi Cosmosului, cei de la NASA au realizat ca astronautii lor nu reuseau sa utilizeze pixul in spatiu, pentru ca, in conditii de imponderabilitate, cu gravitatie zero, pasta nu curgea normal, asa cu nu puteau sa scrie. Au dezvoltat un program special, in care, dupa ce au investit milarde de dolari, au inventat, in sfarsit, un pix care putea sa scrie in orice conditii, chiar si pe tavan, sau in apa. Cosmonautii rusi au folosit un creion.

Cam asta am vazut la audierea lui Mark. El a inventat Facebook, a investit apoi j’de milioane in retea, softuri si achizitii si la sfarsit vin rusii cu trolii lor si ii folosesc propria jucarie ca sa le-o traga tot americanilor. Ironic, nu?

  • Cat de mare diferenta dintre audierile din Senatul american si Senatul Romaniei! Ce tinuta, ce eleganta a discursului, ce raspunsuri, ce politete, chiar si cand spuneau de niste terms & agreements ca „sucks”… Of, mai avem mult pana departe…
  • Ce diferenta de obiective! Comisia parlamentara de la noi analizeaza daca s-au adunat unii mahari la un chef intr-o garsoniera, de unde ei presupun ca ar fi influentat alegerile prezidentiale din 2009. O prostie, doar ca sa dea intr-o persoana, sefa DNA si sa motiveze votantilor PSD ca exista statul paralel si d-aia nu pot ei guverna Romania. De parca in sufrageria aia aveau ei nu stiu ce dispozitive diabolice de unde modificau numaratoarea voturilor. Sau, daca aia 10-12 meseni chiar influentau, chiar era neceasar sa se intalneasca la o chermeza, in vazul tuturor?…
  • La americani e vorba tot alegeri prezidentiale, dar influentate de adversari pe bune, nu unii inventati, adica de rusi. Amploarea e infinit mai mare: vreo 87 de milioane, pe Facebook. Iar la aia e clar ca au influentat alegerile.
  • Free training! Toti oamenii de business adevarati ar trebui sa se uite la audiere si sa ia lectii de la Mark Zuckerberg, la modul in care a raspuns, cu prestanta, absolut tuturor intrebarilor, indiferent cat de personale sau incomode. Si a vorbit liber, pentru ca omul stie perfect ce a facut si cum si-a crescut businessul. Atitudinea, inteligenta, eleganta, siguranta, sinceritatea raspunsurilor au constituit apararea lui cea mai buna. Ca dovada, actiunile FB au crescut imediat dupa audiere.
  • Aaaa, si toti politicienii romani ar trebui sa-si ia notite de la modul de adresare si construire a intrebarilor de catre senatorii americani. Nu-ti dadeai seama care din ce parte a politicii e, nu era nimic personal, totul parea a fi in sprijinul aflarii adevarului de catre contribuabilul american. La noi, in schimb, iti dai seama imediat, din verbal dar si din non-verbal, daca un parlamentar este sau nu in aceeasi barca politica cu cel audiat…
    La noi, audierile sunt asa… dupa ureche
  • Ma uit la commenturi si sunt si din acelea ce spun ca ar trebui sa stergem cu totii Facebook-ul, ca e ceva rau, rau de tot. Commentul e dat pe Facebook… 😊
  • Mark e un super-tip!
  • In mare, se adevereste ca Facebook nu prea are nici un competitor…

In final, sa nu uitam ca, asa cum accesul la internet este optional, si utilizarea Facebook este asisderea… Dar tentatia e mare, apropo de Faust.

Altfel, toate bune si la vara cald 😊