“Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă” – Anton Pann

Astăzi se serbează Ziua Limbii Române. Un eveniment care, de obicei, nu-i tratat cum se cuvine. Pentru că avem politicieni care nu prea sunt prietenii limbii române. Să ne înțelegem, nu că nu-și dau cu cărămidă-n piept, arătând cât de patrioţi sunt ei. Nuuu,…
Ei nu știu să vorbească corect această limbă, iar despre scris, ce să mai spun? Dacă vrea cineva să fie într-un post de conducere, în politică sau nu numai, i-aș da un test, nu de gramatică, ăla e deja nivel academic pentru el, ci de dictare! Și nu pe calculator, că acolo mai intervine un auto-correct și le dă peste mâini. Pe pariu că 80 la sută dintre ei l-ar pica.
Realizează ei oare că România, asta câtă e ea, sau câtă era aia Mare, dodoloață, a fost înfăptuită datorită limbii române? Cum altfel s-ar fi unit trei țări mici, fiecare înglobată într-unul din marile imperii ale lumii de atunci, dacă nu era cimentul care să le unească, respectiv LIMBA ROMÂNĂ!
Credeți că Imperiul Rus, Turcia, ori Austro-Ungaria au fost ele de acord? Bine mă, hai să le dăm ăstora teritoriul, că noi avem prea mult… Au murit sute de mii de soldați pe front pentru asta! Ați fost vreodată la mausoleul de la Mărășești? Sunt mari eroi din primul război mondial care își dorm somnul de veci acolo. Dar o să vedeți și câte o lespede de mormânt, una normală, de 2m pe 1m, pe care scrie “Aici odihnesc 500 de soldați căzuți pe câmpul de luptă de la Mărășești”… sau Mărăști… sau Oituz… Atunci am realizat ce măcel a fost acolo, în război. Oamenii ăia chiar și-au dat viața pentru limba română!
Noi, acum, ce facem? Scuze, de fapt, corect, e Cf? Bn! Csf, ncsf, plm și alte iubi şi frumi… Aici am ajuns.
Trist!
Văd in ce hal s-a degradat modul în care se exprimă, sau scriu, din ce în ce mai mulți dintre noi. În special la tineri mi se pare îngrijorător fenomenul. Cred că de aia și are așa succes Tiktok în România, că acolo nu trebuie să scrii nimic. Acolo e de râs, sau de dansat pe manele, ori e suficient să faci playback peste ce spun sau ce cântă alții. Sau să urci pe niște lăzi, să vezi care cade mai tare.
Poate că am îmbătrânit și nu mai țin eu pasul cu evoluția și cu ce e “trendy”. Posibil.
Nu zic să rămânem la stadiul de “Dacă nema potirință, ce mai chichirez gâlceavă”, aşa cum grăia fermecătorul Anton Pann – deși să recunoaştem că era absolut fabuloasă exprimarea, totodată foarte sugestivă. Dar măcar să ştim şi noi scrie corect româneşte.

Până şi în corporaţii, chiar la nivel superior, veţi găsi mari surprize! De multe ori, cei escamotaţi sub titluri pompoase de CEO, CFO, CMO sau alte iniţiale preţioase, isi ascund lacunele apelând în mailuri la cuvintele limbii de lemn a business-ului, din limba engleză. Bravos, naţiune!
Si hai să vă mai zic ceva, că tot m-ați stârnit! Ziua Limbii Române a fost înființată de moldovenii de peste Prut, în 1990. Preluată apoi și de vorbitorii de română din Serbia, în 2012. Iar noi, românii din România, am adoptat-o ultimii, în 2013. În condițiile în care Camera Deputaților a aprobat legea în decembrie 2011, iar Senatul în martie 2013. Parlamentului României i-a fost necesar mai mult de un an să adopte această lege!!! Pe bune?
Înca un argument ce demonstrează cât de jos este nivelul nostru politic. Nu ştim să îi sprijinim pe vorbitorii de limbă română din afara graniţelor, adică pe cei care se chinuie să-şi menţină limba strămoşească. Exact aia de care noi ne batem joc…
Noroc că în vremurile importante, România Mare s-a bazat pe un Rege și pe oameni politici responsabili și patrioți!
De aceea consider că azi e o sărbătoare Mare! Pentru cei care știu şi simt româneşte! La mulţi ani!

Şi să nu ne mire că, probabil, cea mai frumoasa odă dedicată limbii române este compusă de Alexei Mateevici, născut în 1888, în fostul judeţ Bender din actuala Republică Moldova, la acea vreme parte a Imperiului Rus. Din păcate, poetul se stinge la 29 de ani, la Chişinău. George Călinescu consideră că Alexei Mateevici a dat „o nouă definiție poetică a limbii române”.

Republica Moldova are imnul naţional compus din 5 dintre cele 12 strofe ale poeziei.

“Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mișcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfințit-au țara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veșnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeșnici.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Și citindu-le ‘nșirate, –
Te-nfiori adânc și tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spuie-n hram și-acasă
Veșnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng și care o cântă
Pe la vatra lor țăranii.

Înviați-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeți slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeți piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Și-ți avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veți plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Și-ți vedea, cât îi de darnic
Graiul țării noastre dragă.

Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată.”

ADEVĂRAŢII ÎNVINGĂTORI

Eduard Nowak, actualul ministru al sportului, a cucerit medalia de argint la ciclism, la Jocurile Paralimpice de la Tokyo! Felicitări și toată admirația pentru un astfel de rezultat, care nu este singular! Domnul Nowak a ajuns la 4 medalii câștigate, la 3 ediții ale acestor jocuri. Printre ele, și un aur cucerit la Londra în 2012. Niciun alt ministru aflat în funcție nu a mai câștigat vreodată medalie la JP. Astfel de performanțe sunt de apreciat unanim, indiferent de simpatiile ori culoarea politică, sau de luptele interne din partide. Este o realizare ce trece dincolo de aceste interese meschine.

Eduard Nowak si bucuria medaliei cucerite!

Pe lângă cele 4 medalii cucerite de domnul ministru, România mai avea o medalie, un bronz câștigat de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg). Iar acum, la Tokyo, același Alex Bologa, care este NEVĂZĂTOR încă de la 6 ani, a luat bronzul la judo, la aceeași categorie!!! Meciul pentru medalia de bronz a fost memorabil, iar sportivul nostru a ieşit invingător.

„Nu puteam să stau să mă plâng”
„Am avut probleme de mic. De la 6 ani am rămas nevăzător complet. Mama a luat un microb în timpul sarcinii, care m-a afectat, iar ulterior, mi-am pierdut vederea definitiv. A trebuit să învăț să fac față acestei situații, dar având probleme de mic, chiar dacă nu atât de grave, m-am obișnuit așa. Eu așa știu lumea, așa o percep și cred că, cu toate că ai o dizabilitate, poți să faci ceva în viață”, a declarat Alex Bologa, într-un interviu pentru Monitorul de Cluj.

Alex Bologa, bronz la Tokyo

Aici e vorba de SPIRIT! De spiritul de luptător, de ambiție, de efort, disciplină și multă, foarte multă muncă. Mai ales că acestea sunt depuse de oameni care au diverse nevoi speciale, pe care noi, cei să zicem, cu capacităţi depline, nu le mai băgăm de seamă. Oameni care, după un accident, sau din diverse alte motive, pot ajunge foarte ușor, din cauza dizabilității, pradă depresiei, deznădejdii.

Știu cum e depresia, am trecut pe acolo, lupta cu incertitudinile, apoi cu cancerul nu e chiar ușoară, e o teamă pe care o porți cu tine toată viața. Nopți de nesomn, întrebări fără răspuns, de ce eu?, frica aşteptării rezultatelor la fiecare trei luni când îți faci analizele.
De aceea, consider că efortul, ambiția și lupta acestor sportivi, cumva împotriva unui destin ce le-a fost hărăzit, merită tot respectul și admirația noastră! Chiar și a celorlalți sportivi, fie ei și câștigători olimpici, care, datorită unor enervări ocazionale, refuză să dea mâna unei mâini întinse către ei pe aeroport, la întoarcerea de la Tokyo. Gestul Anei Maria Popescu mi s-a părut cel puțin nepotrivit. De parcă ministrul Nowak nu ar fi vrut bugete mai mari la federații. Sau nu ar fi vrut și el să se antreneaze în România, pe un velodrom modern.
România este reprezentată de 7 sportivi la aceste Jocuri. Din inimă, un BRAVO, tuturor! Ei sunt adevărații învingători, indiferent de locul final din clasamente! Fiecare are o poveste de viață din care toți am avea ce să învățăm. Noi ăștia care ne plângem mereu că avem probleme, că plouă, sau că nu, că nu ne merge netul prea bine, că e prea cald, sau că e frig, ori că nu am găsit culoarea potrivită la nu știu ce…

Cum să joci tenis de masă, fără mâini

De exemplu, la Tokyo concurează  și Ibrahim Elhusseiny Hamadtou, un jucător egiptean de tenis de masă, care de la 10 ani nu mai are mâini, le-a pierdut într-un accident de tren. Și, de când un prieten i-a spus să nu se bage el într-o dispută dintre acel prieten și un adversar, pentru că el nu va juca niciodată tenis de masa, s-a ambiționat și a început să joace. Ține mânerul paletei în gură!

Ibrahim Elhusseiny Hamadtou, concurând la tenis de masă, fără mâini

Părinţii au vrut să o omoare, când avea doar 14 luni

Haven Shepherd, o înotătoare de 18 ani din SUA, care și-a pierdut ambele picioare la 14 luni. Părinții ei au condamnat-o la moarte, pentru că au hotărât să se sinucidă, inteaga familie, din cauza unei relații extraconjugale. Și au legat o bombă de picioarele fetiței lor. Ei au murit, dar, miraculos, medicii au reușit să o salveze pe micuță, care a rămas, însă, fără picioare.

Nu știu ce înseamnă să am picioare, așa că nu pot să spun că mă afectează atât de tare, e o viață pe care nu am trăit-o. E adevărat că mi-am pierdut picioarele, dar puteam să îmi pierd viața“, a declarat Haven Shepherd într-un interviu pentru revista People.

Haven Shepherd, înotătoarea de 18 ani, fără picioare

Optimismul, îndârjirea și atitudinea pozitivă a acestor oameni reprezintă un model şi o insiraţie despre cum trebuie trăită și valorată fiecare secundă ce ne e dată.
Ei fac lucruri pe care mulți dintre noi, fără a avea acele dizabilități, nu le putem realiza. Așadar, cu atât mai mult o victorie a lor, a SPIRITULUI lor.
Ce nu poate fi înfrânt de nicio dizabilitate!
Respect!

  • credit foto:
    • capturi din transmisia live, pe Facebook, a dl. Eduard Nowak
    • Eurosport
    • Getty Images

DUPĂ 20 DE ANI,… sau coincidenţele căderii

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul

Absolut îngrozitoare imaginile cu săracii oamenii ăia care voiau să fugă din Kabul, căzând de pe avion, de la sute de metri înălțime! În mintea mea, la fel de zguduitoare şi înfiorătoare cu cele ale oamenilor care se aruncau în gol, de la geamurile “gemenilor” World Trade Center, de frica incendiului declanşat de impactul atacului terorist cu avioane. Era exact acum 20 de ani.
Poate că ați remarcat, avionul ăla Air Force care a reușit să salveze aproape 800 de oameni, luându-i la bord, avea pe el numărul 1109. Adică… 11 septembrie, exact ziua atentatelor din New York și de la Pentagon. Ce coincidență!

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul
Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul – sursa foto: captura YouTube

Cât de îngrozit să fii, să te agăţi, la propriu, de un avion, prin exteriorul lui? Îmi amintesc de imaginile cu disperarea celor care săreau proaspătul Zid al Berlinului, pe care îl construiau ruşii peste noapte, capturând în spatele lui toata populaţia Berlinului de Est. Am vazut filmările de arhivă cu oameni care săreau, efectiv în gol, de la etajele blocurilor ce erau pe linia de demarcaţie, doar pentru a fi “dincolo”. Exact aşa cum astazi am văzut video cu mamele afgane care îşi aruncau copiii peste gardul de sârmă, soldaşilor americani ce pazeau aeroportul  din Kabul, pentru a putea spera că îi pot salva de talibani.
Ori, revenind la noi, cum cred că au făcut, din disperare, români care au vrut sa fugă după 1945 de prigoana comunista. Mulţi au murit împuşcaţi de grăniceri, ori înecaţi în Dunare, dar ei au considerat că evadarea din lagărul comunist merită sacrificiul suprem. Iar astazi, din păcate, sunt destui care au  început din nou să îi susţină pe ruşi şi să îl proslăvească pe Ceauşescu…

În 1979, presedintele URSS, Leonid Breşnev, a vrut să ocupe Afganistanul, pe care îl voia o nouă republică sovietică. Chiar si Pink Floyd isi incepe piesa Get Your Filthy Hands Off My Desert, de pe albumul Final Cut, cu versurile Brezhnev took Afghanistan!
De aceea, un an mai târziu, la Olimpiada din 1980, SUA și tot Vestul au boicotat competiția. Ca răspuns, Moscova a decis să boicoteze și ea următoarea olimpiadă, din 1984, ce a avut loc la Los Angeles. Și i-a forțat și pe sateliții comunişti de dincolo de Cortina de Fier să procedeze similar. Singurii nărăvași am fost noi! La acea ediție, România a ieșit pe LOCUL AL DOILEA pe națiuni!!!
Ok, unii vor spune că nu au fost rușii și de aia. Da, dar au fost Germania de Vest, Anglia, Franța, China, Japonia, Italia, Spania și toate țările care acum,la Tokyo, sunt peste noi în acest clasament pe medalii – vezi aici clasamentul.
Rușii și-au dat seama în timp că nu îi pot cuceri pe afgani, așa că după 10 ani s-au retras. Decizia a fost luată și prin prisma resurselor enorme pe care le acordau războiului, în condițiile în care ei deja se aflau la fundul sacului cu banii, iar sistemul comunist își arăta falimentul. Imediat după aceea, a picat Zidul Berlinului, iar în 2 ani însăși marele URSS.
Mujahedinii, care au condus rezistența împotriva cotropitorilor sovietici, au venit la putere. Acolo au permis organizarea diferitelor rețele de droguri și teroriste, culminant cu cea condusă de Osama Bin Laden, care a fost responsabilă de atacurile din SUA în septembrie 2001.
Asadar, la 20 de ani de and rușii au invadat Afganistan, aveau loc atacurile teroriste cele mai oribile din istorie, care au dus la prăbușirea Gemenilor.
Imadiat, președintele Bush Jr. a identificat autorul, cerând Afganistanului predarea lui Bin Laden. Pentru că aceștia au refuzat, a început războiul asupra acestei tari, cu scopul, declarat s-o acceptat de comunitatea internațională, de a-l captura pe șeful celei mai mari organizații teroriste din lume, apoi de a ajuta la democratizarea țării.
După alți 20 de ani, se pare că afganii nu au fost în stare, sau nu s-au priceput, ori nu au vrut să urmeze calea democrațiilor de model vestic. Așa încât, în secunda doi după ce americanii, împreună cu aliații lor, printre care și România, s-au retras, talibanii au pus stăpânire pe întreaga țară. E un eșec, indiscutabil, al impunerii cu forța a unui model social care, poate, nu e potrivit cu cultura locală. Sau sunt forțe externe interesate de avântul talibanilor și acapararea bogățiilor de acolo. Care sunt drogurile produse din opiumul macilor, marihuana și heroina, dar și bogății enorme ale unor zăcăminte de metale extrem de rare, aflate printre munții afgani, în locuri greu accesibile. China este deja interesată de o colaborare cu talibanii, probabil si pentru aceste motive.
Și că tot vorbim de căderi și de China, părerea mea este că, așa că orice imperiu major în istorie, și cel american și-a anunțat începutul declinului. Care a fost 11 septembrie 2001, acum 20 de ani, când a fost atacată în inima ei, la ea acasă. De atunci, China a început să atace poziția întâi în lume, ajungând din multe puncte de vedere să fie lider mondial.
Și asta bazat pe un alt model de “democrație”, iarăși diferit de cel vestic. Dar aici e mult de discutat…
Apropo de ciclurile de 20 de ani, despre care a scris si Alexandre Dumas in cartea ce continua faimosul roman Cei 3 Muschetari, interesant că Silviu Brucan, după Revoluție, a avansat ideea că poporului român îi sunt necesari exact 20 de ani (sic!) pentru a învăța democrația! Eh, uite că, intr-o perioada mai mica de atât dupa Revolutie, am fost primiți în UE!
De când cu pandemia, atacurile teroriste s-au redus. Tare mi-e teamă că acum, odată recucerită puterea de către talibani, vom asista la noi evenimente tragice…
Se consideră că retragerea americanilor din Afganistan este un mare eșec, după un război foarte costisitor, de 20 de ani. Și se fac comparații cu retragerea din Saigon, după o altă aventură dezastruoasă, războiul din Vietnam. În timp, vietnamezii și-au găsit calea spre dezvoltare.
Oare şi-or găsi-o și afganii?

Nichita Stănescu, solzii şi vaccinarea

“- Io să mă vaccinez? Niciodată!!! Păi ne-a zis preotul că ălora de se vaccinează e posibil să le crească solzi pe ei…
– Au fost astfel de situații?
– Păi nu acum, mai încolo, în timp.”
Dialogul de mai sus e real și l-am văzut azi într-un reportaj la Digi 24, pe tema ratei extrem de reduse de vaccinare la noi, în special în mediul rural.
Acum o lună am fost la o cununie religioasă și în biserică cred că eram printre puținii purtători de mască. Preoții spuneau să nu purtăm masca în biserică, pentru că acolo nu e nevoie, e un spatiu protejat de Dumnezeu. Atunci, cum de unii preoți, sau chiar înalți prelați, au murit de covid? Ce să înțeleg, că nu prea au stat în biserică, să fie protejați, sau nu i-a protejat în special pe ei Cel de Sus?
România stă cel mai jos ca procent de vaccinare, vreo 30%. Iar în România, sunt cifre mult diferite între regiuni. Vedeți voi care e ordinea județelor și judecați singuri, că dacă o spun eu, mi-o fur tare de tot! . Eu am văzut că are legătură cu nivelul de sărăcie al zonelor, strâns legat și cu cel de educație socială.
Sunt posturi de televiziune, dominante ca audiență în astfel de medii rurale si în cele cu rată mică de imunizare. Și care, preponderent, îndeamnă la nesupunere socială și la refuzul vaccinării. Însoțite și de așa zișii influenceri atât de vocali și vehemenți, aceste medii au împins majoritatea populației la pasivitate, sau în extrem, chiar la refuzul de a fi vaccinat. Evident, urmarea este situația în care ne aflăm, în care mulți zic, gata, a trecut pandemia! dar nu-și dau seama ce tsunami urmează, cât de curând.
Partea asta din media, de care pomenesc, e atât de mizerabilă, încât după ce că a luptat non-stop împotriva autorităților și a masurilor anti-pandemie, acum arată cu degetul spre guvern că, uite, nu și-au îndeplinit ținta de 5 milioane vaccinați la 1 iunie. Băi, tâmpiţilor! Păi exact voi ați făcut să nu se întâmple asta, luptând cu toate armele și bagajele și şoşoacele împotriva măsurilor luate de ai noştri, similare cu cele din întreaga lume civilizată! Guvernul şi autorităţile au organizat tot ce ţine de ei, dar centrele de vaccinare sunt goale, nu vine nimeni.
Oare voi nu aveţi nicio vină?

Chiar! Unde sunt ăia care îi țineau isonul lui Viktor Orban până de curând? Acum e obligatoriu în Ungaria ca toate cadrele medicale să se vaccineze în termen de două săptămâni! Cine refuză, e concediat. O fi prost președintele Ungariei? Nu, din contră! Își dă seama că imunizarea e singura soluție să ne revenim…
În sfârșit, iar m-am aprins, mă opresc aici, ca iar mi-o primesc…
Mai bine mă duc să mă întind la umbră, să-mi iau o bere și s-aștept să-mi crească dracului solzii ăia…. ascuţiţi până la nori, aşa cum zicea Poetul. Cum, care poet? Marele Nichita Stănescu. Sau, stai, că aia era cu aripi ascuţite până la nori. Si era nu cu vara, ci c-a venit toamna…

În sfârsit, era tot ceva cu umbra unui copac,.. Hai, noroc!

Hai, noroc!

PERSONAL BEST… sau despre cum am început să mă iubesc!

Că tot e vremea sportivilor la Olimpiadă, uite că mi-am atins și eu cel mai bun record personal – personal best!. Mai am puțin și ating ținta de 70,0 kg, că așa îmi arată aplicația asta legată de brățara de la mâna. Se pare că la 180 cm înălțime și la 61 de ani, greutatea ideală ar fi 70 kg. Ciudat, pentru că, tot aplicația îmi spune că acum, deşi nu am atins încă 70, sunt mai ușor decât 95% dintre oameni…
După ce am trecut printr-o mare încercare, am ajuns la concluzia că ar trebui să mă iubesc! Cam târziu, e adevărat, dar încă e ok şi acum…

Şi am început! După ce am făcut tratamentul hormonal, unde știam că voi pune kilograme pe mine, mi-am propus să revin în grafic. Oricum, la apariția pandemiei aveam 84 kg, iar de acolo am început să reduc carnea, zaharul, iar în ultimele luni, şi sarea. Asta mi-a coborât și tensiunea, până la “al treilea nivel de verde”, ceea ce e minunat. Plecasem de pe “roșu”!

 


Slăbirea nu am făcut-o forțat, sau prin înfometare. Pur și simplu, am grijă ce mănânc și să nu fie în exces, doar cât îmi trebuie.
Dimineața fructe, semințe și o cafea. În weekend, o omletă. La prânz, pe la 16-17, un fel de mâncare, alături de o salată. Mare!
Nu mănânc pâine. Deloc. Fibrele le iau din legume, iar B-urile din bere 😜
Nu mănânc niciodată mezeluri. Am redus mult carnea, am rămas doar pe pui, curcan și, din ce în ce mai des, pește.
Nu mănânc cu sare deloc, iar zahărul l-am scos aproape de tot. Doar ce iau din fructe și, uneori, la cafea.
Fac ceva sport, sau mișcare mai bine zis, adică mult treabă prin grădină, mai ies cu bicicleta și cu câinii, uneori joc tenis. De câmp și de masă. Mult mai puțin decât aș vrea…
Aaaa,… si dimineata, aproape zilnic, nişte exercitii. Nu mult, 10 minunte.
Dorm mult, chiar dacă adorm târziu în noapte, cel puțin 8-9 ore bag, fără să dorm la prânz. Iar cu aplicația asta am văzut că și somnul meu profund este destul de lung, peste 95-97 % din oameni.
Îmi măsor greutatea, calitatea somnului și tensiunea zilnic, așa că acum pot estima destul de precis ce greutate voi avea mâine, în funcție de activitatea de azi.
Cam asta este rețeta, habar n-am dacă e bună sau nu, însă pot să spun, cu siguranță, că eu personal mă simt mai bine fără burtă. Am început și niște exerciții de respirație, am aflat de la Mircea Eliade, ceva din experiența lui indiană.

De ce am scris articolul asta? Pentru că acum m-am convins că tot ce spun în zilele astea campionii olimpici este adevărat: dacă ai un vis şi vrei să îl atingi, dacă munceşti pentru el şi crezi în el, se poate îndeplini. Doar aşa poti lupta şi împotriva secundelor, metrilor sau kilogramelor, la competiţiile sportive pentru medalii, cât şi împotriva cancerului, în competiţia pentru viaţă!
Așa că mai am puțin până la obiectiv, dar nu am nicio grabă.
Să fim sănătoși! 🤗❤️

Vaccinarea şi dilema ei… sau, decât să ne certăm, mai bine-o bere să cântăm

Noroc!

Știu că mi-o voi fura cu postarea asta, dar tot o pun. Eu sunt inginer. Mai bine zis, m-am pregătit pentru a fi inginer, asta pentru că, de fapt, visul meu a fost arhitectura, dar am picat la examen. La proba eliminatorie, de desen 😜
Așa că nu mă pricep la medicină deloc, decât din rolul pacientului. Iar aici am avut destule ocazii în care să mă etalez, mai ales în ultimii ani, de când cu cancerul.
Însă nu înțeleg cum doctorii și personalul medical în general se află pe un ultim loc ca procentaj de vaccinați din întreaga Europă. Cumva, mie îmi sună că medicii neagă, prin acest comportament, însăși esența facultății pe care au urmat-o. Și pentru care au învățat atât de mult și atâția ani… Ei nu cred în ceea ce i-a format profesional. Asta trebuie să fie o mare durere, o rupere enormă înăuntru, pe care cred că o simt prin negarea vaccinului și a întregului mecanism de luptă împotriva pandemiei. Nu mai zic ca unii neagă pandemia cu totul, în întregul ei…
Eu, cât am practicat ingineria, nu am fost niciodată în situația de a nega ce am învățat la politehnică. Nici în producție, nici cât am fost în cercetare, nu am găsit că principiile din școală ar fi fost greșite. Poate, unele, învechite. Dar asta e normal, tehnologiile și știința evoluează rapid. Nici ca arhitect nu cred că aș fi fost în vreun moment în poziția să neg sau să contest ce aș fi învățat la Institut.
Însă, să vii tu, ca medic, să negi tot ce a creat mai bun breasla ta, pe care ai jurat să o slujești în numele Suferindului, asta nu pot înțelege.
Nu știu cauzele, poate că oamenii ăștia au venit la cursuri doar să ia o notă să treacă, sau să obțină o diplomă – ceea ce nu e deloc de blamat, felicitări celor care au depus atâta efort! Însă e clar că pasiunea, vocația, lipsesc cu desăvârșire atunci când te plasezi, după părerea mea, eronat, într-o astfel de negare. E ca și cum, după ce aș învăța abecedarul, aș spune că e un căcat. Că, de fapt, alta e ordinea literelor și ăștia care l-au făcut și promovat sunt niște imbecili. Sau sunt cu Oculta, conspirtolionisti, doar vor să ne alinieze într-o turmă omogenă, care să behăim A, E, I, O, U, Ă, Î…
Nu cunosc programa facultăților de medicină, însă poate că una din cauze să fi fost faptul că materia de epidemiologie, sau care era cea ce studia vaccinurile să nu fi fost importantă, sau tratată ca atare. Poate că era așa, mai de umplutură, cum aveam și noi la poli unele ce puteau foarte bine să lipsească. Nu știu, încerc să-mi explic adversitatea asta atât de fățișă a unor doctori împotriva vaccinării.
Știți cum e asta cu refuzul medicilor de a se vaccina? Exact cum ar fi ca preoții care au trecut prin Seminarul Teologic, sau Institut, când ajung in parohiile lor, să propovăduiască ateismul!
Că vine o Șoșoacă și își strigă inepțiile, înțeleg. Ea are alte scopuri și interese, ale ei sau nu, să adune cât mai mulți creduli care să i se uite în gură și pe care să se sprijine în demersul propriu în politică. Ea își permite, nu e medic, ocupă un loc lăsat liber din vremea lui Vadim, poziție de care multora din mahala le-a fost dor. Să împroaște, să acuze, să dărâme.
Dar nu îi înțeleg pe cei care, repet, și-au tocit coatele buchisind mulți ani cărțile alea de chimie, biologie, anatomie, ca acum să le dea cu piciorul…
Cum as putea eu să mă duc la un doctor care îmi spune să nu mă vaccinez? Ce încredere să am in sfaturile lui? Și cu ce mă feresc de Covid? Cu ceai de coada șoricelului și de aia a calului?
Am mulți prieteni medici, unii absolut eminenți! Medicilor (in special dr. Cristian Surcel) și întreg personalului medical de la Spitalul Monza le datorez viața și mereu am recunoscut asta. Deci vă rog să nu interpretați rândurile mele ca o lipsă de respect pentru ceea ce știu și fac ei, salvând vieți în fiecare zi. Însă în ce v-am spus aici, sincer, mie îmi dă cu virgulă.
Din păcate, încă o dată se dovedește că uneori, multă carte, nu e a bună.
Ar mai fi multe de spus, dar acum mă opresc aici. E vară, e soare, cifrele sunt jos. Vorba cântecului: dar decât să ne certăm, mai bine o bere să cântăm 🍻

Noroc!
Noroc!

Sper doar ca la toamnă să nu începem să ne plângem în pumni, că uite ce ne face pandemia.

Însă, așa cum spuneam la început, sunt convins că voi primi replici. Sunt pregătit… Trageți!

Când stai capră, de ce te miri că ţi-o trag toţi din toate poziţiile?

The Mask

Pe scurt, istoria e cam aşa: un prinţ austriac a venit în România şi a împuşcat cel mai mare şi bătrân urs din Europa. Care, spre ghinionul lui, trăia în România…

Bă, nu am nimic cu prinții, indiferent de unde-or fi ei. Și nici cu prințesele. Mereu, în capu’ meu, au avut așa, o aromă de noblețe, eleganță și stil. Că de, cu asta cu fost crescuți în copilărie. Nu cu pâine neagră cu magiun, cu mămăligă şi cu tacâmuri de pui, ca mine…
În schimb, cu vânătoarea am o treabă. La început, oamenii asta făceau, pentru supraviețuire. Sau pentru apărare. Că odată venea sarchiaponul peste tine şi trebuia să i-o tragi… Asta e scuzabil, atâta timp cât era singura șansă de hrană sau de a nu muri.
Însă atunci când vânătoarea a devenit fun, sau modă, trendy, ori e făcută doar pentru trofee, colți de elefanți, rinoceri, sau contrabandă cu piele de crocodil, mi se pare o barbarie. Nu are nicio legătură cu o luptă dreaptă, așa cum am învățat în basmele copilăriei. Acolo, șansele erau egale.
Aici, Omul are de partea lui Arma. Care nu este naturală, ci e făcută de el, printr-o șmecherie de-i zice tehnologie și care e din ce în ce mai evoluatâ. Cu gloanțe tot mai mari, mai bine țintite și mai mortale. Iar el e cât mai la adapost şi mai departe de pericol. Unde e echitatea? În brațe să ne cuprindem, sau în luptă dreaptă să ne batem?
Vor unii să se ia la trântă cu urșii? Foarte bine, să meargă în pădure și să doboare ursul cu mâinile goale. Așa cum am citit în copilărie în Winnetou că făcea Old Shatterhand cu ursul grizzly. Sau cum se luptau gladiatorii în arenele antichității, sperând să scape cu viață. Iar, dacă o făceau, câștigau gloria și faima Cetății.
Dacă însă, te duci la vânătoare cu un jeep șmecher, stai comod într-un șezlong, lingând un whiskey cu gheaţă și apoi, la semnal, râgâi trăgând rafale într-un animal înnebunit de groază și alergat de gonaci, ești exact ca Ceaușescu, care își prezenta la televiziune isprăvile de mare căcat de vânător. (Cacofonia este intenționată!)
Pentru mine, este clar că un astfel de comportament arată niște mari frustrări. Mari! Și nu zic mai multe despre natura lor… if you know what I mean 😜
După Revoluție, am citit un interviu cu soția lui Petre Roman, care spunea că în anii ’80 Petricâ era nevoit să meargă la vânătoare, că nu se găsea carne în anii ăia și trebuia să aducă de mâncare familiei…
Ce căcat!!! Ei, care erau Protipendada comunistă, iar el, fiul lui Walter Roman, luptător comunist în Războiul civil din Spania şi mare mahăr comunist apoi, dar și ea, fata unui ambasador român, sufereau de foame. Adică să înțeleg că stăteau la coadă la alimentară, ca mine, cu cartonul de rație în mână, la Piața 13 Septembrie, cu emoții că nu mai prind 300 de grame de salam de căcat, învelit într-un fel de cârpă umedă din care curgea o zeamă infectă?
Adică, vezi, Doamne, că Petre Roman a fost oropsit, că el n-a mâncat salam cu Zoia (cel mai mișto titlu post-revolutionar!)
Alt comunist notoriu, vopsit după Revoluție, a fost Adrian Năstase. Căsătorit inițial cu Ilinca, fata lui Grigore Preoteasa, ministru de externe al României comuniste, cel care a şi botezat casa de cultura a studenților din București. Apoi s-a căsătorit cu Dana, fata lui Angelo Niculescu, vicepremier comunist. Cel supranumit Bombonel nu doar că a fost impins de la spate (nu fiți răi, nebunaticilor!) să devină prim ministru, dar era numit și șeful asociației vânătorilor din România. Ceea ce, până la urmă, l-a și pierdut, că l-a întrebat CTPul ceva despre imaginea unui iepuraș omorât de un vânător în confruntarea decisivă de la TVR cu Băsescu și asta i-a fost fatal. “Îmi puteţi spune că nu vă veți mai duce la vânătoare de aici înainte? Aș fi foarte liniștit dacă aș ști că nu veți mai împușca niciun animal de-acum înainte…”
Apoi, a urmat, incredibila înfrângere în alegeri și memorabila zicere băsesciană “Adriane, nici nu știi, cât de mic începi să fii…”
De fapt, cât de zmeu era Adrian Năstase și cât de priceput vânător, avea să se arate și în momentul arestării lui, când nu a reușit să se nimerească el pe el… ditamai dihania. Probabil s-a încurcat în celebrul fular Burberry, de 350 de Euro. Ditamai șeful vânătorilor! Ăsta e caracterul adevărat, iese la suprafață în astfel de situații.
De fapt, ce mă doare pe mine, e că vin unii cu bani – nici măcar nu cu mulţi – și cu ciungă în cap, de se cred buricu’ Pământului. Iar noi, imediat ne punem capră.
“Da, şefu’! În ce poziţie mai vreţi?”

Trenul galben fără cai… acum şi fără măgari?

Pe Stefan Paraschiv il cunosc de cand a venit in Connex. Era in echipa de Direct Sales, in vremurile de aur, cand compania era market leader, iar oamenii ei erau probabil cei mai buni din businessul romanesc in acel moment. Era si greu sa nu il remarci, un tip atat de impetuos si energic, profesionist dedicat.

In urma cu cateva luni, cand am auzit ca a fost numit director general la Metrorex, am zis ca, in sfarsit, cineva cu background serios de business este numit sef la o companie importanta de stat. Si care aduce pierderi mari, de atata amar de vreme. Ma gandeam ca in mandatul lui macar sa reduca din jaf, daca nu va putea face altceva. Pentru ca stiu, de zeci de ani, la metrou se fura grupa mare. Ciudat cum, pe masura ce companiile de stat se afunda in pierderi, sefii de sindicat devin din ce in ce mai potenti financiar. Si nu doar ei…

Bungee jumping for managers

Cand am vazut si campania pornita de ministrul transporturilor, am zis ca doamne-ajuta! poate reusesc cei doi, impreuna, sa miste ceva. Pentru ca serparia de acolo, coruptia si mafia contractelor de tot felul e o naclaiala dracu’,  incalcita perpetuu. De unde, pana mea, s-o apuci?

Greva celor care se opuneau schimbarilor si reducerii sporurilor aberante mi-a dat semnalul ca acolo chiar se intampla lucruri, se vrea curatarea puroiului. Pai cum sa nu faca greva si sa se dea cu curu’ de pamant (pardon, de şine!) aia de lucreaza in birouri si-si pierd sporul de subteran? Care subteran nu-l vad decat prin pozele de pe peretii birourilor…

Ca Stefan e obisnuit cu task-uri grele si cu targeturi din ce in ce mai ambtitioase, asta stiam (mai ales ca, ani de zile, chiar eu setam targeturile pentru sales 😊) Dar nu stiam cat va rezista sa lupte cu caracatita de acolo, care de 30 de ani si-a intins influenta si a instaurat dictatura. E un razboi crancen, pe muuulti bani, la care el s-a comis, sunt sigur, cu toata convingerea.

Insa, ca si in caricatura pe care am desenat-o, asta e soarta managerului roman: sa faca bungee jumping, de pe pod, cu streangul de gat 😊

Astazi am vazut cum, in lupta la baioneta a intrat chiar Stefan personal, deschizand cu ranga unul din magazinele ce functionau fara niciun fel de autorizatie valabila, infiintat acolo de cei mari din sindicat. Evident, nu va darama el spatiile comerciale. Insa este un semn ce arata cat de determinat este sa rezolve aceasta problema. Asa cum, pe vremuri, faceam in Connex cursuri despre Leading by example, Stefan chiar face asta. La propriu!

E firesc sa avem spatii comerciale la metro. Calatorii, pe fuga, au nevoie sa gaseasca ceva usor de accesat din punct de vedere al shopping-ului. Traficul este imens, deci chiriile trebuie sa fie pe masura. Ceea ce inseamna bani multi la buget. Credeti ca magazinele actuale plateau chiriile normale? Si ne mai intrebam de ce metroul are pierderi atat de mari, an de an…

Repet, nu stiu cat va rezista Stefan in acest razboi, care deja a devenit unul de guerilla, insa sunt convins ca isi va duce lupta lui pana la capat.

Asa cum spunea un vechi cantec despre metrou, denumindu-l “trenul galben fara cai“… va fi acum si fara magari?

Mult succes, Stefan!

Chiar devenim un popor de șoșocoiți?

Din păcate, în ultima perioadă, tot mai mulți români ajung la ATI, aproape atingând limita de încărcare a sistemului medical. Din ce am auzit, până acum niciun pacient nu a fost depistat cu covid după vaccinare. Deducția logică îmi spune că în acest caz, toți care sunt acum bolnavi sau în spitale nu s-au vaccinat!
Chiar nu înțeleg cum gândesc ei… Preferă boala, uneori în formele ei cele mai severe, care poate duce la moarte chiar? Sau, poate, au avut încredere în toate fake news urile și căcaturile debitate de unii inconștienți, sau șmecheri, alde Șoșoacă?
Dacă am face acum un sondaj prin secțiile ATI, sau, ipotetic, printre cei care s-au prăpădit deja, ce ziceți? Ar prefera boala, eventual moartea, sau și-ar fi dorit să fi făcut vaccinul?
Nu știu cum e pentru alții, dar mie, orice zi de viață în plus mi se pare un bonus. Atunci când am aflat că am cancer, decizia de a face orice pentru a mă salva am luat-o imediat. De la rezultatul biopsiei, până când m-am operat au trecut doar 20 de zile. Și asta nu pentru că sunt eu nu știu ce viteaz, ci, pur și simplu, de frică. Frica de moarte… Evident, odată tot voi muri. Dar până atunci, vreau să mă bucur cât pot mai mult de ce e p’aici şi înseamnă viaţa!

 

Vaccin – primul

Când eram tânăr și încă stăteam la ai mei, am avut o vecină de bloc care, aflând că are cancer de sân, a refuzat operația. Deși știa clar urmările. Când totul s-a agravat, și-a dat seama că nu a judecat corect și a vrut să se opereze. Însă era prea târziu și s-a prăpădit.

De aceea, ce face acum Șoșoacă și alții ca ea mi se pare foarte periculos, nu doar de prost gust și de mahala. Asta e, nouă ne place miștocăreala, urlatul, păruiala și datul cu curu’ de pământ. Problema nu e asta, a mai trecut pe acolo și Vadim Tudor și alți extremiști asemenea.
Adevărata dramă e că mulți pun botul, îi cred și decid că așa e bine, alegând să nu facă vaccinul. Ei sunt liberi, nu le pune nimeni mască și nu îi otrăvește nimeni corpul, implantându-le cipuri. Evident, vaccinarea e decizia fiecăruia. Însă unii, în lumina reflectoarelor, pot influența masele. Că de aia li se spune influenceri… Au ei responsabilitatea celor care le-au urmat sfatul și s-au opus vaccinării? Moral, cred că da. În realitate, așa ceva nu există… Iar oamenii umplu sectiile ATI, multi ca urmare a speech-urilor pe care le sustin cei anti…

Rapel

Pe de altă parte, mă gândesc că dacă toți oamenii de știință renumiți ai lumii au reușit să creeze o armă spre a ne proteja, la doar câteva luni de la declanșarea pandemiei, de ce nu aș avea încredere în ei? Sunt de acord, nu a fost timpul necesar sa se experimenteze si sa se pastreze timingul standard pentru dezvoltarea oricarui vaccin. Dar, efectiv, nu a fost fereastra de timp necesara pentru asta. Iar cineva a trebuit sa ia o decizie: mai stam si probam ani de zile, sau incepem acum si salvam cat mai multi oameni? In conditiile astea, de ce aș avea încredere în zbieretele isterice ale unor noi “profeți ai adevărului”? Ce cunostinte au ei in domeniul asta al imunologiei si al vaccinarii?
Sper, totuși, ca românii să se trezească şi să nu se mai șoșocoiască pe ei 🙃

Cine e de vina?

Zilele trecute a aparut in toata presa un video cu un schior care era urmarit de un urs pe partia de la Clabucet. Pana la urma, totul s-a terminat cu bine, tipul a avut prezenta de spirit sa isi arunce rucsacul din spate, astfel incat ursul s-a dus sa miroasa ce era acolo, poate ceva sendvisuri care ii miroseau a mancare si de aici si urmarirea. Intr-o astfel de situatie, cine e de vina, omul sau animalul? Sincer, pararea mea este ca animalul nu este niciodata de vina. No matter what!
Cineva important spunea, odata, ca gradul de civilizatie al unui popor se masoara prin modul in care oamenii se comporta cu animalele. Sau poate ca acel cineva nu era important. Sau poate ca nu a spus-o nimeni…
Daca e asa, atunci o spun io!
Vad in ultima perioada j’de mii de titluri despre animale hacuite, jupuite, impuscate, chinuite… De catre OAMENI.  In special de Craciun, cand peste tot apar oameni fotografiati alaturi de porcii taiati, sau care sunt parliti cu flacara.
Bai, animalelor! (si aici ma adresez, precum Ion Iliescu, oamenilor, de fapt!) Chiar nu aveti inima in voi? Ce rau v-au facut, ma, caii aia de-i biciuiti, cainii aia de-i spanzurati, pisicile alea de le calcati cu cacaturile alea de BMW third hand (ca second nu mai sunt de mult!), porcii aia mistreti pe care ii aduceti in fata pustilor maharilor din lume, adusi la Balc o data pe an?
Ele sunt, la fel ca voi, fiinte vii, lasate de Dumnezeu, sau de Natura pe Pamant. Ele au viata data, ca si voua, intr-o secunda celesta si magnifica. Cu ce drept le curmati voi timpul, sau le chinuiti? Sunteti mai breji, sau mai destepti, ori mai importanti pentru Univers? Sigur, nu!
Cara si Pif
O ardeti vai mama voastra, cel mai probabil sunteti niste loseri care nu au iubit nicioata o fata sau un baiat cu adevarat, pentru ca altfel nu s-ar acumula atata hate, otrava si frustrare in voi.
Era un film prin anii saptezeci, Bless the Beasts and the Children / Binecuvantati Animalele si Copiii, la care pana si comunistii faceau reclama la televizor. Desi era american, respectiv capitalist. Asadar, iubirea fata de animale nu tine nici macar de politic. Tine doar de cat de OM poti sa fii!
Am adoptat, incepand de acum vreo 20 de ani, tot felul de animale: papagali, pesti, pisici si caini. Am invatat ca si ele au aceleasi drepturi ca si noi, la o viata fericita, sigura, ca au sentimente si, evident, instincte. Dar cel mai important e ca am invatat sa le si sa ne iubim. Orice animal simte cand e iubit, hranit si protejat de proprietarii lui, Si cuvantul asta “proprietari” mi se pare nepotrivit, dar nu am gasit alta rima…
Acum un an am adaugat famiiei noastre doi caini, ambii adoptati, din motive cu totul diferite. Probabil stiti povestea… Pongo avea 10 ani, ramasese fara stapana si ne-a fost mila sa fie trimis la adapost. Pe Cara am gasit-o pe strada, dupa doar o saptamana, pe cand il plimbam pe Pongo. A fost greu, recunosc, la inceput, mai ales cu Cara, atunci foarte mica, adaptarea unora la ceilalti (caini la caini, caini la pisici si invers) si a noastra la toti,
Insa ce satisfactie mai mare poate fi la final cand stii ca tu ai luat din strada un animalut vai steaua lui si l-ai crescut pana la ditamai adultul. Nu conteaza daca e frumos sau nu, sunt suflete, iar asta cu frumosul este atat de umana si de subiectiva incat mai mult strica… Noi, oamenii, impartim lucrurile in frumos si urat. Animalele nu fac asta! Deci, cine e mai inteligent, omul, sau animalul? Insa asta e o alta poveste pentru altadata…
Ideea e ca astia mici iti ofera atata dragoste neconditionata, atata recunostinta si reprezinta o recompensa deplina a Naturii fata de tine. Cei care ati avut  sansa, sau minimul de bun simt, sa protejati, sa ocrotiti, sa hraniti si, cel mai important, sa iubiti inima aia mica de langa voi, intelegeti exact ce vreau sa spun. Prietenul vostru necuvantator nu are nimic mai pretios pe lume decat pe voi! Credeti-ma, chiar si pisicile, despre care se spune ca sunt atat de independente si reci, arata atata dragoste, de nici nu va puteti imagina!
Asa ca, dragilor, bless the beasts and the children!
Va asigur, veti fi cei mai iubiti dintre pamanteni. Cel putin de catre animale 🙃