Clar! Pai cum, mă, să ai tu atâtea momente din istoria recentă, nerezolvate. Păi revoluția, mineriadele, 10 august, Colectiv, atâtea și atâtea mii de victime și niciun vinovat?
Și mai mult, mulți dintre aia vinovați au fost declarați salvatore de la patria, făcuți eroi și decorați. La revoluție, Iliescu a fost ditamai emanatul, ales prezident de trei ori, iar toți din clica lui de șmecheri au fost revoluționari diplomați, scutiți de taxe și impozite, recompensați cu spatii comerciale moka etc. Și, cei mai de soi, aleși aproape pe viață în parlament.
La mineriade, la fel. Ăia care au reprimat mai al dracu’, ăia au fost avansați în grad și decorați.
Identic și după grozăvia de acum doi ani, din 10 august. Când șefii care au dat ordinele să ne gazeze și să ne fugareasca noaptea pe străzi mizeriile alea de polițiști și jandarmi, au fost decorați și avansați de doamna ministru. Aia care și-a găsit ceva microfoane, încâlcite prin… priză.
Și care era tare șmecheră când declara că nu-și va da demisia nici imediat, nici imediat… Dar și-a dat-o brusc 🙂
De Veorica, nici măcar nu mai amintim, că ea săracă moare nevinovată… Ce i-o fi trebuit ei poziție de prim-ministru, nu știu. A mâncat-o-n… Dragnea. Nu mai bine rămânea ea acolo europarlamentar, cu salariu baban și fără nicio bătaie de cap?
10 august 2018 – Impreuna cu Ana, ne-am refugiat pe trepte, la intrarea in sediul BCR din Piata Victoriei, incercand sa respiram in pofida gazelor iritante…
Asta e, uite că după fix doi ani, eu stau liniștit și sorb ceva răcoritor la soare, iar ăștia de care tocmai vorbiram nu mai reprezintă nimic. Da’ chiar nimic! Dacă mă gândesc mai bine, de fapt și Dragnea soarbe ce soarbe, tot la răcoare 🙂
Cat despre figurile astea tragice, poate își dă seama lumea că nu mai ai cum să furi și să prostești lumea ca în anii ’90, când Iliescu declara că proprietatea privată e un moft! Păi ia să-l audă pesedistii lui iubiți, aia cu milioane de vile și mașini și alte alea…
Azi se implinesc doi ani de când am simțit pe propria piele ce înseamnă stat polițienesc, în plină democrație UE. Ce dacă eram acolo zeci de mii de oameni liniștiți, care nu reprezentau niciun pericol? Pentru câțiva demenți violenți, poate unii chiar infiltrati, gunoaiele astea au început să ne cotonogeasca. Și, după atata timp, nu doar că nu s-au găsit vinovații, ci chiar s-a clasat dosarul… Ce căcat!
Revenind. Un stat care nu își rezolvă rănile supurande, nu are cum să țină drumul drept. Și dă cu oiștea-n gard. Tare și în mod repetat.
România a dat-o rău în gard! Avem cel mai dezastruos bilanț din Europa in perioada asta de pandemie.
Unde sunt acum toate jegurile PSD, ALDE și toți acoliții lor, care au propovăduit nonstop încetarea stării de alertă? Unde se ascunde CCRul, mânjit de rahat roșu de sus până jos?
Ei au folosit toată nenorocirea asta ca să dea nu doar în guvern și președinte, ci în însăși esența și sănătatea romanilor. Au înveninat, pe toate canalele, populația cu minciuni și zvonisticâ împotriva apelurilor disperate ale medicilor și specialiștilor.
Că de ce să stăm acasă, de ce să ne mai țină ăștia închiși, că uite, nu mai e nimic, a trecut totul…
A trecut pe dracu’! Abia acum se va vedea efectul prostiei criminale pesedisti, care îndeamnă la nesupunere. Acum se văd efectele deciziilor CCR, când doctorii văd îngroziți cum le fug pacienții covid din spitale, netratat. Pentru că, nu-i asa, nu sunt respectate drepturile cetățenești. Ok, probabil când vor apărea și mai multe cazuri și decese, săracii oamenii aia vor avea toate drepturile respectate….
Chiar nu există niciun fel de pedeapsă pentru cât rău fac mizeriile astea umane? Ei nu au pic de mustrare când văd că cifrele au luat-o la vale???
Cum să fii atât de ticălos încât să minți lumea că ăștia au doar scopul de a ne tine în case și de a ne minți! Că trebuie relaxare totală…
România a ajuns, datorită comuniștilor și pesedisti lor, pe ultimul loc în Europa. După o muncă de 50 de ani și încă 30 după Revoluție. Chiar nu putem avea o șansă să părăsim și noi acest loc?
Iar ne trec toți pe lista roșie – ce coincidență! Ca și ciuma – și ne interzic accesul liber.
la Belciugatele
Să nu cumva să îndrăznească pesedistii să spună că ei ar fi gestionat mai bine criza. Am văzut ce știu ei la Colectiv. Și nu doar prin intervenția în noaptea aia nenorocitâ, ci mai ales la cum au mințit și acționat după, când au murit atâția tineri ce scapaseră din tragedie.
Scriam acum câteva zile că masca e un instrument foarte precis de a măsura prostia. Care, la noi, eu o apreciez cam așa, pe la 60%.
Se vede treaba că, odată lăsați liber, românii o iau prin coceni. Și iată urmarea. Tragică.
Marele nostru noroc în perioada asta a fost Klaus Johannis. Stilul lui de lucru pragmatic, nemțesc, a salvat multe vieți, care, altfel ar fi fost în statisticile negre. Și mai e ceva. Că e la al doilea mandat. Nu mai umblă după voturi, nu îl mai interesează. I-a călcat pe cap pe cei de la PNL, i-a presat să ia măsuri corecte, chiar dacă nepopulare, doar pentru ca totul aa fie sub control. A dat putere și mâna liberă comitetului ăla de coordonare și i-a lăsat pe specialiști să facă ce știu ei mai bine.
Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost în pandemie cu Veorica președinte, sau premier și cu Dragnea la butoane! Am fi fost morți și înveliți în ziare…
Iohannis pare că e o mână forte, încăpățânat și care urmează strict procedurile și asta ne-a salvat. Cât a lăsat grade de libertate mai multe, imediat s-a văzut.
Nu susțin că dictatura ne face bine, în niciun caz. Am trecut pe acolo și știu cum e. Însă respectarea legilor e cheia. Iar statul, care de 30 de ani pana acum colcăie de pesedisti, a făcut legi atât de multe și încurcate, astfel încât să aibă cât mai multe posibilități de a fura. Cu cât mai multe legi, cu atât mai corupt e statul!
Așa că respectarea legilor ar fi suficientă pentru a ne putea proteja. Însă nu se poate. Pentru că vine PSD și ii lasă liberi pe pușcăriași, ca să poată ieși aia să-și facă iar mendrele sau să dea foc fetelor. Vine CCR care anulează orice amendă și împinge oamenii afară din spitale și așa mai departe.
M-am înfierbântat prea tare, scuze! Dar mă doare când văd unde ne îngroapă ăștia cu prostia și miselia lor.
Mai bine mă duc să mă joc cu Gașca mea de animale. Au sufletul curat, nu ca al animalelor ăstea politice…
Astazi l-am condus pe ultimul drum pe cel care a fost unul dintre cei mai valorosi profesori si matematicieni ai Romaniei, profesor emerit doctor Octavian Stanasila. S-a stins, la 81 de ani, cel care a predat timp de peste 50 de ani, din care 20 a fost seful catedrei de matematica a Politehnicii bucurestene.
O zi trista in cimitirul Sf. Vineri
Am avut sansa sa-l cunosc in anul patru de liceu, in 1979, cand ai mei voiau sa iau meditatii la mate, pentru examentul de admitere la facultate. Am fost de doua ori la dumnealui acasa, mi-a dat niste probleme sa le rezolv, a vazut ce si cum, apoi a zis ca nu am nevoie de meditatii 😊
Autograf primit de la dom’ Profesor
Avea un mod foarte interesant de a te face sa te indragostesti de matamatica. Ti-o arata oriunde, chiar si in natura, sau biologie. Te facea sa treci de partea abstracta, sa intelegi ce e dincolo de cifre, radacini, serii sau radicali. Admirabil om!
Impreuna cu dom’ Profesor Stanasila, acordand autografe
Imi amintesc o faza cand tocmai primise o revista Matematika v Skole, ruseasca, un fel de Gazeta Matemetica de la noi. O rasfoia si la un moment dat am vazut o figura ciudata. L-am intrebat pe dom’ Profesor care era problema. Dansul stia si ruseste si mi-a spus ca figura aia trebuia impartita in doua parti congruente. Ok,… a continuat sa se uite pe revista, iar cand a terminat-o de frunzarit, i-am spus ca am rezolvat figura aia. S-a uitat la mine asa, banuitor, pentru ca revista era recunoscuta pentru dificultatea ridicata a problemelor propuse. Cand i-am aratat rezolvarea, a fost foarte incantat. Da’ io!
Autograf primit de la dom’ Profesor
Peste ani, l-am mai intalnit ocazional. Mai ales ca matematici speciale in facultate am facut cu sotia dumnealui, profesor Tatiana Stanasila, o doamna de o mare eleganta.
Coperta si cateva din ilustratii
Coperta si cateva din ilustratii
In urma cu doi ani, prietenul meu Liviu Jalba, fost coleg de scoala generala si de liceu, mi-a propus sa ma gandesc daca nu as putea ilustra o culegere de matematica, scrisa de el impreuna cu dom’ Profesor Stanasila. Evident ca am acceptat si ne-am intalnit impreuna toti trei, sa stabilim detaliile. Am ramas surprins de vivacitatea si energia emanate de dom’ Profesor. Parca nu trecusera anii peste dumnealui. Am reusit sa fac desenele, a aparut culegerea si Liviu a hotarat sa o ofere gratuit tuturor celor care o doreau. Am primit si eu in tipla cateva exemplare, pe care le-am deschis in fata prietenilor mei de pe Facebook si de pe YouTube 😊 Normal, laudaros!
Din pacate, aceasta Culegere avea sa fie ultima realizata de dom’ Profesor…
Impreuna cu dom’ Profesor Stanasila, stabilind detaliile despre cum sa arate Culegerea de mateSchita realizata de dom’ Profesor cu structura Culegerii de mate
Coincidenta sau nu, ultima oara cand l-am intalnit pe domnul profesor Stanasila a fost legata tot de liceu! Anul trecut, pe 15 iunie, promotia noastra, care are numarul 300 in istoria Colegiului Sf. Sava, a serbat 40 de ani de la terminarea liceului. La acel party Liviu Jalba l-a invitat pe dom’ Profesor, pentru o sesiune de autografe. Toti participantii au primit culegerea si autograful domnului Stanasila. Unii au insistat sa dau si eu autografe, asa cam m-am bagat si eu in seama 😊 (va dati seama ca abia asteptam, cand sa mai am asa o ocazie?)
Impreuna cu dom’ Profesor, acordand autografe
Iarasi, dom’Profesor ne-a uimit pe toti cei prezenti cu memoria, spiritul tanar si creativitatea de care dadea dovada in toate discutiile purtate. Si, trebuie sa precizez, acolo erau multi fost colegi de liceu care au cariere atat de diverse, pe aproape toate continentele. Cu fiecare a avut o discutie plina de verva si de miez. Uimitor!
Coperta – interior
Evident, ce v-am scris mai sus este strict punctul meu de vedere, egoist pot spune, despre cum l-am cunoscut pe genialul dom’ Profesor Octavian Stanasila. Sunt convins ca mii de studenti pe care i-a invatat matemetica ar avea cu mult mai multe de povestit…
Dumnezeu sa-l odihneasca!
La revedere, dom’ Profesor Octavian Stanasila! Va multumim!
Sunt un norocos! Si nu o spun pentru ca azi e 1 aprilie… Ci pentru ca acum vad si mai bine ce familie misto am. Stam de atatea zile impreuna si inca nu ne-am certat 🙃 Ba chiar mai jucam un ping-pong sau un sah impreuna.
Am avut mare noroc si cu astia mici, pe care i-am adoptat acum trei luni si care, alaturi de ceilalti rezidenti mai vechi, ne umplu viata. Si imi dau sentimentul ca realizez ceva, sunt de ajutor cuiva caruia ii fac viata mai frumoasa.
Am incercat ca toate postarile mele din perioada asta dificila sa fie optimiste, pozitive. Ca destul e groaznic in jur, nu avea sens sa mai rascolesc si eu prin gunoaie… Asa sunt eu cand dau de greu, optimist profesionist!
Self – 1 aprilie 2020
Mai pun poze cu flori, cu astia mici, pe care-i doare la basca si se zbenguie non-stop, cu tablouri sau caricaturi, cu ce fac zilnic, cat de cat sa mai schimb cenusiul din viata actuala. Mi s-a spus ca postez prea mult si de toate, chiar abundent, insa asa sunt eu, asa simt eu 🙂
Bineinteles ca mi-e teama, mereu am fost un mare fricos. Pentru ca sunt exact “in target” pentru noul virus: cu cancer, astm si 60 de ani… De aceea nu mai ies deloc din curte, nici macar pentru aprovizionare.
Hei, prieteni! Am incredere ca vom razbate si peste mizeria asta, cum am trecut noi si peste comunism, atunci cand nimeni nu spera sa se sfarseasca vreodata. Sau peste alte belele, ca noi, ca romani, am avut destule.
In noaptea asta vad, in direct, un comitet constituit pentru noul virus care a pus stapanire pe intreaga lume. Exact ca in episodul “noaptea, ca hotii!” de acum trei ani. Doar ca acum e de bine!
Vad un intreg prezidiu cu ceva ministri, incadrati de Arafat si Cercel. Dupa o sedinta de guvern, au ramas sa tina o conferinta de presa. Si sa linisteasca populatia, destul de oparita in perioada asta.
Un subiect care acum o luna nu exista, acum ne ocupa aproape toata atentia, pentru ca, nu-i asa, da bine! E de panica, e generat de conspiratii mondiale ale tuturor corporatistilor astia care vor sa omoare populatia.
Ce ma bucura e faptul ca e prima data cand vad un astfel de comitet, fara a fi total politic, care apare in direct si raspunde tuturor intrebarilor ziaristilor. Mai mult, Iohannis a convocat CSAT pentru miercuri, pentru a se asigura ca se iau toate masurile de prevenire.
E prima oara cand vad o astfel de mobilizare, de prevenire a unei situatii dificile ce poate oricand sa apara. Nu stiu cine a convocat conferinta din seara asta, poate Orban, cu toate ca e prim-ministru interim, dar a reusit sa puna cap la cap niste masuri sa linisteasca populatia si sa rezolve nebunia care s-a creat zilele astea.
Ma bucur ca am apucat vremurile in care “noaptea, ca hotii!” sa fie si de bine!
Mult succes autoritatilor in acest demers foarte dificil!
Inca din primele clase, ni se explica faptul ca o caracteristica definitorie a romanilor este ca suntem foarte primitori. Ca-ti vin musafirii-n crucea noptii, neanuntati, iar tu te dai de trei ori peste cap si le pui o masa cu de toate. Apoi le infasezi pernele de macrame lasate de bunica, le aduci asternuturile si macaturile alea bune si-i culci in odaia de la drum.
Asa am invatat si, cat mi-a stat in putinta, chiar m-am conformat acestei imagini. Cum, adica, sa nu dau tot ce e mai bun musafirilor mei? Pai, altfel, ei de ce-ar mai veni vreodata la mine?
Eeeei si a venit treaba asta cu baietii aia din Sri Lanka, de-au aterizat, fara a banui nimic, la Ditrau. Unde a si inceput urgia!
Unu-i moldovan, Unu-i ungurean Și unu-i vrâncean. Iar cel ungurean Și cu cel vrâncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuiră Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan, Că-i mai ortoman Ş-are oi mai multe, Mândre și cornute Şi cai învățați Şi câni mai bărbați.
Autoportret
Cand eram copil, am fost intr-o vacanta de iarna la Borsec. Cred ca a fost una din cele mai misto vacante de iarna, cu mult sanius, cu oameni de zapada uriasi, sculpturali, facuti in parcul statiunii, cu placinte calde si caldura in cinematograf si in camerele vilei. Am mai fost in vacante si excursii la Tusnad, Covasna, sau la Sovata si Praid. Niciodata nu am avut sentimentul ca nu am fost bine primit, sau ca nu sunt dorit acolo. Mi-a placut felul oamenilor locului, altfel decat eram eu obisnuit in Regat. Mai disciplinati, mai hotarati.
Treaba asta cu reactia violenta de respingere evident m-a uimit. Mai ales ca vine de la oameni care se presupune ca ori au iesit afara – mai ales in Ungaria – si au vazut care e aerul prin strainatate, ori au fost vizitati de straini – in special de unguri, care apreciaza si viziteaza des toata zona de secuime de la noi. Adevaru’ e ca au si de ce, e un peisaj mirific!
Nu stiu dedesubturi, am citit ca patronul ar fi facut nu stiu ce discriminari cu salariile oferite, nu asta conteaza. Important e ca oamenii din comunitate le-au refuzat unor straini dreptul la munca! Nu era vorba de a expulza niste cetateni care au furat, sau ar fi reprezentat un pericol potential pentru zona, ci despre a nu-i lasa sa munceasca. Ma intreb, cati dintre cei care au sarit de cur in sus au vrut sa munceasca pe afara, sau chiar au muncit? Cati dintre rudele sau prietenii lor sunt afara, in alta tara, la munca in acest moment?
Oare ei cum comenteaza reactia complet aiuritoare si degradanta a celor din Ditrau? Cati ar mai munci acum, daca in comunitatile unde traiesc ar fi gasit acelasi raspuns?
De cativa ani in Bucuresti e moda cu bonele filipineze. Nu am auzit niciodata de interzicerea unor astfel de bone. Mai mult, au avantajele ca sunt foarte muncitoare, docile, loiale si, pentru ca vorbesc engleza, copiii isi insusesc mult mai usor si repede aceasta limba straina. In ultima vreme am vazut pe santiere, sau in Centrul Vechi, pe la diverse carciumi, angajati asiatici, care sunt convins ca au fost adusi pentru harnicia lor si pentru putere de munca. Deci, se poate…
Ce are de spus UDMR, care se proclama mereu reprezentantul, purtatorul de cuvant si aparatorul drepturilor maghiarilor din Romania, despre acest gest incalificabil? Nu am auzit un punct de vedere concret asupra situatiei. Sau asteapta directive de la Budapesta pentru a incropi un punct de vedere, cat de cat european?
Ce are de spus biserica – banuiesc ca e cea catolica in zona – despre refuzul de a lasa niste oameni sa munceasca? Asa e invatatura lui Hristos? Asta e sfatul pe care-l dau preotii de-acolo duminica la slujba? Intreb de biserica pentru ca stiu ce rol important joaca in modelarea comportamentelor comunitatilor, mai ales in zonele rurale, unde oamenii au nevoie de o directie clara, unica, de a gandi si a actiona.
Va rog sa nu ma acuzati de xenofobie sau alte rasisme, pentru ca am multi prieteni maghiari care pot dovedi oricand ca nu sunt asa ceva.
Insa cazul asta nu trebuie ignorat, el reprezinta poate o stare de spirit pe care eu, cel putin, nu am banuit-o pana acum.
Io vreau sa ma intorc din nou la povestile copilariei, in care noi, romanii, suntem primitori si ospitalieri.
Si nu punem Miorita pe gratar! Nici macar pentru musafiri…
Deja am trecut de jumatatea lui ianuarie, ia hai să-mi fac și io un rezumat despre ce a fost 2019 pentru mine. Am început în forță, primele luni pictând ore întregi zilnic. Sau noptic. A fost cea mai intensă perioadă din punct de vedere artistic, al creaţiei, pentru că la 1 martie aveam stabilit vernisaj, iar în decembrie mi-am dat seama că nu voiam să urc pe pereți niciun tablou din cele mai vechi. De aceea, am lucrat ca nebunu’ si am avut prima mea expoziție, în care am expus o sută de lucrări. 80 de picturi și 20 de caricaturi.
În sediul Comisiei Europene de la Bruxelles expoziția a stat o lună întreagă. Și am fost tare mândru că primul meu art show a fost acolo! Și chiar a fost bine primit 🙂 Am avut norocul si bucuria de a fi ajutat si de a avea langa mine prieteni atat din strainatate, cat si unii veniti din tara special pentru vernisaj. Deci, sunt un norocos ca am asa prieteni!!!
Cu prilejul expozitiei am facut si niste excursii prin zona, in Belgia, Olanda, dar si in Franta. Toate au venit cu noi experiente, multe in premiera. La capitolul asta as nota vizita pe plaja plina de istorie din Dunkerque/Dunkirk si participarea la un miting de protest in Lille, alaturi de “vestele galbene”. Nu ma potolesc… 🙂 Acolo am vazut ca noi la mitinguri suntem soimii patriei fata de francezi. Aia chiar sunt dotati, ataca si se bat cu politia.
Pe plaja din DunkirkImpreuna cu “vestele galbene” la un protest in Lille
În mai am avut mari emoții cu Pif, care a fost aproape de a muri. Incă nu știm de ce, dar bine că s-a rezolvat. Doctorul a spus ca daca vedea doar rezultatele analizelor, ne-ar fi spus ca moare suta la suta. In schimb, cand a vazut ca e ditamai motanoiu’, i-a mai dat o sansa. Pe care Pif a luat-o! A stat multe zile internat, pe perfuzii, chinuit tare. A luptat pentru viata lui, a fost un puternic si a scapat.
Pif in spital, tratat cu perfuzii
În vară am fost prin Sudul Italiei, unde am avut niște excursii foarte mișto. Am postat mult de acolo, nu mai insist.
Insula CapriInsula Capri
In iulie, pentru implinirea a 80 de ani, i-am facut o surpriza lui taica-meu si am plecat, ca baietii, pe litoral la noi si la bulgari. Am fost pentru cateva zile, impreuna cu el, cu Mircea si frate-meu, Dan. Chiar a fost o surpriza de proportii, taica-meu nu banuia nimic! Mai ales ca pana atunci el nu iesise niciodata din tara… Anu’ asta a spus ca va face el cinste cu o excursie in Grecia 🙂
Ca baietii: impreuna cu tata, fratele meu, Dan si Mircea
În octombrie am avut prima mea experiență în care am share-uit din cunoștințele mele artistice. Heather, Leann și Mackenzie au avut încredere în mine și au venit din Canada pentru lectii de pictura. Timp de trei săptămâni am avut tot felul de întâmplări artistice, atat in atelierul meu din mansarda, dar si in aer liber. Odată cu asta, am mers cu bicicleta prin Herastrau, am urcat pe Arcul de Triumf unde am bazut si prima expozitie Banksy din Romania, am vizitat si descoperit locuri interesante prin București și împrejurimi.
Impreuna cu Heather, Leann si Mackenzie am avut cateva saptamani de experiente nemaipomenite!
După aceea, cand am vazut ca pot avea incredere in ce stiu despre desen, umbre, perspective, culori si arta, am căpătat curaj și m-am aruncat intr-un proiect de voluntariat în cadrul căruia predau ore de desen copiilor de la organizația SOS Satele Copiilor. Aici e foarte interesant, pentru ca fiecare sedinta de doua ore e o expereinta unica. Iar lucrul cu copiii iti ofera o satisfactie deosebita, pe care acum, la batranete o descopar.
Voluntariat la SOS Satele Copiilor
Pe final de an, familia noastră de animalule s-a lărgit. De Craciun l-am adoptat pe Peticel, care a ramas fara stapana lui. Avand zece ani, erau putine sanse sa fie adoptat prea usor, de aceea l-am luat noi. S-a adaptat destul de repede la viata noastra si la echipa, neavand conflicte majore cu Lili-Blue, cu doamna Pisi sau cu Pif. Si i-am schimbat si numele de scena in Pongo,… ceea ce pare ca a acceptat din prima!
Pongo
La o saptamana dupa asta, in ultima zi din an, am gasit-o pe strada pe Cara. O ursoaica de nici doua luni, abandonata de cineva. Nu am putut-o lasa acolo, asa ca am luat-o si pe ea in Arca.
Mult, puțin? Habar n-am! Ce pot să spun e că am avut diverse întâmplări de tot felul, multe fiind în premieră pentru mine.
In 2019 am realizat ca am atata dragoste de daruit, asa ca a trebuit sa ma invat s-o fac. Ca viata trebuie traversata cu un zambet, chiar daca tamp, pe fata. Si atunci, chiar si cele mai naprasnice experiente se mai inmoaie, daca ai puterea sa le poti lua la misto. Am invatat sa impartasesc din cunostintele mele si din experienta mea celor care au curiozitatea si dorinta de a ma asculta. Unii chiar si cu gura deschisa de uimire, cum sunt copiii. Cu ei e cea mai mare responsabilitate in ceea ce le povestesti, pentru ca le ramane in minte toata viata.
Am invatat sa caut natura, frumosul, iubirea si sinceritatea. Si sa le recunosc si apreciez deplin, fara sa ma mai rusinez cu asta. Am invatat sa plantez, sa cresc si sa ingrijesc pomii si florile, sa le mangai si sa rad cu ele. Am invatat sa crut animalele, indiferent cat de mult ma deranjeza. Nu mai omor mustele, paianjenii, gandacii. Incerc sa le capturez pe toate astea mici si sa le arunc afara. Nu e vina lor ca noi, oamenii, ne-am construit casele pe teritoriul lor, de pe care vrem sa le gonim apoi. La fel cu melcii din gradina, ii adun si-i duc la camp.
Politic, anul a adus niste intamplari asteptate, prea mult amanate. Inchiderea lui Dragnea, caderea PSDului acolo unde-i era locul si speranta unui nou traseu romanesc arata ca 2019 a fost un an de cotitura spre bine, Speram sa fie confirmata anul asta.
La vot
Si profesional, anul a aratat bine, cu multe proiecte, intalniri, conferinte, expozitii si reusite, insa nu e locul aici pentru asta.
Business as usual
In concluzie, un an intens, în care am învățat să apreciez și mai dihai timpul, o resursă din ce în ce mai prețioasă pentru mine.
E trecut de miezul noptii si uite ca am ajuns deja in ultima zi din 2019. Abia acum am apucat sa respir, sa adast sa scriu si io cateva randuri, sa ma mai linistesc. Aaaa,… recunosc, beau si un vin rosu. Trebuie. A fost o zi grea, cu alergatura, cu analize medicale ratate, 112, spital, urgenta, cu aglomeratie mai mare decat ma asteptam. Partea cu spitalul nu a fost pentru mine, ci pentru Dan, frate-meu. Care-si va petrece Revelionul si prima saptamana internat la Municipal. O problema de vertij, generata de urechea interna. Nu stiam. Io, cu urechile mele facute franjuri inca nu am trait asa ceva.
Analizele de le-am zis ratate ar fi fost pentru mine. Alea periodice pentru cancer, dar cand m-am dus dimineata la Synevo, era inchis. Asta e, le fac la anu’… Cateva zile nu mai conteaza. Si-asa nu prea aveam chef sa aflu rezultatele inainte de Revelion. Mai bine sa dau toata vina pe 20-20. Veo stie de ce 🙂
Review 2019
Azi, in trafic, ma gandeam, “Mai, Mirceo! Cum a fost anu’ asta pentru tine?” Am avut cateva variante de raspunsuri, in functie de culoarea semafoarelor, sau de coada la intrarea in parcare la Cora Lujerului. Ca a trebuit sa intru si sa cumpar niste pijamale, pentru ca atunci cand m-a rugat Dan, frate-meu, sa i le duc pe cele de la el de-acasa, se pare ca am fost complet tembel si in loc de pijamale i-am dus un tricou si niste blugi.
Pe bune?
Nu mai conteaza, ideea e ca am rezolvat pana la urma, pe seara. Ce m-a surprins placut e ca la Municipal s-au mai schimbat lucruri. In bine. Stiu bine spitalul Universitar si ce inseamna UPU (Unitatea de Primiri Urgente), cat stai si astepti printre diferitele analize si investigatii pe care le ai de trecut. Aici am venit de zeci de ori cu mama, care, pana la urma, la Camera de Garda, s-a stins intr-o noapte de Sanziene… Aici am petrecut multe ore, chiar nopti, pe scaunele alea reci si rigide din sala de asteptare.
Am luat-o razna! Nu despre asta voiam sa scriu.
Ci despre 2019. Sa ma calmez, mi-am pus ceva Phoenix. Nu stiu ce ziceti voi, dar mie baietii astia mi se par geniali, iar discurile scoase de ei sunt cele mai misto din muzikia romaneasca. Aveam o colega de clasa printr-a sasea, a saptea, Cristina, cu care ma contraziceam mereu. Ea era fan Sfinx, din cauza de Dan Andrei Aldea si ochii lui albastri. Eu trageam tare pe Nicu Covaci si trupa lui. Vremuri… ca sa zic asa.
Avea Florin Silviu Ursulescu o emisiune la radio sambata dupa amiaza. Unde baga niscaiva premiere muzicale, noi aparitii. Cand a prezentat, in premiera, Pasarea Calandrinon, stiu ca stateam cu creionul, langa radio, sa culeg cat mai multe din versuri. Va imaginati scena? Evident ca am scris niste non-sensuri, pentru ca fantezia colosala a lui Foarta si Ujica, care, efectiv inventau cuvintele, a depasit cu mult puterea mea de intelegere. Eram un putoi din clasa a saptea. Oricum, eram mandru tare ca am putut capta ceva din noua capodopera. Care, cu recitalul ala de pian de debut si cu rasul final, m-a dat pe spate. Nu mai auzisem asa ceva! Si, credeti-ma, la varsta aia stiam cam tot ce misca in muzica… accesibila noua, in Romania. Aveam si niste surse alternative – asa s-ar numi acum – care ma alimentau cu calitate!
In blocurile de langa casa mea, era un tip super cool, Dudi (oficial, cred ca-l chema Dieter), era neamt de origine si avea legaturi cu Germania, avand acces la marfa de acolo. De la el mai pupam, asa, cu imprumut, niste Purple, Led Zepp si Hendrix. LP-uri, d-alea adevarate, cartonate, lucioase. Cand mergeam la scoala, sa dau mai departe, la schimb LP-urile, intr-o mana tineam ghiozdanul, iar in cealalta, la sub-brat, purtam trofeul de vinil. Mama, ce mai mandru eram!
Eheee, narcisist de mic 😊 Si, atentie, eram abia-ntr-a saptea!
Oricum, discurile le invatam pe dinafara. Incercam io sa fac niste smecherii, legand diverse fire si jack-uri intre pick-up si magnetofonul lu’ taica-meu (Tesla B3), ca sa le inregistrez pe banda. Cateodata mi-a si reusit, nu intotdeanuna, insa… Imi amintesc ca am tras super-misto un Highway Star, Mistreated, Fools, sau Custard Pie.
Hai, ca mi-am facut pofta si acum mi-am pus Fools. Cred ca este una dintre cele mai nedreptatite piese rock din toate timpurile, Geniul baietilor este maxim, insa nu se regaseste in preferintele majoritatii, O fi problema eterna dintre calitate si cantitate. Adica vrei like-uri si views, sau accesul in anumite elite si aprobarea lor? Frate, recitalul este demential! Pe un ritm neauzit nicaieri altundeva la tobe, de parca bate in oale de bucatarie, solistica e cu o chitara pe care da cu arcusul de vioara. Vreau si io ce-au fumat baietii aia!
Baga-mi-as, iar am intrat in balarii…
Back to 2019! Ba nu, ca YouTube-ul mi-a bagat acum Child in Time. Cum sa rezist la asa ceva? Gillan urca aici sapte octave. Nimeni nu a reluat piesa asta. Si nu pentru ca nu a vrut, ci pentru ca nu a putut! Voi nu stiti, dar in anii ’70, daca faceai un ceai si nu aveai asta, sauJe T’aime,…Moi Non Plus, nu-ti venea nimeni!
Pe vremea aia, in toate discotecile si la toate ceaiurile (asta era denumirea party-urilor de azi) play list-ul era o insiruire in care alternau piese lente/bluess si rock/hard. Pentru ca la cele hard ieseau la dans cei care chiar stiau sa se miste, iar la asa-numitele bluess-uri dansa toata lumea. Nu trebuia sa stii nimic, doar te lipeai de fata cu care voiai sa dansezi si te balanganeai cat tinea melodia. E adevarat, nu stiai sa dansezi, insa era unica ocazie sa o simti aproape (depindea de ea cat de close era faza asta) pe fata e care o iubeai in taina, … hai ca nu mai zic mai multe.
Wow! A intrat Mistreated! Am ascultat-o de mii de ori. Asa, ca structura, in capul meu e un fel de Bolero, de Ravel (evident, nu puteam pune decat varianta cu Sergiu Celibidache la pupitru!), sau Ochi Chernye. Incepe lent, te pregateste, te da putin cu capul de pereti, apoi te invarte pana da cu tine de pamant! Oricum, toate se incheie cu I’ve been loosing my mind! Pentru ca e normal, iti pierzi mintile dupa o nebunie d-asta.
Ce dracu’, Mirceo! Ori scrii despre 2019, ori las-o-n pana mea!
Am deviat rau, cred c-o sa sterg tot si-o iau de la capat. Hmmm,… totusi, Word-ul imi spune ca am scris deja 950 de cuvinte pana acum. N-as vrea sa le pierd, ca pe multe alte texte pe care le-am conceput, le-am pregatit, apoi le-am dat delete. Pentru ca nu-mi placeau. Sau nu ma aratau pe mine asa cum simteam. Erau false, nu eram eu. De multe ori imi pun intrebarea:
CE VREAU?
Postari care sa primeasca multe like-uri, care sa-mi alimenteze narcisismul notoriu, sau anumite like-uri, de la oameni care stiu ca apreciaza valoarea? Habar n-am! Si, ca tot a fost de curand Mos Craciun pe la noi, daca eu nu stiu ce sa-i cer, cum dracu’ sa stie el ce sa-mi aduca?
I heard it through the grapevine, cu Creedence. Ce capodopera! Nu stiu care e mai misto, asta sau originalul, care e al lui Marvin Gaye. Un talent extraordinar, cu o poveste intens tragica, care a fost impuscat de insusi tatal sau, intr-o zi de 1 aprilie. Peste o zi, ar fi implinit 45 de ani. Incredibil! Ce pacate or fi fost acolo, ce-a trebuit ispasit? Habar n-am! Insa baiatul asta a reusit o piesa monumentala ca asta, pentru ca mai tarziu sa sfarseasca omorat de propriul tata. Offff, astea drame! Iar eu ma plang ca trafic in Bucuresti, oboseala, stress, spital si greutati…
Sunt un prost!
Negru Vodami se pare cea mai balada romaneasca. Vioara lui Kappl, cu care incepe totul si care da tema, e magnifica. Apoi accentele de jazz-rock si de progressive fac motivul principal sa varieze si sa se duca prin locuri nebanuite. Nicu Covaci cu chitara lui baga niste efecte pe care noi, romanii, nu le mai mirosisem in anii aia. Era un miracol, am ascultat piesa asta de mii de ori. Radio Saptamana Top, emisiunea pe care Florin Silviu Ursulescu o punea vinerea, de la orele 21 pe Programul 3, in stereo, incepea cu vioara asta dementiala…
Nici nu mai conteaza. Sunt… way out of business!
Mugur de Fluier a fost un reper in muzica anilor 70. Albumul a fost un standard de calitate al muzicii romanesti, iar Strunga daca nu o asculti pe imaginile de generic de la Nemuritoriilui Sergiu Nicolaescu, inseamna ca nu intelegi anii aia. Exact intr-un final de decembrie, cam in zilele astea, a fost premiera filmului la Sala Palatului, iar regizorul a multumit celor prezenti astfel: Va multumim ca ati ales ca in aceasta zi de duminica sa veniti sa vedeti mai multi nemuritori, in loc de a vedea unul singur. (In anii aia, duminica, la orele serii, era un serial american numit Nemuritorul).
True story!
Din cauza de Mugur de Fluier, mi-am cumparat blockflote (am dat pe el 42 de lei) si am invatat partitura respectiva. Pe care, intr-o toamna din 1981, i-am cantat-o la telefon unei noi prietene, Ana. Cea care, peste cativa ani, mi-a devenit sotie.
Hai, ca sunt praf! Nu ma pot concentra deloc…
Voiam sa scriu despre un fel de retrospectiva 2019 pentru mine. Ca a fost interesant, cu evenimente, cu premiere… M-a luat valul si m-am lasat dus de amintiri, de dulcegarii. Sau de prostii… Ce va spuneam io despre like-uri? Cateodata nu mai conteaza. Ei bine asta am simtit acum, asta am scris. Restul, o vom rezolva. De fapt, nu-i asa?, despre 2019 mai am timp cateva ore sa scriu cate ceva.
Ohoo, s-a facut de trei jumate… iar Ana imi reproseaza ca, daca nu dorm la ora asta, cum dracu’ o sa rezist io maine, de Revelion? Hai, noapte buna, dragilor!
In sfarsit, s-a realizat o minune si s-a schimbat si la noi, democratic, un guvern. Dupa anomaliile ultimelor guverne PSD, date jos chiar de seful partidului, care-si numise singur premierii doriti, motiunea de cenzura si, mai apoi, investirea liberalilor face parte dintr-o politica normala in orice tara. Felicitari opozitiei unite (dar si celor din PSD si Pro-Romania) care au votat pentru guvern.
Imi permit cateva cuvinte despre fiecare player din jocul asta:
MGxG
– Ludovic Orban, indiscutabil si-a depasit cu mult conditia si perceptia creata. Cel putin in ochii mei. Multi il prezentau la zeflemea, ca bea si canta la chitara si ca e slab, nu e politician. Si care-i problema? Churchill, Nichita Stanescu, sau chiar Base sunt cateva nume care arata ca oamenii care beau vartos nu sunt implicit straini de idei de geniu. Cand a fost anchetat s-a cerut afara, apoi a preluat PNLul cand era destul de jos, ceea ce a permis PSD sa urge covarsitor la alegeri in 2016. A avut ideea sa-l ia pe Rares Bogdan, aducand astfel cel mai mare scor partidului si acum e primul prim ministru al unui guvern liberal dupa razboi, Pentru asta a dovedit o putere de negociere nemaipomenita, reusind ceea ce aproape nieni nu credea: sa-i aduca pe toti de care avea nevoie sa-l voteze. Chapeau!
– Dan Barna – si-a dat seama, dupa niste balbaieli initiale, ca nu este alta sansa viabila decat sa voteze guvernul. Probabil este cel mai periculos adversar al Veoricai in a atinge turul al doilea, de aceea tot felul de atacuri impotriva lui. Insa ar trebui sa le clarifice, altfel mereu va pluti o indoiala asupra lui. In final, si-a declarat sprijinul total (nu neconditionat) iar in perspectiva, impreuna cu PNL va forma noua majoritate rezultata dupa viitoarele parlamentare – anticipate sau nu.
– Victor Ponta – marele pierzator al zilei de ieri. Dupa ce, in ultimele luni isi facea aparitia pe la toate televiziunile calare pe un cal alb si salvand natiunea, toate deciziile stand in pixul lui (sabia, adica), acum si-a arata adevarata fata, aia de Puie Monta, care, in realitate nu s-a schimbat niciodata. A ramas si fara alianta si cu curu’ intre barci. Si a pierdut si partidul nou creat… Ca si pe celalalt din care a fost plecat.
– Viorica Dancila – la fel ca si mentorul ei, Dragnea, a pierdut tot. Si pozitia de premier si guvernul PSD si pozitia in partid – va fi imediat detronata dupa Sarbatori, dupa ce taie porcu’ astia, baronii, de! Despre turul doi nici nu mai poate fi vorba, nu o va mai sprijini nimeni, pentru ca nu mai are acces la butoane, adica la bani. Singura candidate din istoria omenirii care lupta impotriva propriului popor… Jalnic! Cea mai mare rusine in scaunul de premier al Romaniei…
– Rares Bogdan – pe val, a avut inspiratia sa accepte oferta lui Orban si de atunci a devenit tot mai puternic. Sper sa se impace cele doua orgolii si sa nu se rupa colaborarea.
– Mihai Tudose – un tip tare, asa cum il banuiam. Acum se vede ca nu se lasa calcat in picioare nici de Ponta, dupa ce l-a flituit si pe Dragnea. Care l-a dat jos pentru ca se avea prea bine cu Iohannis. El a spus vorba aia celebra, cand i-a vazut pe pesedisti dupa infrangerea de la euro-parlamentare: Bai, ce fete au astia! Hai sa trimitem pe cineva dupa prosoape, ca astia ingroapa PSDul 😊
– Calin Popescu Tariceanu – incearca sa mai salveze si el ce poate din ALDE, ca oricum nu reuseste decat agata de cineva, ca nu mai face pragul de 5% in primavera. S-a aliat cu Puie, sperand sa reinvie USL reloaded. Niama putirinta, unul a votat cu guvernul, celalat nu… Ce mai aliante fac si astia, frate!
– Cozmin Gusa – prima dragoste nu se uita, insa va calari un cal mort. Si-a motivat inscrierea in PSD ca o piedica impotriva intrarii lui Barna in turul doi, care ar fi anti interesului national. Acum pierde masiv, atat pentru ca a picat Dancila, cat si pentru ca si-a pierdut licenta. Ca sa nu mai vorbim ca a compromis total postul TV, care odata era varf de lance impotriva coruptiei si PSD, pe timpul demonstratiilor anti Ordonanta 13. Ce bine ca Rares s-a salvat!
– Traian Basescu – ramane acelasi tip cu o inteligenta politica deosebita. Are meritul de a-si fi aliniat PMPul alaturi de liberali.
– Klaus Iohannis – a castigat toate bataliile duse de cand a venit. A prins guvern PSD cu Ponta. L-a schimbat cu Ciolos, de am mai avut si noi un an de aer mai proaspat. Apoi, pentru ca opozitia a fost lamentabila, a venit PSD Dragnea cu 60 la suta peste el. A facut ce-a facut, a intrat peste astia Ia Guvern, a aratat elefantii, a coborat in Piata (l-am vazut atunci, in jacheta rosie, cand Mircea chiar a dat mana cu el), a chemat strada alaturi, a contestat la Curte, a sprijinit-o pe Kovesi cat a putut. A fost consecvent anti-coruptie, anti-Dragnea si anti-PSD, iar acum isi vede instalat un govern liberal. Cu care va avea mult de lucru, pentru ca mizeria lasata in cocina e mare.
Iar noi, romanii, avem multe asteptari. Bine macar ca scroafa n-a murit sprijinita cu spatele-n usa…
Cred că Băsescu este de departe cel mai bun politician român pe care l-am văzut eu. L-am votat de fiecare dată, indiferent că era vorba de primărie, președenție, sau referendum. Aaa, stai, că la unul parcă nu trebuia să merg. Nu mai știu, cred că Dragnea-și aduce aminte despre asta mai bine. Că tot are acum atâta timp liber… 🙂
O mai fi avut el scăpări, blonde, brune, dar i se mai iartă, că, vorba aia, a fost marinar, însă s-a întors mereu în portul lui de-acasă. Poate are dreptate, și faptul că a fost șeful reprezentanței României la Anvers, nu-l incriminează sută la sută că a fost securist, sau că a colaborat cu băieții cu ochi albaștri – deși tare mă îndoiesc de asta, în condițiile în care știu foarte bine cine putea ieși din țară în vremea aia și pe ce criterii.
Însă, băi, s-o bage el pe aia că el nu a știut că ofițerul de la contrainformații din armată nu e securist, las-o-n pana mea, că e prea de porc!
Acuma, că m-a stârnit Băse, hai să vă zic o poveste adevărată.
Eram în armată, intrasem la facultate și de aia făceam doar 9 luni, la TR – termen redus. Am făcut la Târgoviște, la tancuri. Am fost noi, de la Mașini-Unelte, împreună cu cei de la Mașini Termice din București și cu băieții de la TCM-ul din Sibiu. Faini băieți! Pentru că acolo nu aveam Facebook, nici măcar net (glumesc, vorbim de perioada 1979-80), iar la televizor erau doar căcaturi comuniste, singurele bucurii pentru mine erau cărțile, cititul și scrisul de scrisori. Pentru un băiat în armată, în anii ăia, momentul în care primea o scrisoare era atât de special, încât provoca o plăcere extraordinară. Cel puțin, așa era pentru mine. Iar dacă scrisorica era și de la o fată, ce mai! eram aproape de orgasm. Cu toată bromura lor pe care ne-o puneau în ceaiul de dimineață sau de seară…
Într-o zi, prin noiembrie, nu știu de unde veneam, intru în dormitor și mă duc la patul meu. Aveam dormitor d-ăla mare, de 32 de persoane, cu paturi suprapuse. Io dormeam sus, dar valiza – le știți, alea celebre, din lemn – o țineam sub patul de la “parter”. Și observ că valiza fusese deschisă, iar încuietoarea era spartă. Întreb în jur ce s-a întâmplat, iar băieții sar pe mine “băi, Gheorfane, ai belit-o! Te caută CI-stul, el a venit și ți-a deschis valiza, cică ai primit o scrisoare nașpa, du-te la el”. (Asta cu Gheorfanul era derivata unei porecle inițiale de Gyorfy, pe care o primisem în anul întâi de liceu de la prietenul meu Liviu Mancaș. A mai avut și varianta Borfanul 🙂
M-am căcat pe mine de frică, știam că ceistul era ăla de la securitate, mă gandeam că iar trebuie să explic vreo caricatură sau ce-oi mai fi făcut pe-acolo. Mai ales că făceam și gazeta de perete și puneam tot felul de chestii cu schepsis pe ea, sau cu dublu înțeles. Dizident, ce mai 🙂 Că nici în armată nu stăteam potolit, vorbeam tot felul de prostii anti, spuneam cele mai multe bancuri, așa că erau toate motivele să mă ia ăștia la ochi. La ăia albaștri.
Mă duc la biroul respectiv, bat, intru, salut, mă prezint.
– Să trăiți! Tovarășe căpitan, sunt Mircea Gheorghe, soldat TR de la plutonul unu, compania întâi, m-am prezentat la ordinele dumneavoastră!
Securistul se uită la mine, după care începe să mă întrebe diverse generalități, dacă îmi place armata, la ce facultate intrasem, prostii. Până când scoate dintr-un sertar un plic, îl pune pe masă și mă întreabă direct:
– Tovarășe soldat, dumneata vrei să dezertezi??
Io, deja ud că nu știam unde vrea să ajungă, iar era să leșin!
– Nu, să trăiți!
Pe bune, acum! Dacă chiar aveam de gând să fac un mic prison break de Târgoviște, el credea că într-adevăr o să-l informez pe el?
– Dar cu scrisoarea asta ce e?
Mă uit, un plic complet atipic, cu multe chestii colorate, desenate și aplicate pe el. Scrisul era îngrijit, cu Rotring-ul de 1mm, scris cu șablonul, nu de mână. Repet, vorbim de noiembrie 1979, când singurele plicuri pe care le găseai erau cele albe, iar dacă aveai d-alea cu Par Avion pe ele, erai șmecher.
Plicul
Pentru ca noi la liceu la Sava nu făceam desen, în ultimul an de liceu, luasem meditații la desen cu un arhitect foarte valoros, un om deosebit, Mihai Nicolescu. Terminase Arhitectura cu zece și lucra atunci pe platforma de la Fizică Atomică din Măgurele. Perspectivă, geometrie descriptivă, axonometrii, umbre, proporții, case țărănești, edificii importante, valorat, colorit, ce mai, toate alea. La desenul în perspectivă, punctul în care se adună, se întâlnesc toate dreptele paralele se cheamă punct de fugă. În acel loc de pe linia orizontului “fug” toate liniile care pleacă de la privitor spre orizont, în punctul în care privește acesta.
Cel mai cunoscut exemplu este “Cina cea de taină”, genialul tablou al lui Leonardo da Vinci. Toate liniile orizontale ale acoperișului încăperii și ale fantelor din pereți, prelungite, duc în punctul de fugă central, exact în ochiul lui Isus Hristos. Deși, în realitate, evident că ele sunt paralele.
Pe plic erau mai multe puncte de vedere și un… PUNCT DE FUGĂ. Pe unde, evident, distinsul a crezut că eu vreau să fug din unitate. Iar instrucțiunile ar fi fost în interiorul plicului. De aceea, îmi și deschisese plicul să citească conținutul. Sincer, înainte îi credeam p-ăia de la secu’ mai inteligenți, însă după episodul ăsta, m-am lămurit și cu ei. Mi-a luat ceva timp să-i explic pe scurt teoria perspectivei, a avut ceva urme de inteligență și părea ca l-am lămurit, dar în final parcă tot am avut impresia ca nu era sută la sută convins că nu l-am aburit…
Peste doar un an avea să apară Cel Mai Iubit Dintre Pământeni, excelentul roman al lui Marin Preda. Când am citit ce a pățit Victor Petrini, arestat pentru că într-o scrisoare peste graniță i-a scris unui fost coleg aștept ordonanțele dumneavoastră, pe bune dacă nu m-am gândit că este exact întâmplarea mea cu scrisoarea primită și cu securistul unității militare. Doar ca la mine totul s-a terminat cu bine…
Așadar, nea Băsescule, hai, bre, las-o-ncolo, chiar nu știai că ăia de la CI din armată sunt de la securitate? O știam io, un biet soldat terist și n-o știai matale, ditamai comandantul de navă? Hai, zi-o p-aia pe bune, și-ți promit că, chiar dacă ai fi colaborat, eu tot te consider cel mai bun politician pe care l-am cunoscut…
