Blog

Posted on

Puţin raportează cu mândrie îndeplinirea planului trimestrial,… dar pe invers

Au trecut trei luni de război și s-a dovedit că marele strateg Puțin e, de fapt, doar un KGB-ist bătrân și ramolit, fără să mai fie conectat la realitate. Totul i-a ieșit exact pe dos decât și-a dorit!

Operațiunea specială, ce trebuia să țină doar câteva zile, se pare că e eșuat lamentabil și nu a fost doar o defilare către Kiev, ci a generat un dezastru colosal pentru RUȘI. Și care tinde să se agraveze pe mulți ani de aici înainte.
Motivul principal cu care inițial justifica Puțin invazia a fost demilitarizarea Ucrainei. După trei luni, Ucraina are – culmea! – mai multe arme și tehnică militară decât la începutul războiului. Și de calitate superioară, dotată cu tehnică NATO de cea mai nouă generație!

Un alt motiv invocat de eminența cenușie de la Kremlin a fost apropierea NATO de granița rusească și, prin urmare, dorința de a o îndepărta. Ei, și pe asta a “rezolvat-o” exact pe dos, împingând-le pe Suedia și Finlanda să adere, în regim de de urgență, la alianța nord-atlantică.

Cele două țări au stat neutre timp de peste 70 de ani, de când s-a înființat NATO. Nici măcar în perioada “războiului rece” nu au fost tentate să adere. Dar strategul eminent de la Kremlin le-a decis rapid, arătându-le ce intenții “prietenoase” are Rusia. Așa că acum alianța devine nu doar mai puternică prin dimensiunea și dotarea modernă a celor două armate, ci și prin poziționarea strategică, mult mai apropiată geografic de Rusia. Practic, prin aderarea Finlandei, granița directă dintre Rusia și NATO se mărește cu 1300 de km, ceea ce reprezintă dublarea graniței actuale. Păi ce făcuși, Puține? Asta voiai, să-ți aduci și mai aproape mortul în casă? Cum s-ar zice, curat murdar, coane Fănică, așa strategie mai rar!
Altă strategie “câștigătoare” a fost derularea operațiunilor militare și a războiului în sine, cu pierderi formidabile atât în cadrul militarilor ruși, cât și al tehnicii militare distruse. Se pare că rusii au pierdut aproximativ 30 de mii de soldați, adică mai mult decât dublu față de câți au pierdut în nouă ani de război în Afganistan, în anii ’80. În doar trei luni! Asta în condițiile în care războiul modern presupune multă tehnologie care să-ți salveze soldații, nu să îi trimiți pe câmp “carne de tun”, ca în urmă cu 40 de ani.
Cât despre tehnica pierdută în teren, acum rușii scot din arsenal la luptă vechile tancuri T-62… Păi eu am făcut armata la tancuri în ’79-’80 și tot conduceam și trăgeam cu tancurile T 72.

Și politic, Puțin a realizat o mare contra-performanță! Rusia nu a fost niciodată atât de izolată pe plan mondial. Dacă până și conducătorii ruși recunosc că toată lumea e împotriva lor, e clar că e grav. Și e firesc așa, nu? Pentru că și ei sunt împotriva lumii!
Că se mai afișează ei cu relațiile cu China, asta e doar un joc de glezne. China e prea legată de comerțul cu SUA și Europa, ca să-și permită un pas greșit. Singurul președinte cu care se mai poate întâlni Puțin e Lukasenko, cu care se mai etalează periodic și căruia îi transmite la ureche ce să declare despre “dreptatea” Moscovei.

Alt aspect despre care nu se aștepta nimeni să se realizeze este unirea clara a SUA, Canada, UK și UE, atât în plan militar, în cadrul NATO, cât și economic, în blocada organizată împotriva Rusiei. Cu Swift-ul, cu sancțiunile aplicate. Ok, mai sunt niște cozi de topor, ca Ungaria, Serbia și alte state, dar marea majoritate a Europei este solidară. Iar asta chiar nu dorea Puțin. El voia divizare, așa cum a reușit cu Brexitul, unde a pus umărul din plin, prin propaganda Russia Today ce emitea în UK. Sau, la fel prin influențarea administrației Trump, care spărsese Europa în Europa Bătrână și cea Tânără și mai avea puțin și scotea și SUA din NATO.

Democrațiile occidentale au realizat acum adevăratul pericol și erorile de apreciere și strategie privind Rusia, pe care le-au avut de-a lungul ultimilor ani. Când au tratat Rusia de la egal la egal, invitând-o în marile grupuri elitiste ale lumii și investind masiv acolo. Când faci asta cu o autocrație de nivelul ăsta, riști să se întoarcă împotriva ta. Acum încercă să dreagă busuiocul, oferind miliarde de dolari sprijin Kievului. E cam târziu… Și, din păcate, mor zeci de mii de oameni nevinovați, alte milioane sunt refugiați sau deportați în lagăre în Rusia. Cat despre multe orașe sunt distruse, unele rase de pe fața pământului.

Pericolul pe long term pentru Rusia este altul faptul că Europa a început să se gândească la planuri de independență energetică față de Rusia, până și Germania, ce părea că este cea mai legată de ruși. Ori dacă germanii deja se gândesc la planuri alternative, e clar că în viitorul destul de apropiat resursele financiare ale rușilor, ce erau generate de exportul de gaze naturale și petrol, sunt diminuate considerabil. Așa că Puțin a aranjat și căderea Rusiei economic, pe termen lung.

Un alt motiv principal de atac al lui Puțin a fost denazificarea Ucrainei. Nu prea înțeleg ce înseamnă asta, dar pentru asta e Lavrov acolo, să ne explice. Tot ce a reușit însă, a fost doar o decredibilizare totală a politicii externe ruse, care înainte de război era pe cai mari. Toată lumea spunea băi, ce tare e ăsta! Știe, mă, știe, că de aia e acolo de două’j de ani. Atât de jos a ajuns, încât, vă aduceți aminte, când vorbea el unei adunări internaționale, oamenii au iești din sală. Se vede că minte cum respiră, ca aproape tot ce vine din partea Kremlinului. Extrem de puține voci din Rusia mai sunt credibile, spunând realitatea. Și ele, de obicei, după aceea sunt aduse la tăcere, sau chiar eliminate.

Ce a reușit Puțin din punctul de vedere al solidarității internaționale era greu de prevăzut. S-au unit într-un efort comun țări care nu prea mergeau împreună. Dar așa e natura umană, așa cum la sport este aplaudat și încurajat cel slab, iar aici este sprijinită victima. Chiar și românii, care nu prea ne aveam vecini buni cu ucrainenii, am dat dovadă de o empatie și un sprijin colosal pentru refugiați. Care recunosc, cinstit, că nu se așteptau la așa o reacție.

Din păcate, războiul va mai dura și va mai aduce victime și prăpăd, pentru că Puțin nu va ceda și nu va recunoaște niciodată că a greșit în strategia lui. Va începe să raporteze victorii false, așa cum prezintă și acum, cum că după primul trimestru situația se desfășoară exact conform planului.

Știm rețeta, a fost implementată de sovietici în tot fostul bloc comunist. La noi se raportau atâtea hectare recoltate, încât se depășea suprafața României.

Se pare că dacă te încrezi în șamani atunci când iei decizia de a porni un război, așa cum a făcut Puțin, va trebui să suporți consecințele. Care, după părerea mea de nespecialist, nu pot fi decât în direcția înlăturării dictatorului de la putere, chiar de către cei din jurul lui.

Acum 2400 de ani, Aristotel spunea ,,Omenirea nu va scapa niciodată de necazuri până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii”.

Câtă dreptate!

  • articol publicat si pe platforma  Ziare.Com
Posted on

DRUM BUN CĂTRE STELE, VANGELIS!

Aveam 16 ani și atunci am auzit prima oară de Vangelis. Pe vremea aia, Ceaușescu încă era deschis Vestului și mai intra la noi pe radio muzică bună. Noaptea erau emisiuni care prezentau albume întregi, cu cronică și ceva povești despre concept, muzică și artiști. Așa am ascultat Albedo 0.39, o poveste despre călătoria spre stele, de care m-am îndrăgostit pe loc. Pe album erau și celebrele Pulstar și Alpha, folosite și de Carl Sagan in serialul lui, Cosmos.

Albedo 0,39 – acrilic pe panza, 40×40 cm, cutit

Am crescut cu muzica formidabilă a acelor ani, cu Beatles, Bob Dylan, Zeppelin, Creedence, Stones, Pink Floyd, Jimi Hendrix, Doors, Janis Joplin, Purple Și atâția alții care au rămas repere în muzică și azi. Dar eram curios să știu și altfel de sound, ceva nou. De aia și aplecarea mea către jazz, stăteam aproape în fiecare noapte cu radioul Mamaia, de ăla pe tranzistori, la ureche și-l ascultam pe Florian Lungu prezentând atâtea minunății. Căutam solo-urile, improvizația. De aceea, când am descoperit formidabilul Tubular Bells al lui Mike Oldfield, în 1973, a fost cu adevărat o revelație. Apoi în 1975 a apărut Peter Frampton cu al lui senzațional Do You Feel Like We Do, care a făcut un efect de voce sintetizată, sincronizată cu chitara. Era clar că va apărea o nouă epocă în muzică, apăruse celebrul Moog Synthesizer, cu varianta Minimoog, care este considerat cel mai celebru sintetizator, care a influențat cel mai mult istoria muzicii.
Fost coleg cu Demis Roussos, la trupa grecească Aphrodite’s Child, Vangelis a simțit nevoia să meargă pe drumul lui. Care a fost, într-adevăr, formidabil.
După Albedo, am ascultat tot ce a scos Vangelis, indiferent din ce sursă. Am fost odată la cinematograf la un film, împreună cu o fată din liceu, doar pentru că știam că e muzica de film compusă de Vangelis. Era un documentar, La Fete Sauvage, și atât de absorbit eram de muzică, încât a fost o experiență clar neplăcută pentru colega mea, pe care nici măcar nu am sărutat-o,… deși eram în ultimul rând. 🙃
Știam pe dinafară multe dintre albumele Vangelis, am văzut minunatul Chariots of Fire, pentru care a și primit Oscar pentru muzică, Blade Runner, Conquest of Paradise, Bounty și atâtea alte creații memorabile. Și mi-a plăcut că a experimentat orice, cum ar fi Not a Bit (All Of It) de pe albumul See You Later, din 1980.
La deschiderea Olimpiadei de la Londra, momentul lui Mr. Bean a fost pe muzica lui Vangelis, cu scena celebră din Chariots of Fire. Probabil că așa s-a gândit regizorul show-ului memorabil, celebrul Danny Boyle (cel care câștigase Oscar-uri, inclusiv pentru regie, cu Slumdog Millionaire), să facă legătura între Anglia (țara organizatoare) și Grecia, țara ce a inspirat Olimpiadele: prin muzica lui Vangelis.


Iarăși, în multe team-building-uri, știți că există momentul ăla în care trebuie să fie mobilizată echipa pentru viitorul target trimestrial sau obiectiv de atins. De cele mai multe ori am auzit marșul lui Vangelis din Conquer of Paradise, care este, într-adevăr, dătător de putere.
Nu pot să nu amintesc despre colaborările cu Irene Papas, în Ode și Rapsodies, ori Friends of Mister Cairo și Jon Anderson, de la trupa Yes.
După ce am descoperit muzica electronică prin Vangelis, m-au cucerit evident Jean-Michel Jarre, Isao Tomita, cu extraordinara Hora Stacatto a lui Grigoraș Dinicu, apoi m-am dus în Van Der Graaf Generator, Tangerine Dream și, evident, Kraftwerk.
Pe vremea aia, când nu existau computere, să faci sunete sintetizate și tobele alea “electronice” era ceva senzațional. Acum, tehnic putem realiza aproape orice sunet și efect ne dorim. Însă, pentru a se ajunge aici, a fost nevoie de câțiva artiști geniali, care ne-au arătat calea. Să nu-i uităm și să îi prețuim cum se cuvine.

Drum bun către, stele, Vangelis!
Albedo 0.39, Albedo 0.39, Albedo 0,39, Albedo 0.39….

Posted on

25 de ani de la Ziua X, cea care a marcat o întreagă generație în România

În 15 aprilie 1997, se lansa CONNEX, primul operator de telefonie mobilă din România. A fost un eveniment ce a declanșat o adevărată revoluție, nu doar în modul în care a evoluat tehnologia comunicațiilor la noi, ci și felul în care am început să ne transformăm ca societate.

Pentru că piața de afaceri în România începusesă se dezvolte, e adevărat, cumva sălbatic, era o nevoie atât de mare de comunicare mobilă, în mișcare, încât vânzările au depășit chiar și cele mai optimiste prognoze.

În zilele ce au urmat lansării, când dimineața expații (foarte mulți în perioada de început a companiei) veneau la birou și găseau în fața sediului CBC din strada Nerva Traian coadă destul de lungă, nu înțelegeau ce se întâmplă. Credeau că sunt ceva manifestări împotrivă. Ei bine, nu, erau românii care, așa cum erau obișnuiți din vremea lui Ceaușescu, se așezau de dimineață la coadă, să prindă telefoane celulare…

În acei ani nu existau, ca astăzi, magazine dedicate telefoanelor mobile, sau accesoriilor. Nici măcar nu existau accesorii. Îmi amintesc că, în momentul în care am primit prima cască de telefon și mergeam pe stradă vorbind în cască, comentariile erau de genul “Ia uite, săracu’! După ce că nu aude, mai vorbește și singur pe stradă…”

Starea mobilității comunicațiilor în acei ani era destul de limitată. Până în 1992, nu exista decât telefonul fix. Cele mai multe erau din cele cu disc. Dar nu erau disponibile peste tot, depindea de rețeaua fixă de cabluri trase de PTTR. Eu locuiam atunci într-un bloc nou în zona 13 Septembrie și, dacă voiam să telefonez, trebuia să iau autobuzul 139 până la stația de metro Eroilor, unde găseam în holul de la intrare câteva telefoane publice. Se putea totuși instala, dacă aveai de dat șpagă de 500 de dolari. Pe vremea aia era o sumă imensă pentru mine, așa că…. Abia prin 1993 am avut instalat acasă primul telefon fix. Și eram șmecher, era cu număr internațional.

În 1992, tot în aprilie – ce coincidență! – s-a lansat primul sistem cu pagere din România, prin firma Radiotel. Am fost în firmă de la început și am participat la evenimentul de lansare, ce a avut loc la Palatul Elisabeta, care încă nu fusese retrocedat familiei regale a României și putea fi închiriat pentru diverse ocazii. Pagerul era un mic device, care era, practic un receptor radio. Cineva care dorea să trimită un mesaj pe un anumit pager, suna la un call center și spunea operatorului “pentru pagerul cu numărul 64, vă rog următorul mesaj: Ne vedem la sediu la orele 16:00”. Operatorul tasta mesajul, care era transmis într-un sistem cu antenă ce îl emitea în toată raza de acoperire a repetorului. Toate pagerele primeau mesajul, însă doar acel pager 64 îl decodifica și afișa. Exact similar unui SMS din zilele noastre.

Acesta a fost primul pas de la fix spre mobilitate. Puteai, în sfârșit, sa fii plecat de acasă, sau de la birou și totuși să primești instant diverse mesaje, de oriunde din lume. Odată cu pagerele, la Radiotel aveam și un sistem de trunking, cu stații emisie recepție EF Johnson, care, pe lângă posibilitatea de a comunica pe canale radio dedicate, puteam intra și în rețeaua telefonică. Practic, din 1992, eu puteam telefona și din tramvai!

În acest context, în noiembrie 1996 s-a organizat licitația pentru a se stabili primii doi operatori GSM în România. Fiind încă în Radiotel, am participat la diverse materiale de pregătire a dosarului consorțiului din care făcea parte firma, alături de producătorul de telefoane Motorola. Din păcate, acel consorțiu nu a câștigat, licențele fiind alocate pentru Mobifon și MobilRom, respectiv firmele ce au lansat brandurile CONNEX și Dialog.

CONNEX s-a mișcat mai repede, stabilind și un record mondial la acea vreme, fiind cea mai rapidă lansare fully operational de la acordarea licenței, serviciul devenind funcțional și comercială în doar 135 de zile.

Pentru că nu existau spatii comerciale pentru telefonia mobilă, firma a închiriat într-un weekend Sala Palatului, unde au venit oameni din toată țara să-și cumpere abonamente și telefoane. S-au făcut, doar atunci aproape patru mii de contracte. Oamenii veneau cu valize pline cu bani, celebrele “genți diplomat”, pe care le deschideau și spuneau “luați de aici cât e necesar”. În acei ani, peste 90% din tranzacții erau cu bani cash.

Primul meu job în CONNEX a fost să dezvolt o rețea de dealeri, ce puteau asigura canalul de indirect sales, vital pentru a accede toate localitățile aflate în aria de acoperire. Am primit sute ce cereri de a deveni dealer, pe care le-am scorat și evaluat conform unor criterii stabilite. În primul rând, prezența unor spatii comerciale cât de cât adaptabile acestei noi activități. Până la sfârșitul anului, rețeaua de distribuție avea deja peste 350 de puncte de vânzare. În anul următor, am ajuns la aproape 700. Cererea era fantastică, depășind toate analizele. În business plan-ul cu care CONNEX a câștigat licența, era prognozat ca până la sfârșitul anului 1997, compania să atingă 25 de mii de clienți. Specialiștii slde atunci apreciau că este exagerat, că puterea de cumpărare a pieței românești nu putea absoarbe un număr atât de mare de clienți. Am terminat anul cu… 130.625 de clienți!

A fost atât de imensă nevoia de servicii de comunicații în România, încât la câteva luni de la lansare, în august, nu se mai găseau SIM-uri nicăieri. Și alea era necesar să fie comandate din timp, pentru fiecare HLR în parte. Soluția a fost să le raționalizăm, să fie alocate fiecărui dealer după volumele de vânzări.

Mai târziu a fost lansat primul serviciu pre-paid din România, CONNEX Go! Care a avut parte de un succes colosal, la care a contribuit și talentul regretatului Gyuri Pascu, cu celebra reclamă “Maria”.

Brandul CONNEX Go! a depășit chiar și notorietatea CONNEX, fiind cel mai puternic brand din România. Când s-a încercat lansarea unui nou serviciu pre-paid, Kamarad, unul dintre obstacole s-a dovedit a fi chiar puterea lui CONNEX GO!

S-au lansat magazinele proprii CONNEX, apoi un alt nivel, premium de dealeri, Centrele Expert, care stabileau noi standarde, superioare, de retail în România. Prima unificare a conceptului și a mobilierului de magazin de telecom a fost CONNEX Etalon – al cărui “naș” sunt – și care transmitea, în toate spațiile de vânzare din țară aceeași imagine unică de magazin, adaptat local.

Pe lângă investiția în tehnologie, colosală la nivelul de atunci în România, CONNEX a investit, în aceeași măsură și în educarea și training-ul angajaților. Am avut acces la, probabil, cele mai bune și valoroase cursuri din lume, cu trainerii cei mai prestigioși. O infuzie în learning cum nu a mai fost vreodată în România. În plus, multe cursuri le-am accesat la Bruxelles, ori Londra, în școli prestigioase de training. Toate serviciile pe care le asigura compania clienților și angajaților erau efectiv la superlativ.

Totodată, multitudinea de expați, în majoritate canadieni și americani, a ajutat la formarea unui concept de a face business într-un model antreprenorial care lăsa loc inovației și dezvoltării. În acea perioadă nu exista politica stabilită ” de grup”, care să transmită proceduri sau politici prestabilite. Nu aveai pe cine să întrebi, trebuia să rezolvi diversele probleme, ori să inventezi proceduri, să documentezi toate procesele.

Am mai făcut schimburi de experiență cu operatori GSM din alte țări, însă puteam lua doar puține de la alții, pentru că aveau alt specific de piață, venită din istorie sau din legislație. Italia, Grecia, Turcia, Portugalia, Cehia, fiecare avea modelul propriu dezvoltat local și adaptat nevoilor specifice.

Acest complex de factori a condus ca, în timp, să se dezvolte o cultură organizațională de mare valoare, ce a făcut posibil ca atâta timp cât a fost CONNEX, să fie market leader în Romania.

Pe lângă serviciile de telefonie, compania a dezvoltat și un altfel de produse, ce aveau să completeze oferta pentru piața tânără, de 16-24 de ani, care era preponderent pe prepaid. Pentru că, în viitor, acest segment să vină în mod natural, câte servicii postpaid, de abonament. Și așa a apărut linia de modă MyX Mobilewear. Care era cu servicii premium, aspiraționale, în special de îmbrăcăminte. La fel cum pe telecom am dezvoltat distribuția, am fost solicitat să dezvolt o rețea de vânzări și pentru această nouă linie de business. Au fost produse atât de inovative și de calitate, că și acum cunosc persoane care mai au produse MyX. Eu însumi încă mai folosesc… și, practic, sunt produse din secolul trecut!

Ce a dezvoltat foarte bine ideologia CONNEX fost teamwork, in adevăratul sens al cuvântului și mândria de a fi parte din așa ceva. Știai că faci parte dintr-o echipă ce va lăsa urme în România, din multe puncte de vedere.

Nici nu bănuiam atunci cât cât de mult va schimba telefonul mobil nu doar tehnologia, ci și întregul mod de viață, relațiile sociale, modul în care învățăm și ne raportăm la ceilalți. Social media, toate bibliotecile lumii, arhiva mondială de filme, dicționarele, cel mai bun trainer ever – YouTube, felul în care plătim, mergem cu mașina, ori ne rezervăm călătoriile și condediile, totul s-a transformat odată cu apariția telefonului mobil.

La prima aniversare a CONNEX, în 1998,a cântat Patricia Kaas, într-un concert-eveniment numit Marea Connexiune, ce a avut loc în Piața Parlamentului. A fost un concert gratuit, la care au luat parte, după unele estimări ale presei din epocă, aproape jumătate de milion de spectatori. Lumea ocupa bulevardul de la parlament până la Piața Unirii! Apoi, în timp, au fost aduse mari concerte în România: Depeche Mode, Rolling Stones, Shakira, Beyonce, ca să numim doar cele mai mișto nume.

Tehnologiile cele mai noi apăreau imediat și în România, iar rezultatul actual, că la noi este una țările cu cele mai rapide viteze ale conexiunii la internet este și o consecință a acelor investiții.

La lansarea 3G în România, îmi amintesc că prima convorbire video pe telefon a fost cu președintele României de la acel moment, domnul Traian Băsescu. Și, apoi, când s-au prezentat noile servicii mulți-media, am fost solicitat să desenez câteva caricaturi pentru PowerPoint-ul demonstrativ. Altă dată, CONNEX a oferit cadouri de Crăciun câte un calendar de perete cu 12 caricaturi semnate de mine și caricaturi originale, desenate individual, pe tema CONNEX. Am desenat atunci 400 de caricaturi… Au fost ocazii când mă duceam la diverse întâlniri de business și în respectivele sedii găseam caricaturile mele.

În 2006 Vodafone a cumpărat operațiunile companiei și, pentru că notorietatea CONNEX era atât de uriașă, s-a decis să fie o perioadă de tranziție, de co-branding, iar timp de jumătate de an, brandul s-a numit CONNEX – Vodafone, pentru ca apoi să se finalizeze în Vodafone.

Factorii pe care i-am descris mai sus au dus la o coagulare a multor energii creative în CONNEX în anii de început, reușind să aducă laolaltă multe dintre valorile profesioniste ale vremii. Ceea ce a făcut ca, mai apoi, fiecare din componenții acelei echipe să dezvolte, la rându-i, niște business-uri proprii. Cele mai multe, de succes. Indiferent că au fost în IT sau telecom, în vânzări, marketing, real estate sau consultanță, multi au preluat acel spirit și l-au dus mai departe. Eram mulți colegi atunci carora, dacă ni s-ar fi tăiat venele, ar fi curs sânge verde – culoarea CONNEX. Pentru că noi nu mergeam la firmă ca “la serviciu”, ci o făceam chiar din pasiune!

Din cei 25 de ani de istorie, destinul a făcut ca aproape jumătate să fiu angajat și jumătate să fiu partener al CONNEX și Vodafone. Și sunt unul dintre puținii norocoși care a avut ocazia și onoarea să îi cunoască pe toți președinții și CEO care au fost în acești 25 de ani la conducerea companiei.

Da, CONNEX a fost nu doar o companie. A fost un punct de inflexiune, de reset al unei generații, care acum avea la ce să se raporteze, la cel mai înalt nivel al calității.

Nu degeaba, cel mai bun slogan din România, după părerea mea, a fost VIITORUL SUNĂ BINE. Nu era doar referire la sunatul telefonului și bine, pentru că avea acoperire foarte bună și semnal excelent, era despre viitor, încredere, speranță și optimism. Și acum se mai folosește în presă acest slogan, deși mulți nici nu știu de unde este originea lui.

În final, mă bucur că am fost și eu un mic bob de nisip în toată avalanșa asta a evolutiei telefonului mobil în România. Cel pe care îl folosim acum aproape 24/7, dar într-o proporție din ce în ce mai mică drept telefon în sine, adică a suna pe cineva. Milioane de aplicații ne arată cât de mare nevoie a avut omenirea nevoie de el.

Acest articol este o istorie a unei epoci pe care am avut norocul să o trăiesc și la care am participat în mod activ. Așa cum se spune, plăcerea nu se găsește în destinație, ci în drumul parcurs până acolo. Eu am savurat, din plin, această satisfacție.

La mulți ani, CONNEX, oriunde te-ai afla!

Posted on

GUSTUL LIBERTĂȚII – o idee de campanie de sprijin pentru Ucraina, ce ne este atât de la îndemână

De când a început invazia rusească în Ucraina, toată lumea civilizată a căutat soluții de a ajuta poporul și armata ucraineană. Pe măsură ce războiul se prelungește, ni se dezvăluie orori din ce în mari, ce arată fața lui monstruoasă, anacronică vremurilor noastre. De aceea, orice efort pentru scurtarea confruntării și pentru ajutorul acordat ucrainenilor este atât de necesar. Indiferent dacă vorbim de armament, muniție, tehnică militară, medicamente, haine, hrană sau bani, totul este necesar şi binevenit în Ucraina.
Așa am ajuns la următoarea idee. Pe care o prezint aici, pentru că atâta este puterea mea de expunere. M-ar bucura dacă s-ar transmite până la unele agenții de publicitate sau la unii producători, care s-o ia în considerare.
Pe scurt, conceptul este simplu: de a dezvolta un anume label, sau “brand” care să identifice anumite produse ce, odată cumpărate, să conducă la o campanie de strângere de fonduri pentru Ucraina.

GUSTUL LIBERTĂŢII – o campanie de #SprijinPentruUcraina 

GUSTUL LIBERTĂȚII poate fi un logo ce se poate marca de către producători pe toate produsele ce participă la această acțiune. Fiecare produs vândut, semnalizat cu acest logo, va avea X% din profit donat cu scopul de a-i ajuta pe ucraineni.
Se poate adapta pentru apă minerală, sucuri, bere și alte băuturi, ori ulei, zahăr, biscuiți, ciocolată și orice alt produs alimentar. Practic, orice are gust, poate avea unul mai plăcut, specific, GUSTUL LIBERTĂȚII.
Toate aceste produse, marcate cu acest label de identificare pe ambalaj, în culorile steagului Ucrainei, chiar vor avea GUSTUL LIBERTĂȚII!
Odată aplicat acest semn pe un ambalaj, clientul va ști că va participa și el, în mod direct, la ajutorarea celor care acum au atâta nevoie de sprijin. De aceea, sunt convins că românii, așa cum au dovedit din plin în aceste săptămâni de război, vor fi dornici să-și ajute vecinii aflați într-o situație atât de disperată. Și atunci vor cumpăra cu precădere aceste produse.
Cred că dacă ar ajunge acest mesaj la departamentele de marketing ale cât mai multor producători, mulți ar fi favorabili unei astfel de inițiative.
Și sunt convins că mulți dintre cumpărătorii brandului GUSTUL LIBERTĂȚII se vor simți bine știind că au contribuit, cât de cât, la o cauză atât de nobilă.
Practic, este o ecuație win-win. Clienții vor plăti același preț, însă e posibil să adopte mai mult produsele marcate cu GUSTUL LIBERTĂȚII, pentru că vor vrea să ajute Ucraina. De aceea, producătorii vor avea vânzări mai mari, care vor compensa alocarea acelui X% din profit pentru această campanie de strângere de fonduri. Și, adițional, vor avea o imagine mai bună pe piață, favorabilitate crescută etc.
În încheiere, cu speranța că mesajul ăsta va ajunge unde trebuie și va genera o idee utilă, voi cita celebrele versuri ale lui John Lennon, din “Imagine”:
“You may say I’m a dreamer,
But I’m not the only one”…

Posted on

Cea mai mare greșeală a lui Puţin. Cum a căzut în capcana pe care singur și-a construit-o

Deja a trecut o lună de zile de la invadarea Ucrainei, comandată de Putin. Se pare că pentru Armata Roșie lucrurile în teren nu avansează mai deloc, ba chiar în unele fronturi soldații ucraineni reușesc să contraatace și să întoarcă linia frontului. Rușii nu prea au modificat poziția ocupată după o săptămână de război. Sunt în aceleași orașe, pe care doar le toacă, din ce în ce mai mult.

La Kremlin se caută vinovați, iar liderul suprem deja a schimbat, arestat sau eliminat unii dintre superiorii pe care îi consideră responsabili de eșec.

Evident, el declară că totul este conform planului inițial, pe care, în realitate, nu-l cunoaște nimeni. Vă amintiți despre Dragnea care, având-o premier pe Viorica Dăncilă, era întrebat despre cum sunt îndeplinite punctele din programul de guvernare? Ea nu le știa, în schimb, șeful PSD era singurul care știa planul “din scoarță-n scoarță”.

Așa și cu Puțin. Nimeni nu știe planul în afara lui, iar el ne asigură că rușii sunt în grafic. Știm toți acum că ăsta este speech-ul pentru ruși, pentru propaganda internă, pentru că în afara Rusiei nu îl mai crede nimeni. Dar, oare, rușii lui îl mai cred? Cercetările estimează că 75% din ruși încă îl sprijină în efortul lui de a reconstrui fostul imperiu URSS. Poate din mândrie patriotică, alimentată zeci de ani cu propaganda KGB-istă, poate din nostalgia tinereții, în care mulți credeau că Uniunea Sovietică chiar era liderul proletariatului mondial.

Însă adevărul crunt este altul, cel care acum începe să iasă la iveală. Și pe care Putin nu-l mai poate ascunde sub preș, nici măcar în fața simpatizanților lui. Lipsa alimentelor, a produselor de primă necesitate, sunt din ce în ce mai prezente. Rubla prăbușită, puterea de cumpărare diminuată, marile firme internaționale dispărute. Sistemul este găunos, regele e gol!

Prins în vârtejul primilor ani de domnie, în care liderul rus a fost ținut în brațe de toți occidentalii, Puțin chiar a crezut că se poate face totul după voia și asemănarea lui.

Și a încercat marea cu degetul în 2014, cucerind Crimeea. Atunci riposta armată a Ucrainei a fost inexistentă, Occidentul a mârâit un pic, a dat niște sancțiuni palide, dar după aceea totul s-a liniștit.

ATUNCI a greșit capital Puțin! Dacă era un bun strateg, trebuia la acel moment să ocupe cât mai mult din Ucraina, pentru că riposta militară, politică și financiară ar fi fost exact la același nivel. Însă el ar fi plasat Rusia pe poziții mult mai avantajoase decât a făcut-o. Repet, cu același preț.
Văzând reacția Ucrainei și a Vestului, a crezut că și acum va fi la fel, pur și simplu un exercițiu de arătat mușchii.

Însă, surpriză! Americanii, UE și NATO s-au prins de adevaratul pericol pe care îl reprezintă Puţin în viitor și, după experiența Crimeei, au schimbat strategia. Au trimis arme în Ucraina, au instruit armata, au investit în diminuarea corupției în țară și în consolidarea instituțiilor democratice. Astfel încât, în 2017, ucrainenii au obținut dreptul de a călători în UE fără vize. Un progres uriaș față de ruși.

Acum, privind retrospectiv, putem considera că, practic, lipsa de reacție la acțiunea lui Puțin din 2014, prin anexarea Crimeei poate că a fost, de fapt, o capcană. O momeală pe care i-a întins-o Vestul și pe care el a mușcat-o din plin.
Acolo a pierdut totul! De atunci, americanii și aliații lor europeni îl “așteaptă la cotitură”, să facă greșeala fatală: aceea de a invada Ucraina.

De aceea, în momentul când a făcut asta, Puțin și-a semnat condamnarea. Pentru că, indiferent cum se va termina totul pe teren, el nu mai are nicio ieșire.

Presupunând că se va ajunge la un armistițiu, sau acord de pace, Puțin este deja declarat criminal de război de mulți lideri mondiali și de Curtea de la Haga, care așteaptă procesul. Deci, practic, el nu va mai putea ieși din Rusia și nici să se mai întâlnească oficial cu vreun șef de stat.

La asta nu văd decât o soluție, aceea de a fi înlăturat de ai lui, fie din camarila proprie, ori printr-o revoltă populară explozivă.

Crucisatorul Potemkin (memorabil filmul lui Serghei Eisenstein, din 1925), cel pe care a izbucnit o revoltă a marinarilor împotriva ofițerilor despotici, a fost tot la ruși, nu? După revoltă, nava a fost predată autorităților românești, care l-au returnat apoi rușilor. Se spune că a prefațat ceea ce urma să devină Marea Revoluție Rusă din 1917.

Din păcate, tot planul ăsta de mai sus implică multe mii de victime, milioane de oameni refugiați sau deportați, orașe distruse.
Oare nu e un preț cam scump pentru a scăpa de un dictator? Fie el și Puţin…

Posted on

În ce condiții va ordona Puţin încetarea focului

Făcând un exercițiu de imaginație, poate că un punct-cheie al discuțiilor din acele runde finale va fi ridicat chiar de Puțin, în sensul solicitării garanțiilor că lui și familiei lui li se vor asigura libertatea și, evident, averea. Fără așa ceva, poate că nu va fi de acord să comande oprirea luptelor.
Puțin nu e nici prost, nici nebun. Știe că, odată încetat războiul, va fi acuzat de tribunalul internațional de crime de război, de invadarea unei țări independente etc. Își dă seama că a intrat într-o fundătură din care nu are cum să mai iasă victorios. Nici chiar dacă ar cuceri Ucraina în totalitate. Pentru că, în fiecare zi ce trece, el distruge două țări. Rușii nu îl vor ierta pentru că viața lor a devenit un calvar. Și va continua degradarea calității vieții, pentru că situația de acum e doar începutul. Chiar dacă s-ar opri luptele azi, sancțiunile internaționale și boicotul aproape total vor continua. Și vor avea efecte dureroase.

Chiar dacă va fi cucerit Kievul, capturat președintele Zelenski, după care instalat un guvern obedient lui Puțin, acesta nu va fi recunoscut de nicio democrație a lumii libere. În plus, presupunând că vor cuceri Ucraina, e greu să o administreze rușii, împotriva unui popor care, acum e destul de clar, îi urăște de moarte.

Garanțiile acestea personale nu îi pot fi oferite lui Puțin de președintele Zelenski. Ci doar dacă sunt oferite și de președintele Biden și de NATO. Așa că se poate agrea că se poate înscena o “sinucidere”. Și așa, după cum se pare, Puțin e deja obișnuit cu operațiile estetice, așa că dispariția lui ar fi relativ ușoară.
Mergând mai departe cu scenariul ăsta, e posibil ca Putin să ordone încetarea focului doar dacă primește aceste asigurări. Și va pune presiune pe ceilalți de la masa negocierilor, spunând că din momentul în care el le-a pus în față cererea lui, toate victimele care se vor adăuga războiului sunt din cauză că nu i-au oferit imunitate, deci ei sunt vinovații morali ai noilor victime de război.

Războiul, negocierile eșuate și un exercițiu de imaginație. În ce condiții va ordona Putin încetarea focului?

Evident, toată construcția de mai sus este valabilă în cazul în care Puțin nu e eliminat de cei din anturajul său înainte de acele negocieri. Iar puciștii să-și aroge victoria loviturii de stat și sa fie aplaudați ca fiind noii “emanați”. Sună cunoscut?
Și, apropo de revoluția română, vă amintiți cu siguranță că în 1989, Ceaușescu a fugit în 22 decembrie și a fost judecat și executat trei zile mai târziu. De ce a fost nevoie să îl țină atâta timp, în care au murit aproape o mie de oameni? Oricum, decizia de a-l omorî era luată încă din prima zi.

Așa cum spuneam la început, e doar un exercițiu de imaginație. Dar dacă se va adeveri?

Posted on

ARMATA E CU NOI! ÎNSĂ NOI SUNTEM CU ARMATA?

Mă tot gândesc, la o adică, dacă m-aș duce pe front. Cred că da! Deși am 62 de ani și nu sunt sigur că aș fi foarte util.

Am făcut armata în 1980-81, nouă luni, la TR – termen redus. Așa era în vremea aia, dacă dădeai la facultate și intrai, nu făceai un an și patru luni, sau chiar doi ani la unele arme, ci doar nouă luni dacă făceai înainte de facultate, ori 6 luni dacă o făceai după studii.
Unitatea era la Târgoviște, am făcut la tancuri. Am tras cu mai multe feluri de arme, chiar și cu tancul. Am și condus tancul prin tancodrom. Adică un câmp plin de gropi, unele enorme. Pe care aveam surpriza să văd că tancul le traversează fără nicio problemă. Am aflat atunci că unele vehicule cu șenile, mai mici decât tancurile, parcă se numeau tanchete, pot traversa porțiuni de apă înghețată pe care un om, pe jos, nu le poate traversa, pentru că s-ar sparge gheața. Deoarece presiunea exercitată de pasul omului pe centimetrul pătrat este mai mare decât cea a șenilei, cu suprafață de contact mult mai mare decât a unei tălpi. Și, de aceea, masa acelui vehicul se distribuie astfel încât presiunea este mai mică.

Mă uit la sondajele din ultima vreme, în care din ce în ce mai mulți tineri spun că nu merg la război, că țara nu le-a oferit nimic. Dar ei au oferit ceva țării?

Armata româna, știm, a greșit fatal la revoluția din 1989, trăgând în mai multe orașe asupra populației civile, ieșite în stradă cu mâinile goale. Multe fapte s-au ascuns, apoi, pentru că, nu-i, așa, au schimbat macazul și s-au retras în cazărmi. De ce credeți că strigam atunci pe străzi “armata e cu noi”? Pur și simplu, de frică. Pentru că știam ce crime au făcut. Unele, din ordinele primite de la nivelul lui Ceaușescu și de la Milea, ministrul apărării la acel moment. Altele, din pură prostie, cum a fost și măcelul acelor tineri militari de la aeroportul Otopeni.

Sunt convins că, odată cu aderarea la NATO, nivelul de pregătire din armata română e cu totul altfel, la fel și tehnica de luptă. De aceea aș avea încredere și, de va fi cazul, nu aș refuza o eventuală convocare. Deși când văd că o dronă, cu încărcătura explozivă trece prin țări NATO ca prin brânză, mă întreb care ar trebui să fie timpul de reacție la așa ceva?

Sper însă din toată inima să nu se ajungă la recrutări și mobilizări la noi!

PS. Coincidența face că ieri, 13.03, a fost “ziua” unității mele militare, ce avea indicativul 1303.

Posted on

Putin reușește să facă America great again

Paradoxal, Putin desăvârșește programul prietenului său care era la Casa Albă, “Make America Great Again”

Acum, la două săptămâni de la începutul războiului, s-a ajuns la o situație care era de neimaginat acum câteva zile. Când Putin a decis invadarea Ucrainei, nu-și imagina cât de mult rău va face Rusiei și cât de mare avantaj va avea SUA din situația creată de el.

În plan militar, Rusia are pierderi importante, atât de tehnică militară, dar și de peste 10 mii de militari. America și NATO nu au pierdut niciun om! Orice zi de război în plus nu va face decât să crească diferența dintre Rusia și SUA, ca puteri militare. S-a demitizat și imaginea aia de soldați ruși profesioniști, cel puțin cei capturați de ucraineni, care erau niște puști speriați, transformați de Putin în “carne de tun”. Ce nu au reușit SUA și NATO de 80 de ani, a reușit Putin acum: Finlanda, independentă până acum, a solicitat zilele trecute intrarea în NATO.

Politic, Rusia este mai izolată decât oricând înainte. La ONU doar 4 țări au votat în favoarea ei, nici măcar Cuba, aliat traditional, nu a sprijinit-o. China, declarativ, alături de ruși, nu-și permite să piardă totuși sprijinul Ucrainei, care în urma cu ceva timp își declarase intenția de a deveni o placă turnantă economică și logistică între Europa și Beijing. Așadar, chinezii vor merge pe sârmă, făcând un balet elegant între cei doi beligeranți.

Economic, interzicerea importurilor de petrol din Rusia de către președintele Biden, și de către premierul englez Boris Johnson, nu face decât să dea o altă lovitură rușilor, care pierd astfel o mare sursă de finanțare. Președintele american a declarat că America se pregătește pentru a avea o producție record de petrol în acest an. Deci, mai mulți bani vor lua calea SUA. Sporirea importurilor de gaze lichefiate din SUA de către statele europene, inclusiv de către România, mai adaugă și ea venituri substanțiale Americii. Asta, pe lângă faptul că resursele astea energetice se vor vinde cu un preț tot mai mare pe baril, sau metru cub.

Rusia a devenit statul cu cele mai multe sancțiuni economice din lume, din istorie! Rubla s-a devalorizat la jumătate, iar economia Rusiei, și așa destul de afectată deja de sancțiunile aplicate după invadarea Crimeei din 2014, e din ce în ce mai în picaj.
Blocajul Swift e în plină derulare și își face simțite efectele. Companii vestice importante ce aveau operațiuni în Rusia, s-au retras, sau au tras obloanele. Magazinele companiei spaniole Inditex (Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti, Oysho, Pull&Bear) cu o prezență importantă în Rusia, precum și alte mărci străine binecunoscute, au închis. Au început rationalizari la alimente de bază. La retragerea de valută din bănci, statul reține acum un comision de 30%.
Estimările specialiștilor arată că în jur de 15 aprilie este probabil ca Rusia să intre în incapacitate de plată și se prevede că se va repeta scenariul Venezuelei de acum câțiva ani. În concluzie, viața rușilor va fi din ce în ce mai dificilă. Probabil, pe lângă situația groaznică umanitară din Ucraina, va fi una similară, dar de dimensiuni mult mai mari în Rusia. Evident, există diferențe, acolo nu se moare, nu e război. Încă.

Așadar, tot ce am văzut până acum indică faptul că niciun președinte american nu a reușit, într-o perioadă atât de scurtă, să provoace pierderi atât de mari Rusiei, militare, politice și economice, în timp ce niciun soldat american nu se află în luptă, alianțelele SUA, cu NATO și UK nu au fost niciodată mai strânse, iar economia americană se prezintă mai puternică decât oricând. Când prietenul lui Putin care a fost la Casa Albă, președintele Trump și-a desenat programul “Make America Great Again” sunt convins că nu a îndrăznit să-și pună targete atât de ambițioase. Uite, că a trebuit să vină Putin și să ia decizia de invadare a Ucrainei, ceea ce a pus America într-o poziție extrem de avantajoasă, militar, politic și economic.
Decizia lui Putin de a lansa războiul este similară, în opinia mea, cu cea luată de Ceaușescu de a organiza mitingul din 22 decembrie 1989. Ambele nu au făcut decât să le grăbească sfârșitul. Din păcate, mor și mulți oameni!

E adevărat, americanii, ca toți cei care sprijină Ucraina, vor plăti un preț, care se va simți la pompele de benzină, sau la facturi mai mari la energie sau mâncare. Și la noi, vedem cum războiul scumpește tot, pe lângă criza energetică existentă de la începutul anului. Însă ăsta e un preț infim, față de cel plătit de ucraineni acum și de ruși în curând.
Dar, se știe, libertatea are un preț. Ce merită plătit, indiferent cât este de mare! Ucrainenii o știu atât de bine.

Posted on

Când zona de confort ne împiedică să vedem afară din “balonul” nostru

Văd, îngrozit, din ce în ce mai mulți români care susțin invazia Ucrainei și justifică acțiunile lui Putin. Mă întreb, oare, dacă rușii ar ataca România, oamenii ăștia ar ieși cu flori în stradă să-i primească pe “eliberatori”?
Nu e nevoie să mă creadă pe mine, să-și întrebe bunicii, sau să citească – sunt atâtea mărturii – ce a însemnat în 1944 venirea rușilor la noi. Ce jafuri, violuri, crime și ce dezastre au făcut barbarii ăia. Și asta nu doar atunci, ci multi ani de zile după…
Ei când privesc la televizor, comod, la căldură, dintr-un fotoliu, dramele ce se întâmplă zilele astea, civililor, femeilor, bătrânilor, ori copiilor bombardați sau refugiați, se simt confortabil susținând că au dreptate rușii? Chiar nu pot ieşi din bula/balonul lor, pentru a vedea adevărul crunt?
Oare susținătorii romani ai Moscovei au cumpărat deja pastile de iod, ca să se apere de un eventual atac nuclear? Păi cum, mă, cine ne-ar putea ataca nuclear, nu prietenii lor?
Așa că, înainte să spuneți că “și Ucraina e de vină, pentru că…”, mai gândiți-vă o dată cine e agresorul. Și, ca orice agresor, nu va avea decât un singur sfârșit.
Va fi pedepsit!
Posted on

45 de ani de la Marele Cutremur… si cum il traim chiar si azi

Acum 45 de ani, exact la ora asta, 21:22:22 în 4 martie 1977, a fost un mare cutremur, probabil cel mai mare din România. Au murit 1600 de oameni, peste 11 mii de răniți și 35 de mii de locuințe s-au prăbușit.
Una din clădirile care a căzut a fost blocul Casata, de pe Magheru. La parter era o renumită cofetărie, unde în anii ăia de liceu mergeam destul de des. Era aproape de Sfântul Sava și aveau un profiterol foarte mișto. Și evident, casata, care era specialitatea casei.
Radu Oltean, un coleg de clasă în liceu, care acum locuiește la Paris, mi-a amintit o fază. Că exact în ziua aia de 4 martie, cândva după ore, după amiază, am fost împreună acolo pentru un profiterol, ca de obicei. Când am ieșit, el îmi spune că m-am oprit puțin în fața cofetăriei și i-am spus: “Cred că o vreme nu o să mai vin pe aici”. Peste câteva ore, cofetăria nu mai exista.
Aveam 17 ani, am trăit cutremurul acasă, era vineri seara, iar la televizor era difuzat un film bulgăresc. Am trăit o spaimă teribilă, pentru că nu știam ce se întâmplă. Nu mai traisem experiența unui cutremur.
După ce am împins la loc, spre perete, biblioteca ce plecase spre mine, împreună cu părinții și fratele meu am coborât în parcarea blocului, odată cu toți vecinii adunați acolo. Una dintre vecine era extrem de sumar îmbrăcata, cutremurul a prins-o în cadă. Vă dați seama groaza care te cuprinde și reflexul de supraviețuire ce nu te mai lasă să fii rațional.
A fost o noapte de coșmar. Îmi amintesc că era senin și luna se vedea foarte ciudat, mai roșiatică decât de obicei.
Cu greu ne-am făcut curaj să urcăm înapoi, în casă, câteva ore mai târziu. Evident ca nu am putut dormi deloc pana dimineata.
A doua zi am plecat prin București, urmând să văd dezastrul lăsat în urmă de seism.


Două săptămâni după aceea, acasă nu am avut apă curentă, căldură, sau ton la telefon. Vă dați seama ce înseamnă asta la bloc? Mers cu canistra și cărat apa de la diverse cișmele din cartier. Spălat minim, folosit cât mai mult toalete publice peste zi și drămuit fiecare strop de apă.
În plus, zilnic treceam, prin centru, că acolo era liceul, le lângă clădiri dărâmate parțial sau total, cu camioane, excavatoare și muncitori care înlăturau puținii supraviețuitori și victimele. Apoi, luni de zile, molozul omniprezent…
Știți cum arăta Bucureștiul și clădirile căzute? Exact cum le vedem pe cele distruse acum de războiul lui Putin. Însă situația în Ucraina e mult mai dramatică. Acolo oamenii sunt fugăriți, hăituiți, bombardați și omorâți în continuu!
Am toată empatia pentru poporul ucrainean, știu ce înseamnă groaza și frica de dezastru, indiferent sub ce formă ar veni el. Trebuie să facem orice efort suntem capabili să ajutăm atât Ucraina, cât și refugiații, mai ales că sunt femei și copii care trăiesc spaime și drame teribile.