Țara arde și baba… nu se mai piaptănă, că e la ATI

Țara arde și baba… nici măcar nu se mai piaptănă, că e la ATI. Cam așa e cu politica la noi. După ce președintele a pierdut două săptămâni extrem de prețioase, făcând o numire aiuritoare, pe Dacian Cioloș, acum toți se miră că nu a trecut guvernul si se reia procesul. Alte două săptămâni de contre, bâlbâieli și atacuri. In timp ce lumea umple morgile…
Am crezut că Iohannis a negociat un sprijin pentru numirea făcută, măcar până trece vârful urgiei și iarna care va fi devastatoare. Atâta inteligență politică ar fi putut rezolva punctual perioada asta nenorocită, în care mor zilnic de covid câte 500 de români. S-ar fi luat masurile atât de necesare și urgente, pentru a mai stăvili tsunami-ul ce va fi.
Dar nu, președintele a numit USR doar pentru a le arăta că nu vor putea. Ce joc meschin, care pe politicieni nu îi costă nimic, ei doar se bucură că fac știri, sunt importanți și îi mai vede lumea pe sticla dându-se mari și inteligenți. Nu sunt.
Dacă erau, veneau cu propunere de prim ministru, nu ca PSD care a dat jos guvernul dar nu vrea mai mult de atât. De distrus e atât de simplu. Mai greu e cu construitul, evident.
Iar acum Ciolacu țipă în gura mare că toți politicienii să fie uniți, front comun în fața crizei. Acum două săptămâni nu era criză? În plus, șeful PSD anunță oamenii că e necesar să se vaccineze. Păi, acum??? La deja a treia doză? De ce, o avea oare mustrări de conștiință că nu a îndemnat electoratul propriu până acum să se vaccineze? La fel, și Firea. Tocmai azi postează și ea pe Facebook că toată familia e vaccinată și, ca urmare, forma de covid pe care o are e ușoară.
Tot azi, cineva de la CNA cere spectatorilor să facă sesizări împotriva televiziunilor şi emisiunilor ce propagă ştiri false şi instigă la nevaccinare. Păi, băi, sunteţi la fel de vinovati ca si cei invitaţi în aceste emisiuni, chiar complici. Până acum, ce ati păzit? Autosesizare nu exista?


Măcar Cioloș a făcut tot ce a depins de el și de USR. Și-a asumat să treacă iarna și criza, chiar dacă în primăvară partidul ar fi decontat totul.
PNL a ținut-o langa cu Cîțu, până a compromis grav atât imaginea partidului, dar și a lui personal. Dacă nu insista atâta, probabil că rămânea ascunsă la sertar și povestea cu driving under influence si cu noaptea la secția de poliție din SUA. De când cu concurența pentru șefia partidului a sacrificat totul pentru asta, inclusiv congresul cu 5 mii de oameni, aruncând coaliția în aer și inducând o criză politică majoră EXACT în vârful pandemiei, când era cea mai mare nevoie de stabilitate și măsuri ferme. Acum, cine să le ia? Că toți sunt provizorii, demiși practic.
AUR știe că nu va avea loc la masă, așa că face ce poate, dă cu toată puterea în guvern, în Iohannis, în vaccinare, sperând la cât mai mulți adepți. Și evident adună, pentru că oamenii sunt disperați, iar cei care i-au condus până acum au dus căruța în șanț.
În timp ce ăștia de se cred oameni politici se joacă de-a democrația, oamenii mor intr-un ritm de parcă ar fi in fiecare zi câte 3 accidente aviatice cu avioane Boeing 737, disperarea e tot mai mare, iar România se afundă într-o mocirlă din ce în ce mai profundă.
Chiar cu măsurile anunțate azi, marele rău (era să zic Marele Alb!) s-a făcut deja. Rămânem pe cont propriu, scăpa cine poate. Însă ultimul e musai să stingă lumina, că s-a scumpit curentul al dracu’ de tare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *