PROSTIE, SAU IPOCRIZIE? AMBELE!

Cifrele arată că peste 98% dintre cei decedați de Covid nu au fost vaccinați cu schemă completă. România a ajuns codașa Europei, cu doar 27,5% rată de vaccinare, în timp ce media UE este la 61,2%, peste dublu! După noi mai e doar Bulgaria, cu 18,5 %. Până și rata mondială este 32%, iar aici includem toate țările, chiar și cele așa numite din lumea a treia.
De exemplu, Ungaria și Grecia sunt la 57, iar Portugalia conduce, cu 82%!
Stăm și ne uităm invidioși că alții deja au renunțat la măști, iar noi am ajuns să infundăm iar la maxim secțiile de ATI, într-un sistem sanitar putred, cariat, care stă să colapseze.
Si România începuse bine campania în iarnă, eram într-un nesperat top 7 în UE la un moment dat. Însă apoi au prins aripi antivacinistii, conspiraționistii, toți ăștia care “știu ei mai bine”. Și mereu aduc exemple foarte bine documentate…
Uite că mulți ne-am vaccinat și nu ne-au crescut nici solzi, nici pene, nici coarne! Și trăim, bine mersi. Repet, peste 98% din cei decedați nu erau vaccinați. Poate or fi și înregistrări greșite, sau erori umane. Dar 98 este la un nivel de necontestat. Iar astea sunt realități, din ce în ce mai crude și mai evidente.

Articol in The Guardian
Articol in The Guardian

Da, m-am riscat să mă vaccinez, pentru că mi-e frică de covid, pentru că am 61 de ani, am cancer și sunt convins că asta e singura soluție. Iar acum, cu certificatul verde, am acces oriunde. Cei care nu îl au zbiară în gura mare că sunt discriminați. Pe bune? Aveți tupeul ăsta? Adică tu nu vrei să te riști făcând vaccinul, eu trebuie să o fac inclusiv pentru binele tău, să ajungem o dată la imunizarea de turmă necesară să trecem de pandemie. Dar tu nu vrei, pentru că tu ai principii și libertăți ale omului etc. Dar apoi vrei să ai acces peste tot ca și mine, care sunt vaccinat.
E ca și cum eu am absolvit politehnica și pot fi angajat ca inginer. Tu ai doar bacul luat și, evident, nu poți fi angajat inginer. Atunci ești tot discriminat?
Fă ca mine și vei avea aceleași drepturi ca mine. Evident, e decizia ta dacă faci facultatea sau nu, așa cum e decizia ta dacă să te vaccinezi sau nu. Dar nu mai vorbi atunci de discriminare. Atât e de simplu.
Faptul ca tu alegi sa nu te vaccinezi e dreptul tau, dar e un gest egoist, te doare in cur de ceilalti. Eu am ales s-o fac, atat pentru mine, cat si pentru cei din jur. Aici e diferenta!

O fluturati p-asta cu drepturile omului si respectarea regulilor? Uitați-vă la state care știu ce înseamnă drepturile omului, cum sunt UK, sau SUA. Părinții Emmei Răducanu nu au putut veni la finala câștigată de ea la US Open, pentru că trebuiau urmate niște proceduri ce presupuneau carantină. Suporterii străini la semifinalele și finala EURO nu au putut veni în Londra din același motive. Ieri, Jair Bolsonaro, președintele Braziliei, care participă la Adunarea Generală a ONU, a trebuit să își ia prânzul în stradă în New York, pentru că nu era vaccinat și nu avea voie să ia masa în interiorul niciunui restaurant.
Vedeti rata de vaccinare a Germaniei, care e un etalon din punct de vedere al respectării legilor și disciplinei. Sau Spania, cu peste 77%, pentru că spaniolii știu ce prăpăd a fost la ei la începutul pandemiei. Astea sunt fapte, realități, nu presupuneri și ipoteze și bazaconii.
Sunt încă unii cretini care neagă chiar existența pandemiei. Deja în SUA s-a depășit în pandemia actuală numărul de 475 de mii de decese, care era cifra morților cauzate de pandemia de gripă spaniolă de acum un secol. Astea iarăși, sunt fapte!

Rata de vaccinare UE
Rata de vaccinare UE

Aici, însă, în România, sunt adunate geniile lumii, care ne îndeamnă peste tot, cu toate șoșoacele și monicile pop, să nu credem în pandemie și nu cumva să ne vaccinăm, că ne ia dracu’ și dă leucemia peste noi. Iarăși, sunt unii preoți (am mai scris despre asta) care îndeamnă să nu ne vaccinam, că ne cresc solzi, sau să nu purtăm masca în biserică, că acolo ne apară Dumnezeu. Știți că acum e o mare rată de îmbolnăvire pe Muntele Athos? Oare nici ăla să nu fie un pământ ocrotit de divinitate?
Hai să nu mai dăm vina pe politic la faza asta cu vaccinarea, că ei au făcut tot ce se putea să organizeze campanii, centre de vaccinare și s-au dus peste tot cu ele, inclusiv pe plajă sau în stațiuni la munte. Apropo, se pare că în incidentul cu șoșoaca, care a împiedicat oamenii să se vaccineze, poliția locala i-a aplicat o amendă.
În plus, am aflat ca sindicatele nu sunt de acord ca membrii lor să se vaccineze obligatoriu, în mod gratuit. Dar nici nu vor să plătească testele cerute ulterior, ca variantă alternativă.

Brain Art
Fara cuvinte…

Dacă unii se uită în gura celor anti, atunci să nu se plângă că nu mai sunt locuri la ATI, ori de condițiile pe care le găsesc în spitale și de modul in care sunt tratați. Puteau atât de ușor evita să ajungă acolo!
Noi, romanii, ne-o facem, cu mâna noastră! Nu pentru că suntem dominați sau dirijați de străini, ori că nu ne lasă unii și alții să ne dezvoltăm. Uite, o zic io, ca să n-o mai dăm după cireș: d’aia suntem ultimii din Europa, pentru că suntem proști!
Aaa, am uitat: și ipocriți!

Pentru cei interesati, aici sunt sursele datelor de mai sus:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *