E trei noaptea si eu dorm, sforaind ca un porc. Abia simt ca Lili-Blue ma tot atinge cu laba, doar-doar ma trezeste. Dupa ce ma dezmeticesc cat de cat, imi dau seama ca afara tuna si fulgera, ceea ce stiu ca pe ea, saraca, o sperie grozav. E atat de marcata de tunete, incat a fugit de acasa de cateva ori, evadand pe undeva prin gard. A gasit ea ceva sparturi pe acolo, cat sa-i dea Anei subiect de un nou task pentru mine si sa-mi dea de lucru pentru luni de zile. Am tot innadit cu sarma gaurile din gard, cu speranta ca nu mai are loc sa treaca prin ele.
Oricum, pentru ca eu nu aud deloc bine, tunetele sunt aproape inexistente pentru mine, cu exceptia cazurilor in care ar trazni direct in casa. Asadar, simt cand vine furtuna doar atunci cand vad ca Lili-Blue sta lipita de mine, indiferent unde ma duc prin casa.
Asa,… deci trei noaptea, o vad ca prin ceata si pe Ana in spatele bestiei de caine ce ma toaca marunt, enervant, cu laba. Ana-mi zice ca abia acum a intrat si Pif in casa, aparand de undeva de sub masina. Ok, deci toata lumea e on board, avand in vedere ca Doamna Pisi doarme de mult cu mine in pat. Mai precis, lipita strans de mine. Eu nu am mai pomenit asa animal, desi am mai avut multe pisici – e drept, motani! – sa se lipeasca atat de strans de mine. Si, mai ales, sa se muleze pe fiecare miscare a mea din timpul somnului. Si s-o accepte.
Dar, ce era mai important, abia acum urmeaza. I-am spus Anei ca tocmai am fost trezit dintr-un vis in care se facea ca luasem Premiul Nobel pentru literatura! Heeei, atentie! Nu e de gluma, exact asta visasem. Ciudat e felul in care s-a acordat. Am dat mai multi un fel de examen, o lucrare cam ca un extemporal, cu un subiect pe care trebuia sa-l dezvoltam. Nu mai stiu detalii, insa sigur am luat premiul, iar acum asteptam doar sa fie anuntat si sa iau laurii. Stiam ca am castigat si ma tot frecam prin vis, in asteptarea marii vesti. Care urma sa ma propulseze in topul popularitatii si al recunoasterii nationale, daca nu chiar si mai mult. Ha! E clar ca latura mea narcisista actioneaza din plin si in vis, nu doar in realitate 😊
Oricum, totul s-a frant cand am simtit laba lui Lili-Blue batand puternic si sperita pe spatele meu. Am mangaiat-o, incercand s-o calmez, insa pana nu s-a linistit furtuna nu am reusit, asa ca mi-a luat ceva timp. Ceea ce m-a trezit de-a dreptul. Apoi am incercat sa ma culc si sa iau visul de la capat. Canci! Ce vis, cepremiu, ce capat? Nu se mai lega nimic, totul era vraiste, premiul meu Nobel fugise odata cu norii, ploaia si furtuna.
Si uite-asa, am ramas fara un bine-meritat premiu, care mi-ar fi atestat dreptul meu de a scrie astfel de articole pe blogul meu. Vedeti? Daca as fi visat pana la capat si ar fi fost anuntat premiul meu, altfel ati fi citit aceasta postare, nu-i asa? 😊
Asa ca nu pot decat sa va doresc sa va visati visele. Pana la capat!