Frig
Oare cum e sa pictezi frigul? Nu-ți îngheață culoarea, pensulele, pânza, muza, ochiul, proporțiile?
Vaai,… dar dacă-ți îngheață lumina? Si ți se lipește-apoi penelul de mană, de suflet, de inimă, de aer. Așa, ca din întamplare, ca atunci când dai cu marginea cuțitului, plin de vopsea, peste un mesteacăn. Și-l mânjești cu verde.
Verde, pe frigul ăsta? Ăhăă… n-am mai văzut, n-am mai simțit, n-am mai mirosit de-astă vară. Când frigul nu era. Plecase la el acasă, să se-odihnească și să înghețe un pic.
Cum e oare să fii frig? Tu ce vină ai avea, dac-ai fi frig? Nimeni nu te-ar vrea, toți ar fugi de tine… la cald, la soare. Da’ și eu am soare, chiar daca sunt frigul. Și eu am lumină. E drept, mai puțină. Și mai dreaptă.
Și mai rece…
Happy Valentine’s Day!
Iubito, stii ca n-am vorbit niciodata daca noi serbam Valentine’s Day? Da, sau nu? Ce dilema… Stiu, mai mereu preferam Dragobete, ca e romanesc si din mosi stramosi… si de ce-ar fi nevoie sa mai importam o sarbatoare de la americani, care e comerciala… si noi nu vrem decat sentimente. Goale simtiri.
De fapt, cum ar fi ca fiecare din zilele calendarului sa fie plina de cate-o sarbatoare a iubirii din fiecare tara? Ca e eschimos, african, sau asiatic, fiecare sa aiba rezervata o zi in care ne va arata cum serbeaza iubirea. Atunci va fi mai multa dragoste.
Si-asa, vom iubi in fiecare zi…
Pana atunci, sa ne bucuram de ce avem deja. Happy Valentine’s Day!
Hai inapoi!
Hai inapoi!
Inchide, iubito, televizorul, inchide radioul, inchide ziarul, inchide telefonul, inchide ochii, inchide gandul, inchide lumea toata… Sa nu mai auzim de cele lucruri de afara, fara masura si rost.
Deschide, iubito, ochii, deschide gura, deschide parul si mainile si aripile.
Sa te patrunda aerul proaspat, iubirea si menirea si neuitarea.
Sa pot sa te-nvelesc in culori, infasurata toata, sa te acopar de lumina si de proaspata raza, ce te va-nvalui de-a par si de-a calcaie…
Si hai inapoi in noi…
La Steaua
Pentru mine, La Steaua (scrisa in 1884) mi se pare ca exprima cu mult mai mult decat o poezie foarte buna de patru strofe a lui Eminescu.
E un intreg univers! In care avem lumina si intuneric, stele si praf, iubire si despartire, uitare si amintire, religie si stiinta, el si ea, calatorie si asteptare, spatiu si timp, lucire si abis, suisuri si apusuri, culoare si eternitate, cer si pamant, filozofie si simtire, vizibil si infinit, aici si departe, relativ si absolut, visare si regret, dor si uitare…
De aceea am ales-o, e geniala!
PS. Recunosc, pentru acest video nu am recitat-o, ci doar am citit-o. Dar la bongos-uri eu am batut.
Aaaa,… si in timpul filmarii, niciun animal nu a fost ranit 🙂
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
Iubito, nu m-am priceput!…
Iubito, nu m-am priceput! Si te-am pictat in acuarela, pentru ca am fost egoist si te voiam numai pentru mine, asa umeda, continua si nesfarsita. Ma ierti?
Iubito, nu m-am priceput! Voiam sa te pictez cu degetele, cu mainile goale, sa-ti simt fiecare unduire a trupului, fiecare curba de dorinta infranata si vinovata, sa-ti luminez orice suspin umbrit, nerespirat de spaima.
Iubito, nu m-am priceput! Promit ca data viitoare te voi sculpta din ale culori potrivite, pe care le voi asterne pe tine direct cu mainile goale, tremurande si nesigure. Adulmecandu-ti si ghicindu-ti forma.
Iubito, nu m-am priceput! Nici sa te pictez, nici sa te iubesc, nici sa te sculptez, nici sa te las in pace. Doar sa te visez. Eu nu sunt artist, pentru ca altfel te-as fi facut nemuritoare. Ca apa.
Iubito, nu m-am priceput! Poate odata ma vei simti cum vin si te-nvelesc in lumina, peste tot, sa nu-ti fie frig de la umbra si teama de la neforma…
Vă doresc un 2018 plin de culori!
Hei, prieteni!
Pana la urma, uite c-a venit si ultima zi din 2017. Bun? Rau? Fiecare stie mai bine pentru el cum am fost anul asta… Eu v-am povestit varianta mea.
Si m-am gandit, ca in fiecare an, sa fac o felicitare mai speciala pentru voi. Asa ca mi-am facut curaj si am zis, hai sa pictezi, n-ai mai pictat deja de mai mult de o luna, dinainte de internare. Sa incerc niste flori…
Am inceput sa asez culorile cu pensula. Si-atunci am realizat ca nu-mi place, ceva nu e-n ordine. Parca-mi vine mai usor direct cu mainile, cu degetele… Ok, de ce nu?
Ziceam si noi ca 2018 e asa, ca o vaza mare, in care sa intre toate visele, experientele, dorintele, intamplarile si sentimentele noastre. Adica niste flori. Vedeti, nu sunt doar culori deschise, sau vesele. Sunt si mai inchise, apare si putin negru,… asa e-n viata reala. Contraste, lumini si umbre. Pentru ca daca e lumina, inseamna ca e si umbra. Altfel, ar fi vid…
Uite, si mosul asta agatat aici de sevalet, care da din picioare, parca are nevoie de putin rosu, nu?
Insa pana la urma, fiecare din noi suntem datori sa ne desenam viata cu propriile maini, sa lasam cat mai putin din ce ni se-ntampla la voia intamplarii sau in mainile altora. Nu stim cum picteaza ei…
Va doresc ca in 2018 sa aveti experiente multe, sa fiti alaturi de cat mai multi prieteni, sa fie sanatate si sa iubiti mult, sa nu va fie frica sa va exprimati sentimentele, parerile. Si sa fiti sinceri!
Sa aveti cat mai multe nuante pe paleta voastra si un sevalet plin!
Un 2018 plin de culoare 😊
La multi ani!
Am ajuns în atelier!
Ce e caricatura si ce vrea ea
… N-am gasit alta rima 😊 Astazi, un post mai deosebit, ce include si un video, cu interviul pe care Amalia Sterescu mi l-a luat in atelier. Amalia are o emisiune saptamanala live pe Facebook, asa incat pentru mine a fost o onoare si o mare placere sa fiu invitat… la mine-n atelier 😊
VIDEO: aici gasiti interviul integral
Asadar, pret de cateva ceasuri – chiar daca interviul dureaza doar 40 de minute – atelierul meu s-a transformat intr-un veritabil studio TV 😊 Asa cum veti vedea, am discutat nu doar despre caricatura ci si cenzura, pasiuni, business, pictura. Ce mai, o emisiune foarte… colorata. Nici n-avea cum sa fie altfel, in mijlocul atator panze 😊
Cu ocazia asta am vazut ce inseamna profesionisti adevarati, care pun pasiune in tot ce fac si sunt atenti la orice detaliu. Multumesc inca o data Amalia, Corina si Marius!
In final, trebuie sa recunosc ca am si un mare regret in legatura cu interviul: ca nu a durat vreo cateva zile 😊