Punct. Și de la capăt… sau fără presiune, nu pot progresa!

Am petrecut Sarbatorile de Iarna cu gandul doar la ce fel de tablouri voi picta pentru Bruxelles. Si, mai ales, in ce stil. Pana la urma, am inventat si am trecut printr-un fel de proces logic, care sa ma scoata din impas. Mi-am zis ca, daca vernisajul este fixat pe 1 martie, e un semn ca trebuie sa fie cu multe flori. Pentru ca primavara, dar si pentru ca Bruxelles, ploaie, gri. Asadar, culori puternice, contraste, rosu. Desi primisem feedback din diverse locuri ca mai bine merg cu peisaje, portrete, nuduri, pentru ca florile mele nu au forta, nu au puterea de a iesi din tablou, sau chiar ca cel mai potrivit ar fi cu abstract.

Pregatind vernisajul
Martisoare unice, cu picturile mele printate pe canvas
Alaturi de sevaletul meu
Primul perete cu picturi e gata
Panelulcu caricaturi
Al doilea afisaj cu picturi
Posterele mele
Mircea a tinut neaparat sa fie prezent!
Cat de mandru sa fiu alaturi de fiul meu la vernisaj
Alaturi de Gratiela Bobirta, Ana si de Echipa Bayern, venita special din Romania pentru vernisaj! Multumesc, Adi Radut, Anca Berar, Ioana Zupcec, Cristina Simea si Carmen Olar.
Cele 80 de martisoare pregatite pentru Vernisaje! Mi-au mai ramas 3 🙂 

Pana la urma, am decis sa fie flori. Mai mult, am gasit un fel de stil care pare a fi acuarela, desi lucrez in acryl. Am lucrat in mai multe sedinte fiecare tablou, straturi, apa, mixuri de culori si tehnici, apoi ingrosat cu tuse groase, chiar cutit. Alt strat, multa apa, uscat, iar intervenit a doua zi. Si inca o zi. Si inca una…

Aveam nu doar mansarda mea atelier, ci toata casa plina de tablouri la uscat, care trebuiau sa astepte interventiile urmatoare.

In ultimii doi ani, am filmat tot ce am pictat, pentru a pune pe canalul meu de YouTube. Am documentat tot, insa inca nu am ajuns sa editez toate videourile, sunt in urma. Dar aici cred ca am filmat doar primele parti ale tuturor tablourilor, nu am toate etapele, in special cele finale. Pentru ca am avut atat de multe episoade la fiecare, incat nu am mai tinut pasul cu filmarile,

Si mai e un aspect, pe care mi l-a explicat Delia Calinescu, cunoscuta ca artista cu numele de Zoita, cea care m-a ajutat la inceputuri, in urma cu 5 ani, cu lectii de pictura. I-am cerut sfatul despre ce sa iau in considerare pentru expozitie si cum sa gandesc, i-am explicat dramele pe care le strabateam. Mi-a spus ca, pentru artisti, timpul nu curge liniar, ca pentru toti oamenii. Ci este extrem de fluid. Poti sa ai o perioada de luni de zile de seceta, apoi in doua saptamani sa creezi 60 de tablouri!

Cata dreptate a avut! Pana la urma, am reusit sa termin 80 de tablouri in doua luni.

Pentru expozitie am luat doar tablouri noi, special create pentru acest eveniment, si am reusit sa termin pana pe 15 februarie lista oficiala si finala de lucrari. Apoi, timp de inca o saptamana, am mai trecut cateva ture pe la fiecare, pentru inca o tusa, sau pentru a le finisa.

Si pentru ca organizatorii mi-au spus initial, cand s-au uitat la mine pe site au vazut si partea de caricaturi, ca as fi singurul care pana acum a expus o astfel de combinatie: pictura si caricatura. Asa ca am mai lucrat inca 4 zile la cele 20 de caricaturi pe care le-am expus. Am ales temele universal valabile, fara cuvinte, pentru a-mi comunica mai usor ideile.

Am mai pregatit si afisele, pe care le-am printat la aceleasi dimensiuni cu tablourile, 50 x 70 cm, iar unul dintre ele l-am printat pe canvas si l-am expus pe unul din sevaleturile mele.

Mi-a venit ideea si sa fac martisoare cu tablourile mele, printate si ele pe canvas, apoi decupate si lipite pe cartoane + sunuri, si oferite doamnelor si domnisoarelor prezente la vernisaje. Asta a fost o mare surpriza pentru toate invitatele, primita cu bucurie, pentru ca multe dintre ele nu stiau de traditia Martisorului.

Am postat pe Facebook, pe LinkedIn si pe Instagram multe foto si video de la evenimente si din expozitie, aceia dintre voi care sunt interesati pot gasi acolo multe matriale.

Expozitia dureaza o luna si, cel putin pana acum, feedbackul a fost extrem de favorabil.

In concluzie, teama mea de a nu ma face de ras, m-a impins sa strabat o cale lunga, anevoioasa, prin toate cotloanele cu intuneric pe unde nu credeam vreodata sa ajung. Insa tot ea, impingind in continuare, m-a facut sa ies la lumina, increzator ca pot aduce ceva nou in scurta mea existenta artistica.

Asa cum spunea si Ana, marele castig al acestui efort nu e doar expozitia in sine, ci faptul ca am reusit sa realizez atatea tablouri intr-un stil propriu, unitar. Si, poate ca nu-mi mai e frica cu desenele mele, nu mai am indoieli d-astea adanci, existentiale despre ceea ce creez.

Sau poate ca mai am?

Punct. Și de la capăt… sau cum o veste bună aduce depresia!

Sunt nevoit sa-mi cer scuze! Atat voua, celor care intamplator va mai uitati pe-aici, dar mai ales blogului meu POSTUL ZILEI! Din cauza muncii din ultimele luni pentru pregatirea expozitiei de la Bruxelles, am neglijat acest copil drag al meu si il rog aici sa ma ierte pentru asta!

In fata catorva din lucrarile expuse la Bruxelles

S-au intamplat multe lucruri de la ultimele postari, am trecut printr-o perioada incrancenata, in care efectiv am avut sentimentul ca fiecare minut este atat de valoros, incat nu voiam sa-l pierd. Prin urmare, mi-am dedicat toate energiile si ideile crearii lucrarilor cu care m-am prezentat in expozitie si nu am mai avut nici un strop de inspiratie si pentru a nota ceva pe blog.

Asa ca acum voi relua micile mele notite de aici, in speranta ca voi fi iertat.

Stiam de mult timp de expozitie si eram sigur ca am in atelier suficiente tablouri sa le expun. Era stabilit ca intre 1 si 31 martie voi avea la dispozitie spatiul Art Atrium, plasat in sediul Comisiei Europene din Place Rogier.

Cam asa arata spatiul expozitional Art Atrium. Cu o vegetatie demna de o padure tropicala, este un volum imens, flancat de cladiri moderne si acoperisuri vitrate, cu deschideri foarte mari si curajoase. Depaseste cu mult orice asteptare a mea…

Cam pe la inceputul lui decembrie, dintr-o data m-a fulgerat idea ca, de fapt, nu am NIMIC pentru un asa eveniment important. Am in atelier cateva sute de tablouri, insa nu se inchega nimic unitar, nici ca subiect, stil, tehnica sau dimensiuni. Sa fie clar: imi iubesc toate tablourile, chiar daca unele sunt raspandite prin lume,iar multe le am deja instalate pe peretii casei. Toate sunt copiii mei! Insa cele pe care le aveam nu erau create cu gandul la acel spatiu, nu erau destinate acestui eveniment. Pentru ca eu pictez doar de cinci ani si ceva, inca nu am un stil, sunt un tip curios si am incercat de toate si in toate felurile: portrete, flori, peisaje, nuduri, abstract, uleiuri, acryl, acuarela, carbune. Insa nu puteam aduna ceva sa semene.

Si in acel moment am luat DECIZIA: pentru expozitie FAC TOTUL DE LA ZERO!

Afisul expozitiei, tiparit pe canvas si montat pe unul din sevaletele mele 🙂

Atunci am trimis inca un mail, pentru o confirmare finala. Cumva, ma gandeam ca poate a intervenit ceva si, poate-poate, nu se mai intampla expozitia. Atat de tembel gandeam, incat chiar imi doream, speram asta. As fi scapat de tot efortul de a crea cateva zeci de tablouri. Mai apareau apoi si niste cheltuieli, pe care la acel moment nu aveam sa le estimez cat de cat, dar stiam ca vor fi mari: panze, culori, transportul tablourilor la si de la Bruxelles, apoi transport, cazare, alte cheltuieli pentru zilele cat voi fi acolo etc.

Da, evident ca puteam sa renunt si sa nu mai organizez nimic, era cel mai simplu. Ma dadeam lovit, sau inventam ceva gen situatia mea medicala nu-mi mai permite bla-bla… Da, puteam s-o fac. Insa as fi regretat toata viata! Poate v-am mai spus, cand eram putoi de 18 ani si abia mijeam ochii in ale caricaturii, mentorul meu din acea vreme, un mare caricaturist, Claudiu Niculae, care avea 50 de ani, mi-a spus o vorba de-am tinut-o minte de-atunci: Mirceo, ai grija, cand ajungi la varsta mea o sa regreti doar lucrurile pe care NU le-ai facut!

Asa ca din acel moment timpul pentru mine s-a contractat, a avut o alta dimensiune. Brusc, am facut calculele si am vazut ca in fix doua luni trebuie sa creez 30-40 de tablouri. Si a inceput nebunia!

Unul din cei patru pereti organizati ca spatiu de expunere.

Am inceput sa caut o tema principala, un stil, o dimensiune comuna. Atunci a venit cea mai neagra perioada prin care am trecut in viata mea. Imi ieseau numai prostii, gri-uri, negru, albastru, nuante ingrozitoare, iar despre compozitie, proportii sau combinatii pe paleta nici nu mai zic: ingrozitoare. Pictam noaptea, treminam pe la 2-3, ma culcam, iar dimineata urcam in atelier cu speranta ca poate la lumina zilei, totusi, arata cat de cat bine. Erau un dezastru!!! Cateodata mai venea si Ana in atelier si ii vedeam privirea de cand intra. Atunci intelegeam ca, de fapt ce mi se parea mie groaznic, e muuult mai grav decat estimam eu. Era horrorrr! Am fost de multe ori pe muchie, sa cedez, sa renunt la expozitie. Ce sa caut eu acolo? Ma duc doar sa ma fac de ras, si asta big time, la nivel international, ca acolo sunt oameni din toata Europa, pentru ca fac numai cacaturi, mai bine stau acasa.

Ei,… si iata cat de usor o veste extraordinara – aceea ca voi avea timp de o luna o expozitie personala de pictura la Bruxelles – se transforma in cel mai mare cosmar al meu, ducandu-ma in pragul disperarii si in cea mai neagra depresie. Nu vreti sa stiti pe unde am trecut! Nu mai stiam sa pictez nimic, iar Ana nu intelegea cum de nu mai reusesc sa insailez niste culoare pe panza dupa ce am facut, totusi, cateva sute de picturi. Nu vreau sa va zic ce discutii aveam pe la 3 noaptea despre pictura, compozitie, culori calde, reci si combinatii de culori.

Nu mai dormeam decat cateva ore pe noapte, visam numai solutii si variante de rezolvare, cautam inspiratie cat de cat pe net, pe zeci de siteuri, nimic. Totul era URAT si nu-mi placea nimic din ce faceam. Ma dusesem total catre abstract, abandonasem orice altceva, insa mi-am dat seama ca nu ma pricep, nu-mi iese deloc ce vreau. Am incercat si tehnica de pouring acrylic, foaaarte interesanta. Mi-au iesit cateva misto, insa nu puteam merge acolo cu 40 de lucrari doar in stilul asta.

Un al doilea wall, plin si el cu 24 de lucrari

A trecut Craciunul, Anul Nou si eu inca nu aveam nici un tablou pe care sa-l consider 100% eligibil pentru a fi expus. Iar termenul de trimis lista finala pentru expozitie era 15 februarie.

Am obosit… revin maine! De data asta, promit 😊

JOCUL… sau frica de cădere în culori

Incerc sa va iau martori, prin video, la cel mai greu moment pentru mine, ca artist. Poate cuvantul artist suna pretentios, dar nu am gasit alta rima… Ma refer la perioada aceea in care ma aflu in fata panzei goale. Albul imi place, sa nu ma intelegeti gresit… insa confruntat cu aceasta enooorma intindere nesfarsita, indiferent ca este o panza de 10 x 10 cm, sau de unu’ pe doi metri, sentimentul care ma incearca e acelasi: de VID. In cap, in creier, in inspiratie, in simturi…

Este o frica, exact ca inainte de aruncarea in abis, pentru ca, odata desprins de locul sigur in care ma aflam doar cu o secunda inainte, sunt convins ca, intr-un fel sau altul, ma voi descurca totusi pana la aterizare. Si, daca nu, aici e voie sa mai sari o data. Si inca o data… Nu e ca-n viata, e doar un vis, o iluzie colorata.

Voi cand sariti, sariti in culori? Asa, ca si cu visele…

Se spune ca fericirea/bucuria/excitarea/multumirea/succesul vin/e in afara zonei de confort. Asa ca… HAI cu mine, sa sarim!!! La unu, doi, trei…………………………… si!

Incerc acum mai multe exercitii, pentru a face asta cat mai des, ca poate imi dispare teama. Credeti-ma, inainte de a incepe nu am niciun plan, nicio schita, ci doar imi pregatesc panza, culorile, cutitele si panzele si telefonul cu trepiedul pentru filmat. Altceva nu am in cap… Hmmm, ok, intelegeti voi 😊

Nu ma astept la nimic, nu inseamna nimic, pur si simplu este un exercitiu… eu si cu mine!

Daca veniti si voi, cu atat mai bine! M-ar bucura sa nu fiu singur in salturile mele 😊

Splendoare-n iarbă

De unde vii, iubito?

Și cum ai apărut?

Din fum, din umbră, din cărbune?

Ori din iarba?

Din vise, din noapte, din lumină?

Ori nu…

Ești goală, iubito!

Și voi să te acopăr.

Cu o linie.

Ori două.

Ori nu…

POVESTE,… DE-I IARNĂ

A fost odat’ un trandafir,

Pe care l-am pictat.

Petalele-i s-au scuturat

…Iar lumea l-a uitat.

La fel, si viața ast’ a mea,

Se va fârși vreodată.

Uitat-atunci va fi, și ea,

De-ntreagă lumea toată.

Frig

Oare cum e sa pictezi frigul? Nu-ți îngheață culoarea, pensulele, pânza, muza, ochiul, proporțiile?

Vaai,… dar dacă-ți îngheață lumina? Si ți se lipește-apoi penelul de mană, de suflet, de inimă, de aer. Așa, ca din întamplare, ca atunci când dai cu marginea cuțitului, plin de vopsea, peste un mesteacăn. Și-l mânjești cu verde.

Verde, pe frigul ăsta? Ăhăă… n-am mai văzut, n-am mai simțit, n-am mai mirosit de-astă vară. Când frigul nu era. Plecase la el acasă, să se-odihnească și să înghețe un pic.

Cum e oare să fii frig? Tu ce vină ai avea, dac-ai fi frig? Nimeni nu te-ar vrea, toți ar fugi de tine… la cald, la soare. Da’ și eu am soare, chiar daca sunt frigul. Și eu am lumină. E drept, mai puțină. Și mai dreaptă.

Și mai rece…