Blog

Posted on

ARMATA E CU NOI! ÎNSĂ NOI SUNTEM CU ARMATA?

Mă tot gândesc, la o adică, dacă m-aș duce pe front. Cred că da! Deși am 62 de ani și nu sunt sigur că aș fi foarte util.

Am făcut armata în 1980-81, nouă luni, la TR – termen redus. Așa era în vremea aia, dacă dădeai la facultate și intrai, nu făceai un an și patru luni, sau chiar doi ani la unele arme, ci doar nouă luni dacă făceai înainte de facultate, ori 6 luni dacă o făceai după studii.
Unitatea era la Târgoviște, am făcut la tancuri. Am tras cu mai multe feluri de arme, chiar și cu tancul. Am și condus tancul prin tancodrom. Adică un câmp plin de gropi, unele enorme. Pe care aveam surpriza să văd că tancul le traversează fără nicio problemă. Am aflat atunci că unele vehicule cu șenile, mai mici decât tancurile, parcă se numeau tanchete, pot traversa porțiuni de apă înghețată pe care un om, pe jos, nu le poate traversa, pentru că s-ar sparge gheața. Deoarece presiunea exercitată de pasul omului pe centimetrul pătrat este mai mare decât cea a șenilei, cu suprafață de contact mult mai mare decât a unei tălpi. Și, de aceea, masa acelui vehicul se distribuie astfel încât presiunea este mai mică.

Mă uit la sondajele din ultima vreme, în care din ce în ce mai mulți tineri spun că nu merg la război, că țara nu le-a oferit nimic. Dar ei au oferit ceva țării?

Armata româna, știm, a greșit fatal la revoluția din 1989, trăgând în mai multe orașe asupra populației civile, ieșite în stradă cu mâinile goale. Multe fapte s-au ascuns, apoi, pentru că, nu-i, așa, au schimbat macazul și s-au retras în cazărmi. De ce credeți că strigam atunci pe străzi “armata e cu noi”? Pur și simplu, de frică. Pentru că știam ce crime au făcut. Unele, din ordinele primite de la nivelul lui Ceaușescu și de la Milea, ministrul apărării la acel moment. Altele, din pură prostie, cum a fost și măcelul acelor tineri militari de la aeroportul Otopeni.

Sunt convins că, odată cu aderarea la NATO, nivelul de pregătire din armata română e cu totul altfel, la fel și tehnica de luptă. De aceea aș avea încredere și, de va fi cazul, nu aș refuza o eventuală convocare. Deși când văd că o dronă, cu încărcătura explozivă trece prin țări NATO ca prin brânză, mă întreb care ar trebui să fie timpul de reacție la așa ceva?

Sper însă din toată inima să nu se ajungă la recrutări și mobilizări la noi!

PS. Coincidența face că ieri, 13.03, a fost “ziua” unității mele militare, ce avea indicativul 1303.

Posted on

Putin reușește să facă America great again

Paradoxal, Putin desăvârșește programul prietenului său care era la Casa Albă, “Make America Great Again”

Acum, la două săptămâni de la începutul războiului, s-a ajuns la o situație care era de neimaginat acum câteva zile. Când Putin a decis invadarea Ucrainei, nu-și imagina cât de mult rău va face Rusiei și cât de mare avantaj va avea SUA din situația creată de el.

În plan militar, Rusia are pierderi importante, atât de tehnică militară, dar și de peste 10 mii de militari. America și NATO nu au pierdut niciun om! Orice zi de război în plus nu va face decât să crească diferența dintre Rusia și SUA, ca puteri militare. S-a demitizat și imaginea aia de soldați ruși profesioniști, cel puțin cei capturați de ucraineni, care erau niște puști speriați, transformați de Putin în “carne de tun”. Ce nu au reușit SUA și NATO de 80 de ani, a reușit Putin acum: Finlanda, independentă până acum, a solicitat zilele trecute intrarea în NATO.

Politic, Rusia este mai izolată decât oricând înainte. La ONU doar 4 țări au votat în favoarea ei, nici măcar Cuba, aliat traditional, nu a sprijinit-o. China, declarativ, alături de ruși, nu-și permite să piardă totuși sprijinul Ucrainei, care în urma cu ceva timp își declarase intenția de a deveni o placă turnantă economică și logistică între Europa și Beijing. Așadar, chinezii vor merge pe sârmă, făcând un balet elegant între cei doi beligeranți.

Economic, interzicerea importurilor de petrol din Rusia de către președintele Biden, și de către premierul englez Boris Johnson, nu face decât să dea o altă lovitură rușilor, care pierd astfel o mare sursă de finanțare. Președintele american a declarat că America se pregătește pentru a avea o producție record de petrol în acest an. Deci, mai mulți bani vor lua calea SUA. Sporirea importurilor de gaze lichefiate din SUA de către statele europene, inclusiv de către România, mai adaugă și ea venituri substanțiale Americii. Asta, pe lângă faptul că resursele astea energetice se vor vinde cu un preț tot mai mare pe baril, sau metru cub.

Rusia a devenit statul cu cele mai multe sancțiuni economice din lume, din istorie! Rubla s-a devalorizat la jumătate, iar economia Rusiei, și așa destul de afectată deja de sancțiunile aplicate după invadarea Crimeei din 2014, e din ce în ce mai în picaj.
Blocajul Swift e în plină derulare și își face simțite efectele. Companii vestice importante ce aveau operațiuni în Rusia, s-au retras, sau au tras obloanele. Magazinele companiei spaniole Inditex (Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti, Oysho, Pull&Bear) cu o prezență importantă în Rusia, precum și alte mărci străine binecunoscute, au închis. Au început rationalizari la alimente de bază. La retragerea de valută din bănci, statul reține acum un comision de 30%.
Estimările specialiștilor arată că în jur de 15 aprilie este probabil ca Rusia să intre în incapacitate de plată și se prevede că se va repeta scenariul Venezuelei de acum câțiva ani. În concluzie, viața rușilor va fi din ce în ce mai dificilă. Probabil, pe lângă situația groaznică umanitară din Ucraina, va fi una similară, dar de dimensiuni mult mai mari în Rusia. Evident, există diferențe, acolo nu se moare, nu e război. Încă.

Așadar, tot ce am văzut până acum indică faptul că niciun președinte american nu a reușit, într-o perioadă atât de scurtă, să provoace pierderi atât de mari Rusiei, militare, politice și economice, în timp ce niciun soldat american nu se află în luptă, alianțelele SUA, cu NATO și UK nu au fost niciodată mai strânse, iar economia americană se prezintă mai puternică decât oricând. Când prietenul lui Putin care a fost la Casa Albă, președintele Trump și-a desenat programul “Make America Great Again” sunt convins că nu a îndrăznit să-și pună targete atât de ambițioase. Uite, că a trebuit să vină Putin și să ia decizia de invadare a Ucrainei, ceea ce a pus America într-o poziție extrem de avantajoasă, militar, politic și economic.
Decizia lui Putin de a lansa războiul este similară, în opinia mea, cu cea luată de Ceaușescu de a organiza mitingul din 22 decembrie 1989. Ambele nu au făcut decât să le grăbească sfârșitul. Din păcate, mor și mulți oameni!

E adevărat, americanii, ca toți cei care sprijină Ucraina, vor plăti un preț, care se va simți la pompele de benzină, sau la facturi mai mari la energie sau mâncare. Și la noi, vedem cum războiul scumpește tot, pe lângă criza energetică existentă de la începutul anului. Însă ăsta e un preț infim, față de cel plătit de ucraineni acum și de ruși în curând.
Dar, se știe, libertatea are un preț. Ce merită plătit, indiferent cât este de mare! Ucrainenii o știu atât de bine.

Posted on

Când zona de confort ne împiedică să vedem afară din “balonul” nostru

Văd, îngrozit, din ce în ce mai mulți români care susțin invazia Ucrainei și justifică acțiunile lui Putin. Mă întreb, oare, dacă rușii ar ataca România, oamenii ăștia ar ieși cu flori în stradă să-i primească pe “eliberatori”?
Nu e nevoie să mă creadă pe mine, să-și întrebe bunicii, sau să citească – sunt atâtea mărturii – ce a însemnat în 1944 venirea rușilor la noi. Ce jafuri, violuri, crime și ce dezastre au făcut barbarii ăia. Și asta nu doar atunci, ci multi ani de zile după…
Ei când privesc la televizor, comod, la căldură, dintr-un fotoliu, dramele ce se întâmplă zilele astea, civililor, femeilor, bătrânilor, ori copiilor bombardați sau refugiați, se simt confortabil susținând că au dreptate rușii? Chiar nu pot ieşi din bula/balonul lor, pentru a vedea adevărul crunt?
Oare susținătorii romani ai Moscovei au cumpărat deja pastile de iod, ca să se apere de un eventual atac nuclear? Păi cum, mă, cine ne-ar putea ataca nuclear, nu prietenii lor?
Așa că, înainte să spuneți că “și Ucraina e de vină, pentru că…”, mai gândiți-vă o dată cine e agresorul. Și, ca orice agresor, nu va avea decât un singur sfârșit.
Va fi pedepsit!
Posted on

45 de ani de la Marele Cutremur… si cum il traim chiar si azi

Acum 45 de ani, exact la ora asta, 21:22:22 în 4 martie 1977, a fost un mare cutremur, probabil cel mai mare din România. Au murit 1600 de oameni, peste 11 mii de răniți și 35 de mii de locuințe s-au prăbușit.
Una din clădirile care a căzut a fost blocul Casata, de pe Magheru. La parter era o renumită cofetărie, unde în anii ăia de liceu mergeam destul de des. Era aproape de Sfântul Sava și aveau un profiterol foarte mișto. Și evident, casata, care era specialitatea casei.
Radu Oltean, un coleg de clasă în liceu, care acum locuiește la Paris, mi-a amintit o fază. Că exact în ziua aia de 4 martie, cândva după ore, după amiază, am fost împreună acolo pentru un profiterol, ca de obicei. Când am ieșit, el îmi spune că m-am oprit puțin în fața cofetăriei și i-am spus: “Cred că o vreme nu o să mai vin pe aici”. Peste câteva ore, cofetăria nu mai exista.
Aveam 17 ani, am trăit cutremurul acasă, era vineri seara, iar la televizor era difuzat un film bulgăresc. Am trăit o spaimă teribilă, pentru că nu știam ce se întâmplă. Nu mai traisem experiența unui cutremur.
După ce am împins la loc, spre perete, biblioteca ce plecase spre mine, împreună cu părinții și fratele meu am coborât în parcarea blocului, odată cu toți vecinii adunați acolo. Una dintre vecine era extrem de sumar îmbrăcata, cutremurul a prins-o în cadă. Vă dați seama groaza care te cuprinde și reflexul de supraviețuire ce nu te mai lasă să fii rațional.
A fost o noapte de coșmar. Îmi amintesc că era senin și luna se vedea foarte ciudat, mai roșiatică decât de obicei.
Cu greu ne-am făcut curaj să urcăm înapoi, în casă, câteva ore mai târziu. Evident ca nu am putut dormi deloc pana dimineata.
A doua zi am plecat prin București, urmând să văd dezastrul lăsat în urmă de seism.


Două săptămâni după aceea, acasă nu am avut apă curentă, căldură, sau ton la telefon. Vă dați seama ce înseamnă asta la bloc? Mers cu canistra și cărat apa de la diverse cișmele din cartier. Spălat minim, folosit cât mai mult toalete publice peste zi și drămuit fiecare strop de apă.
În plus, zilnic treceam, prin centru, că acolo era liceul, le lângă clădiri dărâmate parțial sau total, cu camioane, excavatoare și muncitori care înlăturau puținii supraviețuitori și victimele. Apoi, luni de zile, molozul omniprezent…
Știți cum arăta Bucureștiul și clădirile căzute? Exact cum le vedem pe cele distruse acum de războiul lui Putin. Însă situația în Ucraina e mult mai dramatică. Acolo oamenii sunt fugăriți, hăituiți, bombardați și omorâți în continuu!
Am toată empatia pentru poporul ucrainean, știu ce înseamnă groaza și frica de dezastru, indiferent sub ce formă ar veni el. Trebuie să facem orice efort suntem capabili să ajutăm atât Ucraina, cât și refugiații, mai ales că sunt femei și copii care trăiesc spaime și drame teribile.

Posted on

RĂZBOIUL DIN UCRAINA ESTE “TIMIȘOARA” LUI PUTIN

Așa cum se vede, dărâmarea Zidului Berlinului, începută acum 33 de ani, nu s-a încheiat nici acum…
În zilele astea observăm, de fapt, un război ce arată cât de greu se lasă distrus comunismul. Răul este atât de înrădăcinat în generații de ruși care au fost pervertiți, ca repere, de acest sistem criminal în ultima sută de ani.

Odată cu revoluțiile anticomuniste din Europa anului 1989, procesul de schimbarea a mentalității comune în statele ex-comuniste a durat zeci de ani. În unele țări, cum e și cazul nostru, încă mai sunt urme puternice de gândire comunistă. Menținută atât de lipsa de educație civică, dar și de unele canale mass media și partidele politice pe care le sprijină. Câteodată este exacerbată și de unele evenimente ce lasă să iasă la iveală acest set rudimentar de valori.

În ultimii ani se vede și la noi din ce în ce mai mult influența Moscovei prin medii TV sau online, troli și mulți influenceri care poartă mesajele otrăvite. Ținta lor? Să slăbească încrederea în autorități, în stat, în UE și NATO și tot ce înseamnă democrație și valori occidentale. Acest gen de activitate își arată roadele azi, când miza este tot mai mare. Și războiul tot mai aproape de granițele noastre!
Același narativ, câteodată preluat direct cu copy & paste este rostogolit de toți acești răspândaci. Ei preiau mesajele croite de zvonerii de la Kremlin și le plimbă din gură în gură, sau din post în post. Unii, naivi, le preiau și le transmit cu hotărâre mai departe, convinși că au descoperit adevărata cauză și soluția ideală a tuturor problemelor. Alții, mai cinici, poate și plătiți, știu ce fac și le plasează unde simt terenul fertil pentru dezinformare.

Asta este o componentă mult mai importantă a războiului acestor zile, față de cel de acum 75 de ani, în al Doilea Război Mondial. Faptul că se pot vedea, practic în direct, toate ororile care se întâmplă. Dar, în aceeași măsură, se pot răspândi, cu aceeași ușurință, și toate minciunile, fake-urile și manipulările dorite.
De aceea una din măsurile luate de UE este de a interzice RT și Sputnik în toată Europa. Pentru că acolo nu mai era vorba despre libertatea presei, sau a cuvântului. Acolo era o armă, a dezinformării, care uneori este mai periculoasă sau cu efecte mai distructive decât un tanc.

E evident, comunismul din Rusia nu va ceda ușor. Știm asta, am văzut-o pe viu la noi. A avut curajul Mihail Gorbaciov să înceapă această demascare și destructurare a comunismului, când a luat prin surprindere întreaga lume, cu mișcările lui de perestroika și glasnost. Urmările s-au văzut, în doar 4 ani a căzut Cortina de Fier și toate regimurile comuniste din Europa s-au schimbat. Și s-a destructurat și imperiul URSS.
Apoi, odată cu venirea lui Putin la putere, ușor-ușor sistemul a virat din nou înapoi, instaurând un regim de teamă, totalitar, în întreaga Rusie. Prin eliminarea, chiar și fizică, a contestatarilor, el și-a asigurat conducerea faraonică a țării a la long.
Știm unde duce asta, am văzut-o și la noi acasă, când Ceaușescu era convins că el e Alesul și ne va duce în zbor spre comunismul multilateral dezvoltat în România. Și știm cum a sfârșit, fugărit de popor, fugind cu elicopterul și, în final, împușcat ca un câine, chiar în ziua de Crăciun.

În Rusia, încă nu a picat comunismul. Dar, odată cu îndepărtarea țarului actual, procesul va fi ireversibil. Pentru că rușii de rând deja simt greutățile pe care brusc, la doar șase zile de la începuturile “acțiunii militare speciale” le întâmpină. Poate că ei nu sunt informați, știm asta, că totul este controlat și accesul la informații corecte este restricționat. Însă căderea dură a acțiunilor bursei, devalorizarea masivă a rublei, cozile de sute de metri la bancomate, atât în Moscova, cât și în alte orașe. Deci, cumva, toate astea trebuie să ducă undeva. Sunt create premisele creării unei stări de disperare a oamenilor, similară cu cea care ne-a scos și pe noi în stradă în decembrie 1989. Mai e puțin, sunt convins…

Cred că războiul din Ucraina este “Timișoara” lui Putin. Exact ca și Ceaușescu, el vorbește despre drogați, huligani și “agenturili străine” prezente la Kiev, care trebuie eliminate.
Să vedem când va organiza “mitingul de susținere de la București”. Probabil că în weekendul viitor, ca o contrabalansare a tuturor mișcărilor de protest din lume, va fi o mare adunare în Piața Roșie, a oamenilor care să sprijine războiul, să îi ofere o legitimare, chiar și de fațadă, a deciziilor lui Putin. Atunci să vedem care din apropiați își va pune piciorul în ghips.

Jos comunismul!

Posted on

TESTUL DE MATURITATE PENTRU NATO ŞI UE – PROBA DE RĂZBOI

Invazia Rusiei în Ucraina s-a declanșat! Cel mai negru scenariu se derulează deja sub ochii noștri. Ceva ce ar fi fost de neconceput într-o Europă de secol XXI, chiar se întâmplă în realitate, nu e doar un joc 3D online. Pentru că Rusia a rămas cantonată în aceeași epocă feudală, a războiului de expansiune și a ocupării cu forța de teritorii.
Situația actuală este cel mai mare test pe care trebuie să-l treacă atât Uniunea Europeană, cât mai ales NATO.
Organizația militară a fost creată la începutul Războiului Rece, în 1949. Ca răspuns, URSS a creat Tratatul de la Varșovia în 1955 și reunea toate țările aflate dincoace de Cortina de Fier. Niciodată nu au fost față în față aceste alianțe.
Dacă în NATO se decidea o măsură, toţi acţionau unitar. În schimb, în cadrul statelor comuniste nu era o înțelegere unanimă a evenimentelor și a modului de intervenție, ca dovadă refuzul lui Ceaușescu de a sprijini intervenția sovietică în Cehoslovacia din 1968.
În 1991, după căderea comunismului, s-a dizolvat Pactul de la Varșovia, devenit inutil. Apoi toate statele foste comuniste au aderat de bună voie la NATO. De ce? Pentru că în timp au realizat că tipul de democrație occidentală și valorile ei aduc, într-adevăr, siguranță militară și progres. În paralel, s-a dezvoltat și Uniunea Europeană, alt model de alianță, care asigură dezvoltarea și prosperitatea.


În schimb, Rusia lui Putin a rămas în urmă, atât economic, cât și din punct de vedere al democrației. Se bazează mult pe export, în special de gaz dar și alte resurse naturale. Și, ca de fiecare dată în istoria ultimului secol, exportul de frică este argumentul suprem față de comunitatea internațională.
Situația la care am ajuns acum nu este totuși doar din vina lui Putin. Cei care îl frecventau, promovau și acceptau până acum au și ei partea lor de responsabilitate. Ei i-au permis să se extindă la unde a ajuns astăzi, cu toate că se ştie că el merge pe principiul „îi dai un deget şi-ţi ia toată mâna”.

Aşa cum se vede, sunt multe similarități între situația de acum și cea de la începutul celui de-al doilea război mondial. Istoria are prostul obicei să se repete, dacă nu o înțelegi în profunzime.
Putin a plecat pe un drum „one way”, pe care nu mai are cale de întors. Indiferent de rezultat, el nu va câștiga şi nu m-aş mira daca nu va fi înlăturat chiar din interior. Pentru că acum strică afacerile de miliarde ale potenţaţilor ruşi, care s-ar putea să nu vrea sa treacă peste aceste pierderi financiare. Bursa de la Moscova e căzută, iar continuarea războiului, odată cu sancţiunile economice internaţionale şi blocarea accesului la băncile extrene nu vor putea asigura cheltuielile enorme necesare în astfel de situaţii.
Acum vedem ce noroc avem noi, ca români, că facem parte din aceste organizații, NATO şi UE! Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost altfel…

Pentru prima dată în istorie, cele două puteri, sunt față în față, în faza de război. Acesta este testul de maturitate pentru NATO și UE. Sper să îl treacă cu succes!
– articol publicat şi în Ziare.Com:  https://ziare.com/razboi-ucraina/testul-de-maturitate-pentru-nato-si-ue-proba-de-razboi-1727062
Posted on

Noi nu dăm vrabia din mână pe Pasărea Măiastră…

Am avut norocul să ajung acum câţiva ani în Uruguay, în stațiunea cea mai renumită de pe malul Atlanticului, Punta del Este.
Și în acea săptămână cât am stat acolo, am vizitat şi muzeul Ralli, ce are o colecție impresionantă de opere de artă, atât pictură cât și sculptură.

Pe lângă Dali (a fost singura oară când chiar am putut mângâia o operă al lui Dali) și alți artiști geniali, pe un perete erau câteva medalii comemorative, special concepute pentru a omagia artiștii lumii. Tare m-am mândrit când, pe langa Leonardo da Vinci, Vincent Van Gogh ori Rafael, am descoperit numele lui Constantin Brâncuși. Eu, venit din România, până la capătul lumii, să descopăr aici ceva de acasă. Și ceva atât de mișto!
Am postat asta pentru că tocmai a fost ziua de naștere a lui Constantin Brâncuși. Cel care a dorit să-și doneze operele (230 de sculpturi, desene și mii de fotografii) din atelierul propriu statului român, dar a fost refuzat de Academia Română, condusă de comuniștii vremii. La respectiva ședință de evaluare au luat parte Mihail Sadoveanu, George Călinescu, Camil Petrescu, Geo Bogza, Victor Eftimiu și sculptorul Ion Jalea. În procesul verbal s-a notat că “Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură, fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte.”

Asta spuneau academicienii noştri despre cel care, în 1937, marele artist Henry Moore scria că „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
Cu alte cuvinte, nu-i aşa, noi nu dăm vrabia din mână pe Pasărea Maiastră.
Când se va scrie, vreodată, procesul real al comunismului în România, poate se va lua în considerare şi această faptă. Deşi mă îndoiesc că există… crimă culturală.

Este notata Romania in dreptul anului nasterii
Chiar am putut mângâia o creaţie a lui Salvador Dali!

Posted on

Fericirea este ca un mușchi, trebuie antrenat zilnic

Cheslie Kryst, fostă Miss America în 2019, s-a sinucis, aruncându-se zilele trecute de la etajul 29 al blocului în care locuia. M-a tulburat atât de mult, mi se pare atât de nedrept să se întâmple așa ceva. Să fii tu cea mai frumoasă fată din America și să te sinucizi? Ce poate genera așa o tragedie?
Chiar nu am putut trece peste această știre, care m-a dus cu gândul la ceea ce se crede, în general, că sunt elementele ce alcătuiesc rețeta perfectă a fericirii: frumusețea, tinerețea, bogăția și faima, celebritatea. Conform acestei ecuații, Cheslie chiar ar fi trebuit să fie cea mai fericită persoană în viață! Pentru că aduna laolaltă toate componentele necesare, era frumoasă, inteligentă bogată și celebră. În plus, devenise avocat, lucra pro bono și absolvise și un MBA. Însă, se pare că nu e aşa simplu, viața nu e chiar o ecuație matematică.
Copii fiind, toți am citit basmul despre tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, în care visul ideal este utopia de a rămâne toți tineri și nemuritori. De fapt, te-ai gândit vreodată cum ar fi să trăiești veșnic? Să vezi că toți din jurul tău, prieteni dragi, copii, ori nepoți, dispar. Groaznic, într-adevăr, un gând insuportabil.
Sau, chiar mai mult, varianta în care toți oamenii să rămână la aceeași vârstă, să nu îmbătrânească niciodată. Care să fie acea vârstă? Copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea? Cum am putea decide? Cum ar mai apărea și evolua copiii? Oricum, e clar că ar fi o lume nefirească. De aceea, chiar și în basm, oamenii au încălcat regula și au preferat să îmbătrânească…
Că tot am adus vorba despre basme, Cenușăreasa este povestea fetiței modeste, muncitoare, ținută în umbră și umilită de noua ei familie, dar care devine prințesă. Poveste care a fost mereu asociată cu viața Prințesei Diana și felul în care a ajuns în familia regală britanică. Asta ar fi rețeta fericirii pentru milioane de fetițe care visează și își doresc ca o astfel de poveste să li se întâmple.


Dar, ia să vedem, oare a fost Lady Diana o femeie fericită? Din ce apare în diverse articole sau documentare, inclusiv în recentul film Spencer, se pare că era departe de această ipostază.

Să nu se înțeleagă că oamenii care sunt tineri, frumoși, bogați ori faimoși nu sunt fericiți! Evident, departe de mine o astfel de ipoteză. Însă pe lângă cele de mai sus, mai este un element, unul secret, pe care este musai să îl pui în creuzet spre a găsi fericirea. Aceasta este iubirea.

Probabil cel mai lung studiu din istorie este cel început la Harvard, în urmă cu peste 80 de ani, care și-a propus să analizeze elementele necesare pentru o viață fericită și a studiat, an de an, viețile a 724 de bărbați. Studiul, început în 1938, este în desfășurare și acum, având ca respondenți chiar și soțiile, copiii sau nepoții celor care au fost primii subiecți, ajungând la peste 2000 de subiecți. După atâția ani de studii și mii de analize, răspunsul pentru o viață fericită și lungă este atât surprinzător, cât și nemaipomenit de simplu: calitatea relațiilor ne tine fericiți și sănătoși. Mai pe scurt, iubirea. Iubirea pentru cel de lângă tine, pentru prieteni, pentru oameni, pentru un animal, o floare, un copac, un tablou sau o operă. Iubirea este medicamentul fără de care nu avem cum să ajungem la fericire.
Într-o scrisoare a lui Albert Einstein adresată fiicei sale, Leiserl, celebrul inventator îi destăinuie că există o forță universală care ţine unit laolaltă universul: iubirea. Ceea ce înseamnă lumină și energie. Și care nu apare pe niciun instrument de măsură, indiferent cât de sofisticat și precis ar fi.

Așa că, practicând iubirea, vom descoperi că fericirea este asemenea unui mușchi ce trebuie și el exersat și antrenat. Este nevoie, mai întâi, să o identificăm atunci când apare, să o recunoaștem și să o acceptăm. Apoi, ușor-ușor, ne vom obișnui cu ea și o vom primi în viața noastră. Încercați acest exercițiu al iubirii și, în final al fericirii. Sunt lucruri atât de simple și la îndemână.
De multe ori, când joc scrabble cu soția mea, ori dansăm sau ne uităm la vreun film, iar în jurul nostru se adună toți cei cinci “copii” adoptați – trei câini și două pisici – sunt convins că fericirea chiar există. Iar dacă se întâmplă să fie alături și cei doi băieți ai noștri, ea chiar este deplină.

Faceți antrenamentul ăsta zilnic, fără a fi nevoiți să mergeți la sală. Iubiți și fiți fericiți, e atât de mișto!

Posted on

Ziua Mondială contra Cancerului

Azi e Ziua Mondială contra Cancerului.
Ce mișto e viața și cât de tare mă bucur că încă sunt p-aici și pot să postez despre toate prostiile ce-mi trec prin cap. Ori despre flori, despre copiii din Gașcă, sau câte un tablou sau o caricatură de-a mea!
Sunt unul dintre norocoșii care încă rezistă la 4 ani după ce am intrat în categoria celor bolnavi, având acest crunt diagnostic. Cine o fi de vină pentru că avem boala? Soarta, greșelile, întâmplarea, ghinionul? Habar n-am care e răspunsul acestei întrebări. Și, de fapt, nici nu contează.
Important este că medicina și în general știința au avansat atât de mult în ultimii ani, încât din ce în ce mai mulți dintre bolnavi au șanse reale să aibă o viață normală cât de cât. Nu știu dacă poate fi vorba de vindecare totală, probabil mereu voi avea sabia lui Damocles deasupra capului,… cel puțin așa mă simt la fiecare serie de analize.
Evident, am avut momentele mele, cu trecut prin nopți nedormite, depresii, îngrijorări, găuri negre și disperări. Dar, cumva, le-am depășit.
Așa că acum savurez orice secundă și frumusețea lumii, sub ce formă o fi ea. Sunt optimist, știu că e cea mai bună atitudine. Pe care încerc să o practic, să o propag și s-o recomand tuturor.
Cei care trec sau au trecut prin boală știu că tot ce e important este să existe un MÂINE. Indiferent cum e, să ne bucurăm de el și să-l prețuim cum se cuvine. Eu o fac, din toată inima! Pentru că niciodată nu vom ști dacă nu cumva e ultimul…
Multă sănătate, putere și speranță, prieteni!

 

Posted on

De ziua Marelui Carmaci

Azi era ziua lui nea’ Nicu. Hmmm, nu prea am vazut postari pe Facebook, slaba miscarea! L-ati cam uitat…
Pai cum, ma, toti dacii liberi, romanii verzi, cu imnu-n gura si tricoloru’ agatat de gat, cantand bunatatea comunismului si genialitatea Conducatorului Iubit si a noastra, a romanilor, ati amutit? Tocmai azi?
V-a construit omu’ ala toate fabricile alea, toate combinatele, rafinariile, intreprinderile, CAPurile in care v-a fortat sa intrati, v-a incaltat, v-a imbracat si v-a adus de la sat la oras, v-a bagat intr-un apartament de bloc si v-a facut oameni… si acuma, voi, ce faceti, ii intoarceti spatele?
Nerecunoscatorilor! O sa va judece colegii mei (nu-i asa, Leano?)
Pai unde mai prindeti voi doua ore de TV pe zi, din care o ora si jumate era slavit si lins pe toate partile Marele Carmaci? Unde mai prindeti voi frig si lipsa de apa calda? Oooops, stai ca aici am gresit, ca din pacate mai sunt și azi blocuri in situatia asta prin Bucuresti. Probabil ca in ele nu prea găsești nostalgici ai Iepocii de Aur.
Unde mai gasiti voi acu’ cozi ca la carne, la ulei, la zahar, mobila, la hartie igienica, la ORICE? De unde luai ce “se baga”, ca indiferent ce cumparai, aveai nevoie acasa totul era rationalizat.
Avea omul ala grija de voi, bagase cultura-n fundu’ vostru si stiati toti si cantece patriotice si poezii, d-alea cu “macarale rad in soare”, sau versuri cu “stimate tovarase presedinte”… Na, acuma nu mai stiti! Lasa versurile, nu mai cititi nicio carte, ceva cat de cat.
Pe vremea Impuscatului, mergeati la cinema o data pe saptamana. Va duceati copiii la filme duminica, apoi ii duceati la cofetarie, unde luati o sarlota, sau, daca erati mai smecheri, chiar profiterol (eheee, unde sunt vremurile alea de la cofetaria Nestor?). Iar dupa aia, seara ieseati la gradina de vara, serveati un sprit sau un vin spumos, ca dadea bine, cu cabanos si cartofi prajiti.
Acum nici macar cinematografe nu mai aveti, sarakilor (ca am vazut ca acum asa se scrie!) Cat despre filme, ia recunoasteti: de cand n-ati mai vazut un film in sala de cinema? Aaaa, e prea scump? Nu va permiteti? Trageti totul pe sest, cu torrentele voastre, ca e moka, nu? Pai pe vremea “aia” un bilet era 2 lei si cincizeci de bani. Si admirati multe capodopere, minunate și acum, după cincizeci de ani, nu ca acuma, transformeri si avengersi. Hai, recunoasteti, va e dor de filmele alea misto, nu?


Nostalgii avem cu totii. E vorba de tineretea noastra, de timpul in care ne bagam picioarele in orice reguli si o faceam lata, indiferent de urmari, timpuri in care inchiriam cate un vieo si un telecolor pe care il caram pe scarile de la bloc in patura, sa nu se sparga si stateam doua nopti la rand nedormit, ca sa vad filme la video traduse de prietena noatra, a tuturor, doamna Irina Nistor.
Insa trebuie sa separam tineretea noastra de mizeria pe care am trait-o in comunism si care ne-a adus aici. Ca d-aia suntem ultimii in Europa, indiferent din ce unghi te-ai uita.
Au trecut 32 de ani de cand Dictatorul a fost omorat, insa noi inca n-am scapat de umbra lui. Poate ca asta e pretul…