Hei, prieteni, va instig la greva! Dar nu orice greva, ci una intelectuala – n-am gasit alta rima, vorba lu’ Toma Caragiu. Habar n-am daca mai exista, daca s-a mai facut, sau daca se poate numi asa. Dar ce merita astia care ne conduc si care nu stiu nici macar sa vorbeasca corect limba poporului pe care au jurat, la investire, sa-l serveasca? Suntem condusi de pamblici si motostivuitoare, iar programul de guvernare nu raspunde nevoilor oamenilor, ci ale partidului.
In zilele astea, rubrica mea de „memory” de la Facebook e inundata de postarile de-acum un an din Piata, cu protestele la care am fost zi de zi. Se pare ca nu a fost suficient ca sa scapam de ciuma rosie. Mai trebuie ceva. Asa cum in filmele tipice horror, strigoii ce par morti, exact atunci cand crezi c-ai scapat de ei, incep si misca si se ivesc iar. Asta e solutia finala: cititul. Cartea le e fatala, ii sperie pe guvernanti exact asa cum pe vampiri ii sperie usturoiul. Sau lumina! Acea lumina care, atunci cand deschizi o carte, rasare dintre copertile ei, de-ti inunda mai intai privirea, apoi imaginatia si, in final, inima… Si ramane pentru totdeauna.
Poate ca asta este si motivul pentru care nu uitam niciodata povestile citite in copilarie. Imi amintesc cu cat nesat le sorbeam, cum stiam mirosul cartilor si fiecare indoitura de pagina…
Cum se va desfasura greva? Pai, simplu: m-am gandit ca trebuie sa citim in fiecare zi! Ca metoda de protest! O pagina, doua trei, oricat, faptul e important, conteaza. De fiecare data cand citesc, de-acum o iau ca un gest de fronda impotriva astora. Ceva, asa, impotriva prostiei si inculturii repetentilor si chiulangiilor de-au ajuns sa ne conduca. E singurul antidot cu rata de succes garantata.
Si parca ma simt mai bine….
Unde e „cel mai performant guvern” cu care se lauda PSDul cand a castigat masiv alegerile? Unde sunt specialistii lor, profesionistii cu care veneau sa-i inlocuiasca pe tehnocratii lu’ Ciolos? Cei care, totusi, aveau doctoratele luate pe bune, nu pe aranjamente si plagiate de doi lei. Se pare ca baza de cadre a Partidului a secat atat de mult, incat acum ies la suprafata doar gunoaiele, ce sunt puse pe jilturi aurite, sa se lafaie in toata splendoarea micimii lor.
Dar, romani, asta meritam! Asta am votat, asta avem. Vrem altceva? Pai, hai sa incepem de la baza, oameni buni: sa citim! De cand e lumea, cititul a fost singurul drum spre cunoastere si progres. Iar drumul asta batatorit in fiecare zi, se poate transforma in autostrada… Aia de n-o avem!