Poveste de Crăciun

Azi e Craciunul si toti il sarbatorim, cu toate ca, pentru fiecare in sinea lui, insemnatatea poate ca difera. Unii chiar se bucura sincer de ziua nasterii Mantuitorului, altii doar doresc sa raspandeasca bucurie in jurul lor, prin cadourile pe care le daruiesc si pe care care, probabil, le-au planificat cu atentie si pregatit de mult. Sunt oameni care doresc sa aduca fericire altora si din generozitatea asta isi hranesc propria stare de bine. Altii, din contra, asteapta cu-nfrigurare sa primeasca cadouri, ca stiu ei ca, dac-au fost cuminti, Mosul le va asculta si indeplini dorintele. Aici, cred ca majoritari sunt copiii, cei care inca mai cred sincer in Mos si in recompensa promisa ca si-au ascultat parintii, nu au chinuit animalele, si-au baut lapticul, sau si-au facut temele. Iar altii sunt din cei care, pur si simplu, doresc o sarbatoare unde sa fie adunati cu totii din familie impreuna, ca in fiecare an. Pentru ca, asta e! doar atunci se mai vad unii cu altii. Din pacate, mai sunt si din cei care abia asteapta sa treaca o astfel de zi, pentru ca sunt singuri, parasiti, bolnavi sau, din pacate, Craciunul le arata ca undeva au gresit in deciziile luate si punctul in care au ajuns din cauza asta nu e cel mai luminos in viata lor…

Unii, si aici ma refer tot la copii, abia asteapta Craciunul, sa imbrace costumele special create pentru a merge la colindat, cu un sac de panza atarnat de umar, in care indeasa covrigi, nuci, mere si prune uscate sau biscuiti. Aici vorbesc din propriile amintiri, ca in fiecare an imi confectionam, din niste cartoane mari, lipite, acoperite-apoi cu staniol si cu niste hartie colorata, decupata in forma de brad si un nelipsit „la multi ani!”, un costum de Irod (oare?) cu coroana sclipitoare, cu tot. Acum vad mai bine fotografia, eram ornat identic cu nelipsitul model ce orna paltourile de salata de boeuf! Nu stiu de unde am invatat stilul, dar stiu ca l-am repetat ani de zile…

La mine dilema cu crezutul in Mos s-a rezolvat destul de brutal si, in mod ciudat, vara! Eram acasa si nu stiu ce tot cautam prin casa, cand, tocmai sus pe sifonier, am gasit masca de Mos pe care taica-meu o folosea sa joace rolul lui Mos Craciun in fiecare an. Isi schimba vocea, isi lipea tot felul de chestii gen barba si sprancene, nu m-am priins niciodata ca era el. Am gasit-o, mi-am potrivit-o cat mai bine si am zis, hai sa-i fac lui taica-meu o surpriza. Si, cand a venit acasa de la serviciu, m-am ascuns dupa usa de la intrare, suit pe un scaun, ca sa par mai inalt. De cum a intrat, am tasnit dupa usa si i-am facut BAU! Chiar s-a speriat, pe bune! Mi-am furat-o, masca a fost facuta praf si uite-asa s-a terminat, in cel mai abrupt si chiar dureros mod posibil, cu crezul meu in magia Mosului…

Evident, Craciunul este valabil doar pentru crestini, dar ma gandesc ca poate si celelalte religii sau culturi (nu ma pricep deloc la asta) or avea ceva asemanator, in care oamenii, indiferent ce sarbatoresc, cum denumesc sau branduiesc motivul sau evenimentul, se arata a fi mai darnici, mai ingaduitori si mai buni cu ceilalti.

Indiferent cum ar fi, se pare ca noi oamenii avem nevoie ca, la sfarsit de an, sa ne resetam putin toate greselile de peste an, sa ne aducem „la zero” si, curatati si izbaviti, sa incepem curati un nou an. Pe care-l speram mai bun, mai plin de impliniri, mai spornic si cu sanatate. De aceea, in perioada asta ar trebui sa ne imbaiem in „spiritul Craciunului”, care sa ne faca mai darnici, mai rabdatori, mai iertatori, mai atenti cu cei in nevoie. Si sa ne tina cat mai mult…

Normal ca toti avem greutati si fiecare familie isi are problemele ei. Mai mici, mai mari, nu conteaza, ele sunt acolo si nu sta nimeni sa le masoare. Doar le simtim, apasatoare. Poate, odata cu trecerea timpului, ele se departeaza, se micsoreaza, sau chiar dispar. Si atunci, cand ne uitam inapoi, nu mai intelegem de ce ne-au deranjat atata si chiar radem de micimea lor si de amploarea exagerata pe care le-am acordat-o odata. Sau, altele cresc, plecand de la o coaja racaita, care se inflameaza si devin din ce in ce mai grozave, mai suparatoare si mai acaparatoare.

Se spune ca, odata, demult, in bunatatea lui, Mos Craciun a incercat sa mai aline durerile oamenilor. Si i-a adunat impreuna pe toti cei care se plangeau de problemele din viata lor. I-a pus intr-o sala mare, in jurul unei mese asezata in mijloc. I-a rugat, pe fiecare din ei, sa-si scrie pe o foaie de hartie absolut toate problemele pe care considera ca le-ar avea. Si-atunci oamenii au inceput sa scrie! Mult. Unii au cerut chiar si hartie in plus, sa-si expuna, pe de-a-ntregul, toata suferinta. Cand au terminat, oamenilor li s-a spus sa-si impartureasca foile de hartie si sa le aseze in mijlocul mesei.

Apoi, Mos Craciun le-a spus ca el nu poate sa le rezolve problemele, dar ii poate ajuta pe oameni sa si le imparta intre ei, astfel incat fiecare sa aiba exact genul de necazuri cu care se poate descurca mai bine, pentru care e mai pregatit si pe care le poate rezolva mai usor. De aceea, la sfarsit, li s-a promis ca pot sa-si aleaga, din teancul de probleme aflat pe masa, exact lista pe care o doresc, si in acel moment, vechile probleme vor disparea, Mos Craciun asigurandu-i ca el le va inlocui imediat cu cele noi, proaspat alese. Fiecare dintre invitati au citit toate biletelele, de multe ori, cu mare atentie, comparand situatia lor actuala cu problemele pe care le descrisesera ceilalti din sala. Le-a luat cam toata ziua…

Spre seara, usor-usor, oamenii au inceput sa plece spre casa cu lista de probleme dorita. Toti au plecat din sala exact cu lista proprie, ce continea chiar problemele lor, scrise de dimineata, alegandu-si astfel sa continue propria viata, asa, plina de neplaceri cum o credeau ei… Oricum, se pare ca era preferabila celorlalte. Pentru ca, nu-i asa? fiecare le stim pe-ale noastre, ne-am obisnuit cu ele, le ducem zi de zi si cunoastem deja cum sa traim cu ele. Poate si ca asa e firea noastra, se adapteaza repede la situatiile dificile si cauta partea pozitiva, zicand „da, mai, e, greu, da-i a mea!” Ca altfel ne-am lua campii…

Mai e o vorba, ce spune mai pe scurt povestea asta: „Rau cu rau, dar mai rau fara rau…”.

Asadar, nu cred ca exista viata fara de probleme, fara greutati. Probabil de-asta suntem trimisi aici, sa le rezolvam. Depinde de noi cum traim cu ele, cum ne pregatim pentru ele, cum le tratam si, cateodata, cum gasim solutiile sa le si putem invinge chiar. Uneori nu le putem birui singuri si, de aceea, este necesar sa cerem ajutor in jurul nostru. Ca e familia, ca sunt prietenii, sau pur si simplu se arata cineva, sigur ni se va intinde o mana la nevoie. Iar in perioada asta, poate chiar mai multe.

Cum ziceam, poate asa om fi noi, oamenii, facuti, sa avem cicluri solare, anuale, in care aducem din nou kilometrajul la zero, sa pornim o noua aventuara la fiecare inceput de an, de la nivelul OM BUN. Depinde de noi cat de mult reusim sa pastram nivelul asta de-a lungul anului, in calatoria noastra spre viitorul Craciun.

Pai, sa ramanem OM BUN cat mai mult!

Crăciun fericit!

 

Foto 1 – eu, tare mandru de „instalatia” mea pentru mers la colindat

Foto 2 – o fotografie ratata, dublu-expusa din eroare…