Ziua Supraviețuitorilor de Cancer

Ziua Supraviețuitorilor de Cancer

În România se serbează în prima duminică din iunie, dar atunci eram la mare… și am uitat. Așa că m-am hotărât să celebrez azi. Chiar merită o bere!
Cancerul mi-a schimbat viața, evident. Paradoxul e că în bine!
De ce spun asta? Pentru că atunci am realizat adevărata valoare a fiecărei clipe. Am început să mă prețuiesc ca niciodată până atunci. Am făcut pace cu mine și mi-am cautat un nou mod de viață. Sunt mai atent la ce fac, ce mănânc, cum mă odihnesc. Am învățat să ignor negativul dimprejur, nu mă mai încarc aiurea cu rău, mizerii și inutilități.
Admir frumosul și îl caut în orice. Fie el un nou tablou, o floare, ori un apus. M-am înconjurat de ăștia mici din Gașcă, care, acasă, ne umplu timpul de energie și iubire necondiționată.
Știu cât de importantă este alimentația, așa că am ales un stil mult simplificat și, cred eu, mai sănătos. Fără pâine, panificație sau paste, fără lactate și brânzeturi, fără sare și zahăr. Am redus mult carnea și am rămas doar pe curcan, pește și pui. Cu pondere tot mai mare pe pește.
Multe legume, semințe și fructe, de cele mai multe ori crude. Fără sucuri, nici măcar naturale.
Îmi mențin greutatea în jur de 70 de kilograme, ceea ce la 63 de ani și la 180 cm se pare că reprezintă un IMC optim. Monitorizez zilnic și greutatea și tensiunea arterială, așa că mențin totul sub control.


E foarte important somnul, de aceea dorm în medie 9-10 ore pe noapte, iar somnul profund se pare că e foarte lung. Aplicația mea îmi spune de multe ori că e mai bine decât 95% din utilizatori. E adevărat, mai mereu scorul somnului e sub 90, pentru că merg la culcare pe la 1-2 noaptea…
Stau mult afară și la soare, fac mișcare moderat, fără efort. Pentru că sunt leneș 😜
Mi-a luat mult, dar am învățat să spun și NU. Și să nu prea mai țin cont de părerea lumii despre mine. Sunt atent la feedback, evident, dar până la urmă fac ceea ce-mi place. Am ajuns la acest adevărat confort.

Atenție, nu fac niciun fel de recomandare, nimănui! Nu sunt specialist în nutriție, sau în stil de viață sănătoasă, doar povestesc aici ce fac eu. Și până acum, se pare că e o rețetă de succes, mă ține în formă. Încă nu mă doare nimic, sunt în formă, sau cel puțin, așa mă simt.


Sunt conștient că sunt unul dintre norocoșii care au supraviețuit cancerului, de aceea am hotărât să fac orice ține de mine pentru a nu da cu piciorul acestei noi șanse la a doua viață.
De aici, poate și milioanele de poze, multe dintre ele cu mine: pentru că mă simt bine cu mine și mă bucur că sunt încă aici!
Un gând bun tuturor celor care se luptă cu boala și multă sănătate și putere vă doresc!
Aveți încredere, se poate! 🤗