Turist în România: Mamaia

Impreuna cu Mircea
MAMAIA
Împreună cu Mircea, fiul cel mare, am făcut o ieșeală la mare, la noi. Pentru că nu prea am stare să rămân mult timp în același loc, am cotrobăit aproape pe tot litoralul.
Fără nicio pretenție de pricepere în turism, sau evaluare în genul ăsta, o să las aici impresiile mele despre experiența în locurile pe care le-am văzut acum. Este strict percepția mea și e posibil să nu fie împărtășită de alții. E doar o informație, ce poate fi utilă și pentru altcineva care ar vrea să viziteze aceleași locuri.
Așa că încep cu Mamaia.
În ultimii ani, de câte ori merg în Mamaia, stau în principal în zona de nord, pentru că acolo se întâmplă lucruri. Nu spun că în partea clasică nu e mișto, mai ales că în timp s-a refăcut și faleza, hotelurile, ori au apărut lucruri noi. Dar parcă nordul e mai dinamic, acolo era pur și simplu, câmp și totul e nou, modern, în genere de bun gust. Acolo, fiind spațiu, au loc și evenimente, cum a fost și show-ul lui Jamiraquai, pe care l-am văzut pe plaja H2O.
Si cluburile, tot acolo sunt, iar eu ascult mult muzica de clubbing.
Evident, au contribuit și conferințele Vodafone, organizate în zonă, în care eram cazat la Phoenicia Luxury, ceea ce mi a permis să văd evoluția de la an la an a zonei. Plajele s-au lățit în toată Mamaia, ceea ce i-a deranjat pe unii, care eu de străbătut distanțe prea mari de pe șezlong până la apă… Ciudată perspectivă. Ar trebui să fie bucuroși, că mai merg și ei un pic, cât de cât “să-și facă pașii”. Ei nu știu, poate, cum era acum câțiva ani, când apa mâncase plaja până la vreo 10 m de hoteluri, așa încât, ca să treci, trebuia să urci pe terasa hotelului, ca să nu intri în apă. Citiți tirurile din presa de acum 10 ani, că dispar plajele din România și România întra în faliment turistic pe litoral… Aste e, niciodată nu suntem mulțumiți!
Au apărut în zonă clădiri mari, bine proiectate, cu multă sticla, palmieri în jur și lifturi exterioare. Complexul Nordis e un bun exemplu, nu singurul. Cu o arhitectură vălutită, ca tot suntem la mare, se integrează mișto în toată zona. Abia aștept să văd finalul, pe hârtie arată bine planurile. Nu e singurul complex apărut, și semnele sunt bune. În mintea mea, cu cât mai multe investiții în turismul nostru, mai ales de așa anvergură, cu atât mai bine. De aici și plajele lărgite, cineva chiar se gândește strategic, în viitor. Multe dintre hotelurile noi de aici poți să le pui în Miami, se integrează la fel de bine și acolo.
De fapt, ca și Mamaia, Miami Beach e tot o limbă de pământ între ape.
Prețurile, evident, mari. Ca exemplu, să comparăm mere cu mere, un porumb fiert este 10 lei în Mamaia și 6 lei în Vamă 😜
Impreuna cu Mircea
Impreuna cu Mircea
Poți găsi plaje de toate felurile și toate gusturile. Cu muzică pusă de DJ și șampanie rose la roabâ, sau pe șezlong normal, ori, de ce nu, pe prosop sau cearșaf propriu, sau direct pe nisip.
Mai sunt destule clădiri în construcție, chiar și terenuri încă goale, dar în perspectivă Mamaia va fi din ce în ce mai bine, cu părți medium, dar și premium.
La plecare, am dat o tură și prin Năvodari, care, practic, e lipit acum de Mamaia. S-a umplut, s-a construit enorm, rar mai vezi un teren viran, ceea ce e o dezvoltare extraordinară. Bravo lor, se vede că primăria a ținut cât de cât sub control regimul de înălțime egal și PUZurile, pentru că nu am observat anomalii.
Însă ambele, și Mamaia Nord, dar și Năvodari, suferă de prea puțin “verde”. E firesc, atunci când cumperi terenul cu atâția EUR, nu-ți vine să nu construiești pe el cât mai mult, ca să lași să crească pomii… Probabil, odată cu trecerea timpului, va mai crește vegetația și va mai diminua vederea atâtor betoane.
Oricum, după părerea mea, Mamaia este acum cea mai de soi stațiune de la noi.
– Pentru mai multe foto si video, click aici!

TINDARI – sau despre o Sfânta Marie neagră și legendele locului…

În călătoria noastră prin Sicilia am ajuns la Tindari. Locul se afla între Milas și Agatirno, în Ponta di Milazzo și la 50 km de Messina. L-am vizitat la întoarcerea dinspre Cefalu înspre Terme Vigliatore, acolo unde am avut hotelul pe perioada periplului nostru sicilian. Vechea așezare Tyndaris a aparținut Greciei și a fost fondată de Dionisos în anul 396 î.Hr. Numele îi este dat dupa Tíndaro, regele Spartei.

dav
cof

Ca în mai toata Sicilia, micile așezări sunt cocoțate taman în vârfurile stâncilor sau dealurilor. Așa că, mai mereu ai de străbătut niște „ace de păr” întortocheate pentru a ajunge la ele. Stilul acesta de construcție urbană a fost dictat de rațiuni strategice, de apărare. În acest fel, cetățile aveau o perspectivă mult mai largă asupra mării sau împrejurimilor și erau mult mai greu de cucerit de către invadatori. Evident ca era greu sa aduci acolo materialele de construcție, apa și toate cele necesare traiului, în schimb partea de securitate a cetății merita efortul. În comparație, la noi mai toate satele sunt in vale, ca așa era cel mai comod. Dar și cel mai ușor de cucerit…

Insă drumul anevoios până sus merită orice efort. Aici marea catedrală domină totul, iar perspectiva asupra mării si litoralului este de vis.

Locul este de o frumusețe aparte, atât vechiul sanctuar, cât și cel nou, fiind clădite pe cel mai înalt punct, la marginea malului abrupt ce coboară drept spre marea aflată la mare distanță la poale. Acolo se văd cele patru lacuri, ca niște lagune, formate din lângă plajă. Nisipul fin și culoarea incredibilă a marii fac imaginea să fie absolut breathtaking. La intrarea în vechiul sanctuar te întâmpină doi îngeri sculptați, care te invită înăuntru. În interior găsești o fereastră de la care se deschide perfect o perspectivă atotcuprinzătoare, pentru a putea admira atât litoralul, marea, cât și cele patru lacuri așternute sub tine, la baza stâncii.
În sanctuarul nou se găsește o statuie a fecioarei Maria de culoare neagră, deoarece este sculptată în lemn de cedru de Liban. Ea se află deasupra altarului și este scoasă din biserică, în procesiune, o dată pe an, de 8 septembrie, când se serbează Nașterea Sfintei Marii. Se spune că s-a ales această reprezentare, pentru că Fecioara este aceeași pentru toți, iubindu-ne necondiționat, indiferent de culoarea pielii.


Există și o legendă locală, ce spune că, odată, o femeie avea un copil foarte bolnav. Și se ruga in continuu la Fecioara Maria să îi vindece copilașul. Aceasta a făcut o minune și i-a îndeplinit dorința femeii, iar copilul s-a însănătoșit. Femeia a vrut să îi aducă o ofrandă binefăcătoarei ei si a venit cu copilul la Fecioară, pentru a-i mulțumi. Însă atunci când a văzut-o atât de neagră, a zis că ea nu poate să îi aducă recunoștința ei unei femei atât de urâte. Atunci, copilul, pe care îl purta în brațe, i-a căzut în mare. Disperată, femeia a rugat-o iarăși pe Fecioara Maria, spunându-i că, dacă într-adevăr este o sfântă, să mai facă și o a doua minune și să îi mai salveze o dată copilul. Fecioara a ascultat-o și atunci a creat acea limbă de plajă care se vede de la fereastra bisericii. Pe această bucată de nisip, un marinar i-a adus femeii copilul recuperat din valuri.
In biserică am avut parte și de o imagine absolut fabuloasă. Când am ajuns noi, era cam după cinci după-amiază si soarele cobora spre apus. Lumina dulceagă de octombrie întra înăuntru prin geamurile vitrate aflate deasupra navei principale, undeva în dreapta. Ei, și acele vitralii o filtrau în așa fel încât arunca ca o vâlvătaie, ce plana pe pereți și cădea de-a curmezișul altarului. Chiar se crea o atmosferă ireală, ceva ce poate părea chiar mistic.

Cotrobăind pe acolo am descoperit și un mic restaurant care are câteva măsuțe aflate chiar pe marginea malului înalt, astfel încât îți oferă o priveliște pe care nu o vezi decât în filme din alea romantic-siropoase. Totul, la umbra unui venerabil măslin și înfofolit în mii de flori de bougainvillea.
Mai multe foto aici!

Video cu pitorescul restaurant, aici!