Cancerul și gândirea pozitivă

Hei, prieteni! Postez mult, stiu. Insa mi s-a atras atentia ca pun prea multe floricele, pisicute, catelusi, ce mai, dulcegarii d-astea! Si m-am uitat si eu in arhiva… Mai, sa stiti ca oamenii cam au dreptate. Chiar daca vorbim de Lili-Blue, doamna Pisi, sau Pif, tot pisicute si catelusi sunt. Practic, in afara de multele poze cu mine, ca un narcisist notoriu ce ma aflu, aproape 90% din fotografiile postate sunt exact asa: frumusele, colorate, un melanj de la vie en rose…

Aici nu le pun la socoteala pe cele din POSTUL ZILEI (profilul meu de caricaturi) sau MIDNIGHT PAINTINGS (pagina mea de picturi). Acolo e alta poveste, sunt tematice si, in general, am cam pastrat tema principala…

Primul meu raspuns la reprosurile facute a fost, instinctiv: Da, dar nu postez mancare pe Facebook! Ori, in ziua de azi, asta chiar e ceva 😊

Apoi, m-am intrebat de ce asta? Si cred ca am gasit un raspuns valabil. Nu mai vreau sa vad the dark side of the moon (culmea, a fost unul dintre albumele mele de referinta in liceu), partea „neagra” a vietii. Raul, nenorocirea, mizeria, crimele, violenta, daca apar in viata mea intorc capul. Vreau doar FRUMOSUL, BINELE, VIATA. Stiu ca asa nu se rezolva nimic. Prin ignorarea laturii intunecate a vietii, a naturii umane, sau a dezastrelor, nu inseamna ca ele nu exista. Mai curajos esti daca le admiti si le infrunti! Iar faptul ca le ascundem sub pres nu ajuta la rezolvarea lor.

Totodata, cunosc foarte bine ca stirile-dezastru atrag cel mai mult, fac cele mai mari audiente in toata lumea. De aceea, pe toate burtierele televiziunilor apar mereu titluri cu bomba, incendiar, catastrofa, mega-scandal, razboi etc, pentru a atrage si retine publicul. Human nature…

Insa de cand am cancer AM ALES sa nu mai vad partea negativa. Cum s-ar zice, cred ca sunt in trend acum, am decis sa gandesc pozitiv, sa am o atitudine pozitiva. Indiferent ce mi se intampla, incerc sa iau plusul, emotia, bucuria. Se pare s-a dovedit stiintific, s-au facut si studii care coreleaza starea de bine, fericire, multumire, cu anumite endorfine ce se elibereaza si ne fac bine la creier. Iar sistemul meu imunitar, care e cam la minim, chiar are nevoie de orice ii poate face bine.

Iata de ce caut intotdeauna flori, frumusete, natura, animale, zambete. Nu o fac fortat, asa imi vine de mult timp, insa acum doar am constientizat-o. Cand aud la stiri ca „urmeaza imagini care va pot afecta emotional”, indiferent despre ce este, schimb canalul sau inchid televizorul. Cand vad titluri catastrofale pe net, nu intru. Iar daca sunt video-uri, trec mai departe. Nu mai vreau sa-mi otravesc creierii cu mai mult decat ORICUM exista la noi, in Romania. Si exista din plin. Pentru ca nici nu pot sa stau departe de mizeria politica de la noi, cu tot pesedeul lor si cu monstruoasa clasa politica ce ne trage inapoi cu sute de ani. Ma afecteaza, pentru ca mereu am fost implicat si mai intotdeauna „impotriva”. Intr-un final, si pe aia incerc sa o iau in gluma, mai ies in Piata, sau mai fac o caricatura si ma racoresc.

De exemplu, cand e aglomeratie in trafic si stau la semafor, imi zic ca totusi, sunt fericit ca am o masina misto, comoda, ascult muzica in conditii hi-fi, ceea ce era un deziderat major cand eram tanar, ca inca pot conduce, uite ce frumos e afara, au inflorit corcodusii si forsythia da exact ponderea de galben cat sa fie peisajul spicy! Sa ne intelegem, nu spun ca imi place blocajul in trafic. Insa incerc sa nu ma gandesc negativ la el.

Mi-a intrat cumva in obisnuinta sa iau „la misto” situatia mea, intr-o zeflemea cat de cat constienta si asumata. Deunazi, cand ieseam de la un supermarket, m-a oprit o tipa sa-mi spuna ca are nu-stiu-ce oferta si pot obtine niste analize medicale gratuite, trebuie doar sa completez ceva. I-am raspuns ca nu am nevoie. S-a mirat! Atunci i-am spus, razand, ca am cancer. Si din cauza asta, chiar am toate analizele la zi…

De cativa ani am descoperit cat de misto e sa ai flori, sa le plantezi, sa le uzi, sa le ingrijesti si sa vezi tot miracolul devenirii naturii. Ce-mi lipsea inainte, ca sa pot face asta? Prostia din capu’ meu! (Asa zicea bunica-mea, Didina) Si inainte aveam exact aceeasi gradina, insa nu mi-a dat prin cap ca pot sa cresc mai mult in ea decat niste pir pe care-l botezam, aspirational, „gazon”.

Tot cam de-atunci am decis sa nu mai omor animale. Nimic. Gandaci, muste, paianjeni, rame, orice gaze, daca le prind prin casa, le iau intr-un pahar sau pe un servetel si le dau afara in gradina. Ma gandesc ca, de fapt, casa asta a fost construita pe „terenul” lor, la ele acasa. De fapt, noi, oamenii, suntem invadatorii, nu ei. La limita, asta ar insemna sa devin vegetarian, sa nu mai mananc hrana pentru care un animal trebuie sa moara. Hm… la asta mai am de lucrat. Insa sunt pe drumul cel bun, am redus consumul de carne.

Si am mai decis si ca o zi pe saptamana sa nu mananc nimic. Ca am citit niste teorii japoneze despre celulele canceroase, care, in cazul infometarii, dispar primele. Probabil asta e doar in capul meu, dar ce conteaza? Eu asa cred!

Hai, ca deja m-am abatut mult de la ideea de inceput!

Parte din tratamentul pe care il urmez, este si o injectie pe care o fac periodic, la clinica NeoLife, unde sunt tratat de cancer. Acolo am facut si toate sedintele de radioterapie de asta-vara. Astazi am mers sa-mi fac minunata injectie. Se face intr-o zona dedicata, unde nu se intra decat cu acces special si incaltat cu botosei d-aia albastri de unica folosinta. Pentru ca in acele saloane sunt tratamentele de chimioterapie. Toti cei de acolo, in afara de personalul medical, eram bolnavi de cancer. Care credeti ca era atmosfera? In niciun caz trista! Evident, toti de acolo eram preocupati, motivati, increzatori ca tratamentul va da rezultate si va reusi sa ne ajute cat mai mult. Pacientii citeau carti, reviste, butonau telefoane, tablete, sau chiar laptopuri, se uitau la TV, sau se plimbau cu „pomul” cu perfuzii prin salon, ori aveau discutii intre ei. Nimeni nu era resemnat, blazat, sau absent. Toti, cu dorinta de a lupta, de a izbavi, de a invinge. Altfel, de ce-ar fi fost acolo?

Eu cred ca eram singurul care eram ingrijorat. De cat de tare ma va durea injectia, pentru ca stiam ca e dureroasa, dureaza mult, iar eu sunt un tip fricos rau, nu rezist la durere. Pana la urma, am supravietuit 😊

Ca tot vorbim de stiri pozitive, in timp ce scriu, o urmaresc pe laptop si pe  Simona Halep, care mai are putin si o invinge, la Miami, pe Venus Williams. Ma agat de orice reusita a unui roman, indiferent de domeniu. Iar Simona e o mare resursa de BINE pentru mine.

In concluzie, mesajul meu e urmatorul: da, voi mai posta flori si pisicute. Pentru ca, si prin asta, incerc sa ma agat de FRUMOS, de gandirea optimista, pozitiva, colorata tare. De VIATA. Pe mine ASTA ma ajuta acum, cand strabat o perioada neplacuta, dificila, dar careia, desi ma roade pe dinauntru, incerc din rasputeri sa nu-i acord atentie. Pentru ca sunt vesel si am privirea indreptata spre soare!

PS Am ilustrat acest articol – cum altfel? – cu fotografia unui catelus… 😊

PPS A castigat Simona 😊

Sunt bolnav de cancer in Romania. Ce lux!

Spitalul Monza

Sunt unul dintre cei care am privilegiul sa fiu bolnav de cancer. Va explic imediat de ce priviligiu. De cand am aflat ca am boala, pe la inceputul lui noiembrie, am citit ceva mai multe despre cum sta chestia asta cu cancerul. Sunt multe pareri. Unii zic ca niste celule, la un moment dat, o iau razna si se transforma. Ori ca e genetic. Altii zic ca e sigur un element generator, ca de pilda, stresul. Sau fumatul, sau expunerea la soare, sau consumul excesiv de E-uri, sau de ce vreti voi. Sunt si pareri ca toti avem o forma sau alta, dar nu se manifesta. Iar altii zic ca, pur si simplu te imbolnavesti din ghinion! Asta e, la norocul meu inseamna ca eu am privilegiul sa fiu bolnav, ca nu cred i se da cuiva slab asa povara, ci doar celor puternici, care-l pot duce! Desi eu niciodata n-am fost puternic… si niciodata n-am fumat.

Spitalul Monza

Evident ca in prima faza, normal, te sperii si-ti zici Ooops, baga-mi-as, am belit-o! Apoi, usor-usor, iti revii si o iei, cat de cat sistematic, sa vezi ce-i de facut. La mine au fost multe de facut. Si inca mai sunt. Nu cred ca exista cancer simplu. Exista forme mai usoare, mai putin agresive. Insa la cancer nimic nu e usor. Nici macar daca te impaci cu ideea…

Am retrait, in perioada de inceput, pana m-am pregatit de operatie, toate etapele alea pe care le invatam la cursurile de Change Management, de la faza de denial, ca nu ti se poate intampla tocmai tie, pana la acceptare, apoi suflecarea manecilor, scuipat in palme, pus mana pe cazma si Gata, hai, frate, pe viata si pe moarte! Aici e chiar pe bune expresia…

Adevarul e ca, uneori, ma mai apuca asa, mici crize d-ale cretine, in care zici ca nu e drept, ca ai fost cumpatat, ai mancat sanatos, n-ai facut excese de nici un fel, ca nu meriti asta. Dar nimeni nu merita! Asa ca trec repede, iti stergi lacrimile si o iei de la capat. Dar asta ramane intre noi, sa n-o mai ziceti nimanui, ca nu vreau sa se stie 😊

Bine, eu am fost si norocos. Aici, pe bune! Ca am avut curajul sa spun public ce mi se intampla si-atunci voi, prietenii mei, mi-ati sarit in ajutor asa cum nu credeam ca se poate. Gandurile voastre bune, mesajele, discutiile, incurajarile, sfaturile, recomandarile, toate au avut rolul sa ma ajute sa trec mai usor peste. Oho, cat de important e sa nu fii singur in fata dusmanului, nici n-aveti idee!

Multi dintre voi mi-ati recomandat calea credintei. Sunt multi oameni care s-au vindecat prin credinta, post, rugaciuni si alte solutii alternative, diferite de medicina „ortodoxa”. Cred asta. Si eu vorbesc cu Dumnezeu, ca-mi e frica si e firesc sa-I cer ajutorul, Insa, ce nu stiti, cand vreau sa-I vorbesc lui Dumnezeu, nu ma uit in sus, ma uit in oglinda…

Cancerul meu este mai agresiv decat se stia inainte de operatie. In urma biopsiei dinainte, aveam un scor Gleason de 7. Dupa operatie, examenul anatomopatologic a constatat ca e mai agresiv, cu scor de 8. Asta inseamna naspa… (Wikipedia: Tumors with Gleason scores 8-10 tend to be advanced neoplasms that are unlikely to be cured. Although some evidence suggests that prostate cancers will become more aggressive over time, Gleason scores usually remain stable for a few years.)

Asa ca, la trei luni de la operatie, am trecut la „sezonul doi”. Adica intalnirea cu oncologul. Care mi-a recomandat tratament hormonal, iar apoi radioterapie. Posibil si chimio, dar e prea devreme de estimat. Si mult analize. Pentru ca bestia asta de cancer la prostata are prostul obicei sa se dea de trei ori peste cap si sa se transforme in cancer de oase. Asa ca am de facut saptamana viitoare o scintigrafie osoasa, unde am inteles ca te tine asa, la vreo 3-4 ore… Apoi iar de facut analize multe de urina, sange. Si, evident, PSA-ul. Fac o paranteza aici, ca sa va rog, pe toti care cititi randurile astea, sa dati share, sau sa ii rugati pe toti barbatii pe care ii stiti peste 45-50 de ani sa-si faca aceasta analiza de PSA. Le poate salva viata! Vedeti ca am mai scris pe blog despre asta, daca e nevoie de mai multe amanunte.

Apropo, pentru cei care nu stiu, cancerul meu este unul de prostata si operatia am avut noroc s-o fac la Spitalul Monza, unde dl. doctor Cristian Surcel m-a operat laparoscopic, cu robotul, deci la cel mai inalt nivel tehnologic posibil acum la nivel mondial. Refacerea a fost ok, deci fizic sunt ca nou 😊 Insa e un cancer parsiv, pe care nu-l simti si lucreaza pe dedesubt…

Ei… si aici ajungem la partea cu Romania. Daca ce am scris mai sus e valabil oriunde in lume, specificul national incepe sa se simta de aici inainte. Mai exact, cand a trebuit sa-mi programez RMNul si CT-ul (computer tomograf). Am sunat la toata lista de spitale care au dotarea corespunzatoare si am avut un singur raspuns: daca doriti cu decontare de la Casa de Asigurari, reveniti dupa luna iulie, ca nu mai sunt fonduri! Sau, mai exact, fa-ti matale examenele astea pe banii tai, ca noi nu-ti decontam nimic. Costurile sunt in jur de 1500 de lei. Pe bune? Pai aici intarzierile in tratament chiar sunt fatale, despre ce vorbim?

Ok, discutia nu este despre cati bani e vorba, sau daca am sau nu suma asta, ci de principiu. Asadar, m-am chinuit sa invat de copil, in scoala, in liceu (m-am dus la cel mai bun liceu din vremea mea, la Sf. Sava), crezand ca voi avea de castigat in viata daca reusesc sa intru acolo. Apoi in facultate am invatat pe branci, am terminat in top 10 pe tara, ca sa intru in cercetare, sa fiu mai sus, mai performant, mai valoros. Lucram ca nebunul la plansele alea format A0, unde proiectam masini-unelte, in probabil una din cele mai grele facultati. Desi Politehnica nu mi-a placut, pentru ca visul meu a fost sa devin arhitect, dar asta e o alta poveste, poate v-o zic vreodata…

A venit revolutia, s-a sters tot ce era inainte, reset, am luat-o de la capat si am dat la o parte tot ce construisem pana atunci. Am inceput sa vand pagere, din usa-n usa, am trecut la next level, la telefonie mobila, la Connex, apoi Vodafone, unde m-am straduit sa fiu cat mai bun acolo unde eram. Asta nu e un CV, nu caut job, doar vreau sa spun ceva: ca mereu am muncit mult, cu salarii bune, nu ma plang, dar am si platit taxe pe masura. Adica foarte mari! DE CE??? Ca la operatie nu am primt un leu de la stat. Iar acum, RMN si CT mi le fac pe banii mei. Sau, poate vreau sa ma programez in iulie. Baai, pai in iulie s-ar putea sa fie cam tarziu pentru ce-mi trebuie mie acum, nu credeti? Voi aia de la Casa de Asigurari, sau de la Ministre, sau mai exact, de la PSD, stiti ce-i aia cancer si ca asta nu prea iarta?

Unde s-au dus banii pe care i-am platit pe asigurari medicale zeci de ani? Poate la aia de sunt asistati social, ca sa iasa la vot PSDul?? Si care, in noptile in care eu invatam, sau lucram, ei faceau betii si adormeau prin santuri? Asa ca sa nu ma mai intrebati de ce ies in Piata sa strig impotriva Ciumei Rosii! Care e, de fapt, o alta boala fatala, ca si cancerul. Dar Romaniei.

Nu o mai lungesc. Este clar ca a fi bolnav de cancer, in Romania, e un lux. Pentru ca PSDul are „grija” de tine si, chiar daca legal, ofocial, declarativ, tratamentul de cancer este gratuit, trebuie sa vii cu bani de acasa. E adevarat, cand e vorba de sanatate, nu te mai uiti la bani, dai oricat. Eu sunt norocos ca-i am. Dar alti bolnavi de cancer? Si cand banii mei s-or termina, merg in piata si pictez Rapirea din Serai pentru o suta de lei, ca sunt sigur ca se va vinde in anii de glorie ce urmeaza sub conducerea Globinei.

Dar cum ar fi fost sa-i fi spus si eu statului, la care am cotizat peste treizeci de ani, auzi, stii ce? Vino asa, mai incolo dupa taxe, ca acum nu am fondurile necesare.

Ok, pana acum doar m-am plans, dar nu am venit cu nicio propunere. Iaca, am si solutii:

– de ce sa fiu obligat sa platesc asigurari de sanatate la stat? Le platesc unde vreau eu, la privat si raspund pentru decizia mea. Dar nici nu apelez la sanatatea de stat.

– de ce nu se poate sa platesc eu acum RMN, CT si ce-o mai fi, iar apoi statul sa-mi deduca sumele platite din taxe, impozite, sau viitoarele asigurari?

– de ce nu se poate sa platesc acum, apoi, cand vin banii la bugete, sa-mi dea banii inapoi?

Nu mai continui, ca sunt convins ca nu lipsa de solutii e problema, ci lipsa de dorinta de a se rezolva ceva. Propunerile mele de mai sus inseamna doar niste aplicatii banale de customer account, care sa tina socotelile astea. Nu se vrea sa se faca asa ceva, ca nu mai castiga baietii destepti.

Din pacate, noi, bolnavii de cancer din Romania, suntem condamnati, pe langa boala, si de geografie: pentru ca suntem in Romania. Iar sistemului corupt ii e foame de bani, trebuie sa-si alimenteze baronii si conducatorii cu averi colosale. De unde vin aceste averi? De la cei care si-au tocit coatele pe bancile scolii, sa-si ia examenele cu note mari, sa aiba salarii mari, sa plateasca taxe babane ca sa aiba ei de unde sa fure…

Altfel, toate bune, sa ne auzim sanatosi!