The TELEORMINATOR

Cand Dragnea si Tudose au iesit in crucea noptii dupa sedinta de pomina, aratau ca doi boxeri. Unul mai sifonat ca altul… Nu stiu care a fost raportul de forte sau de pumni, dar amandoi erau invinsi la puncte!


Ceilalti din CEX aratau ca la priveghi, sau de parca erau la coada la Sfanta Paraschieva… O scena incredibila, la zece luni dupa ce partidul a castigat alagerile cu cel mai mare scor ever. Fara opozitie, cu toate butoanele la ei, insa dotati cu o putere extraordinara de auto-distrugere. Care este data de problemele personale ale lu’ Dragnea, cu furaciunile si smenurile facute ani de zile. Ca pe timpul razboiului, cand lozinca era „totul pentru front, totul pentru victorie!”, acum PSDul condus de el functioneaza la fel, „totul pentru front, totul pentru Dragnea!”
Probabil si-au dat seama de penibil, iar vineri 13 au rasarit ca dupa ploaie, veseli si radiosi. Ce mai, o mare de zambete. Au aratat ca au ingropat securea razboiului, au fumat pipa pacii. Tudose o mai fi si stropit-o cu ceva 😊
Insa Dragnea e un animal politic puternic si orgolios. Care nu uita si nu iarta. Acum este ca un leu ranit, si devine cu atat mai fioros. „I’ll be back!” scrie pe el. Deja a dat semnul revenirii, s-a plasat la nivelul lui Tudose – care e mai inalt – si a gasit o noua tinta sa o arunce propriului electorat si la televiziunile prietene spre sfartecare: Iohannis e de vina! Drept care el nu se mai duce la Cotroceni decat dupa ce pleaca Klaus de acolo. Pai, eu zic ca mai are de asteptat vreo 7 ani…
Tudose s-a distantat instant, zicand ca el are o relatie institutionala corecta cu presedintele. Whaaat? Ce dracu’, ma’ Mihai, ce vorbiram noi inainte sa iesim impreuna la declaratii?
Asadar, razboiul nu s-a terminat. Abia acum s-au definit echipele si o sa inceapa pe bune. Ponta, fugi si-ti ia niste popcorn, ca abia acum ai ce vedea la televizor.
Dar noi, ceilalti, ce vina avem?