The Show Must Go On

MGxG

Initial, mi-am zis ca nu mai scriu nimic. In perioada asta, Facebook imi tot aminteste ca acum fix doi ani am fost diagnosticat cu cancer si internat pentru operatie. Nu mai vreau sa scriu de asta, pentru ca ii dau prea mare importanta si pe urma bestia si-o ia-n cap. Cancerul. Si nu mai vreau asta, vreau sa merg mai departe ca un om norma, fara sa ma gandesc la el…

Insa apoi mi-am amintit, de fapt, motivul pentru care am inceput sa scriu de boala mea, chiar atunci cand eram in spital. Pentru ca am vrut sa ajut. Pe alti barbati curajosi, sau poate fricosi ca mine, insa care nu s-au dus la un control la urolog, sau nu au stiut ca exista o analiza ce se cheama PSA si care poate semnaliza din timp orice disfunctie a prostatei. Si, care e atat de usor de realizat, la orice recoltare de sange. Pe cat e de simpla analiza, pe atat de importanta, pentru ca este primul semn de avertizare ce poate chiar salva vieti, daca este sesizat in timp util.

MGxG
MGxG

Atunci am luat decizia sa fac cat mai cunoscuta povestea asta cu analiza PSAului si rolul ei, s-o popularizez. In decembrie 2017 si lunile urmatoare, am scris multe articole aici, pe blogul meu, despre cum am fost diagnosticat cu cancer, apoi ajuns la operatie, sederea in spital, cum a decurs ulterior recuperarea si, in concluzie, ce inseamna sa fii bolnav de cancer in Romania. Am primit sute de mesaje, telefoane, urari si incurajari, dar si intrebari concrete despre asta. Sau am ascultat povestile unor prieteni care, insa, nu au vrut sa faca publica durerea si suferinta lor. Chiar mi s-au ceur sfaturi, sau idei, ori solicitari de indrumare etc. Nu ma pricep la medicina deloc, asa incat nu am avut ce sa povestesc decat despre experienta mea de pacient.

Chiar intentionam atunci sa infiintez o fundatie prin care sa aduc in atentie cat mai multora importanta controlului periodice a prostatei dupa 40 de ani si a analizelor aferente, deoarece noi, barbatii, aproape toti avem sau vom avea probleme cu aceasta. Mi se parea ca pot sa fac asta si ca o voi face.

Am iesit din spital, m-am luat cu recuperarea, cu radioterapia, tratamentul hormonal, cu analizele, cu mers la controale, d-astea normale in situatia mea. Apoi mi-am mai luat niste proiecte de colaborare, am mai pictat, am muncit apoi luni de zile pentru expozitia mea de pictura de asta primavara, de la Bruxelles, am inceput sa fac cursuri de desen, voluntariat si multe altele… Adica, mai pe scurt, mi-am umplut timpul atat de mult incat sa nu mai am timp liber. Daca l-as avea, mi se pare ca l-as irosi, iar eu acum apreciez cu totul altfel fiecare secunda. La adevarata valoare. Fraier sunt ca abia la varsta asta am ajuns la concluzia asta…

In fine, am abandonat ideea fundatiei. Ori a activitatii in sprijinul diagnosticarii intr-o faza incipienta, constientizarii sau prevenirii cancerului de prostata. Sau cum s-o numi, sigur ati prin ideea…

Insa acum cateva zile am primit un mesaj pe Messenger, apoi un telefon de la cineva, necunoscut, care are tatal intr-o situatie destul de asemanatoare cu cea in care am fost eu si care mi-a solicitat cateva informatii mai concrete si chiar sfaturi. L-am intrebat cum a ajuns la mine si mi-a spus ca a cautat pe net articole despre cancerul de prostata si asa a citit ce am scris pe blogul meu. Va dati seama ca m-am bucurat ca am putut ajuta inca pe cineva,… (dar, mai ales, la cat sunt de narcisist.)

Apoi, gandind mai profund, atata cat sunt eu in stare, am ajuns la concluzia ca poate nu fac bine sa nu scriu mai departe despre asta, pentru cei care au nevoie sa afle din experienta traita de mine. Iar ideea aia cu fundatia incepe sa mi se para, din nou, de luat in seama la modul foarte serios.

Dar habar n-am ce sa fac in sensul asta. Stie careva dintre voi, sau vi se pare o prostie?

Sunt bolnav de cancer in Romania. Ce lux!

Spitalul Monza

Sunt unul dintre cei care am privilegiul sa fiu bolnav de cancer. Va explic imediat de ce priviligiu. De cand am aflat ca am boala, pe la inceputul lui noiembrie, am citit ceva mai multe despre cum sta chestia asta cu cancerul. Sunt multe pareri. Unii zic ca niste celule, la un moment dat, o iau razna si se transforma. Ori ca e genetic. Altii zic ca e sigur un element generator, ca de pilda, stresul. Sau fumatul, sau expunerea la soare, sau consumul excesiv de E-uri, sau de ce vreti voi. Sunt si pareri ca toti avem o forma sau alta, dar nu se manifesta. Iar altii zic ca, pur si simplu te imbolnavesti din ghinion! Asta e, la norocul meu inseamna ca eu am privilegiul sa fiu bolnav, ca nu cred i se da cuiva slab asa povara, ci doar celor puternici, care-l pot duce! Desi eu niciodata n-am fost puternic… si niciodata n-am fumat.

Spitalul Monza

Evident ca in prima faza, normal, te sperii si-ti zici Ooops, baga-mi-as, am belit-o! Apoi, usor-usor, iti revii si o iei, cat de cat sistematic, sa vezi ce-i de facut. La mine au fost multe de facut. Si inca mai sunt. Nu cred ca exista cancer simplu. Exista forme mai usoare, mai putin agresive. Insa la cancer nimic nu e usor. Nici macar daca te impaci cu ideea…

Am retrait, in perioada de inceput, pana m-am pregatit de operatie, toate etapele alea pe care le invatam la cursurile de Change Management, de la faza de denial, ca nu ti se poate intampla tocmai tie, pana la acceptare, apoi suflecarea manecilor, scuipat in palme, pus mana pe cazma si Gata, hai, frate, pe viata si pe moarte! Aici e chiar pe bune expresia…

Adevarul e ca, uneori, ma mai apuca asa, mici crize d-ale cretine, in care zici ca nu e drept, ca ai fost cumpatat, ai mancat sanatos, n-ai facut excese de nici un fel, ca nu meriti asta. Dar nimeni nu merita! Asa ca trec repede, iti stergi lacrimile si o iei de la capat. Dar asta ramane intre noi, sa n-o mai ziceti nimanui, ca nu vreau sa se stie 😊

Bine, eu am fost si norocos. Aici, pe bune! Ca am avut curajul sa spun public ce mi se intampla si-atunci voi, prietenii mei, mi-ati sarit in ajutor asa cum nu credeam ca se poate. Gandurile voastre bune, mesajele, discutiile, incurajarile, sfaturile, recomandarile, toate au avut rolul sa ma ajute sa trec mai usor peste. Oho, cat de important e sa nu fii singur in fata dusmanului, nici n-aveti idee!

Multi dintre voi mi-ati recomandat calea credintei. Sunt multi oameni care s-au vindecat prin credinta, post, rugaciuni si alte solutii alternative, diferite de medicina „ortodoxa”. Cred asta. Si eu vorbesc cu Dumnezeu, ca-mi e frica si e firesc sa-I cer ajutorul, Insa, ce nu stiti, cand vreau sa-I vorbesc lui Dumnezeu, nu ma uit in sus, ma uit in oglinda…

Cancerul meu este mai agresiv decat se stia inainte de operatie. In urma biopsiei dinainte, aveam un scor Gleason de 7. Dupa operatie, examenul anatomopatologic a constatat ca e mai agresiv, cu scor de 8. Asta inseamna naspa… (Wikipedia: Tumors with Gleason scores 8-10 tend to be advanced neoplasms that are unlikely to be cured. Although some evidence suggests that prostate cancers will become more aggressive over time, Gleason scores usually remain stable for a few years.)

Asa ca, la trei luni de la operatie, am trecut la „sezonul doi”. Adica intalnirea cu oncologul. Care mi-a recomandat tratament hormonal, iar apoi radioterapie. Posibil si chimio, dar e prea devreme de estimat. Si mult analize. Pentru ca bestia asta de cancer la prostata are prostul obicei sa se dea de trei ori peste cap si sa se transforme in cancer de oase. Asa ca am de facut saptamana viitoare o scintigrafie osoasa, unde am inteles ca te tine asa, la vreo 3-4 ore… Apoi iar de facut analize multe de urina, sange. Si, evident, PSA-ul. Fac o paranteza aici, ca sa va rog, pe toti care cititi randurile astea, sa dati share, sau sa ii rugati pe toti barbatii pe care ii stiti peste 45-50 de ani sa-si faca aceasta analiza de PSA. Le poate salva viata! Vedeti ca am mai scris pe blog despre asta, daca e nevoie de mai multe amanunte.

Apropo, pentru cei care nu stiu, cancerul meu este unul de prostata si operatia am avut noroc s-o fac la Spitalul Monza, unde dl. doctor Cristian Surcel m-a operat laparoscopic, cu robotul, deci la cel mai inalt nivel tehnologic posibil acum la nivel mondial. Refacerea a fost ok, deci fizic sunt ca nou 😊 Insa e un cancer parsiv, pe care nu-l simti si lucreaza pe dedesubt…

Ei… si aici ajungem la partea cu Romania. Daca ce am scris mai sus e valabil oriunde in lume, specificul national incepe sa se simta de aici inainte. Mai exact, cand a trebuit sa-mi programez RMNul si CT-ul (computer tomograf). Am sunat la toata lista de spitale care au dotarea corespunzatoare si am avut un singur raspuns: daca doriti cu decontare de la Casa de Asigurari, reveniti dupa luna iulie, ca nu mai sunt fonduri! Sau, mai exact, fa-ti matale examenele astea pe banii tai, ca noi nu-ti decontam nimic. Costurile sunt in jur de 1500 de lei. Pe bune? Pai aici intarzierile in tratament chiar sunt fatale, despre ce vorbim?

Ok, discutia nu este despre cati bani e vorba, sau daca am sau nu suma asta, ci de principiu. Asadar, m-am chinuit sa invat de copil, in scoala, in liceu (m-am dus la cel mai bun liceu din vremea mea, la Sf. Sava), crezand ca voi avea de castigat in viata daca reusesc sa intru acolo. Apoi in facultate am invatat pe branci, am terminat in top 10 pe tara, ca sa intru in cercetare, sa fiu mai sus, mai performant, mai valoros. Lucram ca nebunul la plansele alea format A0, unde proiectam masini-unelte, in probabil una din cele mai grele facultati. Desi Politehnica nu mi-a placut, pentru ca visul meu a fost sa devin arhitect, dar asta e o alta poveste, poate v-o zic vreodata…

A venit revolutia, s-a sters tot ce era inainte, reset, am luat-o de la capat si am dat la o parte tot ce construisem pana atunci. Am inceput sa vand pagere, din usa-n usa, am trecut la next level, la telefonie mobila, la Connex, apoi Vodafone, unde m-am straduit sa fiu cat mai bun acolo unde eram. Asta nu e un CV, nu caut job, doar vreau sa spun ceva: ca mereu am muncit mult, cu salarii bune, nu ma plang, dar am si platit taxe pe masura. Adica foarte mari! DE CE??? Ca la operatie nu am primt un leu de la stat. Iar acum, RMN si CT mi le fac pe banii mei. Sau, poate vreau sa ma programez in iulie. Baai, pai in iulie s-ar putea sa fie cam tarziu pentru ce-mi trebuie mie acum, nu credeti? Voi aia de la Casa de Asigurari, sau de la Ministre, sau mai exact, de la PSD, stiti ce-i aia cancer si ca asta nu prea iarta?

Unde s-au dus banii pe care i-am platit pe asigurari medicale zeci de ani? Poate la aia de sunt asistati social, ca sa iasa la vot PSDul?? Si care, in noptile in care eu invatam, sau lucram, ei faceau betii si adormeau prin santuri? Asa ca sa nu ma mai intrebati de ce ies in Piata sa strig impotriva Ciumei Rosii! Care e, de fapt, o alta boala fatala, ca si cancerul. Dar Romaniei.

Nu o mai lungesc. Este clar ca a fi bolnav de cancer, in Romania, e un lux. Pentru ca PSDul are „grija” de tine si, chiar daca legal, ofocial, declarativ, tratamentul de cancer este gratuit, trebuie sa vii cu bani de acasa. E adevarat, cand e vorba de sanatate, nu te mai uiti la bani, dai oricat. Eu sunt norocos ca-i am. Dar alti bolnavi de cancer? Si cand banii mei s-or termina, merg in piata si pictez Rapirea din Serai pentru o suta de lei, ca sunt sigur ca se va vinde in anii de glorie ce urmeaza sub conducerea Globinei.

Dar cum ar fi fost sa-i fi spus si eu statului, la care am cotizat peste treizeci de ani, auzi, stii ce? Vino asa, mai incolo dupa taxe, ca acum nu am fondurile necesare.

Ok, pana acum doar m-am plans, dar nu am venit cu nicio propunere. Iaca, am si solutii:

– de ce sa fiu obligat sa platesc asigurari de sanatate la stat? Le platesc unde vreau eu, la privat si raspund pentru decizia mea. Dar nici nu apelez la sanatatea de stat.

– de ce nu se poate sa platesc eu acum RMN, CT si ce-o mai fi, iar apoi statul sa-mi deduca sumele platite din taxe, impozite, sau viitoarele asigurari?

– de ce nu se poate sa platesc acum, apoi, cand vin banii la bugete, sa-mi dea banii inapoi?

Nu mai continui, ca sunt convins ca nu lipsa de solutii e problema, ci lipsa de dorinta de a se rezolva ceva. Propunerile mele de mai sus inseamna doar niste aplicatii banale de customer account, care sa tina socotelile astea. Nu se vrea sa se faca asa ceva, ca nu mai castiga baietii destepti.

Din pacate, noi, bolnavii de cancer din Romania, suntem condamnati, pe langa boala, si de geografie: pentru ca suntem in Romania. Iar sistemului corupt ii e foame de bani, trebuie sa-si alimenteze baronii si conducatorii cu averi colosale. De unde vin aceste averi? De la cei care si-au tocit coatele pe bancile scolii, sa-si ia examenele cu note mari, sa aiba salarii mari, sa plateasca taxe babane ca sa aiba ei de unde sa fure…

Altfel, toate bune, sa ne auzim sanatosi!