Poveste de iarnă…

Povestea de azi pleaca de la o amintire de-acum doi ani, pe care mi-a adus-o in atentie Facebook putin mai devreme. Suna asa:

LILI-BLUE A FUGIT DE ACASA! Cand ne-am intors de la Revelion, nu am mai gasit-o in curte. Cel mai probabil, s-a speriat de la artificiile date de vecini (am gasit pe alei un adevarat arsenal) si a sarit gardul, cu toate ca e inalt. Am atasat si niste poze, poate ca ajuta un SHARE. Ca semn distinctiv, are un ochi albastru si unul caprui.

Am cautat-o prin cartier atunci noaptea, apoi ieri toata ziua, pe toate strazile si pe campurile din imprejurimi. Are medalion la gat cu numele ei si numerele noastre de telefon, este microcipata. Unii vecini mi-au spus ca la revelioanele trecute si cainii lor au evadat la fel, unii s-au intors dupa 3 zile. Acum plec iar sa mai caut, mai ales pe campurile din jur, poate s-a refugiat pe undeva.

Din experienta voastra, ce ar trebui sa mai fac?

Multumesc mult!

Acum doi ani ne-am petrecut revelionul in Centrul Vechi. Dimineata, cand am venit acasa, nu am mai gasit-o in curte pe Lili-Blue. Fugise, speriata de artificii. Ne-am intors pe la sase dimineata acasa si imediat dupa aceea am plecat pe campuri sa o caut. Mergeam incet, cu geamurile din fata deschise, sa o pot chema. Ma mai opream din cand in cand, coboram din masina, o strigam, bateam din palme, fluieram, nimic! Mai starneam diversi caini de prin curti mai indepartate, sau din haite d-astea aciuite pe undeva, marginas. Acolo chiar ma duceam, crezand ca s-o fi lipit si ea de vreuna. Nimic.

Sincer, eram disperat. Am dat de veste pe Facebook, pe mail catre intreg cartierul, peste tot pe unde speram sa pot gasi ajutor. Pe intai ianuarie am cautat toata ziua, in mai multe ture. Oricum, acasa nu era de stat, era o atmosfera ca de inmormantare, nu vorbea nimeni cu nimeni, treceam unii pe langa ceilalti prin casa, ca umbrele. Exact ca la priveghi. Cine are pet, stie ca te atasezi atat de mult, incat face parte din familie. Am dormit numai cu gandul ce-o fi cu ea, mai ales ca era ger, frig tare. Noaptea a fost de cosmar: pe unde-o fi, ce-o face? Pe doi ianuarie, iar am inceput cautarea, in zadar. Am mers si pe strazile adiacente, ma gandeam ca o fi calcat-o vreo masina, nu era obisnuita cu traficul, nu stia sa traverseze, la noi in cartier trec prin fata casei maxim cinci masini pe zi… Deja sperantele erau spre zero, ma agatam totusi de un fir de speranta. Daca vine, totusi, dupa ce isi gaseste linistea si o razbeste foamea, ca nu mai are ce manca? Stiam de pisici, ca daca sunt duse la kilometri, reusesc sa se intoarca acasa. Nu stiam de caini. Si nici nu voaim sa caut pe net, eram paralizat de frica. Pe la trei dupa-amiza, suna telefonul! Numar necunoscut… DACA??? Un domn (Robert Negulescu – multumim inca o data!) care-mi spune ca a gasit-o, undeva pe Sisesti, langa Gradinita lui David, intr-o curte interioara a unui bloc. El insusi avea caine, e iubitor de animale si vazuse numarul de telefon pe banutul ei de la gat. In cinci minute eram acolo si am vazut-o! Am luat-o in brate, mai mult fortat, ea nu voia. Era plina de ciulini si zdrentuita toata si, ce mi s-a parut de-a dreptul uimitor, nu m-a recunoscut! Clar, traumatizata. Am dus-o acasa, in casa nu se ducea in locurile ei, nu prea a mancat, mai mult se ascundea pe sub chestii sau prin colturi… I-a luat cateva zile sa-si revina. Ma gandeam, saraca, ce-o fi facut ea doua nopti si doua zile in salbaticie, practic, fara sa fie invatata cu asta si sa stie regulile. In sfarsit… Se zice ca sa nu-ti dea Dumnezeu ce poti duce. Nici pentru un caine nu cred ca e de dorit.

Photo credit: Ana Gheorghe 🙂 

Dupa ce am gasit-o si am dat de stire pe Facebook, ma suna Roxana Matei. Prietena mea, fosta colega de liceu, mare iubitoare de animale si salvatoare a multora, cea de la care am si adoptat-o pe Lili-Blue, in urma cu trei ani. Cand am vazut-o data pentru adoptie, nici Ana, nici eu nu eram convinsi ca vrem caine, pentru ca o aveam deja pe doamna Pisi si na! ea era stapana casei, ea trebuia sa decida pe cine accepta. I-am si spus Roxanei ca atunci cand vine cu Lili-Blue, daca ramane sau nu, decide doamna Pisi. Norocul e ca, imediat cat a venit la noi, Lili-Blue a sarit direct in bratele Anei, iar cu doamna Pisi nu a avut nicio problema. Asa ca a ramas. Asta se intampla intr-o dupa-amiza de duminica din martie. Iar eu atunci a trebuit sa plec sa caut prin tot Bucurestiul cusca de caine. Am luat-o de la Hornbach, am montat-o in seara aia, dar nu stiu daca Lili-Blue a dormit mai mult de doua nopti afara de cand e la noi. Cred ca mai multe am dormit eu, ca vara am ambitia ca o noapte sa o dorm afara in gradina… 😊

Asa, sa revin, deci ma suna Roxana: Ce bine c-am vazut pe Facebook direct mesajul c-ai gasit-o, ca daca-l vedeam pe ala initial, muream de inima…. I-am povestit toata tarasenia si ne-am bucurat ca s-a terminat cu bine…

Abia ne linistisem ca, de sfantul Ion, pe 7 ianuarie, cand ne-am intors seara de la birou, iar disparuse Lili-Blue! Am mers la agentii de paza de la intrarile din cartier, sa-ntrebam daca a iesit un caine pe-acolo, nu vazusera. Dom’ne, da’ au fost artificii astazi? Sigur, pai cum? E sfantul Ion si au dat ca lumea, cu tot ce nu s-a explodat la revelion!… IAR???? Se facuse deja noapte, iar am mai dat o tura prin locurile pe care le tot calcasem cu doar o saptamana in urma. Nimic… si din nou o noapte de cosmar.

A doua zi dimineata, pe la 7 jumătate, telefonul! Am gasit o catelusa, Lili-Blue, e a dumneavoastra? Vin imediat, unde sunteti? (Multumim, Raluca Nescu, saru’ mana!) Prin Damaroaia, undeva pe langa strada Jiului! Am ajuns cat de repede am putut si-am gasit-o intr-o scara unui bloculet nou, cochet, iar ca s-o tina pe loc, Raluca i-a dat niste cremvursti, ceva, sa nu iasa in strada si sa dispara… Deci Lili-Blue facuse in noaptea aia, prin gerul bobotezei (chiar a fost frig atunci!) cam zece kilometri, nu stiu pe unde o luase… Ca sa ma astepte, Raluca intarzia la job, asa ca am scos-o eu pana undeva la metrou, sa mai salveze din timp. M-am oferit s-o duc, dar cu metroul ajungea cel mai rapid.

Din cauza mea, anul asta nu am putut pleca nicaieri si am facut revelionul acasa. Cu ocazia asta am vazut si noi ce nebunie a fost la miezul noptii cu artificiile: Afganistan in toata regula, parca bubuia toata planeta! De 12 ani, de cand ne-am mutat aici, nu am mai facut revelion acasa, asa ca nu imi dadeam seama de magnitudinea zgomotului. Abia acum am realizat prin ce a trecut ea acum doi ani, cand a fugit.

Acum, saraca Lili-Blue nu era afara, era in casa, o tineam lipita de mine si tot era absolut terorizata, simteam cat de tare tremura, efectiv se zguduia. De frica, la un moment dat chiar a facut pe ea, pe hol. In conditiile in care nu face in casa niciodata. Oricum, zilele astea a mers peste tot lipita de noi prin casa, de frica, atunci cand auzea pocnind artificii.

Pentru ca sunt patit si e clar ca artificii vor fi mereu de revelion, sau cu alte ocazii, imi permit cateva sfaturi, pentru cei cu animale si nu numai:

– puneti-le la zgarda un banut cu numarul de telefon; nu e scump, vreo 30-35 de lei, dar e nepretuit: le salveaza viata!

– ganditi-va cand vor fi artificii peste an. Atunci nu le lasati pe afara, inchideti-le in casa, sau stati cu ele. Clar vor fi traumatizate si actioneaza fara sa le puteti anticipa reactiile. Am auzit de caini care lesina sau chiar au crize de epilepsie in astfel de situatii. Fug ca nebunii si nu cred ca mai stiu drumul inapoi…

– daca vedeti animale scapate, sau ratacite, incercati sa va apropiati sa vedeti daca puteti identifica stapanul pe zgarda, sau pe banut. Nici nu stiti ce bucurie produceti si ce multumiti veti fi ca ati salvat o viata!

Ce am invatat eu de-aici: ca, in general, cei care se uita la un caine ce pare pierdut sau fugit, sunt tineri. Sunt saritori, le plac animalele, le cheama si se uita la banutul lor, pe care vad informatiile de contact, pentru ca stiu sa le caute acolo. E un proces de educare si, putin cate putin, incepem si noi sa ne miscam in directia buna.

Si inca ceva, important! Oamenii sunt buni, doar dati-le ocazia sa v-arate asta!

Majestate, aiasta ce-a fost?…

Maiestate, nici nu stii ce lovitura le-ai dat tuturor bolsevicilor, comunistilor si urmasilor, urmasilor lor. Mortala. Au vazut si ei ce inseamna dragostea unui popor pentru adevaratele repere, adevaratii leaderi, adevaratele valori si adevarata istorie. Care nu iarta si nu uita.

Probabil 90% din populatia actuala a Romaniei, nu l-a prins pe Rege domnind. Deci, marea majoritate vorbim din povesti, amintiri de la ai nostri sau din familie, sau din ceea ce am vazut prin documentare, interviuri sau ce-am mai citit. Fiecare ce-o fi inteles, in legea lui. Insa toti, uniti, am iesit pe strazi, am stat la cozi, am aruncat cu flori, ne-am inchinat, am mers de-a lungul traseului, sau am stat de-a lungul sinei de tren, sau pe peroane prin gari, sa te zarim o clipa. O clipa de Speranta, de Lumina, de Mandrie, de Incredere. Ca parca-parca, putem sa ne ridicam din genunchi si sa ne uitam in sus. Tu ai putut, cand totul iti era impotriva. Si ne-ai aratat ca si noi putem, daca chiar ne dorim asta. Cu moartea pe moarte calcand… parca are un alt sens acum.

A! Si am plans si am jelit. Sincer!

Maiestate, ne-ai ridicat cu tine in stratosfera! Acum depinde doar de noi, de fiecare din noi, cat de mult stam aici, unde e aerul tare, dar atat de curat. Si lumina soarelui, atat de stralucitoare. Om sti sa planam, sa plutim, sa ne mentinem, asa, precum un copil care face primii pasi? Sau vom cadea, iar, in mocirla noastra?… Iar de-atat de sus, caderea uneori poate fi fatala.

Am mai remarcat ceva: oamenii au plans plecarea Regelui, indiferent de optiunile lor politice! Vedeti, exact asta inseama sa fii rege: sa te ridici deasupra mizeriei politicianiste, deasupra discursurilor sforaitoare si a promisiunilor cu salarii si pensii nemuncite si de nicaieri, sa nu ai legatura cu marsaviile care injunghie pe la spate exact esenta unei democratii, justitia, pe care unii o siluiesc din orice pozitie si dupa bunul plac! Sau dupa nevoi, ca asa i-au invatat pe ei comunistii, cu logo-ul lor: „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”! Exact asta aplica Dragnea acum in Parlament, comunismul cu fata umana. Dar si fardata cu esente scumpe, mai ales cu esente de ulei de palmieri (ca d-aia si-a cumparat omu’ in Brazilia plantatiile alea) si asortata cu vile somptuoase, si cu bolizi cat mai puternici, si cu averi in toata lumea. Scump, doamna, scump! Dincolo era mai ieftin… Pai, da, la Ceausescu comunismu’ era mai ieftin, ca era frica mare de Sefu’!

Bestia comunista a simtit lovitura! E ranita in orgoliu, simte mirosul de sange, isi arata fata hada si incepe sa-si ranjeasca coltii, sa se apere. Pai, cum adica? Sa dispara asa, intr-o zi, toata istoria masluita de ea, cu ajutorul tancurilor rusilor, timp de 70 de ani? A vazut ce impact enorm pentru Romania si prestigiul ei, ca aproape toate casele regale ale Europei, cel mai albastru sange posibil, s-a unit la Bucuresti si a venit, intr-o recunoastere sincera a valorii si anvergurii Majestatii Sale. Niciunul din cei invitati nu a jucat vreun rol cat de cat aproape de cel jucat de Mihai I in istoria celui de-al doilea razboi mondial, in istoria omenirii, pana la urma. Stiau ca vin nu doar obligati de legaturile de familie, ci si obligati de istorie. Si asta merita respectul nostru!

Hidra rosie a vazut milionul de oameni in toata tara plangandu-si Regele in strada! Restul de pana la 20, sau cati om mai fi, nu cred sa nu fi vazut la televizor Despartirea tarii de Regele sau. Toti cu regret, sau, cel putin cu un nod in gat. Nu poti fi altfel decat mandru, cand esti coplesit de atata bucurie ca Romania poate organiza asa ceva decent si de bun gust, prezenta onorata si de intreaga elita regala europeana, nu aia aleasa, ci aceea cu sange nobil si innobilat, de sute de ani.

Ooo, si ce diferenta mai evidenta decat cea dintre grupul invitatilor de afara si politicienii nostri, crispati, ciobani (sa ma scuze oamenii astia, care muncesc din greu), marlani. Multi la prima generatie incaltata in sandale, cu sosete albe, care s-au ajuns in fruntea unei liste de partid, apoi in fruntea tarii. Si care cred ca toti suntem la fel de prosti, pe cat sunt ei de smecheri. Si care-si fac legile cum vor, doar-doar vor putea sa fure cat vor si, apoi, sa se scape pe ei…

Acum am invatat de la Majestatea Sa un lucru: rabdarea si iertarea. Spunea, intr-un interviu, ca nu trebuie sa ajungem sa uram pe cineva, e gresit, ca asta nu ne face decat rau noua insine, nu celui pe care-l uram. Indiferent cat de ticaloase vor fi noile legi ale justitiei, indiferent ce rahaturi de legi fiscale vor baga astia, acum cred ca va veni, candva, un moment de decontare. In care toate li se vor intoarce in fata si atunci vor fugi, ca potarnichile, care incotro. Sunt convins de asta, dupa ce am vazut reactia Majestatii Sale la mizeriile facute de comunisti, inainte, dar mai ales dupa 90.

Iliescule, si tie iti va veni plata. Fii linistit, nu ma refer la moarte, ci la justitie. Zilele astea comemoram 28 de ani de la o revolutie care nu trebuia sa aiba victime. Era programata in toata Europa de Est, doar la noi a produs peste o mie de morti, ca sa le atarne Iliescu ca breloc, ca decoratie, sa se mandreasca cu ce ne-a mai salvat el de teroristi. Ganditi-va, acum, cand stiti ce inseama adevaratii teroristi prin lume si comparati cu ce definea „terorist” clica FSN in zilele revolutiei…

Cat de impertinent sa fii, ca sef al statului, sa declari ca venirea Regelui in 90 in tara nu a fost o idee buna? Bai, pai tu, cu tac-tu (alt comunist notoriu) si cu toti prietenii tai in crime, ati FURAT tot ce au construit in sute de ani casa regala, familiile boierilor, toate familiile instarite din tara, toti taranii care si-au rupt palmele pe camp ca sa lase ceva copiilor, pe care i-ati denumit chiaburi si repede le-ati pus dignosticul ca au supt sangele poporului. Apoi le-ati confiscat totul si v-ati impartit voi, palate, case, vile, pamanturi, paduri, fabrici, uzine, bijuterii, tablouri si tot ce s-a adunat prin munca atator generatii. Voi ati venit NOAPTEA cu Volgile rusesti, i-ati data afara din casele lor, i-ati trimis la inchisorile comuniste sau la canal, sau direct la executie. Iar pe rege, l-ati indesat intr-un tren de NOAPTE, ca sa dispara cu totul daca se putea, atat din tara, cat si din cartile de istorie.

Regele a renuntat la putere, semnand abdicarea sa, fortata si ilegala, sub santaj, pentru a impiedica impuscarea a peste 1000 de studenti inchisi de comunisti. Iliescu, in schimb, e acuzat de crime impotriva umanitatii, de omorarea a peste 1000 de oameni, acum 28 de ani, ca sa-si poate acorda titlul de “emanat al revolutiei” si sa preia puterea. Fortat si ilegal. Asta e diferenta!

Fiti mandri, comunisti! Traditia de „noaptea ca hotii” pe care ati importat-o de la rusi si implementat-o cu succes in anii de dupa razboi e respectata cu strictete si de Dragnea, Tariceanu si toti lingaii lor. E parte din ADNul lor. Era sa scriu in engleza, DNA… Ptiu, drace!

Pai, Dragnea, esti al treilea om in stat. (Sanchi, hai ca eu stiu ca asta e pentru prostime, sunt convins ca in mintea ta, tu esti al d-intai!) Te-a intalnit, vreodata de cand esti mare tutar, cineva mai cu staif din afara? Te-a primit, sau te-a vizitat? Hmmm,… nu-mi amintesc. Hai, sa-ti zic un pont: i-ai vazut pe invitatii de ieri? Niciunul nu vrea sa dea mana cu condamnati penal. Si nici aia de conduc tarile de unde vin ei, n-ar prea vrea. Te-ai prins?

Scuze, am sarit peste al doilea om, Tariceanu, sluga perfecta a PSD. Despre slugi, numai de bine…

Pai, Nicolicea, acum ca esti tare, frate, seful comisiei nu stiu care, bagat in seama de reporteri si televiziuni, iti dai cu parerea despre legi, dreptate si adevar. De ce nu ai tinut si acum in Parlament acelasi discurs pe care l-ai tinut si-n ’94, cand l-ai vrut pe Rege „persona non grata”? De ce nu ai dat o lege, sau bagai o ordonanta, ceva, ca acum chiar era o urgenta, tocmai murise Regele, sa nu fie primit in tara? De ce nu l-ai intors de pe Otopeni, direct de pe pista, ca doar aveai experienta capatata in 1994? Ca nu era cetatean roman, n-avea pasaport, nu era membru de partid, gaseai tu o mangla, ceva. Ca esti baiat gigel.

Pai, Petrica, zici ca tara nu era pregatita in 1990 sa-l primeasca pe Rege? Da’ tu erai pregatit sa fii prim-ministru? Mmmm? Bai, io cred ca erai: ca doar erai tanar, smecher, oleaca de bataie stiai, limbi stiai, pulover aveai…. Ce mai! Numa’ bun pentru Apaca. Ca sa va dati seama ce hal de om, fosta nevasta a declarat ca Petrica (fara lupul!) mergea la vanatoare in anii lui Ceausescu, pentru ca era nevoit, nu aveau ce manca! Saracii… Cum, ma? Stai tu zeci de ani in vilele partidului, cresti in gasca cu toti copiii nomenclaturistilor, faci tu studii la Tolouse pe vremea lu’ Ceausescu, ai acces la magazinele speciale ale PCR si nu aveai ce manca? Apropo, cel mai misto titlu dupa 90, in Catavencu ala original, de-atunci: „Petrica, ai mancat salam cu Zoia?”

Dar vila de protocol in care ati stat, tu si fosta ta, Mioara (chiar, i-oi fi zis vreodata Miorita?), ea ramanand acolo fara drept si fara sa plateasca, muuulti ani dupa ce nu mai avea voie si dupa ce tu fugisi la alta mandra, era construita de taticul tau, de Walter? Sau era tot vila d-aia rechizitionata, adica furata NOAPTEA de la niste „dusmani ai poporului”?

Hai, pa! Te las, revin alta data la tine, apropos de 1 decmbrie 1990, la Alba Iulia, cand ai facut ce-ai facut Seniorului Coposu…

Pai, Olguto, cum se poate, fata, sa-ti tradezi in asa hal adevaratele repere morale si valori si sa organizezi tu ceremonie de depunere de coroane de flori pentru Rege, inconjurata de mii de…, care te urmeaza ca turma? Cand tu ai facut spume in partidul Tribunului Vadim, injurandu-l pe Rege cu toate cuvintele, abjectia si mizeria din dotare. Ca doar asa te-ai afirmat in politica, de-a dreapta lu’ Vadim. Care (culmea imbecilitatii) si-a numit partidul Romania Mare si-i injura cu stropi pe cei care chiar au infaptuit Romania Mare… Daca s-ar ivi Vadim acum, ar zice ca ai „intinat valorile comunismului”, exact cum a zis Iliescu, gurul sleahtei comuniste de dupa ‚’90, despre Impuscatul. Cred ca ti-ar crapa obrazul de rusine. Sau nu!

Of, mai copii, v-as mai povesti ca abia ce m-am starnit. Lista e lunga, din pacate, dar eu nu mai am vlaga acum, obosesc repede in zilele astea.

Din pacate, inertia maretiei momentului nu a tinut mult, nici macar cateva minute! Efectiv imediat dupa inmormantare, am vazut titluri: cum se imparte averea regelui, cine ce ia, ce si cui ii revina, adevarul crunt despre asa-zisa familie regala si alte cate si mai cate mizerii… Depinde de fiecare din noi cum plutim mai departe, cat de tare ne deschidem aripile, cat de mult luam aerul tare-n piept si cat de tare ne bucuram de stalucirea soarelui. Care de-aici, de sus, se vede mai aproape.  Cativa om cadea! Dar nu toti… Asta e Speranta!

D’aia Daia tot insista cu oaia: ei ne cred turma. Insa unii avem aripi…