Tag: speranța

Posted on

10 August, Cu Bune Și Rele – O Întâmplare Adevărată

Heei, prieteni, eu abia aștept 10 august! Nu știu exact de ce, pentru că am avut atâtea ieșiri în Piață, unele grele de tot, mai ales în iarna lui 2017, când cu ordonanțele 13-14 și cu căcaturile pe care le făcea Dragnea, urmat de slugile lui. Iar în cea de acum un an, ne-am furat-o rău de tot de la jandarmii care, cică, au deturnat o lovitură de stat. Câte gaze am înghițit atunci, câte lacrimi, usturimi și înecăciuni, nu mi-am mai luat-o niciodată. Dar, pentru că așa sunt eu, încerc să trec peste mizeria umană și umilința trăită și să rețin partea bună. Pentru că, pentru mine, 10 august a fost și o întâmplare mișto, care, probabil îmi va marca viața de aici înainte! Hai să vă zic povestea…

Vă amintiți, desigur, că anul trecut number one across the nation a fost hitul cu MUIE PSD. Nu mai reiau de unde a început, știți voi desigur, cert e că atunci era in mare vogă (nu că acum nu ar mai fi de actualitate). Toți din familie ne-am făcut tricouri speciale cu mesajul mobilizator si am plecat la miting. Inițial, Mircea și cu mine, urmând ca să ne vedem mai târziu cu Ana și cu Dan. Pe drum, ne tot arătau oamenii cu degetul și se uitau după noi, iar unii ne opreau să facem poze împreună cu ei, să se vadă clar mesajul de pe tricouri. Era un soare cumplit când am ajuns noi, undeva înainte de ora patru. Simțeam asfaltul topit acolo, în centrul Pieței Victoriei, unde nu e niciodată umbră. Atunci chiar începuseră bezmeticii ăia de jandarmi din stânga guvernului să se încălzească, golind câteva butelii de gaz pe noi. După ce am luat o porție zdravănă de gaz direct în față, ne-am retras la Girafă, unde era umbră și se mai putea respira cât de cât. Acolo, pe o bancă un grup care ne-a văzut a vrut să facă poze împreună cu noi. După care am mai povestit puțin, am aflat că grupul venise special de la Brașov pentru protest și am constatat că avem chiar și prieteni comuni. Apoi una dintre doamne m-a întrebat cum îmi trimite pozele. I-am răspuns că simplu, mă găsește pe Facebook, după Mircea Gheorghe. Ne-am urat toate cele bune și-apoi Mircea și cu mine ne-am întors la locul nostru obișnuit, în primul rând, în fața guvernului. Mai pe seară au venit și Ana și Dan, așa, pentru reîntregirea familiei 😊 Apoi a început distracția…

Ce a urmat știți desigur cu toții, am mai scris și eu aici si am pus pe canalul meu de YouTube acest video cu nebunia de atunci când eram gazați și ne sufocam, ca niște șobolani.

Peste câteva zile, am primit un friend request pe Facebook, am acceptat și pe mesaj am primit fotografia de la Girafă, făcută de grupul din Brașov. Sincer, cu toată nebunia de atunci din noaptea de 10 august și cu tot ce a urmat, uitasem complet momentul. Am mulțumit pentru poză, am mai discutat puțin despre cum s-a terminat mitingul pentru fiecare… Atunci am aflat ca și ei fuseseră gazați și alergați de polițiști până hăt, departe…

…însă partea incredibilă abia de acum începe!

Pe mess, doamna care mi-a trimis fotografia, mi-a spus că a citit puțin pe blogul meu și a aflat că am cancer. Am povestit povestea diagnosticării, a intervenției chirurgicale, urmări, tratament etc. M-a întrebat ce m-a determinat si am apelat la spitalul Monza. Pentru că am vrut neapărat să fie intervenția cu robotul. Inițial am sunat la celebra clinică de la Cluj-Napoca, acolo mi-au răspuns că nu au consumabile pentru robot, așa ca să sun la spitalul Sf. Constantin din Brașov, pentru că acolo vine dl. profesor doctor Ioan Coman, de la celebra clinică din Cluj și operează o dată pe lună. Le-am solicitat să mă programeze, și mi-au spus că mai întâi trebuie să mă consulte dl profesor, după care decide dacă sunt de operat și în ce condiții. Eu eram fricos și disperat, ud tot, abia aflasem că am cancer, voiam să mă operez cât mai repede, așa că am căutat pe net să văd unde mai găsesc robot si așa am sunat la Spitalul Monza. Acolo, am vorbit cu Oana Adina Ralea pe la prânz, care a rezolvat, ca întotdeauna (săru’ mâna, Oana!), extrem de rapid situația. Așa se face că, în aceeași zi, pe la cinci după amiază deja mă întâlneam cu dl doctor Cristian Surcel. Am schimbat câteva cuvinte, întrebări directe, fără ocolișuri, apoi s-a uitat pe analize, pe biopsie, și m-a programat în câteva zile la operație.

– Și când te-au programat cei de la spitalul din Brașov la consultație?

– Cam la vreo două luni după ce deja mă operasem. Am înțeles că dl profesor doctor Ioan Coman, fiind doar o dată pe lună la Brașov, are maxim 10 pacienți la consultații și câte două operații lunar. Așa încât înțeleg că ăsta e ritmul de lucru.

– Hmmm, nu-mi place ce aud. Eu sunt directoarea spitalului Sf. Constantin din Brașov!

Să-mi cadă fața!!! Deci, prieteni, din o sută de mii de oameni prezenți la evenimentele din 10 august, eu TREBUIA să mă întâlnesc cu doamna Camelia Șamotă! Ziceți voi, dacă asta e doar o coincidență, sau destin, sau cum vreți voi să-i spuneți, oricum, ceva care aranjează toate lucrurile să se-ntâmple.

Apoi am aflat ca în grupul pe care l-am întâlnit la girafă mai era și Andreea Moldovan, o inimoasă și energică doamnă doctor, medic primar în boli infecțioase. Cu specializarea obținută în Elveția, Andreea este implicată în multe proiecte pe tema curățeniei în spitale și prevenției infecțiilor nosocomiale specifice. Cu o extrem de bogată activitate publicistică, doamna doctor mai are timp și pentru multe evenimente și campanii de voluntariat, derulate în special pentru educarea copiilor, care astfel sunt învățați că trebuie să-și însușească anumite reguli de igienă încă de mici.

Despre spitalul Sf. Constantin, ulterior am aflat ca are un personal medical extrem de valoros, care i-a permis să aibă multe premiere în medicina românească. Recunoașterea meritelor extraordinare a fost chiar la cel mai înalt grad, președintele Klaus Iohannis felicitând-o pe Camelia și, prin ea, întreaga echipă, pentru performanțele deosebite atinse. Spitalul a fost declarat de către OMS cel mai curat spital din Europa! Deci, se poate și la noi!

De curând, cei de acolo și-au deschis încă un nou sediu modern și echipat la cele mai înalte standarde, pentru a dezvolta serviciile oferite pacienților.

Apoi am discutat mai multe despre evoluția bolii mele și, după un timp, mi-a cerut toate analizele si rezultatele RMN. Apoi mi-a propus să vin la Brașov pentru o consultație la dl profesor dr. Ioan Coman. I-am spus că eu sunt în observație, post-operator, la doamna doctor Andra Cătălina Butolo (actuala Zincenco), care este o profesionistă desăvârșită, pusă la punct cu toate noutățile din domeniul oncologic. În plus, este și o persoană excepțională, cu care comunic foarte bine și în care am mare încredere. Este foarte drăguță, face mult sport, pilotează chiar și avionul, așa că oare ce-aș putea dori mai mult? Credeți-mă, mai ales în cazul cancerului, e esențial să ai încredere totală în medicul tău. Iar asta, mie chiar mi se întâmplă!

Doamna doctor mi-a explicat, încă de la început, pe îndelete cum acționează cancerul meu. Și toate mecanismele ce se petrec la mine în corp din cauza bolii, problema necesității tratamentului hormonal și ce implică el. Așa am aflat că pentru celulele canceroase pe care le am, testosteronul este un vehicul, ca un fel de transportator prin corp. Pericolul este ca ele să ajungă sa afecteze alte organe, de obicei provocând cancerul de oase. De aceea, se stopează generarea lui de către glanda respectivă din creier și pentru asta fac o injecție periodic. Asta aduce în timp mai multe efecte. Pe lângă dispariția totală a funcției erectile pe perioada tratamentului (practic, este o castrare chimică – că tot venise zilele astea Veorica cu propunerea asta de pedepsire a violatorilor), apar ceva kilograme în plus (eu am ajuns de la 75 la 80, chiar dacă îmi păstrez exact același mod în care mănânc și fac mișcare la fel ca înainte) mai ales prin zonele specifice femeilor, chiar și bufeuri. Așa că, doamnelor, aveți în mine pe cineva care vă înțelege din ce în ce mai bine 🙂 

Însă, după ce m-am gândit mai bine, mi-am dat seama că, totuși, nu e orice boală, e vorba de cancer. Al meu! Deci e cazul să profit de așa o oportunitate și să aflu și o a doua opinie, mai ales că analizele nu erau ok, PSA-ul nu era zero, așa cum ar fi trebuit la acel moment.

Am fost la consult, situația mea medicală era destul de neclară, așa că domnul profesor doctor Ioan Coman a decis că e recomandabil să mai aștept, să mă mai vadă cineva. Aici trebuie să intervin și să recunosc că am toată admirația pentru domnul profesor în special și pentru toți medicii care admit că nu dețin adevărul absolut și mai cer o altă opinie unui coleg. De multe ori am observat că mulți au orgoliul profesional atât de mare, încât dacă află că te mai vede și alt doctor, îți dau papucii, sau te pun să alegi: ori, ori. Din fericire, toți doctorii cu care am interacționat în cazul meu, sunt de excepție, oameni și caractere puternice.

După vreo oră, am fost chemat din nou în cabinet și am avut o nouă discuție cu un alt doctor, ce atunci ieșise din operație. Mi-a spus și dumnealui care este părerea lui, așa că am plecat cumva pe gânduri de acolo. Asta e, măcar bine că există o posibilitate să găsim o rezolvare în viitor…

După ce am plecat din Brașov, destul de îngrijorat, am căutat pe net informații despre al doilea doctor care mă văzuse. Era domnul doctor primar urolog Deliu-Victor Matei, director adjunct al Institutului European de Oncologie din Milano. Wow!!! Vă dați seama că mi-a mai venit inima la loc. Sunt convins ca expertiza obținută într-un asemenea spital în Milano își spune valoarea. Mai ales că domnul doctor îmi transmisese un sentiment extraordinar de siguranță și speranță prin tot ceea ce îmi spusese.

Când am vorbit apoi cu doamna doctor Butolo (Zincenco), dumneaei mi-a confirmat ceea ce aflasem, așa că am fost totuși în situația fericită în care toți doctorii care mă văzuseră erau aliniați, în ceea ce mă privește, pe aceeași direcție, pe același tratament. Nu vreau să mă gândesc cum ar fi fost într-o eventualitate în care sfaturile difereau, sau erau chiar contrare. Ce dracu’ mă făceam, decideam eu? Păi eu nu mă pricep deloc la medicină sau la cancer.

Mai mult, de curând, doamna doctor Andreea Moldovan a luat legătura și cu un renumit specialist urolog oncolog din Elveția, care, după ce a analizat cazul meu, la fel, a confirmat calea pe care o am de urmat de aici înainte.

De ce v-am povestit toate astea? Ca să vedeți ce oameni frumoși, adevărați profesioniști, devotați vocației lor, extrem de hotărâți să ajute, sunt printre noi. Oameni pe care am avut privilegiul și onoarea să-i cunosc! Uite-așa, ceea ce trebuia să fie un miting de protest, a însemnat o întorsătură foarte importantă în viața mea. Toți cei cărora le-am povestit despre asta mi-au spus că așa trebuia să se întâmple, era menit, poate e vorba de un înger, în orice caz nu am fost acolo degeaba. Am avut ocazia să cunosc acești oameni deosebiți, care în mod evident îmi influențează viața, la modul cel mai direct.

(Intervin cu o paranteza: vă dați seama ce oameni valoroși, doctori eminenți, directori de spitale de excepție au fost gazați, sufocați, amenințați, fugăriți și urmăriți de niște polițiști și jandarmi aserviți PSD-ului, despre care aflam în fiecare zi care le este calitatea lor de om? Jalnic! Asta înseamnă România de azi…)

Încă o dată, asist la alta dovadă clară că în univers exista această lege a echilibrului, în care cred, cea care face ca atunci când se întâmplă ceva rău (bastoane, gazare, fugă din fața jandarmilor etc), să vină la schimb și partea bună. Totul este să ținem ochii larg deschiși și s-o vedem.

Aaaa,… era să uit, bine ca mi-am amintit: voi merge și anul ăsta pe 10 august în Piața Victoriei! Ne vedem acolo 🙂 

Posted on

Poveste de iarnă…

Povestea de azi pleaca de la o amintire de-acum doi ani, pe care mi-a adus-o in atentie Facebook putin mai devreme. Suna asa:

LILI-BLUE A FUGIT DE ACASA! Cand ne-am intors de la Revelion, nu am mai gasit-o in curte. Cel mai probabil, s-a speriat de la artificiile date de vecini (am gasit pe alei un adevarat arsenal) si a sarit gardul, cu toate ca e inalt. Am atasat si niste poze, poate ca ajuta un SHARE. Ca semn distinctiv, are un ochi albastru si unul caprui.

Am cautat-o prin cartier atunci noaptea, apoi ieri toata ziua, pe toate strazile si pe campurile din imprejurimi. Are medalion la gat cu numele ei si numerele noastre de telefon, este microcipata. Unii vecini mi-au spus ca la revelioanele trecute si cainii lor au evadat la fel, unii s-au intors dupa 3 zile. Acum plec iar sa mai caut, mai ales pe campurile din jur, poate s-a refugiat pe undeva.

Din experienta voastra, ce ar trebui sa mai fac?

Multumesc mult!

Acum doi ani ne-am petrecut revelionul in Centrul Vechi. Dimineata, cand am venit acasa, nu am mai gasit-o in curte pe Lili-Blue. Fugise, speriata de artificii. Ne-am intors pe la sase dimineata acasa si imediat dupa aceea am plecat pe campuri sa o caut. Mergeam incet, cu geamurile din fata deschise, sa o pot chema. Ma mai opream din cand in cand, coboram din masina, o strigam, bateam din palme, fluieram, nimic! Mai starneam diversi caini de prin curti mai indepartate, sau din haite d-astea aciuite pe undeva, marginas. Acolo chiar ma duceam, crezand ca s-o fi lipit si ea de vreuna. Nimic.

Sincer, eram disperat. Am dat de veste pe Facebook, pe mail catre intreg cartierul, peste tot pe unde speram sa pot gasi ajutor. Pe intai ianuarie am cautat toata ziua, in mai multe ture. Oricum, acasa nu era de stat, era o atmosfera ca de inmormantare, nu vorbea nimeni cu nimeni, treceam unii pe langa ceilalti prin casa, ca umbrele. Exact ca la priveghi. Cine are pet, stie ca te atasezi atat de mult, incat face parte din familie. Am dormit numai cu gandul ce-o fi cu ea, mai ales ca era ger, frig tare. Noaptea a fost de cosmar: pe unde-o fi, ce-o face? Pe doi ianuarie, iar am inceput cautarea, in zadar. Am mers si pe strazile adiacente, ma gandeam ca o fi calcat-o vreo masina, nu era obisnuita cu traficul, nu stia sa traverseze, la noi in cartier trec prin fata casei maxim cinci masini pe zi… Deja sperantele erau spre zero, ma agatam totusi de un fir de speranta. Daca vine, totusi, dupa ce isi gaseste linistea si o razbeste foamea, ca nu mai are ce manca? Stiam de pisici, ca daca sunt duse la kilometri, reusesc sa se intoarca acasa. Nu stiam de caini. Si nici nu voaim sa caut pe net, eram paralizat de frica. Pe la trei dupa-amiza, suna telefonul! Numar necunoscut… DACA??? Un domn (Robert Negulescu – multumim inca o data!) care-mi spune ca a gasit-o, undeva pe Sisesti, langa Gradinita lui David, intr-o curte interioara a unui bloc. El insusi avea caine, e iubitor de animale si vazuse numarul de telefon pe banutul ei de la gat. In cinci minute eram acolo si am vazut-o! Am luat-o in brate, mai mult fortat, ea nu voia. Era plina de ciulini si zdrentuita toata si, ce mi s-a parut de-a dreptul uimitor, nu m-a recunoscut! Clar, traumatizata. Am dus-o acasa, in casa nu se ducea in locurile ei, nu prea a mancat, mai mult se ascundea pe sub chestii sau prin colturi… I-a luat cateva zile sa-si revina. Ma gandeam, saraca, ce-o fi facut ea doua nopti si doua zile in salbaticie, practic, fara sa fie invatata cu asta si sa stie regulile. In sfarsit… Se zice ca sa nu-ti dea Dumnezeu ce poti duce. Nici pentru un caine nu cred ca e de dorit.

Photo credit: Ana Gheorghe 🙂 

Dupa ce am gasit-o si am dat de stire pe Facebook, ma suna Roxana Matei. Prietena mea, fosta colega de liceu, mare iubitoare de animale si salvatoare a multora, cea de la care am si adoptat-o pe Lili-Blue, in urma cu trei ani. Cand am vazut-o data pentru adoptie, nici Ana, nici eu nu eram convinsi ca vrem caine, pentru ca o aveam deja pe doamna Pisi si na! ea era stapana casei, ea trebuia sa decida pe cine accepta. I-am si spus Roxanei ca atunci cand vine cu Lili-Blue, daca ramane sau nu, decide doamna Pisi. Norocul e ca, imediat cat a venit la noi, Lili-Blue a sarit direct in bratele Anei, iar cu doamna Pisi nu a avut nicio problema. Asa ca a ramas. Asta se intampla intr-o dupa-amiza de duminica din martie. Iar eu atunci a trebuit sa plec sa caut prin tot Bucurestiul cusca de caine. Am luat-o de la Hornbach, am montat-o in seara aia, dar nu stiu daca Lili-Blue a dormit mai mult de doua nopti afara de cand e la noi. Cred ca mai multe am dormit eu, ca vara am ambitia ca o noapte sa o dorm afara in gradina… 😊

Asa, sa revin, deci ma suna Roxana: Ce bine c-am vazut pe Facebook direct mesajul c-ai gasit-o, ca daca-l vedeam pe ala initial, muream de inima…. I-am povestit toata tarasenia si ne-am bucurat ca s-a terminat cu bine…

Abia ne linistisem ca, de sfantul Ion, pe 7 ianuarie, cand ne-am intors seara de la birou, iar disparuse Lili-Blue! Am mers la agentii de paza de la intrarile din cartier, sa-ntrebam daca a iesit un caine pe-acolo, nu vazusera. Dom’ne, da’ au fost artificii astazi? Sigur, pai cum? E sfantul Ion si au dat ca lumea, cu tot ce nu s-a explodat la revelion!… IAR???? Se facuse deja noapte, iar am mai dat o tura prin locurile pe care le tot calcasem cu doar o saptamana in urma. Nimic… si din nou o noapte de cosmar.

A doua zi dimineata, pe la 7 jumătate, telefonul! Am gasit o catelusa, Lili-Blue, e a dumneavoastra? Vin imediat, unde sunteti? (Multumim, Raluca Nescu, saru’ mana!) Prin Damaroaia, undeva pe langa strada Jiului! Am ajuns cat de repede am putut si-am gasit-o intr-o scara unui bloculet nou, cochet, iar ca s-o tina pe loc, Raluca i-a dat niste cremvursti, ceva, sa nu iasa in strada si sa dispara… Deci Lili-Blue facuse in noaptea aia, prin gerul bobotezei (chiar a fost frig atunci!) cam zece kilometri, nu stiu pe unde o luase… Ca sa ma astepte, Raluca intarzia la job, asa ca am scos-o eu pana undeva la metrou, sa mai salveze din timp. M-am oferit s-o duc, dar cu metroul ajungea cel mai rapid.

…

Din cauza mea, anul asta nu am putut pleca nicaieri si am facut revelionul acasa. Cu ocazia asta am vazut si noi ce nebunie a fost la miezul noptii cu artificiile: Afganistan in toata regula, parca bubuia toata planeta! De 12 ani, de cand ne-am mutat aici, nu am mai facut revelion acasa, asa ca nu imi dadeam seama de magnitudinea zgomotului. Abia acum am realizat prin ce a trecut ea acum doi ani, cand a fugit.

Acum, saraca Lili-Blue nu era afara, era in casa, o tineam lipita de mine si tot era absolut terorizata, simteam cat de tare tremura, efectiv se zguduia. De frica, la un moment dat chiar a facut pe ea, pe hol. In conditiile in care nu face in casa niciodata. Oricum, zilele astea a mers peste tot lipita de noi prin casa, de frica, atunci cand auzea pocnind artificii.

Pentru ca sunt patit si e clar ca artificii vor fi mereu de revelion, sau cu alte ocazii, imi permit cateva sfaturi, pentru cei cu animale si nu numai:

– puneti-le la zgarda un banut cu numarul de telefon; nu e scump, vreo 30-35 de lei, dar e nepretuit: le salveaza viata!

– ganditi-va cand vor fi artificii peste an. Atunci nu le lasati pe afara, inchideti-le in casa, sau stati cu ele. Clar vor fi traumatizate si actioneaza fara sa le puteti anticipa reactiile. Am auzit de caini care lesina sau chiar au crize de epilepsie in astfel de situatii. Fug ca nebunii si nu cred ca mai stiu drumul inapoi…

– daca vedeti animale scapate, sau ratacite, incercati sa va apropiati sa vedeti daca puteti identifica stapanul pe zgarda, sau pe banut. Nici nu stiti ce bucurie produceti si ce multumiti veti fi ca ati salvat o viata!

Ce am invatat eu de-aici: ca, in general, cei care se uita la un caine ce pare pierdut sau fugit, sunt tineri. Sunt saritori, le plac animalele, le cheama si se uita la banutul lor, pe care vad informatiile de contact, pentru ca stiu sa le caute acolo. E un proces de educare si, putin cate putin, incepem si noi sa ne miscam in directia buna.

Si inca ceva, important! Oamenii sunt buni, doar dati-le ocazia sa v-arate asta!

Posted on

Majestate, aiasta ce-a fost?…

Maiestate, nici nu stii ce lovitura le-ai dat tuturor bolsevicilor, comunistilor si urmasilor, urmasilor lor. Mortala. Au vazut si ei ce inseamna dragostea unui popor pentru adevaratele repere, adevaratii leaderi, adevaratele valori si adevarata istorie. Care nu iarta si nu uita.

Probabil 90% din populatia actuala a Romaniei, nu l-a prins pe Rege domnind. Deci, marea majoritate vorbim din povesti, amintiri de la ai nostri sau din familie, sau din ceea ce am vazut prin documentare, interviuri sau ce-am mai citit. Fiecare ce-o fi inteles, in legea lui. Insa toti, uniti, am iesit pe strazi, am stat la cozi, am aruncat cu flori, ne-am inchinat, am mers de-a lungul traseului, sau am stat de-a lungul sinei de tren, sau pe peroane prin gari, sa te zarim o clipa. O clipa de Speranta, de Lumina, de Mandrie, de Incredere. Ca parca-parca, putem sa ne ridicam din genunchi si sa ne uitam in sus. Tu ai putut, cand totul iti era impotriva. Si ne-ai aratat ca si noi putem, daca chiar ne dorim asta. Cu moartea pe moarte calcand… parca are un alt sens acum.

A! Si am plans si am jelit. Sincer!

Maiestate, ne-ai ridicat cu tine in stratosfera! Acum depinde doar de noi, de fiecare din noi, cat de mult stam aici, unde e aerul tare, dar atat de curat. Si lumina soarelui, atat de stralucitoare. Om sti sa planam, sa plutim, sa ne mentinem, asa, precum un copil care face primii pasi? Sau vom cadea, iar, in mocirla noastra?… Iar de-atat de sus, caderea uneori poate fi fatala.

Am mai remarcat ceva: oamenii au plans plecarea Regelui, indiferent de optiunile lor politice! Vedeti, exact asta inseama sa fii rege: sa te ridici deasupra mizeriei politicianiste, deasupra discursurilor sforaitoare si a promisiunilor cu salarii si pensii nemuncite si de nicaieri, sa nu ai legatura cu marsaviile care injunghie pe la spate exact esenta unei democratii, justitia, pe care unii o siluiesc din orice pozitie si dupa bunul plac! Sau dupa nevoi, ca asa i-au invatat pe ei comunistii, cu logo-ul lor: „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi”! Exact asta aplica Dragnea acum in Parlament, comunismul cu fata umana. Dar si fardata cu esente scumpe, mai ales cu esente de ulei de palmieri (ca d-aia si-a cumparat omu’ in Brazilia plantatiile alea) si asortata cu vile somptuoase, si cu bolizi cat mai puternici, si cu averi in toata lumea. Scump, doamna, scump! Dincolo era mai ieftin… Pai, da, la Ceausescu comunismu’ era mai ieftin, ca era frica mare de Sefu’!

Bestia comunista a simtit lovitura! E ranita in orgoliu, simte mirosul de sange, isi arata fata hada si incepe sa-si ranjeasca coltii, sa se apere. Pai, cum adica? Sa dispara asa, intr-o zi, toata istoria masluita de ea, cu ajutorul tancurilor rusilor, timp de 70 de ani? A vazut ce impact enorm pentru Romania si prestigiul ei, ca aproape toate casele regale ale Europei, cel mai albastru sange posibil, s-a unit la Bucuresti si a venit, intr-o recunoastere sincera a valorii si anvergurii Majestatii Sale. Niciunul din cei invitati nu a jucat vreun rol cat de cat aproape de cel jucat de Mihai I in istoria celui de-al doilea razboi mondial, in istoria omenirii, pana la urma. Stiau ca vin nu doar obligati de legaturile de familie, ci si obligati de istorie. Si asta merita respectul nostru!

Hidra rosie a vazut milionul de oameni in toata tara plangandu-si Regele in strada! Restul de pana la 20, sau cati om mai fi, nu cred sa nu fi vazut la televizor Despartirea tarii de Regele sau. Toti cu regret, sau, cel putin cu un nod in gat. Nu poti fi altfel decat mandru, cand esti coplesit de atata bucurie ca Romania poate organiza asa ceva decent si de bun gust, prezenta onorata si de intreaga elita regala europeana, nu aia aleasa, ci aceea cu sange nobil si innobilat, de sute de ani.

Ooo, si ce diferenta mai evidenta decat cea dintre grupul invitatilor de afara si politicienii nostri, crispati, ciobani (sa ma scuze oamenii astia, care muncesc din greu), marlani. Multi la prima generatie incaltata in sandale, cu sosete albe, care s-au ajuns in fruntea unei liste de partid, apoi in fruntea tarii. Si care cred ca toti suntem la fel de prosti, pe cat sunt ei de smecheri. Si care-si fac legile cum vor, doar-doar vor putea sa fure cat vor si, apoi, sa se scape pe ei…

Acum am invatat de la Majestatea Sa un lucru: rabdarea si iertarea. Spunea, intr-un interviu, ca nu trebuie sa ajungem sa uram pe cineva, e gresit, ca asta nu ne face decat rau noua insine, nu celui pe care-l uram. Indiferent cat de ticaloase vor fi noile legi ale justitiei, indiferent ce rahaturi de legi fiscale vor baga astia, acum cred ca va veni, candva, un moment de decontare. In care toate li se vor intoarce in fata si atunci vor fugi, ca potarnichile, care incotro. Sunt convins de asta, dupa ce am vazut reactia Majestatii Sale la mizeriile facute de comunisti, inainte, dar mai ales dupa 90.

Iliescule, si tie iti va veni plata. Fii linistit, nu ma refer la moarte, ci la justitie. Zilele astea comemoram 28 de ani de la o revolutie care nu trebuia sa aiba victime. Era programata in toata Europa de Est, doar la noi a produs peste o mie de morti, ca sa le atarne Iliescu ca breloc, ca decoratie, sa se mandreasca cu ce ne-a mai salvat el de teroristi. Ganditi-va, acum, cand stiti ce inseama adevaratii teroristi prin lume si comparati cu ce definea „terorist” clica FSN in zilele revolutiei…

Cat de impertinent sa fii, ca sef al statului, sa declari ca venirea Regelui in 90 in tara nu a fost o idee buna? Bai, pai tu, cu tac-tu (alt comunist notoriu) si cu toti prietenii tai in crime, ati FURAT tot ce au construit in sute de ani casa regala, familiile boierilor, toate familiile instarite din tara, toti taranii care si-au rupt palmele pe camp ca sa lase ceva copiilor, pe care i-ati denumit chiaburi si repede le-ati pus dignosticul ca au supt sangele poporului. Apoi le-ati confiscat totul si v-ati impartit voi, palate, case, vile, pamanturi, paduri, fabrici, uzine, bijuterii, tablouri si tot ce s-a adunat prin munca atator generatii. Voi ati venit NOAPTEA cu Volgile rusesti, i-ati data afara din casele lor, i-ati trimis la inchisorile comuniste sau la canal, sau direct la executie. Iar pe rege, l-ati indesat intr-un tren de NOAPTE, ca sa dispara cu totul daca se putea, atat din tara, cat si din cartile de istorie.

Regele a renuntat la putere, semnand abdicarea sa, fortata si ilegala, sub santaj, pentru a impiedica impuscarea a peste 1000 de studenti inchisi de comunisti. Iliescu, in schimb, e acuzat de crime impotriva umanitatii, de omorarea a peste 1000 de oameni, acum 28 de ani, ca sa-si poate acorda titlul de “emanat al revolutiei” si sa preia puterea. Fortat si ilegal. Asta e diferenta!

Fiti mandri, comunisti! Traditia de „noaptea ca hotii” pe care ati importat-o de la rusi si implementat-o cu succes in anii de dupa razboi e respectata cu strictete si de Dragnea, Tariceanu si toti lingaii lor. E parte din ADNul lor. Era sa scriu in engleza, DNA… Ptiu, drace!

Pai, Dragnea, esti al treilea om in stat. (Sanchi, hai ca eu stiu ca asta e pentru prostime, sunt convins ca in mintea ta, tu esti al d-intai!) Te-a intalnit, vreodata de cand esti mare tutar, cineva mai cu staif din afara? Te-a primit, sau te-a vizitat? Hmmm,… nu-mi amintesc. Hai, sa-ti zic un pont: i-ai vazut pe invitatii de ieri? Niciunul nu vrea sa dea mana cu condamnati penal. Si nici aia de conduc tarile de unde vin ei, n-ar prea vrea. Te-ai prins?

Scuze, am sarit peste al doilea om, Tariceanu, sluga perfecta a PSD. Despre slugi, numai de bine…

Pai, Nicolicea, acum ca esti tare, frate, seful comisiei nu stiu care, bagat in seama de reporteri si televiziuni, iti dai cu parerea despre legi, dreptate si adevar. De ce nu ai tinut si acum in Parlament acelasi discurs pe care l-ai tinut si-n ’94, cand l-ai vrut pe Rege „persona non grata”? De ce nu ai dat o lege, sau bagai o ordonanta, ceva, ca acum chiar era o urgenta, tocmai murise Regele, sa nu fie primit in tara? De ce nu l-ai intors de pe Otopeni, direct de pe pista, ca doar aveai experienta capatata in 1994? Ca nu era cetatean roman, n-avea pasaport, nu era membru de partid, gaseai tu o mangla, ceva. Ca esti baiat gigel.

Pai, Petrica, zici ca tara nu era pregatita in 1990 sa-l primeasca pe Rege? Da’ tu erai pregatit sa fii prim-ministru? Mmmm? Bai, io cred ca erai: ca doar erai tanar, smecher, oleaca de bataie stiai, limbi stiai, pulover aveai…. Ce mai! Numa’ bun pentru Apaca. Ca sa va dati seama ce hal de om, fosta nevasta a declarat ca Petrica (fara lupul!) mergea la vanatoare in anii lui Ceausescu, pentru ca era nevoit, nu aveau ce manca! Saracii… Cum, ma? Stai tu zeci de ani in vilele partidului, cresti in gasca cu toti copiii nomenclaturistilor, faci tu studii la Tolouse pe vremea lu’ Ceausescu, ai acces la magazinele speciale ale PCR si nu aveai ce manca? Apropo, cel mai misto titlu dupa 90, in Catavencu ala original, de-atunci: „Petrica, ai mancat salam cu Zoia?”

Dar vila de protocol in care ati stat, tu si fosta ta, Mioara (chiar, i-oi fi zis vreodata Miorita?), ea ramanand acolo fara drept si fara sa plateasca, muuulti ani dupa ce nu mai avea voie si dupa ce tu fugisi la alta mandra, era construita de taticul tau, de Walter? Sau era tot vila d-aia rechizitionata, adica furata NOAPTEA de la niste „dusmani ai poporului”?

Hai, pa! Te las, revin alta data la tine, apropos de 1 decmbrie 1990, la Alba Iulia, cand ai facut ce-ai facut Seniorului Coposu…

Pai, Olguto, cum se poate, fata, sa-ti tradezi in asa hal adevaratele repere morale si valori si sa organizezi tu ceremonie de depunere de coroane de flori pentru Rege, inconjurata de mii de…, care te urmeaza ca turma? Cand tu ai facut spume in partidul Tribunului Vadim, injurandu-l pe Rege cu toate cuvintele, abjectia si mizeria din dotare. Ca doar asa te-ai afirmat in politica, de-a dreapta lu’ Vadim. Care (culmea imbecilitatii) si-a numit partidul Romania Mare si-i injura cu stropi pe cei care chiar au infaptuit Romania Mare… Daca s-ar ivi Vadim acum, ar zice ca ai „intinat valorile comunismului”, exact cum a zis Iliescu, gurul sleahtei comuniste de dupa ‚’90, despre Impuscatul. Cred ca ti-ar crapa obrazul de rusine. Sau nu!

Of, mai copii, v-as mai povesti ca abia ce m-am starnit. Lista e lunga, din pacate, dar eu nu mai am vlaga acum, obosesc repede in zilele astea.

Din pacate, inertia maretiei momentului nu a tinut mult, nici macar cateva minute! Efectiv imediat dupa inmormantare, am vazut titluri: cum se imparte averea regelui, cine ce ia, ce si cui ii revina, adevarul crunt despre asa-zisa familie regala si alte cate si mai cate mizerii… Depinde de fiecare din noi cum plutim mai departe, cat de tare ne deschidem aripile, cat de mult luam aerul tare-n piept si cat de tare ne bucuram de stalucirea soarelui. Care de-aici, de sus, se vede mai aproape.  Cativa om cadea! Dar nu toti… Asta e Speranta!

D’aia Daia tot insista cu oaia: ei ne cred turma. Insa unii avem aripi…