TESTUL DE MATURITATE PENTRU NATO ŞI UE – PROBA DE RĂZBOI

Invazia Rusiei în Ucraina s-a declanșat! Cel mai negru scenariu se derulează deja sub ochii noștri. Ceva ce ar fi fost de neconceput într-o Europă de secol XXI, chiar se întâmplă în realitate, nu e doar un joc 3D online. Pentru că Rusia a rămas cantonată în aceeași epocă feudală, a războiului de expansiune și a ocupării cu forța de teritorii.
Situația actuală este cel mai mare test pe care trebuie să-l treacă atât Uniunea Europeană, cât mai ales NATO.
Organizația militară a fost creată la începutul Războiului Rece, în 1949. Ca răspuns, URSS a creat Tratatul de la Varșovia în 1955 și reunea toate țările aflate dincoace de Cortina de Fier. Niciodată nu au fost față în față aceste alianțe.
Dacă în NATO se decidea o măsură, toţi acţionau unitar. În schimb, în cadrul statelor comuniste nu era o înțelegere unanimă a evenimentelor și a modului de intervenție, ca dovadă refuzul lui Ceaușescu de a sprijini intervenția sovietică în Cehoslovacia din 1968.
În 1991, după căderea comunismului, s-a dizolvat Pactul de la Varșovia, devenit inutil. Apoi toate statele foste comuniste au aderat de bună voie la NATO. De ce? Pentru că în timp au realizat că tipul de democrație occidentală și valorile ei aduc, într-adevăr, siguranță militară și progres. În paralel, s-a dezvoltat și Uniunea Europeană, alt model de alianță, care asigură dezvoltarea și prosperitatea.


În schimb, Rusia lui Putin a rămas în urmă, atât economic, cât și din punct de vedere al democrației. Se bazează mult pe export, în special de gaz dar și alte resurse naturale. Și, ca de fiecare dată în istoria ultimului secol, exportul de frică este argumentul suprem față de comunitatea internațională.
Situația la care am ajuns acum nu este totuși doar din vina lui Putin. Cei care îl frecventau, promovau și acceptau până acum au și ei partea lor de responsabilitate. Ei i-au permis să se extindă la unde a ajuns astăzi, cu toate că se ştie că el merge pe principiul „îi dai un deget şi-ţi ia toată mâna”.

Aşa cum se vede, sunt multe similarități între situația de acum și cea de la începutul celui de-al doilea război mondial. Istoria are prostul obicei să se repete, dacă nu o înțelegi în profunzime.
Putin a plecat pe un drum „one way”, pe care nu mai are cale de întors. Indiferent de rezultat, el nu va câștiga şi nu m-aş mira daca nu va fi înlăturat chiar din interior. Pentru că acum strică afacerile de miliarde ale potenţaţilor ruşi, care s-ar putea să nu vrea sa treacă peste aceste pierderi financiare. Bursa de la Moscova e căzută, iar continuarea războiului, odată cu sancţiunile economice internaţionale şi blocarea accesului la băncile extrene nu vor putea asigura cheltuielile enorme necesare în astfel de situaţii.
Acum vedem ce noroc avem noi, ca români, că facem parte din aceste organizații, NATO şi UE! Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost altfel…

Pentru prima dată în istorie, cele două puteri, sunt față în față, în faza de război. Acesta este testul de maturitate pentru NATO și UE. Sper să îl treacă cu succes!
– articol publicat şi în Ziare.Com:  https://ziare.com/razboi-ucraina/testul-de-maturitate-pentru-nato-si-ue-proba-de-razboi-1727062

DUPĂ 20 DE ANI,… sau coincidenţele căderii

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul

Absolut îngrozitoare imaginile cu săracii oamenii ăia care voiau să fugă din Kabul, căzând de pe avion, de la sute de metri înălțime! În mintea mea, la fel de zguduitoare şi înfiorătoare cu cele ale oamenilor care se aruncau în gol, de la geamurile “gemenilor” World Trade Center, de frica incendiului declanşat de impactul atacului terorist cu avioane. Era exact acum 20 de ani.
Poate că ați remarcat, avionul ăla Air Force care a reușit să salveze aproape 800 de oameni, luându-i la bord, avea pe el numărul 1109. Adică… 11 septembrie, exact ziua atentatelor din New York și de la Pentagon. Ce coincidență!

Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul
Aeronava Air Force pe aeroportul din Kabul – sursa foto: captura YouTube

Cât de îngrozit să fii, să te agăţi, la propriu, de un avion, prin exteriorul lui? Îmi amintesc de imaginile cu disperarea celor care săreau proaspătul Zid al Berlinului, pe care îl construiau ruşii peste noapte, capturând în spatele lui toata populaţia Berlinului de Est. Am vazut filmările de arhivă cu oameni care săreau, efectiv în gol, de la etajele blocurilor ce erau pe linia de demarcaţie, doar pentru a fi “dincolo”. Exact aşa cum astazi am văzut video cu mamele afgane care îşi aruncau copiii peste gardul de sârmă, soldaşilor americani ce pazeau aeroportul  din Kabul, pentru a putea spera că îi pot salva de talibani.
Ori, revenind la noi, cum cred că au făcut, din disperare, români care au vrut sa fugă după 1945 de prigoana comunista. Mulţi au murit împuşcaţi de grăniceri, ori înecaţi în Dunare, dar ei au considerat că evadarea din lagărul comunist merită sacrificiul suprem. Iar astazi, din păcate, sunt destui care au  început din nou să îi susţină pe ruşi şi să îl proslăvească pe Ceauşescu…

În 1979, presedintele URSS, Leonid Breşnev, a vrut să ocupe Afganistanul, pe care îl voia o nouă republică sovietică. Chiar si Pink Floyd isi incepe piesa Get Your Filthy Hands Off My Desert, de pe albumul Final Cut, cu versurile Brezhnev took Afghanistan!
De aceea, un an mai târziu, la Olimpiada din 1980, SUA și tot Vestul au boicotat competiția. Ca răspuns, Moscova a decis să boicoteze și ea următoarea olimpiadă, din 1984, ce a avut loc la Los Angeles. Și i-a forțat și pe sateliții comunişti de dincolo de Cortina de Fier să procedeze similar. Singurii nărăvași am fost noi! La acea ediție, România a ieșit pe LOCUL AL DOILEA pe națiuni!!!
Ok, unii vor spune că nu au fost rușii și de aia. Da, dar au fost Germania de Vest, Anglia, Franța, China, Japonia, Italia, Spania și toate țările care acum,la Tokyo, sunt peste noi în acest clasament pe medalii – vezi aici clasamentul.
Rușii și-au dat seama în timp că nu îi pot cuceri pe afgani, așa că după 10 ani s-au retras. Decizia a fost luată și prin prisma resurselor enorme pe care le acordau războiului, în condițiile în care ei deja se aflau la fundul sacului cu banii, iar sistemul comunist își arăta falimentul. Imediat după aceea, a picat Zidul Berlinului, iar în 2 ani însăși marele URSS.
Mujahedinii, care au condus rezistența împotriva cotropitorilor sovietici, au venit la putere. Acolo au permis organizarea diferitelor rețele de droguri și teroriste, culminant cu cea condusă de Osama Bin Laden, care a fost responsabilă de atacurile din SUA în septembrie 2001.
Asadar, la 20 de ani de and rușii au invadat Afganistan, aveau loc atacurile teroriste cele mai oribile din istorie, care au dus la prăbușirea Gemenilor.
Imadiat, președintele Bush Jr. a identificat autorul, cerând Afganistanului predarea lui Bin Laden. Pentru că aceștia au refuzat, a început războiul asupra acestei tari, cu scopul, declarat s-o acceptat de comunitatea internațională, de a-l captura pe șeful celei mai mari organizații teroriste din lume, apoi de a ajuta la democratizarea țării.
După alți 20 de ani, se pare că afganii nu au fost în stare, sau nu s-au priceput, ori nu au vrut să urmeze calea democrațiilor de model vestic. Așa încât, în secunda doi după ce americanii, împreună cu aliații lor, printre care și România, s-au retras, talibanii au pus stăpânire pe întreaga țară. E un eșec, indiscutabil, al impunerii cu forța a unui model social care, poate, nu e potrivit cu cultura locală. Sau sunt forțe externe interesate de avântul talibanilor și acapararea bogățiilor de acolo. Care sunt drogurile produse din opiumul macilor, marihuana și heroina, dar și bogății enorme ale unor zăcăminte de metale extrem de rare, aflate printre munții afgani, în locuri greu accesibile. China este deja interesată de o colaborare cu talibanii, probabil si pentru aceste motive.
Și că tot vorbim de căderi și de China, părerea mea este că, așa că orice imperiu major în istorie, și cel american și-a anunțat începutul declinului. Care a fost 11 septembrie 2001, acum 20 de ani, când a fost atacată în inima ei, la ea acasă. De atunci, China a început să atace poziția întâi în lume, ajungând din multe puncte de vedere să fie lider mondial.
Și asta bazat pe un alt model de “democrație”, iarăși diferit de cel vestic. Dar aici e mult de discutat…
Apropo de ciclurile de 20 de ani, despre care a scris si Alexandre Dumas in cartea ce continua faimosul roman Cei 3 Muschetari, interesant că Silviu Brucan, după Revoluție, a avansat ideea că poporului român îi sunt necesari exact 20 de ani (sic!) pentru a învăța democrația! Eh, uite că, intr-o perioada mai mica de atât dupa Revolutie, am fost primiți în UE!
De când cu pandemia, atacurile teroriste s-au redus. Tare mi-e teamă că acum, odată recucerită puterea de către talibani, vom asista la noi evenimente tragice…
Se consideră că retragerea americanilor din Afganistan este un mare eșec, după un război foarte costisitor, de 20 de ani. Și se fac comparații cu retragerea din Saigon, după o altă aventură dezastruoasă, războiul din Vietnam. În timp, vietnamezii și-au găsit calea spre dezvoltare.
Oare şi-or găsi-o și afganii?

Cu cine ar fi votat Ștefan cel Mare?

Summertime

Au fost alegeri în Moldova, unele dintre cele mai importante din ultimii ani. Est sau Vest? Practic, asta au avut oamenii pe buletinele de vot ca opțiuni.
Mă întreb, oare Ștefan cel Mare pe ce-ar fi pus ștampila? Îmi amintesc că era o emisiune-concurs în urmă cu câțiva ani, care alegea, pe baza opțiunilor telespectatorilor, care a fost cea mai importantă personalitate în istoria României. În marea finală au ajuns Ștefan cel Mare și regele Carol I. Nu e de mirare, având în vedere că ei au fost cu cele mai longevive domnii din istoria noastră, de 47 și, respectiv, 48 de ani. Deși, eu, la istorie, în anii comuniști, învățam că Ștefan cel Mare a domnit cel mai mult, iar Regele Carol I nu era menționat în manual decât în trecere…
Ștefan cel Mare a avut o politică de alianțe foarte abil construită, astfel încât a reușit să rămână pe tron atâta timp, cu toate că îl mâncau mereu de cur turcii și tătarii. Așa că sunt convins că ar fi ales Vestul. Mai ales că multe dintre cetățile construite de el, Chilia, Cetatea Albă, Hotin, aveau toate Estul ca direcție de apărare. Oare de ce? 😜
Moldovenii au votat, în majoritate, pentru calea europeană, pentru dezvoltare, democrație și libertate. Nu am fost niciodată în Moldova, deși mi-am dorit de mult timp, însă încerc să realizez valul de încredere pe care cei de acolo plutesc către Europa. Cunosc mulți moldoveni veniți la studii sau la job în România, acum ingineri sau doctori eminenți, care considerau că asta era drumul spre evoluție: prin România, spre Europa. Cei din diaspora, la fel ca românii care au votat în străinătate, au dat votul covârșitor pentru Maia Sandu și soluțiile ei. Ei trăiesc acolo și știu foarte bine că asta e soluția: Europa!

Summertime

Ceea ce e interesant este că în Moldova s-a reușit ceva ce românii nu au reușit niciodată. Un singur partid să realizeze majoritatea, ajungand la 60% din locurile din parlament. Noi nu am realizat majorități decât prin alianțe de tot felul. Care, de obicei, nu prea au durat…
Bravo moldovenilor, cu toată intervenția Moscovei și a tătucului de la Kremlin! Uite că, ușor ușor, Moldova se desprinde și este întâmpinată cu brațele deschise de toată Europa și, evident, de SUA. Pentru că o victorie a democrației la Chișinău, se pune dublu: o dată că se întărește și se extinde lumea democrată europeană, iar a doua e că Rusia mai pierde o zonă de influență.
Dar bătălia nu va fi scurtă și nici ușoară, și sunt convins că Maia Sandu, cu masterat luat la Harvard (nu ca multi din politicienii nostri, plagiatori si plini de diplome masluite), știe foarte bine acest lucru.
Felicitări, Moldova! Primul pas a fost făcut, mult succes în călătoria ta 💪