Când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile. Sau, cum hoțul strigă: Hoții!

E clar că “acțiunea specială” declanșată de țarul Puțin a eșuat! Nu doar că războiul de trei zile durează deja de șapte luni, dar până și scopurile urmărite au ajuns să fie altele. Dacă inițial erau urmărite doar denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, acum acestea nu mai sunt menționate ca și obiective. Acum noua țintă este Vestul, care urmărește să atace și să desființeze Rusia. Chiar și prin amenințări nucleare și șantajând prin atacuri repetate asupra centralei de la Zaporojie.
Mai multe aspecte aici sunt de observat. Întâi, e clar că Puțin, cel care a declanșat în februarie invazia Ucrainei și care a ocupat teritorii străine în rol de agresor, devine victimă, care acum arată cu degetul către “adevărații” vinovați. Adică un fel de “hoțul strigă: Hoții!”
Apoi, pe tot parcursul acestei invazii, Puțin a declarat mereu că operațiunile se desfășoară conform planului. Pe bune?
Păi tot el susținea, la început, că nu va declara mobilizarea. Ori e un plan foarte complicat, ori, ceea ce este mai degrabă adevărul, e o minciună totală, scornită în urma dezastrului înregistrat pe front.
Indiferent ce se va întâmpla, chiar și când contraofensiva formidabilă a ucrainenilor, Puțin va afirma că totul e conform planului. Evident, nu știe nimeni planul, doar el.
Îmi amintește de Liviu Dragnea, care indiferent ce se întâmpla în guvernarea Dancilă, ieșea și spunea că totul este conform programului de guvernare. Pe care îl cunoștea doar el singur… Și știm cum au sfârșit amândoi din punct de vedere politic.

Războiul, negocierile eșuate și un exercițiu de imaginație. În ce condiții va ordona Putin încetarea focului?

 

După ce Puțin și cei din anturajul lui au amenințat în toate speech-urile luni de zile cu arma nucleară, după ce rușii au atacat și ocupat centrala nucleară din Zaporojie, vine Puțin și declară că el este cel șantajat nuclear de Vest.
Să nu uităm că acum câteva zile, o “trompetă” a Kremlinului a propus chiar lansarea unei bombe nucleare asupra Londrei, exact în momentul în care erau peste cinci sute de președinți, premieri și regi adunați la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a! Toți, mai puțin Puțin. Cred că și asta l-a atacat puternic, pentru că nu a fost parte a celui mai mare eveniment din istoria televiziunii.
În urma anunțului lui Puțin, s-au alertat și forțele speciale care au trebuit să înăbușe manifestările anti-razboi, care deja au fost în peste 50 de oraşe, soldate până acum cu mai bine de 1300 de arestări. Probabil în weekend va fi un vârf de participare.


Se pare că și în firmele mari apar mobilizări la protest, deoarece și acolo s-au primit mailuri adresate celor care vor fi incorporați.
Biletele de avion pentru evadare din Rusia deja s-au epuizat, bursele și rubla s-au prăbușit brusc, iar rușii văd deja că războiul ce era doar la televizor sau online, acum a dat buzna peste ei, în viața reală.
Cele mai frecvente căutări pe net acum sunt “cum să scapi din Rusia”, “cum să scapi de mobilizare” și “cum să-ți rupi mâna acasă, în siguranță”…
Asta arată fără dubii realitatea, că sprijinul masiv pe care miza Puțin este mult mai mic. E adevărat, o mare parte a suportului pentru el există. Dar aceștia sunt oamenii mai în vârstă, în afara vârstei vizate de actuala mobilizare. Așadar, nu-l ajută.

Încă o dovadă a minciunii generalizate transmisă de Kremlin este numărul de pierderi suferite de ruși pe front. Ei declară că au murit doar 6 mii de soldați. Păi dacă tu ai deplasat 200 de mii și doar 3% au murit, de ce ai nevoie de mobilizare? Asta în timp ce în ultimele săptămâni ai pierdut teritorii de peste 10 mii de km pătrați, pentru care ai avut nevoie de 5 luni să le ocupi.
E clar că e mai degrabă de crezut cifra emisă de Ucraina, estimând pierderile în rândul rușilor la 60 de mii.
Este evident că disperarea lui Puțin este maximă și era de așteptat să reacționeze cu un gest extrem. Este un jucător împins în colț, care nu mai are opțiuni de a scăpa.
Cel mai probabil, el va fi eliminat din interior, așa cum ne învață istoria Rusiei,.
Este o vorbă veche, “când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile”.
Sperăm ca, până atunci, Puțin, din colțul în care a fost împins, să nu ajungă să apese pe “butonul roșu”.

– articol publicat şi pe platforma Ziare.com

De ce cercetătorii britanici sunt surclasați de “specialiștii” români… și ce efecte nocive poate avea șahul

Se știe, românul s-a născut poet. Aaaa, și antrenor al Naționalei noastre de fotbal, evident. Iar în ultimii ani, a început să-și mai adauge la competențe. De când Simona Halep a ajuns topuri, românii se pricep la tenis. Apoi, când au fost crimele alea pe la Caracal, toți eram doctori în criminologie. Când a venit pandemia, iarăși am fost cei mai deștepți, dibuind din prima fake-ul și conspirația mondială la care suntem expuși. Nu mai zic de vaccinare, că acolo specialiștii erau peste tot, pe televiziuni și online. Ce știau doctorii ăia? Ăia erau vânduți marilor concerne pharma, să ne sperie și să ne bage vaccinul pe gât. Lasă, știm noi mai bine, în trei ani vom face leucemie, ne vor crește solzi și pene… Și câte alte bazaconii.


Evident, să revenim la zi, acum suntem specializați în istoria Rusiei, a Ucrainei, Puțin și Zelenski. Știm exact că rusii își vor lua ce parte vor vrea, iar Zelenski e un actoraș care e pus de americani să-și omoare poporul… Pe lângă astea, milioane de fake news, menite să destabilizeze și să provoace îndoieli în comunicarea oficială.
Nu mă înțelegeti greșit, nu mă refer la păreri, sau opinii. Astea sunt libere, pentru asta am ieșit în stradă la Revoluție. Și eu am tot felul de impresii și gânduri despre pictură, caricatură, artă, sales, marketing, management, mod de alimentare, stil de viață, animale de companie, flori, grădină etc. Și mi le exprim, ori de câte ori simt nevoia. Dar nu recomand să fie urmate părerile mele, doar povestesc ce mi se întâmplă, ori impresiile proprii.
Platformele online, blogurile, social media, YouTube, le folosesc pe toate. Pentru că acum avem tool-urile necesare să fim auziți de oricine din lume. Însă asta nu înseamnă, nici pe departe, că eu sunt un specialist în vreunul din domeniile abordate de mine, chiar dacă le practic sau le-am practicat pe toate!
Unii comunicatori sunt mai simpatici, au carismă, marketing mai bun, sau știu, pur și simplu să exprime niște idei cu ușurință și apetit pentru publicul lor. Bravo lor, sunt apreciați și postările lor se viralizează. Poate că, pe același subiect, ei au mult mai multe like-uri decât adevărații profesioniști, dar, care sunt puși în situația de a nu fi auziți de un public atât de mare.
Ego-ul “specialistului” se duce în tavan și apoi acesta își creează falsa impresie că el devine o voce importantă, sau, mai grav, că are dreptate, pentru că este validat de public. Prin urmare, devine o autoritate în domeniu!
Aici este cel mai mare pericol, pentru că mulți oameni se alimentează cu informații de la astfel de false autorități, deveniți între timp ditamai influencerii. Iar de aici până la a dirija mesajele așa cum vrei, chiar și sprijinit financiar prin reclame, sau să recomanzi anumite produse și servicii, mai e doar un pas.
Sunt convins că în acest moment, cineva care nu a studiat nimic medicină postează niște sfaturi despre cum să stabilim diagnostice, ori să tratăm una sau alta, ori cineva care nu are studii de nutriție descrie dieta perfectă, ori cineva care știe că este sub umbrela NATO îndeamnă la neutralitatea României față de războiul de la graniță. Mai nou, au apărut și noii specialiști, în energie, petrol, gaze naturale etc. Acolo se întrec în idei și soluții care mai de care mai deosebite.
Și, pentru că vara asta e seceta, “specialiștii” în agricultură înjură guvernul că nu face nimic pentru irigații, de 32 de ani. Aici mă aplec mai mult asupra subiectului, că e tare interesant. Înainte de ’89, fusese o mult mai mare suprafață din țară irigată de sistemul comunist. După aceea, a fost jaf pe toate câmpurile și s-au furat toate țevile, instalațiile, tot ce era la dispoziție. Pentru a face din țevi araci pentru vie, ori stâlpi pentru garduri, ori pentru a fi vândute la fier vechi. Deci, e doar vina guvernului, indiferent care? Sau și noi suntem de vină, în cel puțin aceeași măsură
Revenind la “specialiștii” de la noi, e clar că ei domină acum media și au mai multă vizibilitate, din păcate, chiar și credibilitate. Și am observat că pregătirea lor în domeniu este de obicei justificată prin “am citit mult despre asta”.
Nu vi se pare paradoxal că, pe măsură ce așa-zișii nutriționiști (nu cei atestați) se înmulțesc, o pondere tot mai mare din populația României devine obeză, unele statistici arătând peste 40%?
Un alt exemplu de “specialiști” sunt cei care sună și recomandă investiția în criptomonede. Primeam cel puțin trei telefoane pe săptămână, cu astfel de propunere. Păi cum să cred că tu, care încerci să mă convingi să cumpăr, ai avea dreptate, cât de cât? Dacă ai fi știut cum se investește, acum erai pe un iaht la Saint Tropez, cu un pahar de vin rose în mâna, nu ai fi lucrat într-un call center, să încerci să mă convingi pe mine să investesc. Bine măcar că a picat piața și nu mai sună nimeni… Probabil că se vor dezmetici și vor relua apelurile, dar acum cu alt speech de vânzare: acum e piața jos și va crește cu siguranță, deci e momentul perfect pentru investit.
Ați auzit, cu siguranță, de acel “guru” de undeva în România care își construise o comunitate cu zeci de membri, pe care zeci de ani i-a pus la muncă, i-a chinuit, agresat, violat și maltratat, chiar și pe copii. Nu cumva dezvoltase același mecanism de a fi crezut, ca fiind un mare specialist, trimisul Domnului etc?
Atunci, dacă aceste false valori sunt atât de agreate de tot mai mulți, să nu ne mai mirăm de ce uneori avem senzația că parcă ne înfundăm din ce în ce mai mult în mocirlă.
Atenție, nu vreau să generalizez, sunt multe personalități, adevărați profesioniști în domeniul lor, care influențează puternic publicul și care au autoritatea și capacitatea de a dovedi și argumenta științific, cu date și fapte, toată poziția lor.
Expresia din titlu “cercetătorii britanici”, sigur v-ați prins, se referă la această categorie, autoritatea științifică. Cu cât mai mult ne uităm la adevărații experți, cu atât mai bine vom înțelege ce e în jurul nostru.
În titlu am introdus o paralelă cu jocul de șah, pe care încerc s-o explic în continuare.
Așa cum se știe, șahul este sportul minții. Nu ține de noroc, de forma fizică, ci doar de cum gândești. A trecut proba timpului, fiind cunoscut, în forma actuală, de vreo 500 de ani. De atunci, nu s-a schimbat nimic! Nu știu dacă mai există sporturi atât de longevive. Bine, mai sunt cele olimpice, inspirate din Grecia Antică. Dar ele și-au modificat de când cu prima Olimpiadă modernă regulamentele și condițiile de desfășurare.
La șah nu contează cine joacă, ci doar gândirea din spate, strategiile, tactica, simțul de a gândi cu câteva mutări înainte, toate astea vin la pachet pentru a fi de succes. De exemplu, nu știu dacă în afara șahului mai e vreun alt sport la care e interesanta doar tabla și evoluția partidei, nu vezi jucătorii. Ok, că sunt partide celebre și se știe cine le-a jucat, însă în general, doar partida contează.
Așadar, aici nu poți să fii “specialist”, să-ți dai cu părerea. Trebuie să joci și, eventual, să câștigi. Nu e loc de interpretări.
Pentru că șahul dezvoltă și structurează gândirea, e foarte periculos pentru societatea noastră. Pentru că ar rezulta oameni care vor gândi cu mintea lor și, în principiu, ar judeca bine.
Politicul nu are nevoie de așa ceva, el vrea masă de manevră pentru alegeri, de aceea educația și cultura la noi sunt praf, fiecare ministru venind cu câte o nouă reformă școlară. De ce ne mai mirăm că peste 40 la sută din tinerii români sunt analfabeți funcționali?
Nici producătorilor nu le aduce niciun profit: iei unul și te ține toată viața. Nu se strică nimic la el, nu cumperi vieți suplimentare, fără adds-on, sau upgrade-uri, ori gadget-uri colaterale.
Când eram copil, la TVR era în fiecare duminică dimineața o emisiune dedicată șahului, ținută de marea maestră internațională, Elisabeta Polihroniade. Nu pierdeam niciuna. După Revoluție, au mai fost apoi sporadic emisiuni, dar au dispărut repede, că nu făceau audiență. Parcă și acum este o televiziune care are rubrică de șah.
Normal că nu au audiență emisiunile care să te pună să gândești, oamenii s-au învățat cu show-uri facile, fără mare dificultate, că d-aia ne uităm la televizor, “să ne râdem”.
Așadar, la șah nu ai cum să-ți dai cu părerea, ori știi ori nu. Atât de simplu e!
Și, de aici, încă un motiv pentru care e nociv, nu poți bârfi pe seama lui, nu poți aduce paparazzi să-i urmărească pe jucătorii de șah, deci nu poți umple emisiunile alea minunate cu tot felul de staruri care nu știi ce fac ele de-au ajuns staruri. Dar toată lumea află ce fac, ce gândesc, ce mănâncă, ce îmbracă și cu cine se combină.
Într-un cuvânt, dacă promovăm gândirea, ar fi o mare plictiseală! Și, în plus, asta nu aduce bani…