Disidentul rus Aleksei Navalnîi a murit azi într-o închisoare undeva lângă Cercul Polar. Din păcate, deznodământul a venit acum, pentru că Puțin nu a mai avut răbdare. Unii spun că ar fi fost în interesul lui să-l țină în viață, practic să îi anihileze posibilitatea de a mai avea o voce. Așa cum a avut-o înainte de a reveni în Rusia. Acum, transformat în martir, e posibil să reprezinte în pericol mai mare pentru dictatorul de la Kremlin. Mai ales că se apropie alegerile prezidențiale.
Aşa cum Gabriel Marcia Marquez a scris în romanul său Cronica unei morţi anunţate, problema nu era daca Navalnîi va fi omorât, ci când. Părerea mea, încă din momentul în care am aflat de decizia lui de a se întoarce acasă, e că a greșit. Era mult mai util societății civile să fie în Vest, în libertate și de acolo să-și susțină cauza. Dezvăluirile lui despre averea lui Puţin, palatele si buncarele lui, ar fi continuat cu multe alte materiale care să arate faţa adevarată a Ţarului. Probabil s-a gândit că rusii îl vor aprecia mai mult dacă nu va rămâne în confortul lumii occidentale, la adapost, ci daca va îndura, alături de ei, un regim ostil şi criminal. Chiar si din închisoare. Aşa cum şi la noi, dupa revoluţie, au fost atacaţi liderii opoziţiei FSN-ului ca nu au stat în Romania, “n-au mâncat salam cu soia”.
Evident ca Navalnîi a fost arestat imediat, pe aeroport. Ba chiar, pentru a se evita presa prezentă masiv la sosire, ruşii au aterizat avionul pe alt aeroport decât cel programat iniţial. Sunt convins că el știa ce îl așteaptă. Ce nu știa, însă, era că Puțin avea să demareze ulterior “acțiunea specială” asupra Ucrainei, ceea ce a captat toată atenția mondială. Și, totodată, ura lumii civilizate împotriva lui Puțin. Cumva, Navalnîi a picat în umbra acestor evenimente, ce țin agenda publică zilnic de aproape doi ani. Bad timing… În plus, pentru ororile războiului, tribunalul de la Haga deja l-a declarat pe Puțin criminal de război, așa că o crimă în plus chiar nu mai contează pentru dictator…
Mai lansez aici o ipoteză, poate naivă, însă aşa sunt eu, optimist: dacă Puţin l-a omorât pentru că simte că se strânge laţul în jurul său şi simte că nu mai are prea mult timp? Oare credea Navalnîi că va avea milă de el Puțin? Tocmai scapase ca printre urechile acului de o tentativă de otrăvire, așa că e puțin probabil. Un spirit puternic, un curaj formidabil împotriva unui om care are toată puterea la dispoziție, Aleksei Navalnîi rămâne, probabil, cel mai important opozant al lui Puțin. Sper ca moartea lui să fie semnul deșteptării pentru un popor care deja a îndurat prea mult. Și, într-adevăr, pentru libertate, merită orice sacrificiu.
Asta înseamnă Rusia și politica ei anti-românească. După ce ani de zile Austria nu a avut nicio problemă în a susține aderarea noastră la Schengen, la mijlocul lui noiembrie, brusc s-a sucit! De ce? Ipoteza mea este că, până atunci, se știa despre votul negativ al Olandei, destul de hotărât. Deci accesul nostru la Schengen era blocat.
Dar, când olandezii s-au convins că stăm bine din punct de vedere al respectării criteriilor tehnice, fiind edificați chiar de comisia trimisă pentru evaluare, Rusia a activat planul roșu: România, verboten! Niet Schengen!
Pentru că 80% din ce e în Austria se bazează, de fapt pe bani rusești. Statul se pare că e captiv Kremlinului, așa să sub cheia asta citesc eu votul de azi. Și, mai mult, nesimțirea și îngâmfarea miniștrilor austrieci veniți la Bruxelles, care nu doar că au ignorat presa din România, ci chiar și-au adus cu ei bodyguarzi, pentru a-i tine departe pe ziariști. Mizerabil component! Al unora care se dau mari civilizați și defilează cu Mozart, Klimt și toată cultura lor, incontestabil inestimabila. Insa nivelul ala de civilizatie nu mai are nicio legătură cu conducătorii lor de azi…
Apropo, nu Austria e aia căreia am fost fortati sa-i vindem 75% din sistemul bancar, adica BCR-ul și petrolul, adică Petrom, ca să intrăm în UE?
Da, chiar niște mizerabili…
MGxG – Since 1960
O altă decizie de azi a fost, pe dedesubt, influențată tot de Moscova. La propunerea României, s-a dorit separarea, decuplarea noastră de Bulgaria, pentru a evidenția clar singura țară care ne e împotrivă: Austria. Asta, deoarece Olanda ne acceptă pe noi, dar nu și pe bulgari. La această propunere, Bulgaria și-a manifestat dreptul de veto, adică dacă ei pică, nici noi să nu trecem mai departe. Un fel de “să moară și capra vecinului!”
Votul lor îl interpretez ca fiind dictat, de fapt, tot de ruși, care au o mare influență în Bulgaria, atât la nivel popular, cât și politic, financiar și economic.
Se pare că motivul pentru care Croația a fost acceptată de austrieci este faptul că mulți dintre ei își fac vacanțele în Croația și așa vor scurta deplasarea, nemaifiind obligați să stea la cozi în vămi…
Cu toate că, din totalul migranților din Austria, doar 2% au tranzitat România. Ceilalți au trecut prin Balcanii de Vest, mai ales prin Serbia (care nu solicită viză celor veniți sin India și Pakistan), apoi trec prin Ungaria, care scapă cât mai repede de ei, și ajung în final în Austria.
Se pare că așa se scrie istoria, pe niște interese ale unora de se cred stăpânii lumii. Și, în disperarea lor că nu mai sunt super-putere, fac orice să le fie rău altora! Chiar încep și un război în Europa, pardon, o “operațiune specială”, doar-doar își ating scopurile ce nu mai au legătură cu lumea reală a secolului XXI.
Ce spun acum românii care încă țin cu rușii, care sunt convinși că au dreptate în politica lor externă? Mai ales acei influenceri și oameni așa-zis politici admiratori ai lui Puțin?
Însă am înțeles că Dumnezeu nu bate cu parul. Sunt convins că se va găsi și răsplată, cât de curând…
Până una-alta, o să îmi mut conturile de la Raiffeisen și BCR, iar la OMV o să mai intru doar la toaletă. Ca și la Lukoil.
E clar că “acțiunea specială” declanșată de țarul Puțin a eșuat! Nu doar că războiul de trei zile durează deja de șapte luni, dar până și scopurile urmărite au ajuns să fie altele. Dacă inițial erau urmărite doar denazificarea și demilitarizarea Ucrainei, acum acestea nu mai sunt menționate ca și obiective. Acum noua țintă este Vestul, care urmărește să atace și să desființeze Rusia. Chiar și prin amenințări nucleare și șantajând prin atacuri repetate asupra centralei de la Zaporojie.
Mai multe aspecte aici sunt de observat. Întâi, e clar că Puțin, cel care a declanșat în februarie invazia Ucrainei și care a ocupat teritorii străine în rol de agresor, devine victimă, care acum arată cu degetul către “adevărații” vinovați. Adică un fel de “hoțul strigă: Hoții!”
Apoi, pe tot parcursul acestei invazii, Puțin a declarat mereu că operațiunile se desfășoară conform planului. Pe bune?
Păi tot el susținea, la început, că nu va declara mobilizarea. Ori e un plan foarte complicat, ori, ceea ce este mai degrabă adevărul, e o minciună totală, scornită în urma dezastrului înregistrat pe front.
Indiferent ce se va întâmpla, chiar și când contraofensiva formidabilă a ucrainenilor, Puțin va afirma că totul e conform planului. Evident, nu știe nimeni planul, doar el.
Îmi amintește de Liviu Dragnea, care indiferent ce se întâmpla în guvernarea Dancilă, ieșea și spunea că totul este conform programului de guvernare. Pe care îl cunoștea doar el singur… Și știm cum au sfârșit amândoi din punct de vedere politic.
După ce Puțin și cei din anturajul lui au amenințat în toate speech-urile luni de zile cu arma nucleară, după ce rușii au atacat și ocupat centrala nucleară din Zaporojie, vine Puțin și declară că el este cel șantajat nuclear de Vest.
Să nu uităm că acum câteva zile, o “trompetă” a Kremlinului a propus chiar lansarea unei bombe nucleare asupra Londrei, exact în momentul în care erau peste cinci sute de președinți, premieri și regi adunați la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a! Toți, mai puțin Puțin. Cred că și asta l-a atacat puternic, pentru că nu a fost parte a celui mai mare eveniment din istoria televiziunii.
În urma anunțului lui Puțin, s-au alertat și forțele speciale care au trebuit să înăbușe manifestările anti-razboi, care deja au fost în peste 50 de oraşe, soldate până acum cu mai bine de 1300 de arestări. Probabil în weekend va fi un vârf de participare.
Se pare că și în firmele mari apar mobilizări la protest, deoarece și acolo s-au primit mailuri adresate celor care vor fi incorporați.
Biletele de avion pentru evadare din Rusia deja s-au epuizat, bursele și rubla s-au prăbușit brusc, iar rușii văd deja că războiul ce era doar la televizor sau online, acum a dat buzna peste ei, în viața reală.
Cele mai frecvente căutări pe net acum sunt “cum să scapi din Rusia”, “cum să scapi de mobilizare” și “cum să-ți rupi mâna acasă, în siguranță”…
Asta arată fără dubii realitatea, că sprijinul masiv pe care miza Puțin este mult mai mic. E adevărat, o mare parte a suportului pentru el există. Dar aceștia sunt oamenii mai în vârstă, în afara vârstei vizate de actuala mobilizare. Așadar, nu-l ajută.
Încă o dovadă a minciunii generalizate transmisă de Kremlin este numărul de pierderi suferite de ruși pe front. Ei declară că au murit doar 6 mii de soldați. Păi dacă tu ai deplasat 200 de mii și doar 3% au murit, de ce ai nevoie de mobilizare? Asta în timp ce în ultimele săptămâni ai pierdut teritorii de peste 10 mii de km pătrați, pentru care ai avut nevoie de 5 luni să le ocupi.
E clar că e mai degrabă de crezut cifra emisă de Ucraina, estimând pierderile în rândul rușilor la 60 de mii.
Este evident că disperarea lui Puțin este maximă și era de așteptat să reacționeze cu un gest extrem. Este un jucător împins în colț, care nu mai are opțiuni de a scăpa.
Cel mai probabil, el va fi eliminat din interior, așa cum ne învață istoria Rusiei,.
Este o vorbă veche, “când Dumnezeu vrea să te piardă, mai întâi îţi ia minţile”.
Sperăm ca, până atunci, Puțin, din colțul în care a fost împins, să nu ajungă să apese pe “butonul roșu”.
Se știe, românul s-a născut poet. Aaaa, și antrenor al Naționalei noastre de fotbal, evident. Iar în ultimii ani, a început să-și mai adauge la competențe. De când Simona Halep a ajuns topuri, românii se pricep la tenis. Apoi, când au fost crimele alea pe la Caracal, toți eram doctori în criminologie. Când a venit pandemia, iarăși am fost cei mai deștepți, dibuind din prima fake-ul și conspirația mondială la care suntem expuși. Nu mai zic de vaccinare, că acolo specialiștii erau peste tot, pe televiziuni și online. Ce știau doctorii ăia? Ăia erau vânduți marilor concerne pharma, să ne sperie și să ne bage vaccinul pe gât. Lasă, știm noi mai bine, în trei ani vom face leucemie, ne vor crește solzi și pene… Și câte alte bazaconii.
Evident, să revenim la zi, acum suntem specializați în istoria Rusiei, a Ucrainei, Puțin și Zelenski. Știm exact că rusii își vor lua ce parte vor vrea, iar Zelenski e un actoraș care e pus de americani să-și omoare poporul… Pe lângă astea, milioane de fake news, menite să destabilizeze și să provoace îndoieli în comunicarea oficială.
Nu mă înțelegeti greșit, nu mă refer la păreri, sau opinii. Astea sunt libere, pentru asta am ieșit în stradă la Revoluție. Și eu am tot felul de impresii și gânduri despre pictură, caricatură, artă, sales, marketing, management, mod de alimentare, stil de viață, animale de companie, flori, grădină etc. Și mi le exprim, ori de câte ori simt nevoia. Dar nu recomand să fie urmate părerile mele, doar povestesc ce mi se întâmplă, ori impresiile proprii.
Platformele online, blogurile, social media, YouTube, le folosesc pe toate. Pentru că acum avem tool-urile necesare să fim auziți de oricine din lume. Însă asta nu înseamnă, nici pe departe, că eu sunt un specialist în vreunul din domeniile abordate de mine, chiar dacă le practic sau le-am practicat pe toate!
Unii comunicatori sunt mai simpatici, au carismă, marketing mai bun, sau știu, pur și simplu să exprime niște idei cu ușurință și apetit pentru publicul lor. Bravo lor, sunt apreciați și postările lor se viralizează. Poate că, pe același subiect, ei au mult mai multe like-uri decât adevărații profesioniști, dar, care sunt puși în situația de a nu fi auziți de un public atât de mare.
Ego-ul “specialistului” se duce în tavan și apoi acesta își creează falsa impresie că el devine o voce importantă, sau, mai grav, că are dreptate, pentru că este validat de public. Prin urmare, devine o autoritate în domeniu!
Aici este cel mai mare pericol, pentru că mulți oameni se alimentează cu informații de la astfel de false autorități, deveniți între timp ditamai influencerii. Iar de aici până la a dirija mesajele așa cum vrei, chiar și sprijinit financiar prin reclame, sau să recomanzi anumite produse și servicii, mai e doar un pas.
Sunt convins că în acest moment, cineva care nu a studiat nimic medicină postează niște sfaturi despre cum să stabilim diagnostice, ori să tratăm una sau alta, ori cineva care nu are studii de nutriție descrie dieta perfectă, ori cineva care știe că este sub umbrela NATO îndeamnă la neutralitatea României față de războiul de la graniță. Mai nou, au apărut și noii specialiști, în energie, petrol, gaze naturale etc. Acolo se întrec în idei și soluții care mai de care mai deosebite.
Și, pentru că vara asta e seceta, “specialiștii” în agricultură înjură guvernul că nu face nimic pentru irigații, de 32 de ani. Aici mă aplec mai mult asupra subiectului, că e tare interesant. Înainte de ’89, fusese o mult mai mare suprafață din țară irigată de sistemul comunist. După aceea, a fost jaf pe toate câmpurile și s-au furat toate țevile, instalațiile, tot ce era la dispoziție. Pentru a face din țevi araci pentru vie, ori stâlpi pentru garduri, ori pentru a fi vândute la fier vechi. Deci, e doar vina guvernului, indiferent care? Sau și noi suntem de vină, în cel puțin aceeași măsură
Revenind la “specialiștii” de la noi, e clar că ei domină acum media și au mai multă vizibilitate, din păcate, chiar și credibilitate. Și am observat că pregătirea lor în domeniu este de obicei justificată prin “am citit mult despre asta”.
Nu vi se pare paradoxal că, pe măsură ce așa-zișii nutriționiști (nu cei atestați) se înmulțesc, o pondere tot mai mare din populația României devine obeză, unele statistici arătând peste 40%?
Un alt exemplu de “specialiști” sunt cei care sună și recomandă investiția în criptomonede. Primeam cel puțin trei telefoane pe săptămână, cu astfel de propunere. Păi cum să cred că tu, care încerci să mă convingi să cumpăr, ai avea dreptate, cât de cât? Dacă ai fi știut cum se investește, acum erai pe un iaht la Saint Tropez, cu un pahar de vin rose în mâna, nu ai fi lucrat într-un call center, să încerci să mă convingi pe mine să investesc. Bine măcar că a picat piața și nu mai sună nimeni… Probabil că se vor dezmetici și vor relua apelurile, dar acum cu alt speech de vânzare: acum e piața jos și va crește cu siguranță, deci e momentul perfect pentru investit.
Ați auzit, cu siguranță, de acel “guru” de undeva în România care își construise o comunitate cu zeci de membri, pe care zeci de ani i-a pus la muncă, i-a chinuit, agresat, violat și maltratat, chiar și pe copii. Nu cumva dezvoltase același mecanism de a fi crezut, ca fiind un mare specialist, trimisul Domnului etc?
Atunci, dacă aceste false valori sunt atât de agreate de tot mai mulți, să nu ne mai mirăm de ce uneori avem senzația că parcă ne înfundăm din ce în ce mai mult în mocirlă.
Atenție, nu vreau să generalizez, sunt multe personalități, adevărați profesioniști în domeniul lor, care influențează puternic publicul și care au autoritatea și capacitatea de a dovedi și argumenta științific, cu date și fapte, toată poziția lor.
Expresia din titlu “cercetătorii britanici”, sigur v-ați prins, se referă la această categorie, autoritatea științifică. Cu cât mai mult ne uităm la adevărații experți, cu atât mai bine vom înțelege ce e în jurul nostru.
În titlu am introdus o paralelă cu jocul de șah, pe care încerc s-o explic în continuare.
Așa cum se știe, șahul este sportul minții. Nu ține de noroc, de forma fizică, ci doar de cum gândești. A trecut proba timpului, fiind cunoscut, în forma actuală, de vreo 500 de ani. De atunci, nu s-a schimbat nimic! Nu știu dacă mai există sporturi atât de longevive. Bine, mai sunt cele olimpice, inspirate din Grecia Antică. Dar ele și-au modificat de când cu prima Olimpiadă modernă regulamentele și condițiile de desfășurare.
La șah nu contează cine joacă, ci doar gândirea din spate, strategiile, tactica, simțul de a gândi cu câteva mutări înainte, toate astea vin la pachet pentru a fi de succes. De exemplu, nu știu dacă în afara șahului mai e vreun alt sport la care e interesanta doar tabla și evoluția partidei, nu vezi jucătorii. Ok, că sunt partide celebre și se știe cine le-a jucat, însă în general, doar partida contează.
Așadar, aici nu poți să fii “specialist”, să-ți dai cu părerea. Trebuie să joci și, eventual, să câștigi. Nu e loc de interpretări.
Pentru că șahul dezvoltă și structurează gândirea, e foarte periculos pentru societatea noastră. Pentru că ar rezulta oameni care vor gândi cu mintea lor și, în principiu, ar judeca bine.
Politicul nu are nevoie de așa ceva, el vrea masă de manevră pentru alegeri, de aceea educația și cultura la noi sunt praf, fiecare ministru venind cu câte o nouă reformă școlară. De ce ne mai mirăm că peste 40 la sută din tinerii români sunt analfabeți funcționali?
Nici producătorilor nu le aduce niciun profit: iei unul și te ține toată viața. Nu se strică nimic la el, nu cumperi vieți suplimentare, fără adds-on, sau upgrade-uri, ori gadget-uri colaterale.
Când eram copil, la TVR era în fiecare duminică dimineața o emisiune dedicată șahului, ținută de marea maestră internațională, Elisabeta Polihroniade. Nu pierdeam niciuna. După Revoluție, au mai fost apoi sporadic emisiuni, dar au dispărut repede, că nu făceau audiență. Parcă și acum este o televiziune care are rubrică de șah.
Normal că nu au audiență emisiunile care să te pună să gândești, oamenii s-au învățat cu show-uri facile, fără mare dificultate, că d-aia ne uităm la televizor, “să ne râdem”.
Așadar, la șah nu ai cum să-ți dai cu părerea, ori știi ori nu. Atât de simplu e!
Și, de aici, încă un motiv pentru care e nociv, nu poți bârfi pe seama lui, nu poți aduce paparazzi să-i urmărească pe jucătorii de șah, deci nu poți umple emisiunile alea minunate cu tot felul de staruri care nu știi ce fac ele de-au ajuns staruri. Dar toată lumea află ce fac, ce gândesc, ce mănâncă, ce îmbracă și cu cine se combină.
Într-un cuvânt, dacă promovăm gândirea, ar fi o mare plictiseală! Și, în plus, asta nu aduce bani…
Se împlinesc 32 de ani de la cel mai rușinos episod al statului român! Acela în care un președinte român cheama minerii în București să… planteze panseluțe în Piața Universității! “Mai bine haimana, decât trădător Mai bine huligan, decât dictator Mai bine golan, decât activist Mai bine mort, decât comunist!”
Discul Pietei Universitatii, cu cantecele golanilor, cantate de la balconul Universitatii
Oare câți își mai aduc aminte? Ce primăvară frumoasă am trăit atunci, plină de speranță că România se va scutura de mantaua rusească, comunistă, care a apăsat-o 50 de ani și va deveni liberă. Ca o fată frumoasă, care zburda prin câmpiile cu maci către soare, avântându-se dinainte goală, doar cu speranța că va reuși să biruiască Răul.
N-a fost așa! A fost Iliescu! Cea mai mizerabilă figură politică a României, care, alături de Ceaușescu, cu care juca cerculețe, au târât poporul ăsta în noroi și mocirlă, pervertindu-l pentru zeci de ani. Pentru cei tineri, care nu au apucat grozăvia petrecuta atunci, prezint aici, în opinia mea, un scurt rezumat!
După asasinarea lui Ceaușescu, noua putere condusă de Ion Iliescu a dorit să se certifice și justifice în fața țării și a inventat “joaca de-a teroriștii”. Ca urmare, la Revoluție, după ce a fost capturat Ceaușescu, au murit mai multi oameni decât înainte de căderea lui. Multi oameni deschiși la cap și-au dat seama că e o mare mânărie, în urma căreia Iliescu și șleahta lui au confiscat Revoluția. S-a constituit FSN (Frontul Salvării Naționale), care era condus de “ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră” în speță Ion Iliescu. Cel care avea inițial rolul de a organiza alegeri DAR FĂRĂ SĂ PARTICIPE LA ALEGERI. În momentul în care FSN s-a organizat ca partid politic și a anunțat că participă la primele alegeri libere din România, cele din 20 mai 1990, totul a luat foc. Toți ne-am dat seama că e o furăciune.
Toate partidele, mai cu seamă cele istorice, au început să organizeze mitinguri în weekenduri. Prin 10 aprilie, dacă nu greșesc, cei de la PNT au avut un miting electoral în Piața Charles de Gaulle. După miting, coloana se întorcea către Piața Universității, iar undeva pe Bulevardul Magheru, o gospodină fesenistă a “scăpat”, ca din întâmplare, un ghiveci cu flori de pe balcon, exact în capul unui participant la miting din coloana. Oamenii s-au revoltat, mai ales că rana produsă a fost destul de importantă.
Lumea, nervoasă, a ocupat Piața Universității și a început să scandeze “Jos Iliescu!” Era într-o duminică superbă. Apoi, luni, marți, miercuri, lumea se aduna după amiaza acolo și ocupa Piața. Până în primul weekend, deja se strângeau, în mod regulat mii și chiar zeci de mii de oameni. Așa a devenit, în timp, Piața Universității cel mai longeviv miting din lume de până atunci din istorie. Am participat în aproape fiecare zi. În timpul săptămânii eu cu Ana (soția mea) făceam schimb, pentru ca unul din noi rămâneam acasă cu copiii, iar în weekend mergeam toți, împreuna cu cei doi băieți ai noștri.
Au fost niște seri nemaipomenite pe care le-am trăit acolo, experiențe fabuloase. Cu speranțe, cu oameni de o mare calitate, cu spirite alese care vorbeau sau cântau, din balconul Universității către Piața, chiar simțeam că e o insulă de libertate. Unde nu ne poate atinge perfidia, mojicia și nesimțirea fesenistă, condusă de Iliescu și clica lui. Cât de mult am strigat eu “Jos Iliescu!” și “Jos comunismul!” în perioada aia, nu cred să mai fi strigat ceva atât de intens în toată viața mea.
Puterea de atunci a încercat tot timpul să denigreze spiritul Pieței, să spună și să arate ca în corturile din fața Teatrului Național erau droguri și acolo niște fete… etc. Nu au reușit să ne împrăștie. Alegerile au fost în 20 mai 1990 și Iliescu a ieșit președinte cu 86%. Eu l-am votat pe Ion Rațiu (PNT-CD), cel care m-a convins să-l votez la ultima confruntare TV cu Iliescu și Câmpeanu (PNL). La partide am votat cu liberalii, pentru că mă înscrisesem la liberali în februarie 1990. Rezultatul alegerilor din 20 mai 1990 a reprezentat o dezamăgire cruntă pentru toată Piața. S-a mai diluat și spiritul și participarea după anunțarea votului, însă fenomenul nu a dispărut de tot. În vietatea ce era “Piața Universității” încă pulsa viața, spiritul ei încă supraviețuia. Îmi amintesc ca în 30 mai 1990 a fost un cutremur destul de baban, pe la orele 14 și ceva. Nu au căzut clădiri, dar a fost destul de nașpa senzația. Și asta a avut replici destul de multe și sesizabile. Una dintre ele a fost în noaptea ce a urmat. Eram singur acasă, și atunci, la 12 noaptea, când am simțit că iar se mișca pământul, am plecat în Piață. Ala era noul meu “acasă”, locul unde eram în siguranță, cu oameni care gândeau ca mine… După alegeri, Iliescu era turbat, ca abia câștigase alegerile cu 86%, dar nu era recunoscut unanim, îi stătea ca un ghimpe în coasta nenorocita asta de Piață. Un sfat de bine pe care i l-a dat Mircea Dinescu, care era și el parlamentar FSN, a fost “să-i lase pe cei din Piață să fiarbă în suc propriu!” Ca urmare a acestei nesimțiri, de câte ori încerca Dinescu să apară prin Piață, era huiduit copios. După asta, a făcut o șmecherie: a cumpărat fosta gazetă de umor “Cațavencu” – extrem de mișto, inspirată și caustică – și a transformat-o în “Academia Cațavencu”. Asta așa, ca să apară și el în lumea buna ca fiind anti-Iliescu… După alegeri, apăreau de mult zvonuri că vor aduce minerii să ne “curețe” din Piață. În noaptea aceea cu cutremurul, din când în când, apărea câte o atenționare că “uite, bai, vin minerii pe bulevard, dinspre Piața Romană”. Și ne uitam, cu frică, înspre acolo, ca sa fim pregătiți, eventual, să fugim. Atât de real era pericolul…
Nu au venit în noaptea aia. Ci mai încolo, în dimineața de 13 iunie 1990… Atunci m-am dus și eu în Centru, am fost lângă Arhitectura, la Galeriile “Căminul Artei”, unde un individ în civil a pus un cocktail Molotov sub o furgonetă ce a luat foc instantaneu… Ăla mirosea de la o poștă că era securist și că avea misiunea să creeze diversiuni. Pentru a da Poliției motive să intervină.
Minerii ajunseseră să controleze totul prin centrul Bucureștiului, chiar și mașini prin diverse cartiere, sau la intrările în oraș, să vadă ce e în mașină, ori în portbagaj. În plus, erau sprijiniți și aplaudați de “oamenii de bine din Capitală”.
În zilele alea, copiii mei m-au salvat de mineri! Împreună cu soția mea, mergeam cu ei la dispensar, pentru că băiatul cel mic avea niște probleme, iar eu îl căram în cârcă. Aaaa, am uitat sa va spun! Marea mea vină era că aveam barbă… motiv pentru care un camion plin cu mineri care treceau pe strada lângă noi se uitau după mine. He he,… ce ți-e și cu intelectualii ăștia bărboși!
De aceea, consider ca fiind cel mai rușinos reper al statului român “mineriada” din 13-15 iunie 1990. Nu a fost singura mineriadă, dar e unica organizată chiar de structurile statului.
Vinilurile cu Cantecele Golanilor
Tot Vestul, care până atunci ne sprijinise și ne apreciase curajul dovedit în timpul Revoluției, ne-a închis brusc porțile. Iar Ion Iliescu e bine-mersi, probabil se uită la televizor și se gândește cu nostalgie ce bine arăta el la 60 de ani cât avea la momentul răsturnării lui Ceaușescu.
Toate evenimentele din acele zile au fost coplesitoare, aratand cat de fragila era acea pojghita de democratie pe care o adulmecam in acea perioada. Urmatorii ani aveau sa ne arate, in realitate, cat de mult avem de construit pentru o societate democratica in realitate. Acum, dupa 32 de ani, realizam cat de mult mai e de munca.
Mai ales ca, uite, se intampla niste evenimente similare in Rusia lui Putin, in care libertatea de exprimare este pusa la zid. Iar urmarile se vad, din pacate, si in Ucraina si sunt masurate in zeci de mii de victime nevinovate, milioane de refugiati si distrugeri colosale…
Au trecut trei luni de război și s-a dovedit că marele strateg Puțin e, de fapt, doar un KGB-ist bătrân și ramolit, fără să mai fie conectat la realitate. Totul i-a ieșit exact pe dos decât și-a dorit!
Operațiunea specială, ce trebuia să țină doar câteva zile, se pare că e eșuat lamentabil și nu a fost doar o defilare către Kiev, ci a generat un dezastru colosal pentru RUȘI. Și care tinde să se agraveze pe mulți ani de aici înainte.
Motivul principal cu care inițial justifica Puțin invazia a fost demilitarizarea Ucrainei. După trei luni, Ucraina are – culmea! – mai multe arme și tehnică militară decât la începutul războiului. Și de calitate superioară, dotată cu tehnică NATO de cea mai nouă generație!
Un alt motiv invocat de eminența cenușie de la Kremlin a fost apropierea NATO de granița rusească și, prin urmare, dorința de a o îndepărta. Ei, și pe asta a “rezolvat-o” exact pe dos, împingând-le pe Suedia și Finlanda să adere, în regim de de urgență, la alianța nord-atlantică.
Cele două țări au stat neutre timp de peste 70 de ani, de când s-a înființat NATO. Nici măcar în perioada “războiului rece” nu au fost tentate să adere. Dar strategul eminent de la Kremlin le-a decis rapid, arătându-le ce intenții “prietenoase” are Rusia. Așa că acum alianța devine nu doar mai puternică prin dimensiunea și dotarea modernă a celor două armate, ci și prin poziționarea strategică, mult mai apropiată geografic de Rusia. Practic, prin aderarea Finlandei, granița directă dintre Rusia și NATO se mărește cu 1300 de km, ceea ce reprezintă dublarea graniței actuale. Păi ce făcuși, Puține? Asta voiai, să-ți aduci și mai aproape mortul în casă? Cum s-ar zice, curat murdar, coane Fănică, așa strategie mai rar!
Altă strategie “câștigătoare” a fost derularea operațiunilor militare și a războiului în sine, cu pierderi formidabile atât în cadrul militarilor ruși, cât și al tehnicii militare distruse. Se pare că rusii au pierdut aproximativ 30 de mii de soldați, adică mai mult decât dublu față de câți au pierdut în nouă ani de război în Afganistan, în anii ’80. În doar trei luni! Asta în condițiile în care războiul modern presupune multă tehnologie care să-ți salveze soldații, nu să îi trimiți pe câmp “carne de tun”, ca în urmă cu 40 de ani.
Cât despre tehnica pierdută în teren, acum rușii scot din arsenal la luptă vechile tancuri T-62… Păi eu am făcut armata la tancuri în ’79-’80 și tot conduceam și trăgeam cu tancurile T 72.
Și politic, Puțin a realizat o mare contra-performanță! Rusia nu a fost niciodată atât de izolată pe plan mondial. Dacă până și conducătorii ruși recunosc că toată lumea e împotriva lor, e clar că e grav. Și e firesc așa, nu? Pentru că și ei sunt împotriva lumii!
Că se mai afișează ei cu relațiile cu China, asta e doar un joc de glezne. China e prea legată de comerțul cu SUA și Europa, ca să-și permită un pas greșit. Singurul președinte cu care se mai poate întâlni Puțin e Lukasenko, cu care se mai etalează periodic și căruia îi transmite la ureche ce să declare despre “dreptatea” Moscovei.
Alt aspect despre care nu se aștepta nimeni să se realizeze este unirea clara a SUA, Canada, UK și UE, atât în plan militar, în cadrul NATO, cât și economic, în blocada organizată împotriva Rusiei. Cu Swift-ul, cu sancțiunile aplicate. Ok, mai sunt niște cozi de topor, ca Ungaria, Serbia și alte state, dar marea majoritate a Europei este solidară. Iar asta chiar nu dorea Puțin. El voia divizare, așa cum a reușit cu Brexitul, unde a pus umărul din plin, prin propaganda Russia Today ce emitea în UK. Sau, la fel prin influențarea administrației Trump, care spărsese Europa în Europa Bătrână și cea Tânără și mai avea puțin și scotea și SUA din NATO.
Democrațiile occidentale au realizat acum adevăratul pericol și erorile de apreciere și strategie privind Rusia, pe care le-au avut de-a lungul ultimilor ani. Când au tratat Rusia de la egal la egal, invitând-o în marile grupuri elitiste ale lumii și investind masiv acolo. Când faci asta cu o autocrație de nivelul ăsta, riști să se întoarcă împotriva ta. Acum încercă să dreagă busuiocul, oferind miliarde de dolari sprijin Kievului. E cam târziu… Și, din păcate, mor zeci de mii de oameni nevinovați, alte milioane sunt refugiați sau deportați în lagăre în Rusia. Cat despre multe orașe sunt distruse, unele rase de pe fața pământului.
Pericolul pe long term pentru Rusia este altul faptul că Europa a început să se gândească la planuri de independență energetică față de Rusia, până și Germania, ce părea că este cea mai legată de ruși. Ori dacă germanii deja se gândesc la planuri alternative, e clar că în viitorul destul de apropiat resursele financiare ale rușilor, ce erau generate de exportul de gaze naturale și petrol, sunt diminuate considerabil. Așa că Puțin a aranjat și căderea Rusiei economic, pe termen lung.
Un alt motiv principal de atac al lui Puțin a fost denazificarea Ucrainei. Nu prea înțeleg ce înseamnă asta, dar pentru asta e Lavrov acolo, să ne explice. Tot ce a reușit însă, a fost doar o decredibilizare totală a politicii externe ruse, care înainte de război era pe cai mari. Toată lumea spunea băi, ce tare e ăsta! Știe, mă, știe, că de aia e acolo de două’j de ani. Atât de jos a ajuns, încât, vă aduceți aminte, când vorbea el unei adunări internaționale, oamenii au iești din sală. Se vede că minte cum respiră, ca aproape tot ce vine din partea Kremlinului. Extrem de puține voci din Rusia mai sunt credibile, spunând realitatea. Și ele, de obicei, după aceea sunt aduse la tăcere, sau chiar eliminate.
Ce a reușit Puțin din punctul de vedere al solidarității internaționale era greu de prevăzut. S-au unit într-un efort comun țări care nu prea mergeau împreună. Dar așa e natura umană, așa cum la sport este aplaudat și încurajat cel slab, iar aici este sprijinită victima. Chiar și românii, care nu prea ne aveam vecini buni cu ucrainenii, am dat dovadă de o empatie și un sprijin colosal pentru refugiați. Care recunosc, cinstit, că nu se așteptau la așa o reacție.
Din păcate, războiul va mai dura și va mai aduce victime și prăpăd, pentru că Puțin nu va ceda și nu va recunoaște niciodată că a greșit în strategia lui. Va începe să raporteze victorii false, așa cum prezintă și acum, cum că după primul trimestru situația se desfășoară exact conform planului.
Știm rețeta, a fost implementată de sovietici în tot fostul bloc comunist. La noi se raportau atâtea hectare recoltate, încât se depășea suprafața României.
Se pare că dacă te încrezi în șamani atunci când iei decizia de a porni un război, așa cum a făcut Puțin, va trebui să suporți consecințele. Care, după părerea mea de nespecialist, nu pot fi decât în direcția înlăturării dictatorului de la putere, chiar de către cei din jurul lui.
Acum 2400 de ani, Aristotel spunea ,,Omenirea nu va scapa niciodată de necazuri până când iubitorii înţelepciunii nu vor ajunge la frâiele puterii politice, sau până când deţinătorii puterii nu vor deveni iubitori ai înţelepciunii”.
Deja a trecut o lună de zile de la invadarea Ucrainei, comandată de Putin. Se pare că pentru Armata Roșie lucrurile în teren nu avansează mai deloc, ba chiar în unele fronturi soldații ucraineni reușesc să contraatace și să întoarcă linia frontului. Rușii nu prea au modificat poziția ocupată după o săptămână de război. Sunt în aceleași orașe, pe care doar le toacă, din ce în ce mai mult.
La Kremlin se caută vinovați, iar liderul suprem deja a schimbat, arestat sau eliminat unii dintre superiorii pe care îi consideră responsabili de eșec.
Evident, el declară că totul este conform planului inițial, pe care, în realitate, nu-l cunoaște nimeni. Vă amintiți despre Dragnea care, având-o premier pe Viorica Dăncilă, era întrebat despre cum sunt îndeplinite punctele din programul de guvernare? Ea nu le știa, în schimb, șeful PSD era singurul care știa planul “din scoarță-n scoarță”.
Așa și cu Puțin. Nimeni nu știe planul în afara lui, iar el ne asigură că rușii sunt în grafic. Știm toți acum că ăsta este speech-ul pentru ruși, pentru propaganda internă, pentru că în afara Rusiei nu îl mai crede nimeni. Dar, oare, rușii lui îl mai cred? Cercetările estimează că 75% din ruși încă îl sprijină în efortul lui de a reconstrui fostul imperiu URSS. Poate din mândrie patriotică, alimentată zeci de ani cu propaganda KGB-istă, poate din nostalgia tinereții, în care mulți credeau că Uniunea Sovietică chiar era liderul proletariatului mondial.
Însă adevărul crunt este altul, cel care acum începe să iasă la iveală. Și pe care Putin nu-l mai poate ascunde sub preș, nici măcar în fața simpatizanților lui. Lipsa alimentelor, a produselor de primă necesitate, sunt din ce în ce mai prezente. Rubla prăbușită, puterea de cumpărare diminuată, marile firme internaționale dispărute. Sistemul este găunos, regele e gol!
Prins în vârtejul primilor ani de domnie, în care liderul rus a fost ținut în brațe de toți occidentalii, Puțin chiar a crezut că se poate face totul după voia și asemănarea lui.
Și a încercat marea cu degetul în 2014, cucerind Crimeea. Atunci riposta armată a Ucrainei a fost inexistentă, Occidentul a mârâit un pic, a dat niște sancțiuni palide, dar după aceea totul s-a liniștit.
ATUNCI a greșit capital Puțin! Dacă era un bun strateg, trebuia la acel moment să ocupe cât mai mult din Ucraina, pentru că riposta militară, politică și financiară ar fi fost exact la același nivel. Însă el ar fi plasat Rusia pe poziții mult mai avantajoase decât a făcut-o. Repet, cu același preț.
Văzând reacția Ucrainei și a Vestului, a crezut că și acum va fi la fel, pur și simplu un exercițiu de arătat mușchii.
Însă, surpriză! Americanii, UE și NATO s-au prins de adevaratul pericol pe care îl reprezintă Puţin în viitor și, după experiența Crimeei, au schimbat strategia. Au trimis arme în Ucraina, au instruit armata, au investit în diminuarea corupției în țară și în consolidarea instituțiilor democratice. Astfel încât, în 2017, ucrainenii au obținut dreptul de a călători în UE fără vize. Un progres uriaș față de ruși.
Acum, privind retrospectiv, putem considera că, practic, lipsa de reacție la acțiunea lui Puțin din 2014, prin anexarea Crimeei poate că a fost, de fapt, o capcană. O momeală pe care i-a întins-o Vestul și pe care el a mușcat-o din plin.
Acolo a pierdut totul! De atunci, americanii și aliații lor europeni îl “așteaptă la cotitură”, să facă greșeala fatală: aceea de a invada Ucraina.
De aceea, în momentul când a făcut asta, Puțin și-a semnat condamnarea. Pentru că, indiferent cum se va termina totul pe teren, el nu mai are nicio ieșire.
Presupunând că se va ajunge la un armistițiu, sau acord de pace, Puțin este deja declarat criminal de război de mulți lideri mondiali și de Curtea de la Haga, care așteaptă procesul. Deci, practic, el nu va mai putea ieși din Rusia și nici să se mai întâlnească oficial cu vreun șef de stat.
La asta nu văd decât o soluție, aceea de a fi înlăturat de ai lui, fie din camarila proprie, ori printr-o revoltă populară explozivă.
Crucisatorul Potemkin (memorabil filmul lui Serghei Eisenstein, din 1925), cel pe care a izbucnit o revoltă a marinarilor împotriva ofițerilor despotici, a fost tot la ruși, nu? După revoltă, nava a fost predată autorităților românești, care l-au returnat apoi rușilor. Se spune că a prefațat ceea ce urma să devină Marea Revoluție Rusă din 1917.
Din păcate, tot planul ăsta de mai sus implică multe mii de victime, milioane de oameni refugiați sau deportați, orașe distruse.
Oare nu e un preț cam scump pentru a scăpa de un dictator? Fie el și Puţin…
Iar s-a derulat o rundă de negocieri, fără niciun rezultat. În timp ce oamenii mor, minut de minut… Din păcate, rundele actuale sunt doar preliminare, care stabilesc agenda comună și până nu apare însuși Puțin la discuții, nu se va rezolva nimic.
Făcând un exercițiu de imaginație, poate că un punct-cheie al discuțiilor din acele runde finale va fi ridicat chiar de Puțin, în sensul solicitării garanțiilor că lui și familiei lui li se vor asigura libertatea și, evident, averea. Fără așa ceva, poate că nu va fi de acord să comande oprirea luptelor.
Puțin nu e nici prost, nici nebun. Știe că, odată încetat războiul, va fi acuzat de tribunalul internațional de crime de război, de invadarea unei țări independente etc. Își dă seama că a intrat într-o fundătură din care nu are cum să mai iasă victorios. Nici chiar dacă ar cuceri Ucraina în totalitate. Pentru că, în fiecare zi ce trece, el distruge două țări. Rușii nu îl vor ierta pentru că viața lor a devenit un calvar. Și va continua degradarea calității vieții, pentru că situația de acum e doar începutul. Chiar dacă s-ar opri luptele azi, sancțiunile internaționale și boicotul aproape total vor continua. Și vor avea efecte dureroase.
Chiar dacă va fi cucerit Kievul, capturat președintele Zelenski, după care instalat un guvern obedient lui Puțin, acesta nu va fi recunoscut de nicio democrație a lumii libere. În plus, presupunând că vor cuceri Ucraina, e greu să o administreze rușii, împotriva unui popor care, acum e destul de clar, îi urăște de moarte.
Garanțiile acestea personale nu îi pot fi oferite lui Puțin de președintele Zelenski. Ci doar dacă sunt oferite și de președintele Biden și de NATO. Așa că se poate agrea că se poate înscena o “sinucidere”. Și așa, după cum se pare, Puțin e deja obișnuit cu operațiile estetice, așa că dispariția lui ar fi relativ ușoară.
Mergând mai departe cu scenariul ăsta, e posibil ca Putin să ordone încetarea focului doar dacă primește aceste asigurări. Și va pune presiune pe ceilalți de la masa negocierilor, spunând că din momentul în care el le-a pus în față cererea lui, toate victimele care se vor adăuga războiului sunt din cauză că nu i-au oferit imunitate, deci ei sunt vinovații morali ai noilor victime de război.
Evident, toată construcția de mai sus este valabilă în cazul în care Puțin nu e eliminat de cei din anturajul său înainte de acele negocieri. Iar puciștii să-și aroge victoria loviturii de stat și sa fie aplaudați ca fiind noii “emanați”. Sună cunoscut?
Și, apropo de revoluția română, vă amintiți cu siguranță că în 1989, Ceaușescu a fugit în 22 decembrie și a fost judecat și executat trei zile mai târziu. De ce a fost nevoie să îl țină atâta timp, în care au murit aproape o mie de oameni? Oricum, decizia de a-l omorî era luată încă din prima zi.
Așa cum spuneam la început, e doar un exercițiu de imaginație. Dar dacă se va adeveri?
Mă tot gândesc, la o adică, dacă m-aș duce pe front. Cred că da! Deși am 62 de ani și nu sunt sigur că aș fi foarte util.
Am făcut armata în 1980-81, nouă luni, la TR – termen redus. Așa era în vremea aia, dacă dădeai la facultate și intrai, nu făceai un an și patru luni, sau chiar doi ani la unele arme, ci doar nouă luni dacă făceai înainte de facultate, ori 6 luni dacă o făceai după studii.
Unitatea era la Târgoviște, am făcut la tancuri. Am tras cu mai multe feluri de arme, chiar și cu tancul. Am și condus tancul prin tancodrom. Adică un câmp plin de gropi, unele enorme. Pe care aveam surpriza să văd că tancul le traversează fără nicio problemă. Am aflat atunci că unele vehicule cu șenile, mai mici decât tancurile, parcă se numeau tanchete, pot traversa porțiuni de apă înghețată pe care un om, pe jos, nu le poate traversa, pentru că s-ar sparge gheața. Deoarece presiunea exercitată de pasul omului pe centimetrul pătrat este mai mare decât cea a șenilei, cu suprafață de contact mult mai mare decât a unei tălpi. Și, de aceea, masa acelui vehicul se distribuie astfel încât presiunea este mai mică.
Mă uit la sondajele din ultima vreme, în care din ce în ce mai mulți tineri spun că nu merg la război, că țara nu le-a oferit nimic. Dar ei au oferit ceva țării?
E păcat că s-a ajuns la o situație atât de ciudată. Chiar sunt și unele așa numite staruri TV care au anunțat, cu mare tam-tam că nu vor răspunde unei eventuale recrutări. E păcat, dar nu este inexplicabilă o astfel de opinie.
Armata româna, știm, a greșit fatal la revoluția din 1989, trăgând în mai multe orașe asupra populației civile, ieșite în stradă cu mâinile goale. Multe fapte s-au ascuns, apoi, pentru că, nu-i, așa, au schimbat macazul și s-au retras în cazărmi. De ce credeți că strigam atunci pe străzi “armata e cu noi”? Pur și simplu, de frică. Pentru că știam ce crime au făcut. Unele, din ordinele primite de la nivelul lui Ceaușescu și de la Milea, ministrul apărării la acel moment. Altele, din pură prostie, cum a fost și măcelul acelor tineri militari de la aeroportul Otopeni.
De unde să știe ofițerii români armată, strategii și tehnici de luptă? Cea mai mare parte din timp ei erau cu trupele la munci agricole, sau muncă patriotică, ori prin fermele GAS. Știu soldați care erau puși să tragă atunci, dar ei nu puseseră mâna pe o armă încă. Se vede că treaba a mers mai departe, în același tip de conducere comuni stă, chiar și la ruși, dacă vedem ce soldați tineri, nepregătiți și speriați sunt capturați de ucraineni.
Sunt convins că, odată cu aderarea la NATO, nivelul de pregătire din armata română e cu totul altfel, la fel și tehnica de luptă. De aceea aș avea încredere și, de va fi cazul, nu aș refuza o eventuală convocare. Deși când văd că o dronă, cu încărcătura explozivă trece prin țări NATO ca prin brânză, mă întreb care ar trebui să fie timpul de reacție la așa ceva?
Sper însă din toată inima să nu se ajungă la recrutări și mobilizări la noi!
PS. Coincidența face că ieri, 13.03, a fost “ziua” unității mele militare, ce avea indicativul 1303.
Paradoxal, Putin desăvârșește programul prietenului său care era la Casa Albă, “Make America Great Again”
Acum, la două săptămâni de la începutul războiului, s-a ajuns la o situație care era de neimaginat acum câteva zile. Când Putin a decis invadarea Ucrainei, nu-și imagina cât de mult rău va face Rusiei și cât de mare avantaj va avea SUA din situația creată de el.
În plan militar, Rusia are pierderi importante, atât de tehnică militară, dar și de peste 10 mii de militari. America și NATO nu au pierdut niciun om! Orice zi de război în plus nu va face decât să crească diferența dintre Rusia și SUA, ca puteri militare. S-a demitizat și imaginea aia de soldați ruși profesioniști, cel puțin cei capturați de ucraineni, care erau niște puști speriați, transformați de Putin în “carne de tun”. Ce nu au reușit SUA și NATO de 80 de ani, a reușit Putin acum: Finlanda, independentă până acum, a solicitat zilele trecute intrarea în NATO.
Politic, Rusia este mai izolată decât oricând înainte. La ONU doar 4 țări au votat în favoarea ei, nici măcar Cuba, aliat traditional, nu a sprijinit-o. China, declarativ, alături de ruși, nu-și permite să piardă totuși sprijinul Ucrainei, care în urma cu ceva timp își declarase intenția de a deveni o placă turnantă economică și logistică între Europa și Beijing. Așadar, chinezii vor merge pe sârmă, făcând un balet elegant între cei doi beligeranți.
Economic, interzicerea importurilor de petrol din Rusia de către președintele Biden, și de către premierul englez Boris Johnson, nu face decât să dea o altă lovitură rușilor, care pierd astfel o mare sursă de finanțare. Președintele american a declarat că America se pregătește pentru a avea o producție record de petrol în acest an. Deci, mai mulți bani vor lua calea SUA. Sporirea importurilor de gaze lichefiate din SUA de către statele europene, inclusiv de către România, mai adaugă și ea venituri substanțiale Americii. Asta, pe lângă faptul că resursele astea energetice se vor vinde cu un preț tot mai mare pe baril, sau metru cub.
Rusia a devenit statul cu cele mai multe sancțiuni economice din lume, din istorie! Rubla s-a devalorizat la jumătate, iar economia Rusiei, și așa destul de afectată deja de sancțiunile aplicate după invadarea Crimeei din 2014, e din ce în ce mai în picaj.
Blocajul Swift e în plină derulare și își face simțite efectele. Companii vestice importante ce aveau operațiuni în Rusia, s-au retras, sau au tras obloanele. Magazinele companiei spaniole Inditex (Zara, Bershka, Stradivarius, Massimo Dutti, Oysho, Pull&Bear) cu o prezență importantă în Rusia, precum și alte mărci străine binecunoscute, au închis. Au început rationalizari la alimente de bază. La retragerea de valută din bănci, statul reține acum un comision de 30%.
Estimările specialiștilor arată că în jur de 15 aprilie este probabil ca Rusia să intre în incapacitate de plată și se prevede că se va repeta scenariul Venezuelei de acum câțiva ani. În concluzie, viața rușilor va fi din ce în ce mai dificilă. Probabil, pe lângă situația groaznică umanitară din Ucraina, va fi una similară, dar de dimensiuni mult mai mari în Rusia. Evident, există diferențe, acolo nu se moare, nu e război. Încă.
Așadar, tot ce am văzut până acum indică faptul că niciun președinte american nu a reușit, într-o perioadă atât de scurtă, să provoace pierderi atât de mari Rusiei, militare, politice și economice, în timp ce niciun soldat american nu se află în luptă, alianțelele SUA, cu NATO și UK nu au fost niciodată mai strânse, iar economia americană se prezintă mai puternică decât oricând. Când prietenul lui Putin care a fost la Casa Albă, președintele Trump și-a desenat programul “Make America Great Again” sunt convins că nu a îndrăznit să-și pună targete atât de ambițioase. Uite, că a trebuit să vină Putin și să ia decizia de invadare a Ucrainei, ceea ce a pus America într-o poziție extrem de avantajoasă, militar, politic și economic.
Decizia lui Putin de a lansa războiul este similară, în opinia mea, cu cea luată de Ceaușescu de a organiza mitingul din 22 decembrie 1989. Ambele nu au făcut decât să le grăbească sfârșitul. Din păcate, mor și mulți oameni!
E adevărat, americanii, ca toți cei care sprijină Ucraina, vor plăti un preț, care se va simți la pompele de benzină, sau la facturi mai mari la energie sau mâncare. Și la noi, vedem cum războiul scumpește tot, pe lângă criza energetică existentă de la începutul anului. Însă ăsta e un preț infim, față de cel plătit de ucraineni acum și de ruși în curând.
Dar, se știe, libertatea are un preț. Ce merită plătit, indiferent cât este de mare! Ucrainenii o știu atât de bine.
