Sunt bolnav de cancer in Romania. Ce lux!

Spitalul Monza

Sunt unul dintre cei care am privilegiul sa fiu bolnav de cancer. Va explic imediat de ce priviligiu. De cand am aflat ca am boala, pe la inceputul lui noiembrie, am citit ceva mai multe despre cum sta chestia asta cu cancerul. Sunt multe pareri. Unii zic ca niste celule, la un moment dat, o iau razna si se transforma. Ori ca e genetic. Altii zic ca e sigur un element generator, ca de pilda, stresul. Sau fumatul, sau expunerea la soare, sau consumul excesiv de E-uri, sau de ce vreti voi. Sunt si pareri ca toti avem o forma sau alta, dar nu se manifesta. Iar altii zic ca, pur si simplu te imbolnavesti din ghinion! Asta e, la norocul meu inseamna ca eu am privilegiul sa fiu bolnav, ca nu cred i se da cuiva slab asa povara, ci doar celor puternici, care-l pot duce! Desi eu niciodata n-am fost puternic… si niciodata n-am fumat.

Spitalul Monza

Evident ca in prima faza, normal, te sperii si-ti zici Ooops, baga-mi-as, am belit-o! Apoi, usor-usor, iti revii si o iei, cat de cat sistematic, sa vezi ce-i de facut. La mine au fost multe de facut. Si inca mai sunt. Nu cred ca exista cancer simplu. Exista forme mai usoare, mai putin agresive. Insa la cancer nimic nu e usor. Nici macar daca te impaci cu ideea…

Am retrait, in perioada de inceput, pana m-am pregatit de operatie, toate etapele alea pe care le invatam la cursurile de Change Management, de la faza de denial, ca nu ti se poate intampla tocmai tie, pana la acceptare, apoi suflecarea manecilor, scuipat in palme, pus mana pe cazma si Gata, hai, frate, pe viata si pe moarte! Aici e chiar pe bune expresia…

Adevarul e ca, uneori, ma mai apuca asa, mici crize d-ale cretine, in care zici ca nu e drept, ca ai fost cumpatat, ai mancat sanatos, n-ai facut excese de nici un fel, ca nu meriti asta. Dar nimeni nu merita! Asa ca trec repede, iti stergi lacrimile si o iei de la capat. Dar asta ramane intre noi, sa n-o mai ziceti nimanui, ca nu vreau sa se stie 😊

Bine, eu am fost si norocos. Aici, pe bune! Ca am avut curajul sa spun public ce mi se intampla si-atunci voi, prietenii mei, mi-ati sarit in ajutor asa cum nu credeam ca se poate. Gandurile voastre bune, mesajele, discutiile, incurajarile, sfaturile, recomandarile, toate au avut rolul sa ma ajute sa trec mai usor peste. Oho, cat de important e sa nu fii singur in fata dusmanului, nici n-aveti idee!

Multi dintre voi mi-ati recomandat calea credintei. Sunt multi oameni care s-au vindecat prin credinta, post, rugaciuni si alte solutii alternative, diferite de medicina „ortodoxa”. Cred asta. Si eu vorbesc cu Dumnezeu, ca-mi e frica si e firesc sa-I cer ajutorul, Insa, ce nu stiti, cand vreau sa-I vorbesc lui Dumnezeu, nu ma uit in sus, ma uit in oglinda…

Cancerul meu este mai agresiv decat se stia inainte de operatie. In urma biopsiei dinainte, aveam un scor Gleason de 7. Dupa operatie, examenul anatomopatologic a constatat ca e mai agresiv, cu scor de 8. Asta inseamna naspa… (Wikipedia: Tumors with Gleason scores 8-10 tend to be advanced neoplasms that are unlikely to be cured. Although some evidence suggests that prostate cancers will become more aggressive over time, Gleason scores usually remain stable for a few years.)

Asa ca, la trei luni de la operatie, am trecut la „sezonul doi”. Adica intalnirea cu oncologul. Care mi-a recomandat tratament hormonal, iar apoi radioterapie. Posibil si chimio, dar e prea devreme de estimat. Si mult analize. Pentru ca bestia asta de cancer la prostata are prostul obicei sa se dea de trei ori peste cap si sa se transforme in cancer de oase. Asa ca am de facut saptamana viitoare o scintigrafie osoasa, unde am inteles ca te tine asa, la vreo 3-4 ore… Apoi iar de facut analize multe de urina, sange. Si, evident, PSA-ul. Fac o paranteza aici, ca sa va rog, pe toti care cititi randurile astea, sa dati share, sau sa ii rugati pe toti barbatii pe care ii stiti peste 45-50 de ani sa-si faca aceasta analiza de PSA. Le poate salva viata! Vedeti ca am mai scris pe blog despre asta, daca e nevoie de mai multe amanunte.

Apropo, pentru cei care nu stiu, cancerul meu este unul de prostata si operatia am avut noroc s-o fac la Spitalul Monza, unde dl. doctor Cristian Surcel m-a operat laparoscopic, cu robotul, deci la cel mai inalt nivel tehnologic posibil acum la nivel mondial. Refacerea a fost ok, deci fizic sunt ca nou 😊 Insa e un cancer parsiv, pe care nu-l simti si lucreaza pe dedesubt…

Ei… si aici ajungem la partea cu Romania. Daca ce am scris mai sus e valabil oriunde in lume, specificul national incepe sa se simta de aici inainte. Mai exact, cand a trebuit sa-mi programez RMNul si CT-ul (computer tomograf). Am sunat la toata lista de spitale care au dotarea corespunzatoare si am avut un singur raspuns: daca doriti cu decontare de la Casa de Asigurari, reveniti dupa luna iulie, ca nu mai sunt fonduri! Sau, mai exact, fa-ti matale examenele astea pe banii tai, ca noi nu-ti decontam nimic. Costurile sunt in jur de 1500 de lei. Pe bune? Pai aici intarzierile in tratament chiar sunt fatale, despre ce vorbim?

Ok, discutia nu este despre cati bani e vorba, sau daca am sau nu suma asta, ci de principiu. Asadar, m-am chinuit sa invat de copil, in scoala, in liceu (m-am dus la cel mai bun liceu din vremea mea, la Sf. Sava), crezand ca voi avea de castigat in viata daca reusesc sa intru acolo. Apoi in facultate am invatat pe branci, am terminat in top 10 pe tara, ca sa intru in cercetare, sa fiu mai sus, mai performant, mai valoros. Lucram ca nebunul la plansele alea format A0, unde proiectam masini-unelte, in probabil una din cele mai grele facultati. Desi Politehnica nu mi-a placut, pentru ca visul meu a fost sa devin arhitect, dar asta e o alta poveste, poate v-o zic vreodata…

A venit revolutia, s-a sters tot ce era inainte, reset, am luat-o de la capat si am dat la o parte tot ce construisem pana atunci. Am inceput sa vand pagere, din usa-n usa, am trecut la next level, la telefonie mobila, la Connex, apoi Vodafone, unde m-am straduit sa fiu cat mai bun acolo unde eram. Asta nu e un CV, nu caut job, doar vreau sa spun ceva: ca mereu am muncit mult, cu salarii bune, nu ma plang, dar am si platit taxe pe masura. Adica foarte mari! DE CE??? Ca la operatie nu am primt un leu de la stat. Iar acum, RMN si CT mi le fac pe banii mei. Sau, poate vreau sa ma programez in iulie. Baai, pai in iulie s-ar putea sa fie cam tarziu pentru ce-mi trebuie mie acum, nu credeti? Voi aia de la Casa de Asigurari, sau de la Ministre, sau mai exact, de la PSD, stiti ce-i aia cancer si ca asta nu prea iarta?

Unde s-au dus banii pe care i-am platit pe asigurari medicale zeci de ani? Poate la aia de sunt asistati social, ca sa iasa la vot PSDul?? Si care, in noptile in care eu invatam, sau lucram, ei faceau betii si adormeau prin santuri? Asa ca sa nu ma mai intrebati de ce ies in Piata sa strig impotriva Ciumei Rosii! Care e, de fapt, o alta boala fatala, ca si cancerul. Dar Romaniei.

Nu o mai lungesc. Este clar ca a fi bolnav de cancer, in Romania, e un lux. Pentru ca PSDul are „grija” de tine si, chiar daca legal, ofocial, declarativ, tratamentul de cancer este gratuit, trebuie sa vii cu bani de acasa. E adevarat, cand e vorba de sanatate, nu te mai uiti la bani, dai oricat. Eu sunt norocos ca-i am. Dar alti bolnavi de cancer? Si cand banii mei s-or termina, merg in piata si pictez Rapirea din Serai pentru o suta de lei, ca sunt sigur ca se va vinde in anii de glorie ce urmeaza sub conducerea Globinei.

Dar cum ar fi fost sa-i fi spus si eu statului, la care am cotizat peste treizeci de ani, auzi, stii ce? Vino asa, mai incolo dupa taxe, ca acum nu am fondurile necesare.

Ok, pana acum doar m-am plans, dar nu am venit cu nicio propunere. Iaca, am si solutii:

– de ce sa fiu obligat sa platesc asigurari de sanatate la stat? Le platesc unde vreau eu, la privat si raspund pentru decizia mea. Dar nici nu apelez la sanatatea de stat.

– de ce nu se poate sa platesc eu acum RMN, CT si ce-o mai fi, iar apoi statul sa-mi deduca sumele platite din taxe, impozite, sau viitoarele asigurari?

– de ce nu se poate sa platesc acum, apoi, cand vin banii la bugete, sa-mi dea banii inapoi?

Nu mai continui, ca sunt convins ca nu lipsa de solutii e problema, ci lipsa de dorinta de a se rezolva ceva. Propunerile mele de mai sus inseamna doar niste aplicatii banale de customer account, care sa tina socotelile astea. Nu se vrea sa se faca asa ceva, ca nu mai castiga baietii destepti.

Din pacate, noi, bolnavii de cancer din Romania, suntem condamnati, pe langa boala, si de geografie: pentru ca suntem in Romania. Iar sistemului corupt ii e foame de bani, trebuie sa-si alimenteze baronii si conducatorii cu averi colosale. De unde vin aceste averi? De la cei care si-au tocit coatele pe bancile scolii, sa-si ia examenele cu note mari, sa aiba salarii mari, sa plateasca taxe babane ca sa aiba ei de unde sa fure…

Altfel, toate bune, sa ne auzim sanatosi!

Un prim PAS: PSA! -repost

 – Dom’ doctor, puteam schimba ceva, sau face ceva diferit, ca să nu ajung la cancer?

– NU!

Așadar, nu am influențat cu nimic apariția și dezvoltarea bolii. Pur și simplu, acum câțiva ani, la una din ecografiile parte din analizele generale anuale, a reieșit că prostata mea se cam dă mare. Literalmente, mi s-a spus că e gigantică, similară cu cele întâlnite la persoanele de peste 70 de ani.

De atunci, am fost regulat la control, iar ăsta vară, când analiza PSA (Prostate Specific Antigen, adică antigenul specific prostatei) a crescut alarmant s-a declanșat un proces de alte analize mult mai aprofundate, care să determine, fără niciun dubiu, diagnosticul final. În cazul meu, a fost cancer.

Însă totul începe cu acest banal PSA. Este o analiza normala de sânge, care ridică un steguleț și ne spune că la prostată E CEVA. Nu neapărat cancer, poate fi adenom (ceea ce s-a bănuit și la mine niște ani), sau altele, nu mă pricep la medicină…

Ideea de care vă tot spun, și care mi-a venit pe patul ăsta de spital, este să demarez o campanie de conștientizare, de  popularizare, de prevenire, de… spuneți-i voi cum vreți: efectuarea analizei PSA de toți bărbații de peste 40 de ani! Când merge omu’n crucea dimineții să-și ia sânge, să bifeze/voteze și alea trei litere. Gestul ăsta simplu, e posibil să-i salveze viața!

Bărbații sunt fricoși! Știu asta foarte bine, eu însumi fiind unul dintre cei mai mari. Asta cu sexul tare e scornită tot de noi, să ne dăm mari în fața fetelor. Femeia este cea puternică, duce mult mai multe decât putem sa ne imaginăm noi, masculii feroce.

Așadar, când aud de analize se sânge, bărbații cu greu le fac: n-am timp, nu-mi trebuie, mă simt perfect, n-am nimic, cine știe ce-oi mai afla, după aia mă mai pune sa mai fac și altele etc. Milioane de motive sa nu faci analizele… Cunoaștem, am trecut pe-acolo!

Însă dacă ai sânge-n instalație și ajungi să ți se ia se ia sânge, BIFEAZĂ , fratele meu, și la căsuța cu PSA de pe formularul de analize. Atât reprezintă întregul efort, să bifezi o căsuță pe lista de analize!

E ca la vot: votați PSA, votați viața! Sau, dacă vreți: PSA – să vină să vă dea! (tot viața). Cu în PSA toți suntem datori 😉

Pe bune acum, bifa aia poate chiar să vă salveze viața, sau cel puțin, v-o va face mult mai ușoară, INDIFERENT CE REZULTATE OBȚII la analiză! Dacă cifra e-n grafic, ești ok, cel puțin încă un an, când refaci analiza. Dacă nu, nu înseamnă neapărat că ai cancer: dar este un reper pentru medic sa meargă pe firul apei, să clarifice cauza. In final, dacă ai cancer, crede-mă, vei fi foarte fericit că l-ai descoperit devreme și se rezolvă simplu și repede!

Cancerul ăsta nu știe să dea înapoi. Și are două viteze: înceeet și… fast and furious! Inceeet acționează la cei care-l depistează la peste 70-75 și trăiesc cu el. Nu mor de el, ci cu el. Unii nici nu știu că l-au avut.

Varianta fast and furious e rezervată, normal, exclusiv pentru cei tineri – în sfârșit, există o categorie în care să fiu și eu tânăr :). Aici se ard etapele și trebuie luate decizii și acționat rapid.

Incidența bolii e din ce mai mare la varste tot mai tinere. Eu deja am vorbit cu băieții noștri, Mircea și Dan, că pentru ei din păcate, probabilitatea crește și mai mult, pentru că eu am boala. Și i-am sfătuit că, dacă vor copii, să rezolve asta până la 40, când ar trebui să înceapă și ei controalele. Credeți-mă, nu a fost o discuție plăcută, sau confortabilă, dar necesară. Eu, ca părinte, sunt obligat s-o am. Și nici nu pot delega. Prefer să fie informați și cred în puterea prevenției, a depistării precoce.

DOAMNELOR! Am un mesaj și pentru dumneavoastră. Cum recunoșteam cinstit, bărbații sunt fricoși, chiar dacă se dau ei cocosi prin sufragerie. Am aflat că în mare parte, primul contact pe care îl face cineva cu medicul urolog, prima programare, sau primele întrebări adresate vin de la soțiile, prietenele, sau amantele bărbaților suferinzi. Uitați-vă la commenturile articolelor  de pe paginile de urologie: mare parte din ele încep așa: soțul/prietenul meu are/face  nu știu ce,… ce mă sfătuiți?

Voi, doamnelor, vedeți că e ceva ce nu e-n regulă, dar El: Lasă, dragă, nu am nimic, mă simt bine, sunt in formă, nu mă doare nimic! Cancerul ăsta e al dracu’ de parșiv: nu-l simți! Acționează în modul “tiptil”. Toate reclamele la medicamente pentru prostată merg pe ideea de urinări frecvente, mai ales nocturne. La mine nu era cazul: terminam noaptea de pictat, odată cu un pahar de vin sau o bere, mergeam la baie, la nani, apoi până dimineața dormeam ca porcu’. Lemn, ce mai! Deci, dacă mă luam după starea mea generală extraordinară (sic!), sau după semnele astea nocturne,… ohooo, ce țeapă-mi luam! Finală!

Așadar, doamnelor, mă bazez pe dumneavoastră să îl convingeți pe EL să “voteze” PSA și-i salvați viața. Aaaa, doar dacă vreți 😉 Sunt convins că aveți toate metodele să-l obligați ca în termen de…, sau până la următoarea “întâlnire”, sa vă arate tema făcută. Mai ales că acum rezultatele se dau și pe mail.

Ne place, sau nu, cancerul este din ce in ce mai prezent în viața noastră, trebuie să ne obișnuim. Vestea buna este că au apărut SOLUȚIILE să-l răzbim și să auzim din ce in ce mai multi oameni în jur care spun AM AVUT CANCER!

In final, va rog să trimiteți mesajul ăsta, sau ideea de a-și face PSA anual către toți bărbații de peste 40. Dacă noi împreună,  măcar unuia singur îi vom salva viața, înseamnă că ne-am atins scopul! Și cât m-am chinuit eu să scriu ditamai articolul ăsta pe un amărât de telefon, nu a fost degeaba.

Luați-o ca pe o lecție pe care mi-o dă viața și o dau și eu mai departe, sau o povață dată de pe patul de spital de cineva care are cancer și trăiește cu speranța ca analiza PSA făcută ăsta vară, să fie posibil să-i salveze viața!