Acei oameni minunați și motostivuitoarele lor zburătoare…

Heei, copii, ia sa va spun o poveste! A fost odata ca niciodata,… cam de-acu’ un an, de cand dudul facea pere si rachita micsunele, de cand dadea ala cu mustata cu ordonantele-n populatie, racaite din noaptea mintii, de sarea iouropa de sapte’j’sapte de coti in sus si-apoi odata se dadea cu curu’ de pamant… ei, copiii mosului! Cam tot de-atunci, toti am devenit, cu mic cu mare, specialisti in justitie.

Apoi, de cand Simona noastra se ivi pe-acolo, prin topurile ale mai mari, mojmondind prin jurul numarului unu’, toti deveniram cel putin cetepisti in tenis. Ca sa nu zic „tari in… tenis”, ca eu, fiind fudul de urechi, cine stie de dracu’ mai inteleg. Si ma baneaza alde Mark Z, de nu mai pot da ochii cu voi 😊

Cand a disparut Elodia, sau cum o chema pe fata aia, cu j’de miile ei de episoade nocturne,  gasirea ei devenise un serial mai tare ca tanar si nelinistit. Asa ca toata lumea,-n piata si la coada la impozite, stia unde-a tarat-o ala si ce i-a facut. Ce sa mai? Specialisti! Adevarati poiroti sunt romanii, deductiile alea din „tacerea mieilor” au fost pantaloni scurti…

De cand, mai zilele trecute, picara bursele pe Wall Street, toti ne explica de ce si care vor fi trendurile financiare si de ce nu e bine sa ai bitcoini, sau bitcoaine… ca nici nu mai stiu cum e corect. Mai apare si Isarescu, cu Vasilescu la butoniera, explicand de ce vor creste dobanzile si preturile si ecuatia-i gata. Specialistii pestelui prajit in ulei presat la rece au estimat ca valul nu va atinge Romania, deci… fugiiiti! Ca asa au declarat si la criza din 2008, ca Romania asa si pe dincolo, e cea mai sigura de pe mapamondul mondial, iar dupa aia nu mai stiau cum sa reduca din salarii si pensii. Specilalisti, nu gluma! Apoi mai cuvanta si Fat Frumos de la Finante, care face pe miratu’ ca el nu-ntelege de ce dracu’ cresc preturile in Romania. Uite-asa, sa-i strice lui graficele, na!

Cea mai tare tot Olguta e, care a rezolvat printr-o singura miscare atat o problema financiara, cat si una filozofica universala, ce chinuia omenirea de ani de zile: cum sa maresti prin metoda micsorarii! Partea naspa e ca a experimentat-o pe salarii. Iar cobaii sunt romanii…

Ei, copii, si uite-asa si PSDul a devenit tot mai specialist in guvernare, asigurand, intr-un singur an, trei guverne, unu’ mai profesionist ca altul. Asta „pentru ca poate” si pentru ca e cel mai capabil partid al Romaniei. Si, pentru ca ar fi de porc s-o bage p’aia cu „greaua mostenire”, ca si-ar da singuri suturi in cur, au inventat o alta scuza de ce nu au facut nimic, un bau-bau ca balaurul din povesti, cu „statul paralel”. Probabil, cand se va demonta si asta, vor inventa „statul in serie”. Asa, sa ne tina mereu la curent…

Si am ajuns la un nou record: avem cel mai agramat guvern al Romaniei! Si asta nu doar de dupa revolutie, ci din toate timpurile! Pai, in comunism, singurul care vorbea cam alandala era Ceausescu. Mai stalcea el unele cuvinte, dar cam atat. Apoi au mai fost si dupa revolutie incercari, cu “Iliescu te iubim, ca ca tine nu gasim!”, sau “Pe mine mesele ma iubesc…” dar astea erau asa, de perioada romantica. Baaai, astia de-acum, bat toate recordurile mondiale de departe! Nu inteleg cum fosta ministru, Abramburica, accepta sa fie in galeata asta cu laturi. Insa, daca ne amintim ca intr-o campanie electorala a acceptat ca ea sa ne fie recomandata de Vanghelie, nu ma mai mira… Poate ca mai sunt, totusi, niste minti luminate in partidu’ ala, prinse prizoniere si din ce in ce mai stinghere. Asta e, cand te bagi in laturi, te mananca… colegii de partid.

Din cauza situatiei mele medicale, in perioada asta mi s-a tot recomandat gandirea pozitiva. Asa ca m-am strofocat si-am identificat si o parte pozitiva in mizeria ce ne guverneaza! Faptul ca acum toata lumea e mai atenta la gramatica data pe gura de alesi si la ororile declarate de minunatii nostri conducatori. Asa incat, de voie – de nevoie, focusul e pe limba romana si pe speech-urile minunatilor barbati de stat si a motostivuitoarelor lor zburatoare.

Dar, mare atentie! Aici ne paste un risc enorm: acela ca, pe nesimtite, sa devenim specialisti in gramatica…

Asta ne-ar mai lipsi!

Happy Valentine’s Day!

Iubito, stii ca n-am vorbit niciodata daca noi serbam Valentine’s Day? Da, sau nu? Ce dilema… Stiu, mai mereu preferam Dragobete, ca e romanesc si din mosi stramosi… si de ce-ar fi nevoie sa mai importam o sarbatoare de la americani, care e comerciala… si noi nu vrem decat sentimente. Goale simtiri.

De fapt, cum ar fi ca fiecare din zilele calendarului sa fie plina de cate-o sarbatoare a iubirii din fiecare tara? Ca e eschimos, african, sau asiatic, fiecare sa aiba rezervata o zi in care ne va arata cum serbeaza iubirea. Atunci va fi mai multa dragoste.

Si-asa, vom iubi in fiecare zi…

Pana atunci, sa ne bucuram de ce avem deja. Happy Valentine’s Day!

GREVA INTELECTUALĂ

Hei, prieteni, va instig la greva! Dar nu orice greva, ci una intelectuala – n-am gasit alta rima, vorba lu’ Toma Caragiu. Habar n-am daca mai exista, daca s-a mai facut, sau daca se poate numi asa. Dar ce merita astia care ne conduc si care nu stiu nici macar sa vorbeasca corect limba poporului pe care au jurat, la investire, sa-l serveasca? Suntem condusi de pamblici si motostivuitoare, iar programul de guvernare nu raspunde nevoilor oamenilor, ci ale partidului.

In zilele astea, rubrica mea de „memory” de la Facebook e inundata de postarile de-acum un an din Piata, cu protestele la care am fost zi de zi. Se pare ca nu a fost suficient ca sa scapam de ciuma rosie. Mai trebuie ceva. Asa cum in filmele tipice horror, strigoii ce par morti, exact atunci cand crezi c-ai scapat de ei, incep si misca si se ivesc iar. Asta e solutia finala: cititul. Cartea le e fatala, ii sperie pe guvernanti exact asa cum pe vampiri ii sperie usturoiul. Sau lumina! Acea lumina care, atunci cand deschizi o carte, rasare dintre copertile ei, de-ti inunda mai intai privirea, apoi imaginatia si, in final, inima… Si ramane pentru totdeauna.

Poate ca asta este si motivul pentru care nu uitam niciodata povestile citite in copilarie. Imi amintesc cu cat nesat le sorbeam, cum stiam mirosul cartilor si fiecare indoitura de pagina…

Cum se va desfasura greva? Pai, simplu: m-am gandit ca trebuie sa citim in fiecare zi! Ca metoda de protest! O pagina, doua trei, oricat, faptul e important, conteaza. De fiecare data cand citesc, de-acum o iau ca un gest de fronda impotriva astora. Ceva, asa, impotriva prostiei si inculturii repetentilor si chiulangiilor de-au ajuns sa ne conduca. E singurul antidot cu rata de succes garantata.

Si parca ma simt mai bine….

Unde e „cel mai performant guvern” cu care se lauda PSDul cand a castigat masiv alegerile? Unde sunt specialistii lor, profesionistii cu care veneau sa-i inlocuiasca pe tehnocratii lu’ Ciolos? Cei care, totusi, aveau doctoratele luate pe bune, nu pe aranjamente si plagiate de doi lei. Se pare ca baza de cadre a Partidului a secat atat de mult, incat acum ies la suprafata doar gunoaiele, ce sunt puse pe jilturi aurite, sa se lafaie in toata splendoarea micimii lor.

Dar, romani, asta meritam! Asta am votat, asta avem. Vrem altceva? Pai, hai sa incepem de la baza, oameni buni: sa citim! De cand e lumea, cititul a fost singurul drum spre cunoastere si progres. Iar drumul asta batatorit in fiecare zi, se poate transforma in autostrada… Aia de n-o avem!

ROMÂNIA BLOCATĂ! De Valentine’s Day, s-au închiriat toate motostivuitoarele

Se pare ca declaratiile din ultimile zile ale sefei Orificiului Egalitatii de Sanse au starnit un nou trend in Romania: de Valentine’s Day s-au inchiriat toate motostivuitoarele din Romania, ceea ce reprezinta un record! Nu mai exista nici un utilaj disponibil pentru acea seara, toate fiind deja arvunite. Cu toate ca tarifele pentru respectiva zi au fost indexate conform ultimelor mariri de salarii. Adica micsorate!

Am luat legatura cu una din firmele care le opereaza si reprezentantii ei ne-au declarat, sub anonimat, ca cererea a fost waaay peste asteptari in acest an. Si in anii trecuti au mai fost cazuri in care diversi Dorei aburiti masiv, costumati in Cupidoni si avand sageti si arc cu sclipici, mergeau de Ziua Dragostei sa-si duca perechile cu astfel de transportoare, purtandu-le mai ales pe volan – sau, cel putin, asa ne-au declarat noua sursele. De cateva ori s-au inregistrat si ceva incidente, pentru ca fetele erau ridicate sus, pana aproape de tavan, si uitate acolo pana dimineata, de unde erau coborate si salvate de femeile (de fapt, barbatii) de serviciu. Au fost inregistrate si cateva cazuri in care invitatele se plangeau ca nu fusesera motostivuite corespunzator. Rezolvarea insa a venit, operativ, spre dimineata, tot din partea barbatilor de serviciu.

Insa ce s-a intamplat in acest an, e de Guiness Book! Asa de tare ne-a luat prin surprindere cererea, incat clientii ne-au propus chiar sa le inchiriem cate un motostivuitor la cate doua cupluri de indragostiti. In timp ce unii dadeau o tura cu utilajul, ceilalti se motostivuiau. Si invers!

Am aflat, totusi, pe surse, ca singurele intervale orare cand mai sunt libere ultimele doua utilaje, sunt doar pe 14 februarie intre orele 13 si 14, cand mecanicul Dorel, care e de serviciu in rolul de Cupidon, e in pauza de pranz si pleaca sa-si cumpere sageti la arc. Daca doreliti detalii, sunati aici. Sau acolo. Sau unde vreti…

Insomniile adolescentului cu bascheți

Imi cer scuze, pauza a fost mai mare decat estimasem initial. Revin la povestea mea!

…Și ne tot hârjoneam noi așa, că nu eram suficient de prieteni asa incat sa ne permitem sa ne știe ceilalți, dar nici separați nu prea stăteam. V-am spus într-o altă postare că in fiecare dimineața o asaltam cu telefonul, după ce îl duceam la grădiniță pe Dan, fratele meu. Într-o dimineața am sunat-o și mi-a spus că de ce nu vin pe la ea? Hopa!!! Va dati seama ca a fost cea mai tare invitatie din viata mea. Evident am zburat până la ea la bloc, iar când am ajuns in scară, nu mai aveam aer, atat de tare-mi bătea inima. Sau de la astm? Ca, de curand, cand am fost internat pentru a-mi opera cancerul de prostata, am aflat la controlul de la pneumologie ca e foarte probabil sa am astm, desi pana acum nu am stiut.

Am stat un pic să îmi revin și dupa ce am urcat cele trei etaje, ajuns in fata usii ei, tremuram tot. Nu știu de ce, sau ce mi-oi fi închipuit că se va-ntâmpla, oricum eram ud de emoție când am apasat soneria de la ușă. Mi-a deschis, bună, bună, apoi mi-a luat ceva timp să mă comport normal. Stiu ca era imbracata intr-o chestie cam ca un halat, asa, nu ma pricep la haine. Dar era ceva semitransparent, asta stiu sigur, ca tot asteptam sa treaca prin, sau sa se aseze in diverse pozitii si unghiuri fata de lumina soarelui, ca sa intrezaresc ceva nedefinit, ce era mai mult de ghicit. Am stat cred vreo oră și am vorbit despre de toate, exact ca de obicei, nimic special pentru așa o ocazie. După ce-am plecat, zile întregi m-am gândit la milioane de alte scenarii pentru așa un eveniment de next level.
Apoi au mai apărut și alte ocazii, din ce in ce mai des, practic după același scenariu. Alergam ca nebunul, gafaiam in fata usii, eram crispat inauntru, iar apoi ma tot gandeam ca mai bine ziceam aia sau ailalta, sau faceam aia sau ailalta. Imi alergau prin cap variatii cu scene din filme cu saruturi, sau imbratisari teatrale, dramatice, dar o data, nu eram eu atat de viteaz incat sa initiez un asa episod, iar a doua, nu cred ca l-as fi dus pana la capat fara sa ma fac de ras, si asta in cel mai penibil mod. Niciodată, dimineata, nu puteam anticipa când mă cheamă și niciodată nu eram mulțumit după vizita mea cu rezultatele. Of! Grea perioadă si adolescenta asta pentru mine, nu știu cum a fost la altii…
Odată mi s-a intamplat chiar sa am o maaare surpriză: am intrat în apartament, m-am asezat si am inceput sa discutam, apoi am auzit pe cineva. Am înțepenit!!! (cred ca v-am mai spus ca sunt fricos, nu?) Și chiar nu înțelegeam cum de m-a chemat la ea când era cu cineva acasă. Pe ai ei nu îi știam decât din vedere, iar ei pe mine deloc, evident! După ce vorbisem la telefon și mi-a spus să vin, sosise bunica ei. Iar ea nu avea cum să ma mai anunțe… Ca n-aveam mobilul la mine 😊 Prezentări, bunica mea, el e Mircea, colegul meu etc, nimic suspect. Ufff! Am scăpat 🙂

Cea mai tare experienta a fost într-a opta!

Într-o dimineață o sun, ca de obicei, și-mi spune că “e liber” și dacă nu vreau să vin pe la ea. Ohooo, evident că mă duc. V-am spus, ori de câte ori urcam la apartamentul ăla de la etajul al treilea, pe stânga, îmi bătea inima-n piept ca la criza de tahicardie.

Întru, începem discuțiile noastre obișnuite, de ăla, de aia, de filme, prostii copilărești. Totuși, era o anumită încărcătură in aer, pe care o simțeam destul de prezentã. Iar multe replici erau cu subinteles, asa, nevinovat, ca la niste copii de 14-15 ani. Și am stat ore inregi așa, într-o stare de aproape-excitare nedefinită. Nici nu știam “ce e aia”… așa că-mi era greu să realizez. Dar sunt sigur ca si tu ai trecut prin momentele alea cand erai la un party la care nu puteai decat sa stai putin, ca la zece seara trebuia sa fii acasa si in mod normal ajungeai in 45 de minute. Insa cand se apropia noua si-un sfert, ziceai what the fuck, pot sa ajung si in 40 de minute, apoi chiar si in juma de ora, daca vine troleul la timp, apoi pleci pe la fara douazeci si fugi de rupi pamantul, ca sa ajungi pe la si-un sfert. Iar ai tai se uita la televizor si nici macar nu stiu cat e ceasul cand intri tiptil…

Asa si eu. Trecea timpul, dar dulceata discutiei parca era mai aromata spre final, de parea ca acolo se concentrau toate simturile. Iar timpul se dilata si o jumatate de ora ti se parea prea mult pentru ce ai de facut, ca poti rezolva si in cinci minute. Erau niste curenti prin aer care scurtcircuitau totul si simteai prin tine, prin intregul corp, orice vibratie. Era asa o stare de surescitare, incat insasi simtirea asta parca era placerea maxima. Fara sa mai urmeze nimic dupa…

Orele le aveam după amiază, de la unu, deci pe la doișpe trebuia să fiu acasă, ca pe la și jumate să plec spre școală. Dar în ziua aia aveam doar lucru manual două ore și sport două ore, cred ca era sambata. Și, pentru că simteam CEVA in plus in aer în ziua aia, am hotărât să mai raman acolo, cu ea. Oricum eram in siguranta, maica-mea nu stia unde sunt, sigur inventam eu o poveste uimitoare sa-mi scot intarzierea. Chiar daca asta însemna SĂ CHIULESC! Eram clasa a opta și nu chiulisem niciodată. Gata, am luat decizia, fie ce-o fi. Merita orice risc. Simteam așa, un anume miros, chiar și material, parcă aerul era mai încins, parcă eram mai aproape, tot mai aproape. Nu știam de ce, dar era cu siguranta ceva acolo…

Și la un moment dat, cineva sună la ușă! Din priviri, o întreb CINE? NU STIU! Convinși amândoi că a venit unul dintre ai ei, eram electrizați. Eu mă ascund după frigiderul din bucătărie și aștept să treacă momentul. Deja ma vedeam luat la bataie de taica-sau, venit la ai mei acasa, ca de ce nu vi-l tineti legat, ca uite pe unde umbla, pe la fete cuminti, sa le suceasca mintile… Ea se uită pe vizor, apoi vine să mă liniștească: o doamnă, nu știu cine e, cred că a greșit, scap repede. După frigider, mă simțeam ca in capra cu trei iezi, de parcă eram iedul cel mic, ascuns dupa covată.

Și aud vorbele astea: “MIRCEA E AICI?” Eu am înlemnit, că am recunoscut vocea. Prietena mea, normal, cu prezență de spirit la ea, a negat: Nuuu, de ce ar fi aici? Nu a venit niciodată. Dar știi unde ar putea fi? Nu…

Chiar când să închidă prietena mea ușa, apar eu, triumfal, ieșind de după frigiderul din bucătărie, direct pe hol: EU SUNT!

Când mă vede, maică-mii, că ea era, îi vine inima-n piept și-mi zice doar atât: Hai acasă!

Pe drum, mi-a spus la cati prieteni de-ai mei a trebuit sa intrebe si, din aproape in aproape, la cate apartamente nu a incercat, pana a dat de mine. Apoi n-am mai vorbit nimic. Eu, parca eram un criminal in serie prins de politisti, asa eram de turtit. De acasă, m-a dus bunică-meu până la școală (s-au gandit ca daca plec singur, cine stie ce dracu’ fac), m-a băgat în clasă la lucru manual, m-a scuzat și a mințit pentru mine, că a fost plecat nu știu unde cu mine și că el a întârziat…

Of, greu e să fii băiat…

Întrebabila iubire…

Iubito, de-as vrea sa vad cu ochii tai, oare ce-as vedea? Ce culori te-ar incanta, cu care te-ai imprieteni si cu care ai vrea sa faci dragoste? Ce lumina iti face pielea sa tresara si care ti-e stinghera? La care te-ai insenina si la care te vei incrunta?

Iubito, de-as vrea sa gust cu buzele tale, oare ce-as simti? Care ti-e gustul perfect, de roua de dis-de-dimineata? Si care ti le-ar intredeschide, tremurande, pentru iubirea-ntreaga?

Iubito, de-as vrea sa miros cu nasul tau, oare ce arome m-ar ameti? Cele dulci, suave, sau miresmele cele tari si puternice? Moscul, iarba, lemnul, focul, marea sau pamantul?

Iubito, de-as vrea sa merg cu pasii tai, unde oare ma vor purta? Voi merge ziua, pe-nserat, sau noaptea-n luna plina? Si mersul tau va fi dublat, ori singur, ca de zana? Ma vei duce la alt iubit, sau intr-o alta lume?

Daca te-as vedea cu ochii tai, te-as gusta cu buzele-ti si te-as adulmeca peste tot cu nasul tau, de-as fi purtat de pasii tai oriunde-n univers, oare tot atat de tare te-as iubi? Sau mai mult?

Of,… atatea intrebari. Si niciun raspuns.

Insomniile băiețelului cu trotinetă… acum și cu bascheți

Cred că eram printr-a șaptea… V-am mai povestit, acum câteva săptămâni, că-mi plăcea de o colegă de școală, cu un an mai mică. Nu eram prieteni în sensul ăla clasic, comun. Ci în ăla confuz, în care nimic nu e definit. Nici măcar nu știu să fi discutat vreodată împreună despre asta, dar avem așa, o atracție pe care o simțeam câteodată că ar fi reciprocă, sau cel puțin așa mi se părea mie. Alteori, însă, eram destul de abătut. Ori nu vorbea cu mine, ori nu mă băga în seamă, ori nu o mai vedeam… Offf, cred că știți îndoielile alea de te cuprind la vârsta aia dificilă.


Cert e că ieșeam în fiecare seară când puteam la joacă, în zona ei, de la blocuri. Pentru ca erau câteva blocuri nou construite, prin anii șaptezeci, acolo ne adunam zeci de copii din cartier și era multă agitație, de toate generațiile, de la preșcolari, până la liceeni. In perioada aia era în mare formă si vogă Ilie Năstase, care, împreună cu Țiriac, ajunseseră în finala Cupei Davis, și încă de trei ori! Două la americani și una la București. Pierdute de noi, cu un mare regret, dar care a lansat un nou sport in Romania: tenisul de câmp. Abia apăruseră in magazine rachetele de tenis, erau unele românești, parcă Reghin, care erau cam o sută cincizeci de lei. Nu aveau toți copiii părinții așa de darnici, așa că străzile erau invadate de jucători dotați cu… funduri de lemn. Nu râdeți! Ăsta era nivelul. Dar entuziasmul era enorm, iar puștii voiau să ajungă cel puțin un al doilea Năstase, dacă nu și mai și. Chiar si cu bâtacele-alea în mână. Să vedeți ce demonstrație de cunoștințe dădeau unii mai mari, că știau cum se tine scorul în tenis. Cei mici, jucau ținând scorul ca la ping-pong, in seturi mici până la 11, sau mari până la 21.
Evident, nu erau terenuri, așa că se foloseau curtea scolii, sau străzile asfaltate. Fileul era o sfoară legată între doi pomi, iar când treceau mașini, destul de rar, se desfăcea doar un capăt… Chiar a fost atunci o perioadă în care se refăceau străzi și se lucra la structura, temeinic, începând de la fundație. Practic, strada devenea o chestie așa,… cam la un metru sub nivelul trotuarelor, destul de bine nivelată, dar pe unde nu mai treceau mașini. Numai bine pentru înflorirea tenisului de camp, practicat de noi, copiii 😊
Erau destule constrângeri din acest punct de vedere, al locului unde puteai juca. Iar eu nu aveam răbdare, niciodată n-am avut. Mereu repezit, în agitație permanentă, deși întotdeauna lumea în jurul meu mă percepea mai degrabă liniștit, sau chiar mult prea calm. Ori bleg. Și atunci m-am orientat mai degrabă spre badminton. Mi-au cumpărat ai mei o racheta, aia era mai ieftina, doar 50 de lei, chinezeasca. A ținut mulți ani și în final a ajuns in formă de “lingură”, dar eu mi-am făcut treabă cu ea. Mă specializasem atât de mult in badminton, încât puteam juca chiar și singur 🙂 Duminica, vara, mai mereu mergeam cu ai mei ori la ștrandul Ciurel, ori la pădure la Roșu, undeva pe malul Dâmboviței, înainte de intrarea în București. Ștrandul nu era unde e acum, ci cam pe unde este actualul baraj al lacului Ciurel. Nici lacul nu exista, a fost făcut de Ceaușescu după inundațiile din 1975, când a luat decizia să sacrifice cartierul Crângași, pentru a salva centrul orașului de la inundare. Atunci a venit el personal să vadă dezastrul, chiar pe dealul pe unde ne făceam veacul prietenii mei și cu mine. când mergeam la gârlă. Cu ocazia aia, la 15 ani, l-am văzut prima oară in fata mea pe Ceaușescu.
Deci, la pădure la Roșu erau niște plopi uriași și, fiind pe malul apei, mereu era curent sau vânt. Eu trimiteam cât mai sus fluturele, dar cumva împotriva vântului, că să mi-l returneze. Deci, se poate spune și că, practic, jucăm cu un jucător imaginar, de sus 🙂
Aveam niște prieteni care știau și ei bine jocul și, la blocuri, încingeam niște schimburi destul de lungi, iar noi ne îndepărtam treptat unul de celălalt, până ne plasam cam la 40 de metri distanța dintre noi. Asta puteam face doar cu fluturi mai grei, care aveau o bila cauciucată in vârf. Ăia ne permiteau să jucăm chiar și pe vânt.
Ei, revenind acum la prietena mea, evident că mă dădeam cât mai rotund in locurile pe unde era ea, sau pe la blocul ei, in cazul in care nu era pe-afara. De cateva ori am reușit să joc chiar și cu ea, dar mult mai puțin decât aș fi vrut. Aș fi făcut orice să-i atrag atenția. Știu că odată, nu mai îmi amintesc de unde a apărut ideea de rezistență la alergare și am dedus eu, dintr-o discutie a ei cu fetele, că îi plac cei care sunt rezistenți, nu cei rapizi. Ahaaa! Ii plac aia buni la rezistenta… Fiindca la varsta aia n-ai minte, mi-a si venit, pe loc, ideea cum s-o impresionez. Știți că în seara aia (era o duminică, iar duminica maica-mea mă îmbrăcă mai frumos) am alergat o oră întreagă în jurul blocurilor, facand multe ture, așa încât să mă vadă? Ce contează că eram total neechipat de sport și deja după zece minute curgea transpirația de pe mine? Eram in pantalonii aia buni si o bluza. Noua. Dar aveam bascheții in picioare și asta era suficient 😊

Aaa, neapărat să vă spun de bascheții ăștia. Erau d-ăia chinezești, de 75 de lei, care erau peste tot, până să apară varianta românească, de la Finca Drăgășani. Și-mi cumpara maică-mea, in fiecare an, la începutul școlii. Miroseau atât de mișto, încât mereu în prima noapte dormeam cu ei la cap, pe perna. Pe bune!
Apoi, prin clasa a opta, a apărut moda tenișilor albi complet, tot chinezești, de 40 de lei. Aia au prins nemaipomenit, pentru că puteau fi desenați sau pictați. Era in plina perioadă hippie, și atunci se picta orice, de la tricouri, cămăși, până la pantaloni și teniși. Și fiecare își marca teritoriul după gust. Un fel de cover de profil de Facebook de acum. Cel mai des întâlnit era desenul ăla celebru cu chipul lui Jimi Hendrix, cu efectul ăla pe care-l obții când supraexpui contrastul umbrelor pe față. Și avea el si coafura aia afro, absolut circulara. Iar dacă nu voiai să-ți strici cămașa sau tricoul, îți puneai o insignă rotunda cu desenul ala. Mamă, câte insigne n-am mai făcut cu asta. Le făceam că-mi placea, așa, pentru prieteni. Uite-acum chiar nu mai știu dacă i-am dat și Ei o insigna, sau dacă nu cumva m-a refuzat…

Ba da, i-am dat! O insignă unică, specială, cu limba celor de la Rolling Stones. Că, tot așa, aflasem de la o bună prietenă de-a Ei, că-i place mult Mick Jagger…

S-a făcut târziu, adică… devreme! Mâine vă spun continuarea.

Pa!

Avantaj, Simona!

Multumim, SIMONA! Ai reusit doua finale de Grand Slam in ultimele sapte luni, iar in ultimele trei ai fost liderul mondial. La Australian Open, cred ca ai facut cel mai puternic si solid turneu in ultimii cinci ani, de cand te urmaresc eu.

Long term, Simona a castigat enorm la turneul asta din Australia, unde a venit dupa un titlu castigat in China. Si, sa nu uitam, asta a fost turneu dublu, de doua saptamani. Cele mai misto si mai tari trei meciuri ale turneului au fost cele in care a jucat ea: 15-13, 9-7 si finala. A adunat atata forta mentala si maturitate in ultimele doua luni, ca niciodata pana acum. Saltul e remarcabil. Si vizibil chiar si pentru un spectator afon ca mine. Un inceput de 2018 fulminant!

Daca reuseste sa se mentina sanatoasa, a ajuns la stadiul in care poate castiga ORICE turneu de o saptamana, impotriva oricui! Insa, spre deosebire de alte jucatoare, ea are de luptat, pe langa adversare, vreme, sorti si jocuri de culise ale sponsorilor, organizatorilor si televiziunilor, si impotriva propriului ei corp! Nu e simplu deloc… La 18 ani, impreuna cu familia ei, a avut de luat o decizie majora, de interventie asupra propriului corp, pentru a-si dedica total viata tenisului de mare performanta. Practic, si-a sacrificat corpul pentru tenis. Putea sa nu reuseasca sa intre in prima suta, iar atunci drama era enorma, iar riscul asumat inutil… Dar munca sustinuta, ambitia si vointa ei, au facut ca tot efortul sa merite. Apoi, sa nu uitam, Simona este cea mai scunda jucatoare din top 10 mondial. Asta inseamna ca, pentru a compensa, trebuie sa fuga mult mai mult decat toate celelalte jucatoare. Deci gleznele ei sunt mult mai solicitate. Iar la un turneu pe hard, cum este cel australian de doua saptamani, cand stai in total 14 ore pe teren, doar cu sprinturi si frane, asta lasa urme, tendoanele se fac praf… In plus, prin exercitii si antrenamente trebuie sa suplineasca forta pe care celelalte jucatoare o au nativ. Serviciul ei abia acum a devenit de peste 170 km/ora, cu toate ca este cea mai scunda. Iar unghiurile la care poate ataca sunt mult mai reduse. Cata munca trebuie sa fie acolo, in ani de zile, sa poti ajunge unu mondial, atunci cand nu te ajuta corpul. Totusi, ea a reusit si a trecut peste, jucand tot turneul cu glezna afectata de intinderea suferita chiar in primul tur.

Aaaaa, si mai e ceva! Simona se incapataneaza sa fie romanca si sa se laude ca-i asa, chiar daca se lupta chiar si cu asta, impotriva tuturor! Ceea ce o costa, pentru ca si de aia nu se ingramadesc sponsorii sa semneze cu ea. Romanii nu au o imagine buna, nu le vand produsele… Imaginea noastra in afara se pare ca are si aici ceva de zis. Daca ar fi fost canadianca (nu mai zic americanca!), cum e Eugenie Bouchard, care se zbate pe la locul 45 WTA, era coada la sponsorizare. Simona e una dintre putinele noastre raze luminoase, care ne scoate in lume, ne pune steagul pe televizoarele din toata lumea, ne pune la mesele cele mai selecte si mai afla oamenii ca Romania inseamna si altceva decat hotie, coruptie si Dragnea… Totusi, ce nu inteleg este de ce nu se implica cat de cat Tiriac in gasirea unui sponsor Simonei, ca la asta el se pricepe. Sau el e prea scump…

Insa cel mai mare castig in ultimele doua luni l-am vazut la mentalul Simonei. Dorinta de a izbandi, agresivitatea in joc si atacul permanent la jucatoare mult mai puternice fizic, au uimit pe toata lumea. Cu Kerber, a avut 50 de winnere, azi 40. Inainte, erau turnee intregi in care nu reusea atatea. A trecut la o alta clasa, nu mai este jucatoarea defensiva care te invinge dandu-ti inapoi orice minge, ci e cea care te ataca si moare cu tine de gat! Sa nu uitam, azi, pe puncte, scorul a fost 104-102. Deci doar doua mingi au facut diferenta…

La una din ultimele mingi, desi pierduta, chiar a avut un zambet! O alta atitudine, detasata, linistita. Insa niciodata resemnata. Mi se pare ca e o alta Simona decat cea de pana acum, o Simona care va reusi, in 2018, cel mai bun an al ei de pana acum!

La un moment dat, prin setul doi, cand Simona suferea vizibil si, practic, a jucat intr-un picior, a fost un cadru mai larg cu antrenorul Darren Cahill, langa care era mama Simonei. Si pe buze ei i-am putut citi vorbele, cand si-a incurajat copilul cu indemnul „Haide, mamă!”. Ca mama, oare cat de puternic poti trai un astfel de meci, ce sentimente te napadesc, cand iti vezi copilul ranit, epuizat, la 40 de grade, dupa doua saptamani de efort supra-omenesc, stiind ca isi da ultimele puteri, sa se agate de fiecare minge, de fiecare strop de energie… pentru ca nu cedeaza! Daca era la box, ar fi aruncat prosopul? Nu cred. Mai degraba, cred ca era ca mama lui Stefan cel Mare care l-a indemnat „Du-te la oștire, pentru tara mori!”…

Adevarul e ca, într-adevăr, Simona a luptat pana la sacrificiu. In ultimele doua luni, parca Simona s-a reinventat, s-a maturizat si nu mai joaca tenisul fantezist, dedicat 100%, dar ineficient de pana acum. Daca reuseste si-si concentreaza efortul pe a scurta mingile si implicit timpul petrecut pe teren, conservandu-si resursele pentru meciurile finale, sigur va fi anul ei. Nu vad in prezent o jucatoare atat de completa ca ea.

Poate ca si Wozniacki, cu experienta ei, a fortat acel repaus medical in setul trei, la 4-3 pentru Simona, scotand-o din ritm. Si a reusit, pentru ca de atunci, a revenit intarita si Simona nu a mai casigat niciun game. Poate si arbitra a derutat-o spre final, la acel out inventat, pricinuindu-i singura dubla greseala, dar intr-un moment decisiv. Poate… Insa astea fac parte din regula jocului, asa cum si Sharapova a cerut pauza de vestiar inainte de decisiv, in finala de acum trei ani de la Paris. Trebuie sa stii sa lupti si impotriva lor si Simona cred ca va invata si de aici ceva.

Sincer, niciodata pana acum nu m-am simtit atat de bine dupa o finala de Gand Slam pierduta de Simona. Si nici atat de increzator ca anul asta va mai fi in finale si va si castiga cel putin unul!

Pana acum Simona a avut trei finale, toate pierdute. La fel ca si Tiriac si Nastase, tot atatea finale pierdute in fata americanilor, la Cupa Davis. Sigur insa, Simona va merge mai departe si va dovedi ca isi poate indeplini visul, ca POATE CASTIGA.

Avantaj, Simona!

Hai inapoi!

Hai inapoi!

Inchide, iubito, televizorul, inchide radioul, inchide ziarul, inchide telefonul, inchide ochii, inchide gandul, inchide lumea toata… Sa nu mai auzim de cele lucruri de afara, fara masura si rost.

Deschide, iubito, ochii, deschide gura, deschide parul si mainile si aripile.

Sa te patrunda aerul proaspat, iubirea si menirea si neuitarea.

Sa pot sa te-nvelesc in culori, infasurata toata, sa te acopar de lumina si de proaspata raza, ce te va-nvalui de-a par si de-a calcaie…

Si hai inapoi in noi…

Somnul națiunii naște… populis captivus

In varianta din medicina se cheama penis captivus. Un popor intreg suntem captivi in mintea si la mana unui om care face doar ce vrea el. Si vrea! Vrea sa adune toata puterea, dictatorial, vrea sa faca avere cat mai mare, ceea ce in stardardele lui reprezinta succesul suprem, vrea sa scape de judecata dreapta pentru tot ceea ce a gresit. Nu e prost, nuuu, a stiut mereu sa profite de situatie si s-a insinuat, totdeauna in umbra numarului unu, pana cand a fost gata de atacul suprem. O singura chichita legislativa i-a interzis pana acum visul de aur, acela de a deveni oficial cel mai puternic om, adica prim-ministru. Dar o rezolva in curand si pe aia. Tocmai a pus acum un al treilea pion pe tabla, care i-a jurat, inca dinainte de a face prima mutare, ca ii va promova legile justitiei. Tudose a refuzat si de aici debarcarea. A compromis atat de tare pozitia de prim-ministru, punand tot felul de papusi, pe care le-a rasturnat cand nu i-au mai raspuns la comenzi, incat ne vom satura toti si, credeti-ma, il vom ruga chiar pe el sa preia dracului odata functia aia, ca nimeni altcineva se pare ca nu se va descurca…

Dragnea nu vrea presedinte, ca acolo e limitat la maxim doua mandate, maxim 10 ani. Vax! El vrea prim-ministru, adica pe viata! Pentru ca PSD ii va oferi  oricand majoritatea necesara si suficienta spre a castiga postul de PM.

PSDul aplica acum aceeasi metoda pe care a spus-o prima oara Petre Roman in ianuarie 1990, cand abia mijisera partidele istorice. „De ce sa nu cream opozitia chiar dintre noi?” Si apoi el a creat PD, transformat de Basescu in PDL, apoi dizolvat in PNL si in prezent dat disparut. Nu vedeti ca de cand PSD a luat puterea, opozitia cea mai puternica au fost Grindeanu (exclusiv in perioada verii, ca apoi a devenit mielusel) si Tudose? Probabil ca in sase luni si Tudose isi va primi rasplata lui, un post de ambasador pe undeva, ca si-a jucat rolul cu o mare credibilitate.

Imediat ce a venit la guvernare noua gasca, a incercat OUG 13, opozitia a marait un pic, dar cam atat. Pana nu s-a iesit masiv in strada, ceea ce a atras atentia Bruxelles-ului si a intregii lumi, nu s-au retras. Insa nu s-au potolit, au apelat la alta strategie, asta e, s-a mai amanat un pic asteptarea lui Dragnea, dar uite-acum sunt aproape sa reuseasca sa-si treaca legile cum vor. Legal, parlamentar, cu tot dichisul si cu fundita. Rosie, evident! Tot strada va trebui sa reactioneze, insa ma tem ca de data asta penalii nu vor mai da niciun pas inapoi. Vor sta la umbra legalitatii oferite de parlament si a dreptului lor de a legifera.

Si noi, naivi, punem botul la jocul lor intern, pesedist, de-a opozitia. Si speram ca Dragnea sa fie inlaturat din interior. Nu! Si-a cladit prea solid tot piedestalul, a numit personal sute, poate mii de oameni in posturi cheie. Ori, sefii astia ii datoreaza lui exclusiv noile pozitii, privilegii, spagi, totul. Cum dracu’ sa-l dea jos?

Cele mai relevante exemple sunt tipa aia de la interne si noua propunere pe PM. Dragnea le-a luat din secretariatul sau din cancelaria scolii din Videle, pe una a pus-o ministru de interne, pe cealalta euro-parlamentar si, curand, o va pune prim-ministru. Visau ele vreodata ceva mai sus de serbarea de sfarsit de an de la scoala, sau, cel mult, de balul anual al primariei, tinut in sala de cultura a orasului? Imi si inchipui cum stabileau ele la o cafea, ce tinute sa poarte, mergand impreuna la coafor si vopsindu-se blond, evident cu aceeasi culoare, 8 sau 9… Voi chiar sperati ca aia de la interne sa-si dea demisia? Hai sa fim seriosi. La fel si tipa asta propusa acum. Are ea CV de prim-ministru? Pai, daca ele ar putea, i-ar pupa zilnic mainile lu’ Dragnea pentru asa functii si mariri oferite de Daddy.

Ce conteaza ca va fi al treilea PM intr-un an de zile, sau ca, prin nominalizarea duduii, Dragnea a dus in derizoriu cea mai importanta pozitie executiva din stat? El stie ca suntem populis captivus si nu avem scapare! De ce? Simplu. Iohannis e legat la maini, nu poate refuza PSDului postul, ca nu are varianta, iar daca ar pune-o de alegeri anticipate, PSD ar castiga la scor si mai mare decat acum un an. Nu ma astept ca participarea la vot sa fie mult peste cea de atunci, desi toti ne dam cu curu’ de pamant ca uite, de vina sunt cei care n-au fost la vot. Multi din cei absenti ar vota sigur si cu PSDul.

Cu cine sa voteze? Cu alde ALDE? No comment! Ce ofera PNL-ul? Care sunt personalitatile unui asa-zis partid istoric, facut tandari de Patriciu, Catarama, Tariceanu si altii ca ei? USR? Stiti pe cineva marcant de acolo? PMP? Ce credibilitate mai are acum Basescu, cu aparitii tot mai dese la Romania TV? Ciolos, probabil cel mai bun premier pe care l-am avut, a pierdut startul. E greu sa coaguleze ceva atat de rapid, daca ar fi anticipate. Sigur, cei anti-PSD vor vota orice, numai PSD nu. Dar ceilalti?

E trist, dar este purul adevar: suntem captivi. Si vina nu este a PSDului. Nuuu, ei fac tot ce pot sa adune cat mai mult, e normal. Vina e a complacerii noastre, a tuturor, intr-o mocirla morala multilateral-dezvoltata. Vad oameni subtiri, cu staif, care consuma cu mare placere produse de subcultura oferite de televiziuni, sau care au valori morale extrem de reduse, chiar indoielnice, pe care le promoveaza chiar in companiile ce cu onoare le dirijeaza. Oameni cu doua fete, una scortoasa, de business si alta adevarata, de ascultator de manele in fundul sufletului, ajunsi cruzi in functii de raspundere, dar care habar n-au cum sa conduca echipe. Sa le mai si formeze? Aaaa, asta e deja prea mult…

Uitati-va ca asta e fenomenul si in politica: nu vedeti ca apar numai no-name-uri propusi in functii ministeriale? Pai, daca nici PSDul nu mai are oameni, atunci e groasa.

Da, stiu, e un tablou sumbru, dar realist. Sa nu ne mai imbatam cu apa rece, sa ne excitam la fiecare declaratie din partea unui PSDist impotriva dictaturii Dragnea. Astea sunt mimari ale unei asa-zise democratii de partid, care are pretentii europene.

Tipa propusa acum premier e euro-parlamentar din 2009, deci de 9 ani. Stand acolo la Bruxelles, nu a invatat nicio limba straina. Probabil stie doar cat sa intrebe la restaurant unde-si poate pudra nasul, sau sa ceara nota, ca oricum i se deconteaza totul din banii nostri… Ganditi-va ca la nicio multinationala sau firma serioasa nu te angajezi pe un job fara cel putin engleza. Fiecare roman plecat afara la munca, sunt convins ca in maxim un an a invatat limba tarii de adoptie cat mai bine, sa se poata integra cat mai repede. Ei bine, de tipa asta nu s-a lipit nimic. Iar ea va fi, probabil, viitorul prim-ministru roman. O sa rada si curcile de noi!

Uitati-va ce reprezentanti au alte tari! Ambasadorul Marii Britanii la noi a invatat romaneste din primul an de prezenta aici! Si pentru ziua lui Eminescu a fost la Ipotesti, pe malul lacului, recitand in limba romana Lacul. Putea s-o faca si din biroul ambasadei lui, tot era un gest senzational, de recunoastere si de pretuire. Atat a lui Eminescu si a culturii romane, cat si a noastra, ca romani. Insa omul a mers pana acolo, in locurile copilariei lui Eminescu pe vremea asta, ca sa ne transmita acest mesaj de respect si pretuire. Ce politician roman a mai facut de ziua lui Eminescu, ceva similar? Nu mai cautati, va spun eu: niciunul!

Iti vine pentru prima data in tara unul din cei mai seriosi si respectati oameni politici ai lumii, primul-ministrul Japoniei, impreuna cu o echipa masiva si cu perspective de investitii uriase, strategice, iar tu ce faci? Dai jos guvernul cu o zi inainte? Cat de idiot sa fii? Sau, de fapt, Dragnea a aratat ca nu-l intereseaza nimic altceva, decat sa-si arate el muschii in partid si sa-l bata pe Tudose cu 59 la 4, poarta-n casa. Linie si mart!

Of, cat de jos am putut ajunge? Ce pacate trebuie sa ispasim, ca popor, sa fim atat de ridicoli si ridiculizati?

Revenind, fratilor, astia ne reprezinta in lume, nulitatile astea de Videle, Teleorman si alti Rosiori. Nu am nimic cu oamenii din orasele alea, dar intelegeti ideea. Promovam toate zerourile barate ca fiind reperele noastre, adevaratele etaloane ale romanilor.

Dar stiti ceva? DACA ASA E? De ce ar fi reprezentativi cei cu adevarat valorosi, si nu cei de low level? Pentru ca, sa recunoastem, astia sunt cei mai numerosi! Statistic, astia ne reprezinta, desi nu ne convine. Deschideti televizoarele pe ce canal vreti si vedeti care este nivelul emisiunilor live, ce discutii, ce subiecte si ce orori siliconate si botoxate, cat mai decoltate si mai agramate va sunt impinse in fata. Votul unuia care are pe receiver doar doua programe, antena 3 si manele tv, si care mananca seminte toata ziua, facand pauza doar sa bea bere la pet sau sa-si bata nevasta, e la fel de valoros ca si cel al unui eminent ITist, ce scrie numai linii de cod. Ba chiar mai valoros, ca ITistul nu se duce la vot, ca nu are timp de prostii…. Ei, deci asta e reteta, simpla, acum si pe intelesul nostru. Iar Dragnea si PSDul au bunghit-o de ani de zile si o aplica nemijlocit. D-aia Dragnea, la referendum, a putut mobiliza si vii si morti, ceea ce nimeni altcineva nu a facut. Pentru asta a si fost condamnat. Dar el se prezinta ca erou in partid: baaai, asta pentru voi am facut-o, nenorocitilor, m-am sacrificat sa ajungeti la guvernare si sa manance si gura voastra ceva!

Obiectiv, sansa noastra acum ar fi JUSTITIA! De aia si batalia crunta pentru ea. Si nu stiu cat mai rezista. Ca, daca s-ar face curat, of, multe s-ar schimba in tara asta in bine. Apoi ar mai fi si EUROPA si SUA. Dar acolo e mai delicata problema si ei nu pot interveni decat cand ai dat-o-n gard flagrant. Si, din pacate, ultima ar fi, poate STRADA! Dar aici e alta poveste…

Poate ati vazut filmul lui Davin Linch, Suflet Salbatic / Wild at Heart, din 1990, in care e o scena misto: un bad guy intra peste o tipa intr-o camera si o agreseaza, fortand-o, insistent, sa-i spuna tipa lui „fuck me!”. Pana la urma, tipa nu mai rezista si ii spune. La care el se retrage brusc si-i zice, sarcastic: „Someday honey I will! But now I gotta get going…”

Asa ca Dragnea asteapta ziua aia, gandind: nu ma lasati prim-ministru? Bineee, hai ca v-arat eu ce prosti sunt toti din jur, de o sa veniti voi la mine cu miloaga, sa accept sa fiu. Si atunci, firesc, ar fi misto ca el sa refuze!!!!

Somn usor, natiune!