Tag: politic

Posted on

Revoluția furată… episodul al IV-lea. Ultimul…

Cand am revenit in Bucuresti, dupa Craciunul 1989, treceam intr-o zi pe la CC. Si, uitandu-ma in jur, m-a plesnit un gand: cum dracu se face ca absolut toate cladirile din jurul Pietei Palatului fumega, sunt arse, unele chiar zob (fosta arhiva a securitatii), ori ciuruite (Palatul Regal zici ca a fost atacat de talibani), cu o mare exceptie: BALCONUL CC. Adica exact acolo unde, in seara de 22, erau indreptate toate luminile, toate reflectoarele. Si, cel mai important, acolo erau adunate, buluc, toate personajele noii puteri, care, normal, ar fi fost de interes pentru asa-zisii teroristi. Of, ce teroristi prosti aveam si noi! Exact acolo sa nu tragi tu deloc? Bai, un glont nu era pe toata fatada aia!

Hm…. Asta a fost a doua MARE intrebare: de ce nu s-a tras inspre Balcon?

In zilele alea, cand inca erau tancuri si tab-uri plantate prin centru prin Bucuresti, totul era destul de confuz. Circula un zvon ceva gen „Craciunul a fost al vostru, Revelionul va fi al nostru”, care era atribuit securitatii. Asta era splitul atunci: securitatea era „ceausista”, declarata dusmanul poporului, in timp ce „armata e cu noi!”. In schimb, militia nu mai era nicaieri! Nimeni dintre militisti nu a mai purtat uniformele pana prin februarie, de rusine cred, ori sa nu se razbune lumea pe ei. Efectiv, Romania a trait fara militie cinci-sase saptamani. Deci, se poate!

Imediat, in comitetele FSN aparute la TV, atunci in voga, apareau nume din armata, sau din securitate, care s-au dat de trei ori peste cap si, din zmeii-zmeilor au devenit feti-frumosi. Mai, mai, ce transformare, ce dragalasi se dadeau ei acum! Pai, soro, nu ei comandasera, ani de zile, armata, militienii, sau securitatea? Nu ei te bagau la beci daca sopteai ceva impotriva? Brusc, acum, in trei zile de agitatie au uitat ce-au facut si si-au modificat toti CVul si au trecut acolo, cu caps, capitolul DIZIDENT, pe care l-au subliniat cu creionu’ chimic, ala de-l purtai dupa ureche si dadeai cu limba pe el ca sa scrie cu culoare movulie…

Hai, sa recunoastem pe bune, noi n-am avut dizidenta in adevaratul sens al cuvantului, cum au avut polonezii, cehii sau ungurii. Noi am avut o Ana Blandiana, o Doina Cornea, un Dinescu, si-or mai fi fost cativa, care mai scapau cate-o scrisoare la Europa Libera, sau cate-o poezie cu subinteles, sau cate-o „Balanta” lui Baiesu, citita in copie Xerox d’aia obosita si abia lizibila, ca era interzisa, din care ne mai hraneam noi sperantele…

Toti s-au vopsit si au imbracat imediat noile uniforme anti-ceausiste, incepand cu Iliescu, care a declarat ca Revolutia l-a prins in pijamale si ca au venit unii la poarta sa-l ia pe sus sa-l duca la Televiziune. Mai, mai, ce destin! Saracu’, fusese marginalizat, dat la o parte de bestia de Ceausescu, ca il batuse la cerculetele aruncate pe bat, cand se jucau in gradina impreuna! Saracu’, acum era „doar” director la editura tehnica, dupa ce fusese la Ape, iar inainte la judeteana de partid prin Iasi si Timisoara. Aaa, si parca era fost coleg cu Gorbaciov. Aici cred ca era subliniat cu rosu in CV. Cu trei linii! Majoritatea din conducerea FSNului erau din actuala sau fosta nomenklatura, fosti colegi de ideal politic cu Caeusescu, dar acum, el nu mai era eligibil, saracu’ tocmai ce i se terminase perioada de valabilitate si calcase pe bec, pentru ca „a intinat valorile socialismului”. Iar daca nu erau fostii, erau cooptati in conducerea FSNului fiii lor.

Atunci a aparut o vorba atat de adevarata si azi: copiii sefilor nostri vor deveni sefii copiilor nostri!

Printre putinele personalitati care nu avea legatura cu nomenklatura, si de care auzisem ceva mai des la Europa Libera, era profesoara de franceza din Cluj, Doina Cornea, o dizidenta cunoscuta, care, cand a fost cooptata in FSN, al carui sef, „cu voia dumneavoastra, ultimul pe lista”, s-a auto-ales Iliescu, a intrebat cu o sincera naivitate: „Da’ cine e acest domn Iliescu, eu nu am auzit de el?”…

Ce dovada mai clara de manipulare si de aranjament odios, sa dea bine la mase si sa vada lumea ca oamenii aia chiar merita sa fie in fruncea tarii, decat celebra faza “Mircea, fa-te ca muncesti!”? De atunci, se pare ca toti respectam asta, parca mereu ne facem ca muncim, d-aia parca tot batem pasul pe loc…

Prima discutie adevarata, de esenta, despre ce e vorba de fapt, despre „Jos Ceausescu”, sau de „Jos comunismul”, a fost in ziarul Romania Libera, intr-un editorial pe la inceputul lui ianuarie. Noi nici atunci, inca nu speram ca putem scapa de comunism, nu indrazneam sa credem 100% in asta, nu stiam sa interpretam ce se intamplase in toata Europa de Est. Toti esticii au carmit-o in ’89, erau pregatiti sa treaca la „comunismul cu fata umana” propovaduit de rusi cu glaznost si perstroika. Atunci, si-au scuturat capul mai bine popoarele si au zis, baaai, acum e momentul! Nicaieri, insa, nu au murit oameni. Fostii presedinti comunisti au fost lasati in viata, sau au fost lasati sa fuga din tara, bulgarii l-au arestat pe Jivkov la domiciliu, a murit de batranete in patul lui. La noi, ca la nimeni…

Daca stau bine sa ma gandesc, zilele trecute, cand a plecat Regele, s-a strigat „Jos comunismul!”, asa ca uite, dupa fix 28 de ani, noi tot o balabanim incotro s-o apucam…

Apropo de ruperea de comunism, prin februarie 90, a fost o tentativa a lui Iliescu, in balcon la Palatul Victoria, cand a fost fortat sa declare in afara legii partidul comunist, dar si-a inhibat-o destul de rapid dupa aceea…

Ei, si uite-asa, au aparut atunci, in ianuarie, si reprezentantii partidelor istorice: Coposu, Diaconescu si Ratiu de la PNT, Campeanu si Sandulescu de la PNL si Conservatorii lui Sergiu Cunescu. Ma uitam la ei si ma gandeam: de unde-au aparut frate si fosilele-astea? De ce vor ei sa strice noua ordine? Offf, ce papagal eram si cat de deformat gandeam! Dupa aceea am aflat istoria adevarata, nu aia spoita de comunisti, cine a fost Seniorul, Corneliu Coposu, secretarul lui Maniu, si cum a facut 17 ani inchisoare comunista pentru crezurile sale politice. Si-asa, usor-usor, parca mi se ridica un val de pe ochi. Ce val, ditamai plapuma! Parca nu vazusem soarele niciodata, acum descopeream adevarul si eram atat de avid sa-l caut. Imi amintesc cum citeam tot ce era legat de istoria redefinita, experimentul Pitesti, Gherla, Canal, arhive, articole documentare, tot. O frenezie a cititului ca niciodata inainte. Si adevarul nu era deloc cel pe care-l cunoasteam pana atunci.

Pe 12 ianuarie a fost un miting monumental (nu mai stiu daca ala a coincis cu prima aducere a minerilor in Bucuresti, veniti sa-l „salveze” pe Iliescu de taranisti si liberali si umblau prin Bucuresti cu un coșciug pe care scria Coposu), un moment ce ar fi putut fi crucial, in care Revolutia putea sa-si schimbe evolutia la 180 de grade. Era tot asa, o adunare cu Piata Victoriei full, iar Iliescu si altii din FSN in balcon la Palatul Victoria. Mazilu, care era un fel de VP al FSNului, dar se pare ca era reprezentant al „aripii americane”, in contradictie cu emanatii cu sange rosu, de la Moscova, pune o intrebare directa, inchisa, catre multime: „Il vreti jos pe Iliescu?” Pana sa se dezmeticeasca Piata si sa raspunda, apare o mandra de jos, din primele randuri din multime si striga: „Da’ dvs ce-ati facut in ultimii cinci ani, domnule Mazilu?” Ei, si uite-asa, s-a ratat o sansa posibila de „a-l vedea jos pe Iliescu”. Piata, in ce componenta era atunci, ar fi raspuns la unison DA! Si poate scapam de Ilici. Atunci si-a inceput cariera o intrebare celebra dupa aceea ani de zile: „Ce-ai facut in ultimii cinci ani?” Dupa aia, Mazilu a dat-o la-ntors, ca el s-a referit la faptul daca-l lumea il vrea pe Iliescu, acolo, jos, sa coboare in Piata… Hm!

Am aflat, ulterior, multe mizerii si grozavii care s-au intamplat, chiar zilele astea apar tot felul de declaratii, cum ar fi impuscat aia, alde Dan Iosif si Gelu Voican oameni in noaptea aia in CC, la intamplare, cu foc automat, adevarate carnagii (ce bine ca n-am intrat in CC!). Una peste alta, de fapt, reiese ca Revolutia nu prea a fost revolutie, a fost o miscare provocata de servicii, de unguri, rusi si americani, cu „turistii” rusi intrati in tara, cu simulatoare de foc pe cladiri, cu semnul distinctiv al revolutionarilor alesi, care era musai sa poate pulover, cu totul pus la punct de mult. Totusi, daca erau oameni in securitate care stiau din vara ca in decembrie va fi ceva, cum de nu stia Ceausescu? Sau stia si s-a crezut invincibil, iar cineva aproape de el si de maxima incredere l-a tradat total, exact cand trebuia?

Pentru mine, cea mai clara dovada de aranjament al securitatii, a fost articolul plin de mesaje cifrate din „Scanteia Tineretului” aparut pe 18 decembrie 1989: “Cateva sfaturi pentru cei aflati in aceste zile la mare”. Din 16, incepuse deja Timisoara, in 18 s-a tras acolo masiv, si urmau tragerile din Bucuresti.

Papagali si astia, sa puna un titlu atat de evident fals! ca doar nu era varf de sezon la mare, la plaja, in decembrie, nu? Plin de turisti care se aruncau in valuri si se mai si bronzau si trebuiau sa se intoarca de pe-o parte pe alta, sa nu se parleasca la soare…

Din pacate, ca urmare a acestor randuri, care transmiteau instructiuni clare securistilor si diversionistilor, peste o mie de oameni chiar au murit impuscati atunci.

„- Evitati expunerea intempestiva si prelungita la soare. E de preferat sa incepeti mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – cand pe-o parte, cand pe alta. Astfel, va veti asigura un bronzaj placut si uniform.

– Nu va avantati prea mult in larg. Oricum, in caz de pericol, nu strigati. Este inutil. Sansele ca prin apropiere sa se afle vreo persoana dispusa a va asculta sunt minime.

– Profitati de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se stie, ele sunt mai active intre orele 5,30 si 7,30. Se recomanda cu precadere persoanelor mai debile.

– Daca sunteti o fire sentimentala si agreati apusurile soarelui, librariile de pe litoral va ofera un larg sortiment de vederi cu acest subiect.

– Si inca ceva – daca aceste v-au pus pe ganduri si aveti deja anumite ezitari, gandindu-va sa renuntati in favoarea muntelui, inseamna ca nu iubiti in suficienta masura marea”

Erau proceduri detaliate, despre cum sa traga, sa nu se expuna prea evident, in ce intervale, faptul ca fiecare era pe cont propriu, nimeni nu stia pe nimeni, deci fara posibilitate de a fi ajutat sau salvat, iar daca nu sunt suficient de loiali cauzei, sa se lase pagubasi…. Chiar, astia nu aveau alt canal de comunicare, mai subtil?

Mai, copii, io cam atata am avut de povestit despre Revolutie. Asa cum am vazut-o si trait-o eu, chiar daca astia acum zic ca a fost un mare aranjament, iar noi eram doar papagalii, pionii care trebuiau sa iasa la numar si, de ce nu, sa fie sacrificati, pentru bunul mers al istoriei.

Initial, aveam doar vagi amintiri de-atunci. Insa, pe masura ce m-am aplecat asupra lor, sa le srciu, mi-au venit in cap, buluc, toate cele pe care vi le-am spus. Or fi ele amestecate, nestructurate, sau neordonate, poate… dar sunt adevarate.

Ok, recunosc, mi-au furat Revolutia, asa cum au furat mai totul in tara asta. Dar din ce-am trait, din Revolutia MEA, nu regret nimic, indiferent dupa ce scenariu oi fi jucat si io, fara sa-mi dau seama. Iar asta n-o pot ei fura.
Niciodata!

Foto – articolul din Scanteia Tineretului cu mesajele cifrate ale Securitatii….

Posted on

Revoluția furată – episodul I

Au trecut 32 de ani… mi se pare incredibil cum totul devine atat de usor
deformabil, alungit, practic incomensurabil cateodata, cand e vorba de timp.

Asadar, despre Revolutie! O sa va povestesc cum am trait-o eu, deci, sa ne-ntelegem, vorbim de Revolutia Mea!
Pe care, insa, astia au reusit s-o fure, precum tot ceea ce s-a furat in tara asta… Eu zic c-am fost norocos sa traiesc asa ceva, nu stiu cati oameni participa, sau macar prind o revolutie in viata lor. Din pacate, popoarele din Est au prins cam doua in ultimii 70 de ani, una spre si una dinspre comunism.
Ambele traumatizante.
Si asta venind dupa doua razboaie mondiale, alte catastrofe. Statistic vorbind, cam dupa 30-40 de ani se pare ca urmeaza iar un eveniment major, pentru care, iata, va trebui sa ne pregatim. La fel ca si cu cutremurul la noi.

Pentru mine, coincidenta face ca, pana acum, viata mi s-a cam impartit jumi’-juma’, intre comunism si ce-a urmat dupa. Deci, am ce povesti din ambele lumi.

O sa-ncep povestea Revolutiei MELE un pic mai devreme, ca sa intelegeti corect contextul. Ana si cu mine ne-am casatorit in ’84 (an cu recolta buna dictatoriala, conform teoriei lui George Orwell), in vacanta de dupa anul IV de TCM. Dupa anul V, repartitia, doi ani la Bacau, apoi in Bucuresti din octombrie 1987. Anei niciodata nu i-a placut Bucurestiul. Cred ca nici acum nu-i place. Si atunci am facut un targ: stam in Bucuresti doi ani, timp in care eu am de rezolvat problema cu casa. Daca pana in octombrie 1989 nu faceam rost de un apartament, ne intorceam la Bacau. Acolo primisem o repartitie de apartament, pe la „podul cu lanturi”, dar nu aveam dreptul, pentru ca bunicii mei trecusera casa din Militari, prin donatie, pe numele meu si nu aveai voie doua proprietati pe vremea aia. Urma sa renunt eu la donatie, asa incat sa pot primi apartament etc. Bottom line e ca aveam termen doi ani sa fac rost de casa. Am inceput audiente, inscrieri pe lista de repartitie case la institut, d-astea. Nu am dat nicio spaga! Auzisem ca, daca dai nu stiu ce nu stiu cui, se rezolva mai repede. Zgarcit cum sunt, am zis, nu, frate! E dreptul meu, sa-mi dea casa institutul. Ce naiv…

Dupa nunta, am ramas cu ceva bani, pe care i-am pus pe cecuri d-alea de cinci mii de lei, ce participau la trageri la sorti periodice, cu castiguri in Dacii. La norocul meu, nu am castigat nimic, evident. Insa, dupa 87, cand am vazut ca nu prea se mai gasea nimic, nici macar mobila, decat naspa si cu pile, am inceput sa caut mobila. Retineti, stateam inca la ai mei, nu aveam casa, dar cautam mobila, asa, sa fie, ca nu strica!

Exact asta era si filozofia maselor la aparitia ratiilor de mancare: cum prindeai vreo sansa sa iei de mancare, luai cat puteai duce, ca nu se stie… D’aia statea lumea la coada, la „ce se baga”, ca indiferent ce aducea, era util. Asa au aparut unul, doua, sau chiar trei congelatoare in fiecare familie, burdusite toate cu te miri ce de mancare. Cat se arunca din ea, nu se mai stie… Sunt convins ca, de cand cu introducerea ratiilor, consumul de mancare a crescut. Adica exact efectul invers decat cel scontat. La tara nu se gasea paine, adica exact acolo unde se facea graul, muncit pe branci de saracii tarani colectivizati. Care erau nevoiti sa vina la Bucuresti, sa ia paine de peste tot, in niste saci de panza d-aia aspra, burdusiti. Si acum am in cap imaginile cu bietii oameni tarand dupa ei, sau carand in carca sacii pe strada, in autobuze, metrou, tramvaie, sau pe peronul Garii de Nord. Mai venea catodata militia si facea razie, le cerea buletinul si, pentru ca evident nu aveau buletin de Bucuresti, le confisca toata captura lor de peste zi. Oamenii plangeau, spunand ca nu aveau cu ce sa-si hraneasca animalele din batatura… Ce umilire: taranii sa vina la oras, sa ia “pe sestache” paine facuta din graul muncit de ei. Copii, asta era oroarea comunismului!

Am gasit, la un magazin de mobila din Pantelimon, o canapea cu coltar care mi-a placut. Era mare, extensibila si acoperita cu un material de un albastru intens. Am luat-o. Ok, o iei, dar cu ce o transporti? In fata magazinului, pe strada, erau insirate tot felul de „camioane” de transport, care asteptau in linie, ca taxiurile. Cand spun camion, ganditi-va la o caruta mai solida si mai inalta, care avea roti de masina, cu camera si anvelope. Trasa de cai, evident. Te tocmeai cu birjarul, in functie de incarcatura si de destinatie, apoi dadeai niste bani unora din magazin, sa te ajute sa incarci mobila si plecai. In drum spre ai mei, am trecut prin fata Casei Poporului, pe unde e Targul de Craciun acum. Atunci, in ’86, pe acolo inca nu se asfaltase. Zilnic veneau milioane de camioane, sa aduca si sa ia j’de mii de muncitori care munceau la Ctitorie. Toti in salopetele alea gri-sobolan sau bleu-mizerabil, asa cum erau toate culorile din viata noastra. Si, intrand in zona de santier, camioanele alea luau pe roti tone de noroi, pe care-l depuneau pe toate bulevardele si strazile din Bucuresti. Peste tot prin oras, aveai o mazga lipicioasa depusa peste asfalt sau piatra cubica. In vremea aia, in Bucuresti nu puteai avea decat noroi sau praf, depindea ce conditiile meteo erau. Ganditi-va ca Ceausescu a ras jumatate din suprafata orasului, demoland tot, lasand-o neacoperita, pustiita, doar pamant, fara cladiri sau vegetatie. Pai, la vanturile ce bat pe-aici, asta insemna praf. Iar cand ploua, noroi. Toata canalizarea orasului era imbacsita si infundata cu acest sol argilos, care nu mai lasa sa se scurga nimic. Exact ca o imensa chiuveta infundata.

Asa ca, in fata Casei Poporului, erau niste transee de noroi, ca pe front. Eu am facut armata la tancuri, la Targoviste, dar nici macar in tancodrom (acolo unde te dai cu tancul) nu am vazut asa denivelari. Eiii, si birjarul meu s-a hotarat s-o ia exact pe acolo! De ce sa ocoleasca el prin dreapta Casei, sa-si oboseasca bidiviii? Nu, tusti! direct in noroiul al mare. La un moment dat, se inclinase camionul atat de tare, incat am sarit jos, sa imping canapeaua, sa nu cada in noroi. Era noua!!! Si dadusem si vreo 8 mii de lei pe ea. Salariul meu cred ca era 2500. El tragea de cai, eu impingeam de obloanele carutei. Si ghetele mele se afundau in noroi. Dar mai conta? Trebuia sa ajung cu canapeaua ok, asta era focusul. Atunci mi se parea ca traiesc intr-o scena de Tarkovski…. acum, la peste 30 de ani, o scena de Stan si Bran, de care te amuzi. Ironic.

Am raspandit canapeaua la ai mei in apartament, noroc ca era loc, aveau patru camere. Am impartit-o pe hol, prin living, acoperita cu pungi de plastic. In alta parte am gasit mobila de bucatarie. Set complet, alb, superba, imensa, cu soldat vertical. Cred ca 6.000 de lei. Am luat-o si pe aia, am dus-o la bunici, in Militari. A stat printr-un garaj, acoperita tot cu cartoane si plastice, se mai urcau gainile lu’ bunica-mea si se gainatau pe ea. A scapat ok. Cu ocazia aia am vazut ce capacitate de incarcare si transport avea Dacia 1300. Taica-meu avea una rosie, cu care am reusit sa caram, dintr-un singur drum, toata mobila de bucatarie! Nu va spun cum arata masina, de parca avea o caciula alba enorma, din mobila, legata cu parame… Masini de spalat automatice, d-alea de Cugir se gaseau peste tot, 5 mii de lei. Asa cam am luat si d-aia. Depozitata tot la ai mei. De la Govora, unde eram intr-o vara in vizita cu Ana la bunicii ei, am cumparat un aragaz. Patru ochiuri, 2 mii de lei. L-am lasat la bunicii Anei si mi-a aranjat apoi socru-meu sa mi-l trimita mai tarziu in Bucuresti.

Asadar, aveam canapea, bucatarie, aragaz, masina de spalat, dar nu aveam casa. Hm…. Tic-tac, tic-tac, se strangea timpul.

Incepusera sa dea roade solicitarile si audientele mele la institut. Totusi, avantajul era ca ambii eram cercetatori stiintifici angajati in acelasi loc, cu doi copii, o repartitie rezolva doua cazuri. Asa credeam eu ca merg lucrurile… 😊 Institutul era CCSIT MFS si avea sediul langa Obor, in blocul ala turn bleu, care era (e si acum) vizavi de Mecanica Fina, deci tinea de sectorul 2. Mi-au repartizat un apartament de trei camere in ultimul bloc din Bucuresti, pe stanga, cand iesi pe Pantelimon. M-am dus sa-l vad si atunci m-au apucat spumele. Un bloc de 10-12 etaje, iar apartamentul era pe teresa blocului, lipit de camera liftului. Deci, simteam la propriu, orice miscare a liftului, prin vibratia motoarelor, lipite de peretii apartamentului. O nebunie de penthouse, toata terasa bloculul la dispozitie mea… 😊 Intors la aia la „situatia locativa”, le-am zis ca refuz. Dar, de ce? E un apartament superb! Tovarase, eu am doi copii, de unu’ si de trei ani si n-o sa-i las incuiati sus pe bloc cand plec la serviciu. Of, ce de fite mai faceam si eu!

Mi-au mai dat si alte mizerii… tot asa, refuzate. Cam mofturos, tovarase Gheorghe!

In ultima zi lucratoare exact inainte de 23 august 1989 (atunci era ziua nationala, liber pe 23 si 24), m-au chemat si mi-au dat cheile unui alt apartament. M-am uitat pe lista si scria adresa, care nu-mi spunea nimic, iar la cartier scria „Rahova”. Zic, asta e, bun ce-o fi, ma duc sa-l vad si va anunt pe 25, cand revin la birou. Am mers sa caut strada, era un palc de blocuri noi, pe undeva in grupul masiv al celor noi de pe Calea 13 septembrie, toate la fel. Inca nu erau asfaltate aleile, noroaiele erau d-alea lipicioase, de-ti ramaneau cizmele infipte cand ridicai piciorul, nici toate blocurile nu erau gata, totul era un imens santier. Un fel de „Milioane de camioane” si „Macarale rad in soare”, la un loc! Dar era bloc nou, apartament 3 camere, mari, decomandat, etaj 4 din 8. Nu-mi dadeam seama cum de-am avut asa bulan!!!

Apoi mi s-au legat lucrurile. Blocul era repartizat celor demolati din sectorul 2, care statusera in aceeasi zona si li se daramasera casele. Pe vremea aia, daca ti se darama casa pentru ca Ceausescu, primeai „la bloc”. Si in bloc era si un apartament atribuit institutului meu. Pentru ca in dreptul lui scria „cartierul Rahova”, nimeni nu venise de la institut sa-l vizioneze, avand in vedere departarea de institut dar, mai ales, notorietatea zonei… Si uite-asa, la inceputul lui septembrie mi s-au facut actele pentru noul apartament. Remember, in octombrie 1989 aveam ultimatum de la Ana: daca nu rezolvam cu casa, plecam din Bucuresti! Va dati seama tristete pe Ana cand a aflat… Ea era cu copiii la Onesti, in concedii medicale super prelungite, aranjate pe la doctori cu tigari si cafea. Si chiar si cu zile de concediu de la mine, ca aranjasem „sa fac portare” si sa i le dau ei. Totul era programat astfel incat, de la 1 ianuarie 1990, ea sa vina cu copiii in noul apartament, LA NOI ACASA si sa re-inceapa serviciul. Mai aveam doar de gasit gradinita pentru Mircea si cresa cu program prelungit pentru Dan.

Stiti cum se apune: daca vrei sa-l faci pe Dumnezeu sa rada, povesteste-i despre planurile tale…

In perioada octombrie-decembrie am inceput sa amenajez, noroc ca nu incepeam de la zero: aveam mare parte din mobila raspandita care-ncotro. Smotru, pus parchet, gresie, faianta, reparat sau inlociut toata tevaraia, ca peste tot ceva curgea, apoi mobila pentru dormitorul baietilor, biblioteca si dormitorul nostru. Pentru asta am stat la coada o noapte intreaga la magazinul Apartamentul, care era pe unde incepe Centrul vechi, intrarea dinspre Splai, pe langa Curtea Domneasca. M-am asezat seara, pe la 7, la inchiderea magazinului, la coada. Din ora in ora se citea lista. Daca lipseai, erai taiat. Fara undo 😊 Si am stat acolo toata noaptea (v-am zis ca era octombrie?), pana dimineata la 9 sau 10 cand se deschidea. Intrai, in ordinea listei, si-ti comandai din ce modele gaseai. Te chemau in 2-3 saptamani si luai marfa.

Pentru ca blocul era nou, inca nu era racordat la gaze. Aragaz aveam (adus de la Govora), asa ca mai trebuia doar sa fac rost de butelie. Mi-a dat bunica-mea, care avea una de rezerva, ca nu puteai umple cate voiai tu, avei dreptul doar o data pe luna. Asta era aia de back-up, pe care bunicii o foloseau la parlitul porcului. Si am mers, cu butelia in brate (n-aveam carucior, ca nu aveam de ce), la un centru de butelii, undeva pe Antiaeriana. Acolo, evident de cu noaptea la rand. Pe la 7 dimineata, ne zic aia de la centru ca vine doar „o șa” de butelii, adica doar 75 de butelii. Noi eram vreo 200 de oameni la rand, eu cam pe la 150…. Ce dracu’ faaac? Am stat degeaba? Era unul de se dadea mai sef, care statea in picioare, ca sa se auda cat mai departe, si citea lista celor din coada, scrisa pe un caiet. D-ala de mate, de 48 de file, pe care-l tinea indoit. Stand eu pe butelie, eram cu privirea sub nivelul caietului si-mi vine o idee. Aleg un nume la plesneala de pe lista verso, adica pagina dinspre jos, pe care o vedeam. Si sigur care intra in primii 75 „castigatori”. Si ma rog la Dumnezeu ca persoana aia sa nu raspunda! Schimba omul foaia, ajunge la numele ales de mine, eu ma ridic… Si uite-asa, jucand la cacealma, la totul sau nimic, m-am facut si cu o butelie plina! Ce mai conta ca am carat-o-n spate pana acasa, de m-a cocosat? Asta era adevarata fericire!!!

Apoi am luat perdele si covoare. Ala din living il avea Ana, zestre de la ai ei, restul le-am luat de pe la Obor, Cocorul, combinatii. In vremea aia, credeti-ma, stiam tot ce are fiecare magazin cu d-astea de casa din Bucuresti. Imi amintesc ca, dupa ce dadusem parchetul cu palux, montasem perdelele si pusesem covoarele, stateam la serviciu ca pe arcuri, abia asteptam sa se faca 3 jumătate, sa fug acasa, sa ma asez pe canapeaua albastra si sa admir cum se reflecta perdeaua pe parchet…

Ei, si uite-asa, Craciunul se apropia, ma pregateam sa plec la Onesti, ca apoi sa-i iau pe Ana si pe copii si sa venim in noua casa.

Dar aud ceva la Europa Libera, despre niste evenimente la Timisoara…

Posted on

Atenție, se închid ușile! Urmează România captivă…

Gata, s-a bătut palma pentru jaful secolului! Cel mai mare și mai bănos din istoria României. Cu un pot pe masă de peste 30 de miliarde de EUR, orice compromis trebuie făcut! Acum e momentul să fii la butoane. Până acum a fost doar mărunțiș, bani de înghețată pe băţ.
PSD și remorca lor PNL au înghițit orice speranță de a se mai schimba ceva în țara asta, pe mulți ani. Și vor controla absolut tot. Marea coruptie a disparut, se pregateste monstruoasa coruptie. Ca tot asa e si coalitia, nu? S-a unit asa-zisa stanga cu asa-zisa dreapta. Desi, toti sunt tot de acolo, cu aceleasi radacini.
Zilele trecute, Stefan Paraschiv, care era de câteva luni directorul general al Metrorex, a fost mazilit. Pur si simplu, pentru că ii incurca pe noii aliati, nu făcea parte din nicio “echipă câștigătoare”. Îl cunosc pe Ștefan din perioada Connex-Vodafone și știu atât calitatea lui umană, cât și gradul de profesionalism. Am scris aici, la vremea numirii lui, un articol in care imi exprimam speranta ca, in sfarsit, ne indreptam spre bine. Chiar ma intrebam, in sfarsitul articolului respectiv, oare cat va rezista in functie. Insa calatoria lui a durat prea putine statii…
El începuse acolo schimbări mari, chiar in primăvară a dărâmat mizeriile alea de chioșcuri ale sindicatului, pentru care nu se plătea chirie și care erau vaci bune de muls pentru unii.
Mai mult, Ștefan avea în vedere realizarea unui plan de reorganizare coerent, astfel încât Metrorex să devina o institutie modernă, eficientă și suplă, adaptată nevoilor actuale. Vă dați seama că nu se va mai întâmpla nimic din toate astea.


Așa cum nu se va progresa mai deloc in sensul digitalizarii României, pentru că asta înseamnă să dai afară mulți oameni care doar plimbă hârtiile. Si care mai toti sunt angajati pe bani grei, sau pe cumetrii. Și mai înseamnă că nu te mai duci la un ghișeu, deci nu mai ai cui să dai șpagă…
Totul de acum încolo va fi dictat nu de optimizări, competențe sau abilități, ci de câte pile ai, ce bani dai mai sus la sefi sau la partid și pe cine lingi.
Miza lor nu e doar guvernul, ci controlul a tot ce e de stat, fie ele intreprinderi, organizații sau instituții. Și, cu banii veniți de la UE, vor fi alimentate doar firmele prietene. De cele mai multe ori, evident prin paravane, chiar ale celor care sunt la conducere.
Așa se va crea un al n-lea layer de îmbogățiți, pentru că, nu-i așa, fiecare perioadă a puterii a creat câte unul.
România e captivă! Din păcate, de la cașcaval nu văd să plece cineva, deci cât vor ține banii, ce vedem acum va fi stabil. Al dracu’ se stabil. Evident, pentru interesul țărișoarei noastre, nu-i așa?
Indiferent ce vor face sau spune, mierea de pe degete îi va ține pe ăștia lipiți de scaune.
Și, exact ca la metro, vom avea peronul când pe dreapta, când pe stânga. Prin rotație… Din păcate însă, România va rămâne mereu blocată în aceeași stație!

Posted on

Ce votăm, BUCUREŞTI sau CLUJ?

MGxG - Since 1960

De ce intrebarea asta? Pentru ca in Bucuresti m-am nascut si am trait, deci pot pretinde ca il cunosc de-a fir a par, iar Clujul cred ca este orasul pe care l-am vizitat cel mai des in secolul asta 🙂

O sa explic de ce OMUL pe care il alegem conteaza si pentru ce este VITAL sa mergem la vot!

Pana in urma cu opt ani, orasul meu nu a fost niciodata FSN-ist/PSD-ist! Am avut si noi mandria noastra, indiferent ce se intampla in tara. Apoi, odata cu evolutia din noul mileniu, nivelul (hai sa spunem, politic…) a scazut. Mult…

In ultimii ani, PSD a omorat Capitala! Mai intai, Oprescu, un personaj odios, pe fata caruia vedeai imediat smecheria combinata cu spagaria. Cica independent, dar sprijinit masiv de PSD. A castigat. Si nu a facut nimic bun, evident. Doar business-u; de combinatie, specific mafiot. Apoi a ajuns in arest, dupa care a fost suspendat din functie.

Ulterior, PSD a impins-o in fata pe Firea. Promovata de Felix motanul, securistul celebru care a furat banii lui Ceausescu, (gresit spus, de fapt, a furat banii nostri, ai tuturor!) seful Antenelor. Mandra asta a pozat in faptura neprihanita, care nu respira decat aer purificat, zen, ortodox. Afisand excesiv un kitsch masiv, alaturi de sotul Voluntar, a dus de nas multi credinciosi sinceri, care se lasau amagiti cu un drum cu autocarul la Iasi, sa sarute moastele Sf. Paraschieva.

Iar acum despre Cluj! Un oras care, in urma cu cativa ani, era condamnat de Gh. Funar sa fie pictat cu banci tricolore, ca semn suprem de devenire multilateral-dezvoltata! Niciun supermarket, nicio multinationala, Clujul era definitiv inchis intr-o epoca neo-comunista, fara niciun orizont de dezvoltare. Imi amintesc, ca, desi sediul admin al retelei MOL era in Cluj, aceasta companie nu primise autorizatie pentru nicio benzinarie in Cluj…

Era unul dintre cele mai retrograde mari orase din Romania… Apoi clujenii s-au trezit si au ales Boc! Din acel moment, viata orasului s-a schimbat. A devenit cel mai dinamic pol demografic si economic  din Romania… Denumit Silicon Valley al Europei, Clujul s-a dezvoltat ca Fat-Frumos in ultimii ani. Cea mai mare sala polivalenta din Romania, care, by default, a gazduit cele mai selecte intreceri sportive din tara. Chiar si intreceri europene! Stadionul U Cluj, pe care se desfasoara in ultimii ani Untold-ul, unul din din cele mai mari festivaluri de clubbing din lume, a devenit gazda multor competitii si evenimente notorii.

(Aici fac o paranteza. Ultimul eveniment ce s-a desfasurat pe vechiul stadion U Cluj, inainte de a fi demolat, a fost concertul Beyonce, intr-un late October 2007. Pentru ca noi, Vodafone, am adus-o pe marea vedeta in Cluj, am avut norocul sa merg la concert. Aveam invitatii la loja, care era in partea opusa fata de scena, deci departe! Ploua de rupea, o ploaie de octombrie de-ti intra in oase… Si, cu toate astea, am stat tot show-ul on field, fara umbrela, lipit de scena Ce alta ocazia as mai fi avut sa stau la cativa metri de Beyonce??? A fost… MI-NU-NAT)

Happy - foto credit Heather Jessiman
Happy – foto credit Heather Jessiman

Din punct de vedere bugete, situatia e cam asa: Bucurestiul mai are putin si intra in faliment, pentru ca madam Firea a infiintat milioane de companii-parazite, care capuseaza banii bucurestenilor. Clujul este primaria care are un budget colossal, de zeci de milioane de EUR, pe care trebuie sa decida catre ce le dirijeaza. De ce? Pentru ca Boc a sprijinit proiecte ce au adus bani urbei, iar Firea a cautat sa faca tot felul de chermeze si balciuri care sa consume banii nostri, ai bucurestenilor. Iau exemplu doar Untold, ce a devenit, in cei cinci ani de evolutie, un pol de muzica, turism, brand value si un generator de resurse enorm, care – dupa ce trece pandemia – va continua sa aduca bani orasului. De aceea Clujul a ajuns deja sa aiba suficienti bani si credibilitate pentru a gandi constructive metroului in Cluj. Cate orase din Europa de Est, care nu sunt capitale, au metrou? Cred ca niciunul…

Si mai e o diferenta! Desi e doar de perceptie, e maaare de tot.

Cand Simona Halep a castigat primul ei Mare Slem, la Roland Garros, Firea a facut un eveniment pe Arena Nationala, pentru a iesi ea in fata. (Va aduceti aminte celebra prostie: @Simona Halep, bine ati venit in tara noastra!”) Bucuresteii s-au prins si au muit-o / huiduit-o, cam douazeci de mii de oameni. Simona, cu un bun simt innascut, a mirosit fake-ul si s-a delimitat repede de doamna primar.

In oglinda, cand in Sala Polivalenta de la Cluj (pentru ca, by the way, Boc a construit acolo cea mai mare sala de sport din Romania), dupa ce echipa feminina de tenis a Romaniei invingea Elvetia in Fed Cup, aceeasi Simona Halep traversa tot terenul pentru a merge sa il imbratiseze pe Boc, care a srpijinit, atat de mult, sportul romanesc. Chiar si din pozitia de tobar-sef, conducator al galeriei, la meciul din deplasare, cu Cehia.

Ca Bucurestiul are o linie de centura de toata mizeria, pe o singura banda, si aia ametita si stramba, ca pisatul boului, iar Clujul e conectat la autostrada si centura moderna, asta nu mai zic. Ca deja metrul patrat construit in Cluj e cu mult mai scump (spre dublu!) decat in Bucuresti, cu multe firme IT si-au stability sediul in Cluj, iar ca din ce in ce mai multi indicatori macroeconomici arata nivelul crescut al Clujului fata de “mitici”, nu mai are rost sa insist.

Este modelul diferit de evolutia pe care l-au ales cele doua orase din Romania.Deci, exista optiuni.

Iata de ce cred ca duminica la vot chiar aveam ce vota! Viitorul nostru!

Asa ca HAI LA VOT!!!!!

  1. PS. Aaaa, si mai e un motiv, de data asta chiar indecent de subiectiv. De un timp incoace, Ana imi tot spune sa lasam totul aici si sa ne mutam la Cluj…

Eee?

Posted on

Pandemia roşie

Summertime

România a dat-o rău în gard! Avem cel mai dezastruos bilanț din Europa in perioada asta de pandemie.
Unde sunt acum toate jegurile PSD, ALDE și toți acoliții lor, care au propovăduit nonstop încetarea stării de alertă? Unde se ascunde CCRul, mânjit de rahat roșu de sus până jos?
Ei au folosit toată nenorocirea asta ca să dea nu doar în guvern și președinte, ci în însăși esența și sănătatea romanilor. Au înveninat, pe toate canalele, populația cu minciuni și zvonisticâ împotriva apelurilor disperate ale medicilor și specialiștilor.
Că de ce să stăm acasă, de ce să ne mai țină ăștia închiși, că uite, nu mai e nimic, a trecut totul…
A trecut pe dracu’! Abia acum se va vedea efectul prostiei criminale pesedisti, care îndeamnă la nesupunere. Acum se văd efectele deciziilor CCR, când doctorii văd îngroziți cum le fug pacienții covid din spitale, netratat. Pentru că, nu-i asa, nu sunt respectate drepturile cetățenești. Ok, probabil când vor apărea și mai multe cazuri și decese, săracii oamenii aia vor avea toate drepturile respectate….
Chiar nu există niciun fel de pedeapsă pentru cât rău fac mizeriile astea umane? Ei nu au pic de mustrare când văd că cifrele au luat-o la vale???
Cum să fii atât de ticălos încât să minți lumea că ăștia au doar scopul de a ne tine în case și de a ne minți! Că trebuie relaxare totală…
România a ajuns, datorită comuniștilor și pesedisti lor, pe ultimul loc în Europa. După o muncă de 50 de ani și încă 30 după Revoluție. Chiar nu putem avea o șansă să părăsim și noi acest loc?
Iar ne trec toți pe lista roșie – ce coincidență! Ca și ciuma – și ne interzic accesul liber.

la Belciugatele
la Belciugatele

Să nu cumva să îndrăznească pesedistii să spună că ei ar fi gestionat mai bine criza. Am văzut ce știu ei la Colectiv. Și nu doar prin intervenția în noaptea aia nenorocitâ, ci mai ales la cum au mințit și acționat după, când au murit atâția tineri ce scapaseră din tragedie.
Scriam acum câteva zile că masca e un instrument foarte precis de a măsura prostia. Care, la noi, eu o apreciez cam așa, pe la 60%.
Se vede treaba că, odată lăsați liber, românii o iau prin coceni. Și iată urmarea. Tragică.
Marele nostru noroc în perioada asta a fost Klaus Johannis. Stilul lui de lucru pragmatic, nemțesc, a salvat multe vieți, care, altfel ar fi fost în statisticile negre. Și mai e ceva. Că e la al doilea mandat. Nu mai umblă după voturi, nu îl mai interesează. I-a călcat pe cap pe cei de la PNL, i-a presat să ia măsuri corecte, chiar dacă nepopulare, doar pentru ca totul aa fie sub control. A dat putere și mâna liberă comitetului ăla de coordonare și i-a lăsat pe specialiști să facă ce știu ei mai bine.
Nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost în pandemie cu Veorica președinte, sau premier și cu Dragnea la butoane! Am fi fost morți și înveliți în ziare…
Iohannis pare că e o mână forte, încăpățânat și care urmează strict procedurile și asta ne-a salvat. Cât a lăsat grade de libertate mai multe, imediat s-a văzut.
Nu susțin că dictatura ne face bine, în niciun caz. Am trecut pe acolo și știu cum e. Însă respectarea legilor e cheia. Iar statul, care de 30 de ani pana acum colcăie de pesedisti, a făcut legi atât de multe și încurcate, astfel încât să aibă cât mai multe posibilități de a fura. Cu cât mai multe legi, cu atât mai corupt e statul!
Așa că respectarea legilor ar fi suficientă pentru a ne putea proteja. Însă nu se poate. Pentru că vine PSD și ii lasă liberi pe pușcăriași, ca să poată ieși aia să-și facă iar mendrele sau să dea foc fetelor. Vine CCR care anulează orice amendă și împinge oamenii afară din spitale și așa mai departe.
M-am înfierbântat prea tare, scuze! Dar mă doare când văd unde ne îngroapă ăștia cu prostia și miselia lor.
Mai bine mă duc să mă joc cu Gașca mea de animale. Au sufletul curat, nu ca al animalelor ăstea politice…

Posted on

Murim în România… și asta ne ocupă tot timpul

Așadar, ceea ce am scris în urmă cu câteva zile, a primit azi și o confirmare oficială. Venită de la cel mai înalt nivel, adică de la Președinte. Faptul că instituțiile statului sunt putrede, cotropite și conduse de mufloni incompetenți, numiți acolo de politic.
Evident, toți sunt în perioada asta în campanie electorală pentru Cotroceni și deja sunt în perioada în care își dau coate, ca atunci când ești în stația de Piața Victoriei la ora 8:30 și vrei să te strecori și tu să prinzi metroul de Pipera. Mai au până la stadiul de lupte de stradă, dar se vor antrena în concediu și vor veni in toamnă cu chef de cafteală, d’ăla ca-n Ferentari.

Autoportret

Însă toți trebuie să recunoască eșecul sistemic în care am ajuns după 30 de ani de alegeri libere. Pentru că da, trebuie să recunoaștem că NOI i-am ales. Deci si noi suntem parte a eșecului. Nu putem ca noi să îi alegem, apoi doar ei să fie de vină. Fără noi, ei nu ar fi acolo, nu și-ar putea numi toate rudele, amantele și obligațiile la conducere.
Așadar, în România secolului XXI (Veo, asta se citește “douăzeci și unu”!) mor copiii în maternități. Nu mai pomenim de cele din fundu’ țării, ci de aia din Giulești, centrală cum am zice. Mor tinerii în cluburi, în centrul Bucureștiului. Iar dacă supraviețuiesc, are grijă sistemul sanitar de la noi să-i omoare cu zile. Paranteză: Colectiv s-a întâmplat acum cinci ani. A fost cineva condamnat?
Cad oamenii cu avionul, dar motivul morții a fost înghețul. Pentru că super-autoritățile române nu au reușit să îi localizeze timp de două zile. Paranteză: a fost găsit cineva vinovat?
Mor bolnavii de cancer. Pentru că e cineva care într-un minister sau în CNAS decide soarta lor, trecând SAU NU niște medicamente pe niște liste. Deci, într-un fel, ăia au drept de viață și de moarte asupra bolnavilor.

Aici, trebuie să recunosc că, în cazul meu, am avut norocul să găsesc mereu injecțiile necesare tratării cancerului meu. Altfel, nu mai scriam aici, nu?
Mor bătrânii în fața, pe holurile, sau în curtea spitalelor, abandonați de ambulanțe. Eeeei, asta e! Sunt bătrâni, și-au trăit viața, ce mai vor acuma? Cât s-o mai ducă? Vorba ăluia de era purtator de cuvânt la CNAS: oamenii mor și cu sistem și fără…
E vorba de un sistem citit cardurile de sănătate și care de aproape o lună nu merge! Paranteză: a zis madam ministru că îi dă pe mâna DNAului, că e clar că acolo s-a furat. Ați văzut până acum vreun fost sef CNAS vinovat?
Și apropo de DNA. Una dintre puținele instituții din țara asta care mergea și a dat rezultate cât de cât notabile, recunoscute de multe ori și in străinătate. Era mai curată decât celelalte instituții. Se știe că orice sistem, cand e atacat din interior, încearcă să “scuipe” afară pericolul. Așa că a fost decapitata de PSD, pentru că le amenința toate capetele cele corupte si putrede ale balaurului. Și le strica feng-shui-ul. Mai mult, România Coruptă i-a pus și încă îi pune cele mai mari frâne numirii LCK în fruntea procurorilor europeni.
Acum, odată cu detaliile ce vor rezulta în urma ororilor de la Caracal, vom realiza nu numai cât de nepricepuți, neinteresați și proști sunt oamenii din sistemul românesc integrat ce ar trebui să ne garanteze siguranță și încredere, ci și nivelul absolut grotesc în care s-a ajuns să se mintă oficial. Și să se dea pisica dintr-o parte în alta.
Ok, dar care ar fi soluția?
Păi sa începem cu tânăra generație, s-o educam si s-o aducem pe alte coordonate si valori adevarate. Cu cine vom face asta? Cu profesorii ăia adevărați, care iau nota 2 la examenele de titularizare. Și apoi vom crește și nivelul celor care nu iau bacul, dw la 45 la 50%. Sa, da, dar uiți câți olimpici avem? Ecact! Așa e, cei mai mulți din Univers. Însă unde se duc la facultăți olimpicii astia? Și unde vor lucra? În niciun caz în România, care va rămâne tot mai părăsită de valori și de valoare. Și credeți că ceilalți tineri vor rămâne?

Covrig cu seminte

Pai, hai sa va zic. Dimineață am fost sa-mi fac analizele si centrul de recoltare e langa Piata 16 Februarie din Bucurestii-Noi. Pentru ca nu am mancat nimic inainte de a-mi lua sange, dupa aceea mi-am luat un covrig cu seminte din piață și am întrebat-o pe doamna care m-a servit de ce e supărată. Domnule, îmi plesnește capul de durere. Probabil din cauza căldurii excesive de la cuptor. Eee, cu asta m-am obișnuit, însă de ieri lucrez numai singură, fetele astea tinere nu mai vor să vină la muncă. Pleacă afară la lucru. Of, așa m-as duce și eu,… dar nu pot, că îl am pe ăla micu’ în clasa a doua. Unde să plec acuma cu el? Lasă, sunt convins că că s-a gândit guvernul la o strategie grozavă, în locul muncitorilor români vor aduce vietnamezi, pakistanezi, că ei muncesc mai bine și sunt mai serioși.
Un căcat! Tot acolo ajungem, nicio șansă… Murim în România și asta ne ocupă tot timpul.
Totuși, recunosc ca sunt un sunt inconstient optimist și nutresc la o licarire de speranță din partea tinerilor, să facă ei un fel de revoluție, sau o resetare, sau ce-o fi și să inventeze o Românie Curată. De acolo, mai departe, drumul va fi simplu…